DECIZIE Nr.
347 din 3 aprilie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 118 alin. (1), (2) si (5) din
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile
publice
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 307 din 9 mai 2007
Ioan Vida
- preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar -
judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu -
judecător
Ion Predescu -
judecător
Tudorel Toader -
judecător
Ion Tiucă -
procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 105 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie
ridicată de Ion Gabriel Velica în Dosarul nr. 4.837/94/2006 al Judecătoriei
Buftea.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Ministerul Public pune concluzii de admitere a
excepţiei de neconstituţionalitate, pentru considerentele ce au fundamentat
Decizia Curţii Constituţionale nr. 953 din 19 decembrie 2006.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor,
reţine următoarele:
Prin Incheierea din 27 noiembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 4.837/94/2006, Judecătoria Buftea a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 105 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002
privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Ion Gabriel Velica în dosarul menţionat.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că „obligativitatea
depunerii la sediul unităţii de poliţie a unei plângeri adresate unei instanţe
de judecată face ca accesul la justiţie să fie mediat de această unitate de
poliţie şi, prin urmare, să fie îngrădit. Chiar dacă plângerea urmează a fi, în
cele din urmă, înaintată unei instanţe de judecată, această înaintare se poate
face la o instanţă greşită, ori cu întârziere şi, la limită, este creată
posibilitatea ca dosarul să nu fie trimis deloc, iar simpla existenţă a acestei
posibilităţi constituie, evident, o îngrădire a accesului la justiţie.
Contravenientul nu poate depune direct plângere la instanţa pe care o consideră
competentă, întrucât executarea amenzii şi a sancţiunilor contravenţionale
complementare nu se suspendă decât de la data înregistrării plângerii la
unitatea de poliţie. Prin urmare, nu va avea beneficiul suspendării decât dacă,
şi numai din momentul în care, a depus plângere la unitatea de poliţie".
Judecătoria Buftea consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că prevederile
legale criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autorul
excepţiei.
In conformitate cu dispoziţiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că măsura
depunerii plângerii la organul de poliţie se justifică prin aceea că, luând act
de plângerea depusă de contravenient, organul de poliţie nu va dispune nicio
măsură pentru executarea amenzilor şi a sancţiunilor contravenţionale
complementare până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti prin care
s-a soluţionat aceasta.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, arătând că „obligaţia
depunerii plângerii la organul din care face parte organul constatator, ca şi
condiţie de acces la justiţie, nu poate fi justificată în mod obiectiv şi
rezonabil". Se face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 953 din 19 decembrie 2006.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
In ceea ce priveşte obiectul excepţiei, Curtea constată
că, ulterior sesizării sale prin Incheierea din 27 noiembrie 2006, a devenit
aplicabilă, de la data de 1 decembrie 2006, forma republicată, cu renumerotarea
textelor, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, astfel cum a fost
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2006, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 20 martie 2006, urmare a intrării în vigoare a acestui
din urmă act normativ. Dispoziţiile legale criticate, astfel cum au fost
modificate, şi păstrând soluţia legislativă de principiu criticată de autorul
excepţiei, sunt cuprinse în prezent în art. 118 alin. (1), (2) şi (5) din
aceeaşi ordonanţă.
Aşa fiind, Curtea urmează să se pronunţe asupra
dispoziţiilor art. 118 alin. (1), (2) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3
august 2006, care au următorul cuprins:
„(1) Împotriva procesului-verbal de constatare a
contravenţiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la
comunicare, la serviciul poliţiei rutiere în a cărui rază de competenţă a fost
constatată fapta.
(2) Plângerea
suspendă executarea amenzilor şi a sancţiunilor contravenţionale complementare
de la data înregistrării acesteia până la data rămânerii definitive a hotărârii
judecătoreşti.
[...] (5) Plângerea împreună cu dosarul cauzei se
trimit în termen instanţei de judecată pe raza căreia a fost săvârşită
fapta."
Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile criticate
sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la
justiţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum
a fost formulată se constată că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra
neconstituţionalităţii unor dispoziţii legale cu un conţinut asemănător, în
raport de critici similare celor formulate în prezenta cauză. Astfel, prin
Decizia nr. 953 din 19 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 53 din
23 ianuarie 2007, Curtea Constituţională a admis excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări,
prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, şi a
constatat că prevederile criticate, potrivit cărora „plângerea însoţită de
copia de pe Procesul-verbal de constatare a contravenţiei se depune la organul
din care face parte agentul constatator, acesta fiind obligat să o primească şi
să înmâneze depunătorului o dovadă în acest sens", sunt
neconstituţionale, întrucât încalcă principiul liberului acces la justiţie.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut, în
esenţă, că existenţa oricărui impediment administrativ, care nu are o
justificare obiectivă sau raţională şi care ar putea până la urmă să nege
liberul acces la justiţie al persoanei, încalcă în mod flagrant prevederile
art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie. Astfel, obligaţia depunerii plângerii la
organul din care face parte agentul constatator, ca o condiţie de acces la
justiţie, nu poate fi justificată în mod obiectiv şi rezonabil nici prin faptul
că, primind plângerea, organele administrative ar avea cunoştinţă de ea şi nu
ar porni la executarea amenzii aplicate. Mai mult decât atât, o asemenea
soluţie legislativă ar putea da naştere la abuzuri săvârşite de către agenţii
organelor administrative, ceea ce, în final, chiar dacă ar duce la tragerea la
răspundere penală sau disciplinară a acestora, ar îngreuna sau chiar nega
dreptul contestatorului la accesul liber la justiţie.
In aceeaşi ordine de idei, reţinând că, „în sensul
principiului constituţional instituit de art. 21 privind accesul liber la
justiţie, se înscrie şi posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct
şi nemijlocit instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a
libertăţilor şi a intereselor sale legitime", Curtea a statuat că textul
de lege criticat, prin instituirea obligaţiei de depunere a plângerii contravenţionale
la organul constatator, îngrădeşte accesul direct la justiţie atât timp cât nu
prevede ca alternativă şi posibilitatea ca plângerea să poată fi depusă şi la
instanţa de judecată.
Problema de neconstituţionalitate dedusă Curţii în
prezenta cauză este, în esenţă, aceeaşi, autorul excepţiei criticând, în raport
de prevederile art. 21 din Constituţie, soluţia legislativă constând în
obligativitatea depunerii la sediul unităţii de poliţie din care face parte
organul constatator a plângerii formulate împotriva procesului-verbal de
contravenţie, adresată de fapt unei instanţe de judecată, şi condiţionarea
acordării suspendării executării amenzilor şi a sancţiunilor contravenţionale
complementare de înregistrarea acestei plângeri la unitatea de poliţie. Aşa
fiind, considerentele care au fundamentat pronunţarea deciziei mai sus
menţionate sunt valabile şi în prezenta cauză, aceasta cu atât mai mult cu cât,
astfel cum a statuat Curtea în considerentele aceleiaşi decizii, legiuitorul,
„în alegerea soluţiilor sale legislative, trebuie să ţină seama de prevederile
constituţionale, neputându-le eluda în exercitarea competenţei sale în materie
de procedură. In caz contrar, se încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din
Constituţie, potrivit cărora, «In România, respectarea Constituţiei, a
supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie»".
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 146 lit. d)
şi al art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art.
11 alin. (1) lit. A. d), al art. 29 şi al art. 31 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de
Ion Gabriel Velica în Dosarul nr. 4.837/94/2006 al Judecătoriei Buftea şi
constată că dispoziţiile art. 118 alin. (1), (2), şi (5) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice sunt
neconstituţionale.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului
şi Guvernului.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 aprilie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta