În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. I.3 din Legea nr. 1/2013 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă. Articolul 1(1) În sensul prezentei ordonanţe, expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:a)investiţii în segmentul upstream reprezintă investiţii de dezvoltare şi extindere a zăcămintelor existente, explorarea şi dezvoltarea de noi zone de producţie; b)perioada de referinţă reprezintă luna pentru care se calculează impozitul asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale; c)dereglementarea preţurilor din sectorul gazelor naturale reprezintă procesul de eliminare treptată a preţurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale la clienţii finali, potrivit calendarelor stabilite în conformitate cu reglementările în vigoare. (2) Grupul de interes economic are înţelesul prevăzut de art. 118 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 2(1) Operatorii economici, inclusiv filialele acestora şi/sau operatorii economici aparţinând aceluiaşi grup de interes economic, care desfăşoară efectiv atât activităţi de extracţie, cât şi activităţi de vânzare a gazelor naturale extrase din România pe teritoriul naţional, în marea teritorială, în zona contiguă şi/sau zona economică exclusivă a României din Marea Neagră, sunt obligaţi la calcularea, declararea şi plata impozitului asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale, impozit stabilit în condiţiile prezentei ordonanţe.(2) Impozitul prevăzut la alin. (1) este de 60% din veniturile suplimentare, aşa cum acestea sunt determinate potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta ordonanţă, din care se deduc redevenţele aferente acestor venituri, precum şi investiţiile în segmentul upstream.(3) Limita maximă a deducerii investiţiilor în segmentul upstream nu poate depăşi 30% din totalul veniturilor suplimentare.(4) Valoarea investiţiilor din segmentul upstream luate în calcul pentru stabilirea deducerii reprezintă valoarea investiţiilor din fiecare perioadă de referinţă, la care se adaugă valoarea investiţiilor reportate din perioadele de referinţă anterioare, înregistrate în evidenţa contabilă potrivit reglementărilor legale în vigoare. Articolul 3Toate investiţiile în segmentul upstream se amortizează potrivit regulilor fiscale prevăzute de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 4Impozitul asupra veniturilor suplimentare, calculat în condiţiile prezentei ordonanţe, reprezintă, pentru operatorii economici din sectorul gazelor naturale, cheltuială deductibilă la stabilirea profitului impozabil, în condiţiile prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 5(1) Operatorii economici prevăzuţi la art. 2 alin. (1) calculează, declară şi plătesc lunar impozitul asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale, până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care datorează impozitul.(2) - Modelul şi conţinutul declaraţiei privind impozitul asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe. Articolul 6Impozitul asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale, stabilit potrivit prezentei ordonanţe, reprezintă venit la bugetul de stat şi se administrează de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 7Impozitul asupra veniturilor suplimentare stabilit prin prezenta ordonanţă se aplică pentru veniturile suplimentare obţinute până la data de 31 decembrie 2014, inclusiv. Articolul 8Prezenta ordonanţă intră în vigoare la data de 1 februarie 2013. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice, Daniel Chiţoiu Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea Ministrul economiei, Varujan Vosganian Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Gheorghe Duţu
ANEXĂFormula de calcul pentru veniturile suplimentare Impozitul asupra veniturilor suplimentare datorat = 0,60*(VS – redevenţa*VS – VI) VS = [(PCC – PRCC)*VGCC + (PCNC – PRCNC)*VGCNC], unde VS - venitul suplimentar; VI - valoarea investiţiilor în segmentul upstream în perioada pentru care impozitul asupra veniturilor suplimentare este datorat; PCC - preţul gazelor naturale din producţia internă proprie destinate revânzării consumatorilor casnici potrivit prevederilor hotărârii Guvernului privind preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru piaţa reglementată de gaze naturale; PRCC - preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru consumatorii casnici în anul 2012, respectiv 495 lei/1.000 m3, ajustat cu ratele IPC în anii următori anului 2013 până la data aplicării; VGCC - volumele de gaze din producţia internă vândute pentru consumatorii casnici; PCNC - preţul gazelor naturale din producţia internă proprie destinate revânzării consumatorilor noncasnici potrivit prevederilor hotărârii Guvernului privind preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru piaţa reglementată de gaze naturale; PRCNC - preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă proprie pentru consumatorii noncasnici în anul 2012, respectiv 495 lei/1.000 m3, ajustat cu ratele IPC în anii următori anului 2013 până la data aplicării; VGCNC - volumele de gaz din producţia internă vândute consumatorilor noncasnici; IPC - indicele preţurilor de consum publicat de Institutul Naţional de Statistică din România.