ORDIN Nr. 3080
din 17 octombrie 2008
privind constituirea
Comitetului de investitii pentru Fondul de participare JEREMIE pentru
operatiunile domeniului major de interventie 1.2 „Accesul la finantare al
intreprinderilor mici si mijlocii" din cadrul axei prioritare 1 „Un sistem
de productie inovativ si ecoeficient", Programul operational sectorial
„Cresterea competitivitatii economice" 2007-2013
ACT EMIS DE:
MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 722 din 24 octombrie 2008
Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr.
514/2008 pentru aprobarea Acordului de finanţare dintre Guvernul României şi
Fondul European de Investiţii privind programul JEREMIE în România, semnat la
Bucureşti la 18 februarie 2008,
în temeiul prevederilor art. 11 alin. (4) din Hotărârea
Guvernului nr. 386/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Economiei şi Finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul economiei şi finanţelor emite următorul ordin:
Art. 1. - Se aprobă înfiinţarea Comitetului de
investiţii pentru Fondul de participare JEREMIE pentru operaţiunile domeniului
major de intervenţie 1.2 „Accesul la finanţare al întreprinderilor mici şi
mijlocii" din cadrul axei prioritare 1 „Un sistem de producţie inovativ şi
ecoeficient", Programul operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii
economice" 2007-2013, în componenţa prevăzută în anexa care face parte
integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. - Comitetul de investiţii pentru Fondul de
participare JEREMIE prevăzut la art. 1 îşi va desfăşura activitatea în conformitate cu Acordul de finanţare
dintre Guvernul României şi Fondul European de Investiţii privind programul
JEREMIE în România, semnat la Bucureşti la 18 februarie 2008, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 514/2008.
Art. 3. - Nivelul indemnizaţiei pe şedinţă pentru
membrii Comitetului de investiţii prevăzut la art. 1 se stabileşte la
echivalentul în lei al sumei de 600 euro.
Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Ministrul economiei şi finanţelor,
Varujan Vosganian
ANEXĂ
COMPONENŢA
Comitetului de investiţii pentru Fondul de participare
JEREMIE
1. Ministerul Economiei şi Finanţelor - Direcţia
generală autoritatea pentru coordonarea instrumentelor structurale, Direcţia de
analiză şi programare - Ştefan Ciobanu - director
2. Ministerul Economiei şi
Finanţelor - Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică, Serviciul de
pieţe financiare - Magdalena Ioniţă - şef serviciu
3. Ministerul pentru Intreprinderi Mici şi Mijlocii,
Comerţ, Turism şi Profesii Liberale - Direcţia pentru gestionarea fondurilor
comunitare pentru IMM - Laura Maruşca - director general adjunct
4. Asociaţia Română a Băncilor - Radu Negrea - secretar
general
5. Camera de Comerţ şi Industrie Bacău - Doru Simovici
- preşedinte Domnul Ştefan
Ciobanu va îndeplini funcţia de preşedinte al Comitetului de investiţii pentru
Fondul de participare JEREMIE. In absenţa acestuia, atribuţiile vor fi preluate
de doamna Magdalena Ioniţă.