ORDIN Nr. 296
din 21 februarie 2007
privind aprobarea
Instructiunilor pentru stabilirea procedurii privind efectuarea operatiunilor
necesare pentru finantarea de la bugetul de stat in cazul indisponibilitatii
temporare a contributiei financiare a Comunitatii Europene si in cazul
compensarilor efectuate de Comisia Europeana, precum si pentru tratamentul
dobanzii acumulate in conturile bancare ale Fondului National in cadrul
programelor ISPA
ACT EMIS DE:
MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 199 din 22 martie 2007
In baza prevederilor art. 11
alin. (5) din Hotărarea
Guvernului nr. 208/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Finanţelor Publice şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu
modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu:
- prevederile art. 8 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/1999 cu privire la gestionarea
fondurilor nerambursabile alocate Romaniei de către Comunitatea Europeană, precum şi a fondurilor de
cofinanţare aferente acestora, aprobată prin Legea nr. 22/2000, cu modificările
şi completările ulterioare;
- prevederile Memorandumului de înţelegere dintre
Guvernul Romaniei şi
Comunitatea Europeană privind utilizarea Fondului Naţional pentru ISPA, semnat
la Bucureşti la 20 octombrie 2000, aprobat prin Hotărarea
Guvernului nr. 1.328/2000;
- prevederile memorandumurilor de finanţare ISPA
dintre Guvernul Romaniei şi
Comisia Europeană,
ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:
Art. 1. - Se aprobă Instrucţiunile pentru stabilirea
procedurii privind efectuarea operaţiunilor necesare pentru finanţarea de la
bugetul de stat în cazul indisponibilităţii temporare a contribuţiei financiare
a Comunităţii Europene şi în cazul compensărilor efectuate de Comisia
Europeană, precum şi pentru tratamentul dobanzii
acumulate în conturile bancare ale Fondului Naţional
în cadrul programelor ISPA, cuprinse în anexa care face parte integrantă din
prezentul ordin.
Art. 2. - De la data intrării în vigoare a prezentului
ordin se abrogă Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.407/2005 cu
privire la aprobarea Instrucţiunilor pentru stabilirea procedurii privind
efectuarea operaţiunilor necesare pentru finanţarea de la bugetul de stat în
cazul indisponibilităţii temporare a contribuţiei financiare a Comunităţii
Europene, precum şi pentru tratamentul dobanzii acumulate în conturile bancare ale Fondului Naţional în cadrul
programelor ISPA, publicat în Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 915 din 13 octombrie 2005.
Art. 3. - Direcţia generală autoritatea de plată,
Direcţia generală a contabilităţii publice şi a sistemului de decontări în
sectorul public, Direcţia Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE, precum şi
agenţiile de implementare ISPA transporturi vor duce la îndeplinire prevederile
prezentului ordin.
Art. 4. - In instrucţiunile aprobate prin prezentul
ordin, rolul de Fond Naţional pentru asistenţă financiară de preaderare este
îndeplinit de Direcţia generală autoritatea de plată.
Art. 5. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I.
p. Ministrul finanţelor
publice,
Alice Cezarina Bîtu,
secretar de stat
ANEXĂ
INSTRUCŢIUNI
pentru stabilirea procedurii privind efectuarea
operaţiunilor necesare pentru finanţarea de la bugetul de stat în cazul indisponibilităţii
temporare a contribuţiei financiare a Comunităţii Europene şi în cazul
compensărilor efectuate
de Comisia Europeană, precum şi pentru tratamentul dobanzii acumulate în conturile bancare ale Fondului Naţional în cadrul programelor ISPA
Memorandumul de înţelegere dintre Guvernul Romaniei şi Comisia Europeană privind
utilizarea Fondului Naţional pentru ISPA, semnat la Bucureşti la 20 octombrie
2000 şi ratificat prin Hotărarea
Guvernului nr. 1.328/2000, precum şi memorandumurile de finanţare ISPA
stabilesc cadrul administrativ, legal şi tehnic conform cărora programele ISPA
se derulează în Romania.
SECŢIUNEA I
Finanţarea cu sume de la bugetul de stat în cazul indisponibilităţii temporare a
fondurilor de la Comisia Europeană
1. Deschiderea şi
funcţionarea conturilor
1.1. In scopul asigurării fluxurilor financiare necesare
implementării programelor ISPA în cazul indisponibilităţii temporare a sumelor
necesare din contribuţia financiară a Comunităţii Europene, Ministerul
Finanţelor Publice, prin Fondul Naţional, derulează următoarele operaţiuni:
- operaţiuni cu sume provenite
din contribuţia financiară a Comunităţii Europene, precum şi fonduri provenite
de la bugetul de stat, prin conturi deschise la societatea bancară, conform
prevederilor Convenţiei nr. 50.497 din 26 octombrie 1999 cu privire la
prestarea serviciilor bancare aferente derulării contribuţiei financiare a
Comunităţii Europene;
- operaţiuni cu sume alocate de la bugetul de stat
pentru finanţarea programelor ISPA, în cazul indisponibilităţii temporare de
fonduri ISPA, prin contul curent general al Trezoreriei Statului, deschis la
Banca Naţională a Romaniei (cont
RO24TREZ999650101XXXXXXX).
Ministerul Finanţelor Publice, prin Fondul Naţional, a
deschis în cadrul contului curent general al Trezoreriei Statului, la Direcţia
Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti (DGFPMB) - Activitatea de Trezorerie
şi Contabilitate Publică,contul RO18TREZ7005029XXX000289 „Disponibil din sume
de la bugetul de stat pentru finanţare proiecte în cazul indisponibilităţii
temporare de fonduri ISPA".
1.2. Funcţiunea contului RO18TREZ7005029XXX000289
„Disponibil din sume de la bugetul de stat pentru finanţare proiecte în cazul
indisponibilităţii temporare de fonduri ISPA":
Se creditează cu:
- sumele alocate de la bugetul de stat pentru finanţarea în cazul indisponibilităţii temporare a fondurilor ISPA
(Fondul pentru indisponibilităţi temporare) virate din contul curent general al
Trezoreriei Statului (cont RO24TREZ999650101XXXXXXX), deschis la Banca Naţională a Romaniei;
- sumele în lei din contribuţia
financiară ISPA a Comunităţii Europene, transferate de Fondul Naţional pentru
reîntregirea Fondului de indisponibilităţi temporare din conturile
R015ABNA4100.2511.30.000.003 PE „Disponibil aferent memorandumurilor de
finanţare ISPA mediu", RO07ABNA4100.2511.10.000.008 PT'„Disponibil aferent
memorandumurilor de finanţare ISPA transport" si
R081ABNA4100.2511.00.000.110 PA „Disponibil aferent memorandumurilor de
finanţare ISPA asistenţă tehnică";
- sumele în lei returnate de
agenţiile de implementare din conturile de trezorerie 50.29 de
indisponibilităţi temporare, deschise în baza Ordinului ministrului finanţelor
publice nr. 195/2003 şi ordinului ministrului finanţelor publice cu privire la aprobarea
Instrucţiunilor pentru stabilirea procedurii privind operaţiunile necesare
finanţării cu sume din contribuţia financiară a Comunităţii Europene şi cu sume
de la bugetul de stat a măsurilor din domeniul protecţiei mediului în cadrul
Programului „Instrumentul pentru politici structurale de preaderare".
Se debitează cu:
- sumele alocate de la bugetul de stat pentru
finanţarea în cazul indisponibilităţii temporare a fondurilor ISPA, virate în
conturile R015ABNA4100.2511.30.000.003 PE „Disponibil aferent memorandumurilor
de finanţare ISPA mediu", RO07ABNA4100.2511.10.000.008 PT „Disponibil
aferent memorandumurilor de finanţare ISPA transport" si
RO81ABNA4100.2511.00.000.110 PA „Disponibil aferent memorandumurilor de
finanţare ISPA asistenţă tehnică", deschise la societatea bancară;
- sumele din Fondul pentru
indisponibilităţi temporare ISPA care provin din finanţarea bugetară a anului
curent, returnate de Fondul Naţional la închiderea programelor ISPA în contul
curent general al Trezoreriei Statului (cont RO24TREZ999650101XXXXXXX), deschis
la Banca Naţională a Romaniei;
- sumele din Fondul pentru indisponibilităţi
temporare ISPA care provin din finanţarea bugetară a anilor precedenţi,
returnate de Fondul Naţional la închiderea programelor ISPA în contul de
venituri ale bugetului de stat 20.30.01.03 „Restituiri din finanţarea bugetară
a anilor precedenţi".
Sumele în lei din Fondul de indisponibilităţi temporare
utilizat de Fondul Naţional în calitate de agenţie de implementare, aflate în
soldul contului RO18TREZ7005029XXX000289 „Disponibil din sume de la bugetul de
stat pentru finanţare proiecte în cazul indisponibilităţii temporare de fonduri
ISPA", se utilizează în continuare cu destinaţia disponibilităţilor din
acest cont.
Disponibilităţile aflate în soldul contului
RO18TREZ7005029XXX000289 „Disponibil din sume de la bugetul de stat pentru
finanţare proiecte în cazul indisponibilităţii temporare de fonduri ISPA"
la sfarşitul anului bugetar se
utilizează cu aceeaşi destinaţie în anul bugetar următor.
1.3. Funcţiunea conturilor 50.29 „Disponibil din sume de
la bugetul de stat pentru finanţare proiecte în cazul indisponibilităţii
temporare de fonduri ISPA ale Uniunii Europene" ale fiecărei agenţii de
implementare, conturi care vor rămane deschise pentru a asigura reîntregirea integrală a Fondului de
indisponibilităţi temporare, utilizat în conformitate cu Ordinul ministrului
finanţelor publice nr. 195/2003 şi ordinul ministrului finanţelor publice cu
privire la aprobarea Instrucţiunilor pentru stabilirea procedurii privind
operaţiunile necesare finanţării cu sume din contribuţia financiară a
Comunităţii Europene şi cu sume de la bugetul de stat a măsurilor din domeniul
protecţiei mediului în cadrul Programului „Instrumentul pentru politici
structurale de preaderare", în urma rambursărilor de fonduri de la Comisia
Europeană:
Se creditează cu:
- sumele în lei din contribuţia financiară a
Comunităţii Europene pentru măsurile ISPA, virate din subconturile în lei 2511
ale agenţiilor de implementare pentru reîntregirea Fondului de
indisponibilităţi temporare;
- sumele cuvenite Fondului pentru indisponibilităţi
temporare din debitele recuperate (inclusiv dobanzile/ penalităţile aferente sumelor recuperate) de agenţiile de
implementare, virate din contul în lei 264.RD al acestora;
- dobanda bonificată de
societatea bancară la sumele din debitele recuperate (inclusiv dobanzile/penalităţile aferente sumelor
recuperate), cuvenite Fondului pentru indisponibilităţi temporare, tranzitate
în conturile în euro şi în lei 264.RD, virată periodic (lunar) din contul în lei 264.RD.
Se debitează cu:
- sumele în lei virate în contul
RO18TREZ7005029XXX000289 al Fondului Naţional, în urma rambursării de la CE
pentru măsurile la care a fost utilizat Fondul de indisponibilităţi temporare,
în conformitate cu Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 195/2003 şi
ordinul ministrului finanţelor publice cu privire la aprobarea Instrucţiunilor
pentru stabilirea procedurii privind operaţiunile necesare finanţării cu sume
din contribuţia financiară a Comunităţii Europene şi cu sume de la bugetul de
stat a măsurilor din domeniul protecţiei mediului în cadrul Programului
„Instrumentul pentru politici structurale de preaderare".
2. Finanţarea măsurilor ISPA
din Fondul pentru indisponibilităţi temporare, în cazul indisponibilităţii temporare a fondurilor comunitare
2.1. Agenţiile de implementare ISPA trebuie să
transmită Fondului Naţional cereri de avans (avans I şi avans II) şi
declaraţii de cheltuieli şi cereri intermediare/finale de plată, în vederea
înaintării acestora la Comisia Europeană, în conformitate cu prevederile
acordurilor de finanţare semnate între Fondul Naţional şi agenţiile de
implementare ISPA, de regulă de 3 ori pe an, precum şi în situaţiile în care
există riscul de epuizare a disponibilului din contul măsurii pe baza prognozei
fluxului de numerar, ţinand
seama şi de intervalul de procesare a cererilor de fonduri de către Fondul
Naţional şi Comisia Europeană.
Astfel, agenţiile de implementare ISPA au obligaţia de
a asigura plata la contractori pe cat posibil din sume
primite de la Comisia Europeană şi de a evita
utilizarea excesivă a Fondului de indisponibilităţi temporare.
2.2. Fondul Naţional stabileşte şi transferă
agenţiilor de implementare ISPA, după verificarea, certificarea cheltuielilor
eligibile declarate şi transmiterea cererilor de plată spre rambursare de către
Comisia Europeană, sumele de la bugetul de stat din Fondul de indisponibilităţi
temporare aferente contribuţiei comunitare solicitate de agenţiile de
implementare ISPA în cererile de fonduri/declaraţiile de cheltuieli certificate
de responsabilul naţional cu autorizarea finanţării. Ulterior transmiterii
aplicaţiei de plată la Comisia Europeană, Fondul Naţional va transfera aceste
sume în termen de 7 zile de la primirea unei solicitări exprese (în formatul
stabilit în procedurile de interfaţă între Fondul Naţional şi agenţiile de
implementare) din partea agenţiilor de implementare, în completarea
informaţiilor din ultimul raport lunar de progres, în scopul efectuării de
plăţi urgente la contractori.
In cadrul acestor solicitări
exprese trebuie să apară justificate cauzele care au generat imposibilitatea
agenţiei de implementare de a efectua plăţile la contractori din fonduri
primite de la Comisia Europeană.
2.3. In cazul în care suma solicitată de agenţia de
implementare printr-o cerere de fonduri depăşeşte pragul de rambursare stabilit
în memorandumul de finanţare (art. 4 - Plăţi), Fondul Naţional verifică
întreaga cerere de fonduri, însă suma pe care o va certifica în aplicaţia de
plată transmisă Comisiei Europene va fi în limita pragului de rambursare
anterior menţionat.
2.3.1. După transmiterea la Comisia Europeană a cererii
intermediare conţinand cheltuieli pană la pragul de rambursare, agenţia de implementare poate transmite Fondului Naţional
solicitări exprese de sume din Fondul de indisponibilităţi temporare, în limita
sumei certificate de responsabilul sectorial cu autorizarea, iar Fondul
Naţional va dispune transferul respectivelor sume.
2.3.2. Dacă între momentul transmiterii cererii de
fonduri la Comisia Europeană şi cel al primirii fondurilor de la aceasta
agenţia de implementare nu solicită Fondului Naţional sume din Fondul de
indisponibilităţi temporare, Fondul Naţional va transfera suma primită,
împreună cu diferenţa pană la
suma solicitată de agenţia de implementare prin cererea de fonduri şi propusă
spre aprobare de Fondul Naţional responsabilului naţional cu autorizarea
finanţării; această diferenţă va fi asigurată din Fondul de indisponibilităţi
temporare.
2.4. In cazul cererilor
finale de plată ale agenţiilor de implementare, Fondul Naţional stabileşte şi
transferă acestora sumele de la bugetul de stat din Fondul de indisponibilităţi
temporare aferente contribuţiei comunitare solicitate de agenţiile de
implementare, pe baza unei/unor cereri de fonduri/declaraţii de cheltuieli
certificate de acestea (inclusiv prin raportul misiunii de verificare la faţa
locului), fără a condiţiona această operaţiune de transmiterea declaraţiei
finale de cheltuieli la Comisia Europeană. Această/aceste cerere/cereri de
fonduri/declaraţii de cheltuieli va/vor reprezenta bază atat pentru acordarea de sume din Fondul de
indisponibilităţi temporare ISPA, cat şi pentru întocmirea cererii finale de fonduri a Fondului
Naţional către Comisia Europeană.
2.5. Fondul Naţional
stabileşte şi transferă agenţiilor de implementare ISPA, în baza unor
solicitări exprese ale acestora, sume de la bugetul de stat din Fondul de
indisponibilităţi temporare aferente contribuţiei comunitare solicitate de
agenţiile de implementare şi în situaţia în care cererile de
fonduri/declaraţiile de cheltuieli nu pot fi transmise de Fondul Naţional la
Comisia Europeană din cauza neîndeplinirii conditionalitatilor prevăzute în
art. 8 din memorandumul de finanţare.
2.6. Sumele din Fondul pentru
indisponibilităţi temporare transferate în conturile
R015ABNA4100.2511.30.000.003 PE „Disponibil aferent memorandumurilor de
finanţare ISPA mediu", RO07ABNA4100.2511.10.000.008 PT „Disponibil aferent
memorandumurilor de finanţare ISPA transport" si RO81ABNA4100.2511.00.000.110 PA „Disponibil aferent
memorandumurilor de finanţare ISPA asistenţă tehnică", deschise la
societatea bancară, se asimilează contribuţiei financiare a Comunităţii
Europene şi se transferă de către Fondul Naţional agenţiilor de implementare în
subconturile deschise la societatea bancară şi urmează regulile aplicabile
contribuţiei financiare a Comunităţii Europene, stabilite prin memorandumurile
de înţelegere si finanţare ISPA.
2.7. In cazul măsurilor de asistenţă tehnică, dacă
valoarea avansului pe contracte este mai mare decat valoarea avansului primit pentru măsură, plata parţială a
avansului pe contracte în limita fondurilor ISPA primite punand agenţia de implementare în
imposibilitatea de a întocmi o declaraţie de cheltuieli la Comisia Europeană,
Fondul Naţional va transfera diferenţa pe baza unei solicitări exprese a
agenţiei de implementare, din Fondul de indisponibilităţi temporare, fără a
condiţiona acest transfer de transmiterea aplicaţiei de plată la Comisia Europeană.
2.8. Alimentarea conturilor agenţiilor de implementare
cu sume de la bugetul de stat din Fondul pentru indisponibilităţi temporare, în
baza cererilor de plată în avans/declaraţiilor de cheltuieli şi a cererilor
intermediare/finale de plată, se realizează ţinand seama de soldurile conturilor 2511 yy aferente fiecărei măsuri,
precum şi de estimările de plăţi din contribuţia financiară a Comunităţii
Europene în perioada de la transmiterea de către agenţiile de implementare a
cererii de plată în avans/declaraţiei de cheltuieli la Fondul Naţional şi pană la momentul rambursării acesteia de
către Comisia Europeană. Transferul sumelor la agenţiile de implementare din
Fondul pentru indisponibilităţi temporare se poate realiza în mai multe tranşe,
tranşele cumulate fiind stabilite în limita cheltuielilor declarate eligibile,
certificate şi transmise Comisiei Europene de către Fondul Naţional.
2.9. Rambursarea în avans de către Fondul Naţional a
sumelor declarate şi certificate ca eligibile din cererile de plată ale
agenţiilor de implementare, din sume de la bugetul de stat aferente Fondului
pentru indisponibilităţi temporare, se va realiza astfel încat totalul sumelor transferate agenţiilor
de implementare pentru măsura respectivă [atat din sume
provenite de la Comisia Europeană (avansuri şi cereri
intermediare), cat şi din
Fondul de indisponibilităţi temporare] să nu depăşească contribuţia comunitară
contractată aferentă fiecărei măsuri ISPA.
3. Stabilirea procedurii privind utilizarea sumelor
din Fondul pentru indisponibilităţi temporare
pentru programul ISPA
Conform prevederilor art. 5 alin. (11) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/1999 cu
privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate Romaniei de către Comunitatea Europeană,
precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente acestora, aprobată prin Legea
nr. 22/2000, cu modificările şi completările ulterioare, în bugetul de stat
sunt prevăzute sume necesare continuării finanţării programelor ISPA în cazul
indisponibilităţii temporare a fondurilor comunitare, sume care constituie
Fondul pentru indisponibilităţi temporare. Aceste sume sunt prevăzute în
bugetul Ministerului Finanţelor Publice „Acţiuni generale", într-o poziţie
globală, „Fondul Naţional de Preaderare".
3.1. Deschiderea creditelor bugetare
3.1.1. Fondul Naţional întocmeşte cererea de deschidere
de credite bugetare necesare din Fondul pentru indisponibilităţi temporare
pentru programul ISPA pentru plata integrală a obligaţiilor fiecărei agenţii de
implementare ISPA către beneficiarii de proiecte ISPA, cu încadrarea în
limitele alocaţiilor bugetare anuale/trimestriale aprobate. De asemenea, Fondul
Naţional întocmeşte nota de fundamentare prin care se stabilesc necesităţile de
finanţare pentru luna următoare, în cazul indisponibilităţii temporare a
fondurilor ISPA, pe baza sumelor în euro din fonduri aferente contribuţiei
comunitare, incluse în cererile de plată în avans/intermediară/finală transmise
de agenţia de implementare Fondului Naţional şi aprobate/certificate de către
responsabilul naţional cu autorizarea finanţării, si ţinand cont de soldul contului
RO18TREZ7005029XXX000289 „Disponibil din sume de la bugetul de stat pentru
finanţare proiecte în cazul indisponibilităţii temporare de fonduri ISPA".
Sumele solicitate prin deschiderea
de credite se determină prin estimarea sumelor în lei necesare pentru
finanţarea contravalorii sumelor în euro care trebuie transferate agenţiilor de
implementare ISPA. Estimarea se construieşte pornind de la sumele în euro
autorizate la plată, la care se adaugă 2% pentru eventuale diferenţe ce pot
rezulta din modificarea cursului de schimb lei/euro al
societăţii bancare la data efectuării schimbului
valutar faţă de cursul de la data întocmirii ordinului de plată.
Cererea pentru deschiderea de credite, însoţită de nota de fundamentare şi de nota justificativă, se
supune vizei de control financiar preventiv propriu şi delegat şi se prezintă
spre aprobare responsabilului naţional cu autorizarea finanţării ISPA care are
şi calitatea de ordonator de credite pentru poziţia globală „Fondul Naţional de
Preaderare".
3.1.2. Direcţia generală a contabilităţii publice şi a
sistemului de decontări în sectorul public efectuează deschiderea creditelor
bugetare aferente Fondului pentru indisponibilităţi temporare de la capitolul
54.01 „Alte servicii publice generale", subcapitolul 54.01.04 „Fondul
Naţional de Preaderare", titlul 55 „Alte transferuri", alineatul 14
„Fondul Naţional de Preaderare", conform metodologiei în vigoare.
3.2. Transferul sumelor în contul RO18TREZ7005029XXX000289 „Disponibil din sume de la bugetul
de stat pentru finanţare proiecte în cazul indisponibilităţii temporare de
fonduri ISPA"
3.2.1. In baza sumelor solicitate prin cererea de
deschidere de credite, Fondul Naţional întocmeşte şi transmite propunerea de
angajare a unei cheltuieli, angajamentul bugetar individual/global, precum şi
nota de lichidare şi ordonantarea de plată, semnate de responsabilul naţional
cu autorizarea finanţării, în baza cărora Direcţia generală a contabilităţii
publice şi a sistemului de decontări în sectorul public emite ordinul de plată
pentru transferul sumelor ce reprezintă finanţarea din Fondul pentru
indisponibilităţi temporare, din contul curent general al Trezoreriei Statului
(cont RO24TREZ999650101XXXXXXX), deshis la Banca Naţională a Romaniei, în contul RO18TREZ7005029XXX000289
„Disponibil din sume de la bugetul de stat pentru finanţare proiecte în cazul
indisponibilităţii temporare de fonduri ISPA", deschis la DGFPMB -
Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică. De asemenea, ordonantarea
de plată se supune vizei de control financiar preventiv.
3.2.2. Direcţia generală a contabilităţii publice şi
a sistemului de decontări în sectorul public întocmeşte ordinul de plată şi îl
transmite prin intermediul sistemului electronic de plăţi, pană la ora 12,00 a primei zile lucrătoare
următoare datei la care a primit ordonantarea de plată.
3.2.3. DGFPMB - Activitatea de Trezorerie şi
Contabilitate Publică pune la dispoziţia Fondului Naţional extrasul de cont
care confirmă creditarea contului RO18TREZ7005029XXX000289 „Disponibil din sume
de la bugetul de stat pentru finanţare proiecte în cazul indisponibilităţii
temporare de fonduri ISPA", în prima zi lucrătoare următoare datei
creditării contului.
3.3. Transferul sumelor din
contul RO18TREZ7005029XXX000289 „Disponibil din sume de la bugetul de stat
pentru finanţare proiecte în cazul indisponibilităţii temporare de fonduri
ISPA" în conturile în lei şi euro R015ABNA4100.2511.30.000.003 PE
„Disponibil aferent memorandumurilor de finanţare ISPA mediu",
RO07ABNA4100.2511.10.000.008 PT „Disponibil aferent memorandumurilor de
finanţare ISPA transport" si RO81ABNA4100.2511.00.000.110 PA „Disponibil aferent
memorandumurilor de finanţare ISPA asistenţă tehnică" (ale Fondului
Naţional), deschise la societatea bancară
3.3.1. Fondul Naţional întocmeşte ordinele de plată
prin care se virează sumele în lei din contul RO18TREZ7005029XXX000289
„Disponibil din sume de la bugetul de stat pentru finanţare proiecte în cazul
indisponibilităţii temporare de fonduri ISPA" în conturile în lei R015ABNA4100.2511.30.000.003 PE „Disponibil aferent memorandumurilor de finanţare ISPA mediu",
RO07ABNA4100.2511.10.000.008 PT
„Disponibil aferent memorandumurilor de finanţare ISPA transport" si
RO81ABNA4100.2511.00.000.110 PA „Disponibil aferent memorandumurilor de
finanţare ISPA asistenţă tehnică" (ale Fondului Naţional).
3.3.2. Sumele înscrise în ordinele de plată se
determină prin estimarea sumelor în lei necesare pentru finanţarea
contravalorii sumelor în euro care trebuie transferate agenţiilor de
implementare ISPA. Estimarea se construieşte pornind de la sumele în euro
autorizate la plată, la care se adaugă 2% pentru eventuale diferenţe ce pot
rezulta din modificarea cursului de schimb lei/euro al societăţii bancare la
data efectuării schimbului vajutar faţă de cursul de la data întocmirii
ordinului de plată. In calcularea sumei pentru care se solicită transferul se
ţine cont de soldul conturilor deschise la societatea bancară. Ordinele de
plată, întocmite pe baza autorizărilor de plată supuse vizei de control
financiar preventiv, se depun de Fondul Naţional la DGFPMB - Activitatea de
Trezorerie şi Contabilitate Publică. Eventualele costuri bancare aferente operaţiunilor
prin intermediul TRANSFOND se reţin direct din sumele supuse transferului.
3.3.3. Societatea bancară pune la dispoziţia Fondului
National extrasele de cont care confirmă alimentarea conturilor în lei
RO15ABNA4100.2511.30.000.003 PE „Disponibil aferent memorandumurilor de
finanţare ISPA mediu", RO07ABNA4100.2511.10.000.008 PT „Disponibil aferent
memorandumurilor de finanţare ISPA transport" si
RO81ABNA4100.2511.00.000.110 PA „Disponibil aferent memorandumurilor de
finanţare ISPA asistenţă tehnică".
3.3.4. In termen de două zile
lucrătoare de la data la care societatea bancară a emis extrase de cont care
atestă alimentarea conturilor în lei RO15ABNA4100.2511.30.000.003 PE
„Disponibil aferent memorandumurilor de finanţare ISPA mediu", RO07ABNA4100.2511.10.000.008 PT „Disponibil aferent
memorandumurilor de finanţare ISPA transport" si
RO81ABNA4100.2511.00.000.110 PA „Disponibil aferent memorandumurilor de
finanţare ISPA asistenţă tehnică", Fondul Naţional întocmeşte şi depune la
societatea bancară ordinele de cumpărare de valută la vedere care cuprind
instrucţiunile de alimentare a conturilor în euro RO15ABNA4100.2511.30.000.003
PE „Disponibil aferent memorandumurilor de finanţare ISPA mediu",
RO07ABNA4100.2511.10.000.008 PT „Disponibil aferent memorandumurilor de finanţare ISPA transport" si RO81ABNA4100.2511.00.000.110
PA „Disponibil aferent memorandumurilor de finanţare ISPA asistenţă
tehnică" cu sumele în euro din Fondul pentru indisponibilităţi temporare,
stabilite pentru transferul ulterior al acestora în conturile agenţiilor de
implementare 2511 xx, yy, zz, cu data valutei în ziua depunerii ordinului de
cumpărare.
3.3.5. Diferenţele de curs de schimb favorabile,
rezultate din cursul de schimb lei/euro al societăţii bancare la momentul schimbului
valutar efectuat în scopul alimentării conturilor de disponibil în euro ale
Fondului Naţional şi cursul de schimb euro/lei al societăţii bancare estimat la
momentul întocmirii ordinului de plată pentru alimentarea conturilor
R015ABNA4100.2511.30.000.003 PE „Disponibil aferent memorandumurilor de
finanţare ISPA mediu", RO07ABNA4100.2511.10.000.008 PT'„Disponibil aferent
memorandumurilor de finanţare ISPA transport" si
RO81ABNA4100.2511.00.000.110 PA „Disponibil aferent memorandumurilor de finanţare
ISPA asistenţă tehnică" (ale Fondului National), se transferă în contul
RO18TREZ7005029XXX000289 „Disponibil din sume de la bugetul de stat pentru finanţare proiecte în cazul
indisponibilităţii temporare de fonduri ISPA" de către Fondul Naţional, în
termen de două zile de la primirea extrasului conturilor Fondului National în
lei RO15ABNA4100.2511.30.000.003 PE „Disponibil aferent memorandumurilor de
finanţare ISPA mediu", RO07ABNA4100.2511.10.000.008 PT „Disponibil aferent memorandumurilor
de finanţare ISPA transport" si RO81ABNA4100.2511.00.000.110 PA
„Disponibil aferent memorandumurilor de finanţare ISPA asistenţă tehnică".
Ordinul de plată, întocmit pe baza ordonanţării de plată vizate de controlul
financiar preventiv propriu, este semnat de responsabilul naţional cu
autorizarea finanţării.
3.3.6. In situaţia în care, înainte de efectuarea
transferului din Fondul de indisponibilităţi temporare la agenţiile de
implementare ISPA, Comisia Europeană transferă fondurile solicitate pentru
măsura în cauză, sumele disponibile în contul RO18TREZ7005029XXX000289 se
regularizează cu bugetul de stat, respectiv se returnează în contul curent
general al Trezoreriei Statului (contul RO24TREZ999650101XXXXXXX), prin
întocmirea de către Fondul Naţional a unui ordin de plată pe baza ordonanţării
de plată semnate de responsabilul naţional cu autorizarea finanţării, cu vize
prealabile de control financiar preventiv.
3.3.7. In vederea utilizării ulterioare a fondurilor
transferate în contul RO24TREZ999650101XXXXXXX, Fondul Naţional întocmeşte o
notă (prin care este explicată necesitatea retragerii de credite bugetare)
însoţită de dispoziţia bugetară de retragere de credite şi de borderoul privind
transmiterea dispoziţiilor bugetare de retragere (în cate 4 exemplare fiecare). Aceste documente se semnează de către
responsabilul cu autorizarea finanţării, cu vize prealabile de control
financiar preventiv.
3.3.8. In baza documentaţiei întocmite de Fondul
Naţional, Direcţia generală a contabilităţii publice şi a sistemului de decontări
în sectorul public operează modificările aprobate în bugetul Ministerului
Finanţelor Publice - „Acţiuni generale", articolul 55.01 „Transferuri
interne", alineatul 14 „Fondului Naţional de Preaderare", capitolul
54.01 „Alte servicii publice generale", subcapitolul 54.01.04 „Fondul
Naţional de Preaderare".
3.3.9. La finalizarea programului ISPA, sumele
disponibile în contul RO18TREZ7005029XXX000289 se
regularizează cu bugetul de stat, respectiv se returnează în contul curent
general al Trezoreriei Statului (contul RO24TREZ999650101XXXXXXX), dacă provin
din finanţarea bugetară a anului curent, sau în contul 20.30.01.03, dacă provin
din finanţarea bugetară a anilor precedenţi, prin întocmirea de către Fondul
Naţional a unui ordin de plată pe baza ordonanţării de plată semnate de
responsabilul naţional cu autorizarea finanţării sau de înlocuitorul de drept
al acestuia, cu vize prealabile de control financiar
preventiv.
4. Reîntregirea Fondului
pentru indisponibilităţi temporare cu sume din contribuţia financiară a
Comunităţii Europene, transferate Fondului Naţional
4.1. Ca urmare a realimentării ulterioare a conturilor
de disponibil în euro RO15ABNA4100.2511.30.000.003 PE „Disponibil aferent
memorandumurilor de finanţare ISPA mediu", RO07ABNA4100.2511.10.000.008 PT
„Disponibil aferent memorandumurilor de finanţare ISPA transport" si
RO81ABNA4100.2511.00.000.110 PA „Disponibil aferent memorandumurilor de
finanţare ISPA asistenţă tehnică" de către Comisia Europeană, Fondul
Naţional asigură reîntregirea Fondului pentru indisponibilităţi temporare, cu
excepţia cazului în care, la momentul primirii fondurilor de la Comisia Europeană, la Fondul Naţional
se află în procesare o solicitare expresă de sume din Fondul de
indisponibilităţi temporare, care depăşeşte suma rămasă de transferat la
agenţia de implementare în urma reîntregirii Fondului de indisponibilităţi
temporare de către Fondul Naţional. In această situaţie, Fondul de
indisponibilităţi temporare poate fi reîntregit parţial, urmand ca după o viitoare rambursare de
fonduri de la Comisia Europeană Fondul de indisponibilităţi temporare să fie
reîntregit cu diferenţa.
4.2. Ca urmare a transferului
de către Comisia Europeană al sumelor reprezentand plăţi în cadrul programului ISPA, societatea bancară pune la
dispoziţia Fondului Naţional extrasele de cont care confirmă alimentarea
conturilor de disponibil în prima zi lucrătoare următoare datei creditării
acestor conturi.
4.3. In baza extraselor conturilor de disponibil
eliberate de societatea bancară şi a sumelor plătite din Fondul pentru
indisponibilităţi temporare, Fondul Naţional stabileşte sumele în euro cu care
trebuie reîntregit Fondul pentru indisponibilităţi temporare.
4.4. In termen de două zile lucrătoare de la data la
care societatea bancară a emis extrasul de cont care atestă alimentarea
conturilor de disponibil în euro, Fondul Naţional întocmeşte şi depune la
societatea bancară ordinul de vanzare de valută la vedere care cuprinde instrucţiunile de
alimentare cu sumele în lei rezultate din schimbul valutar.
4.5. In termen de două zile de la emiterea extrasului
de cont care atestă alimentarea conturilor Fondului Naţional, acesta întocmeşte
ordinul de plată prin care se virează sumele din contul în lei în contul
RO18TREZ7005029XXX000289 „Disponibil din sume de la bugetul de stat pentru
finanţare proiecte în cazul indisponibilităţii temporare de fonduri ISPA".
Pe formularul ordinului de plată, întocmit pe baza autorizărilor de plată
supuse vizei de control financiar preventiv (propriu), se introduce instrucţiunea
de reţinere directă a costurilor bancare ocazionate de operaţiunea de transfer.
4.6. Diferenţele de curs de schimb favorabile,
rezultate din cursul de schimb lei/euro al societăţii bancare la momentul
schimbului valutar efectuat în scopul alimentării conturilor de disponibil în
euro ale Fondului Naţional şi cursul de schimb euro/lei al societăţii bancare
la momentul schimbului valutar efectuat în scopul reîntregirii contului
RO18TREZ7005029XXX000289 „Disponibil din sume de la bugetul de stat pentru finanţare
proiecte în cazul indisponibilităţii temporare de fonduri ISPA", se fac
venit al acestui cont şi se utilizează cu destinaţia disponibilităţilor din
acest cont.
4.7. Diferenţele de curs de schimb nefavorabile,
rezultate din cursul de schimb lei/euro al societăţii bancare la momentul
schimbului valutar efectuat în scopul alimentării conturilor de disponibil în
euro ale Fondului Naţional şi cursul de schimb euro/lei al societăţii bancare
la momentul schimbului valutar efectuat în scopul reîntregirii contului
RO18TREZ7005029XXX000289 „Disponibil din sume de la bugetul de stat pentru
finanţare proiecte în cazul indisponibilităţii temporare de fonduri ISPA",
se consideră pierderi ale Fondului pentru indisponibilităţi temporare.
Dobanda bonificată de societatea
bancară la disponibilităţile din Fondul pentru indisponibilităţi temporare
tranzitate prin conturile Fondului Naţional în lei 2511 PE, 2511 PT, 2511 PA se
transferă în contul RO18TREZ7005029XXX000289, cu ocazia reîntregirii Fondului
de indisponibilităţi temporare cu sume de la Comisia Europeană, constituindu-se venit al Fondului pentru
indisponibilităţi temporare.
Dobanda bonificată de
societatea bancară la disponibilităţile din contribuţia financiară a Comisiei
Europene acumulată în conturile Fondului Naţional în euro 2511 PE, 2511 PT,
2511 PA este datorată Comisiei Europene şi se transferă în conturile 2511 xx,
yy, zz ale agenţiilor de implementare ISPA, conform procedurilor Fondului
Naţional descrise la secţiunea II.
4.8. In urma rambursării fondurilor de către Comisia
Europeană, Fondul de indisponibilităţi temporare va fi reîntregit în ordinea
stingerii creanţelor bugetare pe măsura respectivă, respectiv Fondul Naţional
va transfera agenţiei de implementare, pentru măsurile pentru care mai trebuie reîntregit
Fondul de indisponibilităţi temporare utilizat conform ordinului ministrului
finanţelor publice cu privire la aprobarea Instrucţiunilor pentru stabilirea
procedurii privind operaţiunile necesare finanţării cu sume din contribuţia
financiară a Comunităţii Europene şi cu sume de la bugetul de stat a măsurilor
din domeniul protecţiei mediului în cadrul Programului „Instrumentul pentru
politici structurale de preaderare", respectiv Ordinului ministrului
finanţelor publice nr. 195/2003, sumele aferente acestei reîntregiri de către
agenţia de implementare şi, ulterior, va reîntregi Fondul de indisponibilităţi
temporare utilizat conform Ordinului ministrului finanţelor publice nr.
1.407/2005 cu privire la aprobarea Instrucţiunilor pentru stabilirea procedurii
privind efectuarea operaţiunilor necesare pentru finanţarea de la bugetul de
stat în cazul indisponibilităţii temporare a contribuţiei financiare a
Comunităţii Europene, precum şi pentru tratamentul dobanzii acumulate în conturile bancare ale Fondului Naţional în cadrul
programelor ISPA, în situaţia în care nu există la Fondul Naţional o solicitare
expresă de sume din Fondul de indisponibilităţi temporare.
Astfel, Fondul de indisponibilităţi temporare utilizat
conform Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 195/2003, respectiv
Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.407/2005 şi ordinului
ministrului finanţelor publice cu privire la aprobarea Instrucţiunilor pentru
stabilirea procedurii privind operaţiunile necesare finanţării cu sume din contribuţia
financiară a Comunităţii Europene şi cu sume de la bugetul de stat a măsurilor
din domeniul protecţiei mediului în cadrul Programului „Instrumentul pentru
politici structurale de preaderare", trebuie reîntregit în urma
primului/primelor transfer/transferuri de fonduri de la Fondul Naţional,
respectiv de la Comisia Europeană.
5. Compensările efectuate de
Comisia Europeană (offset-urile)
Compensările sunt efectuate de Comisia Europeană din
fondurile aprobate pentru transfer la Fondul Naţional, în situaţia în care
există sume datorate acesteia de către autorităţile romane şi care nu au fost achitate la timp.
In această situaţie, suma
primită de la Comisia Europeană (sumă mai mică decat cea aprobată de aceasta) va fi transferată de Fondul Naţional
agenţiei de implementare. Diferenţa, pană la limita sumei compensate, poate fi transferată de Fondul
Naţional de la bugetul de stat, din poziţia globală „Fondul Naţional de
Preaderare", în baza unor solicitări exprese ale agenţiei de implementare,
în care este specificată suma de plată la contractor şi disponibilul în contul
măsurii. Această operaţiune va fi efectuată conform procedurii descrise la pct.
5.1 şi 5.2.
După recuperarea în contul în lei/euro 264.RD al
Fondului Naţional a debitului aferent sumei compensate, acesta va întreprinde
demersurile necesare pentru:
a) regularizarea cu bugetul de stat a acestei sume, conform procedurii descrise la pct. 6, pentru situaţiile în care
Fondul Naţional a transferat de la bugetul de stat agenţiei de implementare
sume aferente compensărilor efectuate de Comisia Europeană;
b) transferul acestei sume în contul Fondului
Naţional pentru programul/domeniul în care este inclusă măsura de la care
Comisia Europeană a efectuat compensarea, diminuată cu totalul sumelor care au
fost solicitate expres de agenţia de implementare şi au fost transferate de la
bugetul de stat; această sumă va fi transferată agenţiei de implementare în
termen de 7 zile, conform procedurii în vigoare.
5.1. Deschiderea creditelor bugetare
5.1.1. Fondul Naţional întocmeşte cererea de
deschidere de credite bugetare necesare pentru plata sumelor reprezentand compensări efectuate de Comisia
Europeană în scopul onorării obligaţiilor fiecărei agenţii de implementare ISPA
către beneficiarii de proiecte ISPA, cu încadrarea în limitele alocaţiilor
bugetare anuale/trimestriale aprobate.
Sumele solicitate prin deschiderea de credite se determină prin estimarea sumelor în lei necesare
pentru finanţarea contravalorii sumelor în euro aferente offset-ului. Estimarea
se construieşte pornind de la sumele în euro reprezentand offset-uri, la care se adaugă 2% pentru eventuale diferenţe ce
pot rezulta din modificarea cursului de schimb lei/euro al societăţii bancare
la data efectuării schimbului valutar faţă de cursul la data întocmirii
ordinului de plată.
Cererea pentru deschiderea de credite, însoţită de nota
de fundamentare şi de nota justificativă, se supune vizei de control financiar
preventiv propriu şi delegat şi se prezintă spre aprobare responsabilului
naţional cu autorizarea finanţării, care are şi calitatea de ordonator de
credite pentru poziţia globală „Fondului Naţional de
Preaderare".
5.1.2. Direcţia generală a contabilităţii publice şi
a sistemului de decontări în sectorul public efectuează deschiderea creditelor
bugetare aferente sumelor compensate, de la capitolul 54.01 „Alte servicii
publice generale", subcapitolul 54.01.04 „Fondul Naţional de
Preaderare", titlul 55 „Alte transferuri", alineatul 14 „Fondul Naţional
de Preaderare", conform metodologiei în vigoare, în prima zi lucrătoare a
lunii pentru care se solicită deschiderea creditelor.
5.2. Transferul sumelor în conturile în lei R015ABNA4100.2511.30.000.003 PE „Disponibil aferent
memorandumurilor de finanţare ISPA mediu", RO07ABNA4100.2511.10.000.008 PT
„Disponibil aferent memorandumurilor de finanţare ISPA transport" si
RO81ABNA4100.2511.00.000.110 PA „Disponibil aferent memorandumurilor de
finanţare ISPA asistenţă tehnică" (ale Fondului Naţional) deschise la
societatea bancară
5.2.1. In baza sumelor solicitate prin cererea de
deschidere de credite, Fondul Naţional întocmeşte şi transmite propunerea de
angajare a unei cheltuieli, angajamentul bugetar individual/global, precum şi
nota de lichidare şi ordonanţarea de plată semnate de responsabilul naţional cu
autorizarea finanţării, în baza cărora Direcţia generală a contabilităţii
publice şi a sistemului de decontări în sectorul public emite ordinul de plată
pentru transferul sumelor ce reprezintă finanţarea de la bugetul de stat, din
contul curent general al Trezoreriei Statului (cont RO24TREZ999650101XXXXXXX),
deschis la Banca Naţională a Romaniei, în conturile în
lei RO15ABNA4100.2511.30.000.003 PE „Disponibil
aferent memorandumurilor de finanţare ISPA mediu",
RO07ABNA4100.2511.10.000.008 PT
„Disponibil aferent memorandumurilor de finanţare ISPA transport" si
RO81ABNA4100.2511.00.000.110 PA „Disponibil aferent memorandumurilor de
finanţare ISPA asistenţă tehnică" (ale Fondului Naţional), deschise la
societatea bancară. Ordonanţarea de plată se supune vizei de control financiar
preventiv.
5.2.2. Direcţia generală a contabilităţii publice şi
a sistemului de decontări în sectorul public întocmeşte ordinul de plată şi îl
transmite prin intermediul sistemului electronic de plăţi, pană la ora 12,00 a primei zile lucrătoare
următoare datei la care a primit ordonanţarea de plată.
5.2.3. DGFPMB - Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică pune la dispoziţia Fondului
Naţional extrasul de cont care confirmă creditarea conturilor în lei
RO15ABNA4100.2511.30.000.003 PE „Disponibil aferent memorandumurilor de
finanţare ISPA mediu", RO07ABNA4100.2511.10.000.008 PT „Disponibil aferent memorandumurilor
de finanţare ISPA transport" si RO81ABNA4100.2511.00.000.110 PA „Disponibil
aferent memorandumurilor de finanţare ISPA asistenţă tehnică" (ale
Fondului Naţional) în prima zi lucrătoare următoare datei creditării contului.
5.2.4. In termen de două zile lucrătoare de la data la
care societatea bancară a emis extrase de cont care atestă alimentarea
conturilor în lei RO15ABNA4100.2511.30.000.003 PE „Disponibil aferent
memorandumurilor de finanţare ISPA mediu", RO07ABNA4100.2511.10.000.008
PT „Disponibil aferent memorandumurilor de finanţare
ISPA transport" si RO81ABNA4100.2511.00.000.110 PA „Disponibil aferent
memorandumurilor de finanţare ISPA asistenţă tehnică", Fondul Naţional
întocmeşte şi depune la societatea bancară ordinele de cumpărare de valută la
vedere care cuprind instrucţiunile de alimentare a conturilor în euro
R015ABNA4100.2512511.30.000.003 PE „Disponibil aferent memorandumurilor de
finanţare ISPA mediu", RO07ABNA4100.2511.10.000.008 PT „Disponibil aferent memorandumurilor de
finanţare ISPA transport" si RO81ABNA4100.2511.00.000.110 PA „Disponibil
aferent memorandumurilor de finanţare ISPA asistenţă tehnică" cu sumele în
euro de la bugetul de stat, stabilite pentru transferul ulterior al acestora în
conturile agenţiilor de implementare 2511xx, yy, zz, cu data valutei în ziua
depunerii ordinului de cumpărare.
5.2.5. Diferenţele de curs de schimb favorabile,
rezultate din cursul de schimb lei/euro al societăţii bancare la momentul
schimbului valutar efectuat în scopul alimentării conturilor de disponibil în
euro ale Fondului Naţional şi cursul de schimb euro/lei al societăţii bancare
estimat la momentul întocmirii ordinului de plată pentru alimentarea conturilor
R015ABNA4100.2511.30.000.003 PE „Disponibil aferent memorandumurilor de
finanţare ISPA mediu", RO07ABNA4100.2511.10.000.008 PT „Disponibil aferent memorandumurilor de
finanţare ISPA transport" si RO81ABNA4100.2511.00.000.110 PA „Disponibil
aferent memorandumurilor de finanţare ISPA asistenţă tehnică" (ale
Fondului National), se transferă în contul curent general al Trezoreriei
Statului (cont RO24TREZ999650101XXXXXXX), deschis la Banca Naţională a Romaniei, de către Fondul Naţional, în termen
de două zile de la primirea extrasului conturilor
Fondului National în lei RO15ABNA4100.2511.30.000.003
PE „Disponibil aferent memorandumurilor de finanţare ISPA
mediu", RO07ABNA4100.2511.10.000.008
PT „Disponibil aferent memorandumurilor de finanţare ISPA transport" si
RO81ABNA4100.2511.00.000.110 PA „Disponibil aferent memorandumurilor de
finanţare ISPA asistenţă tehnică". Ordinul de plată este întocmit pe baza
ordonanţării de plată vizate de controlul financiar preventiv propriu şi
semnate de responsabilul naţional cu autorizarea finanţării.
6. Recuperarea
ulterioară (în euro) a debitelor pentru care conturile în euro
R015ABNA4100.2511.30.000.003 PE „Disponibil aferent memorandumurilor de
finanţare ISPA mediu", RO07ABNA4100.2511.10.000.008 PT „Disponibil aferent
memorandumurilor de finanţare ISPA transport" si
RO81ABNA4100.2511.00.000.110 PA „Disponibil aferent memorandumurilor de
finanţare ISPA asistenţă tehnică" ale Fondului Naţional au fost
reîntregite prin finanţare de la bugetul de stat
6.1. Fondul Naţional are obligaţia urmăririi
recuperării debitelor pe care Ie-a înregistrat în contabilitate, conform
legislaţiei naţionale în vigoare, indiferent de faptul că Ministerul Finanţelor
Publice a returnat conturilor în euro 2511.xx PE, 2511.yy PT şi 2511.zz PA ale
Fondului Naţional/Comisiei Europene echivalentul acestor debite, prin finanţare
de la bugetul de stat la termenele stabilite în baza prevederilor memorandumurilor
de finanţare ISPA.
Fondul Naţional trebuie să întreprindă măsurile
necesare pentru a instructa debitorii privind returnarea în contul de RD în lei
sau euro, în funcţie de destinaţia sumelor: reîntregire sau plată către agenţia
de implementare.
In cazul în care în contul în euro 264.RD al Fondului
Naţional, deschis la societatea bancară, se recuperează sumele cuvenite
contribuţiei financiare a Comunităţii Europene, aferente unor debite a căror
finanţare s-a efectuat cu sume de la bugetul de stat conform prevederilor pct.
5, se aplică următoarea procedură:
6.2. In termen de 3 zile lucrătoare de la data
eliberării de către societatea bancară a extraselor de cont care atestă
creditarea contului în euro 264.RD al Fondului Naţional cu sume reprezentand debite recuperate, Fondul Naţional are
obligaţia de a determina sumele din debitele recuperate, inclusiv dobanzile/penalităţile de întarziere aferente acestora, cuvenite
bugetului de stat, de a întocmi şi de a transmite societăţii bancare dispoziţia
de schimb valutar al sumelor astfel determinate, cu care societatea bancară
debitează contul în euro 264.RD de recuperare a debitelor şi creditează contul
în lei 264.RD de recuperare a debitelor. Dispoziţia de schimb valutar se supune
vizei de control preventiv propriu.
6.3. In termen de două zile lucrătoare de la data
eliberării de către societatea bancară a extrasului de cont care atestă
creditarea contului în lei 264.RD al Fondului Naţional cu sumele recuperate
cuvenite bugetului de stat, Fondul Naţional întocmeşte, după caz, şi transmite
societăţii bancare:
- un ordin de plată prin care se virează în contul
curent general al Trezoreriei Statului RO24TREZ999650101XXXXXXX, deschis la
Banca Naţională a Romaniei,
debitele recuperate care au fost asigurate din alocarea bugetară a anului
curent;
- un ordin de plată prin care se virează în contul
nr. 20.30.01.03 „Restituiri din finanţarea bugetară a anilor precedenţi"
debitele recuperate care au fost asigurate din alocarea bugetară a anilor
precedenţi:
- un ordin de plată prin care se virează în contul
nr. 20.36.01.50 „Alte venituri" majorările de întarziere
(dobanzile/penalităţile) aferente debitelor recuperate
care au fost acoperite prin finanţare de la bugetul de stat.
Pe ordinele de plată care se vizează de controlul
financiar preventiv propriu, Fondul Naţional va introduce instrucţiunea de
reţinere directă de către societatea bancară a costurilor bancare ocazionate de
operaţiunea de transfer.
Dobanda bonificată de
societatea bancară la sumele din debitele recuperate, cuvenite bugetului de
stat, tranzitate în conturile în euro şi în lei 264.RD de recuperare a
debitelor, se transferă periodic (lunar) de către Fondul Naţional în contul nr.
20.31.01.03 „Alte venituri din dobanzi".
7. Inchiderea conturilor
de disponibil aferent Fondului pentru indisponibilităţi temporare ale
agenţiilor de implementare ISPA
7.1. Fondul Naţional va
stabili suma transferată din Fondul pentru indisponibilităţi temporare la
agenţiile de implementare ISPA.
7.2. Pentru sumele din Fondul de indisponibilităţi
temporare gestionat de agenţiile de implementare ISPA în baza Ordinului
ministrului finanţelor publice nr. 195/2003 şi ordinului ministrului finanţelor
publice cu privire la aprobarea Instrucţiunilor pentru stabilirea procedurii
privind operaţiunile necesare finanţării cu sume din contribuţia financiară a
Comunităţii Europene şi cu sume de la bugetul de stat a măsurilor din domeniul
protecţiei mediului în cadrul Programului „Instrumentul pentru politici
structurale de preaderare", plătite contractorilor şi care au fost sau
urmează să fie incluse în cererile de plată în avans, intermediară sau finală,
care vor fi rambursate de Comisia Europeană, prin intermediul conturilor
bancare ale Fondului Naţional, agenţiile de implementare vor urma procedura de
reîntregire a conturilor de trezorerie ale acestora pentru indisponibilităţi
temporare, descrisă în instrucţiunile aprobate prin ordinele ministrului
finanţelor publice mai sus menţionate.
7.3. In termen de 5 zile de la fiecare reîntregire de
acest fel a conturilor de trezorerie aferente Fondului de indisponibilităţi
temporare, respectivele sume vor fi transferate contului
RO18TREZ7005029XXX000289 „Disponibil din sume de la bugetul de stat pentru
finanţare proiecte în cazul indisponibilităţii temporare de fonduri ISPA".
7.4. La încheierea tuturor transferurilor din
conturile agenţiilor de implementare pentru Fondul de indisponibilităţi
temporare către contul Fondului National RO18TREZ7005029XXX000289 „Disponibil
din sume de la bugetul de stat pentru finanţare proiecte în cazul
indisponibilităţii temporare de fonduri ISPA", responsabilul sectorial cu
autorizarea va transmite responsabilului naţional cu autorizarea finanţării o
declaraţie detaliată a utilizării sumelor primite de la Fondul Naţional în baza
Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 195/2003 şi ordinului ministrului
finanţelor publice cu privire la aprobarea Instrucţiunilor pentru stabilirea
procedurii privind operaţiunile necesare finanţării cu sume din contribuţia
financiară a Comunităţii Europene şi cu sume de la bugetul de stat a măsurilor
din domeniul protecţiei mediului în cadrul Programului „Instrumentul pentru
politici structurale de preaderare", în cazul indisponibilităţii temporare
a sumelor din contribuţia financiară de la Comunitatea Europeană, justificand eventualele diferenţe între acestea şi
sumele totale transferate în contul Fondului National
RO18TREZ7005029XXX000289 „Disponibil din sume de la bugetul
de stat pentru finanţare proiecte în cazul indisponibilităţii
temporare de fonduri ISPA".
SECŢIUNEA a II-a
Tratamentul dobanzilor bonificate de societatea bancară la conturile Fondului Naţional aferente programului
ISPA
8. Transferul sumelor reprezentand dobanda acumulată în conturile de disponibil deschise la societatea
bancară pentru memorandumurile de finanţare ISPA
8.1. Fondul Naţional transferă la agenţiile de
implementare dobanda
bonificată de societatea bancară la sumele din contribuţia financiară ISPA sau
din Fondul pentru indisponibilităţi temporare, ori de cate ori transferă sume reprezentand contribuţia financiară a Comunităţii Europene sau din Fondul
pentru indisponibilităţi temporare, cu excepţia transferării ultimei tranşe în
cadrul unei măsuri ISPA, după următoarea procedură:
8.2. Fondul Naţional calculează dobanda bonificată de societatea bancară în
conturile în euro RO15ABNA4100.2511.30.000.003 PE „Disponibil aferent
memorandumurilor de finanţare ISPA mediu", RO07ABNA4100.2511.10.000.008 PT
„Disponibil aferent memorandumurilor de finanţare ISPA transport" şi
RO81ABNA4100.2511.00.000.110 PA „Disponibil aferent memorandumurilor de
finanţare ISPA asistenţă tehnică", pe baza extraselor de cont eliberate de
societatea bancară.
8.3. Fondul Naţional întocmeşte ordinele de plată
prin care se virează sumele în euro reprezentand dobanzile bonificate la sumele din contribuţia financiară ISPA, din
conturile în euro RO15ABNA4100.2511.30.000.003 PE „Disponibil aferent
memorandumurilor de finanţare ISPA mediu", RO07ABNA4100.2511.10.000.008 PT
„Disponibil aferent memorandumurilor de finanţare ISPA transport" şi
RO81ABNA4100.2511.00.000.110 PA „Disponibil aferent memorandumurilor de
finanţare ISPA asistenţă tehnică" în subconturile în euro 2511.yy aferente
memorandumurilor de finanţare ISPA, deschise la societatea bancară.
Ordonanţarea operaţiunii de plată se semnează de către responsabilul naţional
cu autorizarea finanţării, cu viză prealabilă de control financiar preventiv
propriu.
8.4. In cazul ultimului transfer de fonduri din
contribuţia financiară ISPA către agenţia de implementare în cadrul unei măsuri
ISPA, Fondul Naţional calculează anticipat dobanda de bonificat de societatea bancară la cont curent pentru luna
în care s-a efectuat ultimul transfer, aferentă conturilor în euro
RO15ABNA4100.2511.30.000.003 PE „Disponibil aferent memorandumurilor de
finanţare ISPA mediu", RO07ABNA4100.2511.10.000.008 PT „Disponibil aferent
memorandumurilor de finanţare ISPA transport" şi RO81ABNA4100.2511.00.000.110
PA „Disponibil aferent memorandumurilor de finanţare ISPA asistenţă
tehnică", şi o transferă, în ziua bonificării de către bancă, în
subconturile în euro 2511.yy aferente memorandumurilor de finanţare ISPA,
deschise la societatea bancară.