ORDIN Nr. 4
din 18 ianuarie 2011
privind modificarea si
completarea Ordinului presedintelui Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare
si pentru Siguranta Alimentelor nr. 39/2010 pentru aprobarea cerintelor tehnice
care trebuie îndeplinite de mijloacele oficiale de identificare a bovinelor,
suinelor, ovinelor si caprinelor, precum ?si pentru stabilirea conditiilor de
aprobare a acestora pe teritoriul Romaniei
ACT EMIS DE:
AUTORITATEA NATIONALA SANITARA VETERINARA SI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 119 din 16 februarie 2011
Văzând Referatul de aprobare nr. 178 din 14 ianuarie
2011, întocmit de Direcţia generală sanitară veterinară din cadrul Autorităţii
Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,
având în vedere prevederile art. 10 lit. b) din
Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii
sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 3 alin. (3) şi al art. 4 alin. (3) din
Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea
Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a
unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările ulterioare,
preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare
Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite
următorul ordin:
Art. I. - Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare
şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 39/2010 pentru aprobarea cerinţelor tehnice
care trebuie îndeplinite de mijloacele oficiale de identificare a bovinelor,
suinelor, ovinelor şi caprinelor, precum şi pentru stabilirea condiţiilor de aprobare
a acestora pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 285 din 30
aprilie 2010, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 3,
litera n) se modifică şi va avea următorul cuprins:
,,n) furnizor secundar-
persoană fizică autorizată, persoană juridică şi/sau asociaţii profesionale
înregistrate legal care fac dovada că deţin un angajament scris cu unul sau mai
mulţi furnizori primari de mijloace oficiale de identificare a animalelor,
aprobate de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa
Alimentelor, în vederea furnizării mijloacelor de identificare şi care au
primit acordul de comercializare a acestora pe teritoriul României, din partea
direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană,
respectiv a municipiului Bucureşti."
2. In anexa nr. 1, la capitolul I punctul 8.1, literele a), d) şi g) se modifică şi vor avea
următorul cuprins:
,,a) numele producătorului sau acronimul acestuia este
inscripţionat în partea de sus a crotaliei, unde este prevăzut sistemul de
prindere a celor două părţi;
...................................................................................................
d) în stânga acronimului se vor inscripţiona de către
producător logoul acestuia şi data imprimării crotaliei auriculare, iar în
dreapta acronimului, cu cifre romane, se va inscripţiona numărul duplicatului
crotaliei, dacă este cazul; prima crotalie duplicat va purta cifra I (unu roman);
.......................................................................................
g) sub codul de bare se înscriu 8 cifre înşiruite, cu
înălţimea de 0,5 cm, care au următoarea specificaţie: primele două reprezintă
numărul seriilor de câte 999.999.999 de crotalii, pornind de la seria 50 până
la seria 99 (de exemplu: 50 pentru prima serie de 999.999.999 de crotalii, 51
pentru a doua serie de 999.999.999 de crotalii etc), următoarea cifră este
cifra de control, iar restul de 5 cifre reprezintă primele cifre din numărul de
ordine al animalului;".
3. In anexa nr. 1, la capitolul I punctul 9.1, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
,,a) primele două cifre reprezintă numărul seriilor de
câte 999.999.999 de crotalii, pornind de la seria 50 până la seria 99 (de exemplu: 50 pentru prima sene de 999.999.999 de crotalii, 51
pentru a doua serie de 999.999.999 de crotalii etc.);".
4. In anexa nr. 1, la capitolul II punctul 2.1, litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:
,,d) cifrele şi literele înscrise pe crotalia
auriculară, precum şi codul de bare trebuie să fie de culoare neagră, iar
culoarea crotaliei auriculare trebuie să fie de culoare galben-lămâie pentru
suinele crescute în exploataţiile nonprofesionale, de culoare roşie pentru
suinele crescute în exploataţiile industriale comerciale şi de culoare
portocalie pentru suinele crescute în exploataţiile comerciale de tip A;".
5. In anexa nr. 1, la capitolul II, partea introductivă a punctului 4.1 şi punctul 4.2 se modifică şi
vor avea următorul cuprins:
„4.1. Pentru crotaliile auriculare folosite în
exploataţiile nonprofesionale şi în exploataţiile comerciale de tip A, partea
«tată» a crotaliei va conţine următoarele înscrisuri:
..............................................................................................
4.2. In plus, faţă de prevederile pct. 4.1, la cererea
proprietarului, producătorul va imprima pe crotalia auriculară şi codul de
bare. Acesta trebuie să reproducă corect şi integral codul unic de identificare
al animalului înscris pe crotalie, respectând ordinea literelor şi cifrelor ce
formează codul de identificare."
6. In anexa nr. 1, la
capitolul III litera A punctul 3, după litera I)
se introduce o nouă literă, litera m), cu
următorul cuprins:
,,m) mijlocul de legătură dintre cele două părţi
componente ale unei crotalii auriculare trebuie să suporte o tracţiune cuprinsă
între 250 şi 300 N, măsurată în plan axial, caracteristică ce trebuie să se
menţină o perioadă de cel puţin 7 (şapte) ani."
7. In anexa nr. 1, la
capitolul III litera A punctul 4.1, litera c) se modifică şi va avea următorul
cuprins:
,,c) opţional, proprietarul animalului poate solicita
firmei producătoare printarea pe crotalie a unui cod de bare reprezentând codul
de identificare a animalului. Acesta trebuie să reproducă corect şi integral
codul unic de identificare a animalului înscris pe crotalie, respectând ordinea
literelor şi cifrelor ce formează codul de identificare."
8. In anexa nr. 2,
punctul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„4. In cazul în care răspunsul la cerere este
favorabil, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa
Alimentelor emite Certificatul de aprobare a mijlocului oficial de identificare utilizat pe teritoriul
României, precum şi documentul de alocare a codurilor de identificare pentru
imprimarea mijloacelor oficiale de identificare, prevăzute în anexele nr. 4,
respectiv nr. 6."
9. Anexa nr. 3 se
modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 1, care
face parte integrantă din prezentul ordin.
10. Anexa nr. 5 se
modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 2, care face parte integrantă din
prezentul ordin.
11. Anexa nr. 7 se abrogă.
Art. II. - Prezentul
ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data publicării,
cu excepţia art. I pct. 4,
care intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării.
Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare
şi pentru Siguranţa Alimentelor,
Roatis Chetan Radu
ANEXA Nr. 1
(Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 39/2010)
CERERE DE APROBARE
a mijlocului oficial de identificare utilizat pe
teritoriul României
Nr............../..................
CERERE
Subscrisa S.C............................., cu sediul
social în (adresa completă)
............................................................................, înmatriculată la registrul comerţului cu nr......................,
cod fiscal............, telefon/fax.................., reprezentată legal prin
domnul/doamna........................................,
CNP....................................., posesor/posesoare al/a BI/CI seria......nr..............,
eliberat(ă)de................la data de.................., solicit aprobarea mijlocului oficial de identificare utilizat pe
teritoriul României, modelul......................, produs de
............................., având codul de produs*)
................................, pentru a putea fi folosit la identificarea
oficială a bovinelor, ovinelor, caprinelor şi
suinelor.
Declar pe propria răspundere că am luat cunoştinţă de:
a) prevederile art. 14 alin. (1) lit. c)-e) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2010 privind identificarea şi
înregistrarea suinelor, ovinelor şi caprinelor, precum şi pentru modificarea şi
completarea unor acte normative;
b) prevederile art. 14 lit. j)-I) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2002 privind
identificarea şi înregistrarea bovinelor în România, aprobată cu modificări
prin Legea nr. 25/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
c) prevederile anexei nr. 2 la Ordinul preşedintelui
Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr.
39/2010 pentru aprobarea cerinţelor tehnice care trebuie îndeplinite de
mijloacele oficiale de identificare a bovinelor, suinelor, ovinelor şi
caprinelor, precum şi pentru stabilirea condiţiilor de aprobare a acestora pe
teritoriul României, cu modificările şi completările ulterioare.
Anexez la prezenta cerere următoarele documente şi
elemente:
Nr. crt.
|
Documente şi elemente necesare
aprobării mijloacelor de identificare pentru speciile bovine, ovine, caprine
şi suine
|
Depus (Da/Nu)
|
1.
|
Certificatul de atestare a conformităţii acestuia cu cerinţele
tehnice prevăzute în anexa nr. 1 la Ordinul preşedintelui Autorităţii
Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 39/2010, în
original şi în copie legalizată
|
|
2.
|
Copie a rapoartelor de testare (tradusă în limba română şi
legalizată pentru rapoartele efectuate în alte ţări decât România), eliberate
conform pct. 6 din anexa nr. 2 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale
Sanitare Veterinare si pentru Siguranţa Alimentelor nr. 39/2010
|
|
3.
|
Mostra mijlocului oficial de identificare pentru care solicită aprobarea
|
|
4.
|
Fotografie în format digital a mijlocului oficial de identificare
pentru care solicită aprobarea
|
|
5.
|
Copie a certificatului de înregistrare de la registrul comerţului
|
|
6.
|
Copie de pe BI/CI al/a reprezentantului legal
|
|
7.
|
Dovada că deţine un angajament scris cu producătorul pentru
furnizarea mijlocului de identificare pe teritoriul României
|
|
Data...................
Reprezentant legal,
...............................
(semnătura şi ştampila)
*) Se va completa doar dacă modelul mijlocului de
identificare pentru care se solicită aprobarea a fost testat de către ICAR, i
s-a acordat un cod de produs şi a fost publicat în lista prevăzută la pct. 6.2
lit. b) din anexa nr. 2 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare
Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 39/2010.
ANEXA Nr. 2
(Anexa nr. 5 la Ordinul nr. 39/2010)
CERERE DE ACORDARE
a dreptului de furnizare a mijlocului oficial de
identificare utilizat pe teritoriul României
Nr................./.................
CERERE
Subscrisa S.C./RF.A./Asociaţia
profesională înregistrată legal
......................................................., cu sediul social în (adresa completă)
.......................................................................................................................................,
înmatriculată la registrul comerţului cu
nr........................../Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu nr................/....................., C.I.F./cod
fiscal ...................., telefon/fax....................., reprezentată legal prin domnul/doamna ..............................................,
CNP ........................, posesor/posesoare al/a
BI/CI seria...... nr..............., eliberat(ă) de..............la data de...................., solicit acordarea dreptului de furnizare a mijloacelor oficiale de
identificare aprobate, potrivit legii, pentru utilizarea pe teritoriul României
la identificarea oficială a bovinelor, ovinelor, caprinelor şi suinelor.
Declar pe propria răspundere că am luat cunoştinţă de:
a) prevederile art. 14 alin. (1) lit. c)-e) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2010 privind identificarea şi
înregistrarea suinelor, ovinelor şi caprinelor, precum şi pentru modificarea şi
completarea unor acte normative;
b) prevederile art. 14 lit. j)-l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2002 privind
identificarea şi înregistrarea bovinelor în România, aprobată cu modificări
prin Legea nr. 25/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
c) prevederile anexei nr. 2 la
Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru
Siguranţa Alimentelor nr. 39/2010 pentru aprobarea cerinţelor tehnice care
trebuie îndeplinite de mijloacele oficiale de identificare a bovinelor,
suinelor, ovinelor şi caprinelor, precum şi pentru stabilirea condiţiilor de
aprobare a acestora pe teritoriul României, cu modificările şi completările
ulterioare.
Anexez la prezenta cerere următoarele documente şi
elemente:
Nr. crt.
|
Documente necesare aprobării
mijloacelor de identificare pentru speciile bovine, ovine, caprine şi suine
|
Depus (Da/Nu)
|
1.
|
Copie a certificatului de înregistrare de la registrul comerţului
- pentru persoanele juridice Copie a documentului de înregistrare legală -
pentru persoanele fizice autorizate/asociaţiile înregistrate legal
|
|
2.
|
Copie de pe BI/CI al/a reprezentantului legal
|
|
3.
|
Dovada că deţine un angajament scris cu furnizorul primar pentru
furnizarea mijlocului de identificare pe teritoriul României
|
|
Data...................
Reprezentant legal,
....................................
(semnătura şi ştampila)