ORDONANTA Nr. 52 din 12 august 1998
privind planificarea apararii nationale a Romaniei
ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 302 din 18 august 1998
In temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) si (3) din Constitutia Romaniei,
precum si ale art. 1 pct. 15 lit. a) din Legea nr. 148/1998 privind abilitarea
Guvernului de a emite ordonante,
Guvernul Romaniei emite urmatoarea ordonanta:
CAP. 1
Dispozitii generale
Art. 1
Planificarea apararii nationale a Romaniei este activitatea prin care se
stabilesc volumul, structura si modul de alocare a resurselor naturale, umane,
materiale si financiare necesare materializarii obiectivelor fundamentale ale
securitatii nationale si apararii armate a Romaniei.
Planificarea apararii nationale include si programele, actiunile si
masurile luate de Romania in domeniul securitatii si apararii colective, in
virtutea cooperarii internationale si a obligatiilor asumate fata de statele
partenere sau aliate si fata de organismele internationale din care face parte.
Planificarea apararii nationale se face in functie de prioritatile politice
stabilite de autoritatile abilitate ale statului, de posibilitatile de care
Romania dispune la un moment dat sau intr-o perioada de timp determinata, de
evolutia fenomenelor politico-militare si de situatia geopolitica si
geostrategica in plan regional, continental si global.
Art. 2
Planificarea apararii este atributul exclusiv si inalienabil al
autoritatilor prevazute de Constitutia Romaniei. Ea se realizeaza pe baza
optiunilor si deciziilor politice si strategice ale Parlamentului Romaniei,
Presedintelui Romaniei si Guvernului Romaniei, precum si ale celorlalte
institutii publice, care, potrivit legii, au raspunderi in domeniul securitatii
si apararii nationale.
Art. 3
Documentele ce definesc conceptia integrata de planificare a apararii
nationale sunt: Strategia de securitate nationala a Romaniei, Carta alba a
Guvernului, precum si strategiile, directivele, planurile si programele
departamentale elaborate de ministerele si institutiile cu atributii in
domeniul apararii, ordinii publice si sigurantei nationale.
CAP. 2
Fundamentarea planificarii apararii nationale a Romaniei
Art. 4
Strategia de securitate nationala a Romaniei este documentul de baza care
fundamenteaza planificarea apararii la nivel national. Ea se prezinta
Parlamentului de catre Presedintele Romaniei, la inaugurarea mandatului sau, in
termen de cel mult 4 luni de la investitura.
Art. 5
Strategia de securitate nationala a Romaniei cuprinde: evaluarea mediului
international de securitate, definirea intereselor si obiectivelor proprii de
securitate, identificarea factorilor de risc din mediul intern si
international, directiile de actiune pentru asigurarea securitatii nationale a
Romaniei. Ea are un orizont de evaluare pe termen mediu de 4 ani, perioada
mandatului prezidential, si o perspectiva pe termen lung, de inca 4 - 8 ani,
cuprinzand estimarea resurselor ce vor fi alocate de Romania pentru realizarea
obiectivelor sale de securitate si aparare.
Art. 6
In vederea realizarii prevederilor Strategiei de securitate nationala a
Romaniei, Guvernul elaboreaza Carta alba, prin care stabileste: obiectivele si
sarcinile principale ale institutiilor angajate in realizarea securitatii si
apararii nationale; masurile si actiunile ce urmeaza a fi intreprinse de
acestea; resursele naturale, umane, materiale, financiare si de alta natura pe
care urmeaza sa le asigure anual pentru constituirea si pregatirea fortelor
participante la apararea nationala si asigurarea securitatii, conform
misiunilor ce le revin.
Carta alba a Guvernului vizeaza aceeasi perioada de valabilitate ca si
Strategia de securitate nationala a Romaniei si se supune aprobarii
Parlamentului, o data cu programul de guvernare sau in termen de cel mult 4
luni de la acordarea votului de incredere.
Art. 7
Pe baza Strategiei de securitate nationala a Romaniei si a Cartei albe a
Guvernului, ministerele si celelalte institutii publice cu atributii in
domeniul apararii, ordinii publice si sigurantei nationale elaboreaza
strategii, programe si planuri departamentale proprii, menite sa realizeze
obiectivele si interesele de securitate ale Romaniei.
Strategiile departamentale se supun aprobarii Guvernului in termen de cel
mult 4 luni de la data investirii oficiale, pentru a asigura complementaritatea
si integrarea actiunilor si activitatilor cuprinse in aceste documente.
Coordonarea aplicarii unitare a actiunilor intreprinse de Guvern, de
ministerele si celelalte institutii publice cu atributii in domeniul apararii,
ordinii publice si sigurantei nationale se realizeaza de catre Consiliul Suprem
de Aparare a Tarii.
CAP. 3
Organizarea si realizarea planificarii in domeniul apararii militare
Art. 8
Ministerul Apararii Nationale, ca autoritate raspunzatoare de apararea
armata a tarii, elaboreaza Strategia militara a Romaniei. Acest document
exprima obiectivele si optiunile fundamentale de politica militara ale statului
roman in perioada de valabilitate a Strategiei de securitate nationala a
Romaniei.
Ministerul de Interne si serviciile de informatii ale statului roman
elaboreaza strategii proprii, ale caror denumiri si continut sunt stabilite de
acestea, in raport cu raspunderile ce le revin in cadrul Sistemului national de
aparare.
Art. 9
Strategia militara a Romaniei evalueaza consecintele, in planul apararii,
ale riscurilor si amenintarilor la adresa securitatii nationale si defineste
volumul, structura si modul de alocare a resurselor necesare apararii armate.
Ea stabileste structura fortelor, misiunile, organizarea, dotarea, nivelul de
instruire si de operativitate, sprijinul logistic si nevoile de infrastructura
necesare organismului militar in vederea realizarii obiectivelor nationale de
securitate, precum si conceptia de pregatire si angajare in actiuni militare a
armatei romane. Strategia militara prevede, de asemenea, masurile, in plan
militar, necesare indeplinirii angajamentelor de cooperare, parteneriat si
alianta, asumate de Romania pe plan international.
Art. 10
Pe baza prevederilor Strategiei militare a Romaniei si ale celorlalte
strategii departamentale aprobate de Guvern, ministrul apararii nationale,
ministrul de interne si sefii serviciilor de informatii ale statului emit
directive de planificare strategica proprii. Acestea contin obiectivele,
principiile si optiunile politico-militare fundamentale, pe baza carora
structurile specializate ale ministerelor si institutiilor respective planifica
structura si capacitatea fortelor componente, precum si alocarea resurselor,
formuleaza politici si programe sectoriale.
Directivele de planificare strategica se refera la aceeasi perioada ca si
strategiile departamentale.
Art. 11
Pe baza directivelor de planificare strategica, Ministerul Apararii
Nationale, Ministerul de Interne si serviciile de informatii ale statului roman
elaboreaza propriile planuri strategice si operationale de intrebuintare si
programe de constituire, modernizare si pregatire a fortelor componente.
Art. 12
Planurile strategice si operationale de intrebuintare a fortelor cuprind:
misiunile categoriilor de forte, in conditii de pace, de criza si de razboi;
scenariile probabile in care aceste misiuni vor fi indeplinite; modalitatile de
actiune pentru executarea acestora. Scenariile vor avea in vedere actiuni
militare de lupta clasice, operatiuni speciale, operatiuni, altele decat cele
de razboi, si actiuni umanitare, executate in cadrul national sau in cadrul
unor grupari de forte multinationale.
Aceste documente se elaboreaza, se actualizeaza si se aproba conform
reglementarilor specifice ale fiecarui minister sau serviciu de informatii al
statului roman.
Art. 13
Programele de constituire, modernizare si pregatire a fortelor cuprind
masurile si actiunile concrete ce se executa pentru: constituirea, inzestrarea
si cartiruirea unitatilor militare; asigurarea conditiilor optime de viata
pentru personal, pregatirea comandamentelor si unitatilor; asigurarea
sprijinului logistic si a rezervelor pentru mobilizare si razboi; crearea si
intretinerea infrastructurii pentru actiuni militare; participarea la actiuni
de cooperare internationala cu statele partenere sau aliate, precum si
resursele necesare anual pentru desfasurarea acestora.
Programele se elaboreaza pentru o perioada de 4 ani, cu o perspectiva de
inca 4 - 8 ani, si se aproba de catre Parlament. Acestea se completeaza si se
actualizeaza anual, in raport cu stadiul de executie.
Art. 14
Pe baza programelor de constituire, modernizare si pregatire a fortelor si
a fondurilor alocate prin bugetul de stat, Ministerul Apararii Nationale,
Ministerul de Interne si serviciile de informatii ale statului intocmesc,
anual, planuri privind modernizarea si pregatirea fortelor componente si
rapoarte privind stadiul realizarii programelor de constituire, modernizare si
pregatire a fortelor in perioada anterioara.
Planurile anuale sunt aprobate de catre ministrii si, respectiv, de catre
sefii serviciilor de informatii.
Rapoartele privind stadiul realizarii programelor de constituire,
modernizare si pregatire a fortelor sunt prezentate Guvernului.
Urmarirea executiei programelor pe termen mediu si lung, precum si a
planurilor anuale intra in raspunderea organelor de planificare ale
Ministerului Apararii Nationale, Ministerului de Interne si ale serviciilor de
informatii ale statului, iar executia acestora intra in sarcina comandantilor
si sefilor tuturor structurilor din ministerele si serviciile de informatii
respective.
Art. 15
Modalitatile concrete referitoare la elaborarea, coordonarea, executia,
urmarirea si raportarea indeplinirii prevederilor Directivei de planificare
strategica, planurilor strategice si operationale de intrebuintare a fortelor,
programelor de constituire, modernizare si pregatire a fortelor, precum si ale
planurilor anuale se reglementeaza prin instructiuni interne, aprobate de catre
ministrul apararii nationale, ministrul de interne si sefii serviciilor de
informatii ale statului roman.
CAP. 4
Raspunderi
Art. 16
Incalcarea ori neindeplinirea prevederilor prezentei ordonante de catre
persoanele cu atributii in organizarea si realizarea planificarii apararii
nationale, a obiectivelor Strategiei de securitate nationala si ale
strategiilor departamentale atrage raspunderea administrativa, civila sau
penala, dupa caz.
PRIM-MINISTRU
RADU VASILE
Contrasemneaza:
Ministru de stat,
ministrul apararii nationale,
Victor Babiuc
p. Ministru de interne,
Theodor Zaharia,
secretar de stat
Ministrul afacerilor externe,
Andrei Plesu
Directorul Serviciului Roman
de Informatii,
Costin Georgescu
Directorul Serviciului
de Informatii Externe,
Catalin Harnagea
p. Directorul Serviciului
de Telecomunicatii Speciale,
Mircea Anghel