Decizia Nr.351 din 03.06.2021

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marius-Gabriel Şuşman şi de Monica-Anişoara Şuşman în Dosarul nr. 3.491/117/2018 al Curţii de Apel Cluj - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 303D/2019.2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorii excepţiei de neconstituţionalitate, domnul avocat Voicu Dumitru Sârb, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului ales prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este formulată. În continuare, în esenţă, susţine că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale prin raportare la principiul accesului liber la justiţie, care poate fi supus unor restricţionări, însă acestea nu trebuie să afecteze dreptul fundamental în substanţa sa şi chiar existenţa dreptului. Raportat la cauza de faţă, arată că prin exercitarea unor căi de atac, astfel cum este revizuirea, prin instituirea unui termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, şi nu de la comunicarea acesteia, legiuitorul a limitat nepermis de mult posibilitatea efectivă de formulare a acesteia. Totodată, învederează că, faţă de momentul formulării excepţiei de neconstituţionalitate, au intervenit anumite chestiuni cum ar fi situaţia din materia penală cu privire la motivarea hotărârii în acelaşi timp cu pronunţarea şi există şi o iniţiativă legislativă şi în ceea ce priveşte aplicabilitatea acestei proceduri şi în materie civilă. În acest context, sunt relevante pentru controlul de constituţionalitate Decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a concluzionat că termenul în care poate fi formulată cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile respective este de o lună şi curge de la data comunicării hotărârii definitive, supusă revizuirii, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.609 din 9 decembrie 2010 cu referire la dispoziţiile cuprinse în Legea contenciosului administrativ şi Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 11 septembrie 2019 pronunţată în Cauza C-676/17 Călin împotriva României.4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public arată că normele legale în discuţie au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, raportat la critici similare sau parţial similare, şi, prin urmare, solicită menţinerea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, nefiind motive care să conducă la schimbarea acesteia. Pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.5. În replică, se arată că în unele situaţii s-a pus problema solicitării unor hotărâri preliminare asupra faptului că s-ar ataca în fapt doar dispozitivul unei hotărâri, însă trebuie ţinut seama de faptul că dispozitivul unei hotărâri este parte din ansamblul acesteia şi nu de puţine ori se contestă şi considerentele hotărârii judecătoreşti care au condus la dispozitivul respectiv.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:6. Prin Încheierea din 11 decembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 3.491/117/2018, Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marius-Gabriel Şuşman şi de Monica-Anişoara Şuşman într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8, coroborate cu cele ale art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă.7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că, potrivit dispoziţiilor art. 511 alin. (4) din Codul de procedură civilă, revizuirea se motivează sub sancţiunea nulităţii prin cererea de declarare a căii de atac sau înăuntrul termenului de declarare a căii de atac, termen care condiţionează posibilitatea efectivă de formulare a revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod de motivarea şi comunicarea ultimei hotărâri pronunţate înăuntrul termenului de 30 de zile. Deoarece simpla respingere sau admitere a unei căi de atac nu dă posibilitatea părţilor din cadrul procesului în care a fost pronunţată hotărârea să ia cunoştinţă de motivele care au dus la pronunţarea sentinţei şi, implicit, să verifice dacă se impune formularea căii extraordinare de atac a revizuirii, dispoziţiile legale criticate sunt contrare principiului egalităţii în faţa legii, principiului accesului liber la justiţie, dreptului la apărare şi dreptului de folosire a căilor de atac. Astfel, ca urmare a necunoaşterii motivării unei hotărâri potrivnice, este imposibilă depunerea în termen a unei cereri de revizuire. Ca atare, prin instituirea unui termen în interiorul căruia se poate formula cererea de revizuire, care curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, legiuitorul a limitat posibilitatea efectivă de formulare a acestei căi de atac, contrar prevederilor constituţionale. Totodată, se învederează faptul că dispoziţiile legale criticate nu au fost corelate cu cele ale art. 427 din acelaşi cod, care prevăd faptul că hotărârea, chiar dacă este definitivă, se va comunica părţilor, ceea ce nu era valabil în vechiul Cod de procedură civilă.8. Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.9. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, care au următorul cuprins: „(1) Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: [...]8. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri."13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 21 - Accesul liber la justiţie, ale art. 24 - Dreptul la apărare şi ale art. 129 - Folosirea căilor de atac.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că art. 511 din Codul de procedură civilă instituie atât termene pentru formularea revizuirii, cât şi pentru motivarea acesteia. Astfel, în funcţie de motivele pe care se întemeiază cererea, prevede termene diferite pentru formularea revizuirii, stabilind şi momentul de la care acestea încep să curgă. În ceea ce priveşte termenul de revizuire prevăzut la art. 511 alin. (1) pct. 8, cu trimitere la prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, respectiv în cazul încălcării autorităţii de lucru judecat prin pronunţarea unor hotărâri contrare, termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri. Potrivit art. 634 din acelaşi cod, sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului; 2. hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs; 3. hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel; 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs; 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii; 6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs; aceste hotărâri devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării. Cu privire la termenul de motivare a revizuirii, potrivit art. 511 alin. (4) din Codul de procedură civilă, revizuirea se motivează prin însăşi cererea de declarare a căii de atac sau înăuntrul termenului de exercitare a acesteia, sub sancţiunea nulităţii. Astfel, în virtutea acestor norme, motivarea cererii de revizuire este permisă şi printr-un act separat, cu condiţia ca partea interesată să se încadreze în termenul de invocare a motivului respectiv, iar sancţiunea aplicabilă în cazul nemotivării cererii de revizuire este nulitatea acesteia.15. În ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat, hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată; autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă; hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului; când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie; hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre (art. 430 din Codul de procedură civilă).16. Faţă de această împrejurare, Curtea observă că prin Decizia nr. 743 din 22 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 16 mai 2019, paragraful 19, a reţinut că, pentru a beneficia de remediul prevăzut de calea extraordinară de atac a revizuirii în situaţia în care se ajunge la încălcarea autorităţii de lucru judecat prin pronunţarea a două hotărâri potrivnice, este necesar ca această contrarietate să rezulte din confruntarea dispozitivelor celor două hotărâri. Soluţia ce s-ar putea pronunţa în urma revizuirii în acest context este aceea a anulării celei de-a doua hotărâri, iar nu o reanalizare a acestei din urmă hotărâri şi implicit a considerentelor ce au fundamentat cele două hotărâri în discuţie sau o schimbare în tot sau în parte a hotărârii atacate. Chiar dacă prevederile art. 430 alin. (2) din Codul de procedură civilă statuează faptul că autoritatea de lucru judecat are aplicabilitate şi în ceea ce priveşte considerentele pe care dispozitivul se sprijină, aceste din urmă prevederi se referă la considerentele care au fundamentat şi condus la soluţiile celor două hotărâri contrare/potrivnice.17. De asemenea, prin Decizia nr. 536 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 21 octombrie 2020, paragraful 17, Curtea a arătat că, potrivit art. 513 alin. (4) teza a doua din Codul de procedură civilă, în redactarea pe care textul o avea la data ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, aspect valabil şi în cauza de faţă (respectiv înainte de modificările operate prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 18 decembrie 2018), efectul admiterii revizuirii îl constituie anularea celei din urmă hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă. De aceea, în cadrul judecării acesteia nu este permisă şi soluţionarea fondului pricinii. În ipoteza în care constată existenţa motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate şi nu decide care dintre hotărârile în discuţie este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocoteşte autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanţa se pronunţă asupra identităţii de părţi, obiect şi cauză în procesele soluţionate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorităţii de lucru judecat a celei mai întâi pronunţate. Or, în verificarea existenţei triplei identităţi menţionate nu este necesar ca instanţa care soluţionează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanţele şi-au fondat soluţiile pronunţate, ci soluţia pronunţată şi impusă prin dispozitivul hotărârilor. Art. 461 alin. (1) din Codul de procedură civilă clarifică obiectul asupra căruia poartă orice cale de atac, stabilind că partea din hotărâre împotriva căreia se îndreaptă aceasta este soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii. Aşadar, revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă -, se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepţia actuală a Codului de procedură civilă, se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2), revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorităţii de lucru judecat nu poate viza decât soluţia pronunţată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăţi existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuţie.18. Curtea a mai reţinut prin deciziile precitate că, întradevăr, art. 461 alin. (2) din Codul de procedură civilă reglementează şi problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, şi anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situaţie, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Însă această ipoteză este valabilă numai în ceea ce priveşte căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu şi în ceea ce priveşte căile de atac de retractare, aşa cum este revizuirea. Astfel, Curtea a observat că în ceea ce priveşte considerentele decizorii, prin care a fost soluţionată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, acestea nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară. Aceasta deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existenţa unei alte căi procedurale puse la îndemâna părţii interesate încă din timpul soluţionării celui de-al doilea proces, şi anume posibilitatea acesteia de a invoca excepţia autorităţii de lucru judecat cu referire la soluţia dată cu privire la aceeaşi chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiţii de diligenţă procesuală, se poate preveni apariţia unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv (a se vedea Decizia nr. 536 din 2 iulie 2020, precitată, paragraful 18, şi Decizia nr. 495 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 20 octombrie 2020, paragraful 21).19. În acest context, Curtea observă că, prin Decizia nr. 524 din 5 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 16 noiembrie 2016, paragrafele 17 şi 18, instanţa de contencios constituţional a reţinut că obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor; în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu a procedat cu intenţia de a restrânge accesul liber la justiţie, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării acestui drept constituţional.20. De asemenea, Curtea constată că, în virtutea art. 186 din Codul de procedură civilă, şi în materia revizuirii se poate formula cerere de repunere în termen, respectiv partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.21. Faţă de cele prezentate, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, în raport cu prevederile constituţionale şi convenţionale privind accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, este neîntemeiată.22. Cu privire la invocarea în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 129 din Constituţie, Curtea învederează că acestea stabilesc dreptul părţilor interesate şi al societăţii - reprezentate prin Ministerul Public - de a exercita împotriva hotărârilor judecătoreşti căile de atac prevăzute de lege, dar aceasta nu înseamnă reglementarea constituţională a principiului dublului grad de jurisdicţie sau a altor grade de jurisdicţie. Nici prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi nici cele ale pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile omului la care România este parte nu instituie, în materie civilă, principiul dublului grad de jurisdicţie. Este adevărat că, spre exemplu, art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale reglementează dreptul la o cale de atac în materie penală, respectiv dublul grad de jurisdicţie, iar art. 2 paragraful 2 din acelaşi act normativ prevede că acest drept poate face obiectul unor excepţii în cazul infracţiunilor minore sau când cel interesat a fost judecat în primă instanţă de către cea mai înaltă jurisdicţie (a se vedea Decizia nr. 23 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 10 februarie 2004, şi Decizia nr. 86 din 20 martie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 5 iunie 2001), ceea ce nu este cazul în situaţia de faţă, având în vedere că în discuţie sunt norme de procedură civilă. Prin urmare, nu există obligativitatea extinderii acestui principiu şi în materie civilă, întrucât nicio dispoziţie din Legea fundamentală sau din acte normative internaţionale nu prevede obligativitatea instituirii unor căi de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, ci numai dreptul oricărei persoane de a se adresa instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Astfel, în virtutea art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, legiuitorul are competenţa cu privire la stabilirea procedurii de judecată şi a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, context în care poate să stabilească gradele de jurisdicţie şi căile de atac, în funcţie de materia legiferată.23. În ceea ce priveşte menţionarea prevederilor art. 16 din Constituţie, Curtea observă că autorii acesteia se limitează la a le indica, fără însă a arăta motivele prin care normele criticate aduc atingere principiului egalităţii. Or, Curtea nu poate formula propriile critici, la care, ulterior, să şi răspundă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012).24. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marius-Gabriel Şuşman şi de Monica-Anişoara Şuşman în Dosarul nr. 3.491/117/2018 al Curţii de Apel Cluj - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 3 iunie 2021.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Ioniţa Cochinţu