ORDIN Nr. 216
din 24 septembrie 2010
privind modificarea si
completarea Regulamentului de organizare si functionare a Directiei pentru
dezvoltarea capacitatii administrative, aprobat prin Ordinul
viceprim-ministrului, ministrul administratiei si internelor, nr. 50/2009
ACT EMIS DE: MINISTERUL
ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 665 din 28 septembrie 2010
In conformitate cu prevederile:
- Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007
privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor,
aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările
ulterioare;
- Hotărârii Guvernului nr. 732/2010 pentru modificarea
Hotărârii Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi
efectivele Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru modificarea
Hotărârii Guvernului nr. 1.380/2009 privind înfiinţarea, organizarea,
funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi
Probleme Speciale şi pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.678/2008
privind înfiinţarea Institutului de Studii pentru Ordine Publică în subordinea
Ministerului Administraţiei şi Internelor şi pentru completarea anexei nr. 1 la
Hotărârea Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi
efectivele Ministerului Administraţiei şi Internelor;
- Hotărârii Guvernului nr.
457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a
instrumentelor structurale,
în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr.
15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul administraţiei şi internelor emite prezentul ordin.
Art. I. - Regulamentul de organizare şi funcţionare a Direcţiei pentru
dezvoltarea capacităţii administrative, aprobat prin Ordinul
viceprim-ministrului, ministrul administraţiei şi internelor, nr. 50/2009,
publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 250 din 15 aprilie 2009, se modifică şi se
completează după cum urmează:
1. La articolul 1,
alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) Activitatea direcţiei este coordonată de către un
secretar de stat."
2. La articolul 26,
după litera I) se
introduc două noi litere, literele m) şi n), cu următorul cuprins:
,,m) transmite sesizări către ofiţerul de nereguli şi
riscuri în cazul existenţei unor suspiciuni de nereguli privind activitatea
curentă;
n) asigură păstrarea în vederea arhivării a
documentelor Unităţii de evaluare."
3. Anexa nr. 1a) „Diagrama
de relaţii interne a Direcţiei pentru dezvoltarea capacităţii
administrative" se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte
integrantă din prezentul ordin.
Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul administraţiei şi internelor,
Gheorghe Emacu,
secretar de stat
ANEXĂ*)
[Anexa nr. 1a) la regulament]
DIAGRAMA DE RELAŢII INTERNE
a Direcţiei pentru dezvoltarea capacităţii
administrative

*) Anexa este reprodusă în facsimil.