Decizia Nr.2 din 25.01.2017

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ

Pe rol se află soluţionarea sesizării formulate de Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie în Dosarul nr. 196/36/2015, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept: „dacă în interpretarea şi aplicarea formei agravate prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (forma în vigoare anterior anului 2014) este suficient ca făptuitorul să aibă ca atribuţii de serviciu constatarea ori sancţionarea contravenţiilor indiferent dacă infracţiunea de luare de mită nu are legătură cu atribuţiile de serviciu privind constatarea sau sancţionarea contravenţiilor sau reţinerea formei agravate este condiţionată de săvârşirea infracţiunii de luare de mită în legătură cu atribuţiile de serviciu privind constatarea sau sancţionarea contravenţiilor". Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (8) din Codul de procedură penală şi art. 27⁴ din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.Conform art. 27⁶ din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la şedinţa de judecată a participat doamna Aurelia Hirt, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 3.838/1/2016 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi faptul că, la data de 6 ianuarie 2017, a fost depus la dosar raportul întocmit de judecătorul-raportor, doamna judecător Rodica Cosma, care a fost comunicat părţilor din proces, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, la dosar nefiind depuse puncte de vedere din partea acestora privind chestiunea de drept supusă judecăţii.În continuare, magistratul-asistent a arătat că la dosar au transmis puncte de vedere Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Timişoara şi Curtea de Apel Piteşti, care, după caz, au făcut referire şi la punctele de vedere ale unora dintre instanţele arondate, fiind conturate două opinii, astfel cum sunt menţionate în raportul depus la dosar.A mai arătat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a specialiştilor din domeniul juridic cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, la dosar fiind comunicate puncte de vedere formulate de către Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti şi Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Craiova.La data de 12 ianuarie 2017, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus la dosar Adresa nr. 2.328/C/2.774/III-5/2016, prin care s-a adus la cunoştinţă faptul că în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept cu care a fost sesizată instanţa, fiind comunicate, totodată, şi concluzii scrise. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, constatând că nu sunt cereri sau excepţii de formulat, a solicitat reprezentantului Ministerului Public să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la chestiunea de drept supusă dezbaterii.Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Constanţa în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.A învederat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, însă sesizarea nu este admisibilă, întrucât nu îndeplineşte condiţia de noutate. Dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală nu prevăd condiţia noutăţii, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura similară în materie civilă, însă această condiţie a fost consacrată şi în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.A mai arătat că aplicarea corectă a dreptului, în chestiunea ce face obiectul sesizării, se impune în mod evident şi nu lasă loc niciunei ambiguităţi cu privire la modul de soluţionare a acesteia. Astfel, inexistenţa niciunui dubiu asupra interpretării textelor legale în identificarea tipicităţii obiective a infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, este pusă în evidenţă de simpla interpretare gramaticală a dispoziţiei menţionate, care este una de trimitere şi din care rezultă că elementul material al acestei infracţiuni de corupţie are ca cerinţă esenţială realizarea acţiunii/inacţiunii interzise în legătură cu îndatoririle de serviciu ale funcţionarului public, respectiv în raport cu atribuţiile de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor.Această concluzie rezultă şi din interpretarea scopului normei, întrucât prin incriminarea variantei agravate legiuitorul a intenţionat să sancţioneze mai sever persoanele care, având îndatoriri de serviciu care presupun un nivel ridicat de încredere din partea destinatarilor acestora, deturnează atribuţiile ce le sunt conferite într-un sens contrar, acela de a obţine foloase necuvenite. Eventuala ipoteză în care persoana cu atribuţii de constatare/sancţionare a contravenţiilor săvârşeşte fapta de luare de mită în legătură cu alte atribuţii decât cele anterior menţionate nu atrage incidenţa dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Astfel, nu este suficient ca subiectul activ să aibă atribuţiile menţionate, ci este necesar ca fapta să fie săvârşită în legătură cu atribuţiile privind constatarea sau sancţionarea contravenţiilor.Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, iar dosarul a fost reţinut în pronunţare asupra problemei de drept supuse dezlegării. ÎNALTA CURTE, Asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării Prin Încheierea de şedinţă din 18 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie în Dosarul nr. 196/36/2015, în baza art. 475 alin. (1) din Codul de procedură penală, a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept: „dacă în interpretarea şi aplicarea formei agravate prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (forma în vigoare anterior anului 2014) este suficient ca făptuitorul să aibă ca atribuţii de serviciu constatarea ori sancţionarea contravenţiilor indiferent dacă infracţiunea de luare de mită nu are legătură cu atribuţiile de serviciu privind constatarea sau sancţionarea contravenţiilor sau reţinerea formei agravate este condiţionată de săvârşirea infracţiunii de luare de mită în legătură cu atribuţiile de serviciu privind constatarea sau sancţionarea contravenţiilor."II. Dispoziţiile legale incidente – art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (forma în vigoare anterior anului 2014): Fapta de luare de mită, prevăzută de art. 254 din Codul penal, dacă a fost săvârşită de o persoană care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. (2) din Codul penal, privind săvârşirea infracţiunii de către un funcţionar cu atribuţii de control. Textul a fost modificat prin art. 79 din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, iar în prezent are următorul conţinut: Faptele de luare de mită sau trafic de influenţă săvârşite de o persoană care: a)exercită o funcţie de demnitate publică; b)este judecător sau procuror; c)este organ de cercetare penală sau are atribuţii de constatare ori de sancţionare a contravenţiilor; d)este una dintre persoanele prevăzute de art. 293 din Codul penal se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de art. 289 sau art. 291 din Codul penal ale cărei limite se majorează cu o treime. – art. 254 din Codul penal anterior: ,,Fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi."III. Expunerea succintă a cauzei Prin Rechizitoriul nr. 200/P/2013 din 19 februarie 2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, au fost trimişi în judecată:

– inculpatul P.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de: luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu referire la art. 289 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal şi art. 5 alin. (1) din Codul penal (11 acte materiale); fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal şi art. 5 alin. (1) din Codul penal (11 acte materiale) şi spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, modificată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal şi art. 5 alin. (1) din Codul penal;

– inculpata persoană juridică S.C. K. - S.R.L. Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunilor de: complicitate la luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, modificată, cu referire la art. 289 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal şi art. 5 alin. (1) din Codul penal (11 acte materiale) şi spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, modificată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal şi art. 5 alin. (1) din Codul penal. Sub aspectul situaţiei de fapt, s-a reţinut faptul că inculpatul P.M., în intervalul 1 noiembrie 2013-8 ianuarie 2014, aflându-se în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ce-i reveneau în calitate de consilier superior în cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor C. şi medic veterinar în cadrul Circumscripţiei Sanitare Veterinare Zonale C., în baza unei unice rezoluţii infracţionale, în mod repetat, respectiv în 11 rânduri, a pretins, prin intermediul martorilor F.I., B.A., G.C.I. şi B.L.G., şi a primit, prin intermediul coinculpatei S.C. K. - S.R.L. Constanţa, suma totală de 193.477 lei (echivalentul a circa 43.000 euro), cu titlu de mită, de la persoanele juridice S.C. P.S.A.T. Ltd. Co. - S.R.L. Constanţa, S.C. A.C.T.I. (România) - S.R.L. Bucureşti, S.C. B.R. - S.R.L. Buzău şi S.C. T. - S.R.L. Constanţa, în schimbul eliberării de certificate veterinare necesare efectuării de către respectivele firme a unor operaţiuni de export sau tranzit de cereale şi furaje în state terţe Uniunii Europene. S-a mai reţinut în sarcina inculpatului P. M. faptul că, în intervalul 1 noiembrie 2013-8 ianuarie 2014, aflându-se în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ce-i reveneau în calitate de consilier superior în cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor C. şi medic veterinar în cadrul Circumscripţiei Sanitare Veterinare Zonale C., în baza unei unice rezoluţii infracţionale, în mod repetat, respectiv în 11 rânduri, a pretins prin intermediul martorilor F.I., B.A., G.C.I. şi B.L.G. şi a primit, prin intermediul coinculpatei S.C. K. - S.R.L. Constanţa, suma totală de 193.477 lei (echivalentul a circa 43.000 euro), cu titlu de mită, de la persoanele juridice S.C. P.S.A.T. Ltd. Co. - S.R.L. Constanţa, S.C. A.C.T.I. (România) - S.R.L. Bucureşti, S.C. B.R. - S.R.L. Buzău şi S.C. T. - S.R.L. Constanţa, în schimbul eliberării de certificate veterinare necesare efectuării de către respectivele firme a unor operaţiuni de export sau tranzit de cereale şi furaje în state terţe Uniunii Europene. Totodată, s-a reţinut în sarcina inculpatului P. M. faptul că, în perioada noiembrie 2013-ianuarie 2014, acţionând în baza unei unice rezoluţii infracţionale, prin utilizarea drept paravan a inculpatei S.C. K. - S.R.L. Constanţa, înfiinţată de către membrii familiei sale şi având sediul social declarat la domiciliul său, a disimulat caracterul fraudulos al primirii sumei totale de 193.477 lei (echivalentul a circa 43.000 euro), încasată cu titlu de mită, prin contul bancar al persoanei juridice coinculpate, de la S.C. P.S.A.T. Ltd. Co. - S.R.L. Constanţa, S.C. A.C.T.I. (România) - S.R.L. Bucureşti, S.C. B.R. - S.R.L. Buzău şi S.C. T. - S.R.L. Constanţa, creând aparenţa încasării legale a banilor cu titlu de contravaloare a unor servicii de dezinfecţie la bordul navelor, neprestate în realitate, suma mai sus menţionată fiind utilizată, exclusiv, în interesul personal al inculpatului şi al membrilor familiei sale. De asemenea, s-a reţinut în sarcina aceluiaşi inculpat faptul că, în perioada de referinţă, acţionând în baza unei unice rezoluţii infracţionale şi în calitate de administrator de fapt al coinculpatei S.C. K. - S.R.L. Constanţa, a emis un număr de 11 facturi fiscale, prin care se atesta în mod fictiv prestarea de către emitent a unor lucrări de dezinfecţie la bordul unor nave maritime. Cu privire la inculpata S.C. K. - S.R.L. Constanţa, s-a reţinut faptul că, în perioada noiembrie 2013-ianuarie 2014, în calitate de persoană juridică administrată în fapt de către inculpatul P.M., l-a sprijinit pe acesta la săvârşirea infracţiunii de luare de mită descrise anterior, atât prin furnizarea formularelor de facturi fiscale emise în mod fictiv în numele său, cât şi prin asigurarea posibilităţii încasării în mod repetat, în contul său bancar deschis la Raiffeisen Bank, Agenţia Mercur Constanţa, a sumei totale de 193.477 lei, primite de către coinculpat cu titlu de mită. S-a mai reţinut în sarcina inculpatei S.C. K. - S.R.L. Constanţa faptul că, în perioada de referinţă, a servit drept paravan coinculpatului P. M. în scopul disimulării caracterului fraudulos al primirii de către acesta a sumei totale de 193.477 lei (echivalentul a circa 43.000 euro), încasată cu titlu de mită de la S.C. P.S.A.T. Ltd. Co. - S.R.L. Constanţa, S.C. A. C.T.I. (România) - S.R.L. Bucureşti, S.C. B.R. - S.R.L. Buzău şi S.C. T. - S.R.L. Constanţa, inculpata contribuind, astfel, în mod nemijlocit, la crearea aparenţei încasării legale a banilor cu titlu de contravaloare a unor servicii de dezinfecţie la bordul navelor, neprestate în realitate, suma mai sus menţionată fiind utilizată exclusiv în interesul personal al coinculpatului şi al membrilor familiei sale. Constatând întemeiată acuzaţia penală, Tribunalul Constanţa, prin Sentinţa penală nr. 63 din 29 decembrie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 196/36/2015, a dispus condamnarea inculpatului persoană fizică la diferite pedepse cu închisoarea, în regim privativ de libertate, precum şi condamnarea inculpatei persoană juridică la diferite pedepse cu amenda penală, aplicând şi pedeapsa complementară a suspendării activităţii pe o perioadă de 6 luni, prevăzută de art. 53¹ alin. (3) lit. b) din Codul penal anterior şi pedeapsa complementară a afişării sau difuzării hotărârii de condamnare, prevăzută de art. 53¹ alin. (3) lit. e) din Codul penal anterior, în extras de 3 ori în ziarul Telegraf de Constanţa şi de 3 ori la postul de televiziune Neptun TV, pe cheltuiala inculpatei persoană juridică. Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa şi inculpaţii P. M. şi S.C. K. - S.R.L. Constanţa. Expunerea pe scurt a chestiunii de drept Problema de drept ridicată în cauză decurge din necesitatea de a se stabili: „Dacă în interpretarea şi aplicarea formei agravate prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (forma în vigoare anterior anului 2014) este suficient ca făptuitorul să aibă ca atribuţii de serviciu constatarea ori sancţionarea contravenţiilor indiferent dacă infracţiunea de luare de mită nu are legătură cu atribuţiile de serviciu privind constatarea sau sancţionarea contravenţiilor sau reţinerea formei agravante este condiţionată de săvârşirea infracţiunii de luare de mită în legătură cu atribuţiile de serviciu privind constatarea sau sancţionarea contravenţiilor." IV. Punctul de vedere al instanţei care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept a cărei dezlegare se solicită Curtea de Apel Constanţa a apreciat, în opinie majoritară, că dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (forma în vigoare anterior anului 2014), trebuie interpretate în sensul că făptuitorul se pedepseşte cu o pedeapsă sporită atunci când acesta a luat mită în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de constatare şi sancţionare a contravenţiei şi nu când are în fişa postului atribuţii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, însă fapta de luare de mită nu a avut nicio legătură cu aceste atribuţii. În opinia minoritară, Curtea de Apel Constanţa a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (forma în vigoare anterior anului 2014), indiferent dacă fapta de luare de mită are sau nu legătură cu atribuţiile de serviciu ale făptuitorului, pentru reţinerea dispoziţiilor menţionate fiind suficientă întrunirea cerinţei ca făptuitorul să aibă calitatea de a constata sau sancţiona contravenţii. V. Punctul de vedere al procurorului şi al părţilor cu privire la problema de drept a cărei dezlegare se solicită Procurorul a arătat că, în opinia sa, instanţa, în raport cu datele concrete ale cauzei, poate aprecia dacă se impune a fi reţinută şi agravanta prevăzută de art. 254 alin. (2) din Codul penal, cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (forma în vigoare anterior anului 2014). Apărarea a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, însuşindu-şi punctul de vedere exprimat în considerentele hotărârii pronunţate de instanţa de fond. VI. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele de judecată arondate Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în această materie, au fost conturate două opinii, după cum urmează: În opinie majoritară, s-a apreciat că pentru reţinerea formei agravate a infracţiunii de luare de mită prevăzute de art. 254 din Codul penal anterior, cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (forma în vigoare anterior anului 2014) este necesar ca pretinderea, primirea, acceptarea sau nerespingerea unor sume de bani sau alte foloase să aibă legătură cu atribuţiile de serviciu ale subiectului activ/subiectului pasiv adiacent, privind constatarea sau sancţionarea contravenţiilor, ori constatarea, urmărirea sau judecarea infracţiunilor. În esenţă, s-a apreciat că dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (forma în vigoare anterior anului 2014), reprezintă o normă de trimitere care se completează, sub aspectul elementelor constitutive, cu prevederile art. 254 alin. (1) din Codul penal anterior. Reţinerea formei agravate este condiţionată de săvârşirea infracţiunii de luare de mită în legătură cu atribuţiile de serviciu privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor. Dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (forma în vigoare anterior anului 2014) nu derogă, sub aspectul condiţiilor de săvârşire a faptei de luare de mită, de la prevederile art. 254 alin. (1) din Codul penal anterior, ci se completează cu acestea. În acest sens, s-au pronunţat următoarele instanţe: Curtea de Apel Cluj; Curtea de Apel Bacău (Sentinţa penală nr. 22/P din 10 martie 2015 pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. 4.681/103/2013); Curtea de Apel Timişoara; Curtea de Apel Braşov; Curtea de Apel Bucureşti; Curtea de Apel Craiova; Tribunalul Ialomiţa; Tribunalul Ilfov; Judecătoria Alexandria; Judecătoria Roşiori de Vede; Judecătoria Turnu Măgurele, (Decizia penală nr. 240/A din 19 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală în Dosarul nr. 28/122/2011; Sentinţa penală nr. 287 din 8 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în Dosarul nr. 4.724/98/2009; Sentinţa penală nr. 169 din 12 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în Dosarul nr. 5.596/98/2010; Sentinţa penală nr. 312/2011 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în Dosarul nr. 2.439/98/2011; Sentinţa penală nr. 352 din 1 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în Dosarul nr. 1.476/98/2011; Sentinţa penală nr. 210 din 20 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în Dosarul nr. 3.713/98/2012); Tribunalul Timiş; Curtea de Apel Alba Iulia (Sentinţa penală nr. 118 din 15 septembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul 5.210/197/2014; Decizia penală nr. 166 din 16 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. 5.210/197/2014; Sentinţa penală nr. 96 din 14 iulie 2016 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 2.646/97/2016; Decizia penală nr. 886/A din 13 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. 2.646/97/2016); Curtea de Apel Galaţi; Tribunalul Constanţa (Sentinţa penală nr. 631 din 29 decembrie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 1.379/118/2014); Tribunalul Tulcea (Sentinţa penală nr. 259 din 20 decembrie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 2.268/88/2011); Tribunalul Argeş; Tribunalul Vâlcea (Sentinţa penală nr. 120 din 25 septembrie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 3.240/90/2013, Sentinţa penală nr. 136 din 16 octombrie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 9.271/90/2013); Judecătoria Luduş; Judecătoria Miercurea-Ciuc. În opinie minoritară, s-a reţinut că forma agravată nu este condiţionată de săvârşirea infracţiunii de luare de mită în legătură cu atribuţiile de serviciu ale subiectului activ/subiectului pasiv adiacent, fiind suficient ca făptuitorul să aibă atribuţii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor. În esenţă, s-a reţinut că, dacă actul în vederea îndeplinirii căruia funcţionarul a săvârşit acţiunea sau inacţiunea, care defineşte elementul material, nu intră în competenţa sa, în atribuţiile sale de serviciu, nu este realizată latura obiectivă a infracţiunii de luare de mită. Actul care excedează competenţei funcţionarului nu devine act de serviciu, nici în cazul în care este îndeplinit la locul de muncă şi în timpul programului de lucru. S-a apreciat că dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (forma în vigoare anterior anului 2014) nu se referă la efectuarea unui act în exercitarea atribuţiilor de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, ci la efectuarea unui act de către o persoană care are atribuţii în acest sens. Au adoptat această interpretare următoarele instanţe: Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală; Curtea de Apel Braşov, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, Tribunalul Olt; Judecătoria Târnăveni. Nu au fost depuse hotărâri judecătoreşti care să susţină această interpretare. VII. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale Prin Decizia nr. 673 din 12 iunie 2008 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 559 din 24 iulie 2008, a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, reţinându-se, în esenţă, că aceste dispoziţii se constituie într-o normă de trimitere uzitată de tehnica legislativă, nefiind încălcate dispoziţii constituţionale. Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie este un act de legiferare a răspunderii penale printr-o normă care plasează univoc, în sistemul infracţional, fapta de luare de mită săvârşită de un subiect activ circumstanţiat.Reglementarea internă satisface şi exigenţele Convenţiei, care impune ca legea penală să nu se aplice de o manieră extensivă în dezavantajul acuzatului, în special prin analogie, situaţie care nu se regăseşte în dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Infracţiunea este clar definită de lege, astfel încât făptuitorul poate să ştie care sunt acţiunile sau omisiunile care pot angaja răspunderea sa penală. VIII. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Prin Decizia penală nr. 4.976 din 24 octombrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală în Dosarul nr. 148/119/2006, s-a reţinut că expresia „atribuţii de control", al cărei conţinut nu este explicat în Codul penal, trebuie înţeleasă, potrivit sensului acceptat al unor cuvinte uzuale, ca o activitate completă de verificare şi analiză a unor situaţii sau sectoare în vederea urmăririi evoluţiei acestora şi care se desfăşoară, pentru moment ori periodic, în baza unor sarcini şi atribuţii concrete, menţionate expres în fişa postului sau în lege. Dispoziţiile art. 254 alin. (2) din Codul penal au în vedere pe funcţionarul cu atribuţii de control, care, în exercitarea acestora, pretinde sau acceptă bani ori alte foloase necuvenite, tocmai pentru a nu îndeplini un act legal, legat de exercitarea atribuţiilor de control. În acelaşi sens, prin Decizia penală nr. 24 din 11 februarie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. 2.216/1/2012, s-a reţinut că dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie se referă la o persoană care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor. Pentru a fi incidente aceste reglementări, este necesar să se constate că activitatea subiectului activ al infracţiunii se circumscrie atribuţiilor enunţate anterior. IX. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară a solicitat, în principal, respingerea sesizării ca inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiţia de noutate. În susţinerea acestui punct de vedere s-a invocat faptul că, deşi art. 475 din Codul de procedură penală, nu prevede condiţia noutăţii, aceasta a fost consacrată în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Astfel, condiţia noutăţii se analizează în raport cu jurisprudenţa instanţei supreme, cu excluderea celei configurate de hotărârile prealabile şi hotărârile în recursul în interesul legii, precum şi cu jurisprudenţa relevantă şi constantă a celorlalte instanţe. Condiţia noutăţii este determinată atât de o reglementare nou-intrată în vigoare, cât şi de o reglementare deja existentă, dar asupra căreia instanţele nu s-au pronunţat printr-o interpretare adecvată, reflectată într-o practică judiciară consacrată. Dacă există o asemenea practică, caracterul de noutate se pierde. În jurisprudenţa penală s-a apreciat că lipseşte caracterul de noutate al chestiunii de drept, de pildă atunci când situaţia a fost rezolvată în mod identic, atât în noile dispoziţii procesual penale, cât şi în reglementările procesuale anterioare (Decizia nr. 3 din 10 februarie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 16 martie 2016). În opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară, aplicarea corectă a dreptului, în chestiunea ce face obiectul judecăţii, este evidentă şi nu lasă locul niciunei ambiguităţi cu privire la modul de soluţionare a acesteia. Inexistenţa niciunui dubiu asupra interpretării textelor legale în identificarea tipicităţii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, anterior modificării prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, este pusă în evidenţă de simpla interpretare gramaticală a dispoziţiei menţionate, care este una de trimitere. Pe fondul sesizării s-a apreciat că subiectul activ al infracţiunii de luare de mită trebuie să aibă atribuţiile menţionate în normă, fiind necesar ca fapta să fie săvârşită în legătură cu atribuţiile privind constatarea sau sancţionarea contravenţiilor. X. Opinia specialiştilor consultaţi În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată opinia scrisă a unor specialişti recunoscuţi cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării. Universitatea din Bucureşti - Facultatea de Drept - a apreciat că problema de drept supusă analizei impune lămurirea a două aspecte: primul are în vedere legătura între calitatea subiectului activ şi atribuţiile de serviciu ale acestuia, în general, în cadrul infracţiunii de luare de mită (varianta-tip), iar cea de-a doua are în vedere legătura între calitatea subiectului activ şi atribuţiile de serviciu ale acestuia, în particular, în cazul variantei agravate prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (forma în vigoare anterior anului 2014). Cu privire la primul aspect se reţine, în esenţă, că infracţiunea de luare de mită, în varianta-tip, are şi a avut în vedere un subiect activ circumstanţiat, fie în persoana funcţionarului public, sub incidenţa actualului Cod penal, fie în persoana funcţionarului, sub incidenţa Codului penal anterior. Această calitate reprezintă o condiţie necesară cu privire la existenţa subiectului activ al infracţiunii. Calitatea de subiect activ se află însă într-o legătură de interdependenţă cu o condiţie esenţială pentru existenţa obiectivă a infracţiunii. Această condiţie este ca fapta să se realizeze în legătură cu atribuţiile de serviciu concrete ale funcţionarului public. Condiţia ataşată laturii obiective a infracţiunii, respectiv ca fapta să se raporteze la atribuţiile de serviciu ale subiectului activ este, aşadar, obligatorie. Atribuţiile de serviciu concrete ale subiectului activ reprezintă o condiţie a laturii obiective a infracţiunii, în sensul că fapta trebuie să se raporteze la aceste atribuţii concrete. În ceea ce priveşte legătura între calitatea subiectului activ şi atribuţiile de serviciu ale acestuia, în particular, în cazul variantei agravate prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (forma în vigoare anterior anului 2014) se reţine că, în acest caz, regula descrisă la punctul anterior se aplică mutatis mutandis şi în cazul variantei agravate, ce se referă la fapta săvârşită de o persoană care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor. În acest caz, subiectul activ este (dublu) circumstanţiat, fiind un funcţionar (conform Codului penal anterior) care, în plus, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor. Aceasta este condiţia necesară cu privire la existenţa subiectului activ, în această variantă agravată. În acelaşi timp, pentru existenţa infracţiunii, în varianta agravată, este necesar ca fapta să se raporteze, exclusiv, atribuţiilor de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor. Universitatea din Craiova - Facultatea de Drept - a apreciat că reţinerea formei agravate prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (forma în vigoare anterior anului 2014) este condiţionată de săvârşirea infracţiunii de luare de mită în legătură cu atribuţiile de serviciu ale subiectului activ/subiectului pasiv adiacent, respectiv acelea privind constatarea sau sancţionarea contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor. Raţiunea incriminării formei agravate porneşte de la ideea că, în cazul funcţionarului public cu atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, atingerea adusă bunei desfăşurări a activităţii de serviciu şi prestigiului unităţii în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul - ce reprezintă valoarea socială ocrotită de lege - este mult mai gravă de vreme ce un funcţionar, cu astfel de atribuţii, nesocoteşte regulile unui comportament corect care îi sunt impuse de funcţia deţinută. În cazul în care persoana cu atribuţii de constatare sau sancţionare a contravenţiilor pretinde ori primeşte bani care nu i se cuvin, dar în legătură cu exercitarea altor atribuţii, care nu au legătură cu atribuţiile de constatare/sancţionare a contravenţiilor, în sarcina subiectului activ se va reţine forma simplă a infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) din Codul penal. XI. Raportul judecătorului asupra chestiunii de drept supuse dezlegării Examinând sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, se reţin următoarele: A. Cu privire la condiţiile de admisibilitate a sesizării Potrivit dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei, în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată. Din examinarea normei de procedură rezultă că, în prealabil, în cadrul analizării admisibilităţii sesizării, se impune verificarea a patru condiţii, şi anume: 1) să existe o cauză în curs de judecată; 2) cauza să se afle pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului; 3) chestiunea de drept invocată să fie indispensabilă soluţionării pe fond a cauzei respective; 4) asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. Din această perspectivă, se constată ca fiind îndeplinite cumulativ cele patru condiţii impuse de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală. În mod special, cu privire la cea de-a treia condiţie, se impune a se reţine că de interpretarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (forma în vigoare anterior anului 2014) depinde soluţionarea pe fond a cauzei, prin reţinerea săvârşirii infracţiunii de luare de mită de un subiect activ circumstanţiat. B. Cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită Problema de drept ce face obiectul prezentei analize constă în aceea dacă: reţinerea formei agravate prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (forma în vigoare anterior anului 2014) este condiţionată de săvârşirea infracţiunii de luare de mită în legătură cu atribuţiile de serviciu privind constatarea sau sancţionarea contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor sau este suficient ca făptuitorul să aibă ca atribuţii de serviciu constatarea sau sancţionarea contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, chiar dacă infracţiunea de luare de mită nu are legătură cu aceste atribuţii. Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (forma în vigoare anterior anului 2014) prevedea că „fapta de luare de mită, prevăzută de art. 254 din Codul penal, dacă a fost săvârşită de o persoană care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. (2) din Codul penal, privind săvârşirea infracţiunii de către un funcţionar cu atribuţii de control".Potrivit art. 254 alin. (1) din Codul penal anterior (forma în vigoare anterior anului 2014), „fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi". Din analiza dispoziţiilor legale enunţate anterior se observă că legiuitorul, pe lângă modalitatea-tip a infracţiunii de luare de mită, a reglementat şi o modalitate agravată, prevăzută în alin. (2), modificat şi completat cu dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (forma în vigoare anterior anului 2014), determinată de calitatea specială impusă subiectului activ nemijlocit (autorului), aceea de funcţionar cu atribuţii şi competenţe speciale. Potrivit acestei reglementări, infracţiunea de luare de mită este calificată, atrăgând un regim sancţionator mai sever, atunci când fapta a fost săvârşită de o persoană care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor. Prin urmare, ceea ce agravează infracţiunea de luare de mită este calitatea specială a subiectului activ nemijlocit, determinată prin atribuţiile acestuia de constatare sau sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor. Dar reţinerea formei agravate presupune, în mod obligatoriu, îndeplinirea condiţiilor de incriminare ale variantei-tip a infracţiunii de luare de mită, fiind extinsă doar sfera subiectului activ. Din această perspectivă şi în forma agravată, fapta de luare de mită este săvârşită în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau cu scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, dar nu a oricăror îndatoriri, ci doar a acelora care se circumscriu competenţelor subiectului activ, respectiv funcţionarului cu atribuţii de constatare sau sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor. În ceea ce priveşte actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire, întârziere, se pretinde, se primeşte, se acceptă sau nu se resping bani sau alte foloase necuvenite - ca şi condiţie esenţială pentru existenţa infracţiunii - trebuie să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului, adică să fie un act privitor la îndatoririle de serviciu ale acestuia sau un act contrar acestor îndatoriri. În înţelesul art. 254 din Codul penal anterior, prin act se înţelege orice activitate care trebuie efectuată de funcţionar în conformitate cu îndatoririle, atribuţiile, competenţele de serviciu ale acestuia. Este un act privitor la îndatoririle de serviciu ale funcţionarului, cel care se înscrie în limitele competenţei sale, cel care cade în sarcina acestuia în conformitate cu normele care reglementează serviciul respectiv ori este inerent naturii lui. Sintetizând, prin „act privitor la îndatoririle de serviciu" se înţelege actul care are legătură cu atribuţiile de serviciu ale subiectului activ al infracţiunii de luare de mită. Reţinem, în raport cu obiectul sesizării, elementele de particularitate prevăzute de dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (forma în vigoare anterior anului 2014), care consacră o calificare specială a subiectului activ al infracţiunilor prevăzute de art. 254, 256 şi 257 din Codul penal anterior. Astfel, fapta de luare de mită prevăzută de art. 254 din Codul penal anterior, dacă a fost săvârşită de o persoană care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. (2) din Codul penal anterior, privind săvârşirea infracţiunii de către un funcţionar cu atribuţii de control. În alineatul 2 al aceluiaşi articol se stipulează că fapta de dare de mită săvârşită faţă de una dintre persoanele care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor sau faţă de un funcţionar cu atribuţii de control se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 255 din Codul penal anterior, al cărui maxim se majorează cu 2 ani. În ambele ipoteze, ne aflăm în prezenţa unor variante speciale ale infracţiunilor din Codul penal, elementul de particularitate fiind calificarea subiectului activ, respectiv a subiectului pasiv adiacent, în funcţie de atribuţiile de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de atribuţiile de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor. Conform art. 15 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, persoana care are, potrivit legii, atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor este acea persoană anume prevăzută în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia. Pot fi agenţi constatatori: primarii, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului de Interne, special abilitaţi, persoanele împuternicite în acest scop de miniştri şi de alţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, de prefecţi, preşedinţi ai consiliilor judeţene, primari, de primarul general al municipiului Bucureşti, precum şi de alte persoane prevăzute în legi speciale. De asemenea, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului de Interne constată contravenţii privind: apărarea ordinii publice; circulaţia pe drumurile publice; regulile generale de comerţ; vânzarea, circulaţia şi transportul produselor alimentare şi nealimentare, ţigărilor şi băuturilor alcoolice; alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotărâre a Guvernului. De asemenea, persoanele care au atribuţii de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor sunt acele persoane stabilite de Codul de procedură penală sau de o lege specială. Analizând dispoziţiile legale enunţate anterior, se constată că varianta agravată a infracţiunii de luare de mită este incidentă doar în ipoteza în care pretinderea, primirea, acceptarea ori nerespingerea promisiunii, respectiv darea de mită, se realizează în legătură directă cu atribuţiile persoanei care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau de judecare a infracţiunilor. Aceste atribuţii trebuie să derive din lege, fiind nesocotite de subiectul activ al infracţiunii, care a pretins, a primit ori a acceptat promisiunea de bani sau alte foloase, sau de subiectul pasiv adiacent. Prin urmare, dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (forma în vigoare anterior anului 2014) au în vedere, exclusiv, persoana care comite fapta în exercitarea atribuţiilor sale, de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor, ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor. Pentru a fi incidente aceste norme, este necesar şi obligatoriu să se constate că fapta reţinută în sarcina subiectul activ se circumscrie atribuţiilor la care textul face referire. Aceste atribuţii se înscriu - astfel cum s-a arătat şi dezvoltat anterior -, întotdeauna, în sfera de activitate sau de competenţă a subiectului activ/pasiv adiacent, care îi conferă capacitatea de a efectua în mod valabil acte sau activităţi cu privire la constatarea sau sancţionarea contravenţiilor ori constatarea, urmărirea sau judecarea infracţiunilor. În plus, interpretarea textului, în sensul arătat, satisface, pe deplin, şi condiţia previzibilităţii normei, astfel încât persoana căreia i se adresează poate să anticipeze care sunt acţiunile sau omisiunile ce pot atrage răspunderea penală în condiţii agravate. În concluzie, dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (forma în vigoare anterior anului 2014) se aplică, exclusiv, atunci când infracţiunea de luare de mită a fost săvârşită de către subiectul activ în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 475 şi art. 477 din Codul de procedură penală, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de către Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie în Dosarul nr. 196/36/2015, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept: „dacă în interpretarea şi aplicarea formei agravate prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (forma în vigoare anterior anului 2014) este suficient ca făptuitorul să aibă ca atribuţii de serviciu constatarea ori sancţionarea contravenţiilor indiferent dacă infracţiunea de luare de mită nu are legătură cu atribuţiile de serviciu privind constatarea sau sancţionarea contravenţiilor sau reţinerea formei agravate este condiţionată de săvârşirea infracţiunii de luare de mită în legătură cu atribuţiile de serviciu privind constatarea sau sancţionarea contravenţiilor" şi, în consecinţă, stabileşte că: Dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (forma în vigoare anterior anului 2014) se aplică doar în ipoteza în care infracţiunea de luare de mită a fost săvârşită de făptuitor în legătură cu atribuţiile de serviciu ale acestuia privind constatarea sau sancţionarea contravenţiilor. Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 ianuarie 2017. PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, judecător MIRELA SORINA POPESCU Magistrat-asistent, Aurelia Hirt