NORMA
Nr. 14681 din 28 septembrie 1995
de aplicare a prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 34/1995 privind unele
masuri de reducere si de reglementare unitara a majorarilor de intarziere
pentru neplata la termen a sumelor datorate bugetului de stat, bugetului
asigurarilor sociale de stat, bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale
precum si a primelor de asigurare prin efectul legii
ACT EMIS DE: MINISTERUL FINANTELOR
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 232 din 9 octombrie 1995
In temeiul prevederilor art. 8 din Ordonanta Guvernului nr. 34/1995 privind
unele masuri de reducere si reglementare unitara a majorarilor de intarziere
pentru neplata la termen a sumelor datorate bugetului de stat, bugetul
asigurarilor sociale de stat, bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale,
precum si a primelor de asigurare prin efectul legii si in baza dispozitiilor
art. 7 din Hotararea Guvernului nr. 449/1994 privind organizarea si
functionarea Ministerului Finantelor, republicata, se emit prezentele norme
metodologice.
Art. 1
(1) Pentru orice suma datorata bugetului de stat, bugetului asigurarilor
sociale de stat, bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale, precum si
pentru primele de asigurare prin efectul legii, neplatite la termenele
stabilite prin legislatia care reglementeaza venitul respectiv, se datoreaza
majorari de intarziere.
(2) Incepand cu data de 1 septembrie 1995, majorarile de intarziere sunt in
cuantum de 0,12% din suma datorata si neachitata unuia dintre bugetele
mentionate mai sus sau din primele de asigurare prin efectul legii si se aplica
pe fiecare zi de intarziere.
Art. 2
(1) Calculul majorarilor de intarziere incepe cu ziua lucratoare imediat
urmatoare termenului de plata a sumei datorate bugetului de stat, bugetului
asigurarilor sociale de stat, bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale,
precum si a primelor de asigurare prin efectul legii si include si ziua in care
s-a facut plata.
(2) Cuantumul majorarilor de intarziere nu poate depasi nivelul sumei
datorate si neplatite, pentru care acestea s-au calculat.
(3) Pentru debitele restante din anii precedenti, la care, conform
reglementarilor legale existente in acel moment, cuantumul majorarilor de intarziere
a depasit nivelul sumei datorate, incepand cu 1 septembrie 1995 nu se mai
calculeaza majorari de intarziere in continuare, acestea ramanand la nivelul
existent la aceasta data.
(4) Nu se datoreaza si nu se calculeaza majorari de intarziere pentru:
a) sumele datorate cu titlu de amenzi contraventionale prevazute in
reglementarile legale privind combaterea evaziunii fiscale si in alte legi
speciale;
b) sumele egale cu diferenta sau dublul diferentei, de la caz la caz, de
impozite, taxe si contributii, cu care au fost diminuate, prin incalcarea
dispozitiilor fiscale, impozitele, taxele si contributiile datorate statului,
stabilite de organele de control, pe care persoana contravenienta trebuie sa o
verse pe langa impozitul, taxa sau contributia neachitata;
c) sumele confiscate de catre organele de control de la persoane fizice sau
juridice, care reprezinta incasari necuvenite prin practicarea unor preturi si
tarife gresit stabilite;
d) sumele incasate efectiv, prin poprire pe salariu sau pensie, de la
persoane fizice, in cazul executarii silite a unor debite;
e) sumele reprezentand majorari de intarziere calculate conform
reglementarilor legale si nevarsate la termenul stabilit de catre organele
abilitate ale Ministerului Finantelor si Ministerului Muncii si Protectiei
Sociale.
f) sumele reprezentand impozite, taxe si contributii pentru care organele
competente au acordat, in conditiile legii, amanari si esalonari la plata
acestora.
Nerespectarea conditiilor in care a fost acordata amanarea la plata sau a
termenelor pentru esalonarea la plata a sumelor mai sus mentionate conduce la
pierderea valabilitatii acestora si la calcularea majorarilor de intarziere
pentru intreaga perioada;
g) sumele reprezentand rate, cuprinse in acordurile scrise incheiate de
contribuabili cu organele fiscale pentru plata impozitului pe profit. Pentru
ratele de impozit pe profit ale caror termene prevazute in acordurile scrise
sunt ulterioare datei de 1 septembrie 1995, majorarile de intarziere nu se mai
datoreaza.
Prevederile lit. g) se aplica numai in conditiile respectarii intocmai a
clauzelor, termenelor si cuantumurilor ratelor de impozit pe profit cuprinse in
acordurile scrise.
(5) Se calculeaza si se datoreaza majorari de intarziere si pentru sumele
reprezentand impozit pe profit, in perioada de solutionare a cererilor de
revizuire formulate de catre contribuabili la organele fiscale competente,
precum si a contestatiilor adresate de catre acestia Ministerului Finantelor.
Pentru sumele care fac obiectul unor cereri de revizuire sau contestatii
aflate in curs de solutionare la organele competente, majorarile de intarziere
se datoreaza si se calculeaza numai de la data de 1 septembrie 1995, data
intrarii in vigoare a Ordonantei Guvernului nr. 34/1995.
Art. 3
(1) Majorarile de intarziere au acelasi termen de prescriptie, atat la
stabilire cat si la executare silita, cu cel prevazut pentru impozitul, taxa,
contributia sau prima de asigurare prin efectul legii, pentru care se calculeaza.
(2) Daca legea speciala nu prevede expres termenul de prescriptie la
stabilirea sau executarea silita a impozitului, taxei, contributiei sau primei
de asigurare prin efectul legii, majorarile de intarziere aferente acestora se
pot stabili si executa silit in termen de 5 ani.
Art. 4
(1) Majorarile de intarziere reglementate de Ordonanta Guvernului nr.
34/1995 se aplica de la data intrarii in vigoare a acesteia, respectiv 1
septembrie 1995, pentru:
- debitele care devin scadente - dupa 1 septembrie 1995;
- debitele scadente si neachitate anterior datei de 1 septembrie 1995, data
pana la care se calculeaza majorari de intarziere conform reglementarilor
anterioare si care se cumuleaza cu cele calculate conform Ordonantei Guvernului
nr. 34/1995, fara a depasi cuantumul acestora.
[exemplu: la T.V.A. majorarile de intarziere se calculeaza: pana la data de
20 august 1995 inclusiv, cu 0,3% (conform prevederilor Ordonantei Guvernului
nr. 3/1992, cu modificarile ulterioare); de la data de 21 august 1995 pana la
data de 31 august 1995 inclusiv, cu 0,15% (conform prevederilor Ordonantei
Guvernului nr. 22/1995), iar de la data de 1 septembrie 1995 in continuare, cu
0,12% (conform prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 34/1995)].
Art. 5
(1) Majorarile de intarziere incasate potrivit Ordonantei Guvernului nr.
34/1995 se inregistreaza in executia bugetara astfel:
- majorarile de intarziere incasate de la agentii economici, cuvenite
bugetului de stat si bugetelor locale, dupa caz, se inregistreaza la
subcapitolul 15.102 "Majorari si penalitati de intarziere pentru venituri
neincasate la termen";
- majorarile de intarziere incasate de la persoane fizice se inregistreaza
in acelasi cont in care s-a evidentiat venitul respectiv;
- majorarile de intarziere cuvenite bugetului asigurarilor sociale de stat
se inregistreaza la veniturile bugetului asigurarilor sociale de stat la
subcapitolul 22.320 "Incasari din alte surse";
- majorarile de intarziere cuvenite bugetelor fondurilor speciale se
inregistreaza la veniturile acestora, subdiviziunea "Alte venituri";
- majorarile de intarziere pentru primele de asigurare prin efectul legii
se inregistreaza in contul Societatii Comerciale "Asigurarea
Romaneasca" ASIROM - S.A.
Art. 6
(1) Majorarile de intarziere pot fi amanate, esalonate, reduse sau scutite
la plata, la cererea contribuabililor, de la caz la caz.
(2) Cererile de inlesniri la plata vor fi depuse de catre contribuabili, in
functie de destinatia veniturilor pentru care s-au calculat majorari de
intarziere, dupa cum urmeaza:
- Ministerului Finantelor - pentru majorarile de intarziere aferente
veniturilor bugetului de stat;
- Ministerului Muncii si Protectiei Sociale - pentru majorarile de
intarziere aferente bugetului asigurarilor sociale de stat;
- consiliilor locale - pentru majorarile de intarziere aferente veniturilor
bugetelor locale, potrivit legii;
- ordonatorilor principali de credite care administreaza fondurile speciale
- pentru majorarile de intarziere aferente veniturilor acestora.
(3) Ministerul Finantelor, Ministerul Muncii si Protectiei Sociale,
consiliile judetene si locale, precum si ceilalti ordonatori principali de
credite, care administreaza fondurile speciale, au competenta de a aproba, de
la caz la caz, inlesnirile prevazute la alin. (1).
(4) Ministerul Finantelor, prin organele sale teritoriale care urmaresc si
incaseaza veniturile aferente bugetelor locale si bugetelor fondurilor
speciale, in masura in care vor fi solicitate, vor verifica si vor analiza, pe
baza datelor existente in evidenta fiscala, cererile de inlesniri la plata
majorarilor de intarziere transmise de ordonatorii principali de credite ai
bugetelor mentionate mai sus. Referatul cu concluziile verificarii, impreuna cu
cererea de inlesnire la plata majorarilor de intarziere, vor fi transmise
ordonatorului principal de credite competent sa o solutioneze.
(5) Procedurile si competentele de solutionare a cererilor de inlesniri la
plata se stabilesc prin:
- ordin al ministrului finantelor, pentru majorarile de intarziere datorate
pentru neplata la termen a veniturilor bugetului de stat, bugetelor locale si
bugetelor fondurilor speciale;
- ordin al ministrului muncii si protectiei sociale, pentru neplata la
termen a sumelor cuvenite bugetului asigurarilor sociale de stat.
p. Ministru de stat,
ministrul finantelor,
Nicolae Constantinescu,
secretar de stat