ORDIN Nr. 299
din 7 mai 2009
pentru modificarea si
completarea Regulamentului privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei
cinegetice, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii si dezvoltarii rurale
nr. 218/2008
ACT EMIS DE:
MINISTERUL AGRICULTURII, PADURILOR SI DEZVOLTARII RURALE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 326 din 15 mai 2009
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 253.003/OG din
25 martie 2009,
în baza prevederilor art. 6 alin. (1) lit. b) şi alin.
(4), art. 8, şi ale art. 12 alin. (1) şi (8) din Legea vânătorii şi a
protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările
ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 7 alin. (6) din Hotărârea
Guvernului nr. 8/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale,
ministrul agriculturii,
pădurilor şi dezvoltării rurale emite următorul
ordin:
Art. I. - Regulamentul privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei
cinegetice, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale
nr. 218/2008, publicat în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 285 din 11 aprilie 2008, se
modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 6, litera b)
se modifică şi va avea următorul cuprins:
,,b) oferă o garanţie bancară de participare al cărei
cuantum reprezintă de 5 ori valoarea tarifelor stabilite în conformitate cu
prevederile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 407/2006, cu modificările şi
completările ulterioare, pentru fondurile cinegetice care fac obiectul
solicitării de atribuire, prin indisponibilizarea acestei sume într-un cont
bancar la dispoziţia administratorului;".
2. La articolul 12,
alineatul (5) se abrogă.
3. La articolul 12, alineatul (6) devine alineatul
(5) şi va avea următorul cuprins:
„(5) In cazul în care un fond cinegetic nu a putut fi
atribuit conform prevederilor alin. (3) şi (4), fauna
cinegetică de pe acesta se încredinţează pentru gestionare administratorului
pădurilor proprietate publică a statului, continuându-se procedura de scoatere
la licitaţie până se asigură atribuirea conform prezentului regulament."
4. Anexa nr. 2 „Scrisoare
de garanţie bancară de participare" se modifică şi se înlocuieşte cu anexa
care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. II. - Prezentul
ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul agriculturii,
pădurilor şi dezvoltării rurale,
Ilie Sârbu
ANEXĂ (Anexa nr. 2 la regulament)
SCRISOARE DE GARANŢIE BANCARĂ DE
PARTICIPARE
Nr.........../............
pentru atribuirea dreptului de gestionare a faunei
cinegetice
Banca....................................................
Filiala/Sucursala.....................................
Adresa .................................................
Termen de valabilitate *)
............................................................
(ziua, luna, anul)
La cererea clientului nostru,
denumit..........................................., care a înaintat la
Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale solicitarea sa pentru atribuirea dreptului de
gestionare a unor fonduri cinegetice, confirmăm prin prezenta că garantăm în favoarea Ministerului
Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale pentru suma
de.................lei, reprezentând de 5 ori valoarea cumulată a tarifelor de atribuire directă în gestiune,
respectiv de pornire la licitaţie, a fondurilor de vânătoare solicitate, sumă
pe care ne angajăm să o achităm corespunzător, la cererea scrisă a Ministerului
Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, în cazul în care clientul nostru
se află în una dintre următoarele situaţii:
a) revocă solicitarea iniţială de atribuire a dreptului
de gestionare pentru unul sau mai multe fonduri cinegetice;
b) refuză încheierea contractelor de gestionare a
fondurilor cinegetice pentru care i-a fost atribuit
dreptul de gestionare;
c) la data încheierii contractelor de gestionare a
fondurilor cinegetice pentru care a obţinut dreptul de gestionare nu are
angajată minimum o persoană pentru exercitarea atribuţiilor de pază şi de
ocrotire a vânatului pentru fiecare fond cinegetic
atribuit.
Scrisoarea de garanţie bancară devine nulă în cazul în
care solicitarea de atribuire în gestiune a fondurilor cinegetice nu a fost
admisă de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale sau la
expirarea termenului de valabilitate a acesteia.
Valabilitatea prezentei scrisori de garanţie bancară se
poate prelungi în situaţii de excepţie, la solicitarea Ministerului
Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, cu acordul clientului.
Director,
.......................................................................
(numele, prenumele, semnătura şi ştampila)
Contabil-şef,
.......................................................................
*) Valabilitatea
scrisorii de garanţie bancară de participare trebuie să fie de minimum 120 de
zile calendaristice de la data depunerii dosarului de atribuire directă,
respectiv a dosarului de atribuire prin licitaţie publică.