DECIZIE   Nr. 11 din  8 martie 1994

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 126 din 23 mai 1994

    Vasile Gionea          - presedinte
    Viorel Mihai Ciobanu   - judecator
    Mihai Constantinescu   - judecator
    Ioan Muraru            - judecator
    Florin Bucur Vasilescu - judecator
    Alexandru Grigorie     - procuror
    Florentina Geangu      - magistrat-asistent.

    Pe rol pronuntarea asupra recursului formulat de Ministerul Public impotriva Deciziei Curtii Constitutionale nr. 52 din 13 octombrie 1993.
    Dezbaterile au avut loc in sedinta din 22 februarie 1994, in prezenta reprezentantului Ministerului Public, si au fost consemnate in incheierea de la acea data, cand Curtea, avand nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronuntarea pentru 8 martie 1994.

    CURTEA CONSTITUTIONALA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
    Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Timisoara, Popa Bujor si Ghenciu Petre au fost trimisi in judecata pentru savarsirea infractiunilor prevazute de art. 248, art. 289 si art. 291 din Codul penal, referitoare la abuzul in serviciu contra intereselor obstesti, falsul intelectual si uzul de fals.
    In fata Judecatoriei Timisoara, inculpatul Popa Bujor a invocat "exceptia de neconstitutionalitate a titlului IV din Codul penal".
    Prin Decizia nr. 52 din 13 octombrie 1993, Curtea a admis exceptia de neconstitutionalitate, constatand ca dispozitiile din Codul penal care intereseaza avutul obstesc sunt abrogate partial potrivit art. 150 alin. (1) din Constitutie si, in consecinta, acestea urmeaza a se aplica numai cu privire la bunurile prevazute de art. 135 alin. (4) din Constitutie, bunuri ce formeaza obiectul exclusiv al proprietatii publice.
    Impotriva acestei decizii, Ministerul Public a declarat recurs, aratand in esenta:
    1. Curtea nu este competenta sa se pronunte asupra exceptiilor de neconstitutionalitate care privesc legi anterioare intrarii in vigoare a Constitutiei;
    2. Pe fond se apreciaza ca in mod gresit s-a dispus abrogarea partiala a unor dispozitii din Codul penal referitoare la avutul obstesc. In sustinerea acestui motiv se invoca, in esenta, urmatoarele argumente:
    - limitarea bunurilor ce fac obiectul exclusiv al proprietatii publice numai la cele prevazute in art. 135 alin. (4) este gresita, deoarece mai sunt si alte bunuri stabilite prin legi sau urmeaza sa se stabileasca prin alte legi si care, avand acelasi regim juridic, nu pot fi caracterizate ca facand parte din proprietatea privata;
    - Curtea poate sa hotarasca asupra neconstitutionalitatii legilor si nu sa pronunte abrogarea, care este de competenta Parlamentului;
    - Curtea, in decizia atacata, se intemeiaza pe Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1 din 7 septembrie 1993, ceea ce nu este justificat, deoarece in acest fel judecata in alte spete devine inutila.

    CURTEA CONSTITUTIONALA,
examinind incheierea de sesizare, decizia atacata, motivele de recurs, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile recurentului - Ministerul Public - sustinute in sedinta publica din 22 februarie 1994, precum si dispozitiile legale atacate ca neconstitutionale, raportate la prevederile Constitutiei, ale Legii nr. 47/1992 si ale Regulamentului de organizare si functionare a Curtii Constitutionale, retine urmatoarele:
    Primul motiv de recurs care vizeaza necompetenta Curtii Constitutionale de a se pronunta asupra exceptiei invocate urmeaza a fi inlaturat ca nefondat. In legatura cu acest motiv s-a statuat constant prin deciziile Curtii ca, daca instanta de judecata nu a retinut ca un text legal este abrogat potrivit art. 150 alin. (1) din Constitutie, sesizand Curtea cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate, aceasta este obligata sa se pronunte in virtutea dreptului constitutional al cetatenilor de a invoca neconstitutionalitatea unui text pe care instanta intelege sa-l aplice. Competenta Curtii de a se pronunta asupra legilor anterioare Constitutiei rezulta, fara echivoc, si din dispozitiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 care, prin ipoteza, sunt aplicabile exclusiv legilor anterioare Constitutiei.
    Nici cel de-al doilea motiv de recurs, care vizeaza solutia de fond criticata sub aspectul constatarii abrogarii partiale a unor dispozitii din Codul penal referitoare la avutul obstesc, nu este fondat. Justificarea acestui motiv de recurs in sensul ca s-ar fi facut o limitare a bunurilor ce fac obiectul exclusiv al proprietatii publice numai la cele prevazute in art. 135 din Constitutie nu poate fi retinuta, deoarece este evident ca decizia atacata nu se rezuma numai la bunurile enumerate de art. 135 alin. (4) din Constitutie, ci se refera la bunurile prevazute in art. 135 alin. (4), adica si "alte bunuri stabilite prin lege".
    Totodata, nu poate fi retinuta nici sustinerea conform careia Curtea nu poate constata abrogarea unei legi anterioare Constitutiei. Potrivit art. 150 alin. (1) din Constitutie, aceste legi raman in vigoare in masura in care nu contravin Constitutiei. Rezulta ca, prin natura sa, contrarietatea unei legi anterioare Constitutiei cu prevederile acesteia are drept consecinta abrogarea. Cu alte cuvinte, neconstitutionalitatea este cauza abrogarii. In cazul legilor anterioare Constitutiei, neconstitutionalitatea are un caracter specific, intrucat cauza sa este posterioara legii, constand in schimbarea temeiului legitimitatii sale constitutionale. In aceste conditii, controlul constitutionalitatii unei legi preconstitutionale, care are ca rezultat constatarea contrarietatii acesteia cu prevederile Constitutiei, nu duce la declararea legii ca neconstitutionala - o lege putand fi apreciata numai in functie de regimul constitutional sub imperiul caruia a fost adoptata -, ci la constatarea abrogarii, solutie ce constituie consecinta constitutionala prevazuta de art. 150 alin. (1) a unei asemenea contrarietati.
    In sfarsit, nu poate fi retinuta nici critica adusa deciziei de fond in sensul ca se intemeiaza pe Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1/1993 - publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 232 din 27 septembrie 1993 - in considerarea faptului ca astfel este inutila judecata in alte spete. Potrivit art. 29 din Regulamentul de organizare si functionare a Curtii Constitutionale, aceasta nu statueaza decat asupra problemelor de drept.
    Spre a se evita solutii contradictorii, art. 26 din regulament permite completului ce doreste sa se abata de la practica Curtii sa sesizeze plenul spre a se pronunta asupra interpretarii ce urmeaza a fi data in viitor. Decizia plenului este obligatorie doar pentru completele de judecata, astfel incat prin aceasta decizie nu se solutioneaza o exceptie de neconstitutionalitate concreta. De aceea, ea nu are drept consecinta inutilitatea judecarii exceptiilor de neconstitutionalitate, in cadrul carora s-ar putea ridica noi probleme si noi interpretari posibile care ar putea determina reluarea procedurii necesare in vederea asigurarii consecventei practicii constitutionale.
    Desi motivele invocate de Ministerul Public sunt nefondate, recursul urmeaza totusi sa fie admis si Decizia Curtii Constitutionale nr. 52 din 13 octombrie 1993 modificata, deoarece, in fond, Curtea nu s-a pronuntat asupra dispozitiilor din Codul penal pentru care inculpatul a fost trimis in judecata, ci s-a referit la "dispozitiile din Codul penal care intereseaza avutul obstesc".
    Potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, exceptia de neconstitutionalitate poate viza numai acele dispozitii legale de care depinde judecarea cauzei, astfel incat deciziile pronuntate in solutionarea exceptiilor trebuie sa se refere numai la dispozitiile legale de care depinde solutionarea cauzei in care s-a invocat aceasta. Rezulta ca exceptia de neconstitutionalitate putea viza numai art. 248, art. 289 si art. 291 din Codul penal, pentru care inculpatii au fost trimisi in judecata. In fata Judecatoriei Timisoara s-a invocat "exceptia de neconstitutionalitate a titlului IV din Codul penal". Nici una dintre dispozitiile pentru care inculpatii au fost trimisi in judecata nu fac parte din acest titlu, art. 248 fiind inclus in titlu VI, iar art. 289 si art. 291 in titlu VII. Curtea constata insa, in ce priveste art. 248 din Codul penal, ca intre ipotezele avute in vedere de text se afla si aceea care se refera la faptul ca s-a cauzat "o paguba avutului obstesc". Decizia de fond nr. 52/1993 nu s-a pronuntat insa cu privire la art. 248, ci a avut in vedere toate dispozitiile din Codul penal care intereseaza avutul obstesc, ceea ce nu este in concordanta cu prevederile art. 23 din Legea nr. 47/1992 care obliga Curtea sa se pronunte numai asupra dispozitiilor de care depinde judecarea cauzei. Asa fiind, admitind recursul, Curtea, in temeiul art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, urmeaza sa se pronunte in fond asupra constitutionalitatii art. 248 din Codul penal. In acest sens, Curtea constata ca interpretarea constitutionalitatii dispozitiilor din Codul penal referitoare la avutul obstesc a facut obiectul Deciziei Plenului Curtii Constitutionale nr. 1/1993. Prin aceasta decizie s-a statuat ca dispozitiile din Codul penal referitoare la infractiunile contra avutului obstesc sunt abrogate partial, potrivit art. 150 alin. (1) din Constitutie, urmand sa se aplice in continuare numai pentru bunurile proprietate publica prevazute de art. 135 alin. (4) din Constitutie. In consecinta, Curtea retine ca este intemeiata exceptia de neconstitutionalitate a art. 248 din Codul penal in ce priveste ipoteza care se refera la faptul ca s-a cauzat "o paguba avutului obstesc" si urmeaza sa o admita in sensul interpretarii date prin Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1/1993.
    Cu referire la art. 289 si art. 291 din Codul penal, care au constituit si ele temei de trimitere in judecata, Curtea constata ca, in privinta lor, partile n-au inteles sa invoce exceptia de neconstitutionalitate, intreaga lor motivare referindu-se la infractiunile contra avutului obstesc cu care aceste dispozitii nu au nici o legatura.
    Pentru motivele aratate, in temeiul art. 144 lit. c), art. 145 alin. (2) si art. 150 alin. (1) din Constitutie, al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c.), art. 25 si art. 26 din Legea nr. 47/1992,

    CURTEA CONSTITUTIONALA
    In numele legii
    DECIDE:
    Admite recursul si modifica Decizia Curtii Constitutionale nr. 52 din 13 octombrie 1993, in urmatorul sens:
    Admite exceptia de neconstitutionalitate cu privire la art. 248 din Codul penal si constata ca dispozitiile sale referitoare la paguba adusa avutului obstesc sunt partial abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constitutie, urmand a se aplica numai cu privire la bunurile prevazute de art. 135 alin. (4) din Constitutie, bunuri ce formeaza obiectul exclusiv al proprietatii publice.
    Definitiva.
    Pronuntata in sedinta publica din 8 martie 1994.
    Prezenta decizie se comunica celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

             PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
                  prof. dr. VASILE GIONEA

                             Magistrat-asistent,
                             Florentina Geangu