În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. II.2 din Legea nr. 131/2011 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă. Articolul I Ordonanţa Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 834 din 5 decembrie 2007, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 2 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: a)urmărirea comportării în exploatare şi identificarea construcţiilor din proprietate sau din administrare care fac obiectul prezentei ordonanţe; 2. La articolul 2, după alineatul (1) se introduc două noi alineate , alineatele (11) şi (12), cu următorul cuprins: (11) Pentru construcţiile de interes şi utilitate publică aflate în patrimoniul instituţiilor publice, astfel cum sunt definite în Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, şi care aparţin proprietăţii publice/private a statului/unităţilor administrativ-teritoriale, ori, după caz, proprietăţii private a acestor instituţii, conducătorii instituţiilor publice vor acţiona, cu prioritate, pentru: a)identificarea construcţiilor din proprietate sau administrare realizate înainte de intrarea în vigoare a Normativului de proiectare antiseismică P100-78 şi care sunt amplasate în localităţi pentru care valoarea de vârf a acceleraţiei terenului pentru proiectare la cutremur ag, potrivit hărţii de zonare a teritoriului României din Codul de proiectare seismică P100-1, aprobat potrivit legii, este mai mare sau egală cu 0,16 g; b)expertizarea tehnică obligatorie a construcţiilor prevăzute la lit. a); c)înştiinţarea autorităţilor publice locale, precum şi a comitetelor judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă cu privire la construcţiile identificate conform lit. a), expertizate tehnic şi încadrate în clasa I de risc seismic prin raport de expertiză tehnică. (12) Prevederile alin. (11) se aplică în mod corespunzător şi de către ceilalţi proprietari sau administratori ai construcţiilor definite ca fiind de interes sau de utilitate publică în sensul prezentei ordonanţe. 3. La articolul 2, alineatul (3) şi partea dispozitivă a alineatului (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:(3) În sensul prezentei ordonanţe, sintagmele de mai jos au următoarele semnificaţii:a)spaţii publice cu altă destinaţie decât cea de locuinţă - spaţiile realizate în scopul desfăşurării de activităţi care implică aglomerări de persoane, precum: săli de spectacol, de expoziţii, de lectură, spaţii pentru comerţ, structuri turistice de cazare şi alimentaţie publică şi prestări de servicii, asistenţă socială şi medicală, administraţie publică şi altele asemenea, indiferent dacă aceste spaţii sunt rezultatul concepţiei iniţiale a construcţiei ori, după caz, al unor amenajări ulterioare; b)construcţii de interes şi utilitate publică - construcţii existente, care cuprind spaţii în care se desfăşoară activităţi în domenii de interes public general şi/sau comunitar şi social şi care implică prezenţa publicului temporar sau permanent în aria totală expusă. (4) Pentru construcţiile expertizate tehnic şi încadrate în clasa I de risc seismic prin raport de expertiză tehnică, proprietarii construcţiilor, persoane fizice sau juridice, asociaţiile de proprietari, persoanele juridice care au în administrare construcţii, precum şi conducătorii instituţiilor publice şi deţinătorii cu orice titlu de construcţii de interes şi utilitate publică vor proceda, în realizarea obligaţiilor care le revin conform legii civile şi calităţii în construcţii, la: 4. La articolul 2, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7) , cu următorul cuprins:(7) Proprietarii/Administratorii construcţiilor prevăzuţi la alin. (1) răspund în condiţiile legii, material, contravenţional şi civil, după caz, pentru nerealizarea măsurilor de intervenţie dispuse prin prezenta ordonanţă. 5. Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 3(1) Măsurile de intervenţie pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente se stabilesc şi se realizează cu asigurarea şi menţinerea, pe întreaga durată de existenţă a acestora, a cerinţelor esenţiale de calitate impuse prin Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare, precum şi cu respectarea prevederilor tehnice cuprinse în Codul de proiectare seismică P100-1 şi în celelalte reglementări tehnice din domeniu.(2) Măsurile de intervenţie se fundamentează în raportul de expertiză tehnică în funcţie de riscul seismic al construcţiei existente, costul şi durata estimate ale lucrărilor de intervenţie şi durata estimată de exploatare ulterioară a construcţiei reabilitate. Prin soluţia tehnică de intervenţie, astfel cum rezultă din concluziile raportului de expertiză tehnică, se stabilesc, după caz:a)proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie în scopul creşterii nivelului de siguranţă la acţiuni seismice a construcţiei existente; b)desfiinţarea - ca soluţie tehnică de intervenţie, realizabilă în condiţiile legii - a construcţiei existente, ca alternativă la soluţia de intervenţie prevăzută la lit. a). (3) Măsurile de intervenţie trebuie să asigure un echilibru al performanţelor, costurilor şi termenelor, în scopul realizării unei calităţi care să satisfacă cerinţele utilizatorilor şi să respecte reglementările tehnice aplicabile, în vigoare la data contractării proiectării, respectiv la data contractării execuţiei lucrărilor de intervenţie.(4) Soluţia de intervenţie prevăzută la alin. (2) lit. a) cuprinde, după caz, proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie pentru:a)consolidarea sistemului structural sau a elementelor structurale în ansamblu; b)repararea elementelor nestructurale; c)demolarea parţială a unor elemente structurale/ nestructurale, cu/fără modificarea configuraţiei şi/sau a funcţiunii existente a construcţiei; d)introducerea unor elemente structurale/nestructurale suplimentare; e)introducerea de dispozitive antiseismice pentru reducerea răspunsului seismic al construcţiei existente. (5) Lucrările de intervenţie prevăzute la alin. (4) pot include, după caz, şi alte categorii de lucrări, exclusiv în zonele de intervenţie, respectiv hidroizolaţii, termoizolaţii, repararea/ înlocuirea instalaţiilor/echipamentelor aferente construcţiei, demontări/montări, debranşări/branşări, finisaje la interior/ exterior, după caz, îmbunătăţirea terenului de fundare, precum şi alte lucrări strict necesare pentru asigurarea funcţionalităţii construcţiei reabilitate.(6) Soluţia de intervenţie pentru construcţiile nominalizate în Lista monumentelor istorice, pentru construcţiile existente în zonele de protecţie a monumentelor istorice, precum şi pentru construcţiile din zonele construite protejate, definite potrivit legii, va respecta avizul conform emis de către Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional sau, după caz, de către serviciile publice deconcentrate ale acestuia, în condiţiile Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare. 6. La articolul 4, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 4(1) Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în calitatea sa de autoritate de reglementare în domeniul construcţiilor, va acţiona, la solicitarea factorilor interesaţi, pentru:a)avizarea din punct de vedere tehnic a soluţiilor de intervenţie pentru construcţiile încadrate, conform Codului de proiectare seismică P100-1, în clasa I de importanţă, a căror funcţionalitate, în timpul cutremurului şi imediat după cutremur, trebuie să fie asigurată integral; b)avizarea din punct de vedere tehnic a soluţiilor de intervenţie pentru construcţiile existente cu destinaţia de locuinţă, încadrate în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public, nominalizate în programele anuale de acţiuni, aprobate prin hotărâre a Guvernului, potrivit legii. 7. La articolul 4, după alineatul (1) se introduc trei noi alineate , alineatele (11)-(13), cu următorul cuprins: (11) În aplicarea prevederilor alin. (1), se organizează pe lângă Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Comisia Naţională pentru Reducerea Riscului Seismic al Construcţiilor, denumită în continuare Comisia Naţională, organism tehnic de specialitate, fără personalitate juridică, cu rol consultativ, de analiză şi de avizare prealabilă. (12) Comisia Naţională este formată din experţi tehnici şi specialişti din domeniul construcţiilor, instalaţiilor pentru construcţii şi arhitecturii, desemnaţi dintre specialiştii propuşi de către instituţii de învăţământ superior şi de cercetare-dezvoltare, asociaţii profesionale şi patronale reprezentative, autorităţi ale administraţiei publice cu responsabilităţi în domeniu. (13) Regulamentul de organizare şi funcţionare, structura şi componenţa nominală a Comisiei Naţionale se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi turismului. 8. La articolul 4 alineatul (4), după litera d) se introduce o nouă literă, litera e) cu următorul cuprins: e)notarea în partea a III-a a cărţii funciare a imobilului a obligaţiilor stabilite prin notificările/renotificările proprietarilor/ asociaţiilor de proprietari, prevăzute la lit. c) şi, respectiv, la alin. (3) lit. c) teza a doua, precum şi, după caz, a deciziei de intervenţie aprobate prin dispoziţie de primar, prevăzută la lit. d). 9. La articolul 6, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3) , cu următorul cuprins: (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2) lit. a), autorităţile administraţiei publice locale pot hotărî, în condiţiile legii, finanţarea de la bugetele locale, în limita fondurilor alocate anual cu această destinaţie, pentru expertizarea tehnică a locuinţelor proprietate privată a persoanelor fizice. 10. La articolul 7, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins: (2) Clădirile menţionate la alin. (1) prezintă pericol public în situaţiile în care, după caz, întrunesc cel puţin două dintre următoarele criterii:a)cuprind spaţii publice cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (3) lit. a), având suprafaţa utilă totală de peste 50 m2, ocupate temporar/ permanent; b)prezintă un regim de înălţime cu peste P+3 etaje şi minimum 10 apartamente; c)sunt amplasate în localităţi pentru care valoarea de vârf a acceleraţiei terenului pentru proiectare la cutremur ag, potrivit hărţii de zonare a teritoriului României din Codul de proiectare seismică P100-1, este mai mare sau egală cu 0,16 g. (3) Programele anuale se elaborează de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în baza propunerilor fundamentate de Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi de consiliile judeţene şi avizate de comitetele judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă şi de Comisia Naţională, şi se aprobă, respectiv se actualizează ori de câte ori este necesar, prin hotărâre a Guvernului, în limita prevederilor bugetare anuale aprobate cu această destinaţie. 11. La articolul (8), după alineatul (1) se introduce un nou alineat , alineatul (11), cu următorul cuprins: (11) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. e), autorităţile administraţiei publice locale pot hotărî, în condiţiile legii, finanţarea de la bugetele locale, în limita fondurilor alocate anual cu această destinaţie, pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de consolidare la spaţiile cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (3) lit. a), proprietatea persoanelor fizice, situate în clădirile incluse în programele anuale. 12. La articolul 9, alineatul (1) formula introductivă şi literele b) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins: Articolul 9
(1) Proprietarii locuinţelor şi spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (3) lit. a), persoane fizice, din clădirile incluse în programele anuale vor acţiona potrivit prevederilor art. 2 alin. (4) şi vor beneficia de finanţare din transferuri de la bugetul de stat şi bugetul local pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de consolidare, în următoarele condiţii: ........ ................ ................ ................ ................ ........ ......... b)notarea dreptului de creanţă, în partea a III-a a cărţii funciare a imobilelor incluse în programele anuale, în baza contractelor prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. h), cu menţionarea cuantumului sumelor ce urmează a fi restituite de către fiecare proprietar, pentru executarea lucrărilor de consolidare, în condiţiile prezentei ordonanţe; c)restituirea, la terminarea lucrărilor de consolidare, a sumelor alocate din transferuri de la bugetul de stat şi bugetul local pentru execuţia lucrărilor de consolidare, în rate lunare egale fără dobândă, cu o durată de rambursare de până la 25 de ani de la data recepţiei terminării lucrărilor de consolidare; în cazul întârzierii la plată a ratelor cu mai mult de 30 de zile se calculează majorări de întârziere la ratele scadente, aplicându-se cota de majorare, stabilită în condiţiile legii, pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare. 13. La articolul 9, alineatele (3) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
(3) Radierea notării dreptului de creanţă prevăzut la alin. (1) lit. b) se face numai cu dovada privind achitarea integrală a cheltuielilor efectuate din transferuri de la bugetul de stat şi, după caz, de la bugetul local pentru execuţia lucrărilor de consolidare.
(4) Instituirea şi radierea menţiunilor prevăzute la alin. (1) lit. b) şi art. 4 alin. (4) lit. e) sunt scutite de plata taxei de timbru sau orice alte tarife. 14. La articolul 11 alineatul (1), literele c) şi e) se modifică şi vor avea următorul cuprins: c)notarea dreptului de creanţă în partea a III-a a cărţii funciare a imobilelor incluse în programele anuale, în baza contractelor prevăzute la lit. h), cu menţionarea cuantumului sumelor ce urmează a fi restituite de către fiecare proprietar, pentru executarea lucrărilor de intervenţie, în condiţiile prezentei ordonanţe; ........ ................ ................ ................ ................ ........ ......... e)verificarea şi decontarea documentaţiei de proiectare, precum şi a situaţiilor de lucrări executate, conform soluţiei de intervenţie din documentaţia aprobată; 15. La articolul 11, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(2) Contractul şi procesul-verbal prevăzute la alin. (1) lit. h) şi i) au valoare de înscris autentic şi constituie titluri executorii. În temeiul acestora, în cartea funciară se va nota atât dreptul de creanţă, cât şi interdicţia de înstrăinare a construcţiei înainte de rambursarea integrală a ratelor neachitate în condiţiile prevăzute la art. 12. 16. La articolul 11, după alineatul 2 se introduce un nou alineat , alineatul (21), cu următorul cuprins: (21) Pentru imobilele care nu sunt înscrise în cartea funciară, notarea dreptului de creanţă este condiţionată de efectuarea operaţiunilor de primă înscriere în evidenţele de cadastru şi publicitate imobiliară, în baza titlului de proprietate şi a documentaţiei cadastrale, în conformitate cu prevederile Legii cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 17. Articolul 13 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 13 Sumele încasate din ratele lunare, precum şi cele aferente ratelor rămase de achitat şi actualizate la data înstrăinării se virează în contul de venituri al bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale, deschis la Trezoreria Statului, pentru finanţarea în continuare a acţiunilor privind reducerea riscului seismic al construcţiilor existente cu destinaţia de locuinţă. 18. Articolul 15 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 15 Dreptul de creanţă constituit în favoarea autorităţilor administraţiei publice locale în condiţiile art. 11 pentru locuinţele proprietate privată a persoanelor fizice din clădirile de locuit încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public, dobândite în condiţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, precum şi ale art. 42 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, incluse în programele anuale şi la care se finanţează, din transferuri de la bugetul de stat, proiectarea şi execuţia lucrărilor de consolidare, se va nota în partea a III-a a cărţilor funciare ale imobilelor odată cu dobândirea dreptului de proprietate. 19. Articolul 16 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 16 Proprietarii beneficiază, prin exceptarea de la prevederile legale, de scutirea de taxa privind eliberarea autorizaţiei de construire pentru execuţia lucrărilor de intervenţie a construcţiilor cu destinaţia de locuinţă din proprietate, precum şi de taxa privind timbrul arhitecturii. 20. Articolul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 18 Autorităţile administraţiei publice locale sunt scutite de orice taxe de timbru, tarife, comisioane sau cauţiuni pentru cererile şi acţiunile adresate justiţiei în temeiul prevederilor prezentei ordonanţe, pentru executarea lucrărilor privind reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, precum şi de tarifele pentru notarea dreptului de creanţă în favoarea autorităţilor administraţiei publice locale, inclusiv pentru radierea acestuia. 21. La articolul 20, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2 ), cu următorul cuprins: (2) Asociaţiile de proprietari din construcţii cu destinaţia de locuinţă încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public, cuprinse în programele anuale:a)participă, prin reprezentant desemnat, la contractarea proiectării şi, respectiv, a executării lucrărilor de intervenţie, în condiţiile legii; b)confirmă, prin reprezentant desemnat, însuşirea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie şi a situaţiilor de lucrări executate; c)participă, prin reprezentant desemnat, la recepţia la terminarea lucrărilor de intervenţie, precum şi la recepţia finală a acestora, care se organizează la 3 ani de la data semnării recepţiei la terminarea lucrărilor. 22. La articolul 24, alineatele (2) -( 4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:(2) Săvârşirea contravenţiilor prevăzute la alin. (1) se sancţionează astfel:a)nerespectarea prevederilor lit. a), cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei; b)nerespectarea prevederilor lit. b), cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei; c)nerespectarea prevederilor lit. c), cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei; d)nerespectarea prevederilor lit. d), cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei; e)nerespectarea prevederilor lit. e), cu amendă de la 25.000 lei la 35.000 lei; f)nerespectarea prevederilor lit. f), cu amendă de la 35.000 lei la 50.000 lei; g)nerespectarea prevederilor lit. g), cu amendă de la 50.000 lei la 75.000 lei. (3) Contravenţiile se aplică, după caz, proprietarilor, administratorilor sau primarului general al municipiului Bucureşti, respectiv primarilor municipiilor, oraşelor şi comunelor.(4) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către organele cu atribuţii de control ale primăriilor municipiilor, oraşelor şi comunelor, respectiv ale Primăriei Municipiului Bucureşti, în cazul proprietarilor sau administratorilor, şi de către prefect, în cazul primarului general al municipiului Bucureşti, respectiv al primarilor municipiilor, oraşelor şi comunelor. 23. În cuprinsul ordonanţei, următoarele sintagme se vor înlocui după cum urmează: a)„Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor“ cu „Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului“; b)„Ministerul Economiei şi Finanţelor“ cu „Ministerul Finanţelor Publice“; c)„Ministerul Internelor şi Reformei Administrative“ cu „Ministerul Administraţiei şi Internelor“; d)„Inspectoratul de Stat în Construcţii - ISC din subordinea Guvernului şi în coordonarea Cancelariei Primului Ministru“ cu „Inspectoratul de Stat în Construcţii - ISC din subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului“; e)„comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, de apărare împotriva dezastrelor“ cu „comitetele judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă“; f)„clădire/clădiri de locuit“ cu „construcţie/construcţii cu destinaţia de locuinţă“; g)„lucrare/lucrări de consolidare“ cu „lucrare/lucrări de intervenţie“. Articolul II Prevederile prezentei ordonanţe nu se aplică în cazul construcţiilor cu destinaţia de locuinţă multietajate, încadrate în clasa 1 de risc seismic şi care prezintă pericol public, pentru care, până la data publicării prezentei ordonanţe, au fost semnate contractele de execuţie a lucrărilor de intervenţie, cărora le sunt aplicabile prevederile actelor normative în vigoare la data iniţierii acestor proceduri. Articolul III(1) Prezenta ordonanţă intră în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.(2) Măsurile prevăzute la art. 2 alin. (11) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, republicată, cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă, se vor lua în termen de maximum 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe. Articolul IV Ordonanţa Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 834 din 5 decembrie 2007, cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă, se va republica, după aprobarea acesteia prin lege, în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare. Articolul V În termen de 60 de zile de la data publicării prezentei ordonanţe, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului va actualiza Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.364/2001, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 5 februarie 2002. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: Ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Gabriela Udrea Ministrul administraţiei şi internelor, Constantin-Traian Igaş Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu