ORDONANTA
URGENTA Nr. 73 din 11 iunie 2008
pentru prorogarea termenelor
de intrare in vigoare a Legii nr. 301/2004 - Codul penal si a Legii nr.
294/2004 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele
judiciare in cursul procesului penal
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 440 din 12 iunie 2008
Având în vedere deficienţele şi lacunele Legii nr.
301/2004 - Codul penal, cu modificările ulterioare, controversele privind
interpretarea dispoziţiilor acesteia, precum şi faptul că legea nu este
însoţită de un Cod de procedură penală adaptat normelor de drept substanţial,
fapt care face imposibilă punerea sa în aplicare, a rezultat concluzia că în
forma actuală Codul penal adoptat în anul 2004 nu poate intra în vigoare, fiind
necesară reanalizarea anumitor soluţii propuse prin noul Cod penal şi
regândirea anumitor instituţii pentru a oferi soluţii viabile, moderne, dar mai
cu seamă eficiente, în acord cu legislaţiile penale occidentale şi cu
tendinţele politicii penale europene.
Având în vedere că la nivelul Ministerului Justiţiei
s-a elaborat proiectul noului Cod penal, care realizează o operă de actualizare
a instituţiilor juridice fundamentale, în vederea unei mai bune desfăşurări a
actului de justiţie şi a înlăturării deficienţelor constatate în practică în
ultimii 50 de ani,
luând în considerare faptul că prin Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 50/2006 privind unele măsuri pentru asigurarea bunei
funcţionări a instanţelor judecătoreşti şi parchetelor şi pentru prorogarea
unor termene s-a amânat intrarea în vigoare a Legii nr. 301/2004, cu
modificările ulterioare, şi a Legii nr. 294/2004 privind executarea pedepselor
şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu
modificările ulterioare, până la data de 1 septembrie 2008, iar până la această
dată nu sunt posibile promovarea şi intrarea în vigoare a unui proiect de lege
care să remedieze deficienţele constatate,
întrucât intrarea în vigoare a Legii nr. 294/2004, cu
modificările ulterioare, este condiţionată de intrarea în vigoare a Legii nr.
301/2004, cu modificările ulterioare, fiind elaborată pe baza dispoziţiilor
sale, este necesară şi prorogarea intrării în vigoare a Legii nr. 294/2004, cu
modificările ulterioare.
Având în vedere imposibilitatea juridică şi materială a
aplicării imediate a unor instituţii prevăzute în noul Cod penal şi în Legea
nr. 294/2004, cu modificările ulterioare, datorată necorelărilor existente atât
între unele dintre dispoziţiile noului Cod penal, cât şi între dispoziţiile
acestuia şi cele cuprinse în alte legi, având în vedere, de asemenea,
necesitatea operării unor modificări structurale ale bazei materiale şi a
dezvoltării unei baze umane solide, care vor constitui premise ale funcţionării
unei reforme coordonate în materie penală,
în temeiul art. 115 alin. (4)
din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă
prezenta ordonanţă de urgenţă.
Articol unic. - Termenul
prevăzut la art. 512 din Legea nr. 301/2004 - Codul penal, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 29 iunie 2004, cu modificările ulterioare, şi la art.
97 alin. (1) din Legea nr. 294/2004 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare
în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 591 din 1 iulie 2004, cu modificările ulterioare, se prorogă la data de
1 septembrie 2009.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul justiţiei,
Cătălin Marian Predoiu