Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

OUG Nr.23 din 22.03.2017

pentru modificarea Legii dialogului social nr. 62/2011 şi a art. 11 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 248/2013 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 214 din 29 martie 2017

SmartCity1

Având în vedere insuficienţa reglementărilor din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2017 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, referitoare la înfiinţarea Ministerului Consultării Publice şi Dialogului Social prin preluarea structurilor şi activităţilor Ministerului pentru Consultare Publică şi Dialog Civic şi prin preluarea structurilor şi activităţilor aferente dialogului social de la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice,ţinând cont că în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2017 nu sunt cuprinse reglementări referitoare la corelarea Legii dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi, respectiv, a Legii nr. 248/2013 privind organizarea şi funcţionarea Consiliul Economic şi Social, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,dată fiind necesitatea transferării atribuţiilor şi sarcinilor în domeniul dialogului social stabilite prin Legea nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de la Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale către Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social, pentru a asigura desfăşurarea în noul cadru organizatoric a activităţii Ministerului Consultării Publice şi Dialogului Social,având în vedere că este necesară asigurarea predictibilităţii şi previzibilităţii legii în faţa terţilor,întrucât Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2017 nu a fost adoptată în Parlament, iar Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2017 produce deja efecte,ţinând cont de faptul că elementele sus-menţionate se referă la o situaţie extraordinară, iar neadoptarea de măsuri imediate în sensul celor preconizate, prin utilizarea procedurii de legiferare prin ordonanţă de urgenţă, determină consecinţe negative, în sensul afectării unui interes public, respectiv al salariaţilor care, în situaţia în care un contract colectiv de muncă sau actele adiţionale aferente, la nivel de sector de activitate sau de grup de unităţi, nu este înregistrat conform prevederilor Legii nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, angajatorul/ordonatorul de credite nu îl poate pune în aplicare deşi părţile semnatare s-au înţeles asupra conţinutului său,totodată prin neemiterea dovezii de reprezentativitate, în conformitate cu Legea nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sindicatele nu îşi pot exercita obligaţiile legale, acelea de a-şi reprezenta membri în faţa unor terţi precum angajatori, instanţe de judecată, instituţii publice,reţinându-se că în cazul neadoptării măsurilor propuse se instituie un blocaj în aplicarea legislaţiei dialogului social şi nu se poate asigura desfăşurarea activităţii Ministerului Consultării Publice şi Dialogului Social în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2017,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul ILegea dialogului social nr. 62/2011, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. În tot cuprinsul legii, sintagma „Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale" se înlocuieşte cu sintagma „Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social", iar sintagma „ministrul muncii şi justiţiei sociale" se înlocuieşte cu sintagma „ministrul consultării publice şi dialogului social". 2. Anexa nr. 1 se înlocuieşte cu anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul II La articolul 11 alineatul (2) din Legea nr. 248/2013 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 2 octombrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins: c)15 membri reprezentând societatea civilă, constituind partea societăţii civile, numiţi prin decizie a prim-ministrului, la propunerea Ministerului Consultării Publice şi Dialogului Social în conformitate cu prevederile art. 12, din cadrul structurilor cooperatiste, profesiunilor liberale, organizaţiilor pentru protecţia consumatorilor, comunităţii ştiinţifice şi academice, organizaţiilor de agricultori, organizaţiilor de pensionari, organizaţiilor comunităţilor locale, asociaţiilor care reprezintă familia şi persoanele cu dizabilităţi şi al altor organizaţii neguvernamentale cu activităţi în domeniile de competenţă ale Consiliului Economic şi Social. PRIM-MINISTRU SORIN MIHAI GRINDEANU Contrasemnează: Ministrul consultării publice şi dialogului social, Gabriel Petrea Ministrul muncii şi justiţiei sociale, Lia-Olguţa Vasilescu ANEXĂ(Anexa nr. 1 la Legea nr. 62/2011) LISTA cuprinzând ministerele şi alte instituţii publice în cadrul cărora se vor organiza comisii de dialog social 1. Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene 2. Ministerul Mediului 3. Ministerul Afacerilor Interne 4. Ministerul Afacerilor Externe 5. Ministerul Apărării Naţionale 6. Ministerul Finanţelor Publice 7. Ministerul Justiţiei 8. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale 9. Ministerul Educaţiei Naţionale 10. Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale 11. Ministerul Economiei 12. Ministerul Energiei 13. Ministerul Transporturilor 14. Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat 15. Ministerul Sănătăţii 16. Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale 17. Ministerul Apelor şi Pădurilor 18. Ministerul Cercetării şi Inovării 19. Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale 20. Ministerul Tineretului şi Sportului 21. Ministerul Turismului 22. Ministerul pentru Românii de Pretutindeni 23. Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social 24. Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului 25. Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice

SmartCity5

COMENTARII la OUG 23/2017

Momentan nu exista niciun comentariu la OUG 23 din 2017
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu OUG 23/2017
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu