Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Metodologie Nr.1 din 15.12.2016

privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată1)
ACT EMIS DE: Birourile Permanente ale Camerei Deputatilor si Senatului
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 270 din 08 aprilie 2016



SmartCity1

1) Republicate în temeiul art. IV din Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 2/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 269 din 8 aprilie 2016, dându-se textelor o nouă numerotare.Normele metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, au fost aprobate prin Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 1/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 17 februarie 2016. Articolul 1(1) Indemnizaţia pentru limită de vârstă se acordă, în condiţiile şi cu respectarea prevederilor Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, ale art. II din Legea nr. 357/2015 pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi a prezentelor norme metodologice, pe bază de cerere, deputaţilor şi senatorilor care, începând cu anul 1990, au deţinut calitatea de parlamentar, la încetarea mandatului, dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat. (2) Indemnizaţia pentru limită de vârstă se cuvine deputatului/senatorului care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:a)a împlinit vârsta standard de pensionare, prevăzută, după caz, în anexele nr. 5 şi 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau vârsta standard redusă în conformitate cu prevederile aceleaşi legi sau ale altor legi speciale;b)este beneficiar al pensiei pentru limită de vârstă; c)a exercitat cel puţin un mandat parlamentar complet ca deputat/senator; d)a încetat mandatul de deputat/senator; e)nu a fost reales pentru un nou mandat; f)nu a fost condamnat definitiv pentru comiterea, în calitate de deputat sau de senator, a unei infracţiuni de corupţie prevăzute la art. 289-291 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru infracţiunile prevăzute la art. 254-257 din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal al României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997, cu modificările şi completările ulterioare;g)nu beneficiază de pensie de serviciu în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive. Articolul 2În înţelesul dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 96/2006, precum şi ale prezentelor norme, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:a)vârsta standard de pensionare - vârsta asiguratului la ieşirea la pensie (ani/luni), prevăzută eşalonat, în anexele nr. 5 şi 6 din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, sau cea prevăzută în anexa la Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, privind vârsta standard de pensionare pentru militari, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale, după caz; b)vârsta standard de pensionare redusă - vârsta asiguratului la ieşirea la pensie (ani/luni), calculată prin scăderea din vârsta standard de pensionare definită la lit. a) a reducerilor stabilite conform art. 55-61 din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, sau a celor prevăzute la art. 21 din Legea nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a celor stabilite de legile speciale, după caz;c)mandat parlamentar - perioada de timp cuprinsă între data întrunirii legale a Camerei Deputaţilor şi Senatului şi data întrunirii legale a Camerelor nou-alese; d)durata mandatului parlamentar complet - durata corespunzătoare fiecărei legislaturi ce se va lua în calcul la stabilirea indemnizaţiei pentru limită de vârstă, redată în tabelul nr. 1;Tabelul nr. 1. Durata mandatelor complete*

Legislatura Număr luni de mandat
20.05.1990-16.10.1992 28
16.10.1992-22.11.1996 49
22.11.1996-11.12.2000 48
11.12.2000-13.12.2004 48
13.12.2004-15.12.2008 48
15.12.2008-19.12.2012 48
* Mandatele parlamentare complete, ulterior exercitate, vor fi calculate în condiţiile prevăzute de art. 63 alin. (1) şi (4) din Constituţia României, republicată.

e)mandate incomplete - mandate deţinute de deputaţi şi senatori care au durate mai mici decât cele de la lit. c); f)luni de mandat - luni întregi dintr-un mandat incomplet, fracţiunile de lună nu se iau în calcul; g)indemnizaţia brută lunară aflată în plată - indemnizaţia lunară brută stabilită conform legii pentru un deputat sau pentru un senator aflat în exerciţiul mandatului; h)indemnizaţia brută pentru limită de vârstă - drepturile individuale lunare cuvenite persoanelor ce au deţinut şi exercitat mandat/e de deputat sau de senator. Articolul 3(1) Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizaţia brută lunară a unui deputat sau senator în activitate, rotunjindu-se din leu în leu în favoarea beneficiarului.(2) Calculul numărului lunilor de mandat se face prin însumarea numărului de luni aferente a maximum 3 mandate de parlamentar.(3) În situaţia în care o persoană a exercitat mai mult de 3 mandate, aceasta poate opta pentru indicarea mandatelor care să fie luate în calcul.(4) În situaţia în care o persoană a exercitat cel puţin un mandat complet, iar celelalte mandate sunt incomplete, la calculul indemnizaţiei stabilite potrivit alin. (1) şi (2) se iau în calcul şi lunile aferente mandatelor incomplete, în limita a 3 mandate de 48 de luni.(5) Deputaţii şi senatorii care au valorificat perioadele de mandat la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006 privind Statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, cumodificările şi completările ulterioare, nu pot valorifica aceleaşi perioade de mandat şi pentru a solicita indemnizaţia pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006, republicată.Articolul 4Indemnizaţia pentru limită de vârstă se actualizează ori de câte ori se majorează sau se indexează indemnizaţia brută lunară a unui deputat/senator aflat în exercitarea mandatului, cu aceeaşi dată. Articolul 5Indemnizaţia pentru limită de vârstă calculată conform art. 3 alin. (1) şi (2) din prezentele norme este supusă impozitului pe venit şi contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, conform Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.Articolul 6(1) Indemnizaţia pentru limită de vârstă se acordă la cererea persoanei îndreptăţite.(2) Cererea, semnată şi datată olograf, însoţită de toate documentele necesare, se depune personal, prin poştă sau prin mandatar desemnat prin procură specială autentică.(3) Procura specială autentică prevăzută la alin. (2) se emite potrivit reglementărilor legale în materie. Dacă procura nu este redactată în limba română, aceasta trebuie însoţită de traducere legalizată.(4) Cererea de acordare a indemnizaţiei pentru limită de vârstă, însoţită de documentaţia necesară, se depune la Secretariatul general al Camerei Deputaţilor sau al Senatului, după caz, în cel mult 30 de zile de la data îndeplinirii condiţiilor de acordare a acestui drept.(5) Cererile depuse până la intrarea în vigoare a prezentelor norme îşi menţin valabilitatea, urmând ca dosarul să fie completat în termen de 30 de zile cu actele necesare stabilirii indemnizaţiei pentru limită de vârstă.(6) În cazul persoanelor care îndeplinesc condiţiile de acordare a indemnizaţiei pentru limită de vârstă şi a căror cerere a fost înregistrată peste termenul prevăzut la alin. (4), drepturile se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea, însoţită de documentaţia completă. (7) În cazul dosarului incomplet, se va pune în vedere solicitantului completarea acestuia în termen de 30 de zile, drepturile urmând să se acorde de la data depunerii cererii. (8) În cazul persoanelor care au exercitat mai multe mandate, atât de deputat, cât şi de senator, cererea se va depune la Secretariatul general al Camerei la care au exercitat ultimul mandat. Articolul 7 În vederea stabilirii şi acordării indemnizaţiei pentru limită de vârstă se constituie un dosar care va cuprinde următoarele documente: a)cerere privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă, conform anexei nr. 1; b)copia actului de identitate; c)procură specială autentică în original, însoţită de copia actului de identitate a mandatarului şi de traducerea legalizată, după caz; d)certificatul de cazier judiciar în original; e)decizia de pensie pentru limită de vârstă, original şi copie; originalul se restituie după certificare. f)declaraţie pe propria răspundere, completată de beneficiar conform modelului prezentat în anexa nr. 2. Articolul 8(1) Acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă, respectiv respingerea cererii de acordare a indemnizaţiei se stabilesc prin ordin al secretarului general al Camerei Deputaţilor/Senatului, după caz, conform anexei nr. 3A sau 3B.(2) Ordinul prevăzut la alin. (1) se va emite în trei exemplare, din care unul va fi transmis de îndată beneficiarului. Articolul 9Sumele plătite necuvenit, cu titlu de indemnizaţie pentru limită de vârstă, se recuperează în condiţiile legii. Articolul 10 (1) Plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă se efectuează lunar de către Camera Deputaţilor sau Senat, pe teritoriul României, la data de 15 a lunii curente pentru drepturile aferente lunii anterioare.(2) Plata drepturilor se face prin plată directă beneficiarului în numerar, prin mandat poştal sau prin virament bancar în contul personal al beneficiarului. (3) Lunar, se va emite un înscris care va evidenţia toate elementele de calcul privind sumele lunare şi care se va comunica beneficiarului prin poştă odată cu plata indemnizaţiei. Articolul 11(1) Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Camerei Deputaţilor şi Senatului.(2) Cheltuielile auxiliare legate de plata şi transferul sumelor reprezentând indemnizaţia pentru limită de vârstă la domiciliul acestora se suportă de beneficiar. Articolul 12(1) Plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă se suspendă de drept, în cazul în care beneficiarul obţine un nou mandat de parlamentar.(2) Reluarea plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă ca urmare a încetării situaţiilor prevăzute la alin. (1) se face la cerere, începând cu luna următoare depunerii cererii. (3) La suspendarea şi la reluarea plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă se va emite un ordin de suspendare/reluare. Articolul 13(1) Plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă încetează:a)în luna următoare celei în care a intervenit decesul; b)conform art. 50 din Legea nr. 96/2006, la data condamnării definitive pentru comiterea, în calitate de deputat sau de senator, a unei infracţiuni de corupţie prevăzute la art. 289-291 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru infracţiunile prevăzute la art. 254-257 din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal al României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (2) La încetarea plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă se va emite un ordin de încetare. Articolul 14Drepturile privind indemnizaţia pentru limită de vârstă se supun reglementărilor prevăzute de lege. Articolul 15Anexele nr. 1, 2, 3A şi 3B fac parte integrantă din prezentele norme metodologice. NOTĂ: Reproducem mai jos prevederile art. II din Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 2/2016, care nu sunt încorporate în textul republicat al Normelor metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, şi care se aplică, în continuare, ca dispoziţii proprii ale Hotărârii nr. 2/2016:Articolul IIPentru cererile depuse până la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, termenele prevăzute la art. 8 alin. (5) şi (7)1 din Normele metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, aprobate prin Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 1/2016, cu modificările şi completările aduse prin prezenta hotărâre, se calculează de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri1 Art. 8 a devenit, în forma republicată a Normelor metodologice, art. 6. ANEXA Nr. 1Nr. ...... din ........ ................ CERERE privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicatăCătre: SECRETARUL GENERAL AL CAMEREI DEPUTAŢILOR/SENATULUI Domnule Secretar General al Camerei Deputaţilor/Senatului, Subsemnatul(a), ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ..........., domiciliat(ă) în localitatea ........ ................ ........ ........., str. ........ ................ ........ ............ nr. ......, bl. ......., sc. ...., et. ....., ap. ......., sectorul ....., judeţul ........ ................ ................, telefon ........ ................ ........., adresă de e-mail ........ ................ ................ ............, posesor/posesoare al/a BI/CI seria ....... nr. ........ ..............., eliberat(ă) de ........ ................ ........... la data de ........ ........ ........, CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|, născut(ă) la data de ........ ............... în localitatea ........ ........ ........, judeţul ........ ........ ............, fiul (fiica) lui ........ ........ ........... şi al (a) ........ ................ ........, solicit acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă, conform Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată.Precizez că am avut calitatea de parlamentar în legislaturile menţionate mai jos şi optez pentru luarea în calcul a mandatelor după cum urmează:

Legislatura Camera Deputaţilor: Legislatura Senat:
1990-1992 de la ........ ............. până la ........ ............. 1990-1992 de la ........ ............. până la ........ .............
1992-1996 de la ........ ............. până la ........ ............. 1992-1996 de la ........ ............. până la ........ .............
1996-2000 de la ........ ............. până la ........ ............. 1996-2000 de la ........ ............. până la ........ .............
2000-2004 de la ........ ............. până la ........ ............. 2000-2004 de la ........ ............. până la ........ .............
2004-2008 de la ........ ............. până la ........ ............. 2004-2008 de la ........ ............. până la ........ .............
2008-2012 de la ........ ............. până la ........ ............. 2008-2012 de la ........ ............. până la ........ .............

Adresa de corespondenţă este ........ ........ .............., judeţul ........ ........ ..............., localitatea ........ ................ ........ ........, str. ........ ................ ............. nr. ....., bl. ....., sc. ...., et. ...., ap. ...., sectorul ..... În momentul înregistrării prezentei cereri, beneficiarul prezintă actul de identitate valabil şi depune următoarele acte pentru completarea dosarului:

- copia actului de identitate;
- copia actului de identitate a mandatarului;
- procură specială autentică în original;
- traducerea legalizată a procurii speciale autentice;
- certificat de cazier judiciar în original;
- decizia de pensie pentru limită de vârstă, original şi copie; originalul se restituie după certificare.

Data ........ ........ ............. Semnătura ........ ........ ............. Secretarului General al Camerei Deputaţilor/Senatului ANEXA Nr. 2DECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicatăSubsemnatul(a), ........ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ............., domiciliat(ă) în localitatea ........ ................ ................ ........, str. ........ ................ ........ ............... nr. ......, bl. ....., sc. ...., et. ...., ap. ...., sectorul...., judeţul ........ ................ ........., telefon ........ ................ ........., adresă de e-mail ........ ................ ................ ............, posesor/posesoare al/a BI/CI seria ...... nr. ................, eliberat(ă) de ........ ........ ..............., la data de ........ ................ .........., CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|, născut(ă) la data de ........ ............... în localitatea ........ ................ ........, judeţul ........ ................ ..........., fiul (fiica) lui ........ ........ ........... şi al (a) ........ ................ ........, sub sancţiunile prevăzute de Codul penal, declar următoarele:1. Am luat cunoştinţă de prevederile art. 50 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, şi în situaţia în care îmi vor fi aplicabile le voi aduce la cunoştinţa Secretariatului General al Camerei Deputaţilor sau al Senatului, după caz, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare.2. Beneficiez/nu beneficiez de pensie de serviciu în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive. 3. Optez pentru următoarea variantă de plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă:

în numerar, la casieria Camerei Deputaţilor sau Senatului
prin mandat poştal cu confirmare de primire la adresa din România: localitatea ........ ................ ................ ............, str. ........ ................ ................ ........... nr. ........., bl. ......, sc. ...., et. ......, ap. ......, sectorul ...., judeţul ........ ................ ........ ............
prin virament în contul bancar personal *: cod IBAN: |–|–|–|–||–|–|–|–||–|–|–|–||–|–|–|–||–|–|–|–||–|–|–|–| deschis în România, la banca ........ ..............

4. Sunt de acord ca, în conformitate cu opţiunea de mai sus, să suport cheltuielile auxiliare legate de plata şi transferul sumelor reprezentând indemnizaţia pentru limită de vârstă. 5. Prin prezenta mă oblig să aduc la cunoştinţa Secretariatului General al Camerei Deputaţilor sau al Senatului, după caz, orice modificare privind condiţiile de acordare a indemnizaţiei pentru limită de vârstă, în termen de 10 zile de la apariţia acesteia. Data ........ ........ ............. Semnătura ........ ........ ............. * Se va ataşa prezentei un extras de cont recent. ANEXA Nr. 3A(Model pentru admitere cerere) Camera Deputaţilor/Senatul ORDIN nr. .......... din data de ........ ............... privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicatăÎn temeiul art. 8 din Normele metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, aprobate prin Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. ....... din ................, republicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. ....... din ........ ........, şi ca urmare a verificării actelor care însoţesc cererea de acordare a indemnizaţiei pentru limită de vârstă înregistrată cu nr. ........ din ........ ..............., depusă în baza dispoziţiilor Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată,secretarul general emite prezentul ordin. Se admite cererea de acordare a indemnizaţiei pentru limită de vârstă a domnului/doamnei ........ ................ ........ ..........., sexul M/F, născut(ă) la data de ........ ..........., cu domiciliul/reşedinţa: ........ ................ ................ ................ ................ ........ ............ ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ............... 1. Cuantumul brut al indemnizaţiei pentru limită de vârstă este de ........ ............... lei. 2. Drepturile au fost stabilite începând cu data de ........ ........ .......... . 3. Plata drepturilor se va face începând cu data de ........ ........ ........ . 4. Date care au condus la stabilirea drepturilor privind indemnizaţia pentru limită de vârstă: vârsta la data acordării indemnizaţiei pentru limită de vârstă este de ........ ........ ........;

vârsta standard de pensionare conform art. 49 alin. (1) din Legea nr. 96/2006, republicată, este ..........;

numărul total de mandate: ..........;

numărul de mandate luate în calcul .........., din care:complete ........ şi incomplete ........; numărul lunilor de mandat: ...........Secretar general, ........ ........... ANEXA Nr. 3B(Model pentru respingere cerere) Camera Deputaţilor/Senatul ORDIN nr. .......... din data de ........ ............... privind respingerea cererii de acordare a indemnizaţiei pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicatăÎn temeiul art. 8 din Normele metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, aprobate prin Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. ....... din ................, republicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. ....... din ........ ........, şi ca urmare a verificării actelor care însoţesc cererea de acordare a indemnizaţiei pentru limită de vârstă înregistrată cu nr. ........ din ........ ..............., depusă în baza dispoziţiilor Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată,secretarul general emite prezentul ordin. Se respinge cererea de acordare a indemnizaţiei pentru limită de vârstă a domnului/doamnei ........ ................ ........ ............, sexul M/F, născut(ă) la data de ........ ..........., cu domiciliul/reşedinţa: ........ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ............ pentru următoarele motive: ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........... ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ............... ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ............... ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ............... ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ............... ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ............... ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ............... Secretar general, ........ ........ ........


SmartCity5

COMENTARII la Metodologie 1/2016

Momentan nu exista niciun comentariu la Metodologie 1 din 2016
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu