DECIZIE Nr. 2670 din 14 noiembrie 2000
privind aplicarea pe teritoriul Romaniei a sistemului de tranzit comun pentru
marfurile transportate pe calea ferata
ACT EMIS DE: MINISTERUL FINANTELOR
DIRECTIA GENERALA A VAMILOR
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 608 din 27 noiembrie 2000
Directorul general al Directiei Generale a Vamilor,
avand in vedere:
- prevederile art. 94 paragraful 2 din Acordul european instituind o
asociere intre Romania, pe de o parte, si Comunitatile Europene si statele
membre ale acestora, pe de alta parte, ratificat prin Legea nr. 20/1993 privind
interconectarea dintre sistemele de tranzit ale Romaniei si cele ale
Comunitatii Europene;
- Hotararea Guvernului nr. 91/2000 pentru aplicarea pe teritoriul Romaniei
a sistemului de tranzit comun al Comunitatilor Europene si statelor membre ale
acestora;
- prevederile art. 48 alin. (2) si (3) din Regulamentul de aplicare a
Codului vamal al Romaniei, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 626/1997;
- Protocolul nr. 51.373/2000 dintre Directia Generala a Vamilor si
Societatea Nationala de Transport Feroviar de Marfa "C.F.R. Marfa" -
S.A. privind aplicarea procedurii simplificate de tranzit pentru marfurile transportate
pe calea ferata,
emite urmatoarea decizie:
ARTICOL UNIC
Incepand cu data de 27 noiembrie 2000 pe teritoriul Romaniei, pentru
marfurile transportate pe calea ferata de catre Societatea Nationala de
Transport Feroviar de Marfa "C.F.R. Marfa" - S.A. intre birourile
vamale de frontiera cu activitate feroviara se aplica sistemul de tranzit
comun, in baza normelor metodologice prezentate in anexa care face parte
integranta din prezenta decizie.
p. Directorul general al Directiei Generale a Vamilor,
Gelu Stefan Diaconu
ANEXA 1
NORME METODOLOGICE
CAP. 1
Dispozitii generale
Art. 1
(1) Prezentele norme metodologice cuprind dispozitii in aplicarea sistemului
de tranzit comun pe teritoriul Romaniei pentru transportul marfurilor in
tranzit, pe calea ferata, intre doua birouri vamale de frontiera.
(2) Aceste norme metodologice introduc procedura de tranzit comun, oricare
ar fi natura si originea marfurilor.
(3) Formalitatile aferente procedurii de tranzit comun sunt simplificate
conform dispozitiilor prezentelor norme metodologice, pentru transporturile de
marfuri efectuate de Societatea Nationala de Transport Feroviar de Marfa
"C.F.R. Marfa" - S.A., denumita in continuare C.F.R. Marfa - S.A.,
sub acoperirea unei scrisori de trasura CIM sau a unui buletin de expediere TR.
Art. 2
(1) Pentru marfurile transportate pe calea ferata, incarcate in vagoane,
care circula in tranzit extern intre doua birouri vamale de frontiera,
scrisoarea de trasura CIM pe care autoritatea vamala aplica stampila
"Tranzit vamal" are valoare de declaratie vamala de tranzit.
(2) Pentru transporturile de marfuri pe care C.F.R. Marfa - S.A. le
efectueaza in trafic intercontainer, incarcate in unitati de transport
intermodal (UTI), buletinul de expediere TR pe care autoritatea vamala aplica
stampila "Tranzit vamal" are valoare de declaratie vamala de tranzit.
(3) Stampila "Tranzit vamal" cuprinde acelasi text ca si stampila
rotunda nr. 1, precum si spatii pentru inscrierea numarului si a datei sub care
documentul de transport a fost inregistrat ca declaratie vamala de tranzit,
denumirea biroului vamal de destinatie si seria sigiliilor aplicate. Documentul
de transport se semneaza si se stampileaza de lucratorul vamal care a efectuat
verificarea si inregistrarea tranzitului.
Art. 3
Documentul de transport pe care autoritatea vamala a acordat liber de vama
prin aplicarea stampilei "Tranzit vamal" constituie titlu executoriu
pentru urmarirea si incasarea datoriei vamale, in conformitate cu prevederile
art. 53 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al Romaniei, aprobat prin
Hotararea Guvernului nr. 626/1997.
Art. 4
In aplicarea prezentelor norme metodologice, prin termenii de mai jos se
intelege:
a) tranzit comun - transportul marfurilor pe calea ferata sub supraveghere
vamala, in regim de tranzit vamal;
b) birou de plecare - biroul vamal de frontiera la care incepe operatiunea
de tranzit;
c) birou de destinatie - biroul vamal la care marfurile aflate in regim de
tranzit comun trebuie prezentate in vederea incheierii operatiunii;
d) document de transport - scrisoarea de trasura internationala CIM sau,
dupa caz, buletinul de expediere TR;
f) principal obligat - societatea comerciala care isi exprima vointa de a
efectua o operatiune de tranzit comun prin prezentarea la autoritatea vamala a
documentelor prevazute in acest scop, devenind in acest caz titularul regimului
de tranzit comun;
g) centrul contabil - biroul din cadrul C.F.R. Marfa - S.A. care are ca
functii principale: primirea si arhivarea documentelor de transport pentru
operatiunile de tranzit incheiate dupa o metoda care sa permita autoritatii
vamale verificarea lor, urmarirea derularii si incheierii operatiunilor de
tranzit;
h) mijloc de transport - vagoane, containere si alte unitati de transport
(multimodal).
Art. 5
Birourile vamale de frontiera cu activitate feroviara sunt abilitate in
calitate de birouri vamale de plecare si de destinatie.
Art. 6
(1) Birourile vamale de plecare si de destinatie isi comunica reciproc
toate informatiile de care dispun in legatura cu punerea in aplicare a
procedurii simplificate de tranzit.
(2) De asemenea, birourile vamale de plecare si de destinatie transmit
Directiei Generale a Vamilor datele solicitate de aceasta.
Art. 7
(1) Dispozitiile referitoare la procedura simplificata de tranzit comun se
aplica cu respectarea prevederilor legislatiei vamale nationale in vigoare si a
reglementarilor internationale la care Romania este parte semnatara.
(2) Aplicarea prezentelor norme metodologice se face cu respectarea
interdictiilor sau restrictiilor de import, export sau tranzit al marfurilor,
stabilite de autoritatile competente si justificate din ratiuni de securitate
si de moralitate publica, de protectie a sanatatii si a vietii persoanei,
animalelor si plantelor, de protectie a bunurilor nationale care au valoare
artistica, istorica sau arheologica, sau de protejare a proprietatii
industriale ori comerciale.
Art. 8
(1) Pentru marfurile acceptate la transport, insotite de documentul de
transport, C.F.R. Marfa - S.A. devine principal obligat si are urmatoarele
obligatii:
a) sa prezinte marfurile, mijlocul de transport intact si documentul de
transport la biroul vamal de destinatie in termenul de tranzit si sa respecte
masurile de identificare, inclusiv sigiliile aplicate;
b) sa respecte dispozitiile referitoare la regimul de tranzit comun;
c) sa achite taxele vamale si alte drepturi de import devenite exigibile,
ca urmare a constatarii unei nereguli comise pe parcursul sau in legatura cu o
operatiune de tranzit comun;
d) sa puna la dispozitie autoritatii vamale, la solicitarea acesteia sau
ori de cate ori este nevoie, xerocopiile documentelor de transport. La cererea
autoritatii vamale va prezenta intr-un termen de maximum 7 zile si alte
documente din care sa rezulte ca operatiunile au fost incheiate.
Art. 9
Bunurile transportate pe calea ferata sunt exceptate de la garantarea
datoriei vamale, in conformitate cu prevederile art. 349 din Regulamentul de
aplicare a Codului vamal al Romaniei, aprobat prin Hotararea Guvernului nr.
626/1997.
Art. 10
(1) C.F.R. Marfa - S.A. va desemna persoanele responsabile cu activitatea
de tranzit pe langa fiecare birou vamal de frontiera.
(2) Lista cuprinzand persoanele responsabile cu activitatea de tranzit va
fi transmisa Directiei Generale a Vamilor, care va informa birourile vamale.
(3) C.F.R. Marfa - S.A. va asigura pregatirea si examinarea periodica a
persoanelor desemnate in ceea ce priveste normele legale care reglementeaza
derularea procedurii de tranzit comun.
Art. 11
In cazul constatarii unor abateri repetate, pe baza unor documente
justificative, Directia Generala a Vamilor poate solicita inlocuirea
persoanelor responsabile cu activitatea de tranzit comun, desemnate de C.F.R.
Marfa - S.A.
Art. 12
(1) Pentru transporturile efectuate in procedura de tranzit comun C.F.R.
Marfa - S.A. va utiliza etichete prevazute cu o pictograma, al carei model este
prezentat in anexa la prezentele norme metodologice.
(2) Etichetele sunt aplicate atat pe documentul de transport, cat si pe
mijlocul de transport.
(3) Pana la confectionarea acestei etichete, dar nu mai tarziu de 1
ianuarie 2001, transporturile efectuate in procedura de tranzit comun vor fi
acceptate fara eticheta prevazuta cu pictograma.
CAP. 2
Procedura de tranzit comun
2.1. Formalitati la biroul vamal de plecare
Art. 13
Dupa prezentarea actului de transmitere a garniturii de tren si efectuarea
controlului vamal al mijlocului de transport in conformitate cu prevederile
cap. III sectiunea a 2-a din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al
Romaniei, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 626/1997, reprezentantul din
statia de frontiera desemnat de C.F.R. Marfa - S.A. prezinta biroului vamal de
plecare documentul de transport impreuna cu documentele specificate in rubrica
36 a scrisorii de trasura CIM sau, dupa caz, in rubrica 13 a buletinului de
expediere TR.
Art. 14
(1) Biroul vamal de plecare verifica existenta documentelor specificate in
rubricile documentului de transport si daca pe versoul exemplarului nr. 3 al
scrisorii de trasura CIM (in rubrica G) sau, dupa caz, pe exemplarul nr. 3B al
buletinului de expediere TR a fost aplicata stampila de tranzit a caii ferate.
(2) Pentru marfurile prohibite sau restrictionate, al caror tranzit prin
tara este conditionat prin reglementari specifice de prezentarea unor documente
suplimentare (avize, licente), se verifica daca acestea au fost anexate la
documentul de transport. In caz contrar operatiunea de tranzit nu va fi
acceptata pana la prezentarea documentelor in cauza.
Art. 15
Documentele de transport se inregistreaza in evidenta de catre biroul vamal
de plecare, in registrul sumar, numarul si data inregistrarii reprezentand
numarul si data potrivit carora documentele de mai sus au capatat valoare de
declaratie vamala de tranzit comun.
Art. 16
(1) La biroul vamal de plecare, care acorda regimul de tranzit comun, se
aplica stampila "Tranzit vamal" pe versoul exemplarului nr. 3 al
scrisorii de trasura CIM (in rubrica G) sau, dupa caz, pe exemplarul nr. 3B al
buletinului de expediere TR (in rubrica 15).
(2) Stampila "Tranzit vamal" va fi pusa la dispozitie birourilor
vamale cu activitate feroviara de catre Directia Generala a Vamilor.
(3) Toate exemplarele documentelor de transport se restituie
reprezentantului desemnat de C.F.R. Marfa - S.A., conform prevederilor
Ordinului comun al directorului general al Directiei Generale a Vamilor si al
directorului general al S.N.C.F.R. nr. 14.558/1998.
(4) Reprezentantul din statia de frontiera desemnat de C.F.R. Marfa - S.A.
preda biroului vamal de plecare o xerocopie de pe exemplarul nr. 3 al scrisorii
de trasura CIM sau, dupa caz, de pe exemplarul nr. 3B al buletinului de
expediere TR, pe care a fost aplicata stampila "Tranzit vamal".
Xerocopiile vor fi pastrate de biroul vamal de plecare si constituie documente
de urmarire a derularii operatiunii de tranzit comun.
Art. 17
Termenul de tranzit in care marfurile trebuie sa fie prezentate la biroul
vamal de destinatie este de 20 de zile si nu se mentioneaza pe documentul de
transport.
2.2. Formalitati la biroul vamal de destinatie
Art. 18
(1) Marfurile, documentul de transport si doua xerocopii de pe exemplarul
nr. 3 al scrisorii de trasura CIM, respectiv de pe exemplarul nr. 3B al
buletinului de expediere TR, se prezinta la biroul vamal de destinatie in
cadrul termenului de tranzit de 20 de zile.
(2) Biroul vamal de destinatie le inregistreaza imediat in evidentele
proprii, dupa prezentarea actului de transmitere a garniturii de tren si
efectuarea controlului vamal al mijlocului de transport in conformitate cu
prevederile cap. III sectiunea a 2-a din Regulamentul de aplicare a Codului
vamal al Romaniei, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 626/1997.
(3) Dupa verificarea documentelor si a mijlocului de transport biroul vamal
de destinatie inscrie pe versoul celor doua xerocopii ale documentului de
transport, in dreapta stampilei "Tranzit vamal", mentiunile, in
functie de rezultatul controlului efectuat, care pot fi:
a) atunci cand totul este in regula: "conform";
b) atunci cand au fost constatate diferente, dupa caz: excedent .........,
lipsa ......., natura marfurilor ........, incadrarea tarifara ......... .
Art. 19
Cand biroul de destinatie ia masuri cu privire la neregula constatata, este
obligat sa inscrie, pe langa cele mentionate conform articolului precedent,
urmatoarele:
a) daca este o neregula minora care nu are urmari in ceea ce priveste
incasarea drepturilor de import, amenzilor sau a penalitatilor, se inscrie:
"neregula minora";
b) in cazul in care neregulile constatate au dat nastere la perceperea unor
drepturi de import si a altor alte taxe devenite exigibile, biroul vamal de
destinatie informeaza biroul vamal de plecare care va proceda potrivit
prevederilor art. 165 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al Romaniei,
aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 626/1997, si, dupa caz, transmite
acestuia actul constatator intocmit de C.F.R. Marfa - S.A. potrivit
prevederilor art. 22 din regulament;
c) cand marfurile sunt prezentate la biroul de destinatie dupa expirarea
termenului de tranzit si cand nerespectarea acestui termen se datoreaza unor
situatii bine justificate (prin prezentarea documentelor justificative vizate
sau emise de C.F.R. Marfa - S.A., intocmite conform reglementarilor feroviare
internationale, cum ar fi: dispozitii ulterioare ale predatorului sau
destinatarului, admise de Conventia COTIF, restrictii de trafic international
etc.), din care sa rezulte ca depasirea termenului de tranzit nu este din vina
transportatorului, se considera "neregula minora";
d) cand motivele pentru care marfurile au fost prezentate la biroul vamal
de destinatie dupa expirarea termenului de tranzit nu sunt justificate prin
prezentarea unor documente de natura celor mentionate la lit. c), nu se
considera "neregula minora" si se aplica prevederile reglementarilor
vamale in vigoare. La biroul vamal de destinatie se vor inscrie numarul si data
procesului-verbal de contraventie.
Art. 20
(1) Dupa inscrierea mentiunilor referitoare la rezultatul controlului, pe
versoul xerocopiilor documentului de transport lucratorul vamal inscrie data
incheierii operatiunii de tranzit, semneaza si aplica stampila personala.
(2) Nici o mentiune nu va fi facuta de biroul vamal de destinatie pe
originalul documentului de transport.
(3) Toate exemplarele documentului de transport impreuna cu cele doua
xerocopii stampilate de biroul vamal de destinatie se restituie
reprezentantului desemnat de C.F.R. Marfa - S.A., conform prevederilor
Ordinului comun al directorului general al Directiei Generale a Vamilor si al
directorului general al S.N.C.F.R. nr. 14.558/1998:
a) o xerocopie de pe exemplarul nr. 3 al scrisorii de trasura CIM sau, dupa
caz, de pe exemplarul nr. 3B al buletinului de expediere TR se transmite de
catre statia feroviara de frontiera la Centrul contabil al C.F.R. Marfa - S.A.;
b) a doua xerocopie va fi arhivata de catre statia de frontiera si va putea
fi prezentata autoritatii vamale ca proba a corectitudinii derularii si
incheierii operatiunii de tranzit.
(4) O data la 15 zile biroul vamal de destinatie va confirma biroului vamal
de plecare incheierea operatiunilor de tranzit printr-o adresa in care vor fi
mentionate numerele documentelor de transport cu valoare de declaratie vamala
de tranzit comun, prezentate la destinatie.
Art. 21
(1) In cazuri temeinic justificate o operatiune de tranzit comun poate fi
incheiata si la un alt birou vamal de destinatie decat cel mentionat in
documentul de transport, acesta devenind in mod automat birou vamal de
destinatie.
(2) La documentul de transport vor fi anexate documentele justificative
vizate sau emise de catre C.F.R. Marfa - S.A., intocmite conform
reglementarilor feroviare internationale, prevazute la art. 19 lit. c), din
care sa rezulte motivele prezentarii la noul birou vamal de destinatie.
(3) Noul birou vamal de destinatie preia toate obligatiile care ii revin in
aceasta calitate si procedeaza conform prevederilor art. 18 - 20.
(4) Pe versoul xerocopiilor documentului de transport, alaturi de
mentiunile inscrise in urma controlului, urmate de stampila si data
inregistrarii operatiunii, noul birou vamal de destinatie va face mentiunea
"Marfuri prezentate la biroul vamal ......".
Art. 22
Operatiunea de tranzit comun se incheie atunci cand marfurile si
documentele de transport corespunzatoare sunt prezentate la biroul vamal de
destinatie si inregistrate in evidenta de catre acesta.
Art. 23
Marfurile care figureaza pe un document de transport pot fi transbordate
dintr-un mijloc de transport in altul, in conformitate cu prevederile sectiunii
1 a cap. X din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al Romaniei, aprobat
prin Hotararea Guvernului nr. 626/1997.
Art. 24
In cazul in care pe parcursul derularii operatiunii de tranzit apar
evenimente provocate de cazuri fortuite sau de forta majora se aplica
prevederile cuprinse in reglementarile vamale.
CAP. 3
Proceduri de cercetare si control ulterior. Recuperarea creantelor
Art. 25
(1) Periodic autoritatea vamala va verifica modul de derulare si de
incheiere a operatiunilor de tranzit comun la Centrul contabil al C.F.R. Marfa
- S.A., potrivit normelor de control emise prin decizie a directorului general
al Directiei Generale a Vamilor.
(2) Centrul contabil va pune la dispozitie autoritatii vamale de control
xerocopiile documentelor de transport depuse la birourile vamale de plecare in
urma cu cel putin 60 de zile.
(3) La cererea autoritatii vamale Centrul contabil al C.F.R. Marfa - S.A.
va pune la dispozitie si alte documente care probeaza modul de derulare si de
incheiere a operatiunilor de tranzit comun. Prezentarea acestor documente se
face in termen de cel mult 7 zile de la data solicitarii.
Art. 26
In situatia in care in termen de 30 de zile de la data emiterii tranzitului
la Centrul contabil al C.F.R. Marfa - S.A. nu a fost primita xerocopia
documentului de transport transmisa de statia de cale ferata potrivit art. 20,
C.F.R. Marfa - S.A. are obligatia de a incepe cercetarea cu privire la
derularea si incheierea operatiunii de tranzit. Declansarea operatiunii de
cercetare este anuntata la autoritatea vamala de control. In termen de 90 de
zile de la data emiterii tranzitului C.F.R. Marfa - S.A. va comunica
autoritatii vamale rezultatul definitiv al cercetarii, prezentand documentele
justificative, iar autoritatea vamala de control va decide masurile necesare
pentru finalizarea operatiunii.
ANEXA 1
la normele metodologice
Figura 1, reprezentand modelul pictogramei etichetelor utilizate pentru
transporturile efectuate in procedura de tranzit comun C.F.R. Marfa S.A., se
afla in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 608 din 27 noiembrie 2000,
la pagina 7.