ORDIN
Nr. 85 din 30 septembrie 2004
pentru aprobarea Normei sanitare veterinare cu privire la cerintele de sanatate
a animalelor, aplicabile miscarii de animale de companie in scopuri
necomerciale
ACT EMIS DE: AUTORITATEA NATIONALA SANITARA VETERINARA SI PENTRU
SIGURANTA ALIMENTELOR
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 109 din 3 februarie 2005
In temeiul art. 10 lit. b) din Ordonanta Guvernului nr. 42/2004 privind
organizarea activitatii sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor,
aprobata cu modificari prin Legea nr. 215/2004, cu modificarile ulterioare,
vazand Referatul de aprobare nr. 23.370/2004, intocmit de Directia generala
veterinara din structura Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru
Siguranta Alimentelor,
presedintele Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta
Alimentelor emite urmatorul ordin:
Art. 1
Se aproba Norma sanitara veterinara cu privire la cerintele de sanatate a
animalelor, aplicabile miscarii de animale de companie in scopuri necomerciale,
prevazuta in anexa care face parte integranta din prezentul ordin.
Art. 2
Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor,
institutele veterinare centrale si directiile sanitare veterinare si pentru
siguranta alimentelor judetene si a municipiului Bucuresti vor duce la
indeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 3
Prezentul ordin constituie transpunerea oficiala a Regulamentului
Parlamentului European si al Consiliului 998/2003/CE privind cerintele de
sanatate animala aplicabile miscarii de animale de companie in scopuri
necomerciale si amendand Directiva Consiliului 92/65/CEE, publicat in Jurnalul
Oficial al Comunitatilor Europene (JOCE) nr. L146 din 13 iunie 2003, p. 1.
Art. 4
Prezentul ordin va fi publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,
si va intra in vigoare la data publicarii.
p. Presedintele Autoritatii Nationale Sanitare
Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor,
Gabriel Vasile Dragan
ANEXA 1
NORMA SANITARA VETERINARA
cu privire la cerintele de sanatate a animalelor, aplicabile miscarii de
animale de companie in scopuri necomerciale
CAP. 1
Prevederi generale
Art. 1
Prezenta norma sanitara veterinara stabileste cerintele de sanatate animala
aplicabile miscarii de animale de companie in scopuri necomerciale si regulile
ce se aplica controalelor cu privire la asemenea miscari.
Art. 2
(1) Prezenta norma sanitara veterinara se refera la miscarile de animale de
companie din speciile prevazute in anexa nr. 1 efectuate intre Romania si
statele membre ale Uniunii Europene si la miscarile din tari terte in Romania.
(2) Prezenta norma sanitara veterinara se aplica fara a se aduce atingere
legislatiei comunitare specifice privind protectia speciilor din fauna si flora
salbatica, prin reglementarea comertului cu acestea.
(3) Prezenta norma sanitara veterinara nu afecteaza prevederile bazate pe
alte consideratii decat cele care se refera la cerinte de sanatate animala si
care sunt destinate sa restrictioneze miscarea anumitor specii sau rase de
animale de companie.
Art. 3
In sensul prezentei norme sanitare veterinare, prin urmatorii termeni se
intelege:
1. animale de companie - animale din speciile prevazute in anexa nr. 1 si
care sunt insotite, pe parcursul miscarii acestora, de proprietar sau de o
persoana fizica responsabila de acestea, desemnata de catre proprietar, animale
ce nu sunt destinate pentru a fi vandute sau transferate catre alt proprietar;
2. pasaport - orice document ce permite ca un animal de companie sa fie
identificat in mod clar, incluzand caracteristicile ce permit sa fie controlat
statusul acestuia, cu referire la prezenta norma sanitara veterinara;
3. miscare - orice miscare a unui animal de companie intre Romania si
statele membre ale Uniunii Europene sau intrarea ori reintrarea acestuia
dintr-o tara terta pe teritoriul Romaniei.
Art. 4
(1) Pe durata unei perioade de tranzitie de 2 ani, incepand de la data
publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a prezentei norme
sanitare veterinare, animalele din speciile prevazute la partile A si B ale
anexei nr. 1 vor fi considerate ca identificate atunci cand poarta:
a) fie un tatuaj clar si lizibil;
b) fie un sistem electronic de identificare (transponder).
(2) Oricare ar fi forma de identificare a animalelor de companie, trebuie
sa fie indicate detalii privind identificarea numelui si adresa proprietarului
de animale.
(3) Dupa perioada de tranzitie, se va accepta ca mijloc de identificare a
animalului numai metoda la care se refera alin. (1) lit. b). In cazul mentionat
la alin. (1) lit. b), atunci cand transponderul nu este in conformitate cu
standardul ISO 11784 sau cu anexa A la standardul ISO 11785, proprietarul sau
persoana fizica responsabila pentru animalul de companie, desemnata de
proprietarul acestuia, trebuie sa furnizeze mijloacele necesare pentru citirea
transponderului in momentul oricarei inspectii.
CAP. 2
Prevederi aplicabile miscarii de animale de companie intre Romania si
statele membre ale Uniunii Europene
Art. 5
(1) In cazul miscarii animalelor de companie din speciile prevazute la
partile A si B ale anexei nr. 1 intre Romania si statele membre ale Uniunii
Europene, acestea trebuie, fara a prejudicia cerintele stabilite la art. 6:
a) sa fie identificate in conformitate cu art. 4; si
b) sa fie insotite de un pasaport intocmit de un medic veterinar autorizat
de autoritatea veterinara centrala care certifica, dupa caz, vaccinarea sau
revaccinarea antirabica valida, in conformitate cu recomandarile laboratorului
producator, efectuata animalului in cauza, cu un vaccin inactivat ce contine
cel putin o unitate antigenica inactivanta pe doza (standard WHO).
(2) Autoritatea veterinara centrala a Romaniei poate autoriza miscarea de
animale de companie nevaccinate si care au varsta sub 3 luni, ce apartin speciilor
mentionate de partile A si B ale anexei nr. 1, daca acestea sunt insotite de un
pasaport adecvat si au ramas in locul in care au fost fatate si fara a avea
contact cu animale salbatice ce ar fi putut sa fie expuse la infectie sau sunt
insotite de mama acestora, de care sunt inca dependente.
Art. 6
(1) Pentru o perioada de tranzitie de 2 ani, incepand de la data publicarii
in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a prezentei norme sanitare
veterinare, intrarea animalelor de companie prevazute in Partea A a anexei nr.
1, originare din Romania, pe teritoriul Irlandei, Maltei, Suediei si Marii
Britanii este supusa urmatoarelor cerinte, cumulativ:
a) acestea trebuie sa fie identificate in conformitate cu art. 4 alin. (1)
lit. b), in afara de cazul in care tara de destinatie recunoaste identificarea
utilizata in Romania, in conformitate cu art. 4 alin. (1) lit. a); si
b) acestea trebuie sa fie insotite de un pasaport emis de un medic
veterinar autorizat de autoritatea veterinara centrala a Romaniei care
certifica, in plus fata de conditiile stabilite la art. 5 alin. (1) lit. b), o
titrare a anticorpilor de neutralizare fata de virusul rabic cel putin egala cu
0,5 UI/ml, efectuata intr-un laborator autorizat, pe o proba de ser sanguin
prelevata in cadrul unei perioade stabilite prin reguli nationale in vigoare.
Aceasta titrare de anticorpi nu trebuie sa fie repetata pentru un animal care
in perioada urmatoare titrarii a fost revaccinat cu regularitate, la
intervalele stabilite la art. 5 alin. (1) si fara o pauza in protocolul de
vaccinare recomandat de laboratorul producator.
(2) Cu exceptia cazului in care autoritatea veterinara centrala a Romaniei
acorda o derogare pentru cazuri specifice, animalele de companie mai tinere de
3 luni din speciile prevazute in Partea A a anexei nr. 1 nu pot fi destinate
miscarii catre un stat membru al Uniunii Europene inainte ca acestea sa aiba
varsta solicitata pentru vaccinare, iar atunci cand este prevazut de reguli,
acestea trebuie sa fie supuse unui test pentru a se determina titrul de
anticorpi.
Art. 7
(1) Miscarea de animale de companie din speciile prevazute in Partea C a
anexei nr. 1 intre Romania si statele membre ale Uniunii Europene sau dintr-un
teritoriu prevazut in sectiunea a 2-a a Partii B a anexei nr. 2 nu va fi supusa
nici unei cerinte cu privire la rabie. Daca este necesar, pot fi elaborate
cerinte specifice ce includ o limitare posibila cu privire la numarul de
animale importate din aceste tari sau teritorii si un model de certificat
pentru a insoti asemenea animale, intocmit in conformitate cu procedurile
nationale, cu privire la alte boli asemanatoare.
(2) Prevederile art. 5 - 7 se aplica numai dupa aderarea Romaniei la
Uniunea Europeana.
CAP. 3
Conditii referitoare la miscarile de animale de companie din tari terte
catre Romania
Art. 8
(1) In momentul miscarii animalelor de companie din speciile mentionate in
partile A si B ale anexei nr. 1 din tari terte in Romania, acestea trebuie:
a) atunci cand provin dintr-o tara terta mentionata in sectiunea a 2-a a
Partii B si in Partea C a anexei nr. 2, sa indeplineasca cerintele stabilite la
art. 5 alin. (1);
b) atunci cand provin dintr-o alta tara terta:
(i) pana la aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, sa indeplineasca
cerintele stabilite in art. 5 alin. (1);
(ii) dupa ce Romania devine stat membru al Uniunii Europene, sa
indeplineasca urmatoarele conditii:
- sa fie identificate prin intermediul unui sistem de identificare definit
de art. 4;
- sa fie supuse vaccinarii antirabice in conformitate cu cerintele art. 5;
si
- sa fie supuse unei titrari a anticorpilor de neutralizare ce trebuie sa
aiba o valoare cel putin egala cu 0,5 UI/ml, efectuata pe o proba prelevata de
un medic veterinar autorizat, la cel putin 30 de zile dupa vaccinare si inainte
cu 3 luni ca acestea sa fie transportate catre Romania. Titrarea de anticorpi
nu trebuie sa fie reinnoita la animalele de companie care au fost revaccinate
la intervalele prevazute in art. 5 alin. (1). Aceasta perioada de 3 luni nu se
aplica la reintrarea pe teritoriul Romaniei a unui animal de companie al carui
pasaport atesta faptul ca titrarea a fost efectuata, cu rezultat pozitiv,
inainte ca animalul sa paraseasca teritoriul Romaniei.
c) atunci cand un animal de companie din speciile mentionate in partile A
si B ale anexei nr. 1 este destinat unui stat membru al Uniunii Europene
mentionat in Partea A a anexei nr. 2, fie imediat, fie dupa tranzitul prin unul
dintre teritoriile mentionate in Partea B a anexei nr. 2, acesta va fi supus
unei perioade de carantina, in afara de cazul in care acesta indeplineste
cerintele stabilite la art. 6.
(2) Animalele de companie trebuie sa fie insotite de un certificat emis de
un medic veterinar oficial sau, la reintrare, de un pasaport care certifica
conformitatea cu prevederile alin. (1).
(3) Fara a incalca prevederile de mai sus:
a) sunt supuse regulilor stabilite la cap. II animalele de companie care
provin din teritoriile prevazute in sectiunea a 2-a a Partii B a anexei nr. 2,
pentru care s-a stabilit, in baza procedurii nationale, ca asemenea teritorii
aplica reguli cel putin echivalente cu regulile comunitare aplicate si de
Romania, asa cum sunt prevazute de prezentul capitol;
b) in conformitate cu procedura nationala si in conditii ce trebuie bine
determinate, poate fi autorizata intrarea in Romania de animale de companie din
speciile prevazute in Partea A a anexei nr. 1, nevaccinate, in varsta de sub 3
luni, originare din tarile terte mentionate in partile B si C ale anexei nr. 2,
atunci cand situatia rabiei in tara terta respectiva justifica aceasta
inlesnire.
(4) Masuri pentru implementarea prezentului articol si mai ales pentru
elaborarea modelului de certificat trebuie adoptate ulterior, in conformitate
cu procedura nationala.
Art. 9
In conformitate cu procedura nationala, autoritatea veterinara centrala a
Romaniei trebuie sa adopte ulterior conditiile necesare pentru miscarea de
animale din speciile prevazute in Partea C a anexei nr. 1 din tari terte catre
Romania, precum si modelul de certificat ce trebuie sa insoteasca aceste
animale.
Art. 10
Pentru ca o tara terta sa fie prevazuta de Partea C a anexei nr. 2, aceasta
trebuie, in primul rand, sa demonstreze statusul cu privire la rabie si ca:
a) este obligatorie notificarea autoritatilor veterinare si administrative
privind suspiciunea de rabie;
b) a fost pus in practica un sistem eficient de monitorizare a rabiei de
cel putin 2 ani;
c) structura si organizarea serviciilor veterinare sunt suficiente pentru a
garanta validitatea certificatului;
d) au fost implementate toate masurile de reglementare pentru prevenirea si
controlul rabiei, incluzand reguli pentru activitati de import;
e) sunt in vigoare reglementari cu privire la comercializarea de vaccinuri
antirabice (lista cu vaccinuri si laboratoare autorizate).
Art. 11
Autoritatea veterinara centrala a Romaniei trebuie sa asigure publicului
informatii clare si usor accesibile, referitoare la cerintele de sanatate ce se
aplica miscarii de animale de companie catre state membre, catre Romania si pe
teritoriul propriu, precum si conditiile in baza carora acestea pot intra sau
reintra pe asemenea teritorii. Trebuie sa se asigure, de asemenea, ca personalul
de la punctele de inspectie si controale veterinare de frontiera si de la
punctele de intrare pe teritoriul Romaniei este pe deplin informat cu privire
la aceste reguli si este capabil sa le implementeze.
Art. 12
Autoritatea veterinara centrala a Romaniei trebuie sa ia masurile necesare
pentru a se asigura ca animalele de companie introduse pe teritoriul propriu
dintr-o tara terta, alta decat cele prevazute la sectiunea a 2-a a Partii B a
anexei nr. 2, precum si cele originare din Romania si destinate statelor membre
sunt supuse:
a) controlului documentelor si indentitatii, efectuat de autoritatile
veterinare competente ale Romaniei de la punctele de intrare a calatorilor pe
teritoriul Romaniei si la punctele de iesire de pe teritoriul Romaniei catre
teritoriul comunitar, daca sunt 5 animale de companie sau mai putine;
b) cerintelor si controalelor stabilite de Norma sanitara veterinara
privind stabilirea conditiilor de sanatate a animalelor, ce reglementeaza
comertul Romaniei cu statele membre ale Uniunii Europene si importul din tarile
terte de animale, material seminal, ovule si embrioni de la specii ce nu sunt
prevazute de legislatia specifica, aprobata prin Ordinul ministrului
agriculturii, alimentatiei si padurilor nr. 159/2002, publicat in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 692 din 20 septembrie 2002, daca sunt mai
mult de 5 animale de companie.
Romania trebuie sa desemneze autoritatile responsabile pentru asemenea
controale si sa informeze imediat Comisia Europeana cu privire la acestea.
Art. 13
Autoritatea veterinara centrala a Romaniei trebuie sa intocmeasca o lista a
punctelor de intrare in Romania a animalelor de companie din tari terte si de
iesire din Romania a acestora catre Comunitatea Europeana, asa cum se face
referire in art. 12, si sa o inainteze Comisiei Europene.
Art. 14
(1) In momentul fiecarei deplasari, proprietarul sau persoana fizica
responsabila pentru animalul de companie trebuie sa fie capabil sa prezinte
autoritatilor veterinare responsabile de controalele mentionate un pasaport sau
certificatul prevazut la art. 8 alin. (2) care sa ateste ca animalul intruneste
cerintele stabilite pentru asemenea deplasare.
(2) In particular, in cazul la care se refera art. 4 alin. (1) lit. b),
atunci cand transponderul nu corespunde cu standardul ISO 11784 sau cu anexa A
la standardul ISO 11785, proprietarul sau persoana fizica responsabila pentru
animalul de companie trebuie sa furnizeze mijloacele necesare pentru citirea
transponderului, in momentul oricarei inspectii.
(3) Atunci cand asemenea controale releva ca animalul nu intruneste
cerintele stabilite de prezenta norma sanitara veterinara, autoritatile
veterinare competente trebuie sa decida, prin consultare cu medicul veterinar
oficial:
a) returnarea animalului catre tara de origine a acestuia;
b) izolarea animalului sub control veterinar oficial, pentru timpul necesar
ca acesta sa intruneasca cerintele de sanatate, pe cheltuiala proprietarului
sau a persoanei fizice responsabile pentru animalul de companie; sau
c) ca o ultima alternativa, sa eutanasieze animalul fara compensatii
financiare, atunci cand nu poate fi luata in considerare returnarea sau
izolarea acestuia in carantina. Autoritatea veterinara centrala a Romaniei
trebuie sa se asigure ca animalele carora li s-a refuzat autorizarea pentru a
intra pe teritoriul acesteia sunt gazduite sub control oficial pana la
returnarea lor in tara de origine sau pana la orice alta decizie
administrativa.
CAP. 4
Prevederi comune si finale
Art. 15
Atunci cand cerintele aplicabile pentru miscarea de animale de companie in
scopuri necomerciale prevad o titrare de anticorpi pentru rabie, proba trebuie
sa fie prelevata de un medic veterinar autorizat, iar testarea trebuie sa fie
efectuata de un laborator autorizat, in conformitate cu Norma sanitara
veterinara care desemneaza institutia specifica responsabila pentru stabilirea
criteriilor necesare pentru standardizarea testelor serologice in scopul
monitorizarii eficientei vaccinurilor antirabice, aprobata prin Ordinul
ministrului agriculturii, alimentatiei si padurilor nr. 6/2003, publicat in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 152 si nr. 152 bis din 10 martie
2003.
Art. 16
Pentru o perioada de tranzitie de 2 ani, incepand de la data publicarii
prezentei norme sanitare veterinare, acele state membre ale Uniunii Europene
care au in vigoare reguli speciale de control pentru echinococoza si capuse pot
accepta intrarea de animale de companie pe teritoriul acestora, in functie de
conformitatea cu aceste cerinte.
Art. 17
(1) Pentru miscarea de animale din speciile mentionate de partile A si B
ale anexei nr. 1, pot fi stabilite, in conformitate cu procedura nationala,
cerinte de natura tehnica, altele decat cele stabilite prin prezenta norma
sanitara veterinara.
(2) Modelul de pasaport ce trebuie sa insoteasca animalele de companie din
speciile prevazute in partile A si B ale anexei nr. 1 si care sunt destinate
miscarii in alte tari trebuie sa fie intocmit in conformitate cu procedura
nationala.
Art. 18
Autoritatea veterinara centrala a Romaniei trebuie sa aplice masurile de
protectie prevazute de Norma sanitara veterinara privind controalele veterinare
si zootehnice aplicabile comertului Romaniei cu statele membre ale Uniunii
Europene cu unele animale vii si produse de origine animala, aprobata prin
Ordinul ministrului agriculturii, alimentatiei si padurilor nr. 580/2002,
publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 250 din 11 aprilie
2003, si cele prevazute de Norma sanitara veterinara privind stabilirea
principiilor care reglementeaza organizarea controalelor veterinare pentru
animalele care intra in Romania din tari terte", aprobata prin Ordinul
ministrului agriculturii, alimentatiei si padurilor nr. 83/2003, publicat in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 159 din 12 martie 2003.
Art. 19
Partea C a anexei nr. 1 si partile B si C ale anexei nr. 2 pot fi amendate
in functie de evolutia situatiei in cadrul teritoriului Comunitatii Europene,
al teritoriului Romaniei sau al altor tari terte, cu privire la bolile ce
afecteaza speciile de animale de companie la care se refera prezenta norma
sanitara veterinara, mai ales rabia, si, daca este necesar, pentru scopurile prezentei
norme sanitare veterinare, se poate limita numarul de animale ce poate fi
transferat peste granita.
Art. 20
(1) Autoritatea veterinara centrala a Romaniei poate pune in aplicare acte
normative, reglementari si prevederi administrative, necesare pentru
conformarea cu prezenta norma sanitara veterinara, pe care le va transmite
Comisiei Europene, prin intermediul Ministerului Integrarii Europene si
Misiunii Romaniei pe langa Uniunea Europeana, impreuna cu tabelele de
concordanta, in vederea evaluarii conformitatii transpunerii legislative, si va
stabili masurile necesare pentru implementarea corecta si la timp a
prevederilor prezentei norme sanitare veterinare.
(2) Atunci cand autoritatea veterinara centrala a Romaniei adopta
prevederile alin. (1), trebuie sa faca o referire expresa la prezenta norma
sanitara veterinara si la publicarea acesteia in Monitorul Oficial al Romaniei
Partea I. Procedura privind realizarea referirii mentionate ramane in
responsabilitatea autoritatii veterinare centrale a Romaniei.
(3) Autoritatea veterinara centrala a Romaniei va lua masurile necesare si
va sanctiona, potrivit legii, orice incalcare a prevederilor prezentei norme
sanitare veterinare. De asemenea, va facilita intocmirea documentelor necesare
pentru sanctionarea incalcarii legislatiei veterinare si pentru siguranta
alimentelor ce constituie infractiuni.
(4) Prezenta norma sanitara veterinara constituie transpunerea oficiala a
Regulamentului Parlamentului European si al Consiliului 998/2003/CE.
Art. 21
Anexele nr. 1 si 2 fac parte integranta din prezenta norma sanitara
veterinara.
ANEXA 1
la norma sanitara veterinara
SPECII DE ANIMALE
Partea A
Caini
Pisici
Partea B
Nevastuici (dihori domestici)
Partea C
Nevertebrate (cu exceptia albinelor si crustaceelor), pesti ornamentali
tropicali, amfibieni reptile
Pasari: toate speciile (cu exceptia pasarilor reglementate de Norma
sanitara veterinara privind conditiile de sanatate a animalelor, care
reglementeaza comertul Romaniei cu statele membre ale Uniunii Europene si
importul din tari terte de pasari si oua de incubatie, aprobata prin Ordinul
ministrului agriculturii, alimentatiei si padurilor nr. 474/2001, publicat in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 199 din 25 martie 2002, si Norma
sanitara veterinara privind stabilirea conditiilor de sanatate a animalelor, ce
reglementeaza comertul Romaniei cu statele membre ale Uniunii Europene si
importul din tarile terte de animale, material seminal, ovule si embrioni de la
specii ce nu sunt prevazute de legislatia specifica, aprobata prin Ordinul
ministrului agriculturii, alimentatiei si padurilor nr. 159/2002, publicat in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 692 din 20 septembrie 2002).
Mamifere: rozatoare si iepuri domestici.
ANEXA 2
la norma sanitara veterinara
(valida de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I)
LISTA DE TARI SI TERITORII
Partea A
Comertul cu animale de companie intre aceste state membre cu statele membre
mentionate la sectiunea 1 a partii B a acestei anexe si importul din tari terte
sunt reglementate de reguli comunitare specifice.
IE - Irlanda
- Malta
SE - Suedia
UK - Marea Britanie
Partea B
Sectiunea 1
Comertul cu animale dintre aceste tari cu statele membre mentionate la
partea A a acestei anexe si importul din tari terte mentionate la sectiunea a
2-a a Partii B si in Partea C sunt reglementate de reguli comunitare specifice.
a) DK - Danemarca, incluzand GL - Groenlanda si FO - Insulele Feroe;
b) ES - Spania, incluzand teritoriul continental, Insulele Baleare si
Insulele Canare si excluzand Ceuta-Melilla;
c) FR - Franta, incluzand GF - Guiana Franceza, GP - Guadeloupe, MQ -
Martinica si RE - Reunion;
d) GI - Gibraltar;
e) PT - Portugalia, incluzand teritoriul continental, Azore si Madeira;
f) state membre, altele decat cele prevazute in partea A si la lit. a), b),
c) si e) din aceasta sectiune.
Sectiunea a 2-a
AD - Andora
CH - Elvetia
IS - Islanda
LI - Liechtenstein
MC - Monaco
NO - Norvegia
SM - San Marino
VA - Statul Membru Oras Vatican
Partea C
AC - Insula Ascension
AG - Antigua si Barbuda
AN - Antilele Olandeze
AU - Australia
AW - Aruba
BB - Barbados
BH - Bahrain
BM - Bermuda
CA - Canada
FJ - Fiji
FK - Insulele Falkland
HR - Croatia
JM - Jamaica
JP - Japonia
KN - Saint Kitts si Nevis
KY - Insulele Cayman
MS - Montserrat
MU - Mauritius
NC - Noua Caledonie
NZ - Noua Zeelanda
PF - Polinezia Franceza
PM - Saint Pierre et Miquelon
SG - Singapore
SH - Saint Helena
US - Statele Unite ale Americii
VC - Sfantul Vincentiu si Grenadine
VU - Vanuatu
WF Wallis si Futuna
YT Mayotte