ORDIN Nr. 657
din 26 iunie 2006
pentru aprobarea modelelor
si continutului formularelor utilizate in activitatea de inspectie fiscala
ACT EMIS DE:
MINISTERUL MEDIULUI SI GOSPODARIRII APELOR
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 702 din 16 august 2006
In baza prevederilor art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 105/2006, având în vedere dispoziţiile art. 196 alin. (4) din Ordonanţa
Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 5 alin. (8) din
Hotărârea Guvernului nr. 408/2004 privind organizarea şi funcţionarea
Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, cu modificările şi completările
ulterioare,
ministrul mediului şi gospodăririi apelor emite următorul ordin:
Art. 1. - (1) Se aprobă modelul şi conţinutul
formularelor utilizate în activitatea de inspecţie fiscală, reglementată prin
titlul VII „Inspecţia fiscală" din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, după cum urmează:
1. - Aviz de inspecţie fiscală - anexa nr. 1a);
- Instrucţiuni de completare şi utilizare a
formularului „Aviz de inspecţie fiscală" - anexa nr. 1b);
- Caracteristicile de tipărire, modul de difuzare,
utilizare şi păstrare a formularului „Aviz de inspecţie fiscală" - anexa
nr. 1c);
2. - Ordin de serviciu - anexa nr. 2a);
- Instrucţiuni de completare şi utilizare a
formularului „Ordin de serviciu" - anexa nr. 2b);
- Caracteristicile de
tipărire, modul de difuzare, utilizare şi păstrare a formularului „Ordin de
serviciu" - anexa nr. 2c);
3. - Notă explicativă - anexa nr. 3a);
- Instrucţiuni de completare şi utilizare a
formularului „Notă explicativă" - anexa nr. 3b);
- Caracteristicile de
tipărire, modul de difuzare, utilizare şi păstrare a formularului „Notă
explicativă" - anexa nr. 3c);
4. - Invitaţie - anexa nr. 4a);
- Instrucţiuni de completare şi utilizare a
formularului „Invitaţie" - anexa nr. 4b);
- Caracteristicile de
tipărire, modul de difuzare, utilizare şi păstrare a formularului
„Invitaţie" - anexa nr. 4c).
5. - Proces-verbal de constatare a contravenţiilor -
anexa nr. 5a);
- Instrucţiuni de completare şi utilizare a
formularului „Proces-verbal de constatare a contravenţiilor" - anexa nr.
5b);
- Caracteristicile de tipărire, modul de difuzare,
utilizare şi păstrare a formularului „Proces-verbal de constatare a
contravenţiilor" - anexa nr. 5c);
6. - Proces-verbal de ridicare/restituire de înscrisuri
- anexa nr. 6a);
- Instrucţiuni de completare şi utilizare a
formularului „Proces-verbal de ridicare/restituire de înscrisuri" - anexa
nr. 6b);
- Caracteristicile de tipărire, modul de difuzare,
utilizare şi păstrare a formularului „Proces-verbal de ridicare/restituire de înscrisuri" - anexa nr. 6c);
7. - Proces-verbal de sigilare/desigilare - anexa nr.
7a);
- Instrucţiuni de completare şi utilizare a
formularului „Proces-verbal de sigilare/desigilare" - anexa nr. 7b);
- Caracteristicile de tipărire, modul de difuzare,
utilizare şi păstrare a formularului „Proces-verbal de
sigilare/desigilare" - anexa nr. 7c).
(2) Anexele nr. 1a)-7c) fac parte integrantă din
prezentul ordin.
Art. 2. - Se aprobă modelul şi conţinutul minimal ale
documentului „Declaraţie" pe care contribuabilul este obligat să o dea la
sfârşitul inspecţiei fiscale, prezentat în anexa nr. 8a) care face parte
integrantă din prezentul ordin.
Art. 3. - Formularele prevăzute la art. 1 şi documentul
menţionat la art. 2 se completează conform instrucţiunilor prevăzute în anexele
nr. 1b), 2b), 3b), 4b), 5b), 6b), 7b) şi 8b).
Art. 4. - Caracteristicile de tipărire, modul de
difuzare, utilizare şi păstrare a formularelor prevăzute la art. 1 şi 2 sunt
stabilite în anexele nr. 1c), 2c), 3c), 4c), 5c), 6c), 7c) şi 8c).
Art. 5. - Formularele se emit de către Administraţia
Fondului pentru Mediu, prin personalul de specialitate, precum şi prin
intermediul aplicaţiilor informatice utilizate în cadrul instituţiei, conform
modelelor prezentate în anexe.
Art. 6. - Direcţia cu atribuţii
specifice privind colectarea din cadrul Administraţiei Fondului pentru Mediu va
lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.
Art. 7. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Ministrul mediului şi gospodăririi apelor,
Sulfina Barbu
ANTETUL ADMINISTRAŢIEI FONDULUI PENTRU MEDIU
ANEXA Nr. 1a)
AVIZ DE INSPECŢIE FISCALĂ
Nr............ din ............
Denumirea contribuabilului
................................................................
Cod de identificare fiscală
................................................................
Domiciliul fiscal: localitatea
..............................................................,
bd./str...................... nr........., bl........,
sc........., et........,
ap.........., judeţul/sectorul ................, cod
poştal ................
Domnului/Doamnei administrator/director general,
Avem onoarea să vă informăm că începând cu data de.................................., în conformitate cu prevederile Ordonanţei
Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, veţi face
obiectul unei inspecţii fiscale, având ca obiective:
- verificarea modului de calcul şi de constituire a
obligaţiilor la Fondul pentru mediu pe perioada
........................................;
- verificarea modului de întocmire a declaraţiilor
lunare privind obligaţiile de plată la Fondul pentru mediu şi depunerea
acestora pe perioada ....................................;
- verificarea îndeplinirii obligaţiei de plată a
sumelor datorate la Fondul pentru mediu pe perioada ...............;
- stabilirea eventualelor diferenţe de plată şi
calculul accesoriilor aferente;
- verificarea modului de organizare şi conducere a evidenţei fiscale şi contabile.
Pentru buna desfăşurare a inspecţiei fiscale, vă rugăm
să pregătiţi, pentru a fi puse la dispoziţia organelor de inspecţie, toate
documentele contabile şi fiscale şi alte elemente justificative relevante
pentru stabilirea obligaţiilor societăţii la Fondul pentru mediu.
In măsura în care contabilitatea dumneavoastră este
informatizată, urmează să asiguraţi ansamblul informaţiilor, datelor şi
documentelor arhivate în format electronic.
Pe parcursul inspecţiei fiscale aveţi dreptul de a
beneficia de asistenţă de specialitate şi/sau juridică.
Inspecţia fiscală se va desfăşura cu respectarea
prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, şi a altor reglementări legale în materie, precum şi a
prevederilor Codului etic al inspectorului fiscal.
Menţionăm că aveţi posibilitatea de a solicita, o
singură dată, amânarea datei de începere a inspecţiei fiscale pentru motive
justificate.
Prezentul aviz de inspecţie fiscală a fost emis în
conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr.
1.050/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei
Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
După data începerii inspecţiei fiscale, nu se mai pot
depune declaraţii rectificative privind obligaţiile de plată la Fondul pentru
mediu, aferente perioadelor supuse inspecţiei.
Vă asigurăm de întreaga noastră colaborare pe parcursul
desfăşurării inspecţiei fiscale.
Conducătorul Administraţiei Fondului pentru Mediu,
..........................................................................................
(numele si prenumele)
..........................................................................................
(semnătura)
LS.
Persoana de contact:
........................................................................
Telefon:
..............................................................................................
ANEXA Nr. 1b)
INSTRUCŢIUNI
de completare şi utilizare a formularului „Aviz de
inspecţie fiscală"
„Avizul de inspecţie fiscală" reprezintă
documentul prin care organele de inspecţie ale Administraţiei Fondului pentru Mediu
înştiinţează contribuabilul în legătură cu inspecţia fiscală care urmează să se
efectueze la acesta. în formular se va indica perioada supusa inspecţiei
privind obligaţiile la Fondul pentru mediu.
Se întocmeşte şi se transmite contribuabilului, care urmează
a face obiectul unei inspecţii fiscale, înainte cu 30 de zile pentru marii
contribuabili şi cu 15 zile pentru ceilalţi contribuabili de începerea
efectuării acesteia.
Avizul de inspecţie fiscală se întocmeşte de personalul
de specialitate al Administraţiei Fondului pentru Mediu, se avizează de
directorul compartimentului cu atribuţii în acest sens şi se semnează de
conducătorul Administraţiei Fondului pentru Mediu sau de altă persoană
împuternicită.
Se întocmeşte în două exemplare originale, din care:
- exemplarul 1 se va trimite
contribuabilului prin poştă, cu confirmare de primire, sau prin înmânare
directă cu semnătura şi data de primire pe exemplarul 2;
- exemplarul 2 va fi înmânat echipei de inspecţie
fiscală care va efectua inspecţia fiscală, urmând a fi anexat la raportul de
inspecţie fiscală/procesul-verbal de control.
ANEXA Nr. 1c)
CARACTERISTICILE DE TIPĂRIRE,
modul de difuzare, utilizare şi păstrare a
formularului „Aviz de inspecţie fiscală"
1. Denumire: Aviz de inspecţie fiscală
2. Format: A4.
3. Caracteristici de tipărire: se tipăreşte pe o
singură faţă. Se poate edita cu ajutorul tehnicii de calcul.
4. Se utilizează: în baza art. 99-100 din Ordonanţa
Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare, pentru înştiinţarea contribuabilului despre
începerea inspecţiei fiscale.
5. Se întocmeşte în două exemplare de personalul de
specialitate al Administraţiei Fondului pentru Mediu.
6. Circulă: - exemplarul 1 la contribuabil;
- exemplarul 2 la inspectorii
care vor efectua inspecţia fiscală.
7. Se arhivează: - un exemplar la contribuabil;
- un exemplar la raportul de inspecţie
fiscală/procesul-verbal de control.
ANEXA Nr. 2a)
ORDIN DE SERVICIU
Domnul/Doamna ....................................................,
având funcţia
de........................................, este delegat/delegată pentru efectuarea inspecţiei fiscale privind
obligaţiile la Fondul pentru mediu la contribuabilul:
...........................................
Codul de identificare
fiscală:........................................................................
Domiciliul fiscal:
.............................................................................................
Data începerii inspecţiei fiscale: ...................................................................
Se legitimează cu legitimaţia de inspecţie fiscală nr.:
................................
Conducătorul Administraţiei Fondului pentru Mediu,
.......................................................................
(numele şi prenumele)
………………………………………………
(semnătura)
LS.
ANEXA Nr. 2b)
INSTRUCŢIUNI
de completare şi utilizare a formularului „Ordin de
serviciu"
„Ordinul de serviciu" reprezintă documentul prin
care organele de inspecţie fiscală ale Administraţiei Fondului pentru Mediu
sunt împuternicite să efectueze inspecţia fiscală la contribuabilul
nominalizat.
Documentul se întocmeşte de personalul de specialitate
al Administraţiei Fondului pentru Mediu, se avizează de directorul
compartimentului cu atribuţii în acest sens şi se semnează de conducătorul
Administraţiei Fondului pentru Mediu sau de altă persoană împuternicită.
Se întocmeşte într-un exemplar pentru echipa de
inspecţie fiscală.
ANEXA Nr. 2c)
CARACTERISTICILE DE TIPĂRIRE,
modul de difuzare,
utilizare şi păstrare a formularului „Ordin de
serviciu"
1. Denumire: Ordin de serviciu
2. Format: A4.
3. Caracteristici de tipărire: se tipăreşte pe o
singură faţă. Se poate edita cu ajutorul tehnicii de calcul.
4. Se utilizează de organele de inspecţie ale
Administraţiei Fondului pentru Mediu, pentru:
- nominalizarea organelor de inspecţie care vor
efectua inspecţia fiscală;
- nominalizarea contribuabilului supus inspecţiei
fiscale;
- stabilirea datei de începere a inspecţiei fiscale.
5. Se întocmeşte într-un exemplar de pesonalul de
specialitate al Administraţiei Fondului pentru Mediu.
6. Circulă: numai la organele de inspecţie fiscală.
7. Se arhivează la organul de inspecţie fiscală, ca
anexă la raportul de inspecţie fiscală/procesul-verbal
de control.
ANEXA Nr. 3a)
NOTĂ EXPLICATIVĂ
Subsemnatul/Subsemnata...............................................................,
având calitatea de........................................................................la.................de la data
de............................/........................./.............................,
domiciliat/domiciliată în
.....................................................,
judeţul/sectorul ...............................................,
bd./str........................................................
nr........, bl........., sc......., et........, ap.........., telefon ..........................................., legitimat cu
B.I./C.I./paşaport seria ........... nr..........., eliberat de ................................... la data de .................../.........................../............................,
cod numeric personal
..................................................................................,
la întrebările puse de ................................................................,
având funcţia de
..................................................................... în cadrul
Administraţiei Fondului
pentru Mediu, în baza art. 92 alin. (3) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr.
92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, dau următoarele explicaţii:
1.
Intrebare:............................................................................................
1. Răspuns: ............................................................................................
2. Intrebare:
............................................................................................
2. Răspuns:
............................................................................................
3. Dacă mai aveţi ceva de adăugat
....................................................
Data si semnătura
……………………………………………………….
Dată în faţa noastră
Organe de inspecţie fiscală,
.....................................................................................
(numele, prenumele, nr. legitimaţiei de inspecţie
fiscală)
....................................................................................
(semnătura)
ANEXA Nr. 3b)
INSTRUCŢIUNI
de completare şi utilizare a formularului „Notă
explicativă"
„Nota explicativă" reprezintă documentul prin care
organele de inspecţie fiscală ale Administraţiei Fondului pentru Mediu pot
solicita explicaţii scrise reprezentantului sau oricărui angajat al
contribuabilului, care să contribuie la stabilirea unor elemente relevante din
activitatea contribuabilului, ce pot influenţa inspecţia fiscală. Solicitarea
de explicaţii scrise se va face în timpul inspecţiei fiscale, ori de câte ori
acestea sunt necesare pentru clarificarea şi definitivarea constatărilor
privind situaţia fiscală a contribuabililor.
Intrebările vor fi formulate în mod clar, concis şi
concret, pentru a da posibilitate unor răspunsuri la obiect.
In cazul în care persoana în cauză refuză să răspundă
la întrebări, organele de inspecţie fiscală vor transmite întrebările printr-o
adresă scrisă, înregistrată la contribuabil, stabilind un termen util, de cel
puţin 5 zile lucrătoare, pentru formularea răspunsului.
In toate cazurile, explicaţiile la întrebările puse de
organele de inspecţie fiscală se vor da în scris prin „nota explicativă".
Refuzul de a răspunde la întrebări va fi consemnat în
raportul de inspecţie fiscală/procesul-verbal de control, anexându-se o copie
după adresa de comunicare.
Documentul se întocmeşte în
două exemplare, din care:
- exemplarul 1 va fi anexat la raportul de inspecţie
fiscală/procesul-verbal de control;
- exemplarul 2 va rămâne la persoana care a dat
explicaţii.
ANEXA Nr. 3c)
CARACTERISTICILE DE TIPĂRIRE
modul de difuzare, utilizare
şi păstrare a formularului „Notă explicativă"
1. Denumire: Notă explicativă
2. Format: A4 (poate avea un număr variabil de pagini)
3. Caracteristici de tipărire: se tipăreşte pe o
singură faţă. Se poate edita cu ajutorul tehnicii de calcul.
4. Se utilizează în baza art.
92 alin. (3) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de
procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
pentru a clarifica unele aspecte constatate în activitatea de inspecţie
fiscală.
5. Se întocmeşte în două exemplare de persoana
nominalizată de organele de inspecţie fiscală pentru a răspunde la întrebări.
6. Circulă: - exemplarul 1 la Administraţia Fondului
pentru Mediu;
- exemplarul 2 la persoana nominalizată să răspundă la
întrebări.
7. Se arhivează: - un exemplar la contribuabil;
- un exemplar la raportul de inspecţie
fiscală/procesul-verbal de control.
ANEXA Nr. 4a)
INVITAŢIE
Domnului/Doamnei
...................................................., în calitate
de..................................... al
............................................................................
Vă informăm că în data
.................................... organele de inspecţie fiscală din cadrul
Administraţiei Fondului pentru Mediu s-au deplasat la
domiciliul fiscal/sucursala/filiala/punctul de lucru
al.................................................................... de la
adresa....................................................................în
vederea1)......................................................................................
Inspecţia fiscală nu s-a putut efectua, drept care, în
baza art. 50 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, vă invităm în data de
..................., ora ....., la sediul Administraţiei Fondului pentru Mediu, cu sediul în str. Splaiul Independenţei
nr. 294, corp A, Bucureşti, sectorul 6, camera.......,
telefon.........................., în vederea efectuării inspecţiei fiscale,
ocazie cu care veţi prezenta, conform art. 55 şi 92 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare, următoarele
documente:......................................................................
Neprezentarea în condiţiile de mai sus constituie
contravenţie conform art. 189 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr.
92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi se
sancţionează cu amendă conform art. 189 alin. (2) lit. a) din acelaşi act
normativ, cu excepţia cazului în care nu sunt întrunite elementele constitutive
ale unei infracţiuni.
Conducătorul Administraţiei Fondului pentru Mediu,
................................................................
(numele şi prenumele)
…………………………………………
(semnătura)
LS.
Persoana de contact: domnul/doamna ...............,
telefon ..........
1) Se înscrie obiectul
acţiunii:
- prezentării de înscrisuri în conformitate cu art.
55 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
- efectuării unei cercetări la faţa locului în
conformitate cu art. 56 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare;
- efectuării unei inspecţii fiscale conform art. 92
din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare.
ANEXA Nr. 4b)
INSTRUCŢIUNI
de completare şi utilizare a formularului
„Invitaţie"
„Invitaţia" reprezintă documentul prin care un
contribuabil este invitat la sediul Administraţiei Fondului pentru Mediu în
vederea efectuării unei acţiuni conform art. 50, 55 şi 92 din Ordonanţa Guvernului
nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare.
Se întocmeşte în cazurile când acţiunea nu a putut fi
efectuată la domiciliul fiscal al contribuabilului şi nici într-un loc stabilit
de comun acord cu contribuabilul.
Se întocmeşte de către echipa desemnată pentru
efectuarea inspecţiei fiscale, se avizează de către directorul compartimentului
şi se aprobă de către conducătorul Administraţiei Fondului pentru Mediu sau de
altă persoană împuternicită în acest sens.
Se întocmeşte în două exemplare:
- exemplarul 1 va fi remis contribuabilului, prin
poştă, cu confirmare de primire, sau înmânat personal reprezentantului
societăţii, cu menţiunea pe exemplarul 2 a calităţii reprezentantului, a
datelor de identificare (BI/CI/paşaport nr., serie, domiciliul), a datei şi
semnăturii.
- exemplarul 2 va fi reţinut de echipa de inspecţie
fiscală şi va fi anexat raportului de inspecţie fiscală/procesului-verbal
de control.
ANEXA Nr. 4c)
CARACTERISTICILE DE TIPĂRIRE
modul de difuzare, utilizare şi păstrare a
formularului „Invitaţie"
1. Denumire: Invitaţie
2. Format: A4.
3. Caracteristici de tipărire: se tipăreşte pe o
singură faţă. Se poate edita cu ajutorul tehnicii de
calcul.
4. Se utilizează în baza art. 50 din Ordonanţa
Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu
modificările si completările ulterioare, pentru înştiinţarea contribuabilului
de a se prezenta la sediul Administraţiei Fondului pentru Mediu.
5. Se întocmeşte în două exemplare de echipa desemnată
pentru efectuarea inspecţiei fiscale.
6. Circulă: - exemplarul 1 la Administraţia Fondului
pentru Mediu;
- exemplarul 2 la contribuabil.
7. Se arhivează:
- un exemplar la contribuabil;
- un exemplar la raportul de inspecţie
fiscală/procesul-verbal de control.
ANEXA Nr. 5a)
PROCES-VERBAL1)
de constatare a contravenţiilor
(ziua .................. luna ................. anul
..............)
CAPITOLUL I
Subsemnaţii2)...........................................,
având funcţia de................................ în cadrul Administraţiei Fondului pentru Mediu, în baza titlului VII din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a legitimaţiilor
de inspecţie fiscală nr............................. şi a ordinului de serviciu
nr......................./...................., am
efectuat, în perioada .....................................................................,
un control inopinat/control încrucişat/o cercetare la faţa locului, în vederea3) ..........................................
la........................................, cu domiciliul fiscal în
localitatea................................................................,
bd./str................................. nr........, bl......., sc......,
et........, ap......, judeţul/sectorul.................................................., codul de
identificare fiscală
............................................................... .
Contribuabilul are ca obiect principal de activitate4
............................................
Controlul s-a desfăşurat la5) .......................................,
unde contribuabilul sus-menţionat are6) .............................
Contribuabilul este reprezentat de7)
............................, în calitate de.............................
CAPITOLUL II
Constatări
Ca urmare a controlului
efectuat au rezultat următoarele (constatări, consecinţe, responsabilităţi,
măsuri dispuse):
1. descrierea faptei:
........................................................................;
2. prevederile legale încălcate:........................................................;
3. consecinţe:
...................................................................................
La terminarea controlului au fost restituite toate
actele şi documentele puse la dispoziţie organelor de inspecţie fiscală, cu
excepţia celor reţinute, pentru care s-a întocmit proces-verbal de ridicare de
înscrisuri.
Prezentul proces-verbal s-a întocmit în
................................................ exemplare, înregistrate în
Registrul unic de control sub nr.....................................................,
din care un exemplar a fost lăsat contribuabilului, iar ....................
exemplare au fost luate de organele
de inspecţie fiscală.
Organe de inspecţie fiscală, Administrator
(director general),
.............................................
..................................................
(numele, prenumele,
semnătura) (numele, prenumele,
semnătura)
...................................................
Ştampila
1) Se va întocmi
numai în cazul controlului inopinat, încrucişat (art. 95 din Ordonanţa
Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare), pentru constatarea unor situaţii faptice existente la un moment
dat (art. 56 din aceeaşi ordonanţă) pentru consemnarea unor fapte care
întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni (art. 106 din ordonanţa
menţionată). Nu are ca rezultat întocmirea deciziei de impunere. Se anexează la
raportul de inspecţie fiscală.
2) Numele şi
prenumele organelor de inspecţie fiscală.
3) Denumirea exactă
a tematicii şi perioada supusă controlului.
4) Denumirea şi
clasificarea conform codului CAEN ale obiectului de activitate desfăşurat.
5) Adresa punctului de lucru, a sucursalei, a subunităţii.
6) Menţionarea
felului de sediu secundar (punct de lucru, sucursală, subunitate).
7) Numele,
prenumele, funcţia, datele de identitate, CNP.
ANEXA Nr. 5b)
INSTRUCŢIUNI
de completare şi utilizare a formularului
„Proces-verbal de constatare a contravenţiilor"
CAPITOLUL I
1. „Procesul-verbal de constatare a
contravenţiilor" reprezintă actul de control care se întocmeşte de către
organele de inspecţie fiscală numai în cazul controlului inopinat, incrucişat
(art. 95 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare), în cazul
efectuării, în condiţiile legii, a unei cercetări la faţa locului (art. 56 din
Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare) sau pentru consemnarea unor fapte, în timpul inspecţiei fiscale,
care pot întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni (art. 106 din
Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare).
Nu are ca rezultat întocmirea unei decizii de impunere.
2. Câmpurile libere din cadrul formularului se vor
completa după cum urmează:
1. data (ziua, luna, anul) la care s-a întocmit
procesul-verbal;
2. numele şi prenumele organelor de inspecţie fiscală
care efectuează controlul;
3. se vor preciza denumirea exactă a obiectului
controlului şi perioada supusă verificării;
4. denumirea obiectului de activitate şi clasificarea
după codul activităţii conform clasificării CAEN;
5. se vor preciza adresa punctului de lucru,
sucursalei, subunităţii la care s-a desfăşurat controlul, dacă acesta a avut
loc în alt loc decât domiciliul fiscal, precum şi modul de deţinere al
spaţiului unde se desfăşoară activitatea;
6. se va preciza tipul
sediului secundar (punct de lucru, sucursală, subunitate);
7. se vor înscrie numele şi prenumele, funcţia, datele
de identitate, CNP, precum şi calitatea acestuia în cadrul societăţii.
CAPITOLUL II
1. Constatările controlului vor fi prezentate clar şi
concis, fără detalieri inutile, astfel încât să rezulte motivul de fapt şi
temeiul de drept care au stat la baza fundamentării fiecăreia. Se vor
nominaliza, acolo unde legea prevede, persoanele făcute responsabile de faptele
constatate. De asemenea, se vor înscrie măsurile operative dispuse
contribuabilului pentru respectarea prevederilor legale în materie.
In susţinerea constatărilor se vor prezenta copii după
documente justificative, registre, balanţe de verificare, declaraţii fiscale,
situaţii privind starea de fapt constatată şi efectele juridice produse. In
cazul în care din control au rezultat elementele constitutive ale unei
infracţiuni prevăzute de legea penala, se va prezenta şi punctul de vedere al
persoanei făcute responsabilă, care va fi anexat la procesul-verbal. Dacă este
cazul, în situaţiile în care din control au rezultat elementele constitutive
ale unei infracţiuni prevăzute de legea penală, constatările se vor consemna
într-un proces-verbal separat.
Se va prezenta în sinteză şi punctul de vedere al
reprezentantului legal al contribuabilului sau al persoanei împuternicite de
acesta, faţă de constatările organului de inspecţie, numai atunci când
acesta/aceasta are o opinie contrară şi o prezintă în scris în timpul
controlului. Organele de inspecţie fiscală vor analiza cu obiectivitate punctul
de vedere al contribuabilului şi, în funcţie de concluzii, vor înscrie în
procesul-verbal argumentele cu care se combate fiecare dintre aspectele
prezentate în scris de către contribuabil. Punctul de vedere al organului de
inspecţie fiscală faţă de argumentele aduse de contribuabil va fi consemnat cu
precizarea prevederilor legale în domeniu şi fundamentate pe analiza datelor
înscrise în procesul-verbal.
Pentru faptele care sunt sancţionate contravenţional
organele de inspecţie fiscală vor întocmi, separat, în conformitate cu
dispoziţiile legale în vigoare, un proces-verbal de constatare şi sancţionare a
contravenţiilor.
Punctul de vedere în scris al reprezentantului legal al
contribuabilului sau al persoanei împuternicite de acesta se va anexa la
procesul-verbal.
Constatările organelor de inspecţie fiscală rezultate
în urma unei acţiuni de control inopinat, încrucişat sau de cercetare la faţa
locului se pot finaliza cu propunerea de a se programa efectuarea unei
inspecţii fiscale parţiale sau generale la contribuabilul care a făcut obiectul
controlului.
2. Semnarea procesului-verbal. Procesul-verbal se
semnează de organele de inspecţie fiscală, de reprezentantul legal al contribuabilului,
de persoanele răspunzătoare, (funcţia deţinută), precum şi de eventualii
martori în prezenţa cărora s-a efectuat controlul. Procesele-verbale se încheie
în cel puţin două exemplare, din care:
- exemplarul 1 rămâne la organul de inspecţie fiscală
care a efectuat controlul;
- exemplarul 3 rămâne la contribuabil.
Procesele-verbale încheiate ca urmare a unor solicitări
făcute de organe abilitate ale statului se vor întocmi în 3 exemplare, din care
un exemplar, împreună cu anexele, se va înainta instituţiei care a solicitat verificarea.
Procesele-verbale în care sunt consemnate constatări
care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracţiuni, în condiţiile
prevăzute de legea penală, vor fi semnate de organele de inspecţie fiscală şi de
către contribuabilul supus inspecţiei, cu sau fără explicaţii ori obiecţiuni
din partea contribuabilului. In cazul în care cel supus controlului refuză să
semneze procesul-verbal, organul de inspecţie fiscală va consemna despre
aceasta în procesul-verbal.
In toate cazurile, procesul-verbal va fi comunicat
contribuabilului.
ANEXA Nr. 5c)
CARACTERISTICILE DE TIPĂRIRE
modul de difuzare, utilizare şi păstrare a
formularului „Proces-verbal de constatare a contravenţiilor"
1. Denumire: Proces-verbal de constatare a
contravenţiilor
2. Format: A4 (poate avea un număr variabil de pagini)
3. Caracteristici de tipărire: se tipăreşte pe o
singură faţă. Se poate edita cu ajutorul tehnicii de calcul.
4. Se utilizează de către organele fiscale pentru
consemnarea unor fapte ca urmare a unui control inopinat, încrucişat sau pentru
o cercetare la faţa locului sau pentru consemnarea unor fapte care întrunesc
elementele constitutive ale unei infracţiuni.
5. Se întocmeşte în două sau 3 exemplare, în funcţie
de tipul de control efectuat.
6. Circulă:
- exemplarul 1 la Administraţia Fondului pentru Mediu;
- exemplarul 2 la contribuabil;
- exemplarul 3 (după caz), încheiat în cazul în care
sunt consemnate elementele constitutive ale unei infracţiuni prevăzute de legea
penală sau sunt consemnate fapte a căror verificare a fost solicitată de
organele abilitate ale statului, se va înainta organelor de cercetare penală
sau instituţiei care a solicitat verificarea.
7. Se arhivează:
- exemplarul 1 la raportul de inspecţie
fiscală/procesul-verbal de control;
- exemplarul 2 la contribuabil.
ANEXA Nr. 6a)
PROCES-VERBAl
de ridicare/restituire de înscrisuri
încheiat la data de ...../...../...........
Subsemnaţii
........................................................, având funcţia de
....................................................................................
în cadrul Administraţiei Fondului pentru Mediu, în
baza art. 55 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de
procedură fiscală, republicată,
cu modificările şi completările ulterioare, a legitimaţiilor de inspecţie
fiscală nr.................................şi a ordinului de serviciu nr............./............................., am ridicat/restituit
de la...................................................1), în prezenţa.........................................................2)
următoarele (documente, înscrisuri etc):
......................................................
Menţionăm că pentru documentele ridicate s-au lăsat
copii certificate de organul de inspecţie fiscală şi de un reprezentant legal
al societăţii.
Procesul-verbal, înregistrat la contribuabil sub
nr................................... din ..............................................................,
s-a încheiat în două exemplare, dintre care unul a
fost lăsat la contribuabil, iar unul a fost luat de organele de inspecţie
fiscală.
Organe de inspecţie fiscală3),
Reprezentantul contribuabilului4),
...............................................
......................................................
(numele, prenumele, semnătura)
(numele, prenumele, funcţia, semnătura)
…………………………………..
Ştampila
1) Denumirea
contribuabilului, domiciliul fiscal, codul de identificare fiscală.
2) Numele,
prenumele, funcţia, calitatea reprezentantului contribuabilului.
3) Numele, prenumele, funcţia.
4) Numele,
prenumele, funcţia, adresa, datele de identitate, CNP.
ANEXA Nr. 6b)
INSTRUCŢIUNI
de completare şi utilizare a formularului
„Proces-verbal de ridicare/restituire de înscrisuri"
„Procesul-verbal de ridicare/restituire de înscrisuri" se completează de organele de inspecţie
fiscală cu ocazia ridicării/restituirii de documente. Se înscriu numele şi
prenumele organelor de inspecţie fiscală, funcţia şi numărul legitimaţiei de
inspecţie fiscală.
„Documente/inscrisuri": se vor descrie pe scurt documentele ridicate/restituite prin prezentarea
următoarelor date: tipul, seria numărul, conţinutul, numărul de file, registre,
carnete, bucăţi etc.
Documentele sau actele se anexează în original când
sunt considerate fictive sau asupra cărora există suspiciuni că sunt fictive,
precum şi când există indicii că s-ar urmări sustragerea sau distrugerea lor de
cei interesaţi. In acest caz, se lasă contribuabilului controlat copii
confirmate de un reprezentant legal al acestuia şi ele organul de inspecţie
fiscală.
Se completează în două exemplare, dintre care un
exemplar pentru organul de inspecţie fiscală şi un exemplar pentru
contribuabil.
ANEXA Nr. 6c)
CARACTERISTICILE DE TIPĂRIRE,
modul de difuzare, utilizare şi păstrare a
formularului „Proces-verbal de
ridicare/restituire de înscrisuri"
1. Denumire: Proces-verbal de ridicare/restituire de
înscrisuri
2. Format: A4 (poate avea un număr variabil de pagini)
3. Caracteristici de tipărire: se tipăreşte pe o
singură faţă. Se poate edita cu ajutorul tehnicii de
calcul.
4. Se utilizează de către organele fiscale pentru
ridicarea/restituirea de înscrisuri.
5. Se întocmeşte în două exemplare de organul fiscal
de inspecţie fiscală.
6. Circulă:
- exemplarul 1 la organul fiscal care efectuează inspecţia fiscală;
- exemplarul 2 la contribuabil.
7. Se arhivează:
- exemplarul 1 la raportul de inspecţie
fiscală/procesul-verbal de control;
- exemplarul 2 la contribuabil.
ANEXA Nr. 7a)
PROCES-VERBAL
de sigilare/desigilare
încheiat astăzi, ...............................,
1) în .....................................2)
Subsemnaţii ..........................................,
având funcţia de ..............................în cadrul Administraţiei Fondului
pentru Mediu, în baza titlului VII din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a legitimaţiilor de inspecţie fiscală nr.......şi a
ordinului de serviciu nr......./....., astăzi, ......, în prezenţa......3) având funcţia de..........................
la.................................4),
posesor al BI/CI/paşaport seria...... nr..........., eliberat/eliberată de
................................. la data de
........................................, cu domiciliul în localitatea..............................................,
bd./str............................................. nr.......,bl. ..., sc.
..., et. ..., ap. ..., judeţul/sectorul
..........................................., am procedat la sigilarea următoarelor: .................................5) .
Cele sigilate aparţin................................................................................6)
din ......................................................................7)
Sigilarea a fost determinată de...........................................................................8)
A fost aplicat
sigiliul..........................................................................................9)
In conformitate cu prevederile art. 243 din Codul
penal, înlăturarea sau distrugerea sigiliului constituie infracţiune şi se pedepseşte conform legii.
Prezentul proces-verbal a fost întocmit în două
exemplare, dintre care un exemplar a fost predat
......................................10), domiciliat/domiciliată în ........................................11), posesor/posesoare al/a BI/CI/paşaport
seria............................ nr. ..., având calitatea de ...................................... la
.........................................
Organe de inspecţie
fiscală,
..............................................
(numele, prenumele,
semnătura)
Martori asistenţi,
.......................................
(numele, prenumele, )
(BI/CI/paşaport seria ...... nr......., CNP ......,
eliberat/eliberată de ...... la data de ......)
Reprezentantul contribuabilului,
....................................................
(numele, prenumele, CNP,
funcţia, semnătura)
Astăzi, ............................, ora
....................., s-a procedat la desigilarea următoarelor:
............................... după verificarea prealabilă a sigiliului aplicat, care a fost găsit intact (în orice
altă situaţie se va preciza starea sigiliului).
Organe de inspecţie
fiscală,
..............................................
(numele, prenumele, semnătura)
Martori asistenţi,
............................
(numele, prenumele, )
(BI/CI/paşaport seria ...... nr......., CNP ......,
eliberat/eliberată de ...... la data de ......)
Reprezentantul contribuabilului,
....................................................
(numele, prenumele, CNP,
funcţia, semnătura)
1) Ziua, luna, anul,
ora.
2) Localitatea.
3) Numele şi
prenumele.
4) Denumirea
contribuabilului.
5) Spaţii, imobile,
bunuri, valori, mărfuri, documente etc.
6) Denumirea
contribuabilului.
7) Adresa completă.
8) Se invocă motivul sigilării.
9) Numărul şi
caracteristicile sigiliului aplicat.
10) Numele şi
prenumele.
11) Adresa completă.
ANEXA Nr. 7b)
INSTRUCŢIUNI
de completare şi utilizare a formularului
„Proces-verbal de sigilare/desigilare"
„Procesul-verbal de sigilare/desigilare"
se întocmeşte de organele de inspecţie fiscală în situaţiile în care există
indicii că în locurile de producţie, depozitare, comercializare se găsesc
bunuri sau produse a căror provenienţa nu este legală sau a căror fabricaţie
este interzisă de lege ori se produce fără autorizaţie, iar acţiunea de
inspecţie fiscală nu poate fi finalizată, urmând a fi continuată în ziua
lucrătoare următoare.
Se poate utiliza şi în situaţia în care există
posibilitatea ca documentele şi actele necesare inspecţiei fiscale să fie
sustrase, distruse ori nu se poate face un inventar al documentelor în vederea
reţinerii acestora.
In situaţia în care nu este prezent un reprezentant al
contribuabilului, sigilarea/desigilarea se efectuează în prezenţa unor martori
asistenţi.
Se întocmeşte în două exemplare, dintre care un
exemplar se lasă reprezentantului legal al contribuabilului supus inspecţiei
fiscale sau deţinătorului spaţiului sigilat, iar celălalt exemplar se reţine de
echipa de inspecţie fiscală şi se anexează la actul de inspecţie fiscala.
Desigilarea se consemnează, în ambele exemplare, de
regulă de aceeaşi echipă de inspecţie fiscală care a aplicat sigiliul.
ANEXA Nr. 7c)
CARACTERISTICILE DE TIPĂRIRE,
modul de difuzare, utilizare şi păstrare a formularului „Proces-verbal de sigilare/desigilare"
1. Denumire: Proces-verbal de sigilare/desigilare.
2. Format: A4
3. Caracteristici de tipărire: se tipăreşte pe
faţă/verso. Se poate edita cu ajutorul tehnicii de calcul.
4. Se utilizează de organele fiscale pentru
sigilarea/desigilarea unor incinte ale contribuabilului supus inspecţiei
fiscale/controlului.
5. Se întocmeşte în două exemplare de organul fiscal
de inspecţie fiscală.
6. Circulă:
- exemplarul 1 la organul fiscal care efectuează
inspecţia fiscală/controlul;
- exemplarul 2 la contribuabilul supus inspecţiei
fiscale/controlului sau la deţinătorul legal al incintei sigilate.
7. Se arhivează:
- exemplarul 1 la raportul de inspecţie
fiscală/procesul-verbal de control;
- exemplarul 2 la contribuabil.
ANEXA Nr. 8a)
DECLARAŢIE
Subsemnatul/Subsemnata
.............................................., domiciliat/domiciliată în
localitatea ..........................................bd./str.......................................................
nr......., bl......., sc......., et......., ap.......,
judeţul/sectorul...................................................,
CNP .............................................................,
posesor/posesoare al/a CI/BI/paşaport seria ......
nr......., eliberată/eliberat de
........................la data de ......................................, în
calitate de administrator/împuternicit legal al ....................................................,
cu domiciliul fiscal în localitatea ................................, bd./str..................................... nr.......,
bl......., sc......., et......., ap......., judeţul /sectorul ............., codul de identificare fiscală
................., declar pe propria răspundere, în baza art. 103 alin. (8) din
Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, sub sancţiunea faptei de fals în declaraţii, prevăzută
de Codul penal, următoarele:
1. am pus la dispoziţie organelor de inspecţie fiscală
toate documentele şi informaţiile solicitate pentru desfăşurarea inspecţiei
fiscale şi răspund de exactitatea, realitatea şi legalitatea acestora;
2. documentele puse la dispoziţie organelor de
inspecţie fiscală au fost restituite în totalitate la finalizarea inspecţiei
fiscale, cu excepţia celor pentru care s-a întocmit proces-verbal de ridicare
de înscrisuri;
3. alte aspecte de declarat:
....................................................................................................................................................................
Drept care am dat prezenta declaraţie, întocmită în
două exemplare, dintre care un exemplar a rămas în posesia mea, iar un exemplar
a fost predat echipei de inspecţie fiscală.
Data........................................................
..................................................
.....................................
(numele şi prenumele) (semnătura)
ANEXA Nr. 8b)
INSTRUCŢIUNI
de completare şi utilizare a formularului „Declaraţie"
„Declaraţia" se întocmeşte şi se semnează de către
administratorul sau împuternicitul legal al societăţii, la finalizarea
inspecţiei fiscale, în baza art. 103 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr.
92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare.
Persoana care dă această declaraţie poate accepta sau
nu elementele din declaraţie care sunt prevăzuzte la pct. 1-3.
La pct. 3 poate declara orice alte aspecte în legătură
cu obiectul inspecţiei fiscale.
Se întocmeşte în două exemplare, dintre care:
- un exemplar va fi anexat la raportul de inspecţie
fiscală/procesul-verbal de control;
- exemplarul 2 rămâne la
contribuabil.
ANEXA Nr. 8c)
CARACTERISTICILE DE TIPĂRIRE,
modul de difuzare, utilizare şi păstrare a
documentului „Declaraţie"
1. Denumire: Declaraţie
2. Format: A4
3. Caracteristici de tipărire: se tipăreşte pe o
singură faţă. Se poate edita cu ajutorul tehnicii de calcul.
4. Se utilizează de către reprezentantul legal al
contribuabilului.
5. Se întocmeşte în două exemplare de organul fiscal
de inspecţie fiscală.
6. Circulă:
- exemplarul 1 la organul fiscal care efectuează inspecţia fiscală/controlul;
- exemplarul 2 la contribuabil.
7. Se arhivează:
- exemplarul 1 la raportul de inspecţie
fiscală/procesul-verbal de control;
- exemplarul 2 la contribuabil.