DECIZIE Nr. 25
din 16 aprilie 2007
cu privire la modul de
calcul al fractiunii executate din pedeapsa pentru acordarea liberarii
conditionate in cazul condamnatilor la pedepse mai mari de 10 ani inchisoare
pentru infractiuni deosebit de periculoase savarsite anterior intrarii in
vigoare a Legii nr. 140/1996.
ACT EMIS DE:
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 574 din 30 iulie 2008
Dosar nr. 50/2006
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae
Popa, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în
Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit în vederea
examinării recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la
modul de calcul al fractiunii executate din pedeapsa
pentru acordarea liberarii conditionate in cazul condamnatilor la pedepse mai
mari de 10 ani inchisoare pentru infractiuni deosebit de periculoase savarsite
anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 140/1996.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea
dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 88 de
judecători din totalul de 116 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost
reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe
lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul
legii, punând concluzii pentru a fi admis în sensul de a se stabili că, în
cazul cererilor de liberare condiţionată formulate de condamnaţi pentru
infracţiuni deosebit de periculoase, săvârşite anterior intrării în vigoare a
Legii nr. 140/1996, fracţiunile de pedeapsă ce trebuie executate sunt cele
prevăzute în dispoziţiile art. 59 şi 60 din Codul penal nemodificate prin
această lege.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul
legii, constată următoarele:
In practica instanţelor judecătoreşti nu există un
punct de vedere unitar cu privire la modul de calcul al fracţiunii executate
din pedeapsă pentru acordarea liberării condiţionate în cazul condamnaţilor la
pedepse mai mari de 10 ani închisoare pentru infracţiuni deosebit de
periculoase săvârşite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 140/1996.
Astfel, unele instanţe s-au pronunţat în sensul că, în
cazul cererilor de liberare condiţionată formulate de condamnaţi pentru
infracţiuni deosebit de periculoase, fracţiunile de pedeapsă ce trebuie
executate sunt cele prevăzute în dispoziţiile art. 59 şi 60 din Codul penal,
astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 140/1996, independent dacă acele infracţiuni
au fost săvârşite anterior intrării în vigoare a acestei legi.
Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că dacă
infracţiunile au fost săvârşite anterior datei de 14 noiembrie 1996, când a
intrat în vigoare Legea nr. 140/1996, fracţiunile de pedeapsă ce trebuie
executate de către condamnaţii care formulează cereri de liberare condiţionată în temeiul art. 59 şi 60 din Codul penal
se calculează potrivit dispoziţiilor existente în aceste texte de lege până în
momentul modificării lor prin prevederile acelei legi.
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi au aplicat
corect dispoziţiile legale incidente în materia ce face
obiectul recursului în interesul legii.
Prin art. 15 alin. (2) din Constituţia României s-a
instituit principiul neretroactivităţii legii, prevăzându-se că „legea dispune
numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile".
In conformitate cu acest principiu constituţional, în
art. 10 din Codul penal a fost prevăzut principiul activităţii legii penale,
iar prin art. 11-15 din acelaşi cod s-au reglementat, corelativ, principiul
neretroactivităţii legii penale şi modalităţile de aplicare a legii penale mai
favorabile.
In acest context trebuie avut în vedere că, potrivit
art. 13 alin. 1 din Codul penal, „în cazul în care de la săvârşirea
infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai
multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă".
Or, o atare reglementare impune ca, în cazul
situaţiilor tranzitorii, faptelor penale săvârşite sub imperiul vechii legi,
mai favorabile, să le fie aplicabile dispoziţiile acelei legi, care
ultraactivează într-o asemenea situaţie, după cum, dimpotrivă, atunci când sunt
mai favorabile dispoziţiile legii noi, acestea să retroactiveze, aplicându-se şi
faptelor penale săvârşite sub imperiul legii anterioare.
In raport cu rezolvarea în acest spirit a situaţiilor
tranzitorii, determinate de succesiunea în timp a mai multor legi penale în
aceeaşi materie, este de observat că şi dispoziţiile art. 59-60 din Codul
penal, prin care este reglementată instituţia liberării condiţionate, au fost
supuse unor modificări susceptibile de a crea situaţii în care să se impună
aplicarea legii penale mai favorabile.
Intr-adevăr, în conţinutul avut anterior modificării ce
i s-a adus prin Legea nr. 140/1996, art. 59 alin. 1 teza a II-a din Codul penal
prevedea că, după ce a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei mai
mare de 10 ani, „condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă
dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale
penale, poate fi liberat condiţionat înainte de
executarea în întregime a pedepsei".
In urma modificării aduse prin art. I din Legea nr. 140/1996, art. 59 alin. 1
din Codul penal are următorul cuprins: „După ce a executat cel puţin două
treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau cel
puţin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care
este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare,
ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiţionat
înainte de executarea în întregime a pedepsei."
Tot astfel, anterior modificării aduse prin Legea nr.
140/1996, la art. 60 alin. 1 din Codul penal se prevedea că în cazul
condamnărilor pentru infracţiuni grave, între care şi aceea de omor, liberarea
condiţionată putea fi acordată numai după executarea de către condamnat a cel
puţin două treimi din durata
pedepsei dacă aceasta nu depăşea 10 ani sau a cel puţin trei pătrimi din
pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, pentru ca în urma modificării
menţionate liberarea condiţionată să fie reglementată şi pentru asemenea
situaţii, fără a se mai face distincţie, tot în art. 59 alin. 1 din acelaşi
cod.
In mod corespunzător au fost modificate prin Legea nr.
140/1996 şi dispoziţiile art. 59 alin. 2 din Codul penal referitoare la
fracţiunile din durata pedepsei care pot fi considerate, potrivit legii, ca
executate pe baza muncii prestate.
Este adevărat că prin art. II alin. 1 din Legea nr. 140/1996 s-a prevăzut că „dispoziţiile
prezentei legi privitoare la liberarea condiţionată nu se aplică celor
condamnaţi definitiv înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, cu excepţia
celor care s-au sustras de la executare".
Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 214 din 16
iunie 1997, a constatat însă că aceste dispoziţii nu sunt constituţionale. Ca
urmare, prin Legea nr. 168/1997 a fost modificat art. II
din Legea nr. 140/1996 în sensul că la alin. 1 s-a
prevăzut că „dispoziţiile prezentei legi cu privire la liberarea condiţionată
nu se aplică persoanelor condamnate care au săvârşit infracţiunea înainte de
data intrării în vigoare a prezentei legi", iar la alin. 2 s-a precizat că
„dispoziţiile alin. 1 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a Legii
nr. 140/1996", consolidându-se astfel principiul potrivit căruia, aşa cum
s-a relevat în considerentele deciziei Curţii Constituţionale, situaţia
tranzitorie se creează la data săvârşirii infracţiunii şi durează până la
executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.
Aşa fiind, se constată că dispoziţiile menţionate nu
pot fi interpretate decât în sensul că, în cazul săvârşirii infracţiunii
înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 140/1996 (14 noiembrie 1996), fracţiunea
de pedeapsă ce trebuie executată în vederea liberării condiţionate din pedeapsa
aplicată se calculează potrivit legii vechi, mai favorabile, independent de
data rămânerii definitive a hotărârii sau de momentul începerii executării
acelei fracţiuni de pedeapsă.
In consecinţă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi al art. 4142 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură
penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că în
cazul cererilor de liberare condiţionată, formulate de persoane condamnate
pentru infracţiuni comise anterior adoptării Legii nr. 140/1996, fracţiunile
din pedepsele aplicate ce trebuie executate sunt cele prevăzute de dispoziţiile
mai favorabile ale art. 59 şi 60 din Codul penal nemodificate prin această
lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie.
Stabilesc că, în cazul cererilor de liberare
condiţionată formulate potrivit art. 59 şi 60 din Codul penal pentru
infracţiuni comise anterior adoptării Legii nr. 140/1996, fracţiunile din
pedepsele aplicate ce trebuie executate sunt cele prevăzute de dispoziţiile
legale mai sus arătate, nemodificate prin actul normativ indicat.
Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din
Codul de procedură penală.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 aprilie 2007.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei