Luând în considerare necesitatea asigurării unei administrări unitare, integrate şi eficiente a ariilor naturale protejate, care ocupă un sfert din suprafaţa României, precum şi crearea unui sistem prin care să se asigure implementarea unitară la nivel naţional a politicilor, strategiilor şi a legislaţiei în domeniul biodiversităţii,având în vedere că România este angajată, conform legislaţiei europene, să asigure un cadru legal şi instituţional adecvat unui management eficient al reţelei de arii naturale protejate prin crearea şi dezvoltarea unor structuri instituţionale operaţionale care să asigure coordonarea managementului întregii reţele de arii naturale protejate,luând în considerare faptul că Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, denumită în continuare ANANP, gestionează şi administrează un număr de peste 500 de arii naturale protejate, care în prezent nu au administratori/custozi,operaţionalizarea ANANP este imperativă pentru îndeplinirea principalelor atribuţii stabilite prin Legea nr. 95/2016 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările ulterioare.Având în vedere că Legea nr. 95/2016, cu modificările ulterioare, prevede înfiinţarea unor instituţii cu personalitate juridică, cu un număr maxim de 30 de posturi pentru fiecare, însemnând includerea în mod obligatoriu de angajaţi în serviciile-suport, respectiv achiziţii publice, contabilitate, audit intern, departament financiar şi fiscal, serviciul de resurse umane, fapt ce va conduce la reducerea numărului personalului specializat implicat efectiv în administrarea ariilor naturale protejate, cu consecinţa unei administrări deficitare a ariilor,ţinând cont de nevoia de a asigura organizarea şi funcţionarea eficientă şi performantă a administrării ariilor naturale protejate, precum şi de efectele perturbatoare produse de absenţa personalului specializat adecvat în teritoriu, este necesar a se înfiinţa structuri fără personalitate juridică în vederea creşterii numărului angajaţilor specialişti, dedicaţi în exclusivitate scopului principal care a fost avut în vedere la înfiinţarea ANANP.Luând în considerare faptul că neadoptarea imediată a măsurilor de eficientizare şi organizare menţionate mai sus, în vederea administrării şi gestionării ariilor naturale neatribuite, generează disfuncţionalităţi majore cu efecte negative asupra stării de conservare a habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice şi că lipsa personalului specializat din teritoriu nu permite aplicarea măsurilor corespunzătoare de conservare a speciilor şi habitatelor producând consecinţe negative la nivelul întregii reţele de arii naturale protejate din România, fapt ce va conduce la încălcarea angajamentelor asumate de România prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană şi a obligaţiilor ce rezidă din transpunerea în legislaţia naţională a Directivei 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de floră şi faună sălbatică şi a Directivei 79/409/CEE a Consiliului din 2 aprilie 1979 privind conservarea păsărilor sălbatice,în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul ILegea nr. 95/2016 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 13 mai 2016, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 1 alineatul (2), litera a) va avea următorul cuprins: a)structuri teritoriale ale Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, fără personalitate juridică, organizate la nivel de direcţie, cu rol de administrare a ariilor naturale protejate; 2. La articolul 1, alineatul (3) se abrogă. 3. La articolul 1, alineatul (5) va avea următorul cuprins:(5) Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, prin structurile sale teritoriale, va asigura administrarea ariilor naturale protejate neatribuite. 4. Articolul 4 va avea următorul cuprins: Articolul 4Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate este organizată astfel: aparat central şi structuri teritoriale organizate la nivel de direcţii, aflate în cadrul acesteia. 5. Articolul 6 va avea următorul cuprins: Articolul 6Numărul maxim de posturi alocate Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate este de 490. Articolul IIOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 29 iunie 2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 18 alineatul (1), literele a)-c) vor avea următorul cuprins: a)structurile teritoriale din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate; b)structuri de administrare special constituite, cu personalitate juridică, aflate în coordonarea/subordinea, după caz, a unor regii autonome, companii şi societăţi naţionale, autorităţi ale administraţiei publice locale, servicii descentralizate ale administraţiei publice centrale, instituţii ştiinţifice de cercetare şi de învăţământ din sectorul public şi privat, muzee, organizaţii neguvernamentale, constituite potrivit legii şi aflate în relaţie contractuală cu Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate; c)structuri de administrare constituite în baza unor parteneriate publice sau public-private, în care Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate este partener; structurile de administrare se află în relaţie contractuală cu Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate; 2. La articolul 19, alineatul (1) se abrogă. Articolul III În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Hotărârea Guvernului nr. 997/2016 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate şi privind modificarea şi completarea anexei nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.070 din 30 decembrie 2016, se modifică în mod corespunzător.PRIM-MINISTRUVASILICA-VIORICA DĂNCILĂContrasemnează:Viceprim-ministru, ministrul mediului,Graţiela Leocadia GavrilescuMinistrul apelor şi pădurilor,Ioan DeneşViceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,Paul StănescuMinistrul transporturilor,Lucian Şovap. Ministrul muncii şi justiţiei sociale,Adrian Marius Rîndunică,secretar de statMinistrul finanţelor publice, Eugen Orlando Teodorovici