ORDIN Nr. 2076
din 23 februarie 2009
pentru aprobarea Normelor
metodologice privind organizarea si functionarea comisiilor, procedura de
selectie a programelor, proiectelor si actiunilor culturale în vederea
acordarii de finantari nerambursabile din Fondul Cultural National, precum si
de solutionare a contestatiilor
ACT EMIS DE:
MINISTERUL CULTURII, CULTELOR SI PATRIMONIULUI NATIONAL
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 267 din 24 aprilie 2009
In baza dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Ordonanţa
Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a
programelor şi proiectelor culturale, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 245/2001, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 11 alin. (4) din Hotărârea
Guvernului nr. 9/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional,
ministrul culturii, cultelor şi patrimoniului
naţional emite următorul ordin:
Art. 1. - Se aprobă Normele metodologice privind
organizarea şi funcţionarea comisiilor, procedura de selecţie a programelor,
proiectelor şi acţiunilor culturale în vederea acordării de finanţări
nerambursabile din Fondul Cultural Naţional, precum şi de soluţionare a
contestaţiilor, prevăzute în
anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. - Prezentul ordin intră
în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 3. - La data intrării în vigoare a prezentului
ordin orice dispoziţie contrară se abrogă.
Ministrul culturii, cultelor şi patrimoniului naţional,
Theodor Paleologu
ANEXĂ
NORME METODOLOGICE
privind organizarea şi funcţionarea comisiilor,
procedura de selecţie a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale în vederea
acordării de finanţări nerambursabile din Fondul Cultural Naţional, precum si de soluţionare a
contestaţiilor
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. - Finanţările
nerambursabile pentru programe, proiecte şi acţiuni culturale se acordă din
bugetul Fondului Cultural Naţional şi din bugetul Administraţiei Fondului
Cultural Naţional, denumite în continuare Fond, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 51/1998
privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor şi proiectelor
culturale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 245/2001, cu
modificările şi completările ulterioare, şi cu prevederile prezentelor norme
metodologice.
Art. 2. - (1) Finanţarea nerambursabilă se acordă numai
în condiţiile existenţei unor surse de finanţare proprii sau atrase ale
beneficiarului finanţării, altele decât cele primite sub forma finanţărilor
nerambursabile, în cuantum de cel puţin 10% din costul total al programelor,
proiectelor şi acţiunilor culturale, denumite în continuare proiecte culturale.
(2) Sursele de finanţare proprii sau atrase ale
beneficiarului finanţării pot fi în numerar şi/sau în natură.
(3) Sursele de finanţare în natură pot fi: cuantificări
în lei ale contravalorii spaţiilor utilizate (birouri, spaţii pentru evenimente
culturale), ale activităţilor realizate de voluntarii beneficiarului
finanţării, ale echipamentelor de birou şi de scenă (echipamente de sunet,
lumini, videoproiectie, altele similare), respectiv transportul participanţilor
şi al echipamentelor.
Art. 3. - (1) Acordarea de finanţări nerambursabile se
realizează pe bază de selecţie de oferte.
(2) Pentru a putea participa la
selecţie, solicitantul trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 11
alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1998, cu modificările şi completările
ulterioare:
a) este persoană fizică
autorizată, respectiv persoană juridică înfiinţată în conformitate cu
prevederile legale;
b) nu are datorii la bugetul de stat sau la bugetul
local;
c) a respectat obligaţiile
asumate prin contractele de finanţare nerambursabilă anterioare.
Art. 4. - (1) Conţinutul anunţului public privind
selecţiile de oferte se aprobă prin decizie a conducătorului autorităţii
finanţatoare şi va cuprinde informaţii cu privire la:
a) cuantumul total al
finanţării pentru fiecare sesiune, în funcţie de bugetul de venituri şi
cheltuieli aprobat al autorităţii finanţatoare;
b) ariile tematice ale proiectelor culturale ce vor fi
finanţate în sesiunea respectivă;
c) termenul-limită pentru depunerea/transmiterea
documentaţiilor în vederea solicitării finanţării;
d) condiţii de participare.
(2) Ariile tematice pentru fiecare
selecţie de oferte sunt stabilite de către conducătorul autorităţii
finanţatoare, cu respectarea strategiei şi priorităţilor de finanţare stabilite
de Consiliul Administraţiei Fondului Cultural Naţional.
Art. 5. - (1) Selecţia ofertelor culturale se
desfăşoară în două etape.
(2) Pentru a participa la selecţia de oferte,
solicitanţii trebuie să depună documentaţia de solicitare a finanţării.
(3) Documentaţia de solicitare
a finanţării se completează numai online, prin accesarea adresei www.afcn.ro până la ora şi data-limită
prevăzute în anunţul public de organizare a selecţiei de oferte, dovedită prin
data înregistrării acesteia.
(4) Anexele care fac parte din documentaţia de
solicitare a finanţării se transmit prin poştă, cu confirmare de primire, în
plic închis, până la ora şi data-limită prevăzute în anunţul public de
organizare a selecţiei de oferte. Anexele primite după ora şi data-limită
prevăzute în anunţul public de organizare a selecţiei de oferte conduc la
neeligibilitatea administrativă a ofertei culturale respective. Data ştampilei
oficiului poştal de expediere nu se ia în considerare.
(5) In cazuri de forţă majoră,
secretariatul asigurat de autoritatea finanţatoare acordă asistenţă tehnică
solicitanţilor, în vederea finalizării procedurii de înscriere online.
Art. 6. - (1) Pentru prima etapă de selecţie, documentaţia
solicitanţilor trebuie să conţină următoarele:
a) formularul-tip de solicitare
a finanţării nerambursabile pentru proiecte culturale, prevăzut în anexa nr. 1,
care se completează obligatoriu online prin accesarea adresei: www.afcn.ro;
b) formularul pentru descrierea
bugetului de venituri şi cheltuieli, prevăzut în anexa nr. 2, care se
completează obligatoriu online prin accesarea adresei:
www.afcn.ro;
c) raportul de activitate a
solicitantului pe ultimul an; pentru solicitanţii care au derulat activităţi pe
o perioadă mai scurtă de un an, se va depune un raport de activitate pentru
perioada respectivă;
d) alte documente pe care solicitantul le consideră
relevante privind activitatea sa (înregistrări pe casete audiovideo, DVD-uri,
CD-uri, dosare de presă etc).
(2) Autoritatea finanţatoare are obligaţia de a
verifica depunerea de către solicitanţi a documentelor prevăzute la alin. (1).
CAPITOLUL II
Criterii de acordare a finanţărilor nerambursabile
Art. 7. - Vor fi supuse evaluării numai ofertele care
îndeplinesc următoarele condiţii:
a) conţin toate documentele prevăzute la art. 6;
b) proiectele culturale
corespund ariilor tematice pentru care a fost organizată sesiunea de selecţie.
Art. 8. - (1) Criteriile generale care vor sta la baza
acordării finanţărilor nerambursabile sunt:
a) calitatea, anvergura (internaţională, naţională,
regională), valoarea, importanţa sau reprezentativitatea proiectului cultural;
b) numărul, diversitatea şi
distribuţia geografică a beneficiarilor direcţi ale căror nevoi culturale
urmează a fi satisfăcute prin acest proiect cultural;
c) diversitatea şi caracterul multicultural şi
multidisciplinar al rezultatelor proiectului cultural care va fi finanţat;
d) capacitatea organizatorică şi funcţională a ofertantului
de realizare a proiectelor culturale, dovedită prin:
- programele, proiectele sau
acţiunile culturale derulate anterior;
- calitatea programelor, proiectelor sau acţiunilor
culturale organizate;
- calificări relevante ale
echipei organizatorice pentru derularea proiectului cultural;
- colaborările şi parteneriatele anterioare la nivel
regional, naţional şi internaţional cu autorităţile publice, cu organizaţii
guvernamentale ori neguvernamentale, după caz;
- cercetări şi studii întreprinse privind impactul
proiectelor culturale derulate sau alte activităţi adiacente, după caz.
(2) Solicitările care îndeplinesc condiţiile prevăzute
la art. 6 şi următoarele sunt evaluate pe baza următoarelor criterii şi
punctaje:
Criterii
|
Scor
|
I. Calitatea artistică şi
originalitatea proiectului cultural
|
10
|
I.1. Claritatea viziunii artistice şi adecvarea activităţilor în
funcţie de obiectivele proiectului cultural
|
5
|
I.2. Caracterul inovator al proiectului cultural şi/sau
originalitatea subiectului abordat
|
5
|
II. Relevanţa proiectului cultural
|
20
|
Relevanta proiectului cultural pentru obiectivele si priorităţile
de finanţare ale Administraţiei Fondului Cultural National (A.F.C.N.)
Un punctaj maxim (5 puncte) se acordă numai dacă proiectul
cultural se adresează în mod specific unui număr de cel puţin două
priorităţi.
|
5
|
Relevanţa proiectului cultural pentru contextul cultural
local/regional/naţional
|
5
|
Relevanţa proiectului cultural pentru nevoile şi constrângerile
grupului/grupurilor-ţintă vizat/vizate
In ce măsură activităţile prevăzute în proiect conduc la
satisfacerea/rezolvarea nevoilor culturale identificate ale
grupurilor-ţintă alese? Este relevantă
alegerea grupurilor-ţintă în raport cu nevoile culturale identificate?
|
5
|
Relevanţa proiectului cultural pentru dezvoltarea ulterioară a
organizaţiei care îi propune şi a partenerilor
|
5
|
III. Fezabilitatea proiectului cultural
|
35
|
III.1. Experienţă managerială şi capacitate de implementare
|
12
|
Solicitantul şi/sau partenerii au suficientă experienţă în
management de proiect şi capacitate de administrare a proiectului cultural?
|
4
|
Solicitantul şi/sau partenerii au suficientă competenţă în
domeniile cărora li se adresează proiectul cultural?
|
4
|
Solicitantul are surse de finanţare suficiente şi stabile? Există
şi alte surse de finanţare?
|
4
|
Criterii
|
Scor
|
III.2. Metodologie
|
23
|
In ce măsură concepţia generală a proiectului dovedeşte coerenţă?
(coerenţa activităţilor în concordanţă cu obiectivele propuse,
perioada de desfăşurare şi anvergura proiectului,
adecvarea activităţilor la resursele existente)
|
4
|
In ce măsură proiectul cultural şi-a adecvat activităţile la
resursele existente? Planul de acţiune al proiectului este clar, obiectiv?
|
4
|
Care este gradul de implicare şi participare a grupurilor-ţintă
şi a beneficiarilor finali în proiectul cultural?
|
4
|
Care este gradul de implicare/participare, activitatea şi rolul
partenerilor în proiectul cultural?
|
4
|
In ce măsură proiectul prevede o evaluare a activităţilor şi a
rezultatelor proiectului cultural descrisă în indicatori verificabili şi
obiectivi (studii, cercetări, anchete sociologice, chestionare pentru public
şi beneficiari, prin care să se evidenţieze modul în care au fost satisfăcute
nevoile culturale ale grupurilor-ţintă)?
|
4
|
In ce măsură proiectul identifică riscuri realiste şi obiective,
precum şi măsuri de prevenire/diminuare a lor?
|
3
|
III.3. Rezultatele şi impactul
proiectului cultural propus
|
10
|
Are proiectul impact asupra grupului/grupurilor ţintă?
Rezultatele şi impactul scontate sunt pozitive şi concludente
pentru nevoile grupurilor-ţintă?
(De exemplu: Cum contribuie proiectul la implementarea
strategiilor şi politicilor culturale la nivel regional, naţional
şi european, la dezvoltarea organizaţională, la promovarea
identităţii culturale naţionale în context naţional şi universal etc.)
In ce măsură proiectul cultural promovează şi asigură respectarea
principiilor egalităţii de şanse, dezvoltării durabile
şi utilizării noilor tehnologii?
|
10
|
III.4. Buget
|
10
|
In ce măsură raportul dintre cheltuielile estimate şi rezultatele
aşteptate este realist şi în concordanţă cu activităţile planificate?
|
5
|
Cheltuielile propuse reflectă în mod real
raportul valoare-cost?
|
5
|
IV. Sustenabilitatea proiectului cultural
|
15
|
IV. 1. Măsura în care proiectul cultural
poate fi continuat după terminarea finanţării nerambursabile
|
10
|
IV.2. Modalităţile de promovare a proiectului cultural asigură
vizibilitatea acestuia în cadrul unui public cât mai larg? Poate să
constituie proiectul cultural un model de bună practică?
|
5
|
Punctaj total maxim
|
100
|
CAPITOLULIII
Organizarea şi funcţionarea comisiilor de selecţie
Art. 9. - (1) Selecţia ofertelor culturale se face de
comisii de selecţie, special constituite pe lângă autoritatea finanţatoare,
formate dintr-un număr impar de experţi independenţi.
(2) In cazul în care în cadrul unei sesiuni vor fi
finanţate proiecte culturale din mai multe arii tematice, se va organiza câte o
comisie de selecţie pentru fiecare dintre acestea.
Art. 10. - (1) Membrii comisiilor de selecţie sunt
desemnaţi de Consiliul Administraţiei Fondului Cultural Naţional, pe baza
propunerilor formulate în scris de către uniuni de creaţie, organizaţii
neguvernamentale şi/sau instituţii publice de cultură, care desfăşoară
activităţi legate de ariile tematice pentru care vor fi acordate finanţări în
sesiunea respectivă.
(2) Propunerile formulate potrivit dispoziţiilor alin.
(1) vor avea în vedere personalităţi şi specialişti de prestigiu din domeniile
de referinţă, cu o experienţă de minimum 3 ani de practică, şi vor fi însoţite
de un curriculum vitae al persoanei propuse pentru a face parte din comisiile
de selecţie.
(3) Fiecare membru al comisiei
de selecţie va semna la începutul fiecărei sesiuni o declaraţie de
imparţialitate, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 4.
(4) In situaţia în care în
cursul procedurii de selecţie un membru al comisiei de selecţie constată că are
un interes patrimonial în legătură cu una dintre ofertele culturale înaintate
comisiei din care face parte, acesta are obligaţia să declare imediat acest
lucru, să se retragă de la deliberările asupra ofertei respective şi să nu o
noteze.
Art. 11. - (1) Comisiile de selecţie sunt formate din 3-9 membri având calitatea de experţi
independenţi, fiind numiţi pentru fiecare sesiune de finanţare.
(2) Pentru activitatea
desfăşurată în cadrul comisiilor de selecţie, membrii acestora sunt remuneraţi
în baza unor convenţii civile, în condiţiile legii.
(3) Remuneraţia prevăzută la
alin. (1) se stabileşte prin decizie a conducătorului autorităţii finanţatoare.
(4) Şedinţele sunt conduse de
un preşedinte, ales dintre membrii comisiei de selecţie prin vot deschis.
(5) Secretariatul fiecărei
comisii de selecţie este asigurat de autoritatea finanţatoare.
(6) Componenţa nominală a comisiei va fi adusă la
cunoştinţă publică numai după încheierea sesiunii de selecţie.
CAPITOLUL IV
Prima etapă a procedurii de selecţie
Art. 12. - (1) Documentaţia
prevăzută la art. 6 se predă secretarului comisiei de selecţie, care verifică
dacă aceasta este completă.
(2) In situaţia în care
documentaţia nu este completă, secretarul comisiei de selecţie va solicita
solicitantului, în scris sau prin poştă electronică, transmiterea documentelor
lipsă.
(3) Documentele solicitate în
completare trebuie transmise sau depuse în termen de 5 zile lucrătoare de la
primirea solicitării de completare, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a
participa la selecţie.
(4) Solicitările de finanţare
transmise sau depuse ulterior datei-limită prevăzute în anunţul public de
organizare a selecţiei nu vor participa la procedura de selecţie.
Art. 13. - (1) Fiecare ofertă va fi analizată de
minimum 2 membri ai comisiei de selecţie şi notată potrivit dispoziţiilor art.
8 alin. (2).
(2) Pentru fiecare ofertă vor
fi întocmite rapoarte care vor fi structurate pe baza grilei de evaluare
prevăzute la art. 8 alin. (2).
(3) Cuantumul finanţării pentru
fiecare proiect cultural selectat se calculează proporţional cu punctajul obţinut
de program, folosindu-se formula:
(Suma eligibilă solicitată x punctajul obţinut )/100=
cuantumul finanţării acordate
Art. 14. - (1) Comisia de selecţie stabileşte ierarhia
ofertelor culturale în funcţie de valoarea, importanţa sau reprezentativitatea
proiectului cultural pentru aria tematică respectivă, pe baza punctajului
obţinut, precum şi cuantumul finanţării acordate pentru fiecare dintre acestea.
(2) Lista cuprinzând proiectele culturale selectate
pentru acordarea finanţărilor, punctajul obţinut,
precum şi cuantumul finanţării acordate va fi transmisă spre aprobare
conducătorului autorităţii finanţatoare în termen de cel mult 3 zile lucrătoare
de la finalizarea lucrărilor comisiei de selecţie.
(3) Lista cuprinzând proiectele
culturale selectate pentru acordarea finanţărilor, punctajul obţinut, cuantumul
finanţării acordate, precum şi lista celor care nu au fost selectate spre
finanţare şi punctajul obţinut de acestea vor fi publicate pe site-ul
autorităţii finanţatoare în termen de două zile lucrătoare de la data emiterii
deciziei conducătorului autorităţii finanţatoare.
CAPITOLUL V
A doua etapă a procedurii de evaluare
Art. 15. -Autoritatea finanţatoare va cere
solicitanţilor ale căror dosare au fost selecţionate în prima etapă de selecţie
completarea documentaţiei, în termen de 15 zile calendaristice de la
comunicare, cu următoarele:
a) certificatul de înscriere
sau alte acte doveditoare ale dobândirii personalităţii juridice (copie);
b) certificat de înregistrare
fiscală (copie);
c) actul constitutiv, statutul şi actele doveditoare
ale sediului şi patrimoniului iniţial ale solicitantului, precum şi actele
adiţionale, după caz;
d) situaţiile financiare anuale la data de 31 decembrie
ale exerciţiului financiar precedent, înregistrate la direcţia generală a
finanţelor publice judeţeană, respectiv la administraţiile finanţelor publice
ale sectoarelor municipiului Bucureşti; bilanţul contabil sau, în cazul
entităţilor care organizează contabilitatea în partidă simplă, decizia finală
de impunere;
e) cazier fiscal/certificat de atestare fiscală, după
caz;
f) actele din care să rezulte titlul cu care sunt
folosite spaţiile, în cazul în care proiectul cultural nu se organizează la
sediul solicitantului;
g) documentaţia privind fundamentarea devizului general
al proiectului cultural propus (oferte din partea operatorilor economici care
pot presta servicii de orice natură, necesare realizării proiectului cultural
propus, precum şi alte asemenea documente);
h) dovada existenţei altor surse de finanţare proprii
sau atrase, care se transmit prin poştă într-un exemplar, astfel:
- declaraţii pe propria răspundere ale solicitantului
privind contribuţia proprie sau atrasă, însoţite de extrase de cont bancar,
după caz;
- după caz, documente privind contribuţia în natură sau
declaraţii pe propria răspundere ale solicitantului privind alte contribuţii în
realizarea proiectului cultural, prevăzute la art. 2 alin. (2);'
- contracte de sponsorizare;
- scrisori de intenţie, după caz;
- extrase de cont bancar, după
caz;
- alte forme de sprijin financiar din partea unor
terţi;
- documente privind eventualele parteneriate, în
vederea realizării proiectului cultural pentru care se solicită finanţare.
Art. 16. - (1) Sunt considerate eligibile pentru acordarea finanţării nerambursabile dosarele selecţionate în
prima etapă a procedurii de selecţie şi care îndeplinesc următoarele condiţii:
- conţin documentele prevăzute la art. 15;
- respectă termenul de depunere a documentaţiei
prevăzut la art. 15.
(2) Lista dosarelor care nu îndeplinesc aceste condiţii
şi sunt considerate neeligibile pentru acordarea finanţării nerambursabile va
fi publicată pe site-ul autorităţii finanţatoare.
(3) Dosarele sunt considerate
neeligibile în situaţia în care documentele sunt incomplete şi/sau din
conţinutul lor rezultă faptul că solicitantul nu îndeplineşte condiţiile
anunţate de autoritatea finanţatoare.
(4) Nu vor putea fi selectate
ofertele solicitanţilor care au conturile bancare blocate, nu au respectat un
contract de finanţare anterior ori au prezentat declaraţii inexacte, de natură
să influenţeze acordarea finanţării.
Art. 17. - (1) Ca urmare a analizării documentaţiei
conform prevederilor art. 16, autoritatea finanţatoare va publica lista finală a
solicitanţilor selecţionaţi pentru acordarea finanţărilor, precum şi cuantumul
finanţării acordate pentru fiecare proiect cultural.
(2) In cazul în care în urma analizei prevăzute la art.
16 sunt declarate neeligibile pentru acordarea finanţării unul sau mai multe
dosare, solicitanţii care întrunesc punctajul imediat următor în ordine
descrescătoare vor fi contactaţi pentru îndeplinirea procedurilor prevăzute la
art. 15.
(3) Dispoziţiile art. 15 şi 16
se aplică în mod corespunzător solicitanţilor prevăzuţi la alin. (2).
(4) Lista finală a rezultatelor
sesiunii de finanţare se publică pe site-ul Autorităţii finanţatoare în termen
de 3 zile lucrătoare de la finalizarea procedurilor prevăzute la art. 15 şi
următoarele.
Art. 18. - (1) Solicitanţii nemulţumiţi de modul de
respectare a procedurii privind organizarea şi desfăşurarea selecţiei de oferte
pot depune contestaţie în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data
publicării listei finale.
(2) Contestaţiile vor fi
soluţionate de o comisie special constituită în acest scop, formată din experţi
independenţi, în termen de 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului de
depunere a contestaţiilor.
(3) Membrii comisiei special
constituite sunt desemnaţi de consiliu.
(4) In componenţa comisiei de soluţionare a
contestaţiilor nu pot fi numiţi membri care au făcut parte din comisiile de
selecţie.
(5) Pentru activitatea
desfăşurată în cadrul comisiei de soluţionare a contestaţiilor, membrii
acestora sunt remuneraţi în baza unor convenţii civile, în condiţiile legii.
(6) Remuneraţia prevăzută la
alin. (5) se stabileşte prin decizie a conducătorului autorităţii finanţatoare.
(7) Rezultatele finale ale
selecţiei de oferte, după soluţionarea contestaţiilor depuse, vor fi făcute
publice, prin publicarea pe site-ul Autorităţii finanţatoare.
CAPITOLUL VI
Dispoziţii finale
Art. 19. - (1) Finanţarea nerambursabilă a proiectelor
culturale se acordă prin încheierea unui contract încheiat între autoritatea
finanţatoare şi solicitantul selecţionat.
(2) Contractul-cadru de finanţare
este prevăzut în anexa nr. 5.
(3) Formularul pentru raportări
intermediare şi finale pentru fiecare tranşă de finanţare este prevăzut în
anexa nr. 3 la contractul de finanţare.
Art. 20. - Controlul asupra desfăşurării programelor
culturale, precum şi asupra modului de utilizare a sumelor acordate sub forma
finanţărilor nerambursabile se exercită de reprezentanţii autorităţii
finanţatoare, precum şi de organele cu atribuţii în domeniul controlului
financiar-fiscal, în conformitate cu prevederile legale.
Art. 21. - Anexele nr. 1-5 fac
parte integrantă din prezentele norme metodologice.
ANEXA Nr. 1 la normele metodologice
ADMINISTRAŢIA FONDULUI CULTURAL NATIONAL
FORMULAR
de solicitare a finanţării nerambursabile pentru
proiecte culturale
Sesiunea de finanţare nr........./an
[] proiect nou
[] proiect reînnoit
Numele
solicitantului.........................................................
Denumirea proiectului
cultural...........................................
Aria tematică
[] Patrimoniu cultural naţional mobil şi imobil
[] Patrimoniu imaterial
[] Arte vizuale şi arhitectură
[] Dans
[] Teatru
[] Muzică
[] Management cultural şi formare profesională
[] Activităţi muzeale
[] Intervenţie culturală
[] Educaţie culturală
[] Diversitate culturală
|
Nr.
dosar................................
|
(Nu se completează de către solicitant.)
Denumirea proiectului
cultural.............................................................
Locul desfăşurării proiectului
cultural...................................................
Numele
solicitantului...........................................................................
Adresa
completă................................................................................
Telefon......................Fax...................E-
mail.....................................
Persoană de contact (nume,
funcţie)....................................................
Menţionaţi dacă solicitaţi pentru prima oară o finanţare nerambursabilă
de la A.F.C.N.
[] DA [] NU
|
SECŢIUNEA A
Date generale despre proiectul cultural
Costul total al proiectului cultural
|
Suma solicitată de la A.F.C.N.
|
% din costul total al proiectului
cultural
|
lei
|
lei
|
%
|
1. Justificarea şi oportunitatea proiectului cultural
(maximum o pagină)
a) Faceţi o scurtă descriere a contextului cultural în
care se va realiza proiectul cultural (oferta culturală existentă, public,
evoluţia cererii de acţiuni culturale).
b) Descrieţi valoarea adăugată a proiectului cultural
(caracterul inovator, impactul asupra organizaţiei beneficiare a finanţării şi
asupra partenerilor din proiect, impactul asupra publicului, acoperirea
priorităţilor finanţării A.F.C.N.).
2. Titlul proiectului cultural:.......................
3. Sumarul proiectului cultural
(maximum o pagină). Vă rugăm să menţionaţi următoarele aspecte ale proiectului
dumneavoastră:
a) obiectivele;
b) grupul-ţintă;
c) activităţile proiectului cultural;
d) rezultatele scontate;
e) alte elemente pe care le consideraţi relevante.
4. Durata şi planul de
activităţi ale proiectului cultural:
Proiectul cultural se va
desfăşura de la data de..........până la data de..........
An
|
|
Semestrul I
|
Semestrul II
|
Organizaţia care implementează
|
Activitatea
|
Luna 1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
exemplu
|
Pregătirea activităţii 1 (titlul)
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Partener 1
|
Realizarea activităţii 1 (titlul)
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Partener 1
|
Pregătirea activităţii 2 (titlul)
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Partener 3
|
Etc.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
5. Descrierea detaliată a
activităţilor
Planul de acţiune trebuie să fie suficient de detaliat
pentru a ilustra pregătirea şi implementarea fiecărei activităţi,
sprijinindu-vă şi în realizarea eficientă a bugetului. Vă rugăm să identificaţi
clar următoarele aspecte ale proiectului cultural: numele activităţii propuse
şi descrierea detaliată a fiecărei activităţi avute în vedere pentru obţinerea
rezultatelor, specificând, unde este cazul, rolul fiecărui partener în proiect.
6. Metodologie şi evaluare
Maximum 3 pagini
a) metodologia de implementare;
b) motivarea metodologiei propuse;
c) evaluarea participării grupurilor-ţintă şi a
beneficiarilor finali în activităţile proiectului cultural;
d) nivelul de implicare şi activitatea altor
organizaţii (parteneri sau alţii) în proiectul cultural;
e) echipa propusă pentru
implementarea proiectului cultural (pe funcţii: nu este nevoie să se includă aici numele persoanelor);
f) procedurile de evaluare internă.
7. Rezultatele scontate şi
impactul proiectului cultural
Maximum 3 pagini
Descrieţi rezultatele imediate, precum şi efectele pe
termen mediu şi lung ale proiectului cultural, aşa cum le preconizaţi.
8. Promovarea şi continuitatea
proiectului cultural
8.1. Faceţi o scurtă descriere
a modului în care intenţionaţi să promovaţi şi să asiguraţi vizibilitatea
proiectului cultural propus.
8.2. Prezentaţi succint posibilităţile de continuare a
proiectului cultural după terminarea finanţării nerambursabile (resurse
financiare, resurse organizaţionale, resurse umane).
8.3. Menţionaţi
riscurile/dificultăţile care ar putea influenţa negativ derularea proiectului
şi menţionaţi măsurile de prevenire/diminuare a lor.
SECŢIUNEA B
Bugetul proiectului cultural
Inainte de a completa această secţiune, vă rugăm să
citiţi cu atenţie Formularul pentru descrierea bugetului de venituri şi
cheltuieli (anexa nr. 2).
SECŢIUNEA C
Parteneriat şi participare locală
1. Organizaţii partenere în
realizarea proiectului cultural
Partener nr. 1
Numele întreg al instituţiei/organizaţiei:
|
|
Acronim (unde este cazul):
|
|
Statut juridic:
|
|
Cod fiscal:
|
|
Adresa oficială:
|
|
Adresa poştală:
|
|
Persoana de contact:
|
|
Număr de telefon:
|
|
Număr de fax:
|
|
Adresa e-mail:
|
|
Web site:
|
|
Vă rugăm să multiplicaţi tabelul pentru fiecare
partener în parte, dacă este cazul.
SECŢIUNEA D
Declaraţie pe propria răspundere
DECLARAŢIE
Subsemnatul, ................., domiciliat în
localitatea...................,
str...........................................nr......, bl......, ap......, sectorul/judeţul............................., codul
poştal.........., posesor al actului de
identitate......seria........nr..............., codul numeric personal..........................,în calitate de reprezentant al
solicitantului.........................., declar ca am
luat cunoştinţă de prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 51/1998, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 199/2008, ale Ordinului ministrului culturii,
cultelor şi patrimoniului naţional nr. 2.076/2009 pentru aprobarea Normelor
metodologice privind organizarea şi funcţionarea comisiilor, procedura de
selecţie a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale în vederea
acordării şi finanţării nerambursabile din Fondul Cultural Naţional, precum şi
de soluţionare a contestaţiilor.
Declar pe propria răspundere că nu mă aflu/persoana
juridică pe care o reprezint nu se află în niciuna dintre următoarele situaţii:
a) în incapacitate de plată;
b) cu plăţile/conturile blocate conform unei hotărâri
judecătoreşti definitive;
c) am încălcat/a încălcat cu bună ştiinţă prevederile
unui alt contract finanţat din fonduri publice;
d) sunt vinovat de declaraţii false cu privire la situaţia
economică;
e) am/are arierate către
bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor
sociale de sănătate, bugetele locale sau fondurile speciale;
f) sunt condamnat pentru: abuz de încredere, gestiune
frauduloasă, înşelăciune, delapidare, dare sau luare de mită, mărturie
mincinoasă, fals, uz de fals, deturnare de fonduri.
Cunoscând pedeapsa prevăzută de art. 292 din Codul
penal pentru infracţiunea de fals în declaraţii, am verificat datele din
prezenta declaraţie, care este completă şi corectă.
Denumirea
organizaţiei/P.FA.......................................................................
Numele şi semnătura reprezentantului
legal...................................................
Ştampila organizaţiei....................................................................................
Data...........................................................................................................
ANEXA Nr. 2 la normele metodologice
FORMULARUL
pentru descrierea bugetului de venituri şi
cheltuieli
Denumirea organizaţiei, titlul proiectului cultural
1. Veniturile proiectului cultural
Denumirea indicatorilor
|
Valoarea contribuţiei (LEI)
|
% din valoarea totală
|
Venituri, din care:
|
|
|
1. Contribuţia beneficiarului (proprie)
|
|
|
2. Alte surse (se vor nominaliza)
|
|
|
3. Finanţare nerambursabilă A.F.C.N.
|
|
|
TOTAL GENERAL:
|
|
|
Cheltuieli
Denumirea indicatorilor (categorii
de cheltuieli)
|
Unitateade măsură
|
Nr. de unităţi
|
Valoarea unitară
|
Total
|
Contribuţia solicitantului
|
Alte surse
|
Suma solicitată de la A.F.C.N.
|
1. Onorarii
|
|
|
|
|
|
|
|
2. Remuneraţii colaboratori
|
|
|
|
|
|
|
|
3. Cheltuieli materiale şi servicii, din
care:
|
|
|
|
|
|
|
|
3.1. cazare şi masă sau diurnă pentru participanţi, invitaţi, echipa
de proiect
|
|
|
|
|
|
|
|
Cazare
|
|
|
|
|
|
|
|
diurnă-mese (cumulat cu cheltuielile
administrative maximum 20% din totalul finanţării
acordate)
|
|
|
|
|
|
|
|
3.2. transport local şi/sau internaţional participanţi, invitaţi,
echipa de proiect
|
|
|
|
|
|
|
|
4. Cheltuieli specifice, din
care:
|
|
|
|
|
|
|
|
4.1. închirieri de spaţii, aparatură, mijloace de transport
|
|
|
|
|
|
|
|
4.2. acţiuni promoţionale şi de publicitate
|
|
|
|
|
|
|
|
4.3. tipărituri
|
|
|
|
|
|
|
|
4.4. altele asemenea (producţie/închiriere decoruri, costume, standuri, simeze, vitrine etc.)
|
|
|
|
|
|
|
|
5. Cheltuieli administrative, din
care: (cumulat cu diurna-mese maximum 20% din totalul
finanţării acordate)
|
|
|
|
|
|
|
|
5.1. cheltuieli cu energia electrică
|
|
|
|
|
|
|
|
5.2. cheltuieli cu chiria
|
|
|
|
|
|
|
|
5.3. cheltuieli pentru convorbiri telefonice
|
|
|
|
|
|
|
|
5.4. cheltuieli pentru corespondenţă şi internet
|
|
|
|
|
|
|
|
6. Cheltuieli
dotări independente, din care: (nu vor depăşi
20% din totalul finanţării acordate)
|
|
|
|
|
|
|
|
6.1. echipamente birotică
|
|
|
|
|
|
|
|
6.2. consumabile birotică
|
|
|
|
|
|
|
|
7. Alte cheltuieli specifice ale programului,
proiectului sau acţiunii culturale, din care: (de
exemplu premii)
|
|
|
|
|
|
|
|
TOTAL:
|
|
|
|
|
|
|
|
Denumirea organizaţiei/numele
P.F.A....................................................
Numele şi semnătura reprezentantului legal al
organizaţiei.....................
Numele şi semnătura coordonatorului proiectului
cultural.....................
Numele şi semnătura responsabilului
financiar......................................
Ştampila organizaţiei.....................
Data.............................................
ANEXA Nr. 3 la normele metodologice
DECLARAŢIE DE
PARTENERIAT
Un parteneriat este o relaţie esenţială între două sau
mai multe organizaţii, care presupune împărţirea responsabilităţilor în
derularea proiectului cultural finanţat de către Administraţia Fondului
Cultural Naţional, denumită în continuare Autoritate finanţatoare. Pentru
a înlesni o derulare uşoară a proiectului cultural, Autoritatea finanţatoare
solicită tuturor partenerilor (inclusiv solicitantului, denumit în continuare Beneficiar, care semnează contractul)
să recunoască acest lucru, consimţind la principiile de bună practică a
parteneriatului, stipulate mai jos:
Principiile de bună practică a parteneriatului
1. Toţi partenerii au citit
formularul de cerere şi au înţeles care va fi rolul lor în cadrul proiectului
înainte ca cererea de finanţare nerambursabilă să fie înaintată Autorităţii
finanţatoare.
2. Toţi partenerii au citit contractul de finanţare
nerambursabilă şi au înţeles care vor fi obligaţiile care le revin în cadrul
contractului. Ei autorizează Beneficiarul să semneze contractul cu Autoritatea
finanţatoare şi să îi reprezinte în relaţiile cu acesta privind punerea în
aplicare a proiectului cultural.
3. Solicitantul trebuie să se consulte permanent cu
partenerii săi şi să îi informeze în totalitate asupra evoluţiei proiectului
cultural.
4. Toţi partenerii trebuie să primească copiile
rapoartelor narative şi financiare elaborate de Beneficiar şi înaintate către
Autoritatea finanţatoare.
5. Modificările importante
propuse în cadrul proiectului cultural (de exemplu: activităţi, parteneri etc.)
vor trebui să fie aprobate de parteneri, anterior înaintării acestora către
Autoritatea finanţatoare. In cazul în care aceste modificări nu au putut fi
aprobate de către toţi partenerii, Beneficiarul trebuie să informeze
Autoritatea finanţatoare cu privire la acest lucru, atunci când înaintează spre
aprobare propunerea de modificare.
Declaraţie de parteneriat
Am citit şi consimţit asupra conţinutului proiectului
cultural înaintat A.F.C.N. Ne angajăm să acţionăm în conformitate cu
principiile practicii unui bun parteneriat.
Numele.........................................................................
Organizaţia...................................................................
Funcţia..........................................................................
Semnătura....................................................................
Data şi
locul..................................................................
ANEXA Nr. 4 la normele metodologice
DECLARAŢIE DE IMPARŢIALITATE
Subsemnatul,................................., deţin,
ca membru al comisiei de selecţie a proiectelor culturale care solicită
finanţare nerambursabilă din
Fondul Cultural Naţional, calitatea de evaluator.
Declar prin prezenta că nu am un interes patrimonial în
legătură cu cererile de acordare a finanţărilor proiectelor culturale înaintate
comisiei de selecţie.
Declar că, în situaţia în care aş descoperi, în cursul
acţiunii de selecţie, că un astfel de interes există, voi declara imediat acest
lucru, mă voi retrage de la deliberările asupra proiectului respectiv şi nu îl
voi nota.
Data.......................................
Semnătura...............................
ANEXA Nr. 5 la normele metodologice
CONTRACT DE FINANŢARE
Nr................/...............
In temeiul dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr.
51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor şi
proiectelor culturale, cu modificările şi completările ulterioare, ale
Hotărârii Guvernului nr. 802/2005 privind organizarea şi funcţionarea
Administraţiei Fondului Cultural Naţional, cu modificările ulterioare, şi în
baza Deciziei directorului Administraţiei Fondului Cultural Naţional
nr......../.................., a intervenit următorul
contract:
Intre:
A.F.C.N., cu sediul în Bucureşti, str. Barbu Ştefănescu
Delavrancea nr. 57, sectorul 1, codul fiscal 17966770, cont virament IBAN
RO08TREZ7015009XXX006063, deschis' la Trezoreria Sectorului 1 al Municipiului
Bucureşti, reprezentată de ............................., având funcţia de
director, denumită în continuare Autoritate finanţatoare,
şi
Asociaţia/Fundaţia/S.C/Instituţia
publică/P.F.A................., cu sediul în......................, str.....nr.
..., bl....., sc....., ap....., judeţul......................, codul fiscal
nr......................, având contul nr.................deschis
la...................., sucursala....................., reprezentată de......................,
având funcţia de..........................., denumită în continuare Beneficiar, a intervenit următorul
contract:
CAPITOLUL I
Condiţii generale
Art. 1. - Beneficiarul
va implementa programul/proiectul/acţiunea cultural/culturală pe propria
răspundere şi în concordanţă cu descrierea din cererea de finanţare, cu scopul
de a atinge obiectivele menţionate.
Art. 2. - Beneficiarul va realiza
programul/proiectul/acţiunea cultural/culturală cu toată atenţia, eficienţa şi
transparenţa, în acord cu cele mai bune practici din domeniul de activitate
vizat şi în conformitate cu prezentul contract.
CAPITOLUL II
Obiectul contractului
Art. 3. - Obiectul prezentului contract constă în
alocarea de către Autoritatea finanţatoare a sumei de......................lei în scopul finanţării nerambursabile a
programului/proiectului/acţiunii cultural/culturale......................
CAPITOLUL III
Durata contractului
Art. 4. - Prezentul contract intră în vigoare la data
semnării lui de către părţile contractante, efectele juridice ale acestuia
încetând la data stingerii tuturor obligaţiilor dintre părţi, fără a depăşi
data de......................
Art. 5. - Calendarul de activităţi aferente
programului/proiectului/acţiunii cultural/culturale.......................este
prezentat în anexa nr. 1.
CAPITOLUL IV
Valoarea contractului
Art. 6. - Valoarea contractului este de ....... lei,
reprezentând cheltuieli de organizare şi desfăşurare a programului/proiectului/acţiunii cultural/culturale, conform
bugetului prezentat în anexa nr. 2.
Art. 7. - Tranşele prevăzute în anexa nr. 1 vor fi
virate din contul Autorităţii finanţatoare cu nr. IBAN RO08TREZ7015009XXX006063,
deschis la Trezoreria Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, în contul
Beneficiarului cu nr.........................., deschis
la....................., sucursala..........., potrivit
legii.
CAPITOLUL V
Modalităţi de plată. Decontări
Art. 8. -Alocarea finanţării şi decontarea sumelor
acordate se vor efectua cu respectarea prevederilor legale în vigoare şi în
conformitate cu prevederile prezentului contract.
Art. 9. - Din finanţarea
nerambursabilă acordată în baza prezentului contract se pot acoperi numai
categoriile de cheltuieli eligibile prevăzute în bugetul de venituri şi
cheltuieli al proiectului, prevăzut în anexa nr. 2.
Art. 10. - Suma prevăzută la art. 6 se poate acorda în
tranşe, prin virament bancar, în baza facturilor emise de către Beneficiar
pentru fiecare tranşă, având la bază documente justificative.
Art. 11. - Cuantumul şi eşalonarea tranşelor se
stabilesc în funcţie de etapele de realizare, raportate la costurile
organizatorice şi/sau durata activităţilor cuprinse în anexa nr. 1, conform
graficului de finanţare prezentat de către Beneficiar.
Art. 12. - Prima tranşă se acordă la semnarea
contractului de finanţare.
Art. 13. - Ultima tranşă nu poate fi mai mică de 15%
din totalul finanţării. Următoarele tranşe se acordă în baza documentelor
justificative pentru tranşa anterioară, prezentate de către Beneficiar.
Art. 14. - Justificarea unei tranşe se acceptă numai în
măsura în care cheltuielile sunt eligibile şi au fost efectuate în perioada
executării etapelor prevăzute în anexa nr. 1.
Art. 15. - Vor fi acceptate spre decontare numai
cheltuielile efectuate de către Beneficiar în perioada executării contractului.
CAPITOLUL VI
Drepturile şi obligaţiile părţilor
Art. 16. - Drepturile şi
obligaţiile Autorităţii finanţatoare
(1) Autoritatea finanţatoare are următoarele drepturi:
a) să solicite rapoarte
intermediare la fiecare tranşă, precum şi raportul final al
programului/proiectului/acţiunii cultural/culturale, întocmit conform modelului
prevăzut în anexa nr. 3;
b) să modifice cuantumul finanţării alocate sau să
rezilieze prezentul contract dacă Beneficiarul comunică date, informaţii sau
înscrisuri false ori eronate, precum şi în cazul neîndeplinirii sau
îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale asumate de către Beneficiar.
(2) Autoritatea finanţatoare
are obligaţia să asigure finanţarea cheltuielilor aferente organizării şi
desfăşurării programului/ proiectului/ acţiunii cultural/ culturale ......................cu suma prevăzută la art. 6, conform prezentului
contract de finanţare.
Art. 17. - Drepturile şi obligaţiile Beneficiarului
(1) Beneficiarul are dreptul să primească suma
reprezentând finanţarea, în condiţiile prevăzute în prezentul contract de
finanţare.
(2) Beneficiarul are următoarele obligaţii:
a) să utilizeze finanţarea
numai în scopul realizării programului/proiectului/acţiunii cultural/culturale
care face obiectul prezentului contract de finanţare, în condiţiile legii;
b) să contracteze şi să
efectueze plata tuturor cheltuielilor aferente realizării
programului/proiectului/acţiunii cultural/culturale, cu respectarea
procedurilor legale în vigoare;
c) să asigure îndeplinirea
oricărei alte activităţi legate de buna desfăşurare a
programului/proiectului/acţiunii cultural/culturale;
d) să prezinte Autorităţii finanţatoare facturile
însoţite de documente justificative la fiecare tranşă;
e) să întocmească exact şi corect toate documentele
justificative privind utilizarea finanţării;
f) să completeze sau să modifice, la solicitarea
Autorităţii finanţatoare, documentele incomplete sau greşite prezentate spre
decontare, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data solicitării;
g) să emită facturi pentru a beneficia de tranşele de
finanţare, conform legii şi prezentului contract;
h) să depună la sediul Autorităţii finanţatoare
documentele justificative împreună cu raportul final al
programului/proiectului/acţiunii cultural/culturale, în termen de maximum 30 de
zile de la finalizarea programului/proiectului/acţiunii cultural/culturale;
i) să prezinte Autorităţii finanţatoare un raport
financiar detaliat şi un raport narativ final din care să reiasă gradul de
realizare a obiectivelor propuse, precum şi gradul de mediatizare a
programului/proiectului/acţiunii cultural/culturale şi reflectarea în presă a
activităţilor derulate în cadrul acestuia/acesteia;
j) să nu utilizeze materialele promoţionale (CD-uri,
tipărituri etc.) destinate mediatizării programului/proiectului/acţiunii
cultural/culturale care face obiectul prezentului contract de finanţare în
scopul obţinerii de profit;
k) să accepte controlul şi verificările Autorităţii
finanţatoare şi ale altor autorităţi cu atribuţii în domeniul controlului
financiar-fiscal, în legătură cu modul de utilizare a fondurilor reprezentând
finanţarea nerambursabilă alocată conform prezentului contract de finanţare;
l) să menţioneze numele
Autorităţii finanţatoare în toate interviurile scrise şi în format audiovideo
acordate în legătură cu programul/proiectul/acţiunea cultural/culturală care
face obiectul prezentului contract de finanţare. Menţionarea Autorităţii
finanţatoare se va face folosindu-se întotdeauna titulatura completă, respectiv
„Administraţia Fondului Cultural Naţional". In cazul materialelor scrise
în alte limbi decât limba română se va folosi întotdeauna următoarea
titulatură: „The Administration of the National Cultural Fund";
m) să menţioneze numele Autorităţii finanţatoare şi
rolul/calitatea acesteia-Autoritatea finanţatoare - în materialele de promovare
a programului/proiectului/acţiunii cultural/culturale: pliante, broşuri,
comunicate de presă, afişe, cataloage, DVD-uri, CD-uri, site-uri web şi în
orice alte materiale realizate în vederea prezentării şi promovării
proiectului;
n) să pună la dispoziţia Autorităţii finanţatoare
exemplare în original şi copii ale materialelor realizate în vederea
prezentării şi promovării proiectului (pliante, broşuri, comunicate de presă,
afişe, cataloage, DVD-uri, CD-uri şi orice alte materiale realizate în acest
scop).
CAPITOLUL VII
Modificarea, rezilierea şi încetarea contractului
Art. 18. - Modificarea contractului
(1) Prezentul contract poate fi modificat numai în
cazuri temeinic justificate, cu acordul ambelor părţi, consemnat în scris prin
act adiţional.
(2) Beneficiarul are obligaţia
de a informa de îndată Autoritatea finanţatoare - cel mai târziu în termen de
48 de ore de la producere - cu privire la orice eveniment sau împrejurare de
natură a cauza o modificare a programului/proiectului/acţiunii
cultural/culturale. Informarea va conţine şi descrierea condiţiilor şi a
circumstanţelor în care programului/proiectului/acţiunii cultural/culturală se
va desfăşura sau a oricăror altor aspecte privind executarea prezentului
contract de finanţare.
(3) Dacă cererea de modificare a contractului vine din
partea Beneficiarului, în alte situaţii decât cea prevăzută la alin. (2),
acesta trebuie să o adreseze Autorităţii finanţatoare cu cel puţin 15
(cincisprezece) zile înaintea momentului la care doreşte ca această modificare
să intre în vigoare, cu excepţia cazurilor bine justificate de Beneficiar şi
acceptate de Autoritatea finanţatoare.
(4) Schimbarea adresei sau modificarea contului bancar
al Beneficiarului poate face obiectul unei simple notificări.
Art. 19. - Rezilierea contractului
(1) Prezentul contract poate fi reziliat în termen de 5
zile calendaristice de la data primirii notificării prin care părţii în culpă i
s-a adus la cunoştinţă că nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale.
(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) va fi comunicată
în termen de 10 zile calendaristice de la data constatării neîndeplinirii sau
îndeplinirii necorespunzătoare a uneia ori a mai multor obligaţii contractuale.
(3) Nerespectarea de către Beneficiar a obligaţiilor
asumate în prezentul contract de finanţare atrage obligarea acestuia la
restituirea parţială sau integrală a sumelor primite, la care se adaugă dobânda
legală calculată la suma acordată.
(4) In cazul în care Beneficiarului i s-a notificat
rezilierea prezentului contract de finanţare din vina
sa, acesta este obligat ca, în termen de 15 zile de la data primirii
notificării, să restituie Autorităţii finanţatoare sumele primite.
(5) In ceea ce priveşte restituirea sumelor primite,
Beneficiarul datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere, conform legislaţiei
privind colectarea creanţelor bugetare, care se fac venit la bugetul de stat.
Art. 20. -Incetarea contractului
Prezentul contract de finanţare încetează să producă
efecte la data rezilierii acestuia sau, după caz, la data prevăzută la art. 4.
CAPITOLUL VIII
Forţa majoră
Art. 21. - Forţa majoră exonerează de răspundere
părţile, în cazul neexecutării parţiale sau totale a obligaţiilor asumate prin
prezentul contract. Prin forţă majoră se înţelege un eveniment
independent de voinţa părţilor, imprevizibil şi insurmontabil, apărut după
încheierea contractului şi care împiedică părţile să execute total sau parţial
obligaţiile asumate.
Art. 22. - Partea care invocă forţa majoră are
obligaţia să o aducă la cunoştinţa celeilalte părţi, în scris, în maximum 5
zile calendaristice de la apariţie, iar dovada forţei majore se va comunica în
maximum 15 zile calendaristice de la producerea evenimentului.
Art. 23. - Data de referinţă este ştampila poştei de
expediere. Dovada va fi certificată de partea căreia i se opune cazul de forţă
majoră.
CAPITOLUL IX
Cesiunea
Art. 24. - Cesiunea drepturilor care decurg din
prezentul contract de finanţare de către una dintre părţi este interzisă în
lipsa acordului celeilalte părţi exprimat în scris.
CAPITOLUL X
Litigii
Art. 25. - Orice litigiu decurgând din sau în legătură
cu prezentul contract de finanţare, inclusiv referitor la validitatea,
interpretarea, executarea ori desfiinţarea acestuia, se va soluţiona pe cale
amiabilă. In caz contrar, părţile vor înainta litigiul spre soluţionare
instanţei de judecată competente.
CAPITOLUL XI
Clauze finale
Art. 26. - Prin semnarea prezentului contract de
finanţare Beneficiarul garantează Autorităţii finanţatoare faptul că deţine
dreptul de proprietate intelectuală asupra operelor utilizate pe parcursul
derulării programului/proiectului/acţiunii cultural/culturale.
Art. 27. - Autoritatea finanţatoare este exonerată de
răspunderea contractuală, civilă sau penală ce decurge din nerespectarea
drepturilor de proprietate intelectuală asupra operelor utilizate în derularea
programului/proiectului/acţiunii cultural/culturale.
Art. 28. -Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din
prezentul contract de finanţare.
Art. 29. - Prevederile prezentului contract de
finanţare se completează cu dispoziţiile legale în vigoare.
Art. 30. - Responsabilii cu urmărirea derulării
prezentului contract de finanţare, prin intermediul cărora cele două părţi vor
ţine legătura permanent, sunt:
- din partea Autorităţii finanţatoare:..............................................;
- din partea
Beneficiarului:.............................................................
Prezentul contract s-a încheiat în 2 (două) exemplare
cu valoare de original, câte unul pentru fiecare parte contractantă.
Autoritatea finanţatoare,
A.F.C.N.
Director,
...................................................
Viza C.F.P.P
Consilier juridic,
...................................................
Beneficiar
Asociaţia/Fundaţia/S.C/Instituţia publică/PFA.
Preşedinte/Director,.
...................................................
Responsabil financiar,
...................................................
ANEXA Nr. 1 la contractul de finanţare
Calendarul de activităţi - etapele de realizare,
tranşele de finanţare
Etapa I:
- în perioada........................................
- acţiuni derulate...................................
- cheltuieli din finanţarea
alocată..................lei/tranşa I;
- contribuţia
solicitantului:..............................lei.
Etapa a II-a:
- în perioada........................................
- acţiuni derulate...................................
- cheltuieli din finanţarea
alocată..................lei/tranşa II;
- contribuţia
solicitantului:..............................lei.
Etapa...................................
ANEXA Nr. 2 la contractul de finanţare
Bugetul de venituri
şi cheltuieli al proiectului cultural
(identic cu anexa nr. 2 la normele metodologice)
ANEXA Nr. 3 la contractul de finanţare
Formular pentru raportări intermediare şi finale
Contract
nr................................................
Data încheierii contractului.........................
Beneficiarul...............................................
Adresa:................................,
telefon/fax..................................e-mail.................
Denumirea proiectului cultural..................
Data înaintării raportului...........................
Instituţia, numele şi funcţia persoanei care a primit
raportul..............
A. I. Raport intermediar de activitate
1. Realizarea activităţilor
propuse:
(Au putut fi desfăşurate aceste activităţi în timpul
planificat: DA/NU. Dacă NU, menţionaţi măsurile ce urmează a fi luate în
continuare pentru realizarea tuturor activităţilor prevăzute în contract.)
2. Rezultate obţinute şi
rezultate aşteptate:
(Rezultatele obţinute şi rezultatele aşteptate vor fi
consemnate în raport cu fiecare activitate desfăşurată, în concepte măsurabile,
indicatori de eficienţă. Anexaţi documente relevante, după caz.)
3. Alte comentarii (după caz):
II. Raport financiar intermediar
1. Date despre beneficiar:
Cont bancar nr............,
deschis la Banca........./(denumirea şi sediul)
2. Date despre finanţare:
Valoarea finanţării din Fondul Cultural Naţional, în
conformitate cu contractul încheiat..................
Valoarea finanţării cumulate la data întocmirii
raportului.................
3. Se anexează în copie actele justificative pentru
cheltuielile efectuate conform prevederilor legale: facturi, chitanţe fiscale,
bonuri, extrase de cont, ordine şi dispoziţii de plată.
4. Situaţia centralizatoare pentru fiecare capitol de
cheltuieli (după modelul prezentat mai jos):
Denumirea organizaţiei:
Contract nr......./data...........
Denumirea programului/proiectului/acţiunii
cultural/culturale:
Tranşa (exemplu)
|
Obiective - activităţi
|
Sume în lei
|
Tranşa I
|
|
|
Tranşa II
|
|
|
Tranşa III
|
|
|
Total:
|
|
|
Etape (exemplu)
|
Obiective - activităţi
|
Sume în lei
|
Etapa I
|
|
|
Etapa II
|
|
|
Etapa III
|
|
|
Total:
|
|
|
Denumire indicator (exemple)
|
Suma finanţată
|
Tranşa I
|
Tranşa II
|
Tranşa III
|
1. Onorarii
|
|
|
|
|
2. Remuneraţii colaboratori
|
|
|
|
|
3. Cheltuieli materiale şi servicii
|
|
|
|
|
4. Cheltuieli specifice
|
|
|
|
|
5. Cheltuieli administrative
|
|
|
|
|
6. Cheltuieli dotări independente
|
|
|
|
|
7. Alte cheltuieli specifice ale programului/proiectului/
acţiunii cultural/culturale
|
|
|
|
|
Total:
|
|
|
|
|
5. Bugetul de venituri şi cheltuieli al
programului/proiectului/acţiunii cultural/culturale (program şi realizări în
conformitate cu structura prezentată în anexa nr. 2 la normele metodologice)
Conducătorul
beneficiarului..................../(numele, prenumele şi semnătura)..........................
Coordonatorul programului/proiectului/acţiunii
cultural/culturale....../(numele, prenumele şi semnătura)...............
Responsabilul financiar al
organizaţiei.............../(numele, prenumele şi
semnătura)..........................
Data..............................
Ştampila
B. I. Raport final de activitate
1. Descrierea pe scurt a
activităţilor culturale desfăşurate în cadrul programului/proiectului/acţiunii
cultural/culturale:
(Descrierea nu va depăşi o pagină şi va
cuprinde datele necesare unei evaluări de ansamblu a derulării programului/proiectului/acţiunii
cultural/culturale şi verificării realităţii prestaţiilor: beneficiari, dosar
de presă, colaborarea cu alţi parteneri etc.)
2. Realizarea activităţilor
propuse:
(Au putut fi desfăşurate aceste
activităţi în timpul planificat: DA/NU. Dacă NU, menţionaţi măsurile ce urmează
a fi luate în continuare pentru realizarea tuturor activităţilor prevăzute în
contract.)
3. Rezultate obţinute şi
rezultate aşteptate:
(Rezultatele obţinute şi rezultatele aşteptate vor fi
consemnate în raport cu fiecare activitate desfăşurată, în concepte măsurabile,
indicatori de eficienţă. Anexaţi documente relevante, după caz.)
4. Propuneri pentru continuarea
sau dezvoltarea programului/proiectului/acţiunii cultural/culturale:
(Menţionaţi de ce fel de sprijin aveţi nevoie pentru
continuarea sau dezvoltarea programului/proiectului/acţiunii
cultural/culturale)
5. Alte comentarii (după caz):
II. Raport financiar final
1. Date despre beneficiar:
Cont bancar nr............,
deschis la Banca........./(denumirea şi sediul)
2. Date despre finanţare:
Valoarea finanţării din Fondul Cultural Naţional, în
conformitate cu contractul încheiat..................
Valoarea finanţării cumulate la data întocmirii
raportului.................
3. Se anexează în copie actele justificative pentru
cheltuielile efectuate conform prevederilor legale: facturi, chitanţe fiscale,
bonuri, extrase de cont, ordine şi dispoziţii de plată.
4. Situaţia centralizatoare pentru fiecare capitol de
cheltuieli (după modelul prezentat mai jos):
Denumirea organizaţiei:
Contract nr......./data...........
Denumirea programului/proiectului/acţiunii
cultural/culturale:
Tranşa (exemplu)
|
Obiective - activităţi
|
Sume în lei
|
Tranşa I
|
|
|
Tranşa II
|
|
|
Tranşa III
|
|
|
Total:
|
|
|
Etape (exemplu)
|
Obiective - activităţi
|
Sume în lei
|
Etapa I
|
|
|
Etapa II
|
|
|
Etapa III
|
|
|
Total:
|
|
|
Denumire indicator (exemple)
|
Suma finanţată
|
Tranşa I
|
Tranşa II
|
Tranşa III
|
1. Onorarii
|
|
|
|
|
2. Remuneraţii colaboratori
|
|
|
|
|
3. Cheltuieli materiale şi servicii
|
|
|
|
|
4. Cheltuieli specifice
|
|
|
|
|
5. Cheltuieli administrative
|
|
|
|
|
6. Cheltuieli dotări independente
|
|
|
|
|
7. Alte cheltuieli specifice ale programului/proiectului/
acţiunii cultural/culturale
|
|
|
|
|
Total:
|
|
|
|
|
5. Bugetul de venituri şi cheltuieli al
programului/proiectului/acţiunii cultural/culturale (program şi realizări în
conformitate cu structura prezentată în anexa nr. 2 la normele metodologice)
Conducătorul
beneficiarului..................../(numele, prenumele şi semnătura)..........................
Coordonatorul programului/proiectului/acţiunii
cultural/culturale........../(numele, prenumele şi
semnătura)...................
Responsabilul financiar al
organizaţiei.............../(numele, prenumele şi
semnătura)..........................
Data.............................
Ştampila