Decizia Nr.394 din 05.06.2019

1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, obiecţie formulată de 88 de deputaţi.2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.394 din 2 mai 2019 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.138A/2019.3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susţine că legea criticată încalcă art. 1 alin. (3) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie. Astfel se arată că în aplicarea principiului constituţional al colaborării loiale între autorităţile statului, Parlamentului, prin procedura reexaminării reglementate de art. 147 alin. (2) din Constituţie, îi revine obligaţia de a pune de acord prevederile constatate ca fiind neconstituţionale prin decizia pronunţată în cadrul controlului a priori de constituţionalitate, fapt pentru care trebuie să ţină cont atât de dispozitivul, cât şi de considerentele ataşate deciziei. În acest sens se invocă Decizia nr. 432 din 21 iunie 2018, paragraful 46, şi se apreciază că Parlamentul, în procedura de reexaminare, a ignorat considerentele cu caracter general din Decizia nr. 584 din 25 septembrie 2018, paragrafele 68 şi 72, fapt care afectează, din perspectivă constituţională, conţinutul articolului unic în forma adoptată după reexaminare. Se susţine că din aceste considerente rezultă că legiuitorul avea obligaţia, din perspectivă constituţională, de a lua act de necesitatea menţinerii în vigoare a formei actuale a art. 12 din Legea nr. 78/2000; per a contrario restrângerea conţinutului infracţiunii realizată prin dispoziţiile alin. (2), nou-introdus prin legea criticată, este neconstituţională. În consecinţă, legiuitorul, în procedura reexaminării, avea obligaţia de a constata că întreaga lege este neconstituţională şi, pe cale de consecinţă, de a o respinge. Neprocedând astfel Parlamentul a ignorat atât caracterul erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale, cât şi jurisprudenţa acesteia, respectiv Decizia nr. 432 din 21 iunie 2018, paragraful 46. Totodată, menţinerea unor texte de lege care sunt afectate de un viciu de neconstituţionalitate reprezintă atât o încălcare a principiului colaborării loiale între autorităţile statului şi a principiului securităţii juridice, derivat din art. 1 alin. (3) din Constituţie, în componenta referitoare la calitatea actelor normative, cât şi o afectare gravă a posibilităţii cetăţenilor de a-şi conforma conduita unor norme juridice elaborate şi adoptate de autoritatea legislativă, cu încălcarea Constituţiei.4. De asemenea se susţine că legea criticată restrânge domeniul de aplicare al infracţiunii reglementate prin norma în vigoare, legiuitorul refuzând aplicarea obligaţiei regulamentare de a asigura corelarea tehnico-legislativă cu Decizia nr. 584 din 25 septembrie 2018, contrar art. 1 alin. (3) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie. În acest sens se arată că normele edictate, astfel cum prevede art. 36 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, trebuie să fie clare, previzibile şi lipsite de echivoc pentru a satisface cerinţa referitoare la calitatea actului normativ, parte esenţială a principiului securităţii juridice consacrat pe cale jurisprudenţială, dedus din art. 1 alin. (3) din Constituţie. Legiuitorului, în procedura reexaminării, îi revine obligaţia de a asigura corelările tehnico-legislative necesare în aplicarea Deciziei nr. 584 din 25 septembrie 2018, pentru ca actul normativ adoptat să îndeplinească cerinţele legale de claritate, fluenţă şi accesibilitate. În acest sens se invocă art. 134 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Se susţine că noua reglementare adoptată restrânge sfera de aplicare a infracţiunii prevăzute în art. 12 din Legea nr. 78/2000, „ceea ce face imposibilă aplicarea textului normativ unor fapte incriminate de norma în vigoare". În continuare, sunt redate paragrafele 57-58 şi 63-66 ale Deciziei nr. 584 din 25 septembrie 2018 şi se concluzionează în sensul că textul criticat restrânge, cu depăşirea marjei de apreciere a legiuitorului şi cu încălcarea Deciziei nr. 584 din 25 septembrie 2018, modalitatea de săvârşire a infracţiunii - constând în efectuarea de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia - la acţiunile enumerate exhaustiv, respectiv „operaţiuni care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operaţiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale". Mai mult, noul alin. (2) al art. 12 din Legea nr. 78/2000 adaugă o nouă condiţie de realizare a infracţiunii faţă de modalitatea reglementată de art. 12 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000, în sensul că operaţiunile financiare ca acte de comerţ „trebuie să constituie o acţiune de intermediere în circulaţia bunurilor făcută în mod organizat şi sistematic, în scopul obţinerii de profit", ceea ce accentuează restrângerea sferei de aplicare a infracţiunii, constituind o încălcare evidentă a valorii sociale ocrotite prin norma de incriminare, respectiv „relaţiile sociale referitoare la cinstea, onestitatea persoanelor care, datorită funcţiei, atribuţiei sau însărcinării primite, trebuie să se abţină de la efectuarea de astfel de operaţiuni" (Decizia nr. 700 din 7 noiembrie 2017, paragraful 22).5. În raport cu cele de mai sus, se apreciază că, în aplicarea art. 147 alin. (4) din Constituţie, în procedura de reexaminare, legiuitorul avea obligaţia de a proceda la efectuarea corelărilor tehnico-normative concordant cu art. 1 alin. (3) din Constituţie, astfel încât să fie respectată Decizia nr. 584 din 25 septembrie 2018, inclusiv considerentele acesteia. Încălcându-şi această obligaţie, legiuitorul a adoptat o lege neconstituţională, contrară art. 1 alin. (3) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.6. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere.7. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens se arată că, în cadrul controlului a priori de constituţionalitate, legea a fost examinată de către Curtea Constituţională. Astfel, la data de 27 iulie 2018, Curtea Constituţională a fost sesizată cu obiecţie de neconstituţionalitate şi, prin Decizia nr. 584 din 25 septembrie 2018, obiecţia de neconstituţionalitate a fost admisă în sensul că dispoziţiile articolului unic pct. 1 din Legea pentru modificarea şi completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie sunt neconstituţionale. În temeiul art. 147 alin. (2) din Constituţie, Parlamentul a fost obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale.8. Se arată că, prin Decizia nr. 583 din 25 septembrie 2018, Curtea a statuat că în măsura în care procedura parlamentară ulterioară se reia numai în privinţa anumitor dispoziţii ale legii, ca urmare a aplicării prevederilor art. 77 alin. (2) sau ale art. 147 alin. (2) din Constituţie, sesizările formulate în termen vor putea privi numai noile dispoziţii adoptate, nu şi pe cele care au fost deja adoptate şi nu au suferit modificări/completări. Or, textul de lege ce face obiectul sesizării de neconstituţionalitate, adoptat la data de 4 iulie 2018, nu a fost contestat în termenele obligatorii prevăzute de lege, astfel încât acesta nu mai poate fi supus controlului de constituţionalitate.9. Cu privire la încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3) din Constituţie se arată că în procedura reexaminării legiuitorul are competenţa de legiferare care nu poate fi limitată dacă legea adoptată respectă exigenţele Constituţiei. Astfel, în acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 584 din 25 septembrie 2018, legiuitorul a eliminat textul declarat neconstituţional şi a menţinut textul adoptat la data de 4 iulie 2018, care nu a fost contestat în termenele obligatorii prevăzute de lege, astfel încât acesta nu mai poate fi supus controlului de constituţionalitate.10. Ca orice act normativ, legea criticată trebuie să respecte cerinţele privind claritatea, precizia şi previzibilitatea normelor juridice, atribuite să asigure sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei. Se apreciază că legea este clară, întrucât în conţinutul său nu se regăsesc pasaje obscure sau soluţii normative contradictorii, şi precisă, fiind redactată într-un stil specific normativ dispozitiv, care prezintă norma instituită fără explicaţii sau justificări. Conceptele şi noţiunile utilizate sunt configurate în concordanţă cu dreptul pozitiv, iar stabilitatea soluţiilor normative este departe de a fi ambiguă, acestea fiind redate previzibil şi univoc, cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Totodată, se arată că legea criticată respectă principiul securităţii juridice.11. Cu privire la încălcarea prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituţie se arată că în procedura reexaminării legiuitorul are competenţa de legiferare care nu poate fi limitată dacă legea adoptată respectă exigenţele Constituţiei. În speţă, prin Decizia nr. 584 din 25 septembrie 2018, Curtea a constatat exclusiv neconstituţionalitatea punctului 1 al articolului unic, aspect care nu obligă legiuitorul să modifice sau să completeze un text de lege care nu este afectat de vreun viciu constituţional. Această competenţă de legiferare a Parlamentului nu poate fi limitată sau constrânsă, nici chiar prin decizia Curţii Constituţionale, astfel că nu se pot modifica substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia iniţiativei legislative, cu consecinţa deturnării de la finalitatea urmărită de iniţiator.12. Se mai susţine că criticile de neconstituţionalitate invocate nu pot fi primite întrucât sunt fără niciun fel de suport. În speţă, Parlamentul a reexaminat dispoziţiile declarate neconstituţionale, sens în care, la data de 18 martie 2019, legea a fost adoptată de către Senat, iar la data de 16 aprilie 2019, de către Camera Deputaţilor, în condiţiile art. 147 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţie.13. Preşedintele Senatului apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate formulată este neîntemeiată. Se arată că legea criticată a făcut obiectul unui control anterior de constituţionalitate, ca urmare a sesizării Curţii Constituţionale de către Preşedintele României. Legea supusă controlului Curţii avea ca obiect de reglementare modificarea şi completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000. Cu această ocazie, Curtea Constituţională a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a pronunţat Decizia nr. 584 din 25 septembrie 2018, prin care a constatat că dispoziţiile articolului unic pct. 1 din actul normativ respectiv erau neconstituţionale. În urma reexaminării legii, potrivit art. 147 alin. (2) din Constituţie, Parlamentul a schimbat titlul legii şi a eliminat din textul acesteia dispoziţiile a căror constituţionalitate a fost infirmată de Curtea Constituţională. În forma supusă controlului de constituţionalitate în Dosarul nr. 1.138A/2019, legea criticată are un articol unic [introducerea la art. 12 din Legea nr. 78/2000 a unui alineat nou (alin. 2) care conţine doar definiţii ale unor operaţiuni financiare ce intră sub incidenţa legii respective]. În acest fel, legea criticată a fost pusă de acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 584 din 25 septembrie 2018. În pofida acestei situaţii clare, demonstrabile prin simpla comparaţie a formei iniţiale a legii criticate înainte ca instanţa de contencios constituţional să-i constate caracterul incompatibil cu dispoziţiile constituţionale prin Decizia nr. 584 din 25 septembrie 2018, cu forma actuală rezultată din procedura de reexaminare efectuată de Parlament, semnatarii sesizării transmise Curţii Constituţionale invocă în mod vădit eronat textul iniţial al actului normativ, deşi acesta s-a schimbat esenţial. De asemenea, deputaţii celor două grupuri parlamentare aduc în sprijinul criticii lor considerente din mai multe decizii ale Curţii Constituţionale care nu au nicio legătură cu controlul de constituţionalitate ce urmează a fi exercitat de această autoritate publică.14. În forma dedusă controlului a priori de constituţionalitate, legea defineşte o serie de termeni şi noţiuni specifice unui dicţionar de drept comercial, fără nicio legătură cu persoanele cărora ar putea să li se aplice rigorile Legii nr. 78/2000 şi nici cu natura faptelor infracţionale pe care legiuitorul şi-a propus să le prevină, le descopere şi să le sancţioneze prin acest act normativ.15. În condiţiile în care nici Constituţia, nici jurisprudenţa Curţii Constituţionale nu impun Parlamentului un anumit model legislativ de realizare a procedurii de reexaminare a unei legi, în temeiul art. 147 alin. (2) din Constituţie, forul legislativ fiind suveran în ceea ce priveşte alegerea soluţiilor normative de punere de acord a prevederilor legale neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, analiza obiecţiei de neconstituţionalitate formulate de deputaţii celor două grupuri parlamentare dovedeşte că aceştia doresc ca procedura de reexaminare a legii criticate să se finalizeze potrivit propriei concepţii de legiferare. Rămâne ca instanţa constituţională să analizeze, în primul rând, dacă autorii obiecţiei de neconstituţionalitate au dreptul să impună un astfel de model, demers din care ar rezulta că îşi arogă cu de la sine putere şi în afara obligaţiei constituţionale de bună-credinţă un rol de decizie în procesul de legiferare.16. Se consideră că principiul cooperării loiale în spiritul Constituţiei nu se aplică strict numai autorităţilor publice cu prerogative de guvernare, ci are o deplină aplicabilitate şi în raporturile interne din Parlament, ca o valoare şi normă de conduită parlamentară. Se apreciază că scopul fundamental al Legii nr. 78/2000 nu este cu nimic afectat de completarea adusă art. 12 din acest act normativ. Rezultă aşadar că, prin criticile de neconstituţionalitate aduse legii aflate pe rolul Curţii Constituţionale, autorii obiecţiei cu care aceasta a fost sesizată şi care formează obiectul Dosarului nr. 1.138A/2019 îşi exprimă dezacordul cu privire la soluţia legislativă la care a recurs Parlamentul pentru a se conforma Deciziei Curţii Constituţionale nr. 584 din 25 septembrie 2018 şi urmăresc, totodată, să-şi impună propria opţiune de politică legislativă în materie penală.17. Guvernul nu a comunicat punctul său de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi ale preşedintelui Senatului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:18. Curtea Constituţională a fost sesizată, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.19. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea pentru completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, care are următorul cuprins:ARTICOL UNICLa articolul 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alin. (2), cu următorul cuprins:
(2) În sensul prezentei legi, operaţiunile financiare constau în operaţiuni care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operaţiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale. Pentru a fi efectuate ca acte de comerţ, operaţiunile financiare trebuie să constituie o acţiune de intermediere în circulaţia bunurilor făcută în mod organizat şi sistematic, în scopul obţinerii de profit 20. Textele constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept şi ale art. 147 alin. (4) privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale. De asemenea se fac trimiteri la art. 36 - Stilul actelor normative din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit căruia:
(1) Actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie.
(2) Este interzisă folosirea neologismelor, dacă există un sinonim de largă răspândire în limba română. În cazurile în care se impune folosirea unor termeni şi expresii străine, se va alătura, după caz, corespondentul lor în limba română.
(3) Termenii de specialitate pot fi utilizaţi numai dacă sunt consacraţi în domeniul de activitate la care se referă reglementarea.
(4) Redactarea textelor se face prin folosirea cuvintelor în înţelesul lor curent din limba română modernă, cu evitarea regionalismelor. Redactarea este subordonată dezideratului înţelegerii cu uşurinţă a textului de către destinatarii acestuia
(1) Parcursul legislativ al legii analizate 21. Propunerea legislativă a fost iniţiată de 16 deputaţi, fiind înregistrată la Senat la data de 12 decembrie 2017. La data de 22 mai 2018, Senatul a constatat că propunerea legislativă a fost adoptată în condiţiile art. 75 alin. (2) teza a treia din Constituţie, potrivit căreia „în cazul depăşirii acestor termene se consideră că proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate". Propunerea legislativă astfel adoptată a fost transmisă Camerei Deputaţilor. La data de 19 iunie 2018, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi adoptă un raport de admitere cu 6 amendamente. La data de 2 iulie 2018 au loc dezbaterile asupra propunerii legislative, iar la 4 iulie 2018 aceasta este adoptată (pentru = 183, împotrivă = 96, abţineri = 0, nu au votat = 2). La data de 4 iulie 2018, legea a fost depusă la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii legii, a fost trimisă la promulgare în data de 10 iulie 2018, iar la 26 iulie 2018, Preşedintele României a sesizat Curtea Constituţională cu o obiecţie de neconstituţionalitate. 22. Prin Decizia nr. 584 din 25 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.070 din 18 decembrie 2018, Curtea Constituţională a admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că dispoziţiile articolului unic pct. 1 din Legea pentru modificarea şi completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie sunt neconstituţionale. 23. În procesul de punere de acord a legii cu decizia Curţii Constituţionale, conform art. 147 alin. (2) din Constituţie, prima Cameră sesizată, respectiv Senatul, a adoptat legea la data de 18 martie 2019, cu respectarea art. 76 alin. (1) din Constituţie (voturi pentru = 75, împotrivă = 0, abţineri = 31). Legea astfel adoptată a fost transmisă Camerei Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională. La data de 16 aprilie 2019, Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat legea (pentru = 179, împotrivă = 89, abţineri = 5, nu au votat = 1). La data de 24 aprilie 2019, legea a fost depusă la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii legii. La data de 2 mai 2019, Curtea Constituţională a fost sesizată cu prezenta obiecţie de neconstituţionalitate, iar la data de 6 mai 2019 legea a fost trimisă Preşedintelui României spre promulgare.
(2) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate24. Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, atât sub aspectul titularului dreptului de sesizare, întrucât a fost formulată de un număr de 88 de deputaţi, cât şi sub aspectul obiectului, fiind vorba de o lege adoptată, dar nepromulgată încă. 25. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de contencios constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Promulgarea, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament, iar, potrivit art. 77 alin. (3) din Constituţie, în termen de cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare. 26. Curtea constată că, în cauza de faţă, legea criticată în varianta sa redacţională din 4 iulie 2018 cuprindea un articol unic cu două puncte. În cadrul controlului a priori de constituţionalitate, sesizarea Preşedintelui României a vizat doar articolul unic pct. 1 al legii, care, de altfel, a fost constatat ca fiind neconstituţional prin Decizia nr. 584 din 25 septembrie 2018, motivat, în esenţă, de faptul că legiuitorul a instituit o dublă limitare a sferei de cuprindere a unei infracţiuni de corupţie, respectiv obţinerea unui folos numai pentru sine, iar folosul astfel obţinut să aibă caracter patrimonial, ceea ce este contrar art. 1 alin. (3) şi art. 11 alin. (1) din Constituţie, prin raportare la art. 3 din Convenţia penală cu privire la corupţie, adoptată la nivelul Consiliului Europei, şi art. 15 lit. b) din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei. 27. În urma reexaminării realizate în procedură ordinară, Parlamentul a eliminat articolul unic pct. 1, iar legea adoptată la 16 aprilie 2019 cuprinde numai un articol unic, care menţine în formă identică fostul articol unic pct. 2 al legii iniţiale, text care nu a format obiectul Deciziei nr. 584 din 25 septembrie 2018. Curtea observă aşadar că, prin decizia antereferită, nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii articolului unic pct. 2 al legii iniţiale, ceea ce înseamnă că acesta nu era indisociabil legat de textul constatat ca fiind neconstituţional [a se vedea şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 47/1992]. La data de 24 aprilie 2019, legea a fost depusă la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii acesteia, iar prezenta obiecţie de neconstituţionalitate a fost formulată la data de 2 mai 2019. 28. Având în vedere Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, paragraful 70, ipoteza a doua, potrivit căreia o sesizare a Curţii Constituţionale va fi admisibilă după depăşirea termenului legal prevăzut de Legea nr. 47/1992, în interiorul termenelor de promulgare de 20 de zile, respectiv 10 zile, prevăzute de art. 77 alin. (1) şi (3) din Constituţie, însă, condiţionat de nepromulgarea legii, Curtea reţine că, de principiu, obiecţia este admisibilă, fiind formulată după expirarea termenului de protecţie, dar înainte de trimiterea legii spre promulgare. 29. În cauza de faţă devin însă aplicabile cele constatate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 11 august 2010, care privesc o condiţie de admisibilitate referitoare la sfera sa de competenţă, şi anume că, în ipoteza în care critica autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate vizează un text de lege care nu a făcut obiectul reexaminării în sensul art. 147 alin. (2) din Constituţie, obiecţia de neconstituţionalitate nu îndeplineşte o condiţie de admisibilitate, şi anume aceea de a se limita la modificările ce au fost aduse legii în procesul de reexaminare. Întrucât obiecţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, Curtea nu va mai proceda la examinarea criticilor formulate pe fondul reglementării. 30. În sensul celor de mai sus, Curtea reţine că reexaminarea realizată conform art. 147 alin. (2) din Constituţie presupune deschiderea de drept a procedurii de reexaminare a legii de către Parlament pentru punerea de acord a prevederilor neconstituţionale cu decizia Curţii Constituţionale, în temeiul art. 147 alin. (2) din Constituţie. În cadrul acestei proceduri, Parlamentul poate modifica şi alte prevederi legale numai dacă acestea se găsesc într-o legătură indisolubilă cu dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale, pentru a asigura caracterul unitar al reglementării, şi, în măsura în care se impune, va recorela celelalte dispoziţii ale legii, ca operaţiune de tehnică legislativă, fără a putea aduce alte modificări de substanţă legii în cauză (Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 15 februarie 2018, paragraful 187). De aceea, în măsura în care un text legal nu a format obiectul reexaminării în procedura de punere de acord a dispoziţiilor constatate ca fiind neconstituţionale cu decizia de neconstituţionalitate, el nu poate forma obiectul controlului de constituţionalitate a legii reexaminate (a se vedea Decizia nr. 252 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 9 mai 2018, paragraful 129). În măsura în care titularii dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale prevăzuţi la art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie formulează o obiecţie de neconstituţionalitate fără a contesta diferenţa specifică dintre varianta redacţională a legii reexaminate şi cea iniţială a legii, Curtea urmează să constate inadmisibilitatea acesteia (Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 32). 31. Curtea, prin Decizia nr. 583 din 25 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 4 octombrie 2018, paragrafele 106 şi 107, a statuat că indiferent de titularul dreptului de sesizare, acesta are posibilitatea să formuleze, în termen, o obiecţie de neconstituţionalitate ulterior adoptării legii având ca obiect oricare dintre dispoziţiile acesteia, iar în măsura în care procedura parlamentară ulterioară se reia numai în privinţa anumitor dispoziţii ale legii, ca urmare a aplicării prevederilor art. 77 alin. (2) sau art. 147 alin. (2) din Constituţie, sesizările formulate în termen vor putea privi numai noile dispoziţii adoptate, nu şi pe cele care au fost deja adoptate şi nu au suferit modificări/completări. În caz contrar, pe de o parte, analiza Curţii Constituţionale s-ar eterniza, iar legea ar rămâne blocată în faza controlului a priori de constituţionalitate şi, pe de altă parte, ar fi subminată activitatea Parlamentului, în sensul că, prin lipsa unei ordini procedurale, s-ar ajunge la deschiderea posibilităţii formulării unor sesizări succesive, cu consecinţa eventuală a constatării neconstituţionalităţii şi reluării permanente a procedurii de reexaminare de către Parlament. Totodată, în soluţionarea obiecţiilor de neconstituţionalitate formulate după ce a fost parcurs procesul de reexaminare potrivit art. 77 alin. (2) sau art. 147 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţei constituţionale se circumscrie doar la elementele de noutate rezultate în urma acestuia. 32. Prin urmare, obiecţia de neconstituţionalitate formulată în privinţa unei legi reexaminate de Parlament, conform art. 147 alin. (2) din Constituţie, nu poate viza un text legal care nu a format obiectul reexaminării, indiferent de titularul dreptului de sesizare care îşi exercită dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale. Astfel, chiar dacă în privinţa legii adoptate în forma iniţială obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată de un anumit titular al dreptului de sesizare, precum, în cazul de faţă, Preşedintele României (a se vedea Decizia nr. 584 din 25 septembrie 2018), nu înseamnă că în privinţa legii reexaminate un alt titular al dreptului de sesizare, precum, în cazul de faţă, un anumit număr de deputaţi, ar putea să pună în discuţie texte legale care nu au format obiectul reexaminării. Criteriul folosit în jurisprudenţa Curţii Constituţionale pentru determinarea admisibilităţii noii obiecţii de neconstituţionalitate este aportul specific adus de legislativ în etapa reexaminării legii, exprimată în jurisprudenţa Curţii Constituţionale sub denumirea de diferenţă specifică între legea iniţială şi cea reexaminată, şi nu faptul că legea este contestată de un alt titular al dreptului de sesizare. O orientare contrară ar avea drept efect deschiderea posibilităţii de contestare succesivă în cadrul controlului a priori de constituţionalitate a aceleiaşi legi în mod secvenţial de diferiţi titulari ai dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale şi blocarea, în mod nepermis, a actului de legiferare, printr-un abuz de drept (a se vedea mutatis mutandis şi Decizia nr. 66 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 9 martie 2018, paragraful 40, sau Decizia nr. 583 din 25 septembrie 2018, paragraful 107). Curtea subliniază că, în cauză, subiectul colectiv al dreptului de sesizare, respectiv cei 88 de deputaţi, ca de altfel oricare dintre titularii dreptului de sesizare, avea posibilitatea neîngrădită de a formula o obiecţie de neconstituţionalitate în privinţa textului criticat imediat ulterior adoptării legii iniţiale în termenele stabilite prin Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, paragraful 70, însă, după ce legea a fost reexaminată, în temeiul Deciziei nr. 584 din 25 septembrie 2018 şi în condiţiile art. 147 alin. (2) din Constituţie, Curtea Constituţională nu poate fi învestită din nou cu soluţionarea unor chestiuni ce ţin de forma iniţială a legii, ci doar cu diferenţa specifică dintre redactarea iniţială a legii şi a celei reexaminate, precum şi dintre aspectele de constituţionalitate extrinsecă a acestora. 33. Curtea reţine că, indiferent de existenţa unui raport de complementaritate între textele din corpul legii, fiecare text legal poate face obiectul controlului a priori de constituţionalitate numai cu respectarea ordinii constituţionale şi legale stabilite prin Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010 şi Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018. Prin urmare, invocarea unui pretins raport de complementaritate între textul constatat neconstituţional prin Decizia nr. 584 din 25 septembrie 2018 şi cel criticat în prezenta cauză - pe lângă faptul că o atare susţinere porneşte de la o premisă falsă, textele vizate abordând aspecte diferite ale aceleiaşi norme de incriminare - nu poate justifica exercitarea unui control de constituţionalitate asupra celui din urmă. 34. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 iunie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Benke Károly OPINIE SEPARATĂ În dezacord cu soluţia pronunţată, cu majoritate de voturi, de Curtea Constituţională formulăm prezenta opinie separată, considerând că sesizarea de neconstituţionalitate formulată de deputaţi aparţinând Grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi, respectiv, Uniunii Salvaţi România din Camera Deputaţilor se impunea a fi admisă - şi nu respinsă ca inadmisibilă - şi să se constate că dispoziţiile articolului unic [cu referire la art. 12 alin. (2) teza a doua] din Legea pentru completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie sunt neconstituţionale, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare: 1. Legea supusă controlului de constituţionalitate în prezenta cauză a mai fost anterior în control de constituţionalitate a priori, urmare sesizării formulate de Preşedintele României. Legea criticată de Preşedintele României - în varianta sa redacţională din 4 iulie 2018 - cuprindea un articol unic cu două puncte, după cum urmează: ARTICOL UNICArticolul 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 12, partea introductivă a alineatului (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 12
(1) Sunt pedepsite cu închisoarea de la unu la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase materiale necuvenite: 2. La articolul 12, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (2), cu următorul cuprins:
(2) În sensul prezentei legi, operaţiunile financiare constau în operaţiuni care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operaţiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale. Pentru a fi efectuate ca acte de comerţ, operaţiunile financiare trebuie să constituie o acţiune de intermediere în circulaţia bunurilor făcută în mod organizat şi sistematic, în scopul obţinerii de profit. Sesizarea Preşedintelui României a vizat doar articolul unic pct. 1, care, de altfel, a fost constatat ca fiind neconstituţional prin Decizia nr. 584 din 25 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.070 din 18 decembrie 2018, motivat, în esenţă, de faptul că legiuitorul a instituit o dublă limitare a sferei de cuprindere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie prevăzute în art. 12 din Legea nr. 78/2000, respectiv obţinerea unui folos numai pentru sine, iar folosul astfel obţinut să aibă caracter patrimonial, ceea ce este contrar art. 1 alin. (3) şi art. 11 alin. (1) din Constituţie, prin raportare la art. 3 din Convenţia penală cu privire la corupţie, adoptată la nivelul Consiliului Europei, şi art. 15 lit. b) din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei. 2. În urma reexaminării realizate, Parlamentul a eliminat articolul unic pct. 1, iar legea adoptată la 16 aprilie 2019 - criticată în prezenta cauză de deputaţi aparţinând Grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi, respectiv, Uniunii Salvaţi România din Camera Deputaţilor - cuprinde numai un articol unic, care menţine în formă identică fostul articol unic pct. 2 al legii iniţiale. Astfel, Legea pentru completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, lege adoptată la 16 aprilie 2019, în procedura reexaminării şi care este supusă controlului de constituţionalitate în prezenta cauză, are următorul conţinut: ARTICOL UNICLa articolul 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alin. (2), cu următorul cuprins:
(2) În sensul prezentei legi, operaţiunile financiare constau în operaţiuni care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operaţiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale. Pentru a fi efectuate ca acte de comerţ, operaţiunile financiare trebuie să constituie o acţiune de intermediere în circulaţia bunurilor făcută în mod organizat şi sistematic, în scopul obţinerii de profit. 3. Curtea, prin soluţia adoptată în prezenta cauză, a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de deputaţi cu motivarea că critica autorilor a vizat un text de lege care nu a făcut obiectul reexaminării în sensul art. 147 alin. (2) din Constituţie, astfel că obiecţia de neconstituţionalitate nu îndeplineşte o condiţie de admisibilitate, şi anume aceea de a se limita la modificările ce au fost aduse legii în procesul de reexaminare. În susţinerea acestui punct de vedere, a fost invocată Decizia nr. 583 din 25 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 4 octombrie 2018, paragrafele 106-107, prin care instanţa de contencios constituţional a statuat că: indiferent de titularul dreptului de sesizare, acesta are posibilitatea să formuleze, în termen, o obiecţie de neconstituţionalitate ulterior adoptării legii având ca obiect oricare dintre dispoziţiile acesteia, iar în măsura în care procedura parlamentară ulterioară se reia numai în privinţa anumitor dispoziţii ale legii, ca urmare a aplicării prevederilor art. 77 alin. (2) sau art. 147 alin. (2) din Constituţie, sesizările formulate în termen vor putea privi numai noile dispoziţii adoptate, nu şi pe cele care au fost deja adoptate şi nu au suferit modificări/completări. În caz contrar, pe de o parte, analiza Curţii Constituţionale s-ar eterniza, iar legea ar rămâne blocată în faza controlului a priori de constituţionalitate şi, pe de altă parte, ar fi subminată activitatea Parlamentului, în sensul că, prin lipsa unei ordini procedurale, s-ar ajunge la deschiderea posibilităţii formulării unor sesizări succesive cu consecinţa eventuală a constatării neconstituţionalităţii şi reluării permanente a procedurii de reexaminare de către Parlament. Totodată, în soluţionarea obiecţiilor de neconstituţionalitate formulate după ce a fost parcurs procesul de reexaminare potrivit art. 77 alin. (2) sau art. 147 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţei constituţionale se circumscrie doar la elementele de noutate rezultate în urma acestuia 4. Apreciem că sesizarea de neconstituţionalitate formulată de deputaţi aparţinând Grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi, respectiv, Uniunii Salvaţi România din Camera Deputaţilor se impunea a fi examinată pe fond şi nu respinsă ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente: În prezenta cauză, obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată de un grup de deputaţi, aşadar, de un alt titular al dreptului de sezină, faţă de sesizarea anterioară, şi a vizat articolul unic [practic, cu referire la fostul articol unic pct. 2 din legea în varianta sa redacţională din 4 iulie 2018]. 5. De asemenea, constatăm că, prin obiectul său de reglementare, legea criticată a vizat şi vizează modificarea unui singur articol din Legea nr. 78/2000, respectiv a articolului 12. Dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în forma în vigoare, au următorul conţinut: Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite: a)efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale; b)folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.Modificările adoptate la acest articol, în forma iniţială a legii - respectiv în varianta redacţională din 4 iulie 2018 - erau într-un raport de complementaritate, întrucât vizau sfera normativă a art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000. Astfel, a fost modificată fraza introductivă a art. 12 din Legea nr. 78/2000, în sensul pedepsirii cu închisoarea de la unu la 5 ani a faptelor prevăzute la lit. a) şi b), „dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase materiale necuvenite." Prin urmare, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, prevăzută la lit. a), se raporta la fraza introductivă antereferită. Alineatul 2, nou introdus, se raporta, la rândul său, în mod direct, tot la lit. a) a articolului 12. Practic, constatăm existenţa unei succesiuni normative între textele menţionate, astfel încât modificările/ completările operate nu pot fi privite disparat/ut singuli, ci în ansamblu, astfel că, afectarea - articolului unic pct. 1 din legea adoptată la data de 4 iulie 2018 - de un viciu de neconstituţionalitate atrage competenţa Curţii Constituţionale de verificare a textelor legale aflate într-un raport de complementaritate, într-o legătură indisolubilă cu acesta. 6. Aşadar, punctele 1 şi 2 ale articolului unic din legea votată la 4 iulie 2018 nu au fiecare în parte o existenţă normativă de sine stătătoare, ci ele prezintă un raport de complementaritate/dependenţă, astfel că, odată constatată neconstituţionalitatea articolului unic pct. 1, poate fi verificată constituţionalitatea textelor aflate într-o dependenţă normativă faţă de acesta, pentru a se asigura caracterul unitar al reglementării, controlul Curţii cu privire la cel de-al doilea text întregind, practic, efectele deciziei de neconstituţionalitate pronunţate anterior, respectiv ale Deciziei nr. 584/25.09.2018. 7. Prin urmare, numai în mod aparent critica de neconstituţionalitate vizează un text al cărui conţinut normativ nu a fost afectat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 584 din 25 septembrie 2018. Astfel, întrucât textul criticat nu are în vedere o dispoziţie normativă cu o existenţă de sine stătătoare, nu ne aflăm în ipoteza jurisprudenţei Curţii Constituţionale trasată prin Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 11 august 2010, Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018 şi Decizia nr. 583 din 25 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 4 octombrie 2018. În aceste condiţii, constatăm că, deşi textul nu a format anterior obiectul controlului de constituţionalitate, raportul de complementaritate în care acesta se află cu cel constatat neconstituţional prin Decizia nr. 584 din 25 septembrie 2018 atrăgea competenţa Curţii Constituţionale de control al constituţionalităţii acestuia. 8. În acest sens învederăm faptul că controlul a priori de constituţionalitate este un control preventiv, de o importanţă deosebită, fiind necesar pentru evitarea intrării în vigoare a unor legi ce prezintă vicii de constituţionalitate, deci pentru protecţia ordinii de drept şi a principiului securităţii juridice. Acest control de constituţionalitate contribuie la stabilitatea legislativă şi înlătură urmările negative ce pot apărea în urma controlului posterior de constituţionalitate, în cazurile în care legile sau dispoziţii din acestea sunt recunoscute ca neconstituţionale. 9. Prin urmare, în această etapă, anterioară promulgării legii, este fundamental a fi utilizate toate mijloacele constituţionale care să gireze compatibilitatea legii cu întreaga ordine de drept, în vederea intrării sale în vigoare şi producerii de efecte juridice care să se armonizeze cu fondul activ al legislaţiei, în care respectiva lege urmează să se integreze. 10. De aceea, atât Constituţia, cât şi Legea nr. 47/1992 - care dezvoltă cadrul constituţional instituit de art. 146 lit. a) şi art. 77 din Legea fundamentală - acordă prevalenţă exercitării controlului de constituţionalitate a priori, având în vedere că acesta constituie un prim filtru esenţial de asanare a legislaţiei de eventualele vicii de neconstituţionalitate, anterior intrării sale în vigoare şi producerii de efecte juridice imposibil de evitat sau, în orice caz, într-o procedură mult mai îndelungată, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, în cadrul controlului a posteriori. 11. Aşa cum am arătat anterior: Potrivit art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, „Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite: a)efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale Cu privire la acest text legal, Curtea, prin Decizia nr. 243 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 6 iulie 2017, paragrafele 27-31, a statuat că: ...pentru ca efectuarea de operaţiuni financiare să constituie elementul material al laturii obiective, legea impune realizarea a două condiţii/cerinţe esenţiale, şi anume, operaţiunile financiare să fie efectuate ca acte de comerţ, iar operaţiunile financiare, ca acte de comerţ, să fie incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană. Prohibirea unor asemenea operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, are ca finalitate atât asigurarea respectării principiilor economiei de piaţă şi a libertăţii economice, cât şi protejarea demnităţii persoanelor care ocupă anumite funcţii/atribuţii/ însărcinări publice, scopul incriminării infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 constituindu-l ocrotirea relaţiilor sociale referitoare la cinstea, onestitatea persoanelor care, datorită funcţiei, atribuţiei sau însărcinării primite trebuie să se abţină de la efectuarea de astfel de operaţiuni. Curtea reţine că efectuarea de operaţiuni financiare înseamnă realizarea unor tranzacţii referitoare la bani şi credite (...) şi vizează desfăşurarea oricărei activităţi care presupune o plată, o circulaţie a banilor sau a creditelor. Totodată, având în vedere exigenţele anexei la Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 3 mai 2007, din multitudinea de intermedieri şi tranzacţii financiare acolo prevăzute, numai cele care se circumscriu activităţilor şi domeniilor limitativ enumerate în art. 1 lit. e) din Legea nr. 78/2000 pot intra în categoria operaţiunilor financiare avute în vedere de legiuitor la incriminarea faptelor prevăzute de art. 12 lit. a) din aceeaşi lege şi acestea vizează «operaţiuni care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operaţiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale». De asemenea legea cere ca operaţiunea financiară să fie efectuată ca act de comerţ, deci să constituie un act de speculă sau o acţiune de intermediere în circulaţia bunurilor, făcută în mod organizat. De aceea, retragerile de numerar şi operaţiunile de emitere a ordinelor de plată, chiar dacă sunt operaţiuni financiare, nu constituie, în acelaşi timp, şi acte de comerţ" (în acelaşi sens a se vedea Decizia nr. 700 din 7 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 17 ianuarie 2018, paragrafele 21-25 şi Decizia nr. 252 din 23 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 14 iunie 2019). 12. Având în vedere cele expuse mai sus, constatăm că articolul unic [cu referire la art. 12 alin. (2) teza întâi] din lege a realizat o corelare a noţiunii de „operaţiuni financiare" cu activităţile şi domeniile limitativ enumerate în art. 1 lit. e) din Legea nr. 78/2000, şi anume „operaţiuni care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operaţiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale", astfel încât textul criticat nu reprezintă decât o concretizare a celor stabilite în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Drept urmare, sub acest aspect, sesizarea formulată de autori este neîntemeiată. 13. În schimb, constatăm că articolul unic [cu referire la art. 12 alin. (2) teza a doua] din lege consacră o restrângere a conţinutului normei de incriminare reglementată în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, întrucât stabileşte o redefinire directă a elementului material al laturii obiective. 13.1) Astfel, una dintre cele două cerinţe esenţiale care trebuiau îndeplinite pentru a ne afla în ipoteza infracţiunii antereferite, şi anume efectuarea operaţiunilor financiare incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ca acte de comerţ, a fost modificată. Dacă în forma în vigoare a art. 12 din Legea nr. 78/2000 nu se regăseşte o definiţie legală pentru efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ, drept care acesta are înţelesul mai larg stabilit în practica judiciară şi preluat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv acţiuni de speculă şi intermediere, noua lege stabileşte o atare definiţie, potrivit căreia, pentru a fi efectuate ca acte de comerţ, operaţiunile financiare trebuie să constituie doar o acţiune de intermediere în circulaţia bunurilor făcută în mod organizat şi sistematic, în scopul obţinerii de profit. O asemenea definiţie legală restrânge sfera operaţiunilor financiare care pot fi calificate drept acte de comerţ doar la acţiuni de intermediere, fără a avea în vedere şi acţiunile de speculare a unor situaţii pe care persoana le cunoaşte datorită funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale. Prin urmare, norma de incriminare nu trebuie redusă sub aspectul elementului material al laturii obiective la simple acţiuni de intermediere, ci, din contră, ea trebuie să aibă în vedere, sub aspectul finalităţii incriminării, ocrotirea atât a obiectului juridic principal al infracţiunii reglementate (onestitatea/cinstea/ integritatea funcţionarilor publici), cât şi al celui secundar (integritatea şi protejarea circuitului economic). În acest sens reţinem că, prin Decizia nr. 243 din 6 aprilie 2017, paragraful 28 şi Decizia nr. 700 din 7 noiembrie 2017, paragraful 22, Curtea a reţinut că incriminarea are ca finalitate atât asigurarea respectării principiilor economiei de piaţă şi a libertăţii economice, cât şi protejarea demnităţii persoanelor care ocupă anumite funcţii/atribuţii/însărcinări publice, scopul incriminării infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 constituindu-l ocrotirea relaţiilor sociale referitoare la cinstea, onestitatea persoanelor care, datorită funcţiei, atribuţiei sau însărcinării primite, trebuie să se abţină de la efectuarea de astfel de operaţiuni. De aceea, elementul material nu trebuie şi nu poate fi restrâns numai la ocrotirea parţială a obiectului juridic principal, ci trebuie să îl vizeze în completitudinea sa şi, mai mult, trebuie ca şi circuitul economic să fie la rândul său protejat, în caz contrar ajungându-se la distorsionarea sa. Prin urmare, pentru ca obiectul juridic al infracţiunii să fie protejat - atât cel principal, cât şi cel secundar - elementul material al laturii obiective trebuie să vizeze atât acţiunea de speculă, cât şi pe cea de intermediere. Limitarea sferei de cuprindere a normei penale are drept efect o dezincriminare directă a unei modalităţi normative a elementului material al laturii obiective a infracţiunii reglementate de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi lăsarea neprotejată a unor valori inerente statului de drept, precum cele vizate de obiectul juridic al art. 12 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în vigoare. Se încurajează şi se acceptă, astfel, în mod tacit specularea, în virtutea funcţiei, a unei situaţii care vizează circulaţia bunurilor cu consecinţe negative atât asupra funcţiei publice, cât şi asupra circuitului economic. Este de observat că necesitatea protecţiei integrităţii funcţiei publice decurge din art. 1 alin. (3) şi art. 16 alin. (3)¹ din Constituţie, iar a circuitului economic din art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie referitor la obligaţia statului de a lua măsurile necesare pentru protecţia concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. Aceste valori - având în vedere importanţa lor - trebuie protejate printr-un complex de norme, inclusiv de natură penală. Prin urmare, necesitatea incriminării derivă din importanţa valorilor sociale ocrotite şi din obligaţia statului de a asigura securitatea juridică a cetăţenilor săi. Prin Decizia nr. 44 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 21 aprilie 2016, paragraful 22, Curtea a statuat că prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie „impun legiuitorului obligaţia de a lua măsuri în vederea apărării ordinii şi siguranţei publice, prin adoptarea instrumentelor legale necesare în scopul reducerii fenomenului infracţional (...) cu excluderea oricăror reglementări de natură să ducă la încurajarea acestui fenomen". Or, în cazul de faţă, în loc ca legiuitorul să ia măsuri, respectiv să îşi îndeplinească o obligaţie pozitivă rezultată din chiar textul Constituţiei, acesta a eliminat protecţia deja asigurată prin norma penală existentă. 13.2) De asemenea constatăm că legiuitorul nu numai că a eliminat o parte a unei cerinţe esenţiale subsumate elementului material al laturii obiective a infracţiunii, respectiv ca operaţiunile financiare să fie efectuate ca acte de comerţ, dar a şi restrâns sfera celeilalte părţi a acestei cerinţe esenţiale, în sensul că, pentru a fi calificată ca act de comerţ, operaţiunea financiară trebuie să fie efectuată în mod organizat şi sistematic. Astfel, dacă în prezent este de ajuns ca operaţiunea financiară să fie efectuată, în mod organizat, ca act de comerţ, modificarea preconizată a adus în discuţie ideea de caracter sistematic al acesteia. Practic, această modificare aduce în discuţie caracterul regulat/periodic al acţiunii de intermediere. Or, de esenţa normei de incriminare este specula/ intermedierea realizată într-un cadru organizat, şi nu durata/persistenţa în timp a acesteia. Caracterul „sistematic" atribuit normei de incriminare îngreunează probaţiunea, astfel că, pe lângă reducerea sferei de cuprindere a normei de incriminare, ceea ce echivalează cu o dezincriminare, se produce şi o dezincriminare indirectă prin impunerea în sarcina organelor de urmărire penală a unei veritabile probatio diabolica. Prin urmare, condiţionarea acţiunii de intermediere în circulaţia bunurilor de caracterul sistematic al acesteia, pentru ca operaţiunea financiară astfel efectuată să poată fi calificată drept act de comerţ, este contrară art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (3) şi art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie. În consecinţă, reglementarea analizată limitează sfera de acţiune a normei de incriminare, ceea ce are drept efect acceptarea ideii ca un act de corupţie să nu fie sancţionat penal, ceea ce este inacceptabil, încălcându-se, astfel, exigenţele statului de drept (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 584 din 25 septembrie 2018, paragraful 63). 14. De asemenea, întrucât articolul unic [cu referire la art. 12 alin. (2) teza a doua] din lege nesocoteşte considerentele cuprinse în trei decizii ale Curţii Constituţionale (Decizia nr. 243 din 6 aprilie 2017, paragrafele 27-31, Decizia nr. 700 din 7 noiembrie 2017, paragrafele 21-25, şi Decizia nr. 252 din 23 aprilie 2019), este evident că încalcă dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie. * * * Având în vedere toate aspectele relevate anterior, considerăm că, în cauză, s-ar fi impus ca sesizarea de neconstituţionalitate formulată de deputaţi aparţinând Grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi, respectiv, Uniunii Salvaţi România din Camera Deputaţilor să fie admisă - şi nu respinsă ca inadmisibilă - şi să se constate că dispoziţiile articolului unic [cu referire la art. 12 alin. (2) teza a doua] din Legea pentru completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie sunt neconstituţionale. Judecător, dr. Livia Doina Stanciu ¹ Cu privire la art. 16 alin. (3) din Constituţie şi aplicabilitatea sa în legătură cu funcţia publică reţinem faptul că, prin Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010 Curtea Constituţională a statuat că „Existenţa drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Constituţie nu este doar declarativă şi iluzorie, ci efectivă, astfel încât şi dreptului de acces la funcţiile publice trebuie să i se aplice acelaşi regim. De aceea, Curtea constată că dreptul de acces la funcţiile publice este unul complex, fiind compus din cel puţin 3 elemente esenţiale, şi anume: – accesul/ocuparea efectivă a funcţiilor publice prin concurs;

– exercitarea atributelor de funcţie publică;

– încetarea raporturilor de serviciu.Aceste elemente sunt legate intrinsec de cariera funcţionarului public şi sunt inerente oricărei funcţii publice".