DECIZIE   Nr. 546 din  4 decembrie 1997

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 149 alin. 3 si ale art. 300 alin. 3 din Codul de procedura penala

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 98 din  2 martie 1998

    Ioan Muraru            - presedinte
    Mihai Constantinescu   - judecator
    Nicolae Popa           - judecator
    Lucian Stangu          - judecator
    Florin Bucur Vasilescu - judecator
    Victor Dan Zlatescu    - judecator
    Ioan Griga             - procuror
    Doina Suliman          - magistrat-asistent

    Pe rol, pronuntarea asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 149 alin. 3 si ale art. 300 alin. 3 din Codul de procedura penala, invocata din oficiu de Tribunalul Militar Bucuresti in Dosarul nr. 142/1997.
    Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 27 noiembrie 1997 si au fost consemnate in incheierea din aceeasi data, cand, avand nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amanat pronuntarea pentru data de 4 decembrie 1997.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    Prin Incheierea din 5 iunie 1997, pronuntata in Dosarul nr. 142/1997, privind pe inculpatii Pascale Nicusor si Dobrin Laurentiu, Curtea Constitutionala a fost sesizata cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a art. 149 alin. 3 si a art. 300 alin. 3 din Codul de procedura penala, invocata din oficiu de catre Tribunalul Militar Bucuresti.
    Instanta a pus in discutie constitutionalitatea dispozitiilor legale mentionate in raport cu prevederile art. 23 alin. (4) din Constitutie.
    Cu privire la dispozitiile art. 149 alin. 3 din Codul de procedura penala, instanta afirma ca acestea sunt interpretate in practica in doua sensuri diferite. Unul este acela dat si de Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 60 din 25 mai 1994, definitiva prin Decizia nr. 20 din 15 februarie 1995, anume ca textul in discutie este constitutional cand este interpretat in sensul ca masura arestarii preventive poate fi luata si in cursul judecatii, dar devine neconstitutional, daca este interpretat in sensul ca masura astfel luata ar putea depasi durata de 30 de zile stabilita la art. 23 alin. (4) din Constitutie. In acelasi sens este mentionata si Decizia Curtii nr. 1 din 9 ianuarie 1996, definitiva prin nerecurare, prin care s-a decis ca hotararea instantei, luata in urma verificarii din oficiu, la prima infatisare si inainte de expirarea mandatului emis de procuror, a regularitatii arestarii preventive, de a mentine aceasta masura, echivaleaza cu luarea masurii arestarii preventive in cursul judecatii, masura care nu poate depasi, nici ea, durata de 30 de zile.
    Intr-o alta interpretare, care, in opinia instantei, este dominanta in practica judiciara, o data sesizata instanta, inauntrul duratei mandatului de arestare emis de procuror sau al ultimei prelungiri dispuse de instanta in faza de urmarire penala, arestarea se prelungeste de drept pana la solutionarea cauzei, fara sa fie nevoie de o "statuare explicita in acest sens a instantei, desigur cu observarea prevederilor art. 300 alin. 3 din Codul de procedura penala". Se arata ca deciziile Curtii Constitutionale in materie sunt lamuritoare in privinta posibilitatii luarii masurii arestarii preventive si de catre instanta judecatoreasca. In practica insa masura arestarii se ia, de regula, in faza de urmarire penala, iar sesizarea instantei se face inainte de expirarea mandatului emis de procuror sau a ultimei prelungiri acordate de instanta in faza de urmarire penala.
    Instanta mai arata ca invocarea dispozitiilor art. 300 alin. 3 din Codul de procedura penala nu este acoperitoare, deoarece Constitutia stabileste, prin dispozitiile art. 23 alin. (4), ca masura arestarii se poate lua numai prin mandat emis de magistrat, cu o durata de cel mult 30 de zile. Or, verificarea din oficiu, facuta de instanta cu privire la regularitatea luarii masurii arestarii si a mentinerii acesteia, nu poate inlocui mandatul cerut imperativ de dispozitiile constitutionale mentionate. Este de principiu, precizeaza instanta, ca masura arestarii poate fi luata o singura data.
    In consecinta, Curtea Constitutionala ar urma sa se pronunte inca o data asupra constitutionalitatii dispozitiilor art. 149 alin. 3 din Codul de procedura penala, in sensul precizarii daca instanta are obligatia constitutionala de a dispune prelungirea duratei arestarii preventive, cand masura a fost luata de procuror, iar instanta este sesizata inainte de expirarea duratei mandatului sau a prelungirii duratei arestarii in conditiile art. 155 si urmatoarele din Codul de procedura penala.
    Cu privire la neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 300 alin. 3 din Codul de procedura penala, instanta arata ca, spre deosebire de situatia in care masura arestarii a fost dispusa de procuror si pentru care dispozitiile art. 155 si urmatoarele din Codul de procedura penala prevad procedura prelungirii, legea nu prevede procedura prelungirii duratei arestarii in faza de judecata, astfel incat s-ar impune aplicarea, prin analogie, a procedurii prelungirii arestarii din faza de urmarire penala. Avand in vedere insa dispozitiile art. 23 alin. (4) din Constitutie, care consacra, in materia arestarii preventive, institutiile "mandatului" si "prelungirii", se ridica problema constitutionalitatii art. 300 alin. 3 din Codul de procedura penala, teza finala, care se refera la "mentinerea" acestei masuri.
    In opinia instantei, necesitatea verificarii constitutionalitatii deriva si din alte considerente, cum ar fi acela ca "mentinerea" starii de arest, asa cum este prevazuta in prezent, nu este supusa unei durate, functionand sine die, sau faptul ca, in marea majoritate a cazurilor, primul termen de judecata, cand instanta efectueaza operatiunile prevazute la art. 300 din Codul de procedura penala, se situeaza dupa expirarea duratei arestarii preventive (a mandatului sau a prelungirii), asa incat, nemaiexistand nici o continuitate a acestei masuri, verificarea regularitatii luarii si mentinerii masurii arestarii nu mai poate echivala cu luarea acesteia de catre instanta.
    In scopul solutionarii cauzei, potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, s-au solicitat puncte de vedere presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.
    In punctul de vedere al Guvernului se apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este intemeiata, deoarece dispozitiile art. 149 alin. 3 si ale art. 300 alin. 3 din Codul de procedura penala contravin prevederilor art. 23 alin. (4) din Constitutie, care prevad ca arestarea se dispune de magistrat, pe o durata de cel mult 30 de zile, iar prelungirea arestarii se aproba numai de instanta de judecata. Prevederile Constitutiei statueaza ca arestarea, indiferent cand se produce, in faza urmaririi penale sau in cursul judecarii cauzei, poate dura cel mult 30 de zile. Rezulta ca, si in cazul in care arestarea inculpatului s-a dispus in faza judecatii, ea nu poate sa dureze pana la solutionarea definitiva a cauzei, intrucat masura luata de instanta nu poate fi exclusa de la respectarea regulilor instituite prin dispozitiile art. 23 alin. (4) din Constitutie.
    In acest sens se face trimitere la deciziile Curtii Constitutionale nr. 60/1994, nr. 20/1995, nr. 92/1995 si nr. 1/1996, in care s-a precizat ca dispozitiile art. 149 alin. 3 din Codul de procedura penala nu trebuie interpretate izolat, ci numai in corelatie cu prevederile art. 23 alin. (4) din Constitutie. Or, textul nu distinge intre fazele procesului penal si, de aceea, a interpreta acest text, in sensul ca el s-ar aplica numai in faza urmaririi penale, ar insemna sa se limiteze campul sau de aplicabilitate, ceea ce este inadmisibil.
    Cu privire la art. 300 alin. 3 din Codul de procedura penala, Curtea Constitutionala nu s-a pronuntat inca, in mod explicit, daca dispozitiile acestui articol sunt sau nu constitutionale, insa, in considerentele Deciziei nr. 1/1996, Curtea a aratat ca existenta prevederilor art. 300 alin. 3 nu are nici o relevanta in ceea ce priveste dispozitiile art. 149 alin. 3 din Codul de procedura penala, deoarece "mentinerea starii de arest este echivalenta, sub aspectul garantiilor constitutionale ale libertatii individuale, cu luarea acestei masuri in cursul judecatii".
    Guvernul arata ca, din punctul sau de vedere, este in afara de orice discutie ca arestarea inculpatului nu poate functiona in afara regulilor constitutionale, adica fara sa fie supusa duratei de 30 de zile, iar daca subzista motivele arestarii dupa expirarea acestui termen, instanta urmeaza sa prelungeasca durata arestarii, dar de fiecare data pana la cel mult 30 de zile. Aceasta obligatie o au instantele de judecata in toate cazurile in care s-a dispus masura arestarii de catre procuror in cursul urmaririi penale sau de judecatori in cursul judecarii procesului. Intrucat prevederile art. 23 alin. (4) din Constitutie nu fac nici o distinctie intre arestarea dispusa in cursul urmaririi penale si aceea dispusa in cursul judecatii si nici in ceea ce priveste prelungirea duratei acestei masuri preventive, prelungirea masurii fiind necesara in ambele faze ale procesului, rezulta ca dispozitiile art. 149 alin. 3 si ale art. 300 alin. 3 din Codul de procedura penala, care prevad primul text in mod explicit, iar al doilea, in mod implicit, ca "Arestarea inculpatului in cursul judecatii dureaza pana la solutionarea definitiva a cauzei", contravin prevederilor constitutionale.
    Actuala reglementare din Codul de procedura penala este criticabila si pe considerentul ca, in mod cu totul nejustificat, aceasta instituie o procedura diferita in materia prelungirii arestarii, dupa cum dosarul se afla in faza de urmarire penala, cand prelungirea masurii preventive din 30 in 30 de zile este obligatorie, sau in cursul judecatii, cand arestarea poate fi mentinuta pana la solutionarea definitiva a cauzei, nemaifiind obligatorie prelungirea ei de catre instanta.
    In concluzie, Guvernul considera ca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 149 alin. 3 si ale art. 300 alin. 3 din Codul de procedura penala este fondata, deoarece aceste dispozitii contravin prevederilor art. 23 alin. (4) din Constitutie.
    Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile atacate, raportate la prevederile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992, republicata, constata urmatoarele:
    In temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, Curtea este competenta sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost legal sesizata.
    In legatura cu exceptia invocata, este de mentionat ca art. 149 alin. 3 din Codul de procedura penala a mai facut obiectul controlului de constitutionalitate. Astfel, Curtea, prin Decizia nr. 60 din 25 mai 1994, ramasa definitiva prin Decizia nr. 20 din 15 februarie 1995, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 57 din 28 martie 1995, a constatat ca dispozitiile art. 149 alin. 3 din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale in masura in care se interpreteaza in sensul ca durata arestarii, dispusa de instanta in cursul judecatii, poate depasi 30 de zile, fara a fi necesara prelungirea, in conditiile art. 23 din Constitutie.
    Astfel, s-a retinut ca aceste dispozitii legale trebuie interpretate in corelatie cu prevederile art. 23 alin. (4) din Constitutie, potrivit carora durata arestarii este de cel mult 30 de zile.
    Textul din Constitutie se refera la arestare, in general, astfel ca prevederile sale trebuie respectate ori de cate ori se dispune arestarea unei persoane, masura ce afecteaza grav libertatea acesteia, indiferent daca se produce in faza de urmarire penala sau in cursul judecarii cauzei. Asa fiind, la expirarea termenului de 30 de zile, instanta are obligatia constitutionala sa verifice, din oficiu, daca se mai impune mentinerea arestarii preventive si, in caz afirmativ, sa dispuna prelungirea acesteia cu inca cel mult 30 de zile. Daca motivele arestarii subzista dupa expirarea acestui termen, instanta are posibilitatea, in aceleasi conditii prevazute la art. 23 din Constitutie, sa prelungeasca durata arestarii, dar de fiecare data pana la cel mult 30 de zile.
    Sensul deciziei sus-mentionate este acela ca arestarea preventiva, fara distinctie, dupa cum s-a facut in cursul urmaririi penale sau al judecatii, este conforma cu art. 23 alin. (4) din Constitutie, daca nu depaseste 30 de zile, si ca orice prelungire a arestarii nu se poate face decat, cum prevede aceeasi dispozitie constitutionala, pentru o durata ce nu poate depasi, de asemenea, 30 de zile.
    Pentru a se curma orice posibilitate de interpretare contrara a acestei prevederi constitutionale, Curtea constata, in mod direct, neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 149 alin. 3 din Codul de procedura penala.
    Cat priveste exceptia de neconstitutionalitate a art. 300 alin. 3 din Codul de procedura penala, aceasta nu poate fi admisa, deoarece dispozitiile sale nu contravin prevederilor art. 23 alin. (4) din Constitutie. Dimpotriva, obligatia instantei de a verifica din oficiu, la prima infatisare, regularitatea luarii si mentinerii starii de arest a inculpatului, este in concordanta cu acele dispozitii, regularitatea masurii verificandu-se tocmai in raport cu prevederile constitutionale si cu dispozitiile din Codul de procedura penala in materie.
    Obligatia verificarii din oficiu, la prima infatisare, a regularitatii arestarii si a necesitatii mentinerii acestei masuri este o garantie legala a respectarii principiului libertatii individuale prevazut la art. 23 din Constitutie, indeosebi a prevederilor alin. (6) din acest articol, potrivit carora eliberarea celui arestat este obligatorie, daca motivele arestarii au disparut.

    Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, al art. 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Admite exceptia de neconstitutionalitate a art. 149 alin. 3 din Codul de procedura penala, invocata din oficiu de catre Tribunalul Militar Bucuresti in Dosarul nr. 142/1997 si constata ca prevederea potrivit careia "Arestarea inculpatului in cursul judecatii dureaza pana la solutionarea definitiva a cauzei" este neconstitutionala, urmand, in legatura cu durata arestarii, sa se faca aplicarea directa a art. 23 alin. (4) din Constitutie.
    Respinge exceptia de neconstitutionalitate a art. 300 alin. 3 din Codul de procedura penala, invocata, din oficiu, de catre Tribunalul Militar Bucuresti in acelasi dosar.
    Definitiva si obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din 4 decembrie 1997.

             PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
                prof. univ. dr. IOAN MURARU

                                     Magistrat asistent,
                                     Doina Suliman