ORDIN
Nr. 781 din 9 decembrie 2004
pentru aprobarea Normelor metodologice privind masurarea emisiilor de compusi
organici volatili rezultati din depozitarea si incarcarea/descarcarea benzinei
la terminale
ACT EMIS DE: MINISTERUL MEDIULUI SI GOSPODARIRII APELOR
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 1243 din 23 decembrie 2004
In baza prevederilor art. 42 alin. 2 lit. b) si c), art. 43 lit. b) si e)
si ale art. 47 lit. b) din Legea protectiei mediului nr. 137/1995, cu
modificarile si completarile ulterioare, precum si ale art. 11 alin. (2) din
Hotararea Guvernului nr. 568/2001 privind stabilirea cerintelor tehnice pentru
limitarea emisiilor de compusi organici volatili rezultati din depozitarea,
incarcarea, descarcarea si distributia benzinei la terminale si la statiile de
benzina,
in temeiul Hotararii Guvernului nr. 408/2004 privind organizarea si
functionarea Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor, cu modificarile si
completarile ulterioare,
ministrul mediului si gospodaririi apelor emite urmatorul ordin:
Art. 1
Se aproba Normele metodologice privind masurarea emisiilor de compusi
organici volatili rezultati din depozitarea si incarcarea/descarcarea benzinei
la terminale, prevazute in anexa care face parte integranta din prezentul
ordin.
Art. 2
Detinatorii sau administratorii instalatiilor de depozitare si de
incarcare/descarcare a benzinei la terminale, inclusiv de instalatii-anexe, au
obligatia sa aplice normele prevazute la art. 1.
Art. 3
La data intrarii in vigoare a prezentului ordin se abroga Ordinul
ministrului apelor si protectiei mediului nr. 1.103/2002 pentru aprobarea
Normelor metodologice privind masurarea si analiza emisiilor de compusi
organici volatili rezultati din depozitarea si distributia benzinei la
terminale si la statiile de benzina, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 77 din 31 ianuarie 2002.
Art. 4
Directia evaluare impact, controlul poluarii si managementul riscului,
precum si Agentia Nationala pentru Protectia Mediului si agentiile de protectie
a mediului vor duce la indeplinire dispozitiile prezentului ordin.
Art. 5
Prezentul ordin va fi publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Ministrul mediului si gospodaririi apelor,
Speranta Maria Ianculescu
ANEXA 1
NORME METODOLOGICE
privind masurarea emisiilor de compusi organici volatili rezultati din
depozitarea si incarcarea/descarcarea benzinei la terminale
I. Dispozitii generale
Art. 1
(1) Prezentele norme metodologice stabilesc metodologia si conditiile
tehnice de masurare a emisiilor totale de compusi organici volatili in
atmosfera, rezultate in cursul operatiunilor de depozitare a benzinei si de
incarcare/descarcare a benzinei in/din containere mobile, desfasurate la
terminalele dotate cu unitati de recuperare a vaporilor.
(2) Prezentele norme metodologice se aplica emisiilor de compusi organici
volatili in atmosfera (vapori de benzina) din unitatile de recuperare a
vaporilor de benzina la terminale.
(3) Prezentele norme metodologice sunt aplicabile in conditiile in care
starea tehnica a instalatiilor, echipamentelor si dispozitivelor este corespunzatoare
functionarii in conditii de siguranta, nu prezinta disfunctionalitati si
neetanseitati, in conformitate cu normele privind inspectia tehnica a acestora.
(4) Prezentele norme metodologice nu se refera la conditiile privind
calitatea aerului din zonele de munca, care se stabilesc prin normele de
protectie a muncii.
(5) Prezentele norme metodologice nu includ prevederi referitoare la
masurile de securitate a muncii si de prevenire si stingere a incendiilor
pentru activitatea de masurare in medii periculoase (toxicitate, pericol de
incendii si explozie).
(6) Masurile de protectie a muncii, de prevenire si stingere a incendiilor
pentru activitatile de masurare a emisiilor de compusi organici volatili in
atmosfera, in cursul operatiunilor de depozitare a benzinei la terminale si de
incarcare/descarcare a benzinei in/din containere mobile la terminale, sunt in
responsabilitatea celor care efectueaza masuratorile.
Art. 2
In sensul prezentelor norme metodologice se intelege prin:
a) emisie de compusi organici volatili - eliminarea in atmosfera a
compusilor organici volatili in faza gazoasa proveniti din surse punctiforme;
b) surse de emisie - unitati de recuperare a vaporilor de benzina,
amplasate in cadrul terminalelor;
c) compusi organici volatili - compusi organici constituenti ai benzinei,
care au o presiune de vapori de cel putin 0,01 kPa la temperatura de 293,13 K,
din care, prin evaporare, rezulta vaporii de benzina;
d) unitate de recuperare a vaporilor - echipamente (instalatie) pentru
recuperarea vaporilor, inclusiv orice sistem de rezervoare-tampon la terminal,
prin care vaporii rezultati din evaporarea benzinei sunt captati, condensati si
recuperati sub forma lichida;
e) instalatii-anexe - unitati de recuperare a vaporilor, conducte de
legatura si conexiuni etanse, sisteme de captare si recirculare a vaporilor si
de stocare intermediara a acestora la terminal.
II. Conditii de limitare a emisiilor de compusi organici volatili in
atmosfera
Art. 3
(1) Cerintele tehnice privind proiectarea si exploatarea instalatiilor si
echipamentelor, prevazute de Hotararea Guvernului nr. 568/2001 privind
stabilirea cerintelor tehnice pentru limitarea emisiilor de compusi organici
volatili rezultati din depozitarea, incarcarea, descarcarea si distributia
benzinei la terminale si la statiile de benzina, sunt menite sa asigure nivelul
de performanta necesar respectarii valorilor-tinta de referinta pentru emisiile
totale de compusi organici volatili rezultate din operatiile specifice.
(2) Concentratia medie orara a vaporilor evacuati de la unitatea de
recuperare a vaporilor nu trebuie sa depaseasca 35 g/Nm^3 pentru fiecare ora,
valoare corectata pentru eliminarea efectului dilutiei in timpul procesului.
III. Masurarea emisiilor de compusi organici volatili in atmosfera
Art. 4
(1) Masuratorile se vor efectua pe fluxul evacuat in atmosfera din
unitatile de recuperare a vaporilor, in conditiile in care instalatiile-anexe
utilizate la incarcarea si descarcarea benzinei sunt exploatate in conformitate
cu instructiunile de operare date de furnizor, functioneaza in conformitate cu
performantele garantate de acesta si nu prezinta scurgeri sau pierderi de
vapori.
(2) Locul de efectuare a masuratorilor trebuie ales astfel incat valoarea
masurata sa fie reprezentativa pentru fluxul evacuat. De regula, punctul de
masurare trebuie sa se situeze la o distanta egala cu cel putin doua diametre
ale traseului de evacuare, inainte de deschiderea acestuia in atmosfera.
(3) Masuratorile se efectueaza in scopul asigurarii cerintelor art. 3 alin.
(2); rezultatele masuratorilor, efectuate in conditiile prezentelor norme
metodologice, pot fi utilizate la elaborarea inventarelor de emisii anuale de
compusi organici volatili de la terminale dotate cu unitati de recuperare a
vaporilor.
(4) Masuratorile efectuate se refera la indicatorul "compusi organici
volatili totali" si se realizeaza cu analizoare corespunzatoare, care sa
fie capabile sa masoare concentratii de cel putin 3 g/Nm^3 si sa aiba o
precizie de cel putin 95% din valoarea masurata. Eroarea totala de masurare
datorata echipamentului utilizat, gazului de calibrare si procedurii aplicate
nu trebuie sa depaseasca 10% din valoarea masurata.
(5) Detectorul instrumentului de masurare trebuie sa fie specific pentru
compusii organici volatili din benzina (vapori de benzina). Principiile de
masurare ale tipurilor de detectoare care respecta aceste conditii includ:
oxidarea catalitica, ionizarea in flacara, fotoionizarea si absorbtia in
infrarosu, dar nu se limiteaza la acestea.
IV. Frecventa masuratorilor
Art. 5
(1) Masuratorile se vor efectua pe parcursul unei zile normale de lucru
(minimum 7 ore), in conditii normale de operare. Masuratorile se vor efectua in
regim continuu sau discontinuu.
(2) Masuratorile in regim continuu se vor efectua pe parcursul unei zile
normale de lucru, in conditii normale de operare.
(3) In cazul efectuarii masuratorilor in regim discontinuu trebuie
efectuate cel putin 4 masuratori pe ora, pe parcursul unei zile normale de
lucru, in conditii normale de operare.
(4) Masuratorile se efectueaza in cel putin 30% din numarul total de zile
calendaristice ale anului sau, dupa caz, ale perioadelor in care terminalul
este exploatat in conditii normale si unitatea de recuperare a vaporilor
functioneaza, repartizate uniform pe parcursul acestor perioade.
V. Evidenta datelor si controlul incadrarii in norme
Art. 6
(1) Detinatorii sau administratorii unitatilor de recuperare a vaporilor au
obligatia sa tina evidenta stricta a datelor rezultate din masuratorile
efectuate.
(2) Datele rezultate din masuratorile efectuate se pun la dispozitie
autoritatilor publice competente pentru protectia mediului, in scopul
verificarii conformarii.
(3) Verificarea respectarii cerintelor tehnice pentru proiectarea si
exploatarea instalatiilor, echipamentelor si dispozitivelor utilizate la
depozitarea, incarcarea, descarcarea si distributia benzinei la terminale si la
statii de benzina se realizeaza prin activitatile de avizare tehnica a
proiectului si inspectie tehnica in exploatare, desfasurate in conformitate cu
prevederile Ordinului ministrului industriei si resurselor nr. 337/2001 pentru
aprobarea Normelor privind inspectia tehnica a instalatiilor, echipamentelor si
dispozitivelor utilizate in scopul limitarii emisiilor de compusi organici
volatili rezultati din depozitarea, incarcarea, descarcarea si distributia
benzinei la terminale si la statiile de benzina.
(4) Organele de inspectie abilitate din cadrul autoritatii publice
competente pentru protectia mediului vor verifica periodic efectuarea
masuratorilor si rezultatelor acestora, cu respectarea conditiilor prevazute in
legislatia specifica in vigoare.
VI. Dispozitii finale
Art. 7
Prezentele norme metodologice se vor revizui, dupa caz, in functie de
modificarile ulterioare privind caracterizarea surselor de emisie in atmosfera
a compusilor organici volatili, in functie de modificarile ulterioare ale
legislatiei de baza in cadrul procesului de armonizare cu legislatia Uniunii
Europene, precum si in functie de evolutia performantelor tehnice ale
instalatiilor si echipamentelor utilizate la depozitarea si
incarcarea/descarcarea benzinei la terminale.