Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Procedura Nr.- din 14.10.2011

privind acordarea, suspendarea sau revocarea licenţei de operare
ACT EMIS DE: Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 748 din 25 octombrie 2011

SmartCity1

Capitolul I Generalităţi Articolul 1 Prezenta procedură este elaborată în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.008/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 septembrie 2008 privind normele comune pentru operarea serviciilor aeriene în Comunitate, denumit în continuare Regulamentul nr. 1.008/2008. Articolul 2 Termenii utilizaţi în prezenta procedură au înţelesul celor prevăzuţi în Regulamentul nr. 1.008/2008. Capitolul IISolicitarea licenţei de operare Articolul 3Cererea pentru obţinerea unei licenţe de operare se depune de către reprezentantul legal al întreprinderii solicitante la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - Direcţia generală aviaţie civilă. Cererea va avea forma şi conţinutul prevăzute în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta procedură. Articolul 4(1) Cererea pentru acordarea licenţei de operare va fi însoţită de următoarele documente:a)formularul prevăzut în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta procedură, completat corespunzător; b)copie a certificatului de operator aerian al solicitantului; c)copie a certificatului de înregistrare la oficiul registrului comerţului; d)copii ale contractelor de asigurare pentru încărcătura comercială, precum şi pentru răspundere civilă faţă de terţi, încheiate cu respectarea Regulamentului (CE) nr. 785/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind cerinţele de asigurare a operatorilor de transport aerian şi a operatorilor de aeronave; e)copie legalizată a actului constitutiv, după caz; f)certificat constatator emis de oficiul registrului comerţului din care să rezulte structura acţionariatului, inclusiv naţionalitatea acţionarilor; g)copie a celui mai recent raport managerial intern care să conţină o prezentare detaliată a tuturor activităţilor desfăşurate pe o perioadă anterioară depunerii cererii de cel puţin 6 luni; h)copie a bilanţului contabil şi a contului de profit şi pierdere pentru anul anterior celui în care se solicită licenţa de operare; i)planul de afaceri pentru cel puţin primii 3 ani de activitate de transport aerian, care va cuprinde informaţiile prevăzute la pct. 1.2-1.5, 1.7 şi 1.8 din anexa I la Regulamentul nr. 1.008/2008, precum şi detalii referitoare la:
(i) zonele geografice în care se intenţionează operarea, precum şi activităţile de transport aerian prevăzute a fi
desfăşurate în primii 3 ani de la primirea licenţei de operare;
(ii) formele de colaborare comercială (contracte interline, acorduri pentru partajarea codurilor, pentru alocarea unui număr de locuri pe cursă, acorduri de cedare de trafic etc.) cu alţi transportatori aerieni români sau străini, în vederea operării serviciilor de transport aerian;
(iii) reţeaua de vânzări a serviciilor de transport aerian (inclusiv sistemele de rezervări), dacă este cazul;
(iv) legăturile financiare ale solicitantului cu orice altă activitate comercială în care acesta este angajat fie direct, fie prin intermediul altor operatori economici asociaţi;

j)analiză privind costurile prognozate pentru desfăşurarea activităţilor de transport aerian, în primele 3 luni de la începerea operării, şi resursele financiare necesare pentru acoperirea acestor costuri, fără luarea în considerare a venitului obţinut din aceste activităţi de transport; k)documente care să ateste că persoanele cu funcţie de decizie, cu rangul cel mai înalt, care administrează efectiv activităţile întreprinderii solicitante a licenţei de operare (director general, preşedinte al consiliului de administraţie etc.) au o bună reputaţie şi nu au fost declarate în faliment, conform cerinţelor prevăzute la art. 7 alin. (1) şi (2) din Regulamentul nr. 1.008/2008. Documentele vor avea o vechime de cel mult 3 luni faţă de data depunerii cererii prevăzute la art. 3. (2) Întreprinderea solicitantă a unei licenţe de operare care îşi propune să efectueze numai operaţiuni de transport aerian prin curse neregulate cu aeronave având masa maximă la decolare mai mică sau egală cu 10 tone sau mai puţin de 20 de locuri şi care are un capital social de cel puţin cel puţin 100.000 euro sau echivalent nu trebuie să depună documentele prevăzute la alin. (1) lit. i) şi j).(3) Data depunerii cererii va fi considerată data la care solicitantul licenţei de operare înregistrează la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - Direcţia generală aviaţie civilă toate documentele prevăzute la alin. (1).(4) Pe parcursul evaluării cererii, Direcţia generală aviaţie civilă poate să solicite şi alte informaţii şi documente de clarificare. Capitolul IIIAcordarea licenţei de operare Articolul 5(1) În baza evaluării cererii şi a documentelor anexate la aceasta, Direcţia generală aviaţie civilă decide asupra acordării licenţei de operare solicitate.(2) Decizia prevăzută la alin. (1) se ia în cel mult 60 de zile de la data depunerii cererii şi se comunică solicitantului în scris.(3) În cazul luării deciziei de acordare a licenţei de operare, aceasta va fi semnată de către directorul general al Direcţiei generale aviaţie civilă. Articolul 6(1) Licenţa de operare se acordă pe termen nelimitat, în condiţiile respectării de către deţinător a prevederilor specifice ale cap. II din Regulamentul nr. 1.008/2008.(2) Licenţa de operare conţine baza legală de emitere a licenţei, numele transportatorului aerian şi sediul social al acestuia, perioada de valabilitate a licenţei, eventualele restricţii şi limitări, numele directorului general care o semnează şi data emiterii. Articolul 7(1) Contestaţiile împotriva unei decizii de neacordare a unei licenţe de operare se adresează de către întreprinderea în cauză ministrului transporturilor şi infrastructurii, în termen de 5 zile de la data comunicării deciziei.(2) În termen de 30 de zile de la data depunerii contestaţiei, ministrul transporturilor şi infrastructurii comunică întreprinderii în cauză modul de soluţionare a acesteia. Articolul 8Lista transportatorilor aerieni se publică pe pagina web a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Capitolul IVSupravegherea continuă a unui transportator aerian Articolul 9(1) Orice modificare a documentelor care au stat la baza acordării licenţei de operare prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b-e), precum şi orice modificare în structura acţionariatului, a consiliului de administraţie şi a directoratului se comunică de către transportatorul aerian Direcţiei generale aviaţie civilă, în termen de 5 zile.(2) Direcţia generală aviaţie civilă verifică dacă modificările comunicate conform alin. (1) s-au făcut cu respectarea cerinţelor prevăzute la art. 4 din Regulamentul nr. 1.008/2008. Articolul 10(1) Transportatorul aerian depune anual la Direcţia generală aviaţie civilă, până la data de 31 decembrie, documentele şi informaţiile prevăzute la pct. 3.2-3.4 din anexa I la Regulamentul nr. 1.008/2008. De asemenea, transportatorul aerian depune la Direcţia generală aviaţie civilă, în termen de 30 de zile de la aprobare, bilanţul contabil şi contul de profit şi pierdere pentru exerciţiul financiar din anul anterior.(2) Transportatorul aerian notifică Direcţiei generale aviaţie civilă informaţiile prevăzute la art. 8 alin. (4) şi (5) lit. (a) şi (b) din Regulamentul nr. 1.008/2008. Informaţiile sunt evaluate de către Direcţia generală aviaţie civilă în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (6) şi (7) din Regulamentul nr. 1.008/2008.(3) Alin. (1) şi (2) nu se aplică în cazul transportatorilor aerieni care efectuează numai operaţiuni de transport aerian public prin curse neregulate cu aeronave având masa maximă la decolare mai mică sau egală cu 10 tone ori mai puţin de 20 de locuri şi care au un capital social de cel puţin 100.000 euro sau echivalent. Capitolul VSuspendarea sau revocarea licenţei de operare Articolul 11(1) Decizia privind suspendarea sau revocarea unei licenţe de operare se ia de către Direcţia generală aviaţie civilă în cazurile prevăzute la art. 8 şi 9 din Regulamentul nr. 1.008/2008.(2) În cazul în care se constată că transportatorul aerian nu mai îndeplineşte condiţiile de acordare a licenţei de operare prevăzute la art. 4 din Regulamentul nr. 1.008/2008, licenţa de operare se suspendă imediat.(3) Licenţa de operare poate fi suspendată şi dacă se constată nerespectarea de către transportatorul aerian a prevederilor art. 13 alin. (3) din Regulamentul nr. 1.008/2008. Articolul 12(1) Licenţa de operare poate fi suspendată pe o perioada de cel mult 6 luni. După această perioadă licenţa de operare se revocă în cazul în care transportatorul aerian nu a remediat neconformităţile care au stat la baza deciziei de suspendare.(2) Decizia de suspendare sau de revocare a unei licenţe de operare se comunică titularului licenţei, în scris.(3) În cazul revocării unei licenţe de operare, procedura de obţinere a unei noi licenţe de operare este cea prevăzută la art. 4. Articolul 13Decizia de suspendare sau de revocare a unei licenţe de operare se publică pe pagina web a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Articolul 14(1) Contestaţiile împotriva deciziei de suspendare sau de revocare a licenţei de operare se adresează de către transportatorul aerian în cauza ministrului transporturilor şi infrastructurii, în termen de 5 zile de la data comunicării deciziei.(2) În termen de 30 de zile de la data primirii contestaţiei, ministrul transporturilor şi infrastructurii comunică transportatorului aerian modul de soluţionare a acesteia. ANEXA Nr. 1 la procedură ........ ................ ................ ........... (antetul organizaţiei solicitantului) Nr. ........ ............/........ ................ CERERE pentru acordarea licenţei de operare 1. Denumirea organizaţiei solicitantului, sediul social, numerele de telefon, fax şi adresa de e-mail ale acesteia ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ......... 2. Numărul certificatului de operator aerian deţinut ........ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ............ 3. Activităţile principale desfăşurate ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ......... 4. Valoarea capitalului social ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ......... Subsemnatul, ........ ................ ................ .........., în calitate de reprezentant legal al ........ ................ ................ ........ ..........., (denumirea organizaţiei solicitante) solicit prin prezenta cerere acordarea licenţei de operare pentru ........ ................ ................ ................ ................ ........ ..............., (denumirea organizaţiei solicitante) în baza informaţiilor cuprinse în documentele anexate. Declar pe propria răspundere că toate informaţiile din documentele anexate sunt corecte şi accept să suport consecinţele legale în cazul în care se vor dovedi false. Data ........ ................ ................ ......... Numele şi prenumele ........ ........ ........ Funcţia ........ ................ ........ ............. Semnătura ........ ................ ................ ANEXA Nr. 2la procedură Informaţii necesare evaluării modului de îndeplinire a condiţiilor prevăzute la art. 4 lit. (f) din Regulamentul (CE) nr. 1.008/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 septembrie 2008 privind normele comune pentru operarea serviciilor aeriene în Comunitate 1. Datele de identificare a acţionarilor întreprinderii solicitante

Numele şi prenumele acţionarului*) Naţionalitatea Numărul acţiunilor/părţilor sociale deţinute Procentul din capitalul social

*) În cazul în care întreprinderea solicitantă are acţionari persoane juridice, pentru fiecare dintre acestea se va completa un tabel similar. 2. Date privind directoratul şi administratorii întreprinderii solicitante A. Directori:

Numele şi prenumele Funcţia Naţionalitatea

B. Administratori:

Numele şi prenumele Funcţia Naţionalitatea

Subsemnatul, ........ ................ ................ ........ ........, în calitate de reprezentant legal al ........ ................ ................ ............., (denumirea organizaţiei solicitante) declar pe propria răspundere că toate informaţiile din prezentul document sunt corecte şi accept să suport consecinţele legale în cazul în care se vor dovedi false. Data ........ ................ ................ ........ ............. Numele şi prenumele ........ ................ ........... Funcţia ........ ................ ................ ........ ........ Semnătura ........ ................ ................ ............

SmartCity5

COMENTARII la Procedura -/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Procedura - din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu