ORDIN Nr. 482
din 14 martie 2007
privind aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a titlului XV „Raspunderea civila a personalului medical
si a furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si
farmaceutice" din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii
ACT EMIS DE:
MINISTERUL SANATATII
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 237 din 5 aprilie 2007
Având în vedere prevederile art. 680 din Legea nr.
95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu
modificările şi completările ulterioare,
văzând Referatul de aprobare al Secretariatului de Stat
pentru Relaţia cu Parlamentul si Sindicatele nr. E.N. 2.768/2007,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 862/2006 privind organizarea şi
funcţionarea Ministerului Sănătăţii Publice, cu modificările şi completările
ulterioare,
ministrul sănătăţii publice emite prezentul ordin.
Art. 1. - Se aprobă Normele
metodologice de aplicare a titlului XV „Răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de
produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice" din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul
sănătăţii, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. - Prezentul ordin se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul sănătăţii publice,
Gheorghe Eugen Nicolăescu
ANEXĂ
NORME METODOLOGICE
de aplicare a titlului XV „Răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de
produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice" din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul
sănătăţii
CAPITOLUL I
Răspunderea civilă a personalului medical
Art. 1. - Eroarea profesională
săvârşită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, care a produs
prejudicii asupra pacientului, atrage răspunderea civilă a personalului medical
şi/sau a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice.
Art. 2. - (1) Personalul
medical răspunde civil pentru prejudiciile produse în exercitarea profesiei şi
atunci când îşi depăşeşte competenţele, cu excepţia cazurilor de urgenţă în
care nu este disponibil personal medical ce are competenţa necesară.
(2) Dovada cazurilor în care nu
este disponibil personal medical ce are competenţă în efectuarea unui act
medical se face cu acte ce emană de la reprezentantul legal al furnizorului de
servicii medicale şi care atestă personalul existent la locul furnizării actului
medical ce a fost generator de prejudicii.
Art. 3. - (1) Persoanele
implicate în actul medical răspund proporţional cu gradul de vinovăţie al
fiecăruia, în cazul producerii unui prejudiciu.
(2) Stabilirea gradului de
vinovăţie se face de către instanţa judecătorească competentă, potrivit legii.
Art. 4. - Personalul medical nu
este răspunzător pentru daunele şi prejudiciile produse în exercitarea
profesiunii, în cazurile prevăzute de lege.
Art. 5. - (1) Personalul
medical răspunde direct în situaţia în care s-a stabilit existenţa unui caz de
malpraxis.
(2) Unităţile sanitare publice
sau private, în calitate de furnizori de servicii medicale, răspund civil,
potrivit dreptului comun, pentru prejudiciile produse în activitatea de
prevenţie, diagnostic sau tratament, în situaţiile prevăzute la art. 664 din Legea nr. 95/2006 privind reforma
în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, în solidar
cu personalul medical angajat, pentru prejudiciile produse de acesta.
Art. 6. - Pentru prejudiciile
cauzate în mod direct sau indirect pacienţilor, generate de nerespectarea
reglementărilor interne ale unităţii sanitare, răspund civil unităţile sanitare
publice sau private.
Art. 7. - Persoanele prevăzute
la art. 646-648 din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, răspund potrivit
dispoziţiilor cuprinse în lege.
CAPITOLUL II
Acordul pacientului informat
Art. 8. - (1) Acordul scris al pacientului, necesar
potrivit art. 649 din Legea nr. 95/2006, cu
modificările şi completările ulterioare, trebuie să conţină în mod obligatoriu
cel puţin următoarele elemente:
a) numele, prenumele şi domiciliul sau, după caz,
reşedinţa pacientului;
b) actul medical la care urmează a fi supus;
c) descrierea, pe scurt, a informaţiilor ce i-au fost furnizate de către medic, medicul dentist,
asistentul medical/moaşă;
d) acordul exprimat fără echivoc pentru efectuarea
actului medical;
e) semnătura şi data exprimării acordului.
(2) Acordul scris constituie
anexă la documentaţia de evidenţă primară.
Art. 9. - (1) In cazurile în
care pacientul este lipsit de discernământ, iar medicul, medicul dentist,
asistentul medical/moaşa nu pot contacta reprezentantul legal sau ruda cea mai
apropiată, datorită situaţiei de urgenţă, şi nu se poate solicita nici
autorizarea autorităţii tutelare, deoarece intervalul de timp până la
exprimarea acordului ar pune în pericol, în mod ireversibil, sănătatea şi viaţa
pacientului, persoana care a acordat îngrijirea va efectua un raport scris ce
va fi păstrat la foaia de observaţie a pacientului.
(2) Raportul prevăzut la
alin. (1) va cuprinde
descrierea împrejurării în care a fost acordată îngrijirea medicală, cu
precizarea elementelor ce atestă situaţia de urgenţă, precum şi a datelor din
care să rezulte lipsa de discernământ a pacientului.
(3) Raportul prevăzut la
alin. (1) va cuprinde numele
şi prenumele persoanei care a acordat asistenţa medicală, data şi ora la care a
fost întocmit, actul medical efectuat în cauză, semnătura persoanei care a
efectuat actul medical.
(4) In situaţia în care actul
medical a fost efectuat cu participarea mai multor persoane, se vor preciza în
raport numele tuturor persoanelor care au efectuat actul în cauză şi tipul de
manevre medicale efectuate şi raportul va fi semnat de
toate aceste persoane.
CAPITOLUL III
Obligativitatea acordării asistenţei medicale
Art. 10. - (1) Medicul, medicul
dentist, asistentul medical/moaşa au obligaţia să acorde asistenţă medicală
unei persoane doar dacă au acceptat-o în prealabil ca pacient.
(2) Criteriile de acceptare ca
pacient sunt următoarele:
a) metoda de prevenţie, diagnostic, tratament la care
urmează să fie supusă persoana în cauză să facă parte din
specialitatea/competenţa medicului, medicului dentist, asistentului medical/moaşei;
b) persoana în cauză să facă o solicitare scrisă
către medic, medicul dentist, asistentul medical/moaşă de acordare a asistenţei
medicale, cu excepţia cazurilor în care persoana este lipsită de discernământ
sau a situaţiilor de urgenţă medico-chirurgicală. Solicitarea va fi păstrată în
fişa medicală sau, după caz, într-un registru special;
c) aprecierea medicului, medicului dentist,
asistentului medical/moaşei că prin acordarea asistenţei medicale nu există
riscul evident de înrăutăţire a stării de sănătate a persoanei căreia i se
acordă asistenţă medicală. Aprecierea se face după un criteriu subiectiv şi nu
poate constitui circumstanţă agravantă în stabilirea cazului de malpraxis.
Art. 11. - (1) Intreruperea
relaţiei cu pacientul se face de către medic, medicul dentist, asistentul
medical/moaşă în cazurile prevăzute de art. 653 alin.
(1) din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi
completările ulterioare.
(2) In situaţia în care
medicul doreşte întreruperea relaţiei cu pacientul, acesta va notifica
pacientului dorinţa terminării relaţiei, înainte cu minimum 5 zile, pentru ca pacientul să găsească o
alternativă, doar în măsura în care acest fapt nu pune în pericol starea
sănătăţii pacientului.
(3) In vederea realizării
notificării prevăzute la alin. (2), medicul trebuie să motiveze temeiul refuzului, astfel încât acesta
să nu fie unul arbitrar.
(4) Notificarea se întocmeşte
în dublu exemplar, unul fiind transmis pacientului cu minimum 5 zile înaintea terminării relaţiei, iar
celălalt exemplar urmând să rămână la medic. In notificare se va preciza că
terminarea relaţiei în momentul notificării nu pune în pericol viaţa
pacientului.
Art. 12. - (1) In situaţia în
care nu există ghiduri de practică aprobate la nivel naţional, în specialitatea
respectivă, în acordarea asistenţei medicale europene, personalul medical are
obligaţia aplicării standardelor recunoscute de comunitatea medicală a
specialităţii respective.
(2) In aplicarea prevederilor alin. (1), fiecare
furnizor de servicii medicale va respecta standarde
europene recunoscute de comunitatea medicală a specialităţii respective,
standarde ce vor putea fi actualizate periodic, în funcţie de dezvoltarea
ştiinţifică medicală.
CAPITOLUL IV
Asigurarea obligatorie de răspundere civilă
profesională pentru
medici, farmacişti şi alte persoane din domeniul asistenţei medicale
Art. 13. - (1) Personalul
medical încheie asigurare de malpraxis, în condiţiile legii.
(2) O copie de pe asigurare va
fi prezentată înainte de încheierea contractului de muncă, fiind o condiţie
obligatorie pentru angajare.
(3) Asigurarea va fi reînnoită
la expirarea perioadei de valabilitate şi va fi depusă, în copie, la angajator.
(4) In situaţia în care nu
există contract de muncă, copia asigurării va fi înaintată reprezentantului legal
al furnizorului de produse, servicii medicale sau farmaceutice, la care
persoana asigurată îşi desfăşoară activitatea.
CAPITOLUL V
Procedura de stabilire a cazurilor de răspundere
civilă profesională
pentru medici, farmacişti şi alte persoane din domeniul asistenţei medicale
Art. 14. - Persoanele
prejudiciate printr-un act de malpraxis se pot adresa fie Comisiei de
monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis, denumită
în continuare Comisia, fie
instanţei judecătoreşti competente, potrivit legii.
Art. 15. - (1) In situaţia în
care are loc sesizarea Comisiei de monitorizare şi competenţă profesională
pentru cazurile de malpraxis ori a instanţei judecătoreşti competente de către
persoanele care au acest drept, potrivit legii, Comisia stabileşte prin decizie
dacă a fost sau nu un caz de malpraxis.
(2) Decizia se comunică
persoanelor implicate în termen de 5 zile
calendaristice.
Art. 16. - Decizia Comisiei
poate fi contestată de către asigurător sau părţile implicate la instanţa
judecătorească competentă, în termen de 15 zile calendaristice de la data comunicării acesteia.
Art. 17. - In situaţia în care
Comisia a stabilit existenţa unei situaţii de malpraxis, instanţa judecătorească
competentă poate, la cererea persoanei prejudiciate, să oblige persoana
responsabilă la plata despăgubirilor.
Art. 18. - Despăgubirile pentru
un act de malpraxis se pot stabili pe cale amiabilă în cazul în care rezultă cu
certitudine răspunderea civilă a asiguratului.
Art. 19. - (1) In situaţia în
care asiguratul, asigurătorul şi persoana prejudiciată nu cad de acord asupra
culpei asiguratului, cuantumul şi modalitatea de plată a prejudiciului cauzat
printr-un act de malpraxis se vor stabili de către instanţa judecătorească.
(2) Prejudiciul se va despăgubi
de către asigurător în limita sumei asigurate, în baza hotărârii judecătoreşti
definitive, iar în cazul în care prejudiciul depăşeşte suma asigurată, partea
vătămată poate pretinde autorului prejudiciului plata diferenţei până la
recuperarea integrală a acestuia.
Art. 20. - Despăgubirile se
stabilesc în raport cu întinderea prejudiciului.
Art. 21. - Acordarea
despăgubirilor se poate face fie sub forma unei sume globale, fie prin plăţi cu
caracter viager sau temporar şi va ţine cont de toate cheltuielile pentru
restabilirea sănătăţii.
Art. 22. - In cazul în care,
după acordarea despăgubirilor, se face dovada unor noi prejudicii având drept
cauză acelaşi act de malpraxis, se pot acorda de către instanţa judecătorească
despăgubiri suplimentare.
Art. 23. - In situaţia în care
s-au acordat prestaţii periodice ca formă de reparare a prejudiciului, se poate
solicita instanţei judecătoreşti competente mărirea, reducerea cuantumului
prestaţiilor sau sistarea plăţii dacă au intervenit modificări corespunzătoare
ale stării sănătăţii persoanei prejudiciate.
Art. 24. - Despăgubirile pot fi
majorate de către instanţă în situaţia în care partea prejudiciată, ulterior
rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care au fost stabilite
despăgubirile, a fost încadrată într-un alt grad de handicap, ca urmare a
actului de malpraxis, şi s-a micşorat pensia de invaliditate.
Art. 25. - In situaţia în care,
ca urmare actului de malpraxis, a avut loc pierderea totală sau parţială a
capacităţii de muncă, instanţa de judecată stabileşte, în funcţie de situaţie,
modalitatea şi cuantumul despăgubirilor.
Art. 26. - In cazul în care
persoana prejudiciată este un minor, cuantumul despăgubirilor va fi stabilit de
către instanţă, ţinându-se seama de împrejurările de fapt, de îngrijirile pe
care aceasta trebuie să le primească, de cheltuielile şi eforturile
suplimentare pe care trebuie să le facă pentru dobândirea unei calificări
adecvate stării de sănătate şi alte împrejurări ce vor fi stabilite de
instanţă.
Art. 27. - Cuantumul
despăgubirilor poate fi reexaminat la data când persoana s-a încadrat în muncă.
Art. 28. - Renunţarea de către
părinte, în numele minorului, la despăgubirile cuvenite acestuia nu se poate
face decât cu prealabila încuviinţare a autorităţii tutelare.
Art. 29. - Data de la care se
plătesc despăgubirile este aceea a producerii actului de malpraxis.
Art. 30. - Raporturile dintre
asigurat şi asigurător sunt stabilite potrivit clauzelor din contractul de
asigurare.
Art. 31. - (1) Despăgubirile se
plătesc şi atunci când persoanele vătămate sau decedate nu au domiciliul ori
reşedinţa în România, cu excepţia cetăţenilor din Statele Unite ale Americii,
Canada şi Australia.
(2) Pentru a putea beneficia de prevederile alin. (1), persoanele vătămate sau succesorii legali ai acestora vor face
dovada domiciliului ori reşedinţei persoanei vătămate la momentul producerii
actului cauzator de prejudicii.
CAPITOLUL VI
Dispoziţii finale
Art. 32. - (1) Comisia
întocmeşte un raport anual detaliat pe care îl prezintă Ministerului Sănătăţii
Publice până la data de 1 februarie
a anului următor celui pentru care se întocmeşte acest raport.
(2) Aducerea la cunoştinţa
opiniei publice a raportului prevăzut la alin. (1) se face prin publicarea pe site-ul Ministerului Sănătăţii Publice
în luna martie a fiecărui an pentru anul anterior.