Regulament Nr.- din 14.12.2011de emitere şi urmărire a garanţiilor de origine pentru energia electrică produsă din surse regenerabile de energie ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 4 din 04 ianuarie 2012
Capitolul IDispoziţii generale Articolul 1(1) Prin prezentul regulament se instituie cadrul de organizare şi funcţionare a sistemului garanţiilor de origine a producţiei de energie electrică din surse regenerabile, pentru a dovedi că energia electrică sau o pondere din aceasta, livrată unui consumator final de furnizorul acestuia, este produsă din surse regenerabile de energie.(2) Garanţiile de origine emise în baza prezentului regulament se utilizează de furnizorul de energie electrică, la cererea unui consumator final, pentru a proba corectitudinea informaţiilor conţinute în eticheta energiei electrice. Articolul 2Prezentul regulament stabileşte: a)documentele necesare acordării garanţiilor de origine care certifică originea energiei electrice produse din surse regenerabile de energie; b)procedura de solicitare şi condiţiile de emitere a garanţiilor de origine; c)transferul şi retragerea garanţiilor de origine; d)modul de înregistrare şi de gestionare a informaţiilor referitoare la garanţiile de origine; e)recunoaşterea garanţiilor de origine emise de alte ţări membre ale Uniunii Europene (UE). Articolul 3Prevederile prezentului regulament se aplică de către: a)ANRE, în procesul de emitere, transfer şi retragere a garanţiilor de origine; b)producătorii, furnizorii şi consumatorii de E-SRE. Articolul 4(1) În înţelesul prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:a)anularea garanţiei de origine - radierea electronică de către ANRE din registrul garanţiilor de origine a unei garanţii de origine, în condiţiile prezentului regulament; b)deţinătorul garanţiei de origine - persoana înregistrată în registrul unic al garanţiilor de origine căreia i-a fost emisă garanţia de origine sau ultima persoană căreia i-a fost transferată garanţia de origine; c)energie electrică produsă din SRE - energia electrică produsă în centrale electrice care utilizează exclusiv SRE, precum şi proporţia de energie electrică produsă din SRE în centrale electrice multicombustibil care utilizează atât SRE, cât şi surse convenţionale de energie; d)etichetarea energiei electrice - totalitatea activităţilor desfăşurate de către un furnizor de energie electrică în vederea informării clienţilor săi existenţi sau potenţiali în mod transparent asupra contribuţiei fiecărei surse de energie primară la producerea energiei furnizate, precum şi a impactului asupra mediului înconjurător; e)etichetă - document întocmit de furnizorul de energie electrică care specifică structura surselor primare de energie utilizate la producerea energiei electrice furnizate şi care oferă consumatorilor informaţii privind impactul surselor respective asupra mediului; f)garanţie de origine - documentul electronic cu funcţie unică de a furniza unui consumator final dovada că o pondere sau o cantitate de energie dată a fost produsă din surse regenerabile, în conformitate cu art. 3 alin. (9) din Directiva 2009/72/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piaţa internă a energiei electrice şi de abrogare a Directivei 2003/54/CE; g)mix de energie al furnizorului de energie electrică - contribuţia fiecărei surse primare de energie la portofoliul de surse primare de energie al furnizorului corespunzător unei perioade de referinţă; h)producător de energie electrică - deţinătorul unei capacităţi energetice de producere a energiei electrice care produce energie electrică din surse regenerabile de energie; i)retragerea garanţiei de origine - radierea electronică de către ANRE din registrul garanţiilor de origine a unei garanţii de origine, în condiţiile prezentului regulament; j)transferul garanţiei de origine - trecerea unei garanţii de origine de la un deţinător la altul prin validarea electronică a acestui transfer de către ANRE în registrul garanţiilor de origine; k)unitate de energie - 1MWh. (2) Abrevierile utilizate în cadrul prezentului regulament au următoarea semnificaţie:ANRE - Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei E-SRE - Energie electrică produsă din Surse Regenerabile de Energie SRE - Surse Regenerabile de Energie SEE - Spaţiul Economic European Capitolul IIEmiterea garanţiilor de origine Secţiunea 1Solicitarea emiterii garanţiilor de origine. Documentele necesare Articolul 5(1) Garanţiile de origine se emit de ANRE la cererea scrisă a unui producător de energie electrică pentru energia electrică produsă din SRE şi livrată în reţelele electrice în perioada pentru care se solicită garanţii de origine.(2) Perioada pentru care producătorul de energie solicită garanţii de origine poate fi de o lună, un trimestru sau un semestru. Articolul 6(1) Cererea prevăzută la art. 5 alin. (1) va fi adresată ANRE în format electronic în termen de cel mult 30 de zile de la sfârşitul perioadei pentru care se solicită garanţii de origine şi va fi însoţită de informaţiile necesare emiterii acestora.(2) Modelul de cerere şi informaţiile necesare emiterii garanţiilor de origine sunt prevăzute în anexa nr. 1. Articolul 7(1) ANRE are dreptul de acces la instalaţiile producătorilor de E-SRE pentru a verifica dacă informaţiile furnizate de aceştia conform prevederilor art. 6 sunt corecte.(2) Producătorii de energie electrică din surse regenerabile de energie asigură accesul persoanei autorizate de către ANRE la propriile instalaţii, furnizează persoanei autorizate informaţiile solicitate şi asigură condiţiile corespunzătoare efectuării verificărilor necesare. Secţiunea a 2-aProcedura de emitere a garanţiilor de origine Articolul 8ANRE analizează documentaţia transmisă de solicitant şi emite garanţii de origine dacă aceasta este corectă şi completă, în condiţiile prezentului regulament. Articolul 9(1) În cazul în care este necesar, ANRE poate cere solicitantului completarea documentaţiei depuse cu informaţii suplimentare şi/sau care lipsesc, precum şi cu justificările necesare.(2) Solicitantul este obligat să transmită informaţiile cerute de ANRE în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea cererii de completare a documentaţiei.(3) În cazul în care solicitantul nu transmite ANRE informaţiile cerute în condiţiile alin. (2), ANRE returnează solicitantului documentaţia transmisă de acesta, cu menţiunea „documentaţie incompletă“. Articolul 10(1) În termen de 10 zile de la data la care documentaţia este completă, ANRE emite garanţii de origine.(2) O garanţie de origine este emisă în format electronic pentru fiecare unitate de energie (1MWh) de E-SRE produsă şi livrată în reţeaua electrică şi conţine cel puţin următoarele informaţii:a)data emiterii, organul emitent şi ţara de origine a acestuia, precum şi un număr de identificare unic; b)sursa de energie din care a fost produsă energia electrică şi data iniţială şi finală a producerii acesteia; c)identitatea, amplasarea, tipul şi capacitatea instalaţiei unde a fost produsă energia; d)dacă şi în ce măsură instalaţia a beneficiat de un sprijin pentru investiţii; e)dacă şi în ce măsură unitatea de energie a beneficiat în orice alt mod de o schemă de sprijin naţional şi tipul de schemă de sprijin; f)data la care instalaţia a fost dată în exploatare. (3) Pentru fiecare unitate de energie electrică se poate emite o singură garanţie de origine.(4) La emiterea garanţiilor de origine, fracţiunile mai mari sau egale cu 0,5 MWh se rotunjesc prin adaos la 1 MWh, iar cele mai mici de 0,5 MWh nu sunt luate în considerare. Articolul 11Garanţiile de origine sunt valabile pe o perioadă de un an de la data producerii energiei electrice la care se referă. Articolul 12În situaţia în care o garanţie de origine nu a fost retrasă, este interzisă emiterea altei garanţii de origine care să facă referire la aceeaşi cantitate de energie electrică şi aceeaşi perioadă. Articolul 13Este interzisă emiterea de garanţii de origine pentru energia electrică destinată pompării apei în bazinul superior al unei centrale electrice de acumulare prin pompaj, dacă energia electrică consumată în acest scop nu este produsă din SRE. Articolul 14În cazul centralelor electrice multicombustibil, inclusiv al centralelor electrice care utilizează deşeuri municipale şi care produc exclusiv energie electrică, energia electrică pentru care se emit garanţii de origine se calculează conform anexei nr. 2. Articolul 15(1) Producătorul care deţine într-un amplasament capacităţi de producere a energiei electrice din mai multe surse de energie are obligaţia instalării de grupuri de măsurare separate pentru capacităţile energetice care produc energie electrică din SRE.(2) În cazul menţionat la alin. (1), operatorul de măsură este obligat să consemneze separat, în procesul-verbal de citire a contoarelor, valorile înregistrate de grupul de măsurare pentru capacitatea energetică care produce energie electrică din SRE. Capitolul IIITransferul garanţiilor de origine Articolul 16(1) O garanţie de origine se transferă de către ANRE la cererea deţinătorului garanţiei de origine.(2) Cererea de transfer va fi însoţită de datele de identificare ale operatorului economic către care se transferă garanţiile de origine, respectiv denumirea, adresa şi numărul de înregistrare la registrul comerţului.(3) Transferul se consideră efectuat la data înregistrării electronice a acestuia în registrul unic al garanţiilor de origine de către ANRE.(4) ANRE înregistrează transferul în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data solicitării. Articolul 17(1) Garanţiile de origine se transferă după cum urmează:a)de la un producător la alt producător de energie electrică; b)de la un producător la un furnizor de energie electrică; c)de la un furnizor deţinător de garanţii de origine către alt furnizor. (2) Garanţiile de origine pot fi transferate şi participanţilor la piaţa de energie din statele membre ale UE. Articolul 18(1) Transferul garanţiilor de origine are loc separat sau împreună cu transferul fizic de energie electrică.(2) Transferul garanţiilor de origine nu influenţează transferurile statistice, proiectele comune sau schemele de sprijin comune privind consumul final brut de E-SRE dintre România şi alte state membre ale Uniunii Europene prevăzute de Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 19Cantitatea de energie electrică produsă din surse regenerabile corespunzătoare garanţiilor de origine transferate de către un furnizor de energie electrică unei terţe părţi se deduce din ponderea de energie din surse regenerabile din cadrul mixului său energetic la etichetarea energiei pentru consumatorii finali. Capitolul IVCondiţii privind utilizarea garanţiilor de origine Articolul 20(1) O garanţie de origine se consideră utilizată dacă un furnizor de energie electrică o întrebuinţează, potrivit scopului declarat la art. 1 alin. (2), pentru a proba corectitudinea informaţiilor conţinute în eticheta energiei electrice.(2) Furnizorul de energie electrică este obligat să notifice ANRE utilizarea garanţiei de origine potrivit prevederilor alin. (1) în termen de 15 zile de la utilizare. Articolul 21(1) La cererea consumatorului final, furnizorul de energie electrică este obligat să solicite producătorului de energie electrică efectuarea demersurilor necesare în vederea emiterii şi transferului garanţiilor de origine pentru E-SRE pe care o achiziţionează de la acesta.(2) La cererea furnizorului de energie electrică în condiţiile alin. (1), producătorul de energie electrică este obligat să solicite ANRE emiterea şi transferul garanţiilor de origine pentru E-SRE pe care o vinde furnizorului. Articolul 22(1) ANRE retrage garanţia de origine din registrul unic al garanţiilor de origine:a)ca urmare a expirării datei de valabilitate a garanţiei de origine; b)dacă acea garanţie de origine a fost utilizată, înainte de expirarea duratei de valabilitate. (2) În cazul în care în urma verificării ANRE se dovedeşte că informaţiile furnizate de producătorul de energie electrică şi utilizate în procesul de emitere a garanţiei de origine sunt incorecte, ANRE procedează la anularea acesteia din registrul unic al garanţiilor de origine.(3) Operaţiunea prevăzută la alin. (2) se comunică în scris deţinătorului garanţiei de origine în termen de 5 zile lucrătoare de la înregistrarea acesteia în registrul unic al garanţiilor de origine. Capitolul VRegistrul unic al garanţiilor de origine Secţiunea 1Înregistrarea garanţiilor de origine Articolul 23(1) ANRE înfiinţează şi actualizează un registru unic al garanţiilor de origine, în format electronic, care conţine informaţii referitoare la garanţiile de origine emise, transferate sau retrase.(2) Informaţiile detaliate conţinute în Registrul unic al garanţiilor de origine sunt cele prevăzute în anexa nr. 3.(3) Data emiterii, transferului sau retragerii garanţiilor de origine este data la care aceste operaţiuni sunt înregistrate în registrul unic prevăzut la alin. (1).(4) ANRE publică lunar pe site-ul propriu lista deţinătorilor de garanţii de origine şi numărul deţinut. Articolul 24O garanţie de origine se identifică printr-un cod unic, compus din: a)numărul de ordine care începe de la numărul 1 în fiecare an; b)codul tehnologiei utilizate, conform specificaţiilor din anexa nr. 4; c)numărul licenţei de producere, dacă solicitantul deţine licenţă; d)codul tipului de sistem de promovare primit de producător, conform specificaţiilor din anexa nr. 5; e)data emiterii (ziua, luna, anul); f)data expirării (ziua, luna, anul). Capitolul VIRecunoaşterea garanţiilor de origine emise de autorităţile altor state membre ale UE Articolul 25ANRE recunoaşte garanţiile de origine emise de autorităţile altor state membre ale UE la cererea unui participant la piaţa de energie electrică, exclusiv în ceea ce priveşte informaţiile prevăzute la art. 10 alin. (2) şi numai în scopul declarat la art. 1 alin. (2) din prezentul regulament. Articolul 26(1) ANRE poate refuza recunoaşterea unor garanţii de origine emise de autorităţile altor state membre ale UE numai pentru motive temeinice referitoare la exactitatea, fiabilitatea sau veridicitatea emiterii acestora.(2) ANRE poate să retragă recunoaşterea garanţiilor de origine emise de autorităţile altor state membre ale UE, pentru motivele prevăzute la alin. (1).(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), ANRE este obligată să notifice Comisiei Europene şi deţinătorului garanţiilor de origine refuzul/retragerea recunoaşterii acestora împreună cu motivaţia deciziei luate. Capitolul VIIDispoziţii finale Articolul 27ANRE întocmeşte anual pentru anul anterior, până la data de 30 martie, şi publică pe site-ul propriu un raport privind garanţiile de origine emise pentru energia electrică produsă din SRE şi livrată în reţelele electrice. Articolul 28Producătorii de energie electrică în cogenerare de înaltă eficienţă care solicită garanţii de origine în baza Procedurii privind emiterea garanţiilor de origine pentru energia electrică produsă în cogenerare de eficienţă înaltă, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.461/2008, nu au dreptul de a solicita emiterea de garanţii de origine în baza prezentului regulament. Articolul 29În cazul în care furnizorii de energie comercializează energie din surse regenerabile consumatorilor făcând referire la avantajele de mediu ori alte avantaje ale energiei din surse regenerabile, aceştia vor pune la dispoziţia consumatorilor, în formă sintetizată, informaţii privind cantitatea sau ponderea de energie din surse regenerabile care provine din capacităţi energetice noi ori a căror putere instalată a crescut, devenite operaţionale după 25 iunie 2009. Articolul 30Deţinerea de garanţii de origine în baza prezentului regulament nu conferă unui producător de energie electrică şi dreptul de a beneficia de un sistem de promovare a energiei electrice produse din SRE, acesta trebuind să îndeplinească toate condiţiile de eligibilitate prevăzute de lege. Articolul 31În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, ANRE aprobă Procedura privind implementarea, funcţionarea şi mentenanţa sistemului informatic necesar emiterii, transferului şi retragerii garanţiilor de origine, precum şi celelalte proceduri administrative necesare punerii în aplicare a prevederilor prezentului regulament. Articolul 32Dispoziţiile legale care fac referire la statele membre ale UE se aplică şi celorlalte state membre ale SEE. Articolul 33Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezentul regulament. ANEXA Nr. 1la regulament – Model -1.1. Cerere de emitere de garanţii de origine Domnule Preşedinte, Subsemnatul, ........ ........ .............., în calitate de ........ ................ ........ ........... la Societatea Comercială ........ ........ ..........., (numele şi prenumele) (director general, administrator unic) (denumirea firmei) înregistrată la Oficiul registrului comerţului cu nr. ........ .............., cu sediul social în ........ ................ ................ ................ ..........., (adresa poştală) telefon/fax nr. ........ ........... şi contul ........ ................ ................, deschis la Banca ........ ................ ................ ................ ................, (specificaţia/numărul de cont/rol) (denumirea băncii comerciale) sucursala ........ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ..........., ﴾titular al licenţei de producere nr. ................ (denumirea/localizarea sucursalei unde este deschis contul societăţii comerciale) din data de ..............﴿, dacă este cazul, solicit emiterea garanţiilor de origine pentru energia electrică produsă din surse regenerabile de energie, conform documentului anexat prezentei cereri (care va conţine informaţiile de la pct. 1.2). În scopul comunicării cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, pot fi contactat prin telefon/fax la nr. [nr. de telefon/fax]. Semnătura ........ ......... 1.2. Informaţiile necesare obţinerii unei garanţii de origine 1. Denumirea şi adresa producătorului de energie electrică care solicită o garanţie de origine. 2. SRE din care s-a produs energia electrică, conform celor specificate în anexa nr. 4 la regulament. 3. Data de început şi de sfârşit a perioadei de producere a energiei electrice din SRE, pentru care se solicită emiterea garanţiilor de origine. 4. Locul de producere a energiei electrice şi numele capacităţii de producere. 5. Puterea instalată a centralei (MW). 6. Cantitatea de energie electrică (MWh) produsă în perioada pentru care se solicită garanţii de origine. 7. Ponderea energiei electrice produse din SRE, dacă aceasta este produsă într-o centrală multicombustibil (%), conform anexei nr. 2 la regulament. 8. Procesul-verbal semnat de operatorul de reţea şi de producător, în care se consemnează energia electrică produsă din SRE şi livrată în reţeaua electrică. 9. Informaţii referitoare la tipul sistemului de promovare de care a beneficiat solicitantul, conform specificaţiilor din anexa nr. 5 la regulament. 10. Declaraţie pe propria răspundere a reprezentatului producătorului, conform căreia nu a solicitat şi nu va solicita garanţii de origine pentru aceeaşi cantitate de energie electrică în alt stat membru al SEE. ANEXA Nr. 2la regulament Calculul E-SRE pentru care se emit garanţii de origine în cazul centralelor electrice multicombustibil/ centralelor electrice care utilizează deşeuri municipale şi care produc exclusiv energie electrică 1. Pe baza datelor furnizate de operatorii economici acreditaţi se calculează lunar, exprimat în unităţi de energie (MWh): CSRE - consumul de SRE, CF - consumul de combustibili convenţionali (fosili), cu următoarele relaţii de calcul: CSRE = Σ QSRE, i * PISRE, i/3600 [MWh] (1); CF = Σ QF, i* PIF,i/3600 [MWh] (2), unde: QSRE, i = consumul de sursă regenerabilă i, în [t]/[mii Nm3] PIRES, i = puterea calorifică inferioară a sursei regenerabile i, în [kJ/kg]/[kJ/Nm3] QF, i = consumul de sursă convenţională i, în [t/h]/[mii Nm3/h] PIF, i = puterea calorifică inferioară a sursei convenţionale i, în [kJ/kg]/[kJ/Nm3] 2. Se calculează PF - ponderea consumului de combustibil fosil în total consum de combustibil cu relaţia de calcul: CF PF = 100 [%] (3) * CSRE + CF 3. Se calculează PSRE - ponderea consumului de SRE în total consum de combustibil cu relaţia de calcul: PSRE = 100 – PF [%] (4) 4. Se calculează ESRE - energia electrică produsă din SRE: ESRE = PSRE * (ELRE + ELC – Ec – EEP) [MWh] (5), unde ELRE, ELC, Ec şi EEP au următoarele semnificaţii: ELRE - energia electrică livrată în reţeaua electrică ELC - energia electrică livrată la consumatori racordaţi la barele centralei, inclusiv pentru consumul propriu, altul decât CPT Ec - energia electrică consumată (extrasă) din reţeaua electrică EEP - energia electrică produsă în grupuri care utilizează combustibili fosili. 5. Formula de calcul de la pct. 4 se aplică şi în cazul centralelor electrice care utilizează deşeuri municipale, caz în care PSRE reprezintă conţinutul de biomasă din deşeurile municipale utilizate, exprimat în procente [%]. ANEXA Nr. 3la regulament REGISTRUL UNIC al garanţiilor de origine 1. Registrul unic al garanţiilor de origine conţine următoarele informaţii: a)denumirea producătorului pentru care s-a emis garanţia de origine; b)codul unic al garanţiei de origine; c)informaţiile menţionate la subpct. 2-7 ale pct. 1.2 din anexa nr. 1 la regulament; d)numărul şi data emiterii licenţei de producere a producătorului; e)data emiterii garanţiei de origine; f)autoritatea emitentă; g)tipul sistemului de promovare, conform specificaţiilor din anexa nr. 5 la regulament; h)alte informaţii pe care autoritatea competentă le consideră utile, precum cele referitoare la transfer.2. Registrul unic al garanţiilor de origine va conţine şi informaţii referitoare la garanţiile de origine retrase, respectiv data retragerii şi motivaţia. ANEXA Nr. 4la regulament CODUL tehnologiei utilizate
SRE |
COD |
1. Biogaz (BG) |
01 |
2. Biolichide (BL) |
02 |
3. Biomasă (BM) |
03 |
4. Energie aerotermală (EA) |
04 |
5. Energie eoliană (EE) |
05 |
6. Energie hidraulică (EH) |
06 |
7. Energie geotermală (EG) |
07 |
8. Energie hidrotermală (EHT) |
08 |
9. Energie solară (ES) |
09 |
10. Gazul de fermentare a deşeurilor (GFD) |
10 |
11. Gazul de fermentare a nămolurilor din instalaţiile de epurare a apelor uzate (GFN) |
11 |
ANEXA Nr. 5la regulament CODIFICAREA tipurilor de sisteme de promovare acordate
Nr. crt. |
Sistemul de promovare |
Codul |
1. |
Fără sistem de promovare |
0 |
2. |
Sprijin financiar pentru investiţii |
1 |
3. |
Sprijin financiar pentru exploatarea instalaţiilor |
2 |
4. |
Sprijin financiar atât pentru investiţii, cât şi pentru exploatarea instalaţiilor |
3 |
5. |
Alte sisteme de promovare |
4 |
|