ORDIN Nr. 280
din 7 martie 2007
pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a Hotararii Guvernului nr. 956/2005 privind plasarea
pe piata a produselor biocide
ACT EMIS DE:
MINISTERUL MEDIULUI SI GOSPODARIRII APELOR
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 286 din 2 mai 2007
Având în vedere prevederile art. 91, 35 şi 24 din
Hotărârea Guvernului nr. 956/2005 privind plasarea pe piaţă a produselor
biocide,
în temeiul Hotărârii Guvernului
nr. 862/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii
Publice, al Hotărârii Guvernului nr. 408/2004 privind organizarea şi
funcţionarea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, cu modificările şi
completările ulterioare, şi al Hotărârii Guvernului nr. 130/2006 privind
organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru
Siguranţa Alimentelor,
văzând Referatul de aprobare al Autorităţii de Sănătate
Publică nr. E.N. 6.147 din 2 noiembrie 2006,
ministrul sănătăţii publice, ministrul mediului şi
gospodăririi apelor şi preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare
şi pentru Siguranţa Alimentelor emit prezentul
ordin.
Art. 1. - Se aprobă Normele metodologice de aplicare a
Hotărârii Guvernului nr. 956/2005 privind plasarea pe piaţă a produselor
biocide, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Ministrul sănătăţii publice,
Gheorghe Eugen Nicolăescu
Ministrul mediului şi gospodăririi apelor,
Sulfina Barbu
Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa
Alimentelor,
Marian Avram
ANEXĂ
NORME METODOLOGICE
de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 956/2005
privind plasarea pe piaţă a produselor biocide
Art. 1. - Pentru obţinerea autorizaţiei, în
conformitate cu prevederile art. 35 din Hotărârea Guvernului nr. 956/2005
privind plasarea pe piaţă a produselor biocide, denumită în continuare hotărâre, solicitantul depune la Secretariatul tehnic al Comisiei Naţionale
pentru Produse Biocide:
a) pentru produsul biocid, o cerere însoţită de un
dosar sau o scrisoare de acces, care să satisfacă, ţinând cont de evoluţia
cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnice, cerinţele prevăzute în anexa nr. IIB şi,
unde este cazul, în părţile relevante ale anexei nr. IIIB;
b) pentru fiecare substanţă activă conţinută în
produsul biocid, o cerere însoţită de un dosar sau o scrisoare de acces, care
să satisfacă, ţinând cont de evoluţia cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnice,
cerinţele prevăzute în anexa nr. IIA si, după caz, în părţile relevante ale
anexei nr. IIIA.
Art. 2. - (1) Dosarele trebuie să conţină o descriere
detaliată şi completă a studiilor efectuate şi a metodelor utilizate sau o
trimitere bibliografică la aceste metode.
(2) Informaţiile furnizate în dosare în conformitate
cu prevederile art. 1 din prezentele norme trebuie să fie suficiente pentru
evaluarea efectelor şi proprietăţilor prevăzute la art. 24 alin. (1) lit. b)
din hotărâre.
(3) Informaţiile sunt furnizate autorităţii
competente sub formă de dosare tehnice care conţin informaţiile şi rezultatele studiilor prevăzute în
anexele nr. IIA şi MB şi, unde este cazul, în părţile relevante ale anexelor
nr. IIIA şi IIIB.
Art. 3. - (1) Informaţiile care nu sunt necesare
datorită naturii produsului biocid sau a utilizărilor propuse nu trebuie
furnizate. Se aplică aceeaşi regulă dacă furnizarea acestor informaţii nu este
necesară din punct de vedere ştiinţific sau este imposibilă din punct de vedere
tehnic.
(2) In cazul prevăzut la alin. (1) se prezintă
autorităţii competente o justificare. Justificarea poate fi existenţa unei
formulări-cadru la care solicitantul are drept de acces.
Art. 4. - (1) Pentru fiecare
cerere de autorizare se solicită întocmirea unui dosar. Fiecare dosar trebuie
să conţină cel puţin o copie a cererii, un raport al deciziilor administrative
luate de autoritatea competentă în ceea ce priveşte solicitarea şi dosarele prezentate
în conformitate cu art. 1, precum şi o sinteză a acestora.
(2) Autoritatea competentă pune la dispoziţia
statelor membre ale Uniunii Europene şi Comisiei Europene, la cerere, dosarele
prevăzute la alin. (1).
(3) Autoritatea competentă, la cerere, poate furniza
statelor membre ale Uniunii Europene şi Comisiei Europene toate informaţiile
solicitate.
Art. 5. - In cazul în care modificarea propusă pentru o
autorizaţie implică modificări ale condiţiilor specifice referitoare la
substanţele active prevăzute în anexa nr. I sau IA, astfel de modificări pot fi efectuate numai după evaluarea
substanţei active, în conformitate cu procedurile prevăzute la art. 6 şi 7 din
prezentele norme metodologice. Art. 6. - (1) Pentru includerea unei substanţe
active în anexa nr. I, IA sau
IB ori pentru modificări ulterioare referitoare la includere, trebuie
îndeplinite următoarele condiţii:
a) solicitantul trebuie să depună la autoritatea
competentă următoarele:
- un dosar referitor la substanţele active care să
îndeplinească cerinţele din anexa nr. IIA sau pe cele din anexa nr. IVA şi,
unde este specificat, din părţile relevante ale anexei nr. IIIA;
- un dosar referitor la cel puţin un produs biocid
care să conţină substanţa activă care să satisfacă cerinţele art. 33-35 şi ale
art. 37-39 din hotărâre şi ale art. 1-4 din prezentele norme metodologice;
b) autoritatea competentă verifică dosarele prevăzute
la lit. a) şi, dacă acestea satisfac cerinţele din anexele nr. IIA şi IIB sau
pe cele din anexele nr. IVA şi IVB şi, unde este relevant, pe cele din anexele
nr. IIIA şi IIIB, le acceptă, face o recomandare şi aprobă ca solicitantul să
înainteze o sinteză a dosarelor către Comisia Europeană şi către statul membru
raportor.
(2) Evaluarea dosarelor se realizează în termen de 12
luni de la primirea acestora.
(3) Autoritatea competentă transmite Comisiei
Europene, statului membru raportor şi solicitantului o copie a evaluării,
precum şi recomandarea de includere, sau altă recomandare, a substanţei active
în anexa nr. I, IA sau IB.
(4) Dacă la evaluarea dosarelor se constată că sunt
necesare informaţii suplimentare pentru o evaluare completă, autoritatea
competentă poate cere solicitantului să furnizeze respectivele informaţii.
(5) Termenul de 12 luni prevăzut la alin. (2) se
consideră suspendat de la data la care autoritatea competentă şi-a formulat
cererea şi până la data primirii informaţiilor.
(6) Autoritatea competentă informează atât statul
membru raportor, cât şi Comisia Europeană odată cu informarea solicitantului.
Art. 7. - (1) Evaluarea
substanţelor active din produsele biocide pentru includerea acestora în anexa
nr. I, IA sau IB se bazează pe
datele din dosarul tehnic depus odată cu cererea şi care satisfac cerinţele
privind:
a) efectele asupra sănătăţii oamenilor, bazate pe
datele prezentate în conformitate cu anexa nr. IIA secţiunea II pct. 2.10, secţiunea III pct. 3.7 şi
pct. 3.13 privind efectele asupra sănătăţii oamenilor, secţiunea IV pentru efectele asupra sănătăţii
oamenilor, secţiunea V pct.
5.8, secţiunea VI şi secţiunea
VIII privind măsurile necesare pentru protecţia oamenilor şi, unde este
relevant în conformitate cu anexa nr. IIIA, secţiunea III pct. 2 privind
efectele asupra sănătăţii oamenilor, secţiunea IV privind efectele asupra sănătăţii oamenilor, secţiunea VI, secţiunea VIII privind măsurile
necesare pentru protecţia oamenilor şi secţiunea XI;
b) efectele asupra animalelor, bazate pe datele
prezentate în conformitate cu anexa nr. IIA secţiunea II
pct. 2.10, secţiunea III pct. 3.7 şi pct. 3.13 privind
efectele asupra animalelor, secţiunea IV pentru efectele asupra animalelor, secţiunea V pct. 5.8 secţiunea VI şi secţiunea VIII privind măsurile
necesare pentru protecţia animalelor şi, unde este relevant în conformitate cu anexa nr. IIIA, secţiunea
III pct. 2 privind efectele asupra animalelor, secţiunea IV privind efectele asupra sănătăţii
oamenilor, secţiunea VI, secţiunea
VIII privind măsurile necesare pentru protecţia animalelor şi secţiunea XI;
c) efectele asupra mediului înconjurător, bazate pe datele prezentate în conformitate cu anexa nr. IIA secţiunea III pct. 3.7 şi pct. 3.13 privind efectele asupra
mediului înconjurător, secţiunea IV pentru efectele asupra mediului înconjurător, secţiunea VII şi
secţiunea VIII privind măsurile necesare pentru protecţia mediului înconjurător
şi, unde este relevant în conformitate cu anexa nr. IIIA, secţiunea III pct. 2
privind efectele asupra mediului înconjurător, secţiunea VIII privind măsurile
necesare pentru protecţia mediului înconjurător, secţiunea XII şi secţiunea
XIII;
d) eficacitatea, bazată pe datele prezentate în
conformitate cu anexa nr. IIA secţiunea V şi alte date din alte secţiuni relevante pentru evaluarea detaliată
a eficacităţii.
(2) Rezultatul evaluării şi concluziile fiecărui
expert se transmit sub formă de rezumat, atât în format scris, cât şi în format
electronic, la Secretariatul tehnic. In urma evaluării, expertul agreează sau
nu propunerea făcută de solicitant pentru clasificare, ambalare şi etichetare a
produsului în conformitate cu anexa nr. IIA secţiunea IX.
(3) Secretariatul tehnic înaintează Comisiei
Naţionale pentru Produse Biocide rezultatele evaluării şi concluziile.
Autoritatea competentă transmite Comisiei Europene, statului membru raportor şi
solicitantului o copie a evaluării, precum şi recomandarea de includere, sau
altă recomandare, a substanţei active în anexa nr. I,
IA sau IB.
(4) Autoritatea competentă, prin Secretariatul
tehnic, pune la dispoziţia experţilor modelul de formular, în format electronic
şi pe suport hârtie, pentru înscrierea rezultatelor evaluării substanţelor
active.
Art. 8. - In urma deciziei de a se include sau nu o
substanţă activă în anexa nr. I, IA sau IB, autoritatea competentă se asigură ca autorizaţiile sau,
dacă este cazul, înregistrările pentru produse biocide care conţin substanţa
activă respectivă să fie acordate, modificate sau anulate, după caz.
Art. 9. - (1) Evaluarea produselor biocide şi a
produselor biocide cu risc scăzut în vederea autorizării şi înregistrării se
face în ceea ce priveşe: efectele asupra sănătăţii oamenilor, efectele asupra
animalelor, efectele asupra mediului înconjurător, eficacitatea.
(2) Responsabilităţile pentru evaluarea produselor
biocide şi a produselor biocide cu risc scăzut sunt următoarele:
a) pentru tipurile de produse
1 -23 prevăzute în anexa nr. 2 la hotărâre, experţi din cadrul Institutului de
Sănătate Publică Bucureşti sau al altor instituţii competente din subordinea
Ministerului Sănătăţii Publice, în ceea ce priveşte efectele asupra sănătăţii
oamenilor;
b) pentru tipurile de produse 1 -23 prevăzute în anexa
nr. 2 la hotărâre, experţi din cadrul Institutului pentru Controlul Produselor
Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar, în ceea ce priveşte efectele
asupra animalelor;
c) pentru tipurile de produse
1-23 prevăzute în anexa nr. 2 la hotărâre, experţi din cadrul Agenţiei
Naţionale pentru Protecţia Mediului sau al altor instituţii competente din subordinea Ministerului Mediului şi
Gospodăririi Apelor, în ceea ce priveşte efectele asupra mediului înconjurător;
d) pentru tipurile de produse 1, 2 şi 4-23 prevăzute
în anexa nr. 2 la hotărâre, experţi din cadrul Institutului de Sănătate Publică
Bucureşti sau al altor instituţii competente din subordinea Ministerului
Sănătăţii Publice, în ceea ce priveşte eficacitatea;
e) pentru tipurile de produse 3 prevăzute în anexa nr.
2 la hotărâre, experţi din cadrul Institutului pentru Controlul Produselor
Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar, în ceea ce priveşte eficacitatea.
Art. 10. - (1) Evaluarea produselor
biocide se bazează pe datele din dosarul tehnic depus odată cu cererea şi care
satisfac cerinţele privind:
a) efectele asupra sănătăţii oamenilor, bazate pe
datele prezentate în conformitate cu anexa nr. IIB secţiunea III privind
proprietăţile fizico-chimice pentru efectele asupra sănătăţii oamenilor,
secţiunea IV pentru efectele
asupra sănătăţii oamenilor, secţiunea V pct. 5.1, 5.2, 5.4 şi 5.9, secţiunea VI şi secţiunea VIII privind măsurile necesare pentru protecţia
oamenilor şi, unde este relevant în conformitate cu anexa nr. IIIB, secţiunea XI privind sănătatea oamenilor;
b) efectele asupra animalelor, bazate pe datele
prezentate în conformitate cu anexa nr. IIB secţiunea III privind proprietăţile
fizico-chimice pentru efectele asupra animalelor, secţiunea IV pentru efectele asupra animalelor,
secţiunea V pct. 5.1, 5.2, 5.4
şi 5.9, secţiunea VI şi
secţiunea VIII privind măsurile necesare pentru protecţia animalelor şi, unde
este relevant în conformitate cu anexa nr. IIIB, secţiunea XI privind animalele;
c) efectele asupra mediului înconjurător, bazate pe
datele prezentate în conformitate cu anexa nr. IIB secţiunea III privind
proprietăţile fizico-chimice pentru efectele asupra mediului înconjurător,
secţiunea IV pentru efectele asupra mediului înconjurător, secţiunea VII şi secţiunea VIII privind măsurile
necesare pentru protecţia mediului înconjurător şi, unde este relevant în
conformitate cu anexa nr. IIIB, secţiunea XII şi secţiunea XIII;
d) eficacitatea, bazate pe datele prezentate în conformitate cu anexa nr. IIB secţiunea V şi alte date din alte secţiuni relevante pentru evaluarea detaliată
a eficacităţii.
(2) Rezultatul evaluării şi concluziile fiecărui
expert din cadrul instituţiilor prevăzute la art. 9 alin. (2) se trimit sub
formă de rezumat, atât în format scris, cât şi în format electronic, la
Secretariatul tehnic. In urma evaluării, expertul agreează sau nu propunerea
făcută de solicitant pentru clasificare, ambalare, etichetare a produsului în
conformitate cu anexa nr. IIB secţiunea IX.
(3) Secretariatul tehnic înaintează Comisiei
Naţionale pentru Produse Biocide rezultatele evaluării şi concluziile pentru
procesul decizional privind autorizarea unui produs biocid.
(4) Autoritatea competentă, prin Secretariatul
tehnic, pune la dispoziţia experţilor modelul de formular, atât în format
scris, cât şi în format electronic, pentru înscrierea rezultatelor evaluării
produselor biocide.
Art. 11. - (1) Evaluarea produselor biocide cu risc
scăzut se bazează pe datele din dosarul tehnic depus odată cu cererea, în
conformitate cu procedurile prevăzute în art. 36 din hotărâre.
(2) Atât rezultatul evaluării, cât şi concluziile
pentru produse biocide cu risc scăzut ale fiecărui expert se trimit sub formă
de rezumat, atât în format scris, cât şi în format electronic, la Secretariatul
tehnic. In urma evaluării, expertul agreează sau nu propunerea făcută de
solicitant pentru clasificarea, ambalarea şi etichetarea produsului în conformitate
cu anexa nr. IIB secţiunea IX.
(3) Secretariatul tehnic
înaintează Comisiei Naţionale pentru Produse Biocide rezultatele evaluării şi
concluziile pentru procesul decizional privind înregistrarea unui produs biocid
cu risc scăzut.
(4) Autoritatea competentă, prin Comisia Naţională
pentru Produse Biocide, pune la dispoziţia experţilor modelul de formular, atât
în format scris, cât şi în format electronic, pentru înscrierea rezultatelor
evaluării produselor biocide cu risc scăzut.
Art. 12. - (1) Pentru recunoaşterea mutuală a
autorizaţiilor produselor biocide, în conformitate cu prevederile art. 19 alin.
(3) din hotărâre, solicitantul depune la Secretariatul tehnic o cerere însoţită
de un rezumat al dosarului, conform art. 1 lit. a) şi anexei nr. IIB secţiunea X, şi o copie legalizată a primei
autorizaţii.
(2) Pentru recunoaşterea
mutuală a înregistrărilor produselor biocide cu risc scăzut, în conformitate cu
prevederile art. 19 alin. (4) din hotărâre, solicitantul depune la
Secretariatul tehnic o cerere şi dosarul tehnic cu datele specificate la art.
36 din hotărâre.
(3) Secretariatul tehnic înaintează Comisiei
Naţionale pentru Produse Biocide dosarele tehnice pentru procesul decizional
privind recunoaşterea mutuală a autorizaţiilor sau a înregistrărilor.
Art. 13. - La finalizarea inventarierii produselor biocide, autoritatea competentă, prin Comisia Naţională pentru
Produse Biocide, decide procedurile ce urmează a fi adoptate cu privire la
actele administrative sau alte situaţii apărute pentru produsele biocide
notificate.
Art. 14. - (1) Anexele nr. IIA, IIB, IIIA, IIIB, IVA, IVB şi VI fac parte integrantă din prezentele norme metodologice şi transpun
prevederile anexelor IIA, IIB, IIIA, IIIB, IVA, IVB şi VI
la Directiva Consiliului Uniunii Europene nr. 98/8/CE
privind plasarea pe piaţă a produselor biocide, publicată în Jurnalul Oficial
al Comunităţilor Europene nr. L 123 din 24 aprilie 1998, p. 1, astfel cum a
fost modificată prin Regulamentul nr. 1.882/2003/CE, publicat în Jurnalul
Oficial al Comunităţii Europene nr. L 284 din 31 octombrie 2003.
(2) Anexele nr. I, IA şi IB
vor fi publicate după elaborarea acestora de Consiliul Uniunii Europene:
(3) Anexa nr. V la Directiva
Consiliului Uniunii Europene nr. 98/8/CE privind plasarea pe piaţă a produselor
biocide a fost transpusă în legislaţia internă prin anexa nr. 2 „Tipuri de
produse biocide şi descrierea acestora" la Hotărârea Guvernului nr.
956/2005 privind plasarea pe piaţă a produselor biocide, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 852 şi 852 bis din 21 septembrie 2005, cu modificările şi
completările ulterioare.
- Anexa nr. I - Lista
substanţelor active aprobate de Uniunea Europeană, admise în componenţa
produselor biocide
- Anexa nr. IA - Lista substanţelor active aprobate
de Uniunea Europeană, admise în componenţa produselor biocide cu risc scăzut
- Anexa nr. IB - Lista
substanţelor de bază aprobate de Uniunea Europeană
ANEXA Nr. IIA la normele metodologice
DATE COMUNE DE BAZA STABILITE PENTRU SUBSTANŢE
ACTIVE
SUBSTANŢE CHIMICE
1. Dosarele referitoare la substanţele active trebuie
să conţină cel puţin toate punctele enumerate în „Cerinţe pentru dosar".
Răspunsurile trebuie susţinute cu date. Datele necesare pentru dosar trebuie
adaptate la evoluţia tehnică.
2. Informaţiile care nu sunt necesare datorită
naturii produsului biocid sau utilizărilor sale nu trebuie neapărat furnizate.
Se aplică aceeaşi regulă dacă furnizarea acestor informaţii nu este necesară
din punct de vedere ştiinţific sau este imposibilă din punct de vedere tehnic.
In aceste cazuri trebuie înaintată o justificare acceptabilă autorităţii
competente. O astfel de justificare poate consta în existenţa unei
formulări-cadru la care solicitantul are drept de acces.
CERINŢE PENTRU DOSAR
I. Solicitant
II. Identitatea substanţei
active
III. Proprietăţi fizice şi chimice ale substanţei
active
IV. Metode de detectare şi de
identificare
V. Eficacitate împotriva
organismelor-ţintă şi utilizări preconizate
VI. Profilul toxicologic
pentru oameni şi animale, inclusiv metabolismul
VII. Profilul ecotoxicologic,
inclusiv evoluţia şi comportamentul în mediu
VIII. Măsurile necesare pentru protecţia omului, a
animalelor şi a mediului
IX. Clasificare şi etichetare
X. Rezumatul şi evaluarea
secţiunilor II -IX
Datele şi informaţiile următoare trebuie să susţină
punctele menţionate anterior.
I. Solicitant
1.1. Numele şi adresa etc.
1.2. Fabricantul substanţei active (nume, adresă,
locaţia fabricii)
II. Identitate
2.1. Numele comun propus sau acceptat de ISO şi
sinonime
2.2. Denumirea chimică în nomenclatura IUPAC
2.3. Numărul/Numerele de cod atribuite de fabricant
2.4. Numerele CAS şi CE (dacă există)
2.5. Formula moleculară şi formula structurală
(inclusiv date complete despre izomeri), masa moleculară
2.6. Metodă de fabricare (procesul de sinteză pe
scurt) a substanţelor active
2.7. Gradul de puritate al substanţei active exprimate
în g/kg sau g/l, după caz
2.8. Natura impurităţilor şi aditivilor (de exemplu,
stabilizatori), împreună cu formula structurală şi cantitatea existentă
exprimată în g/kg sau g/l, după caz
2.9. Originea substanţei active naturale sau a
precursorilor substanţei active, de exemplu, un extras dintr-o inflorescenţă
2.10. Date privind expunerea la substanţă conform
anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.300/2002 privind notificarea
substanţelor chimice, cu modificările şi completările ulterioare
III. Proprietăţi fizice şi
chimice
3.1. Punctul de topire, punctul de fierbere,
densitatea relativă1)
3.2. Presiunea de vapori (în Pa)1)
3.3. Aspect (stare fizică, culoare)2)
3.4. Date spectrale (UV/VIS, IR, RMN), şi spectrul de
masă, extincţie moleculară la lungimi de undă relevante, dacă este cazul1)
3.5. Solubilitate în apă, inclusiv efectul pH-ului (de
la 5 la 9) şi temperatura de solubilitate, dacă este cazul1)
3.6. Coeficient de partiţie n
- octanol/apă, inclusiv efectul pH-ului (de la 5 la 9) şi temperatura1)
3.7. Stabilitate termică, identitatea produşilor de
degradare
3.8. Punct de inflamabilitate, inclusiv
autoinflamabilitate şi identitatea produselor de combustie
3.9. Punct de aprindere
3.10. Tensiunea superficială
3.11. Proprietăţi explozive
3.12. Proprietăţi oxidante
3.13. Reactivitate la materialul în care este stocat
IV. Metode analitice de
detectare şi identificare
4.1. Metode analitice pentru
determinarea substanţei active pure şi, unde este cazul, pentru produşii de
degradare relevanţi, izomerii şi impurităţile substanţei active şi aditivilor
(de exemplu, stabilizatori)
4.2. Metode analitice, inclusiv ratele de recuperare
şi limitele de determinare pentru substanţa activă şi pentru reziduurile
acesteia şi, unde este cazul, pentru următoarele:
a) sol;
b) aer;
c) apă: solicitantul trebuie să confirme că substanţa
în sine şi oricare dintre produşii de degradare a acesteia, care se încadrează
în definiţia pentru pesticide dată pentru parametrul 55 din anexa I la Directiva Consiliului 80/778/CEE din
15 iulie 1980, cu referire la calitatea apei destinate consumului de către
oameni, poate fi estimată cu exactitate adecvată la concentraţia maximă admisă
precizată în respectiva directivă pentru fiecare pesticid;
d) fluide şi ţesături umane şi animale
V. Eficacitatea împotriva
organismelor-ţintă şi utilizări preconizate
5.1. Funcţia, de exemplu, fungicid, rodenticid,
insecticid, bactericid
5.2. Organism/organisme
dăunătoare care trebuie controlat/controlate şi produse, organisme sau obiecte
care trebuie protejate
5.3. Efecte asupra organismelor-ţintă şi concentraţia
probabilă la care este utilizată substanţa activă
5.4. Mod de acţiune (inclusiv
intervalul de timp necesar)
5.5. Domeniul de utilizare destinat
5.6. Utilizator: industrial, profesional, populaţie
(neprofesional)
5.7. Informaţii despre rezistenţă sau posibilă
rezistenţă şi strategiile de control adecvate
5.8. Cantitatea prevăzută a
fi plasată pe piaţă anual
VI. Studii toxicologice şi
metabolice
6.1. Toxicitate acută:
Pentru studiile prevăzute la pct. 6.1.1 . - 6.1.3.,
substanţele chimice, altele decât cele gazoase, vor fi administrate pe cel
puţin două căi, una dintre ele fiind cea orală. Alegerea celei de-a doua căi va
depinde de natura substanţei chimice şi de calea adecvată expunerii umane.
Gazele şi lichidele volatile vor fi administrate prin inhalare.
6.1.1. Administrare orală
6.1.2. Administrare cutanată
6.1.3. Administrare prin inhalare
6.1.4. Iritaţia pielii şi a ochilor3)
6.1.5. Sensibilizarea pielii
6.2. Studii de metabolism la mamifere. Toxicocinetică
de bază, inclusiv un studiu de absorbţie cutanată
Pentru studiile următoare, prevăzute la pct. 6.3 (dacă
este cazul), 6.4, 6.5, 6.7 şi 6.8, calea de administrare cerută este cea orală,
cu excepţia cazului când se poate justifica faptul că o cale alternativă este
mai potrivită.
6.3. Toxicitatea după doză repetată (28 de zile)
Acest studiu nu este necesar dacă există un studiu de
toxicitate subcronică la un rozător.
6.4. Toxicitate subcronică, studiu de 90 de zile, la
o specie de rozătoare şi o altă specie de mamifer
6.5. Toxicitate cronică4) la o specie de rozătoare şi o altă specie de mamifer
6.6. Studii de mutagenitate:
6.6.1. Studiu invitro al
mutaţiilor genetice la bacterii
6.6.2. Studiu in vitro de citogenitate pe
celulele mamifere
6.6.3. Studiu in vitro al mutaţiilor genetice asupra celulelor de mamifere
6.6.4. Dacă rezultatul este pozitiv la pct. 6.6.1, 6.6.2 sau 6.6.3, se impune un studiu de mutagenitate in
vivo (test citogenetic de măduvă osoasă pentru
aberaţii cromozomiale sau testul micronucleilor celulari)
6.6.5. Dacă rezultatul este negativ la pct. 6.6.4,
dar pozitiv la testele in vitro, trebuie efectuat un al doilea studiu in vivo pentru a examina dacă mutagenitatea sau proba de deteriorare la
nivelul ADN-ului poate fi demonstrată la alte ţesuturi decât la măduva osoasă
6.6.6. Dacă rezultatul este pozitiv la pct. 6.6.4, se
cere un test pentru evaluarea efectelor posibile asupra
celulei germinale
6.7. Studiu de carcinogenitate4) la o specie de rozătoare şi o altă specie de mamifer. Aceste
studii pot fi combinate cu cele de la 6.5
6.8. Toxicitate asupra procesului de reproducere5':
6.8.1. Test de teratogenitate
la iepure şi o altă specie de rozătoare
6.8.2. Studiu de fertilitate la o specie, mascul şi
femelă, cel puţin două generaţii
6.9. Date medicale în formă anonimă:
6.9.1. Date de supraveghere medicală ale personalului
din unitatea de fabricaţie, dacă există
6.9.2. Observaţie directă, de exemplu, cazuri
clinice, cazuri de otrăvire accidentală, dacă există
6.9.3. Fişe medicale, provenind atât din industrie,
cât şi din alte surse disponibile;
6.9.4. Studii epidemiologice asupra populaţiei, dacă există
6.9.5. Diagnostic de otrăvire, inclusiv simptomele
specifice otrăvirii, şi testele clinice, dacă există
6.9.6. Observaţii asupra sensibilizării/alergiilor,
dacă există
6.9.7. Tratament specific în cazul unui accident sau în caz de otrăvire; măsuri de prim ajutor, antidoturi şi tratament
medical, dacă se cunoaşte
6.9.8. Prognosticul după otrăvire
6.10. Rezumat al toxicologiei la mamifere şi
concluzii, inclusiv nivelul de concentraţie la care nu se evidenţiază efecte
adverse (NOAEL), nivelul de concentraţie fără efecte observabile (NOEL),
evaluare globală cu privire la toate datele de toxicologie şi alte informaţii referitoare la substanţele
active. Unde este posibil, trebuie să se includă măsuri de protecţie a
lucrătorilor, într-o formă scurtă.
VII. Studii ecotoxicologice
7.1. Toxicitate acută la peşti
7.2. Toxicitatea acută la Daphnia
magna
7.3. Test de inhibare a creşterii la alge
7.4. Inhibarea activităţii microbiologice
7.5. Bioconcentrarea
Evoluţia şi comportamentul în
mediu:
7.6. Degradarea:
7.6.1. Biotică:
7.6.1.1. Biodegrabilitate imediată
7.6.1.2. Biodegrabilitate inerentă, unde este cazul
7.6.2. Abiotică:
7.6.2.1. Prin hidroliză în funcţie de pH şi
identificarea produşilor analizaţi de degradare
7.6.2.2. Fototransformarea în
apă, inclusiv identitatea produşilor de transformare1)
7.7. Test screening de adsorbţie/desorbţie
Dacă rezultatele acestui test indică necesitatea de a
efectua testul descris în anexa nr. IIIA secţiunea XII pct. 1 subpct. 1.2
şi/sau testul descris în anexa nr. IIIA secţiunea XII pct. 2 subpct. 2.2,
acestea trebuie efectuate.
7.8. Rezumat al efectelor ecotoxicologice, al
evoluţiei şi comportamentului în mediu
VIII. Măsuri necesare
pentru protecţia omului, animalelor şi mediului
8.1. Metode şi măsuri de precauţie recomandate la
manipulare, utilizare, stocare, transport sau incendiu
8.2. In caz de incendiu, natura produşilor de reacţie,
a gazelor de combustie etc.
8.3. Măsuri de urgenţă în caz de accidente
8.4. Proceduri de distrugere
sau de decontaminare, în caz de răspândire, în sau asupra:
a) aerului;
b) apei, inclusiv apei potabile;
c) solului
8.5. Proceduri de gestionare a deşeurilor substanţei
active pentru utilizatorii industriali sau profesionali:
8.5.1. Posibilitatea de refolosire sau reciclare
8.5.2. Posibilitatea de neutralizare a efectelor
8.5.3. Condiţii pentru evacuare controlată, incluzând
calităţile levigatului la eliminare
8.5.4. Condiţii pentru incinerare controlată
8.6. Observaţii asupra efectelor secundare nedorite
sau neintenţionate, de exemplu, asupra organismelor folositoare sau
organismelor nonţintă
IX. Clasificare şi
etichetare
Propuneri, inclusiv justificări ale propunerilor pentru
clasificare şi etichetare a substanţei active, conform prevederilor Hotărârii
Guvernului nr. 490/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 200/2000 privind clasificarea,
etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase:
- simbol/simboluri de pericol;
- indicaţii de pericol;
- fraze de risc;
- fraze de prudenţă
X. Rezumat şi evaluare a
secţiunilor cap. II-cap. IX
1) Aceste date
trebuie furnizate pentru substanţa activă purificată a cărei specificaţie
tehnică este indicată.
2) Aceste date trebuie furnizate pentru substanţa activă a cărei
specificaţie tehnică este indicată.
3) Testul referitor
la iritaţia ochilor nu este necesar dacă s-a demonstrat că substanţa activă are
proprietăţi potenţial corozive.
4) Studiul referitor
la toxicitate şi la efectele cancerigene pe termen
lung poate să nu fie necesar dacă se poate demonstra, printr-o justificare
completă, că aceste studii nu sunt necesare.
5) Dacă, în condiţii
excepţionale, se afirmă că astfel de studii nu sunt necesare, această afirmaţie
trebuie justificată exact.
ANEXA Nr. IIB la normele metodologice
DATE COMUNE DE BAZA STABILITE PENTRU PRODUSE BIOCIDE
PRODUSE CHIMICE
1. Dosarele referitoare la produsele biocide trebuie
să conţină cel puţin toate punctele enumerate în „Cerinţe pentru dosar".
Răspunsurile trebuie susţinute cu date. Datele necesare pentru dosar trebuie
adaptate la evoluţia tehnică.
2. Informaţiile care nu sunt necesare datorită
naturii produsului biocid sau utilizărilor sale nu trebuie neapărat furnizate.
Se aplică aceeaşi regulă dacă furnizarea acestor informaţii nu este necesară
din punct de vedere ştiinţific sau este imposibilă din punct de vedere tehnic.
In aceste cazuri trebuie înaintată o justificare
acceptabilă autorităţii competente. O astfel de justificare poate consta în
existenţa unei formulări-cadru la care solicitantul are drept de acces.
3. Informaţiile pot fi obţinute din datele existente
dacă autorităţii competente îi este comunicată o justificare pe care aceasta o
apreciază ca fiind acceptabilă. In special, pentru reducerea la minimum a
testărilor pe animale, se aplică în toate cazurile posibile prevederile
Hotărârii Guvernului nr. 92/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind
clasificarea, etichetarea şi ambalarea preparatelor
chimice periculoase.
CERINŢE PENTRU DOSAR
I. Solicitant
II. Identitatea produsului biocid
III. Proprietăţi fizice şi chimice ale produsului
biocid
IV. Metode de identificare şi
de analiză a produsului biocid
V. Utilizările preconizate
ale produsului biocid şi eficacitatea pentru aceste utilizări
VI. Date toxicologice pentru
produsul biocid (pe lângă cele furnizate pentru substanţa activă)
VII. Date ecotoxicologice pentru produsul biocid (pe
lângă cele furnizate pentru substanţa activă)
VIII. Măsuri necesare pentru
protecţia omului, a animalelor şi a mediului
IX. Clasificare, ambalare şi
etichetare
X. Rezumatul şi evaluarea
secţiunilor II -IX
Datele şi informaţiile următoare trebuie să susţină
punctele menţionate anterior.
I. Solicitant
1.1. Numele şi adresa etc.
1.2. Fabricantul produsului biocid şi al substanţei(lor)
active (nume, adrese, inclusiv locaţia fabricii/fabricilor)
II. Identitate
2.1. Numele comercial sau numele comercial propus şi
numărul de cod atribuit de fabricant pentru preparat, dacă este alocat
2.2. Informaţii cantitative şi calitative detaliate
despre compoziţia produsului biocid, de exemplu: substanţă/ substanţe
activă/active, impurităţi, adjuvanţi, componente inerte
2.3. Starea fizică şi natura produsului biocid, de
exemplu: concentrat emulsionabil, pulbere umectabilă, soluţie
III. Proprietăţi fizice,
chimice şi tehnice
3.1. Aspect (stare fizică, culoare)
3.2. Proprietăţi explozive
3.3. Proprietăţi oxidante
3.4. Punct de inflamabilitate şi alte indicaţii
referitoare la inflamabilitate sau la aprinderea spontană
3.5. Aciditate/alcalinitate şi, dacă este cazul,
valoarea pH-ului (1% în apă)
3.6. Densitate relativă
3.7. Depozitare-stabilitate şi termenul de
valabilitate. Efectele luminii, ale temperaturii şi ale umidităţii asupra
caracteristicilor tehnice ale produsului biocid; reactivitatea faţă de
materialul containerului
3.8. Caracteristicile tehnice ale produsului biocid,
de exemplu, umectabilitate, persistenţa spumei, fluiditate, capacitatea de
curgere şi pulverulentă
3.9. Compatibilitatea fizică şi chimică cu alte
produse, inclusiv cu alte produse biocide, a căror utilizare combinată se va
autoriza
IV. Metode de identificare
şi de analiză
4.1. Metoda analitică pentru determinarea
concentraţiei de substanţă(e) activă(e) din produsul biocid
4.2. In măsura în care nu sunt acoperite de anexa nr.
IIA pct. 4.2, metodele analitice care includ ratele de recuperare şi limitele
de determinare pentru componentele relevante din punct de vedere toxicologic şi
ecotoxicologic ale produsului biocid şi/sau ale reziduurilor care rezultă din
acesta, dacă sunt relevante, în sau pentru următoarele:
a) sol;
b) aer;
c) apă (inclusiv apa potabilă);
d) fluide şi ţesuturi umane şi animale;
e) alimente sau furaje tratate
V. Utilizări preconizate şi
eficacitate
5.1. Tipul de produs şi domeniul de utilizare
preconizat
5.2. Metoda de aplicare, inclusiv descrierea
echipamentului folosit
5.3. Doza de aplicare şi, dacă este cazul,
concentraţia finală a produsului biocid şi a substanţei active din sistemul în
care se va folosi preparatul, de exemplu, apă de răcire, apă de suprafaţă, apă
folosită pentru încălzire
5.4. Numărul şi frecvenţa aplicărilor şi, acolo unde
este relevant, orice informaţie deosebită referitoare la variaţiile geografice,
climatice sau perioade de aşteptare necesare pentru a proteja oamenii şi
animalele
5.5. Funcţia, de exemplu, fungicid, rodenticid,
insecticid, bactericid
5.6. Organism/organisme dăunător/dăunătoare care
trebuie controlate şi produse, organisme sau obiecte care trebuie protejate
5.7. Efecte asupra organismelor-ţintă
5.8. Mod de acţiune (inclusiv intervalul de timp
necesar), în măsura în care acesta nu este precizat în anexa nr. II A pct. 5.4
5.9. Utilizator: industrial,
profesional, populaţie (neprofesional) Date de eficacitate:
5.10. Afirmaţiile care figurează pe eticheta
produsului şi datele despre eficacitatea produsului menite să susţină aceste
afirmaţii, inclusiv toate standardele de protocoale disponibile, testele de
laborator sau, dacă este cazul, testele de teren, unde este adecvat
5.11. Orice alte limitări cunoscute ale eficacităţii,
inclusiv ale rezistenţei
VI. Studii toxicologice
6.1. Toxicitate acută:
Pentru studiile prevăzute la pct. 6.1.1-6.1.3, produsele biocide, altele decât cele gazoase, vor fi administrate pe cel puţin două căi, una dintre ele fiind cea orală. Alegerea celei
de-a doua căi va depinde de natura produsului şi de calea adecvată expunerii
umane. Gazele şi lichidele volatile vor fi administrate
prin inhalare.
6.1.1. Administrare orală
6.1.2. Administrare cutanată
6.1.3. Administrare prin inhalare
6.1.4. Pentru produsele biocide care urmează a fi
autorizate în scopul utilizării împreună cu alte produse biocide, amestecul de
produse trebuie, dacă este posibil, testat pentru toxicitate cutanată acută şi,
dacă este cazul, pentru iritaţia pielii şi a ochilor
6.2. Iritaţia pielii şi a ochilor1)
6.3. Sensibilizarea pielii
6.4. Informaţii despre absorbţia cutanată
6.5. Date toxicologice disponibile
referitoare la substanţe inactive şi semnificative din punct de vedere
toxicologic, de exemplu, substanţe potenţial periculoase
6.6. Informaţii legate de expunerea umană la produsul
biocid
Acolo unde este necesar, testul/testele descris/descrise în anexa nr. IIA este/sunt obligatoriu/obligatorii pentru substanţele
inactive ale preparatului care prezintă proprietăţi toxicologice semnificative.
VII. Studii ecotoxicologice
7.1. Căile previzibile de pătrundere în mediu în urma
utilizării preconizate
7.2. Informaţii ecotoxicologice referitoare la
substanţa activă din produs, acolo unde aceasta nu poate fi extrapolată din
însăşi informaţia despre substanţa activă
7.3. Informaţii ecotoxicologice disponibile
referitoare la substanţele inactive şi semnificative din punct de vedere
toxicologic, de exemplu substanţe potenţial periculoase, cum ar fi
informaţiile din fişele tehnice de securitate
VIII. Măsuri necesare
pentru protecţia omului, animalelor şi mediului
8.1. Metode şi măsuri de precauţie recomandate la
manipulare, utilizare, stocare, transport sau în caz de incendiu
8.2. Tratamente specifice în cazul unui accident, de
exemplu, măsuri de prim ajutor, antidoturi, tratament medical, dacă există; măsuri de urgenţă
pentru protecţia mediului, în măsura în care nu sunt acoperite de anexa nr. IIA
pct. 8.3
8.3. Proceduri, dacă există, pentru curăţarea
echipamentului folosit la aplicare
8.4. Identitatea produşilor de combustie relevanţi, în
caz de incendiu
8.5. Proceduri de gestionare
a deşeurilor din produsul biocid şi a ambalajelor, pentru utilizatorii
industriali sau profesionali şi pentru populaţie (utilizatori neprofesionali),
de exemplu, posibilitatea de refolosire sau reciclare, neutralizare, condiţiile
pentru evacuare controlată sau pentru incinerare
8.6. Proceduri de distrugere sau decontaminare, în caz
de eliberare, în sau din:
a) aer;
b) apă, inclusiv apă potabilă;
c) sol.
8.7. Observaţii asupra efectelor secundare nedorite
sau neintenţionate, de exemplu, asupra organismelor utile sau a organismelor
non-ţintă
8.8. Menţionarea oricăror repelente sau a măsurilor
de control, a otrăvurilor incluse în preparat care sunt prezente, pentru
prevenirea acţiunii împotriva organismelor nonţintă
IX. Clasificare, ambalare
şi etichetare
- Propuneri pentru ambalare şi etichetare
- Propuneri pentru fişa tehnică de securitate, dacă
este cazul
- Justificare pentru clasificare şi etichetare, în
conformitate cu cap. XVI din Hotărârea Guvernului nr. 956/2005 privind plasarea
pe piaţă a produselor biocide
- Simboluri de pericol
- Indicaţiile de pericol
- Fraze de risc
- Fraze de prudenţă
- Ambalare (tip, materiale, dimensiune etc),
compatibilitatea preparatului cu materiale de ambalaj propuse
X. Rezumatul şi evaluarea
secţiunilor II-IX
1) Testul referitor la iritaţia ochilor nu mai este necesar acolo unde
s-a demonstrat că produsul biocid are posibile proprietăţi corozive.
ANEXA Nr. IIIA la normele metodologice
SET SUPLIMENTAR DE DATE PENTRU SUBSTANŢE ACTIVE
SUBSTANŢE CHIMICE
1. Dosarele referitoare la substanţele active trebuie
să conţină cel puţin toate punctele enumerate în „Cerinţe pentru dosar".
Răspunsurile trebuie susţinute cu date. Datele necesare pentru dosar trebuie
adaptate la evoluţia tehnică.
2. Informaţiile care nu sunt
necesare datorită naturii produsului biocid sau utilizării sale propuse nu
trebuie neapărat furnizate. Se aplică aceeaşi regulă dacă furnizarea acestor
informaţii nu este necesară din punct de vedere ştiinţific sau este imposibilă
din punct de vedere tehnic. In aceste cazuri trebuie înaintată o justificare
acceptabilă autorităţii competente. O astfel de justificare poate consta în
existenţa unei formulări-cadru la care solicitantul are drept de acces.
III. Proprietăţi fizice şi
chimice
1. Solubilitatea în solvenţi organici, inclusiv efectul
temperaturii asupra solubilităţii1)
2. Stabilitatea în solvenţi organici utilizaţi în
produsele biocide şi identitatea produşilor de degradare relevanţi2)
IV. Metode analitice pentru
detectare şi identificare
- Metode analitice, inclusiv ratele de recuperare şi
limitele de determinare pentru substanţa activă şi pentru reziduuri, în
alimente sau hrana pentru animale şi în alte produse, dacă este cazul
VI. Studii toxicologice şi
metabolice
1. Studiu de neurotoxicitate:
Dacă substanţa activă este un compus organo-fosforic
sau dacă există orice alte indicaţii că substanţa activă poate avea proprietăţi
neurotoxice, se impun studii de neurotoxicitate. Specia testată va fi
reprezentată de galinaceele adulte sau altă specie, dacă se demonstrează că
aceasta este mai adecvată pentru testare. Dacă este cazul, se poate solicita
amânarea testelor de neurotoxicitate întârziată. Dacă este detectată
activitatea anticolinesterazică,
trebuie pregătit un test de răspuns la agenţii de reactivare.
2. Efecte toxice asupra animalelor de interes economic
sau animalelor de companie
3. Studii privind expunerea umană la substanţa activă
4. Alimente şi hrană pentru animale
Dacă substanţa activă este utilizată în preparate
folosite în locuri unde sunt pregătite, consumate sau păstrate produsele
alimentare destinate consumului uman sau în locuri unde sunt preparate,
pregătite, consumate sau păstrate furajele destinate animalelor, se impun
testele prevăzute în secţiunea XI pct. 1.
5. Dacă sunt considerate necesare orice altfel de
teste legate de expunerea oamenilor la substanţa activă din produsele biocide,
se impun testele prevăzute în secţiunea XI pct. 2.
6. Dacă substanţa activă urmează să fie folosită în
produse destinate combaterii unor plante, se impun teste care să evalueze
efectele toxice ale metaboliţilor din plantele tratate, dacă există, acolo unde
acestea diferă de cele identificate în animale.
7. Studiu mecanicist - orice studii necesare pentru
clarificarea efectelor raportate în studiile de toxicitate
VII. Studii ecotoxicologice
1. Test de toxicitate acută asupra unui alt organism
nonacvatic sau nonţintă
2. Dacă rezultatele studiilor ecotoxicologice şi ale
utilizării sau utilizărilor preconizate pentru substanţa activă indică un risc
pentru mediu, se impun testele descrise în secţiunile XII şi XIII.
3. Dacă rezultatul testului prevăzut la pct. 7.6.1.2
din anexa nr. IIA este negativ şi dacă ruta probabilă de evacuare a substanţei
active este prin staţia de epurare, se impune testul descris în secţiunea XIII
pct. 4.1.
4. Orice alte teste de biodegradabilitate care sunt
relevante în urma rezultatelor obţinute la pct. 7.6.1.1 şi 7.6.1.2 din anexa
nr. IIA
5. Fototransformarea în aer (metoda de estimare),
inclusiv identificarea produşilor de degradare1)
6. Dacă rezultatele prevăzute la pct. 7.6.1.2 din
anexa nr. IIA sau la pct. 4 de mai sus indică necesitatea acestor teste sau
dacă substanţa activă prezintă o degradare abiotică globală scăzută sau nulă,
se impun testele descrise în secţiunea XII pct. 1.1 şi pct. 2.1 şi, dacă este
cazul, pct. 3.
VIII. Măsuri necesare
pentru protecţia oamenilor, animalelor şi mediului
- Identificarea oricăror substanţe relevante din lista I sau II din anexa la Hotărârea Guvernului
nr. 351/2005 privind aprobarea Programului de eliminare treptată a evacuărilor,
emisiilor şi pierderilor de substanţe prioritar periculoase, cu modificările şi
completările ulterioare.
XI. Alte studii referitoare
la sănătatea umană
1. Studii asupra alimentelor şi
hranei pentru animale:
1.1. Identificarea produşilor de degradare şi de
reacţie, precum şi a metaboliţilor din substanţa activă conţinută în alimentele
sau hrana pentru animale, tratată sau contaminată
1.2. Comportamentul reziduului substanţei active, al
produşilor săi de degradare şi, dacă este cazul, al metaboliţilor aupra
alimentelor şi hranei pentru animale, tratată sau contaminată, inclusiv
cinetica dispariţiei
1.3. Bilanţul material general de substanţă activă.
Date suficiente privitoare la reziduuri, rezultate în urma testărilor supravegheate,
pentru demonstrarea faptului că reziduurile ce vor apărea ca urmare a
utilizării produsului nu vor prezenta pericole pentru sănătatea umană şi a
animalelor
1.4. Estimarea expunerii potenţiale sau efective a
omului la substanţa activă prin alimentaţie sau prin alte moduri
1.5. Dacă reziduurile din substanţa activă rămân în
hrana pentru animale o perioadă semnificativă de timp, atunci se impune
efectuarea de studii pe alimente şi metabolice asupra animalelor de interes
economic pentru a se permite evaluarea reziduurilor din alimentele de origine
animală
1.6. Efectele prelucrării industriale şi/sau ale
preparării casnice asupra naturii şi cantităţii de reziduuri ale substanţei
active
1.7. Reziduuri maxim
acceptabile şi justificarea acceptabilităţii lor
1.8. Alte informaţii disponibile relevante
1.9. Rezumat si evaluarea datelor furnizate conform
pct. 1.1-1.8
2. Alt/alte test/teste referitor/referitoare la
expunerea omului Se impun teste adecvate şi furnizarea
unui caz motivat.
XII. Alte studii despre
evoluţia şi comportamentul în mediu
1. Evoluţia şi comportamentul în sol:
1.1. Rata şi calea de degradare, inclusiv
identificarea proceselor implicate şi identificarea oricăror metaboliţi şi a
produşilor de degradare în cel puţin 3 tipuri de sol, în condiţii adecvate
1.2. Absorbţia şi desorbţia în cel puţin 3 tipuri de
sol şi, unde este relevant, absorbţia şi desorbţia metaboliţilor şi produşilor
de degradare
1.3. Mobilitatea în cel puţin 3 tipuri de soluri şi,
unde este relevant, mobilitatea metaboliţilor şi a produşilor de degradare
1.4. Proporţia şi natura reziduurilor legate
2. Evoluţia şi comportamentul în apă:
2.1. Rata şi calea de degradare în mediul acvatic
(dacă nu sunt acoperite prin anexa nr. IIA pct. 7.6), inclusiv identificarea
metaboliţilor şi a produşilor de degradare
2.2. Absorbţia şi desorbţia în apă (sisteme sediment
sol) şi, unde este cazul, absorbţia şi desorbţia metaboliţilor şi a produşilor
de degradare
3. Evoluţia şi comportamentul
în aer:
Dacă substanţa activă urmează să fie folosită în
preparate fumigante, dacă urmează a fi aplicată prin pulverizare, dacă este
volatilă sau dacă există alte informaţii legate de acestea, atunci rata şi
calea degradării în aer vor fi determinate în măsura în care nu sunt acoperite
prin secţiunea VII pct. 5.
4. Rezumatul şi evaluarea pct. 1, 2 şi 3
XIII. Alte studii ecotoxicologice
1. Efecte asupra păsărilor:
1.1. Toxicitate acută pe cale orală - acest studiu nu
trebuie efectuat dacă în secţiunea VII pct. 1 a fost selecţionată pentru studiu
o specie aviară
1.2. Toxicitate pe termen scurt - studiu de 8 zile
asupra hranei pentru cel puţin o specie (alta decât puii de găină)
1.3. Efecte asupra procesului de reproducere
2. Efecte asupra organismelor acvatice:
2.1. Toxicitate pe termen lung asupra unei specii de
peşte
2.2. Efecte asupra procesului de reproducere şi ratei
de creştere la o specie adecvată de peşte
2.3. Bioacumularea la o specie adecvată de peşte
2.4. Reproducerea şi rata de
creştere la Daphnia magna
3. Efecte asupra altor organisme nonţintă:
3.1. Toxicitate acută asupra albinelor şi asupra altor
artropode utile, de exemplu, răpitorii.
Organismul ales pentru testare trebuie să difere de cel
utilizat pentru testul prevăzut în secţiunea VII pct. 1.
3.2. Toxicitatea asupra râmelor şi asupra
altor macroorganisme nonţintă din sol
3.3. Efecte asupra microorganismelor nonţintă din sol
3.4. Efecte asupra altor organisme nonţintă specifice
(floră şi faună) care ar putea fi expuse riscului
4. Alte efecte:
4.1. Test de inhibiţie respiratorie asupra nămolurilor
activate
5. Rezumatul şi evaluarea pct. 1, 2, 3 şi 4.
1) Aceste date
trebuie furnizate pentru substanţa activă purificată a cărei specificaţie este
indicată.
2) Aceste date
trebuie furnizate pentru substanţa activă a cărei specificaţie este indicată.
ANEXA Nr. IIIB la normele metodologice
SET SUPLIMENTAR DE DATE PENTRU PRODUSE BIOCIDE
PRODUSE CHIMICE
1. Dosarele referitoare la produsele biocide trebuie să conţină cel puţin toate punctele enumerate în
„Cerinţe pentru dosar". Răspunsurile trebuie susţinute cu date. Datele
necesare pentru dosar trebuie adaptate la evoluţia tehnică.
2. Informaţiile care nu sunt necesare datorită
naturii produsului biocid sau utilizărilor sale nu trebuie neapărat furnizate.
Se aplică aceeaşi regulă dacă furnizarea acestor informaţii nu este necesară
din punct de vedere ştiinţific sau este imposibilă din punct de vedere tehnic.
In aceste cazuri trebuie înaintată o justificare acceptabilă autorităţii competente.
O astfel de justificare poate consta în existenţa unei formulări-cadru la care
solicitantul are drept de acces.
3. Informaţiile pot fi obţinute din datele existente,
dacă autorităţii competente îi este comunicată o justificare pe care aceasta o
apreciază ca fiind acceptabilă. In special, pentru reducerea la minimum a
testărilor pe animale, se aplică în toate cazurile posibile prevederile
Hotărârii Guvernului nr. 92/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind
clasificarea, etichetarea şi ambalarea preparatelor chimice periculoase.
XI. Alte studii referitoare
la sănătatea umană
1. Studii asupra alimentelor şi hranei pentru
animale:
1.1. Dacă reziduurile produsului biocid rămân în
hrana pentru animale o perioadă semnificativă de timp, atunci se impune
efectuarea de studii pe alimente şi de metabolism asupra şeptelului pentru a se
permite evaluarea reziduurilor din alimentele de origine animală.
1.2. Efectele prelucrării industriale şi/sau ale
preparării casnice asupra naturii şi cantităţii de reziduuri de produs biocid
2. Alt/alte test/teste referitoare la expunerea omului
Se impun teste adecvate şi furnizarea unui caz motivat
pentru produsul biocid.
XII. Alte studii despre
evoluţia şi comportamentul în mediu
1. Dacă este cazul, toate informaţiile cerute la
anexa nr. IIIA secţiunea XII
2. Teste pentru distribuţie şi dispersie în:
a) sol;
b) apă;
c) aer.
Cerinţele pentru testele prevăzute la pct. 1 şi 2 sunt
aplicabile numai pentru componentele produsului biocid
care sunt semnificative din punct de vedere ecotoxicologic.
XIII. Alte studii ecotoxicologice
1. Efecte asupra păsărilor:
1.1. Toxicitate acută pe cale orală, dacă nu a fost
deja efectuată în conformitate cu anexa nr. IIB secţiunea VII
2. Efecte asupra organismelor acvatice:
2.1. In caz de aplicare pe, în sau în apropierea
apelor de suprafaţă:
2.1.1. Studii specifice asupra peştilor şi altor
organisme acvatice
2.1.2. Date referitoare la reziduurile substanţei
active prezente în peşti, inclusiv metaboliţii semnificativi din punct de
vedere toxicologic
2.1.3. Studiile prevăzute în anexa nr. IIIA secţiunea
XIII pct. 2.1, 2.2, 2.3 şi 2.4 pot fi cerute pentru componentele relevante ale
produsului biocid.
2.2. Dacă produsul biocid trebuie pulverizat în
apropierea apelor de suprafaţă, se poate cere un studiu asupra surplusului
pulverizat cu scopul de a se evalua riscurile existente pentru organismele
acvatice în condiţii reale.
3. Efecte asupra altor organisme nonţintă:
3.1. Toxicitate la alte
vertebrate terestre decât păsările
3.2. Toxicitate acută la albine
3.3. Efecte asupra artropodelor utile, altele decât
albinele
3.4. Efecte asupra râmelor şi asupra altor
macroorganisme nonţintă din sol, care ar putea fi expuse riscului
3.5. Efecte asupra microorganismelor nonţintă din sol
3.6. Efecte asupra altor organisme nonţintă specifice
(floră şi faună) care ar putea fi expuse riscului
3.7. Dacă produsul biocid este sub formă de momeală
sau granule:
3.7.1. Studii supravegheate
de evaluare a riscurilor pentru organismele nonţintă în condiţii reale
3.7.2. Studii asupra toleranţei prin ingestie a
produsului biocid de către organisme nonţintă care ar putea fi expuse riscului
4. Rezumatul şi evaluarea pct. 1, 2 şi 3.
ANEXA Nr. IVA la normele metodologice
DATE DE BAZA PENTRU SUBSTANŢE ACTIVE
FUNGI, MICROORGANISME SI VIRUSURI
1. Dosarele referitoare la organismele active trebuie
să conţină cel puţin toate punctele enumerate la „Cerinţen pentru dosar". Răspunsurile trebuie
susţinute cu date. Datele necesare pentru dosar trebuie adaptate la evoluţia
tehnică.
2. Informaţiile care nu sunt necesare datorită naturii
produsului biocid sau utilizării sale propuse nu trebuie neapărat furnizate. Se
aplică aceeaşi regulă dacă furnizarea acestor informaţii nu este necesară din
punct de vedere ştiinţific sau este imposibilă din punct de vedere tehnic. In
aceste cazuri trebuie înaintată o justificare acceptabilă autorităţii
competente. O astfel de justificare poate consta în existenţa unei
formulări-cadru la care solicitantul are drept de acces.
CERINŢE PENTRU DOSAR:
I. Detalii privitoare la solicitant
II. Identitatea organismului activ
III. Sursa organismului activ
IV. Metode de detectare şi de
identificare
V. Proprietăţi biologice ale
organismelor active, inclusiv patogenitatea şi contagiozitatea pentru
organismele-ţintă şi nonţintă, inclusiv pentru oameni
VI. Eficacitate şi utilizări
preconizate
VII. Profilul toxicologic pentru oameni şi animale,
inclusiv metabolismul toxinelor
VIII. Profilul ecotoxicologic, inclusiv evoluţia şi
comportamentul în mediu al organismelor şi toxinelor pe care acestea le produc
IX. Măsurile necesare pentru
protecţia omului, a organismelor nonţintă şi a mediului
X. Clasificare şi etichetare
XI. Rezumatul şi evaluarea
secţiunilor II-X
Datele şi informaţiile următoare trebuie să susţină
punctele menţionate anterior.
I. Solicitant
1.1. Solicitant (numele, adresa etc.)
1.2. Fabricant (numele, adresa, locaţia fabricii)
II. Identitatea organismului
2.1. Numele comun al organismului (inclusiv nume
alternative şi cele care nu se mai folosesc)
2.2. Numele taxonomic şi tulpina, care să indice dacă
este vorba despre o variantă de stoc sau despre o tulpină mutantă; pentru
virusuri, desemnarea taxonomică a agentului, a serotipului, a tulpinii sau a
mutantului
2.3. Numărul de referinţă al colecţiei şi culturii
unde este depozitată această cultură
2.4. Metode, proceduri şi criterii folosite pentru a
se stabili prezenţa şi identitatea organismului (de
exemplu, morfologie, biochimie, serologie etc.)
III. Sursa organismului
3.1. Prezenţa în natură sau în alte medii
3.2. Metode de izolare a organismului sau a tulpinii
active
3.3. Metode de cultură
3.4. Metode de producţie, cu detalii asupra izolării
şi procedurilor utilizate pentru menţinerea calităţii si garantarea unei surse
uniforme a organismului activ. In cazul unei tulpini mutante, trebuie furnizate
informaţii detaliate asupra producţiei şi izolării sale, indicându-se toate
diferenţele cunoscute între tulpinile mutante şi tulpinile iniţiale care apar
în mod natural.
3.5. Compoziţia materialului organismului activ
final, de exemplu, natură, puritate, identitate, proprietăţi, conţinutul de impurităţi
şi organisme străine
3.6. Metode de prevenire a
contaminării stocului de bază sau a pierderii virulenţei acestuia
3.7. Proceduri de gestionare a deşeurilor
IV. Metode de detectare şi
identificare
4.1. Metode utilizate pentru stabilirea prezenţei şi
identităţii organismului
4.2. Metode utilizate pentru
stabilirea identităţii şi purităţii stocului de bază de la care sunt produse
loturile, rezultatele obţinute şi informaţii despre variabilitate
4.3. Metode utilizate pentru demonstrarea purităţii
microbiologice a produsului final, care să demonstreze că factorii de
contaminare au fost controlaţi până la un nivel acceptabil, rezultate obţinute
şi informaţii despre variabilitate
4.4. Metode utilizate pentru demonstrarea faptului că
agentul activ este lipsit de agenţi patogeni contaminanţi pentru om şi
mamifere, inclusiv, în cazul protozoarelor şi al fungilor, efectele
temperaturii (35°C şi alte temperaturi relevante)
4.5. Metode pentru determinarea reziduurilor viabile
şi neviabile (de exemplu, toxinele) în sau pe produsele tratate, alimente,
hrană pentru animale, fluide şi ţesuturi animale sau umane, sol, apă şi aer,
unde este cazul
V. Proprietăţi biologice
ale organismului
5.1. Istoricul organismului şi al utilizărilor sale
şi, dacă aceste informaţii sunt cunoscute, istoricul general al apariţiei sale
naturale şi, dacă este cazul, repartiţia sa geografică
5.2. Relaţia cu agenţii patogeni existenţi la
vertebrate, nevertebrate, plante sau alte organisme
5.3. Efecte asupra organismelor-ţintă şi efecte
patogene sau de tip antagonism la gazdă. Trebuie incluse detalii despre
categoria specificităţii gazdei.
5.4. Transmisibilitate, doza infectantă şi modul de
acţiune, inclusiv informaţii despre prezenţa, absenţa sau producerea toxinelor,
inclusiv, dacă este cazul, informaţii despre natura lor, identitatea, structura
lor chimică, stabilitatea şi puterea acestora
5.5. Efecte posibile asupra organismelor nonţintă
asociate cu organismele-ţintă, inclusiv infecţiozitate, patogenitate şi
transmisibilitate
5.6. Transmisibilitatea la
alte organisme nonţintă
5.7. Orice alte efecte biologice produse asupra
organismelor nonţintă la o utilizare corectă
5.8. Infecţiozitate şi stabilitate fizică la o
utilizare corectă
5.9. Stabilitate genetică în condiţiile de mediu ale
utilizării preconizate
5.10. Orice efecte patogene pentru om şi animale în
condiţii de scădere a imunităţii
5.11. Efecte patogene şi infecţioase pentru paraziţi/
prădători cunoscuţi din speciile-ţintă
VI. Eficacitate şi utilizări
preconizate
6.1. Controlul organismelor dăunătoare şi protecţia/
tratarea materialelor, substanţelor, organismelor sau produselor
6.2. Utilizări preconizate (de exemplu, insecticid,
dezinfectant, produs antibiodermă etc.)
6.3. Informaţii sau observaţii despre efectele
secundare nedorite sau neintenţionate
6.4. Informaţii asupra apariţiei sau eventualei
apariţii a creşterii rezistenţei şi strategiile de înlăturare adecvate
6.5. Efecte asupra organismelor-ţintă
6.6. Categorii de utilizatori
VII. Studii toxicologice
şi metabolice
7.1. Toxicitate acută:
In cazurile în care o singură doză nu este suficientă,
trebuie efectuate teste specifice pentru evidenţierea agenţilor infecţioşi,
foarte patogeni, prin:
1. administrare orală;
2. administrare cutanată;
3. administrare prin inhalare;
4. iritaţia pielii şi, unde este necesar, a ochilor;
5. sensibilizarea pielii şi, unde este necesar,
sensibilizare respiratorie;
6. pentru virusuri şi viroizi, studii pe culturi
celulare utilizând un virus infecţios purificat şi culturi celulare primare de
mamifere, păsări şi peşti
7.2. Toxicitate subcronică:
Studiu de 40 de zile, pe două specii, un rozător şi un
nerozător, prin:
1. administrare orală;
2. alte căi (inhalare, cutanată), după caz;
3. pentru virusuri şi viroizi, test de infecţiozitate
efectuat sub formă de biotest sau asupra unei culturi celulare adecvate, cu cel
puţin 7 zile după administrarea la animalele de laborator
7.3. Toxicitate cronică:
Două specii, un rozător şi un alt mamifer, administrare
orală, cu excepţia cazului în care se dovedeşte că o altă cale este mai
adecvată
7.4. Studiu de carcinogenitate
Poate fi combinat cu studiile prevăzute la pct. 7.3, pe
un rozător şi un alt mamifer.
7.5. Studii de mutagenitate:
După cum se specifică în anexa nr. IIA secţiunea VI pct. 6.6.
7.6. Toxicitate asupra procesului de reproducere:
Test de teratogenitate pe iepure şi o altă specie de
rozător
Studiu de fertilitate pe o specie, mascul şi femelă, la
minimum două generaţii
7.7. Studii de metabolism:
Toxicocinetică de bază,
absorbţie (inclusiv absorbţie pe cale cutanată), distribuţie şi excreţie la
mamifere, inclusiv examinarea căilor de metabolizare
7.8. Studii de neurotoxicitate, necesare acolo unde
există indicaţii de activitate anticolinesterazică sau alte efecte neurotoxice.
Se efectuează, după caz, teste de neurotoxicitate întârziată folosind găini
adulte.
7.9. Studii de imunotoxicitate (de exemplu, efecte
alergice)
7.10. Studii de expunere accidentală, necesare dacă
substanţa activă se găseşte în produsele utilizate în locuri unde se prepară,
se consumă sau se depozitează alimentele sau hrana pentru animale şi acolo unde
oamenii, şeptelul sau animalele de companie pot fi expuse la suprafeţele
tratate sau la materialele tratate
7.11. Date referitoare la expunerea omului, care
includ:
1. date medicale în formă anonimă, dacă există;
2. fişe medicale, date de supraveghere medicală, ale
personalului din unitatea de fabricaţie, dacă există;
3. date epidemiologice, dacă există;
4. date despre cazuri de
otrăvire;
5. diagnostic de otrăvire (semne, simptome), inclusiv
detalii ale testelor analitice;
6. tratament propus contra otrăvirii şi prognostic
7.12. Rezumat al toxicologiei la mamifere - concluzii
(inclusiv NOAEL, NOEL şi, dacă este cazul, ADI - aport zilnic acceptabil),
evaluare generală cu privire la toate datele toxicologice, la efectele patogene
şi de infecţiozitate şi orice alte informaţii privitoare la organismul activ.
Dacă este posibil, trebuie incluse, sub formă de rezumat, măsurile de protecţie
sugerate pentru protecţia utilizatorilor.
VIII. Studii ecotoxicologice
8.1. Toxicitate acută la peşti
8.2. Toxicitate acută la Daphnia
magna
8.3. Efecte asupra creşterii algelor (test de
inhibare)
8.4. Toxicitate acută asupra unui alt organism
neacvatic, nonţintă
8.5. Patogenitate şi infecţiozitate la albine şi râme
8.6. Toxicitate acută şi/sau patogenitate şi
infecţiozitate pentru alte organisme nonţintă despre care se crede că sunt
expuse riscurilor
8.7. Efecte, dacă există, asupra florei şi faunei
8.8. In cazurile în care se produc toxine, trebuie
furnizate datele prevăzute în anexa nr. IIA secţiunea VII pct. 7.1-7.5
Evoluţia şi comportamentul în mediu:
8.9. Răspândire, mobilitate, multiplicare şi
persistenţă în aer, sol şi apă
8.10. In cazurile în care se
produc toxine, trebuie furnizate datele prevăzute în anexa nr. IIA secţiunea
VII pct. 7.6-7.8.
IX. Măsuri necesare pentru
protecţia oamenilor, a organismelor nonţintă şi a mediului
9.1. Metode şi măsuri de precauţie recomandate la
depozitare, manipulare, transport şi utilizare sau în caz de incendiu ori alt
incident ce poate fi prevăzut
9.2. Orice circumstanţe sau condiţii de mediu în care
organismul activ nu trebuie utilizat
9.3. Posibilitatea de a controla potenţialul
infecţios al organismului activ şi orice metodă pentru realizarea acestui lucru
9.4. Consecinţele contaminării aerului, solului şi
apei, în special a apei potabile
9.5. Măsuri de urgenţă în caz de accidente
9.6. Proceduri de gestionare a deşeurilor organismelor active, inclusiv caracteristicile calitative ale levigatului
la eliminare
9.7. Posibilitatea de distrugere sau de decontaminare
ca urmare a răspândirii în aer, apă, sol sau altele, după cum este cazul
X. Clasificare şi
etichetare
Propuneri de încadrare în una
dintre grupele de risc indicate în art. 5 din Hotărârea Guvernului nr.
1.092/2006, împreună cu indicaţii asupra necesităţii ca produsele să poarte
simbolul de periculozitate specificat în anexa nr. 3 la această hotărâre.
XI. Rezumatul şi evaluarea
secţiunilor II-X
ANEXA Nr. IVB la normele metodologice
DATE COMUNE PENTRU PRODUSE BIOCIDE
FUNGI, MICROORGANISME SI VIRUSURI
1. Dosarele referitoare la produsele biocide trebuie să
conţină cel puţin toate punctele enumerate în „Cerinţe pentru dosar".
Răspunsurile trebuie susţinute cu date. Datele necesare pentru dosar trebuie
adaptate la evoluţia tehnică.
2. Informaţiile care nu sunt necesare datorită naturii
produsului biocid sau utilizărilor sale nu trebuie neapărat furnizate. Se
aplică aceeaşi regulă dacă furnizarea acestor informaţii nu este necesară din
punct de vedere ştiinţific sau este imposibilă din punct de vedere tehnic. In
aceste cazuri trebuie
înaintată o justificare acceptabilă autorităţii competente. O astfel de
justificare poate consta în existenţa unei formulări-cadru la care solicitantul
are drept de acces.
3. Informaţiile pot fi obţinute din datele existente,
dacă autorităţii competente îi este comunicată o justificare pe care aceasta o
apreciază ca fiind acceptabilă. In special, pentru reducerea la minimum a
testărilor pe animale, se aplică în toate cazurile posibile prevederile
Hotărârii Guvernului nr. 92/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind
clasificarea, etichetarea şi ambalarea preparatelor chimice periculoase.
CERINŢE PENTRU DOSAR:
I. Solicitant
II. Identitatea şi compoziţia
produsului biocid
III. Proprietăţi tehnice ale produsului biocid şi
orice alte proprietăţi biocide în plus faţă de cele ale organismului activ
IV. Metode de identificare şi
de analiză a produsului biocid
V. Utilizările preconizate şi
eficacitatea pentru aceste utilizări
VI. Informaţii toxicologice
(pe lângă cele furnizate pentru organismul activ)
VII. Informaţii ecotoxicologice (pe lângă cele
furnizate pentru organismul activ)
VIII. Măsuri necesare pentru
protecţia omului, a organismelor nonţintă şi a mediului
IX. Clasificare, ambalare şi
etichetare a produsului biocid
X. Rezumatul secţiunilor II -IX
Următoarele date trebuie să susţină punctele menţionate
mai sus.
I. Solicitant
1.1. Numele şi adresa etc.
1.2. Fabricanţii produsului biocid şi ai organismelor
active, inclusiv locaţiile fabricilor
II. Identitatea produsului biocid
2.1. Numele comercial sau numele comercial propus şi
numărul de cod atribuit de fabricant pentru produsul biocid, dacă este cazul
2.2. Informaţii cantitative şi calitative detaliate
despre compoziţia produsului biocid (organisme active, componente inerte,
organisme străine etc.)
2.3. Starea fizică şi natura produsului biocid
(concentrat emulsionabil, pulbere umectabilă etc.)
2.4. Concentraţia organismului activ în materialul
utilizat
III. Proprietăţi tehnice
şi biologice
3.1. Aspect (culoare şi miros)
3.2. Depozitare - stabilitate şi termenul de valabilitate.
Efectele temperaturii, ale metodei de ambalare şi depozitare etc. pentru
menţinerea activităţii biologice
3.3. Metode pentru determinarea stabilităţii la
depozitare şi a termenului de valabilitate
3.4. Caracteristicile tehnice ale produsului biocid:
3.4.1. Umectabilitate
3.4.2. Persistenţa spumei
3.4.3. Capacitatea de a forma suspensii şi
stabilitatea în suspensie
3.4.4. Testul de cernere umedă şi testul de cernere
uscată
3.4.5. Distribuţia granulometrică, conţinutul
prafului/ particule fine, frecare şi friabilitate
3.4.6. In cazul granulelor,
testul de cernere şi indicaţiile distribuţiei granulelor după greutate, cel
puţin a fracţiei cu particule mai mari de 1 mm
3.4.7. Conţinutul substanţei active în sau pe
particule de momeală, granule sau material tratat
3.4.8. Capacitatea de a forma emulsii, proprietatea de
a fi reemulsificabil, stabilitatea emulsiilor
3.4.9. Capacitatea de curgere, de turnare şi formare
a pulberilor
3.5. Compatibilitate fizică şi chimică cu alte
produse, inclusiv cu alte produse biocide a căror utilizare combinată se va
autoriza
3.6. Umidificare, aderenţă şi distribuţie după
aplicare
3.7. Orice modificare a proprietăţilor biologice ale
organismului care este rezultat al formulării, în special modificări de
patogenicitate asupra infecţiozităţii
IV. Metode de identificare
şi de analiză
4.1. Metode analitice pentru determinarea compoziţiei
produsului biocid
4.2. Metode pentru determinarea reziduurilor (de
exemplu, biotest)
4.3. Metode utilizate pentru a demonstra puritatea
microbiologică a produsului biocid
4.4. Metode utilizate pentru a demonstra că produsul
biocid nu conţine agenţi patogeni de la om sau de la mamifere ori, dacă este
cazul, că nu conţine agenţi patogeni dăunători pentru organismele nonţintă şi
pentru mediu
4.5. Tehnici utilizate pentru
a asigura obţinerea unui produs uniform şi metode de testare în vederea
standardizării sale
V. Utilizări preconizate
şi eficacitatea pentru aceste utilizări
5.1. Utilizare (tipul de produs, de exemplu,
conservanţi pentru lemn, insecticide etc.)
5.2. Detalii privind utilizarea preconizată, de
exemplu, tipuri de organisme dăunătoare controlate, materiale ce urmează a fi
tratate etc.
5.3. Doza de aplicare
5.4. Acolo unde este necesar, în lumina rezultatelor
testelor, orice circumstanţe specifice sau condiţii ale mediului în care
produsul poate sau nu poate fi utilizat
5.5. Metoda de aplicare
5.6. Numărul şi frecvenţa aplicărilor
5.7. Instrucţiuni de utilizare propuse Date de
eficacitate:
5.8. Teste preliminarii pentru determinarea răspândirii
5.9. Experimente în condiţii practice
5.10. Informaţii privind apariţia şi creşterea
rezistenţei
5.11. Efecte asupra calităţii materialelor sau
produselor tratate
VI. Informaţii privind
toxicitatea, suplimentare faţă de cele solicitate pentru organismul activ
6.1. Doza unică pe cale orală
6.2. Doza unică pe cale percutanată
6.3. Inhalare
6.4. Iritaţia pielii şi, dacă este cazul, a ochilor
6.5. Sensibilizarea pielii
6.6. Date toxicologice disponibile referitoare la
substanţele inactive
6.7. Expunerea operatorului:
6.7.1. Absorbţie percutanată/inhalare în funcţie de
compoziţie şi de metoda de aplicare
6.7.2. Posibila expunere a operatorului în condiţii
practice, inclusiv, acolo unde este cazul, analiza cantitativă a expunerii operatorului
VII. Informaţii privind
ecotoxicitatea, suplimentare faţă de cele solicitate pentru organismul activ
7.1. Observaţii privind efectele secundare nedorite sau
neprevăzute, de exemplu asupra organismelor utile sau altor organisme nonţintă
ori asupra persistenţei în mediu
VIII. Măsuri necesare
pentru protecţia omului, a organismelor nonţintă şi a mediului
8.1. Metode şi măsuri de precauţie recomandate la
manipulare, depozitare, transport şi utilizare
8.2. Perioadele de reintroducere, perioadele de aşteptare necesare sau alte măsuri de precauţie destinate
protecţiei oamenilor şi animalelor
8.3. Măsuri de urgenţă în caz de accident
8.4. Proceduri de distrugere sau decontaminare a
produsului biocid şi a ambalajului acestuia
IX. Clasificare,
ambalare şi etichetare
9.1. Propuneri, inclusiv justificări pentru
clasificare, ambalare şi etichetare:
1. cu privire la componentele nebiologice ale
produsului, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 490/2002 pentru
aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea
substanţelor şi preparatelor chimice periculoase:
- simbol/simboluri de pericol;
- indicaţii de pericol;
- fraze de risc;
- fraze de prudenţă;
2. cu privire la etichetarea organismelor în funcţie
de grupa de risc adecvat, după cum se precizează la art. 5 din Hotărârea
Guvernului nr. 1.092/2006 şi în nota indicată în anexa nr. 3 la această
hotărâre
9.2. Ambalajul (tip, materiale, dimensiune etc),
compatibilitatea produsului biocid cu materialele de ambalaj propuse
9.3. Mostre pentru ambalajul propus
X. Rezumatul secţiunilor II -IX
ANEXA Nr. VI la normele metodologice
PRINCIPII COMUNE PENTRU EVALUAREA DOSARELOR PENTRU
PRODUSELE BIOCIDE
DEFINIŢII
a) Identificarea pericolului - identificarea efectelor adverse pe care un produs biocid are
capacitatea inerentă de a le genera.
b) Evaluarea relaţiei doză
(concentraţie)-răspuns (efect) - estimarea
relaţiei dintre doză sau nivelul de expunere la o substanţă activă sau la o
substanţă potenţial periculoasă dintr-un produs biocid şi incidenţa şi
gravitatea unui efect.
c) Evaluarea expunerii -
determinarea emisiilor, căilor şi vitezei de deplasare a unei substanţe active
sau a unei substanţe potenţial periculoase dintr-un produs biocid şi
transformarea sau degradarea acesteia în vederea estimării
concentraţiei/dozelor la care sunt sau pot fi expuse populaţiile umane,
animalele sau compartimentele de mediu.
d) Caracterizarea riscului - estimarea incidenţei şi a gravităţii efectelor adverse ce pot apărea în
rândul populaţiei umane, la animale sau în compartimentele de mediu datorită
expunerii, reale ori anticipate, la orice substanţă activă sau substanţă
potenţial periculoasă dintr-un produs biocid. Aceasta poate include „estimarea
riscului", de exemplu cuantificarea acestei probabilităţi.
e) Mediul - apa,
inclusiv sedimentele, aerul, solul, speciile sălbatice ale florei şi faunei,
orice interacţiune între ele, precum şi orice relaţie cu organismele vii.
INTRODUCERE
1. Prezenta anexă stabileşte principiile necesare
pentru a asigura faptul că evaluările făcute şi deciziile luate privind
autorizarea unui produs biocid, cu condiţia ca acesta să fie un preparat
chimic, au drept rezultat un nivel ridicat şi armonizat de protecţie pentru
oameni, animale şi mediu, în conformitate cu art. 24 alin. (1) lit. b) din
Hotărârea Guvernului nr. 956/2005 privind plasarea pe piaţă a produselor
biocide.
2. Pentru a asigura un nivel ridicat şi armonizat de
protecţie a sănătăţii oamenilor, animalelor şi mediului, trebuie identificat
orice risc care apare în urma utilizării unui produs biocid. In acest scop se
face o evaluare a riscului
pentru a stabili acceptarea sau inacceptarea oricărui risc identificat pe
durata unei utilizări normale propuse pentru produsul biocid. Această evaluare
se face asupra tuturor riscurilor asociate componentelor individuale relevante
din produsul biocid.
3. Substanţa sau substanţele active conţinute în
produsul biocid sunt evaluate din punct de vedere al riscurilor prezentate.
Această evaluare este deja efectuată pentru înscrierea în anexa nr. I, IA sau IB. Evaluarea riscului presupune
identificarea pericolelor şi, după cum este cazul, evaluarea relaţiei doză
(concentraţie)-răspuns (efect), evaluarea expunerii şi caracterizarea riscului.
In cazul în care nu se poate face o evaluare cantitativă a riscului, se face o
evaluare calitativă.
4. Se realizează evaluări de risc suplimentare, în
acelaşi mod ca şi cel prezentat anterior, privind orice altă substanţă
potenţial periculoasă prezentă în produsul biocid, în cazul în care acest lucru
este relevant pentru utilizarea produsului biocid.
5. Evaluarea riscurilor necesită anumite date. Aceste
date sunt detaliate în anexele nr. II, III şi IV şi,
deoarece există o varietate mare de tipuri de produse, acestea sunt adaptate
conform tipului de produs şi riscurilor asociate acestora. Datele solicitate
reprezintă minimul necesar pentru a face o evaluare corectă a riscului. Se ţine
seama de cerinţele art. 45 - 47 şi art. 48 - 49 din Hotărârea Guvernului nr.
956/2005 privind plasarea pe piaţă a produselor biocide, pentru a evita
repetarea transmiterii datelor. Cu toate acestea, setul minim de date cerute
pentru o substanţă activă din orice tip de produs biocid este cel detaliat în
anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 490/2002; aceste date au fost deja
înaintate şi evaluate în cadrul evaluării riscurilor, cerută cu scopul
înscrierii unei substanţe active în anexa nr. I, IA sau
IB. De asemenea, pot fi solicitate şi informaţii
despre o substanţă potenţial periculoasă prezentă în produsul biocid.
6. Rezultatele evaluărilor de risc efectuate asupra
unei substanţe active şi asupra unei substanţe potenţial periculoase din produsul biocid sunt
prelucrate pentru a obţine o evaluare globală a produsului biocid în sine.
7. Pentru realizarea evaluărilor şi luarea deciziilor
privind autorizarea unui produs biocid:
a) se iau în considerare alte informaţii tehnice sau
ştiinţifice relevante care sunt disponibile acestuia cu privire la
proprietăţile produsului biocid, componentele acestuia, metaboliţi sau
reziduuri;
b) se evaluează, acolo unde este necesar, justificarea
prezentată de solicitant pentru lipsa unor anumite date.
8. Se respectă cerinţele de recunoaştere mutuală
prevăzute la art. 19, 20 şi 23 din Hotărârea Guvernului nr. 956/2005 privind
plasarea pe piaţă a produselor biocide.
9. Multe produse biocide prezintă doar diferenţe
minore în compoziţie şi acest fapt trebuie luat în considerare la evaluarea dosarelor. Conceptul de „formulare-cadru" este
relevant aici.
10. Anumite produse biocide sunt considerate ca având
doar risc scăzut; aceste produse biocide, deşi respectă cerinţele prezentei
anexe, fac subiectul unei proceduri simplificate în conformitate cu prevederile
art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 956/2005 privind plasarea pe piaţă a
produselor biocide.
11. Aplicarea acestor principii comune poate duce la
decizia de a autoriza sau nu un produs biocid, de a include în autorizaţie
restricţii privind utilizarea sau alte condiţii. In anumite cazuri se poate
stabili că sunt necesare informaţii suplimentare înainte de a fi luată decizia
de autorizare.
12. Pe durata evaluării şi a procesului decizional,
autoritatea competentă şi solicitanţii cooperează pentru a rezolva rapid orice
probleme privind solicitările de informaţii sau pentru a identifica din vreme
orice studii suplimentare necesare ori pentru a modifica condiţiile propuse
pentru utilizarea produsului biocid sau pentru a modifica natura ori compoziţia
acestuia pentru a asigura respectarea întocmai a tuturor cerinţelor prezentei
anexe. Sarcina administrativă, în special pentru întreprinderile mici şi
mijlocii (IMM-uri) este păstrată la minimul necesar fără a aduce atingere
nivelului de protecţie permis oamenilor, animalelor şi mediului.
13. Observaţiile formulate de autoritatea competentă
pe durata evaluării şi procesului decizional trebuie să se bazeze pe principii
ştiinţifice, de preferinţă recunoscute la nivel internaţional, şi să
beneficieze de avizul experţilor.
EVALUAREA
Principii generale
14. Datele furnizate în cadrul unei cereri de
autorizare a unui produs biocid sunt analizate de autoritatea competentă pentru
a se stabili dacă sunt complete şi au valoare ştiinţifică. După acceptarea
acestor date, datele sunt utilizate la evaluarea riscului în baza utilizării
propuse pentru produsul biocid.
15. Intotdeauna se face o evaluare a riscului
prezentat de substanţa activă prezentă în produsul biocid. Dacă există, în
plus, substanţe potenţial periculoase prezente în produsul biocid, atunci se
face o evaluare a riscului şi pentru fiecare dintre acestea. Evaluarea riscului
acoperă utilizarea normală propusă a produsului biocid, împreună cu un scenariu
realist pentru cel mai defavorabil caz, inclusiv orice alte măsuri relevante
privind producţia şi eliminarea produsului biocid în sine sau a oricărui material tratat cu acesta.
16. Pentru fiecare substanţă activă şi fiecare
substanţă potenţial periculoasă prezente în produsul biocid, evaluarea riscului
presupune o identificare a pericolelor şi stabilirea nivelelor de concentraţie
la care nu se evidenţiază efecte adverse (NOAEL), acolo unde este posibil. Mai
este inclusă, de asemenea, o evaluare a relaţiei doză (concentraţie) - răspuns
(efect), împreună cu o evaluare a expunerii şi o caracterizare a riscului.
17. Rezultatele obţinute în urma unei comparaţii a
expunerii la nivelul de concentraţie ce nu produce efecte pentru fiecare dintre
substanţele active şi pentru oricare dintre substanţele potenţial periculoase
sunt prelucrate pentru a obţine o evaluare generală a riscului prezentat de
produsul biocid. In cazul în care rezultatele cantitative nu sunt disponibile,
rezultatele evaluărilor calitative sunt integrate în mod similar.
18. Evaluarea riscului
stabileşte:
a) riscul pentru oameni şi animale;
b) riscul pentru mediu;
c) măsurile necesare pentru protecţia oamenilor, animalelor
şi a mediului, în general, atât pe durata utilizării propuse a produsului
biocid, cât şi în situaţia realistă pentru cel mai defavorabil caz posibil.
19. In anumite cazuri se poate ajunge la concuzia că
trebuie solicitate date suplimentare pentru a putea finaliza evaluarea
riscurilor. Aceste date solicitate trebuie să constituie un minimum necesar
pentru finalizarea evaluărilor riscurilor.
Efectele asupra sănătăţii oamenilor
20. Evaluarea riscului ţine cont de efectele
potenţiale ce apar în urma utilizării produselor biocide şi a populaţiilor ce
pot fi expuse.
21. Efectele menţionate anterior rezultă din
proprietăţile substanţelor active şi ale oricărei substanţe potenţial
periculoase prezente. Acestea sunt:
- toxicitate acută şi cronică;
- iritaţie;
- acţiune corozivă;
- sensibilizare;
- toxicitate prin doze repetate;
- mutagenitate;
- carcinogenitate;
- toxicitate asupra procesului de reproducere;
- neurotoxicitate;
- orice alte proprietăţi speciale ale substanţelor
active sau ale substanţelor potenţial periculoase;
- alte efecte datorate proprietăţilor fizico-chimice.
22. Populaţiile menţionate anterior sunt:
- utilizatorii profesionali;
- utilizatorii neprofesionali;
- oamenii expuşi indirect, prin intermediul mediului.
23. Identificarea pericolului se bazează pe
proprietăţile şi efectele adverse potenţiale ale substanţei active şi ale
oricărei substanţe potenţial periculoase prezentă în produsul biocid. Dacă în
urma acestui proces produsul biocid este clasificat conform cerinţelor cap. XVI
din Hotărârea Guvernului nr. 956/2005 privind plasarea pe piaţă a produselor
biocide, atunci evaluarea relaţiei doză (concentraţie) - răspuns (efect),
evaluarea expunerii şi caracterizarea riscului devin necesare.
24. In cazurile în care a fost efectuat testul
potrivit pentru identificarea pericolului privind un anumit efect potenţial al
unei substanţe active sau al unei substanţe potenţial periculoase prezentă
într-un produs biocid, însă rezultatele nu au condus la o clasificare a
produsului biocid, atunci caracterizarea în raport cu acest efect nu este
necesară decât dacă există motive întemeiate de
îngrijorare, de exemplu, efecte adverse asupra mediului sau reziduuri
inacceptabile.
25. Atunci când se realizează o evaluare a relaţiei
doză (concentraţie) - răspuns (efect) asupra substanţei active sau a unei
substanţe potenţial periculoase prezentă într-un produs biocid, se aplică
prevederile pct. 26-29.
26. Pentru toxicitate în urma dozelor repetate sau în
caz de toxicitate asupra procesului de reproducere, se evaluează relaţia doză -
răspuns pentru fiecare substanţă activă sau substanţă potenţial periculoasă şi,
acolo unde este cazul, se identifică nivelul de concentraţie la care nu se
observă efecte adverse (NOAEL). Dacă această identificare nu este posibilă, se identifică nivelul
de concentraţie cel mai scăzut la care se observă un efect
advers (LOAEL).
27. Pentru toxicitatea acută, efecte corozive sau
iritaţie, de obicei nu este posibilă derivarea unui NOAEL sau LOAEL în baza
testelor efectuate în conformitate cu cerinţele prezentelor anexe. Pentru
toxicitatea acută, se determină valoarea DL50 (doză letală medie) sau valoarea CL50 (concentraţia letală medie) sau, în cazul în care s-a utilizat
metoda dozei fixe, se determină valoarea dozei distinctive. Pentru celelalte
efecte este suficient să se stabilească dacă substanţa activă sau substanţa
potenţial periculoasă are o capacitate inerentă de a provoca aceste efecte în
timpul utilizării produsului.
28. Pentru mutagenitate şi carcinogenitate este
suficient să se stabilească dacă substanţa activă sau substanţa potenţial
periculoasă are capacitatea inerentă de a provoca astfel de efecte în timpul
utilizării produsului biocid. Totuşi, dacă se poate demonstra că o substanţă
activă sau o substanţă potenţial periculoasă identificată ca fiind carcinogenă
nu este genotoxică, trebuie identificată limita NOAEL sau LOAEL, conform pct.
26.
29. Referitor la sensibilizarea cutanată şi
respiratorie, în măsura în care nu există un consens asupra posibilităţii de a
determina o doză sau o concentraţie sub care nu se pot produce efecte adverse
la un subiect deja sensibilizat la o anumită substanţă, este suficient să se
determine dacă substanţa activă sau substanţa potenţial periculoasă are
capacitatea inerentă să provoace asemenea efecte în timpul utilizării
produsului biocid.
30. Dacă informaţiile privind toxicitatea obţinute în
urma studierii expunerii umane, cum ar fi informaţiile obţinute de la
producător, de la Centrul de Informare Toxicologică sau din studiile
epidemiologice, sunt disponibile, trebuie acordată o atenţie specială
informaţiilor respective la evaluarea riscului.
31. Se face o evaluare a expunerii pentru fiecare
dintre populaţiile umane (utilizatori profesionali, neprofesionali şi populaţia
expusă indirect prin intermediul mediului) deja expuse la un produs biocid sau
care va fi probabil expusă în viitor. Obiectivul evaluării constă în estimarea
cantitativă sau calitativă a dozei/concentraţiei din fiecare substanţă activă
sau substanţă potenţial periculoasă la care o populaţie este sau riscă să fie expusă în timpul utilizării
produsului biocid.
32. Evaluarea expunerii se bazează pe informaţiile
din dosarul tehnic înaintat conform art. 35 din Hotărârea Guvernului nr.
956/2005 privind plasarea pe piaţă a produselor biocide şi pe baza altor
informaţii disponibile şi relevante. Se acordă o atenţie specială, după cum
este cazul, următoarelor informaţii:
- datele corect măsurate privind expunerea;
- forma sub care este comercializat produsul;
- tipul de produs biocid;
- metoda şi doza de aplicare;
- proprietăţile fizico-chimice ale produsului;
- căile probabile de expunere şi potenţialul de
absorbţie;
- frecvenţa şi durata expunerii;
- tipul şi dimensiunea populaţiilor specifice expuse
pentru care sunt disponibile astfel de informaţii.
33. Dacă sunt disponibile date de expunere
reprezentative şi corect măsurate, se acordă o atenţie specială acestora la
evaluarea expunerii. Dacă se utilizează metode de calcul la evaluarea nivelelor
de expunere, se aplică modelele adecvate.
Aceste modele trebuie să respecte următoarele reguli:
- să realizeze cea mai bună
estimare posibilă a tuturor proceselor relevante, ţinându-se cont de parametri
şi ipoteze realiste;
- să fie supuse unei analize care să integreze
eventualii factori de incertitudine;
- să fie validate corect de măsurări efectuate în
circumstanţe relevante în raport cu utilizarea modelului;
- să fie relevante în raport cu condiţiile reale din
domeniul de utilizare.
Datele obţinute din monitorizarea substanţelor
referitoare la modalităţile de utilizare, condiţiile de expunere sau
proprietăţile analoage trebuie să fie de asemenea luate în considerare.
34. Dacă pentru oricare dintre efectele menţionate la
pct. 21 a fost identificată o valoare NOAEL sau LOAEL, caracterizarea
riscurilor implică compararea NOAEL sau LOAEL cu evaluarea dozei/concentraţiei
la care populaţia va fi expusă. Dacă nu a putut fi determinată o limită NOAEL
sau LOAEL, se face o comparare calitativă.
Efectele asupra animalelor
35. Se examinează riscurile pe care le prezintă
produsul biocid pentru animale, utilizându-se aceleaşi principii relevante ca
şi cele descrise în secţiunea ce tratează efectele asupra oamenilor.
Efectele asupra mediului înconjurător
36. Evaluarea riscurilor ia în considerare orice
efecte adverse care apar în urma utilizării produsului biocid şi afectează
oricare dintre compartimentele de mediu - aer, sol şi apă (inclusiv
sedimentele) -, precum şi biota.
37. Identificarea pericolului se adresează
proprietăţilor şi efectelor adverse potenţiale ale substanţei active şi ale
oricărei substanţe potenţial periculoase prezentă în produsul biocid. Dacă
acest lucru conduce la clasificarea produsului biocid conform cerinţelor
Hotărârii Guvernului nr. 956/2005 privind plasarea pe piaţă a produselor
biocide, atunci este necesară o evaluare a relaţiei doză (concentraţie) -
răspuns (efect), o evaluare a expunerii şi o caracterizare a riscului.
38. In acele cazuri în care a fost efectuat testul
adecvat pentru identificarea pericolului relativ la un potenţial efect al unei substanţe active sau al unei
substanţe potenţial periculoase prezentă într-un produs biocid, însă
rezultatele nu au condus la nicio clasificare a produsului biocid, atunci
caracterizarea riscului cu privire la respectivul efect nu mai este necesară
decât dacă există alte motive de îngrijorare. Aceste motive pot rezulta din
proprietăţile şi efectele oricărei substanţe active sau substanţe potenţial
periculoase din produsul biocid, în special:
- orice indicaţii privind potenţialul de
bioacumulare;
- caracteristicile de persistenţă;
- forma curbei toxicitate/timp obţinute din testul de
ecotoxicitate;
- concluziile studiilor toxicologice care indică
faptul că substanţa are alte efecte adverse (de exemplu, clasificarea
substanţei în categoria celor mutagene);
- datele despre substanţele
structural analoage;
- efectele endocrine.
39. Se efectuează o evaluare a relaţiei doză
(concentraţie) - răspuns (efect) pentru substanţa activă şi pentru oricare
dintre substanţele potenţial periculoase prezente în produsul biocid, pentru a
se estima valoarea concentraţiei sub care nu se aşteaptă apariţia efectelor
adverse în compartimentul de mediu vizat. Această valoare a concentraţiei este
cunoscută sub numele de concentraţie previzibilă fără efect (PNEC). Totuşi, în anumite cazuri, este
imposibilă determinarea PNEC şi trebuie făcută o estimare calitativă a relaţiei
doză (concentraţie) - răspuns (efect).
40. PNEC se stabileşte pe baza datelor privind
efectele asupra organismelor şi a studiilor de ecotoxicitate prezentate în
conformitate cu art. 35 din Hotărârea Guvernului nr. 956/2005 privind plasarea
pe piaţă a produselor biocide. Se calculează prin aplicarea unui factor de
evaluare la valorile testelor efectuate asupra organismelor, de exemplu DL50 (doza letală medie), CL50 (concentraţie letală medie), CE50 (concentraţie eficientă medie), CI50 (concentraţie ce produce o
inhibiţie de 50% a unui anumit parametru, de exemplu creşterea), NOEL (C)
(concentraţia sau nivelul de concentraţie la care nu se observă niciun efect)
sau LOEL (C) (concentraţia sau nivelul de concentraţie cel mai scăzut la care
se observă un efect).
41. Un factor de evaluare este expresia gradului de
incertitudine prin extrapolare a rezultatelor testelor efectuate pe un număr
limitat de specii la mediul real. Prin urmare, în general, cu cât datele sunt
mai numeroase şi durata testelor mai lungă, cu atât gradul de incertitudine şi
factorul de evaluare sunt mai mici.
Specificaţiile tehnice pentru factorii de evaluare sunt
elaborate şi bazate în special pe indicaţiile date în Hotărârea Guvernului nr.
2.167/2004 privind stabilirea principiilor de evaluare a riscurilor pentru om
şi mediu ale substanţelor notificate.
42. Pentru fiecare compartiment de mediu se face o
evaluare a expunerii pentru a se estima concentraţia fiecărei substanţe active
sau a unei substanţe potenţial periculoase ce poate fi găsită în produsul
biocid. Această concentraţie este cunoscută sub denumirea de „concentraţie
previzibilă în mediu" (PEC). Totuşi, în unele cazuri nu poate fi stabilită valoarea PEC, iar în
acest caz este necesară efectuarea unei estimări calitative a expunerii.
43. Valoarea PEC sau, acolo unde este necesar,
estimarea calitativă a expunerii trebuie determinată doar pentru
compartimentele de mediu în care emisiile, reziduurile, eliminarea deşeurilor
sau distribuţiile, inclusiv orice contribuţie relevantă a materialului tratat
cu produse biocide, sunt cunoscute sau pot fi în mod rezonabil anticipate.
44. PEC sau estimarea calitativă a expunerii se vor
stabili ţinându-se cont, în special, şi dacă este cazul, de:
- datele de expunere corect măsurate;
- forma în care este comercializat produsul;
- tipul de produs biocid;
- metoda de aplicare şi doza de aplicare;
- proprietăţile fizico-chimice;
- produse de descompunere/transformare;
- posibile căi de pătrundere în compartimentele de
mediu şi potenţialul de absorbţie/desorbţie şi degradare;
- frecvenţa şi durata expunerii.
45. Dacă sunt disponibile date de expunere măsurate
corect şi reprezentative, se ţine în special cont de acestea la evaluarea
expunerii. Dacă se utilizează metode de calcul pentru estimarea nivelelor de
expunere, trebuie aplicate modelele adecvate. Caracteristicile acestor modele
sunt menţionate la pct. 33. Dacă este necesar, sunt de asemenea examinate, de
la caz la caz, datele de monitorizare relevante referitoare la substanţele cu
utilizări, condiţii de expunere sau proprietăţi analoge.
46. Pentru orice compartiment de mediu dat, în măsura
în care acest lucru este posibil, caracterizarea riscului impune comparaţia
dintre PEC si PNEC, stabilindu-se astfel raportul PEC/PNEC.
47. Dacă nu poate fi stabilit raportul PEC/PNEC,
caracterizarea riscului impune o evaluare calitativă a posibilităţii apariţiei
unui efect în condiţiile curente de expunere sau a unei viitoare apariţii a
acestuia în condiţiile de expunere prevăzute.
Efecte inacceptabile
48. Datele furnizate sunt evaluate pentru a se
stabili dacă efectul produsului biocid nu provoacă suferinţă inutilă
vertebratelor-ţintă. Acestea includ o evaluare a mecanismului prin care este
obţinut efectul, precum şi efectele observabile asupra comportamentului şi
sănătăţii vertebratelor-ţintă; în cazul în care efectul dorit este uciderea
vertebratului-ţintă, trebuie evaluat timpul necesar pentru obţinerea decesului
vertebratului-ţintă şi condiţiile în care survine moartea.
49. Acolo unde este cazul, se evaluează posibilitatea
dezvoltării la organismul-ţintă a rezistenţei la substanţa activă din produsul
biocid.
50. Dacă există indicaţii asupra posibilei apariţii a
altor efecte inacceptabile, se evaluează posibilitatea apariţiei unor astfel de
efecte. Un exemplu poate fi reacţia adversă la armături sau garnituri folosite
la lemn, după ce acestuia i s-a aplicat un conservant pentru lemn.
Eficacitate
51. Datele prezentate sunt
evaluate pentru a verifica dacă eficacitatea pretinsă a produsului biocid poate
fi dovedită. Datele furnizate de către solicitant trebuie să poată demonstra
eficacitatea produsului biocid împotriva organismului-ţintă, în condiţiile unei
utilizări normale, în conformitate cu condiţiile de autorizare.
52. Testele trebuie efectuate conform normelor
comunitare, dacă acestea sunt disponibile şi aplicabile.
Acolo unde este cazul, pot fi utilizate şi alte metode
dintre cele enumerate mai jos:
- metode standardizate ale
Organizaţiei Internaţionale de Standardizare (ISO), ale Comitetului European de
Normalizare (CEN) sau o altă metodă standard internaţională;
- metodă naţională standardizată;
- metodă standard pentru industrie (acceptată de
autoritatea competentă);
- metodă standard a producătorului individual
(acceptată de autoritatea competentă);
- date rezultate din procesul de obţinere a produsului
biocid (acceptate de autoritatea competentă).
Dacă există date relevante de teren (experimentări în teren), acestea pot fi utilizate.
Rezumat
53. Pentru fiecare dintre domeniile în care s-a
efectuat o evaluare a riscurilor, de exemplu efectele asupra omului, animalelor
şi mediului, se combină rezultatele obţinute pentru substanţa activă cu cele
obţinute pentru oricare substanţă potenţial periculoasă, pentru a obţine o
evaluare generală a produsului biocid. Această evaluare trebuie să ţină cont de
toate efectele sinergice probabile ale substanţelor active şi substanţelor
potenţial periculoase conţinute în produsul biocid.
54. Pentru produsele biocide ce conţin mai multe
substanţe active, toate efectele adverse se combină pentru a determina efectul
general al produsului biocid.
PROCESUL DECIZIONAL
Principii generale
55. Sub rezerva dispoziţiilor pct. 96, autoritatea
competentă ia o decizie privind autorizarea pentru utilizare a unui produs
biocid în urma evaluării tuturor riscurilor prezentate de fiecare substanţă
activă împreună cu riscurile prezentate de fiecare substanţă potenţial
periculoasă prezentă în produsul biocid. Evaluările de risc acoperă utilizarea
normală a produsului biocid, împreună cu un scenariu realist pentru cea mai
defavorabilă situaţie posibilă, inclusiv orice aspect relevant privind
eliminarea produsului biocid sau a materialului tratat
cu acesta.
56. Pentru fiecare tip de produs şi pentru fiecare
domeniu de utilizare a unui produs biocid pentru care a fost depusă cererea,
autoritatea competentă hotărăşte asupra uneia dintre următoarele concluzii la
luarea unei decizii de autorizare:
1. produsul biocid nu poate fi autorizat;
2. produsul biocid poate fi autorizat sub rezerva
unor condiţii sau restricţii specifice;
3. sunt necesare informaţii suplimentare înainte de a
se lua decizia de autorizare.
57. Dacă autoritatea competentă ajunge la concluzia că
are nevoie de informaţii sau date suplimentare înainte de a putea lua decizia
de autorizare, atunci trebuie justificată necesitatea obţinerii unor astfel de
informaţii sau date. Informaţiile sau datele suplimentare vor constitui un
minimum necesar pentru a finaliza evaluarea adecvată a riscurilor.
58. Autoritatea competentă respectă principiile de
recunoaştere mutuală după cum se prevede la cap. IV din Hotărârea Guvernului nr. 956/2005 privind plasarea pe piaţă a
produselor biocide.
59. Autoritatea competentă aplică regulile privind
conceptul de formulare-cadru atunci când ia o decizie de autorizare a unui
produs biocid.
60. Autoritatea competentă aplică regulile privind
conceptul de produse cu risc scăzut atunci când ia o decizie
de autorizare a unui produs biocid.
61. Autoritatea competentă autorizează doar acele
produse biocide care, utilizate conform condiţiilor de autorizare, nu prezintă
un risc inacceptabil pentru om, animale sau mediu, sunt eficace şi conţin
substanţe active permise la nivel comunitar pentru folosirea în produsele biocide.
62. Autoritatea competentă impune, dacă este cazul,
anumite condiţii sau restricţii la eliberarea unei autorizaţii. Natura şi
rigoarea acestora depind de natura şi de importanţa avantajelor aşteptate,
precum şi de riscurile pe care le poate provoca utilizarea produsului biocid.
63. Autoritatea competentă ţine seama de următoarele
aspecte la luarea de decizii:
- rezultatele evaluării riscurilor, în special
relaţia dintre expunere şi efect;
- natura şi gravitatea efectului;
- gestionarea riscului ce poate fi aplicată;
- domeniul de utilizare a produsului biocid;
- eficacitatea produsului biocid;
- proprietăţile fizice ale produsului biocid;
- beneficiile ce rezultă în urma utilizării
produsului biocid.
64. Atunci când ia o decizie privind autorizarea unui
produs biocid, autoritatea competentă ia în considerare incertitudinea care
rezultă din variabilitatea datelor utilizate în procesul de evaluare şi de
luare a deciziei.
65. Autoritatea competentă dispune ca produsele
biocide să fie corect utilizate. Utilizarea corectă include aplicarea
produselor biocide într-o doză eficace şi utilizarea produselor biocide la
minimum necesar.
66. Autoritatea competentă ia măsurile necesare pentru
a se asigura că solicitantul propune pentru produsul biocid o etichetă şi,
acolo unde este cazul, o fişă tehnică de securitate, care:
- respectă cerinţele cap. XVI şi XVII din Hotărârea
Guvernului nr. 956/2005 privind plasarea pe piaţă a produselor biocide;
- conţine informaţiile privind protecţia
utilizatorilor impuse de legislaţia comunitară pentru protecţia muncitorilor;
- specifică în detaliu condiţiile sau restricţiile în
care produsul biocid poate sau nu poate fi utilizat.
Inainte de a elibera
autorizaţia, autoritatea competentă confirmă dacă aceste cerinţe sunt
respectate.
67. Autoritatea competentă ia măsurile necesare pentru
a se asigura că solicitantul propune un ambalaj şi, acolo unde este cazul,
procedurile pentru eliminarea sau decontaminarea produsului biocid şi a
ambalajului acestuia ori a oricărui alt material relevant asociat cu produsul
biocid, în conformitate cu dispoziţiile de reglementare relevante.
Efecte asupra oamenilor
68. Autoritatea competentă nu autorizează un produs
biocid dacă evaluarea riscului confirmă faptul că produsul prezintă un risc
inacceptabil pentru oameni, în condiţiile de aplicare prevăzute, inclusiv în
scenariul realist pentru cazul cel mai defavorabil posibil.
69. La luarea unei decizii de autorizare a unui produs biocid, autoritatea competentă analizează
efectele posibile ale acestui produs asupra populaţiei umane, respectiv
utilizatori profesionali, utilizatori neprofesionali şi populaţia expusă direct
sau indirect prin intermediul mediului.
70. Autoritatea competentă
examinează relaţia dintre expunere şi efect şi o utilizează în cadrul
procesului decizional. La examinarea acestei relaţii trebuie avut în vedere un
număr de factori, iar unul dintre aceştia este natura efectului advers al
substanţei. Aceste efecte includ toxicitatea acută, iritaţia, efectele
corozive, sensibilizarea, toxicitatea după doze repetate, mutagenitatea,
carcinogenitatea, neurotoxicitatea, toxicitatea asupra procesului de
reproducere, împreună cu proprietăţile fizico-chimice şi alte proprietăţi
adverse ale substanţei active sau ale substanţei potenţial periculoase.
71. La luarea unei decizii de autorizare, acolo unde
este posibil, autoritatea competentă compară rezultatele obţinute din evaluări
de risc anterioare pentru un efect advers identic sau similar şi decide asupra
„marginilor de siguranţă" (MOS) adecvate.
O valoare adecvată a MOS este în general 100, dar poate
fi acceptată şi o valoare a MOS mai mare sau mai mică de 100, în funcţie de,
printre altele, natura efectului toxicologic critic.
72. Autoritatea competentă impune, dacă este cazul,
drept condiţie de autorizare purtarea echipamentului individual de protecţie,
cum ar fi o mască de gaze, măşti de protecţie, salopete, mănuşi şi ochelari de
protecţie, pentru a reduce expunerea în cazul utilizatorilor profesionali.
Echipamentul trebuie să poată fi procurat cu uşurinţă.
73. Dacă pentru utilizatorii neprofesionali purtarea
echipamentului individual de protecţie constituie singura metodă posibilă de
reducere a expunerii, în mod normal produsul nu este
autorizat.
74. Autoritatea competentă nu autorizează produsul
biocid dacă relaţia dintre expunere şi efect nu poate fi redusă la un nivel
acceptabil.
75. In conformitate cu art. 25 alin. (1) din
Hotărârea Guvernului nr. 956/2005 privind plasarea pe piaţă a produselor
biocide, niciun produs biocid care este toxic, foarte toxic, cancerigen din
categoria 1 sau 2, mutagen din categoria 1 sau 2 ori clasificat toxic pentru
reproducere categoria 1 sau 2 nu este autorizat pentru utilizare de către
public.
Efecte asupra animalelor
76. Autoritatea competentă nu autorizează un produs
biocid dacă evaluarea riscului confirmă faptul că produsul biocid, în
condiţiile normale de utilizare, prezintă un risc inacceptabil pentru animalele
nonţintă.
77. La luarea deciziei de acordare a unei
autorizaţii, autoritatea competentă ia în considerare riscurile prezentate de
produsul biocid pentru animale, utilizând aceleaşi criterii ca şi cele descrise
în secţiunea referitoare la efectele asupra oamenilor.
Efecte asupra mediului înconjurător
78. Autoritatea competentă nu autorizează un produs
biocid dacă evaluarea riscului confirmă faptul că substanţa activă sau oricare
substanţă potenţial periculoasă ori oricare produs de degradare sau de reacţie
prezintă un risc inacceptabil pentru compartimentele de mediu, adică apă
(inclusiv sedimente), sol şi aer. Este inclusă evaluarea riscurilor asupra organismelor
nonţintă din aceste compartimente.
La luarea unei decizii definitive conform pct. 96, autoritatea competentă ţine cont de criteriile
prevăzute la pct. 81-91 pentru a aprecia dacă produsul prezintă un risc
inacceptabil.
79. Instrumentul de bază în procesul decizional este
raportul PEC/PNEC sau, dacă acesta nu este disponibil, o estimare calitativă.
Se acordă o atenţie deosebită acurateţei acestui raport datorită variabilităţii
datelor utilizate atât la măsurătorile concentraţiei, cât şi la estimare.
La stabilirea PEC, trebuie utilizat modelul cel mai
adecvat ţinând cont de evoluţia şi comportamentul produsului biocid în mediu.
80. Pentru orice compartiment de mediu, dacă raportul
PEC/PNEC este egal cu sau mai mic decât 1, se concluzionează, la caracterizarea
riscurilor, că nu sunt necesare informaţii şi/sau teste suplimentare.
Dacă raportul PEC/PNEC este mai mare decât 1, autoritatea
competentă judecă, pe baza valorii raportului respectiv şi a altor factori
relevanţi, dacă sunt necesare informaţii şi/sau teste suplimentare pentru a
clarifica necesitatea unor măsuri de reducere a riscurilor sau dacă produsul nu
poate fi autorizat. Factorii relevanţi pentru examinare sunt cei menţionaţi la
pct. 38.
Apa
81. Autoritatea competentă nu autorizează un produs
biocid dacă, în baza condiţiilor de utilizare propuse, concentraţia estimată a
substanţei active ori a oricărei substanţe potenţial periculoase sau a
metaboliţilor relevanţi ori a produşilor de degradare sau de reacţie în apă
(ori în sedimente) are un efect inacceptabil asupra speciilor nonţintă din
mediul acvatic, marin sau din estuarii, cu excepţia cazului în care se
demonstrează ştiinţific că, în condiţiile de utilizare reale, nu se produce
niciun efect inacceptabil.
82. Autoritatea competentă nu autorizează produsul
biocid dacă, în condiţiile de utilizare propuse, concentraţia estimabilă a
substanţei active ori a oricărei alte substanţe potenţial periculoase sau a
metaboliţilor relevanţi ori a produşilor de degradare sau de reacţie în apele
subterane depăşeşte cea mai mică valoare dintre următoarele concentraţii:
a) concentraţia maximă
admisă, stabilită prin Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile,
modificată prin Legea nr. 311/2004; sau
b) concentraţia maximă stabilită în urma procedurii
de includere a substanţei active în anexa nr. I, IA sau
IB, pe baza datelor relevante, în special datele
toxicologice, decât dacă se demonstrează ştiinţific că, în condiţiile de
utilizare reale adecvate, nu se depăşeşte concentraţia cea mai scăzută.
83. Autoritatea competentă nu autorizează produsul
biocid dacă valoarea estimată a concentraţiei substanţei active ori a oricărei
alte substanţe potenţial periculoase sau a metaboliţilor relevanţi ori a
produşilor de degradare sau de reacţie poate fi regăsită în apa de suprafaţă
(sau în sedimentele sale) în urma utilizării produsului biocid în condiţiile de
utilizare propuse:
- depăşeşte, în zona prizei de alimentare a apelor de
suprafaţă destinată potabilizării, valorile stabilite prin Hotărârea Guvernului
nr. 100/2002 pentru aprobarea Normelor de calitate pe care trebuie să le
îndeplinească apele de
suprafaţă utilizate pentru potabilizare şi a Normativului privind metodele de
măsurare şi frecvenţa de prelevare şi analiză a probelor din apele de suprafaţă
destinate producerii de apă potabilă; sau
- are un impact considerat inacceptabil asupra speciilor nonţintă, cu excepţia cazului în care se
demonstrează ştiinţific că, în condiţiile de utilizare reale adecvate, nu se
depăşeşte concentraţia cea mai scăzută.
84. Instrucţiunile de utilizare propuse pentru
produsul biocid, inclusiv procedeele de curăţare a echipamentului de aplicare,
trebuie să fie astfel încât să se reducă la minimum posibilitatea contaminării
accidentale a apei sau a sedimentelor acesteia.
Solul
85. In cazul în care se estimează că poate apărea o
contaminare inacceptabilă a solului, autoritatea competentă nu autorizează un
produs biocid dacă, după utilizarea produsului biocid, substanţa activă sau
substanţa potenţial periculoasă din acesta:
- în cadrul testelor pe teren persistă în sol timp de
peste un an; sau
- în cadrul testelor de
laborator formează reziduuri neextractibile în procent de peste 70% din doza
iniţială, după 100 de zile, cu o rată de mineralizare mai mică de 5% în 100 de
zile;
- are consecinţe sau efecte inacceptabile asupra
organismelor nonţintă, cu excepţia cazului în care se demonstrează ştiinţific
că în condiţii reale de utilizare nu se produce o acumulare inacceptabilă în
sol.
Aer
86. Autoritatea competentă nu autorizează un produs
biocid dacă poate fi anticipată posibilitatea apariţiei unor efecte
inacceptabile asupra compartimentului aer, decât dacă se demonstrează
ştiinţific că în condiţii reale adecvate nu se produce niciun efect
inacceptabil.
Efecte asupra organismelor nonţintă
87. Autoritatea competentă nu autorizează un produs
biocid dacă poate fi anticipată posibilitatea ca organismele nonţintă să fie
expuse la produsul biocid, dacă în cazul unei substanţe active sau potenţial
periculoase:
- PEC/PNEC este mai mare decât 1, decât dacă este
stabilit în mod clar la evaluarea riscurilor că, în condiţii de utilizare
reale, nu se produce niciun efect inacceptabil în urma utilizării produsului
biocid conform condiţiilor de utilizare propuse; sau
- factorul de bioconcentrare (BCF) în ţesuturile
adipoase la vertebratele nonţintă este mai mare decât 1, cu excepţia cazului în
care se stabileşte în mod clar la evaluarea riscurilor că, în condiţii reale de
utilizare, nu survine niciun efect nedorit, direct sau indirect, în urma
utilizării produsului în condiţiile de utilizare propuse.
88. Autoritatea competentă nu
autorizează un produs biocid dacă poate fi anticipată posibilitatea ca
organismele acvatice, inclusiv organismele marine şi din estuare, să fie expuse
la produsul biocid, dacă în cazul unei substanţe active sau potenţial
periculoase:
- PEC/PNEC este mai mare decât 1, decât dacă este
stabilit în mod clar la evaluarea riscului că viabilitatea organismelor
acvatice, inclusiv organismele marine şi din estuare, nu este ameninţată de
produsul biocid conform condiţiilor de utilizare propuse;
sau
- factorul de bioconcentrare (BCF) este mai mare de
1000 pentru substanţele care sunt uşor biodegradabile sau mai mare de
100 pentru cele ce nu sunt uşor biodegradabile, cu excepţia cazului în care se stabileşte în mod
clar la evaluarea riscurilor că, în condiţii reale de utilizare, nu se produce
niciun efect inacceptabil, direct sau indirect, asupra viabilităţii
organismelor expuse, inclusiv organismele marine şi din estuare, în urma
utilizării produsului biocid în condiţiile de utilizare
propuse.
Prin derogare de la prevederile prezentului alineat,
autoritatea competentă poate să autorizeze un produs antibiodermă utilizat pe
navele comerciale, publice sau militare ce navighează pe mare, pentru o
perioadă de până la 15 mai 2008 de la data intrării în vigoare a Hotărârii
Guvernului nr. 956/2005 privind plasarea pe piaţă a produselor biocide, dacă
niciun alt mijloc utilizat nu permite controlul colmatării. La punerea în
aplicare a prezentei dispoziţii, dacă este necesar, autoritatea competentă ia
în considerare rezoluţiile şi recomandările relevante ale Organizaţiei Maritime
Internaţionale (OIM).
89. Autoritatea competentă nu autorizează un produs
biocid dacă poate fi anticipată posibilitatea ca microorganismele din
instalaţiile de epurare a apelor reziduale să fie expuse la produsul biocid
dacă, pentru orice substanţă activă, substanţă potenţial periculoasă, metabolit
relevant, produs de degradare sau de reacţie, raportul PEC/PNEC este mai mare
decât 1, cu excepţia cazului în care se stabileşte în mod clar la evaluarea
riscurilor că, în condiţii reale de utilizare, nu se produce niciun efect
inacceptabil, direct sau indirect, asupra viabilităţii acestor microorganisme.
Efecte inacceptabile
90. Dacă se presupune o creştere a rezistenţei la o
substanţă activă conţinută în produsul biocid, autoritatea competentă ia măsuri
pentru a reduce la minimum consecinţele acestei rezistenţe. Măsurile posibile
implică modificarea condiţiilor de autorizare şi chiar refuzul unei autorizări.
91. Nu se autorizează niciun
produs biocid destinat controlului vertebratelor dacă:
- decesul nu este sincronizat cu pierderea
cunoştinţei; sau
- decesul nu survine imediat; sau
- funcţiile vitale nu sunt treptat reduse, fără semne
evidente de suferinţă.
In cazul repelenţilor, efectul
scontat se obţine fără suferinţă şi durere inutilă a vertebratelor-ţintă.
Eficacitate
92. Autoritatea competentă nu autorizează un produs
biocid pentru care nu se prezintă dovada de eficacitate, atunci când este
utilizat în conformitate cu condiţiile specificate în eticheta propusă sau în
alte condiţii de autorizare.
93. Nivelul, uniformitatea şi durata protecţiei,
controlul sau alte efecte scontate trebuie, cel puţin, să fie similare celor
care rezultă din utilizarea de produse de referinţă adecvate, dacă acestea
există, sau din alte mijloace de control. Dacă nu există niciun produs de
referinţă, produsul biocid trebuie să permită un nivel definit de protecţie sau
control în domeniile de utilizare propuse. Concluziile privind performanţele
produsului biocid trebuie să fie valabile pentru toate domeniile de utilizare
propuse şi pentru toate regiunile ţării, cu excepţia cazului în care eticheta
propusă indică faptul că produsul biocid este destinat utilizării în condiţii
specifice. Autoritatea competentă evaluează datele de răspuns la dozele
utilizate obţinute în timpul încercărilor (ce pot include controlul în care nu s-a utilizat produs) care
presupun valori ale dozelor mai mici decât cele recomandate, pentru a evalua
dacă doza recomandată este valoarea minimă necesară pentru a se obţine efectul
dorit.
Rezumat
94. In fiecare dintre domeniile în care au fost făcute
evaluări de risc, respectiv efectele asupra oamenilor, animalelor şi mediului,
autoritatea competentă combină concluziile obţinute în cazul substanţei active
şi al substanţei potenţial periculoase, pentru a ajunge la o concluzie generală
pentru produsul biocid. Trebuie, de asemenea, elaborat un rezumat al
evaluărilor gradului de eficacitate şi a efectelor inacceptabile.
Rezultatul este:
- rezumatul efectelor produsului biocid asupra
oamenilor;
- rezumatul efectelor produsului biocid aupra
animalelor;
- rezumatul efectelor produsului biocid asupra
mediului;
- rezumatul de evaluare a eficacităţii;
- rezumatul efectelor inacceptabile.
INTEGRAREA GENERALĂ A CONCLUZIILOR
95. Autoritatea competentă combină concluziile
individuale care rezultă din examinarea efectelor produsului biocid asupra
omului, animalelor şi mediului, pentru a ajunge la o concluzie generală cu
privire la efectul global al produsului biocid.
96. Autoritatea competentă ia apoi în considerare
orice efecte inacceptabile relevante, eficacitatea produsului biocid şi
beneficiile utilizării produsului biocid, înainte de a lua decizia de autorizare a produsului biocid.
97. Autoritatea competentă decide în final dacă
produsul biocid poate fi autorizat sau nu şi dacă această autorizare se supune
unei restricţii ori unor condiţii, în conformitate cu prevederile prezentei
anexe şi ale Hotărârii Guvernului nr. 956/2005 privind plasarea pe piaţă a produselor
biocide.