ORDONANTA
URGENTA Nr. 82 din 8 septembrie 2010
pentru modificarea art. 7
alin. (1) pct. 2 subpct. 2.1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal,
precum si pentru modificarea art. III din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.
58/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
si alte masuri financiar-fiscale
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 638 din 10 septembrie 2010
Luând în considerare recomandările organizaţiilor
financiare internaţionale de a elabora şi aplica măsuri în vederea menţinerii
sustenabilităţii bugetelor de asigurări sociale, pe fondul persistenţei
efectelor crizei economico-financiare asupra pieţei muncii din România,
în vederea luării de măsuri imediate cu impact asupra
bugetului, cu efecte pe termen mediu şi lung, în scopul reducerii riscului unui
dezechilibru bugetar major, precum şi a deficitului bugetar,
pentru a asigura o bună desfăşurare a activităţii de
colectare a contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat şi la
bugetul asigurărilor pentru şomaj şi pentru evitarea apariţiei unor blocaje în
acest proces generate de depunerea de către un număr mare de persoane a
declaraţiilor de asigurare la aceste sisteme de asigurări,
întrucât nepromovarea prezentei ordonanţe de urgenţă ar
avea consecinţe negative asupra gradului de colectare a contribuţiilor sociale
la buget,
deoarece aceste împrejurări vizează interesul public şi
constituie elementele unei situaţii extraordinare, ce nu suferă amânare, se
impune adoptarea de măsuri imediate pentru reglementarea unor măsuri în vederea
evitării disfuncţionalităţilor în colectarea contribuţiilor la bugetul
asigurărilor sociale de stat şi la bugetul asigurărilor pentru şomaj,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României,
republicată,
Guvernul României adoptă
prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. I. - La articolul 7
alineatul (1) punctul 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările
ulterioare, subpunctul 2.1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„2.1. Orice activitate poate fi reconsiderată ca
activitate dependentă dacă îndeplineşte cel puţin unul dintre următoarele
criterii:
a) beneficiarul de venit se află într-o relaţie de
subordonare faţă de plătitorul de venit, respectiv
organele de conducere ale plătitorului de venit, şi
respectă condiţiile de muncă impuse de acesta, cum ar fi: atribuţiile ce îi
revin şi modul de îndeplinire a acestora, locul desfăşurării activităţii,
programul de lucru;
b) în prestarea activităţii,
beneficiarul de venit foloseşte exclusiv baza materială a plătitorului de
venit, respectiv spaţii cu înzestrare corespunzătoare, echipament special de
lucru sau de protecţie, unelte de muncă sau altele asemenea şi contribuie cu
prestaţia fizică sau cu capacitatea intelectuală, nu şi cu capitalul propriu;
c) plătitorul de venit suportă în interesul
desfăşurării activităţii cheltuielile de deplasare ale beneficiarului de venit,
cum ar fi indemnizaţia de delegare-detaşare în ţară şi în străinătate, precum
şi alte cheltuieli de această natură;
d) plătitorul de venit suportă
indemnizaţia de concediu de odihnă şi indemnizaţia pentru incapacitate
temporară de muncă, în contul beneficiarului de venit."
Art. II. -Articolul III din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 28 iunie 2010, se modifică şi va avea următorul
cuprins:
„Art. III. - (1) Orice venituri
de natură profesională, altele decât cele salariale, se impozitează cu cota de
impozit pe venit.
(2) In sistemul public de
pensii şi în sistemul asigurărilor pentru şomaj, prin venituri de natură
profesională, altele decât cele de natură salariată, în sensul prezentei
ordonanţe de urgenţă, se înţelege acele venituri realizate din drepturi de
autor şi drepturi conexe definite potrivit art. 7 alin. (1) pct. 131 din Legea nr. 571/2003 privind
Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi/sau venituri
rezultate din activităţi profesionale desfăşurate în baza
contractelor/convenţiilor încheiate potrivit Codului civil. Asupra acestor
venituri se datorează contribuţiile individuale de asigurări sociale şi
asigurări pentru şomaj.
(3) Persoanele fizice care
realizează venituri de natură profesională, pentru care, potrivit prezentei
ordonanţe de urgenţă, se datorează şi se plăteşte contribuţia individuală de
asigurări sociale şi contribuţia individuală de asigurări pentru şomaj, sunt
considerate asigurate obligatoriu, prin efectul legii, în sistemul public de
pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, precum şi în sistemul
asigurărilor pentru şomaj şi beneficiază de prestaţiile prevăzute de Legea nr.
19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări
sociale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de indemnizaţie
de şomaj în condiţiile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru
şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările
ulterioare.
(4) Prevederile alin. (3) cu
privire la statutul de asigurat obligatoriu, prin efectul legii, în sistemul
asigurărilor pentru şomaj nu se aplică persoanelor pentru care la data intrării
în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se prevede, potrivit Legii nr.
76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, că asigurarea în sistemul
asigurărilor pentru şomaj este facultativă şi care deţin statutul de asigurat
în acest sistem în temeiul unui contract de asigurare pentru şomaj, cu excepţia
cazului în care aceste persoane renunţă la contractul de asigurare.
(5) Persoanelor asigurate în
alte sisteme, neintegrate sistemului public de pensii şi alte drepturi de
asigurări sociale, şi persoanelor care au calitatea de pensionari nu le sunt aplicabile prevederile alin. (2).
(6) Persoanele care, în mod ocazional, realizează, pe
lângă veniturile de natură salarială, şi venituri de natură profesională definite
la art. 7 alin. (1) pct. 131 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, nu datorează
contribuţiile individuale şi pentru aceste venituri de natură profesională.
(7) Persoanele care, în mod
ocazional, realizează exclusiv venituri de natură profesională definite la art.
7 alin. (1) pct. 131 din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare,
datorează contribuţiile prevăzute la alin. (2). In această situaţie baza de
calcul anuală nu poate depăşi de 5 ori salariul mediu brut utilizat la
fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea
bugetului asigurărilor sociale de stat.
(8) Persoanele care realizează,
cu caracter de regularitate, pe lângă veniturile de natură salarială, şi
venituri de natură profesională definite la art. 7 alin. (1) pct. 131 din Legea nr. 571/2003, cu
modificările şi completările ulterioare, datorează contribuţiile individuale şi
pentru aceste venituri de natură profesională la baza de calcul astfel cum este
prevăzută la alin. (17).
(9) Persoanele care realizează,
cu caracter de regularitate, exclusiv venituri de natură profesională definite
la art. 7 alin. (1) pct. 131 din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările
ulterioare, datorează contribuţiile prevăzute la alin. (2) la baza de calcul
astfel cum este prevăzută la alin. (17).
(10) In sensul alin. (6) şi (7), prin venituri realizate în mod ocazional se
înţelege acele venituri realizate ca urmare a desfăşurării unei activităţi, în
mod sporadic, fără a avea un caracter de regularitate.
(11) Obligaţia declarării,
calculării, reţinerii şi plăţii contribuţiilor individuale de asigurări sociale
şi de asigurări pentru şomaj, corespunzătoare veniturilor prevăzute la alin.
(2), revine plătitorului de venit.
(12) Prevederile Legii nr.
19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 76/2002,
cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la obligaţiile
angajatorilor în ceea ce priveşte declararea, calcularea, reţinerea şi plata
contribuţiilor de asigurări sociale, respectiv a contribuţiilor de asigurări
pentru şomaj, precum şi sancţiunile corelative în cazul nerespectării acestora
se aplică în mod corespunzător şi obligaţiei prevăzute la alin. (11).
(13) Plătitorii de venit au obligaţia de a depune,
lunar, până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-au plătit
veniturile de natură profesională, câte o declaraţie privind evidenţa nominală
a persoanelor care realizează venituri de natură profesională, altele decât cele
de natură salarială.
(14) Declaraţiile prevăzute la
alin. (13) se depun la casele teritoriale de pensii, respectiv la agenţiile
pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, precum şi a municipiului Bucureşti,
în a căror rază teritorială îşi are sediul plătitorul de venit.
(15) Plătitorii de venit nu au
obligaţia declarării, calculării, reţinerii şi plăţii contribuţiilor
individuale de asigurări pentru şomaj şi de asigurări sociale, corespunzătoare
veniturilor profesionale plătite, persoanelor prevăzute la alin. (4) care deţin
statutul de asigurat în temeiul unui contract de asigurare pentru şomaj, precum
şi persoanelor prevăzute la alin. (5), după caz.
(16) Persoanele prevăzute la
alin. (3) au obligaţia de a dovedi plătitorului de venit că fac parte din categoria
persoanelor prevăzute la alin. (4) care deţin statutul de asigurat în temeiul
unui contract de asigurare pentru şomaj, precum şi din categoria celor
prevăzute la alin. (5).
(17) Baza lunară de calcul la care se datorează
contribuţiile individuale de asigurări sociale şi de asigurări pentru şomaj
este:
a) venitul brut diminuat cu
cota de cheltuială prevăzută la art. 50 alin. (1) lit. a) sau, după caz, la
art. 50 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi
completările ulterioare, pentru veniturile din drepturi de autor şi drepturi
conexe;
b) venitul brut, pentru veniturile din activitatea
desfăşurată în baza contractelor/convenţiilor încheiate potrivit Codului civil.
(18) Baza lunară de calcul la care se datorează
contribuţiile individuale de asigurări sociale şi asigurări pentru şomaj nu
poate depăşi în cursul unei luni calendaristice echivalentul a de 5 ori
salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat
prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
(19) Cotele contribuţiilor individuale prevăzute la
alin. (2) sunt cele stabilite de legea bugetului asigurărilor sociale de stat,
pentru contribuţia individuală de asigurări sociale şi pentru contribuţia
individuală de asigurări pentru şomaj.
(20) Persoanele care realizează
veniturile prevăzute la alin. (2) datorează contribuţia individuală de
asigurări sociale şi dacă se regăsesc în situaţia menţionată la art. 5 alin.
(1) pct. I şi II din Legea nr. 19/2000, cu modificările
şi completările ulterioare.
(21) Persoanele care realizează
veniturile prevăzute la alin. (2) datorează contribuţia individuală de
asigurări pentru şomaj şi în situaţia în care se regăsesc la art. 19 din Legea
nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(22) Contribuţiile individuale
de asigurări sociale şi de asigurări pentru şomaj se virează în conturi
distincte stabilite cu această destinaţie şi comunicate de Casa Naţională de
Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi de Agenţia Naţională pentru Ocuparea
Forţei de Muncă.
(23) Pentru perioadele în care
s-au datorat şi s-au plătit contribuţiile individuale de asigurări sociale,
numărul de puncte realizat lunar în sistemul public de pensii se calculează
potrivit art. 78 din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările
ulterioare, la care se aplică coeficientul rezultat ca raport între cota de
contribuţie individuală de asigurări sociale şi cota de contribuţie de
asigurări sociale aprobată pentru locurile de muncă în condiţii normale.
(24) Pentru persoanele care
realizează venituri de natură profesională prevăzute la alin. (2), stagiul de
cotizare în sistemul public de pensii se constituie din toate perioadele pentru
care s-a datorat şi s-a plătit contribuţia individuală de asigurări sociale,
conform prezentei ordonanţe de urgenţă.
(25) Perioadele în care s-au datorat şi s-au plătit
contribuţiile individuale de asigurări pentru şomaj în conformitate cu
prevederile prezentului articol constituie stagiu de cotizare în sistemul
asigurărilor pentru şomaj.
(26) Veniturile de natură profesională prevăzute la
alin. (2) pentru care se datorează şi se plătesc contribuţiile individuale de
asigurări pentru şomaj se iau în calcul la stabilirea cuantumului indemnizaţiei
de şomaj, potrivit legii, prin aplicarea asupra acestora a unui coeficient
rezultat ca raport între cota de contribuţie individuală de asigurări pentru
şomaj şi cota de contribuţie datorată la bugetul asigurărilor pentru şomaj,
potrivit legii, de către persoanele asigurate în baza contractului de asigurare
pentru şomaj.
(27) Sumele reprezentând
contribuţii achitate în plus ca urmare a depăşirii plafonului prevăzut la alin.
(18) se restituie sau se compensează, la cererea asiguratului, depusă la casele
teritoriale de pensii, respectiv la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă
judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. Aceste instituţii au obligaţia de
a transmite cererile asiguraţilor către Casa Naţională de Pensii şi Alte
Drepturi de Asigurări Sociale şi, după caz, la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
Restituirea şi/sau compensarea se fac de Casa Naţională de Pensii şi Alte
Drepturi de Asigurări Sociale şi, după caz, de Agenţia Naţională pentru
Ocuparea Forţei de Muncă, prin structurile lor teritoriale, în conformitate cu
prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(28) In măsura în care aplicarea prezentelor prevederi
impune emiterea de instrucţiuni cu privire la contribuţia individuală de
asigurări sociale, respectiv contribuţia individuală de asigurări pentru şomaj,
acestea vor fi emise prin ordin comun al ministrului muncii, familiei şi
protecţiei sociale şi al ministrului finanţelor publice."
Art. III. - (1) Prevederile
prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică pentru veniturile de natura celor
prevăzute la art. II din
prezenta ordonanţă de urgenţă, plătite după data intrării în vigoare a
acesteia.
(2) Contribuţiile individuale de asigurări sociale şi
de asigurări pentru şomaj plătite anterior datei intrării în vigoare a
prezentei ordonanţe de urgenţă, în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003
privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale şi a Normelor
metodologice de aplicare a prevederilor art. III din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003
privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale, aprobate prin Hotărârea
Guvernului nr. 791/2010, sunt considerate obligaţii achitate şi nu mai fac
obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă.
(3) Perioada pentru care persoanele prevăzute la art.
III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010 au datorat şi au plătit
contribuţiile individuale de asigurări sociale şi de asigurări de şomaj,
potrivit prevederilor legale în vigoare până la data intrării în vigoare a
prezentei ordonanţe de urgenţă, constituie stagiu de cotizare în aceste sisteme
de asigurări.
(4) La data intrării în vigoare
a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului
nr. 791/2010 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de
aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea
Guvernului nr. 44/2004, precum şi pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a prevederilor art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul
fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 3 august 2010.
(5) Orice dispoziţii contrare prezentei ordonanţe de
urgenţă se abrogă.
Art. IV. - Modelul
declaraţiilor privind evidenţa nominală a persoanelor care realizează venituri
de natură profesională, altele decât cele de natură salarială, se aprobă în
termen de maximum 5 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de
urgenţă, prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Ialomiţianu
Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,
Ioan Nelu Botis