Decizia Nr.547 din 07.07.2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 88⁸ alin. (1) lit. d) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, modificate prin art. 14 pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2019, excepţie ridicată de reprezentantul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară în dosarul nr. 2/42/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.721D/2019.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost în mod legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 2.236D/2019 şi nr. 2.736D/2019, care vizează excepţii de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 88¹-88⁹ din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2018 privind unele măsuri pentru operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, ridicate de reprezentantul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară şi de Bogdan Mateescu în Dosarul nr. 1.505/1/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală - Judecătorul de cameră preliminară, precum şi de reprezentantul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară în Dosarul nr. 2.525/1/2018/a2 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători penal 2-2018.4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.5. Având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea lor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 2.236D/2019 şi nr. 2.736D/2019 la Dosarul nr. 1.721D/2019, care a fost primul înregistrat.6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care susţine neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 88⁸ alin. (1) lit. d), ale art. 88¹ alin. (6) şi ale art. 88⁸ alin. (2) din Legea nr. 304/2004, a dispoziţiilor art. II alin. (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2018, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2019, întemeiată pe încălcarea art. 131, art. 132 şi a art. 147 alin. (4) din Constituţie.7. Cu privire la dispoziţiile art. 88⁸ alin. (1) lit. d) şi ale art. 88¹ alin. (6) din Legea nr. 304/2004, arată că retragerea unei căi de atac declarate de procuror este o formă de exercitare a controlului ierarhic. Retragerea căii de atac este (legal şi constituţional) în atribuţia procurorului ierarhic superior celui care declară calea de atac. Posibilitatea retragerii apelului de către procurorul-şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (S.I.I.J.) contravine şi principiului legalităţii conform căruia/în baza căruia îşi desfăşoară activitatea procurorii. În mod normal, retragerea unei căi de atac a parchetului se dispune la iniţiativa procurorului de şedinţă (obligat de lege să cunoască dosarul), care îl informează în scris şi motivat pe procurorul ierarhic superior, care poate lua în acest fel o decizie motivată cu privire la calea de atac. Chiar dacă această procedură este reglementată la nivel infralegal, prin ordine ale procurorului general, ea este expresia principiilor constituţionale ale legalităţii şi controlului ierarhic. Procurorii S.I.I.J. nu participă la şedinţele de judecată, potrivit art. 88⁸ alin. (2) din Legea nr. 304/2004, în interpretarea dată prin Decizia nr. 3 din 14 ianuarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel încât ei nu cunosc dosarele (în cazul dosarelor privind magistraţi în care rechizitoriul a fost emis de alte parchete) sau nu cunosc evoluţia dosarelor (în cazul în care rechizitoriul a fost emis de S.I.I.J.). Astfel, decizia de retragere a căii de atac este una arbitrară, luată fără a cunoaşte dosarul. În concluzie, reglementarea posibilităţii de a declara sau retrage o cale de atac de către un procuror care nu are posibilitatea de a cunoaşte dosarul încalcă principiul legalităţii reglementat de art. 132 din Constituţie.8. Aplicând principiul subordonării ierarhice, prevăzut de art. 132 alin. (1) din Constituţie şi de art. 65 din Legea nr. 304/2004, în raporturile S.I.I.J cu celelalte secţii ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (P.Î.C.C.J.), precum şi cu celelalte parchete, rezultă că niciun procuror nu este subordonat ierarhic procurorului-şef al S.I.I.J. Aceştia sunt subordonaţi ierarhic exclusiv conducătorului parchetului din care fac parte, iar prin intermediul conducătorului parchetului/secţiei P.Î.C.C.J. din care fac parte, se subordonează conducătorului parchetului ierarhic superior/procurorului general al P.Î.C.C.J.9. Cu privire la dispoziţiile art. II alin. (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2018, reprezentantul Ministerului Public susţine că, în temeiul acestora, ierarhia care guvernează activitatea Ministerului Public a fost răsturnată şi cu privire la procurorii aparţinând Direcţiei Naţionale Anticorupţie (D.N.A.) sau Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (D.I.I.C.O.T.).10. În continuare, arată că dispoziţiile care reglementează procedura de numire şi de revocare a procurorilor S.I.I.J. şi durata mandatului acestora (art. 88³-art. 88⁷ din Legea nr. 304/2004) sunt neconstituţionale, întrucât, deşi principiul controlului ierarhic îl îndrituieşte pe procurorul ierarhic superior să stabilească atribuţiile ce vor fi exercitate de fiecare procuror din subordine, în ceea ce îi priveşte pe procurorii S.I.I.J. procurorul general al P.Î.C.C.J. nu poate exercita această competenţă din cauza existenţei unei proceduri diferite de numire/revocare a procurorilor S.I.I.J. Prin procedura diferită de numire, procurorii S.I.I.J. dobândesc astfel un statut diferit faţă de oricare alt procuror din cadrul P.Î.C.C.J., ceea ce îl împiedică pe procurorul general să îşi exercite atribuţiile de control ierarhic cu privire la procurorii S.I.I.J.11. În opinia reprezentantului Ministerului Public, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2019 este neconstituţională, întrucât a fost adoptată fără avizul Consiliului Superior al Magistraturii (C.S.M.) şi cu depăşirea limitelor delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie, constituind o subrogare a Guvernului în competenţa Parlamentului. 12. În final, reprezentantul Ministerului Public susţine că, în ipoteza admiterii criticilor de neconstituţionalitate formulate, Curtea trebuie să ţină seama şi de dispoziţiile art. 453 din Codul de procedură penală, care sunt indisolubil legate de această procedură. Arată că procurorul nu are niciun instrument procedural care să permită înlăturarea aspectelor de nelegalitate cuprinse în hotărârile judecătoreşti întemeiate pe dispoziţiile declarate neconstituţionale, întrucât Codul de procedură penală permite exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii doar în favoarea persoanei condamnate. Prin urmare, apreciază că, sub acest aspect, dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:13. Prin Decizia nr. 173/A din 15 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2/42/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 88⁸ alin. (1) lit. d) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, modificate prin art. 14 pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2019. Excepţia a fost ridicată de reprezentantul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară într-o cauză care are ca obiect soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva unei sentinţe penale de condamnare a unui judecător, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, cauză în care procurorul-şef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie a formulat o declaraţie de retragere a apelului.14. Prin Încheierea nr. 286 din 9 iulie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.505/1/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală - Judecătorul de cameră preliminară a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 88¹-88⁹ din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2018 privind unele măsuri pentru operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie. Excepţia a fost ridicată de Bogdan Mateescu într-o cauză având ca obiect cererea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie într-un dosar înregistrat la Secţia de combatere a corupţiei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Prin acelaşi act, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 88¹ alin. (6) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de reprezentantul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară. 15. Prin Încheierea din 25 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.525/1/2018/a2, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători penal 2-2018 a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 88¹ alin. (6) şi ale art. 88⁸ alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Excepţia a fost ridicată de reprezentantul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva unei sentinţe penale pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală prin care s-a dispus achitarea mai multor inculpaţi, cauză în care procurorul-şef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie a formulat o declaraţie de retragere a apelului. 16. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate din Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.721D/2019, autorul susţine că procurorul-şef al S.I.I.J. are dreptul de a declara şi de a retrage căile de atac exercitate de alte parchete, deşi nu participă la judecata cauzelor. Această reglementare încalcă principiul controlului ierarhic şi al legalităţii, întrucât, deşi procurorii din cadrul P.Î.C.C.J. - Secţia judiciară sau din alte parchete competente nu sunt subordonaţi procurorului-şef al S.I.I.J., acesta din urmă are dreptul să dispună asupra activităţii lor. Secţia are competenţa exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracţiunile săvârşite de judecători şi procurori, având ca atribuţii efectuarea urmăririi penale, sesizarea instanţei, precum şi exercitarea şi retragerea căilor de atac în cauzele de competenţa acestei secţii. Însă procurorii din cadrul S.I.I.J. nu participă la şedinţele de judecată în cauzele de competenţa secţiei, participarea revenind procurorilor din cadrul Secţiei judiciare a P.Î.C.C.J. 17. Participarea procurorului la şedinţa de judecată implică un complex de activităţi judiciare reglementate de procedura penală, respectiv ridicarea de excepţii, formularea de cereri şi concluzii în cursul soluţionării fondului cauzei, analiza legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pronunţate în cauzele în care a participat, exercitarea căii de atac împotriva acestor hotărâri şi, eventual, retragerea acesteia, activităţi guvernate de principiile legalităţii şi imparţialităţii, configurarea particulară a acestor principii constituţionale fiind concretizată în principiul libertăţii concluziilor, prevăzut de art. 67 alin. (2) din Legea nr. 304/2004. În contextul necesităţii realizării echilibrului între principiul controlului ierarhic şi principiul libertăţii concluziilor, această activitate este normată şi prin acte cu caracter intern ale Ministerului Public - ordine ale procurorului general al P.Î.C.C.J. În raporturile S.I.I.J. cu celelalte secţii ale P.Î.C.C.J., precum şi cu celelalte parchete, autorul excepţiei arată că niciun procuror (cu funcţie de execuţie sau de conducere) din cadrul secţiilor menţionate sau al celorlalte parchete nu este subordonat ierarhic procurorului-şef al S.I.I.J., ci exclusiv conducătorului parchetului din care face parte, iar prin intermediul conducătorului parchetului/secţiei P.Î.C.C.J. din care face parte, se subordonează conducătorului parchetului ierarhic superior/procurorului general al P.Î.C.C.J.18. Prin urmare, autorul excepţiei apreciază că norma criticată este lipsită de previzibilitate, are aptitudinea de a crea confuzie cu privire la declararea şi exercitarea căilor de atac şi contravine principiului controlului ierarhic, întrucât, deşi această structură a parchetului nu participă la şedinţele de judecată, este singurul titular al declarării/retragerii căilor de atac care vizează hotărâri pronunţate în aceste şedinţe, încălcând principiile legalităţii şi imparţialităţii materializate în principiul libertăţii concluziilor, precum şi principiul controlului ierarhic.19. În Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.236D/2019, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 88¹-88⁹ din Legea nr. 304/2004, autorul Bogdan Mateescu face trimitere la Avizul nr. 934 din 13 iulie 2018, CPL-PI (2018)007, confirmat la 20 octombrie 2018, prin care Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia) a sugerat reconsiderarea înfiinţării unei secţii speciale pentru anchetarea magistraţilor (ca alternativă, s-a propus folosirea unor procurori specializaţi, simultan cu măsuri de salvgardare procedurale eficiente). Crearea S.I.I.J. în cadrul P.Î.C.C.J. permite redirecţionarea a zeci de dosare de mare corupţie, aflate pe rolul D.N.A., prin simpla formulare a unor plângeri fictive împotriva unui magistrat, desfiinţând pur şi simplu o parte însemnată din activitatea D.N.A. Crearea acestei secţii subminează şi folosirea procurorilor specializaţi (corupţie, spălare de bani, trafic de influenţă etc.), nefiind o măsură proporţională cu orice scop posibil de urmărit.20. Anual se înregistrează mii de sesizări fictive împotriva magistraţilor, în care trebuie efectuat un minim de anchetă. În prezent, aceste sesizări sunt cercetate de un număr de peste 150 de procurori din cadrul a 19 unităţi de parchet (P.C.A., P.Î.C.C.J., D.I.I.C.O.T. şi D.N.A.). Este evident că acei 15 procurori din cadrul noii secţii vor fi depăşiţi de volumul de activitate. Limitarea numărului de procurori la 15, prin lege, contravine chiar rolului Ministerului Public, legiuitorul creând o structură deosebit de suplă prin raportare la competenţele atribuite şi prin raportare la importanţa cauzelor pe care le instrumentează, şi fragilizează buna funcţionare şi chiar independenţa funcţională a S.I.I.J. Competenţa acestei secţii este una personală, vizând atât magistraţii, cât şi alte persoane cercetate alături de aceştia în respectivele cauze. În plus, procurorii din această secţie vor trebui să instrumenteze orice tip de infracţiune, atât timp cât aceasta este săvârşită de o persoană având calitatea menţionată de lege. Dispunerea structurii unice în municipiul Bucureşti, unde cei 15 procurori îşi vor desfăşura activitatea, presupune obligarea magistraţilor cercetaţi la un efort mult mai mare faţă de alte categorii de persoane: deplasarea pe distanţe mari la audieri în timpul programului de lucru, în altă localitate, suportarea de cheltuieli excesive, aspecte de natură să afecteze chiar buna organizare a apărării de către respectivul magistrat. Mai mult, modalitatea de numire a procurorului-şef, dar şi cea a celorlalţi 14 procurori, pentru care proba interviului are o pondere de 60%, nu prezintă suficiente garanţii pentru un proces de selecţie derulat într-un mod imparţial, aspect de natură să se reflecte şi în derularea activităţii acestei secţii.21. Totodată, dispoziţiile cuprinse în noua reglementare stabilesc norme derogatorii de la Legea nr. 303/2004 în ceea ce priveşte statutul procurorilor, sub aspectul numirii procurorului-şef de secţie, al delegării sau al detaşării procurorilor în această secţie.22. Art. 88¹ generează o suprapunere de competenţe ale structurilor existente cu noile competenţe atribuite S.I.I.J., ceea ce poate genera o serie de dificultăţi reale în buna desfăşurare a activităţii acestor entităţi. Astfel, noua secţie va prelua din atribuţiile D.N.A. şi din cele ale D.I.I.C.O.T. Această preluare a activităţii va avea un efect direct şi asupra calităţii desfăşurării activităţii de urmărire penală, dat fiind faptul că procurorii din cele două structuri ale P.Î.C.C.J. sunt procurori specializaţi.23. Potrivit art. 11 din Constituţie, statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce îi revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. Comisia de la Veneţia reprezintă un organ consultativ al Consiliului Europei în chestiuni constituţionale, fiind recunoscută pe plan internaţional drept o instanţă de reflectare independentă, care contribuie, în egală măsură, la diseminarea şi dezvoltarea patrimoniului constituţional comun, jucând un rol unic în acordarea promptă a unor soluţii constituţionale, conform standardelor şi bunelor practici în domeniu. Executarea obligaţiilor internaţionale care rezultă dintr-un tratat în vigoare pentru un anumit stat revine tuturor autorităţilor statale, inclusiv Curţii Constituţionale. Recomandările formulate de Comisia de la Veneţia nu sunt utile doar legiuitorului în procedura parlamentară de elaborare sau modificare a cadrului legislativ, ci şi Curţii Constituţionale, la efectuarea unui control de conformitate a actului normativ adoptat de Parlament cu Legea fundamentală, ţinând seama de dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Constituţie.24. În ceea ce priveşte Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2018, autorul excepţiei susţine că aceasta încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) şi ale art. 133 alin. (1) şi art. 134 alin. (4) din Constituţie, întrucât a fost emisă fără avizul C.S.M.. Atribuţia de avizare a actelor normative de către instituţiile publice interesate nu este una pur formală şi nici nu trebuie înţeleasă în sensul că simpla solicitare a avizului (cu adoptarea îndată după solicitare a actului normativ) este suficientă pentru a fi îndeplinită cerinţa constituţională. Lipsa sancţionării unui astfel de comportament înseamnă acceptarea caracterului derizoriu al procedurii de avizare a actelor normative, respectiv a posibilităţii ca, în realitate, să se promoveze acte normative (sub eventualul pretext al urgenţei) fără niciunul dintre avizele prevăzute de lege.25. În plus, prin ignorarea prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie au fost încălcate şi prevederile art. 133 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (4) din Constituţie, în sensul că neavizarea legii criticate pentru neconstituţionalitate echivalează cu o încălcare a rolului constituţional al C.S.M. de garant al independenţei justiţiei. Deşi în Legea nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară este clamată o separare a carierelor judecătorilor şi procurorilor, numirea, continuarea activităţii şi revocarea procurorilor cu funcţii de execuţie din cadrul S.I.I.J. încalcă acest principiu. Astfel, procurorii din cadrul secţiei sunt selectaţi de reprezentanţii Secţiei pentru judecători din C.S.M., ceea ce reprezintă o necorelare legislativă evidentă, de natură a încălca art. 1 alin. (5) din Constituţie. Mai mult, excluderea participării în comisia de concurs a unor membri C.S.M., judecători sau procurori, care nu au funcţionat la o instanţă de grad de cel puţin curte de apel sau, după caz, la un parchet de grad de cel puţin parchet de pe lângă curtea de apel, contravine dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, deoarece sunt negate beneficiile gradului profesional obţinut în condiţiile legii.26. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate, autorul menţionează o serie de paragrafe din „Raportul Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare din 25 ianuarie 2017", „Raportul Comisiei Europene în cadrul MCV dat publicităţii la data de 13 noiembrie 2018", „Concluziile Consiliului Uniunii Europene privind mecanismul de cooperare şi de verificare din 12 decembrie 2018" şi, invocând considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 2 din 11 ianuarie 2012, potrivit cărora „calitatea de membru al Uniunii Europene impune statului român obligaţia de a aplica acest mecanism şi a da curs recomandărilor stabilite în acest cadru", susţine încălcarea dispoziţiilor art. 148 alin. (4) din Constituţie.27. Tot în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.236D/2019, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 88¹ alin. (6) din Legea nr. 304/2004, reprezentantul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară susţine că modalitatea de definire a procurorului-şef ierarhic este una care încalcă principiul subordonării ierarhice, astfel cum este el reglementat la acest moment de Constituţie şi de Legea nr. 304/2004. Se arată că textul de lege indicat stabileşte că anumiţi procurori care nu au niciun fel de legătură cu S.I.I.J. devin inferiori din punct de vedere ierarhic şefului acestei secţii. Având în vedere structura Ministerului Public, în cadrul P.Î.C.C.J. există direcţii specializate (D.N.A., D.I.I.C.O.T.), există şi secţii specializate. Or, potrivit normei criticate, şeful unei astfel de secţii devine superiorul ierarhic al unui procuror din cadrul unei direcţii, lucru total eronat, în opinia autorului excepţiei.28. În Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.736D/2019, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 88¹-88⁹ din Legea nr. 304/2004, reprezentantul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară susţine că dispoziţiile art. 88¹ alin. (6) din Legea nr. 304/2004 exclud controlul ierarhic realizat de procurorul general asupra actelor procurorului-şef al S.I.I.J. Or, acest procuror nu poate avea calitatea de procuror ierarhic superior decât asupra procurorilor din cadrul acestei secţii pe care o conduce, iar nu şi cu privire la actele procurorilor din alte structuri de parchet (D.N.A. sau D.I.I.C.O.T.).29. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 88⁸ alin. (1) lit. d) din Legea nr. 304/2004, referitoare la retragerea căilor de atac, autorul excepţiei observă că aceasta este o atribuţie specifică a procurorului-şef al S.I.I.J., dar, în acelaşi timp, în raport cu dispoziţiile art. 88⁸ alin. (2) din Legea nr. 304/2004, procurorii din cadrul acestei secţii nu pot participa în şedinţele de judecată. Astfel, în mod artificial, se creează o relaţie, dincolo de dispoziţiile legale, între procurorul-şef al acestei secţii şi procurorul de şedinţă, care are o altă subordonare pe linie ierarhică, respectiv Secţia judiciară, procurorul-şef al Secţiei judiciare şi procurorul general al P.Î.C.C.J. În acelaşi timp, prin faptul că se cenzurează libertatea acestuia de a pune concluzii conform art. 67 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 se încalcă principiul stabilit cu putere de lege în acest text. Deşi nu sunt subordonaţi procurorului-şef al S.I.I.J., procurorii din cadrul Secţiei judiciare şi din cadrul oricărui parchet care participă la şedinţa respectivă sunt la dispoziţia celor hotărâte de procurorul-şef al S.I.I.J.30. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală arată că, potrivit art. 67 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2004, procurorul participă la şedinţele de judecată, în condiţiile legii, şi are rol activ în aflarea adevărului, fiind liber să prezinte în instanţă concluziile pe care le consideră întemeiate, potrivit legii, ţinând seama de probele administrate în cauză. În privinţa căilor de atac, potrivit art. 68 din aceeaşi lege, procurorul exercită, în condiţiile legii, căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pe care le consideră netemeinice şi nelegale, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 415 alin. (3) din Codul de procedură penală, apelul declarat de procuror poate fi retras de procurorul ierarhic superior.31. În opinia instanţei, modificările legislative aduse Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară prin dispoziţiile criticate fac dificilă exercitarea atribuţiilor judiciare instituite ex lege, în considerarea rolului judiciar complex al procurorilor, ce presupune participarea procurorului în şedinţele de judecată, dreptul acestuia de a formula cereri, a ridica excepţii, a pune concluzii, a evalua soluţia pronunţată de instanţă, a exercita căile de atac şi a le retrage. În condiţiile în care exercitarea căilor de atac şi retragerea acestora sunt atribuţii ale secţiei specializate, iar nu ale procurorului care a participat la şedinţa de judecată şi ale procurorului cu funcţie de conducere al parchetului din care face parte procurorul de şedinţă, această situaţie reprezintă o încălcare a principiilor care guvernează activitatea Ministerului Public, venind în conflict cu prevederile art. 1 alin. (3), ale art. 131 şi ale art. 132 alin. (1) din Constituţie.32. Dispoziţiile art. 88⁸ alin. (1) lit. d) din Legea nr. 304/2004 sunt confuze, imprecise şi imprevizibile prin crearea unei subordonări ierarhice a procurorilor care participă la şedinţele de judecată şi a procurorului cu funcţie de conducere din aceeaşi unitate de parchet (inclusiv din parchetul general), faţă de procurorul-şef al S.I.I.J. Îndeplinirea condiţiilor prevăzute de textul de lege criticat trebuie analizată pornind de la normele constituţionale în materie care reglementează statutul procurorilor şi rolul acestora într-un stat de drept cu referire la principiile care guvernează echilibrul între principiul controlului ierarhic şi principiile libertăţii concluziilor procurorilor care participă în şedinţele de judecată în cauzele în care efectuarea urmăririi penale este dată în competenţa S.I.I.J. Prin controlul efectuat de instanţa de contencios constituţional vor fi îndepărtate îndoielile ce ar putea exista în privinţa interpretării normelor care guvernează statutul şi rolul procurorilor în statul de drept, cu condiţia ca rezultatul să fie unul coerent, având aptitudinea de a produce un efect decisiv asupra modului în care îşi desfăşoară sarcinile corespunzătoare inclusiv pe linie ierarhică, cu consecinţe asupra respectării principiului legalităţii în activitatea judiciară.33. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală - Judecătorul de cameră preliminară apreciază că „pot exista aspecte de neconstituţionalitate, care fac necesară examinarea pe fond a cererii de sesizare de către autoritatea competentă".34. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători penal 2-2018 apreciază că dispoziţiile legale criticate nu respectă exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie, excepţia invocată fiind întemeiată. Având în vedere competenţa dată S.I.I.J. (competenţă materială după calitatea persoanei determinată exclusiv de calitatea de magistrat a persoanei cercetate) şi modalitatea în care legiuitorul a înţeles să reglementeze activitatea acestei secţii, instanţa constată că nu se asigură respectarea rolului Ministerului Public, astfel cum este consacrat de dispoziţiile art. 131 din Constituţie, în realizarea căruia o contribuţie importantă o are şi procurorul ce desfăşoară activitatea judiciară, acesta fiind cel care, prin participarea sa la şedinţele de judecată şi prin asigurarea constituirii instanţei, are calitatea de reprezentant al intereselor generale ale societăţii, de apărător al ordinii de drept, precum şi al drepturilor şi libertăţilor fondamentale ale cetăţenilor (aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 76 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 13 martie 2015).35. Astfel, pornind de la faptul că procurorii S.I.I.J., în conformitate cu art. 88⁸ alin. (2) din Legea nr. 304/2004, nu asigură şi participarea la şedinţele de judecată în dosarele de competenţa S.I.I.J., activitate ce este realizată de procurori din cadrul Secţiei judiciare a P.Î.C.C.J. sau din cadrul parchetului de pe lângă instanţa învestită cu soluţionarea cauzei, se ajunge, practic, prin modul de reglementare a competenţelor S.I.I.J. referitoare la promovarea şi retragerea căilor de atac, ca aceasta din urmă să exercite, implicit, un control asupra activităţii procurorului de şedinţă cu toate că nu există nicio dispoziţie legală care să instituie subordonarea ierarhică a magistraţilor din cadrul celorlalte secţii ale P.Î.C.C.J., în speţă, a celor care funcţionează în cadrul Secţiei judiciare faţă de procurorul-şef al S.I.I.J. În plus, prin prerogativele conferite secţiei şi ca urmare a punerii în aplicare a dispoziţiilor art. II alin. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2018, procurorul-şef al acesteia are îndreptăţirea de a verifica anumite soluţii şi măsuri referitoare la magistraţi, date/luate de procurori din cadrul altei structuri de parchet (D.N.A., D.I.I.C.O.T., secţii ale P.Î.C.C.J. şi unităţi din subordinea acestuia), cu toate că cei din urmă nu sunt subordonaţi primului, aspecte care au aptitudinea de a intra în coliziune cu principiul constituţional al controlului ierarhic, instituit de art. 132 din Constituţie.36. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.37. În Dosarul nr. 2.736D/2019, Guvernul a transmis cu Adresa nr. 5/6.965/2019, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 601 din 29 ianuarie 2019, punctul său de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate pe care o consideră întemeiată. Ca o garanţie a respectării de către procurori a principiilor constituţionale care guvernează activitatea lor, Constituţia a consacrat şi principiul unităţii de acţiune a membrilor Ministerului Public, sub forma controlului ierarhic. De asemenea, tot ca o concretizare la nivelul legii a principiului controlului ierarhic, consacrat de art. 132 din Constituţie, art. 64 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 statuează că „Dispoziţiile procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine". Legea nr. 304/2004 cuprinde dispoziţii specifice referitoare la organizarea P.Î.C.C.J., stabilind că acesta este condus de procurorul general al P.Î.C.C.J., ajutat de un prim-adjunct şi un adjunct [art. 70 alin. (2) din lege], având în structură secţii conduse de procurori-şefi, care pot fi ajutaţi de adjuncţi, iar în cadrul secţiilor pot funcţiona servicii şi birouri conduse de procurori-şefi [art. 75 din lege]. De asemenea, în conformitate cu prevederile legii de organizare judiciară, în cadrul P.Î.C.C.J. funcţionează D.I.I.C.O.T. şi D.N.A., structuri cu personalitate juridică proprie, conduse de procurorul general al P.Î.C.C.J. prin intermediul procurorilor-şefi ai acestor direcţii.38. Or, în opinia Guvernului, dispoziţiile legale criticate instituie, cu încălcarea Legii fundamentale, o excepţie de la principiul constituţional al controlului ierarhic specific activităţii procurorilor. Astfel, statutul special al S.I.I.J. contravine cadrului constituţional care normează statutul procurorilor, dându-i procurorului-şef al S.I.I.J. prerogative aferente calităţii de procuror ierarhic superior, cu excluderea procurorului general al P.Î.C.C.J. şi a celorlalţi şefi de parchete de la exercitarea controlului ierarhic, prin reglementarea dreptului să exercite şi să retragă căi de atac în cauze penale în care procurorii din cadrul S.I.I.J. nu participă la judecată, participarea la şedinţele de judecată în cauzele de competenţa S.I.I.J. fiind asigurată, în conformitate cu art. 88⁸ alin. (2) din Legea nr. 304/2004, de procurori din cadrul Secţiei judiciare a P.Î.C.C.J. sau, după caz, de către procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanţa învestită cu judecarea cauzei.39. Totodată, art. 88¹ alin. (6) din Legea nr. 304/2004 reliefează atribuţia procurorului-şef al S.I.I.J. de verificare a legalităţii şi temeiniciei unor acte şi măsuri procesuale adoptate de procurori din cadrul altor parchete (D.N.A., D.I.I.C.O.T., alte secţii ale P.Î.C.C.J., celelalte unităţi de parchet), putere de decizie ce aparţine exclusiv procurorului ierarhic superior. Or, astfel de soluţii legislative contravin principiului controlului ierarhic, întrucât, prin efectul dispoziţiilor legale criticate, procurorii din cadrul secţiilor/direcţiilor P.Î.C.C.J. sau al celorlalte parchete devin practic subordonaţi procurorului-şef al S.I.I.J., deşi formal niciunul nu este subordonat ierarhic acestuia.40. Dispoziţiile legale criticate vin în contradicţie şi cu dispoziţiile art. 88² alin. (1) din Legea nr. 304/2004, care prevăd faptul că „Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic", astfel că existenţa acestor soluţii legislative contradictorii şi anularea unor dispoziţii legale prin intermediul altor prevederi cuprinse în acelaşi act normativ conduc la încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice, ca urmare a lipsei de claritate şi predictibilitate a normei, principii ce constituie o dimensiune fundamentală a statului de drept, astfel cum acesta este consacrat în mod expres prin dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală.41. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:42. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.43. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 88¹-88⁹ din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2018 privind unele măsuri pentru operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 862 din 10 octombrie 2018, în ansamblul său. 44. Dispoziţiile art. 88¹-88⁹ din Legea nr. 304/2004 au fost introduse prin Legea nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 20 iulie 2018, sunt cuprinse în cap. II secţiunea 2¹, intitulată Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, şi reglementează înfiinţarea şi funcţionarea în cadrul P.Î.C.C.J. a S.I.I.J., care are competenţa exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracţiunile săvârşite de judecători şi procurori, inclusiv judecătorii şi procurorii militari şi cei care au calitatea de membri ai C.S.M. Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie în mod expres dispoziţiile art. 88¹ alin. (6) şi ale art. 88⁸ alin. (1) lit. d) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum acestea au fost modificate şi completate prin art. 14 pct. 4 şi pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 20 februarie 2019, texte de lege care au următorul conţinut: – Art. 88¹ alin. (6): „Ori de câte ori Codul de procedură penală sau alte legi speciale fac trimitere la «procurorul ierarhic superior» în cazul infracţiunilor de competenţa Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, prin acesta se înţelege procurorul şef al secţiei, inclusiv în cazul soluţiilor dispuse anterior operaţionalizării acesteia.";– Art. 88⁸ alin. (1) lit. d): „(1) Atribuţiile Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie sunt următoarele: [...] d) exercitarea şi retragerea căilor de atac în cauzele de competenţa Secţiei, inclusiv în cauzele aflate pe rolul instanţelor sau soluţionate definitiv anterior operaţionalizării acesteia potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2018 privind unele măsuri pentru operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie."45. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2018 a reglementat o procedură derogatorie de la art. 88³-88⁵ din Legea nr. 304/2004, în vederea numirii provizorii a procurorului-şef, a procurorului-şef adjunct şi a cel puţin unei treimi din procurorii secţiei, ceea ce a permis operaţionalizarea secţiei în termenul stabilit de lege. 46. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 131 privind rolul Ministerului Public şi art. 132 alin. (1) privind statutul procurorului cu referire la principiul legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic în virtutea cărora funcţionează Ministerul Public. 47. În ceea ce priveşte susţinerile reprezentantului Ministerului Public, formulate în şedinţa publică desfăşurată în faţa Curţii Constituţionale, care vizează extinderea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. II alin. (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2018, la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2019 şi la dispoziţiile art. 453 lit. f) din Codul de procedură penală, Curtea constată că o atare solicitare nu poate fi primită. Astfel, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti [...]", iar alin. (4) al aceluiaşi articol prevede că „Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi [...]". Cadrul procesual specific al excepţiei de neconstituţionalitate este, aşadar, cel fixat prin actul de sesizare a Curţii Constituţionale de către instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia. Prin urmare, în faţa Curţii Constituţionale obiectul excepţiei nu poate fi altul decât cel stabilit prin actul de sesizare. O extindere a acestuia, ca urmare a admiterii cererii făcute în faţa Curţii de către o parte, excedează cadrului stabilit prin Legea nr. 47/1992. În acest sens, Curtea s-a pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 528 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 15 iunie 2012, Decizia nr. 272 din 23 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 564 din 4 septembrie 2013, sau Decizia nr. 548 din 13 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 15 noiembrie 2017. Aşa fiind, Curtea se va pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum aceasta a fost formulată în faţa instanţelor de judecată. 48. Criticile vizează înfiinţarea S.I.I.J., care funcţionează în cadrul P.Î.C.C.J., în ansamblul său, (i) din perspectiva efectelor pe care instituirea acestei noi structuri de parchet le are asupra competenţelor altor structuri deja existente, (ii) din perspectiva creării unui regim discriminatoriu, neîntemeiat pe criterii obiective şi raţionale, (iii) din perspectiva faptului că nu respectă obligaţiile care decurg din calitatea de membru al Uniunii Europene a statului român. De asemenea, sunt formulate critici punctuale care vizează (iv) modul de reglementare a instituţiei procurorului-şef al S.I.I.J. [art. 88¹ alin. (6) din Legea nr. 304/2004], (v) competenţa procurorului-şef S.I.I.J. de a retrage căile de atac în cauzele de competenţa S.I.I.J. [art. 88⁸ alin. (1) lit. d) din Legea nr. 304/2004], (vi) selectarea procurorilor din cadrul S.I.I.J. de către reprezentanţii Secţiei pentru judecători a C.S.M. [art. 88³ alin. (2) din Legea nr. 304/2004] şi (vii) excluderea participării din comisia de concurs (privind selectarea procurorilor S.I.I.J.) a unor membri C.S.M., judecători sau procurori, care nu au funcţionat la o instanţă/parchet de grad de cel puţin curte de apel/parchet de pe lângă curte de apel [art. 88³ alin. (2) din Legea nr. 304/2004]. 49. Analizând criticile formulate, Curtea reţine că prin Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 15 februarie 2018, paragrafele 126-152, s-a pronunţat asupra primelor trei aspecte şi, din perspectiva unor critici diferite, asupra celui de-al patrulea aspect, celelalte critici neavând răspuns în precedentul judiciar şi urmând a fi soluţionate în prezenta cauză. 50. În ceea ce priveşte prima critică referitoare la efectele pe care înfiinţarea acestei secţii le are asupra competenţei D.N.A., în sensul diminuării acesteia în ceea ce priveşte cercetarea infracţiunilor de corupţie, a infracţiunilor asimilate şi în legătură directă cu acestea, comise de către judecători, procurori, respectiv de către membrii C.S.M., precum şi a celor comise de alte persoane alături de magistraţi, Curtea a apreciat că aceasta este neîntemeiată. Opţiunea legiuitorului în sensul înfiinţării unei noi structuri de parchet - secţie în cadrul P.Î.C.C.J. - corespunde competenţei sale constituţionale de legiferare în domeniul organizării sistemului judiciar, în acord cu dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (1) şi (4), care sunt pe deplin aplicabile şi în cazul structurilor de parchete care funcţionează pe lângă instanţele de judecată. Curtea a reţinut că nu constituie o problemă de constituţionalitate faptul că o structură de parchet preexistentă pierde o parte dintre competenţele sale legale, atâta vreme cât respectiva structură de parchet nu are o consacrare constituţională. 51. Referitor la cea de-a doua critică, potrivit căreia înfiinţarea acestei structuri de investigare a infracţiunilor exclusiv pentru categoria profesională a magistraţilor nu are la bază un criteriu obiectiv şi raţional şi reprezintă o evidentă măsură discriminatorie, de natură a înfrânge principiul constituţional al egalităţii în drepturi, Curtea a constatat că aceasta este, de asemenea, neîntemeiată, întrucât înfiinţarea unor structuri de parchet specializate pe domenii de competenţă materială (D.N.A. sau D.I.I.C.O.T.) sau personală (S.I.I.J.) constituie expresia opţiunii legiuitorului, care, în funcţie de necesitatea prevenirii şi combaterii anumitor fenomene infracţionale, decide cu privire la oportunitatea reglementării acestora. 52. Curtea a reţinut că, în contextul normativ constituţional şi legal în vigoare, stabilind competenţa P.Î.C.C.J. de a efectua urmărirea penală pentru infracţiunile săvârşite de „judecători şi procurori, inclusiv judecătorii şi procurorii militari şi cei care au calitatea de membri ai C.S.M.", dispoziţiile criticate completează competenţa P.Î.C.C.J. de a efectua urmărirea penală pentru infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii, tribunale, tribunale militare, curţi de apel şi Curtea Militară de Apel şi procurorii de la parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe. 53. Cu privire la reglementarea competenţei după calitatea persoanei, în ceea ce îi priveşte pe judecători şi procurori, Curtea a făcut trimitere la jurisprudenţa sa (Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, paragrafele 16-18, şi Decizia nr. 909 din 1 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 11 ianuarie 2013), în care a arătat că „stabilirea competenţei, inclusiv a celei după calitatea persoanei şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate prevedea, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procesuale, fără ca prin aceasta să se aducă atingere prevederilor constituţionale. Astfel, reglementarea competenţei curţilor de apel de a soluţiona în primă instanţă infracţiunile săvârşite de judecătorii de la curţile de apel şi de procurorii de la parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe nu este de natură să aducă atingere prevederilor art. 16 din Legea fundamentală, deoarece situaţia deosebită a acestor categorii profesionale justifică un tratament juridic diferit". De asemenea, Curtea a constatat că „instituirea unor reguli de competenţă după calitatea persoanei nu îngrădeşte dreptul persoanelor de a se adresa instanţelor judecătoreşti şi de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil, condiţii care sunt asigurate şi în situaţia judecării cauzelor în primă instanţă de către curţile de apel". 54. Prin urmare, constatând că înfiinţarea S.I.I.J. la nivelul celui mai înalt parchet naţional are ca scop crearea unei structuri specializate, cu un obiect determinat de investigaţie, şi constituie o garanţie legală a principiului independenţei justiţiei, sub aspectul componentei sale individuale, independenţa judecătorului, Curtea a reţinut că „se asigură, pe această cale, o protecţie adecvată a magistraţilor împotriva presiunilor exercitate asupra lor, împotriva abuzurilor săvârşite prin sesizări/denunţuri arbitrare şi se asigură o practică unitară, la nivelul acestei structuri de parchet, cu privire la efectuarea actelor de urmărire penală pentru infracţiunile săvârşite de magistraţi". 55. Mai mult, Curtea a observat că stabilirea unor reguli speciale de competenţă cu privire la o anumită categorie de persoane nu reprezintă un element de noutate în actualul cadru normativ procesual penal. Astfel, Codul de procedură penală stabileşte competenţa tribunalului militar, care, potrivit art. 37 alin. (1), judecă în primă instanţă toate infracţiunile comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, şi a curţii militare de apel, care, în temeiul art. 39 alin. (1), judecă în primă instanţă anumite infracţiuni comise de militari, cele comise de judecătorii tribunalelor militare şi de procurorii militari de la parchetele militare care funcţionează pe lângă aceste instanţe, precum şi cele săvârşite de generali, mareşali şi amirali. Cu privire la normele speciale de competenţă a parchetelor militare, Curtea s-a pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 273 din 26 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 4 august 2003, statuând că „instituirea instanţelor militare, a căror competenţă este determinată de calitatea persoanelor de militari sau de angajaţi ai anumitor organe [...] nu încalcă nici principiul egalităţii în drepturi, nici drepturile procesuale garantate în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Existenţa unei competenţe personale nu exclude egalitatea cetăţenilor în faţa legii, întrucât instituirea ei, care este atributul legiuitorului, aşa cum se prevede în art. 125 alin. (3) din Constituţie [în prezent, art. 126 alin. (2) din Constituţia republicată], nu se face în mod discriminatoriu, ci în raport cu specializarea cerută de calitatea de militar sau de angajat civil în forţele armate. De asemenea, nu se încalcă dreptul de acces liber la justiţie, deoarece dispoziţiile legale criticate nu înlătură posibilitatea inculpatului de a beneficia de toate drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces echitabil". 56. În plus, prin Decizia nr. 1.363 din 27 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 4 decembrie 2009, Curtea a constatat că „nu poate fi reţinută pretinsa încălcare a principiului egalităţii în drepturi, întrucât textele de lege criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei criticate, fără privilegii sau discriminări arbitrare. În plus, stabilirea unor reguli speciale de competenţă cu privire la o anumită categorie de persoane - militari în activitate, în sensul că în cauzele privind infracţiunile de corupţie săvârşite de aceştia, urmărirea penală se efectuează de procurori militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, indiferent de gradul militar pe care îl au persoanele cercetate, nu este contrară principiului egalităţii, care, astfel cum a statuat în mod constant Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, nu înseamnă uniformitate, astfel încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un regim juridic egal, pentru situaţii diferite tratamentul nu poate fi decât diferit". 57. Având în vedere toate aceste argumente, Curtea a concluzionat că este neîntemeiată critica potrivit căreia înfiinţarea acestei structuri de investigare a infracţiunilor exclusiv pentru categoria profesională a magistraţilor reprezintă o măsură discriminatorie, de natură a încălca prevederile art. 16 din Constituţie. 58. În ceea ce priveşte cea de-a treia critică de neconstituţionalitate care vizează invocarea prevederilor art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, care prevăd prioritatea de aplicare a prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu faţă de dispoziţiile contrare din dreptul intern, întrucât autorii excepţiei nu au relevat niciun act european cu caracter obligatoriu care să susţină criticile formulate, Curtea a constatat că aceste norme constituţionale nu au incidenţă în materia supusă controlului. Acest argument rămâne valabil şi în prezenta cauză, Curtea urmând a respinge criticile întemeiate pe aceste dispoziţii constituţionale. 59. Referitor la cea de-a patra critică de neconstituţionalitate care vizează modul de reglementare a instituţiei procurorului-şef al S.I.I.J. sub aspectul respectării principiului controlului ierarhic, Curtea a reţinut că transpunerea în plan legal a acestui principiu constituţional pe care se fundamentează activitatea procurorilor în România o constituie prevederile art. 65 din Legea nr. 304/2004, potrivit cărora „(1) Procurorii din fiecare parchet sunt subordonaţi conducătorului parchetului respectiv.
(2) Conducătorul unui parchet este subordonat conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeaşi circumscripţie.
(3) Controlul exercitat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sau de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel asupra procurorilor din subordine se poate realiza direct sau prin procurori anume desemnaţi."60. De asemenea, în temeiul art. 70 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, „Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este condus de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ajutat de un prim-adjunct şi un adjunct". Mai mult, dispoziţiile art. 72 din lege prevăd că „Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie exercită, direct sau prin procurori anume desemnaţi, controlul asupra tuturor parchetelor". Reglementând organizarea P.Î.C.C.J., prevederile art. 75 teza întâi din lege stabilesc că acesta „are în structură secţii conduse de procurori-şefi, care pot fi ajutaţi de adjuncţi". Aşa fiind, Curtea a observat că procurorul-şef de secţie din structura P.Î.C.C.J. este subordonat conducătorului acestui parchet, deci este subordonat ierarhic procurorului general al P.Î.C.C.J., astfel că în raporturile dintre procurorul-şef al S.I.I.J. şi procurorul general al P.Î.C.C.J. sunt aplicabile dispoziţiile art. 64 din Legea nr. 304/2004, potrivit cărora „(1) Dispoziţiile procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine", iar „(3) Soluţiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale", precum şi prevederile procesual penale cuprinse, de exemplu, în art. 304, art. 335 alin. (1), art. 328 alin. (1) sau în art. 339 alin. (2) din Codul de procedură penală. 61. Din analiza coroborată a tuturor acestor norme Curtea a constatat că procurorul-şef de secţie din structura P.Î.C.C.J. este subordonat conducătorului acestui parchet. Având în vedere că S.I.I.J. este o structură specializată din cadrul P.Î.C.C.J., procurorul-şef al acestei secţii este subordonat ierarhic procurorului general al P.Î.C.C.J. 62. În cauzele deduse judecăţii în cadrul prezentului control de constituţionalitate, autorii excepţiei formulează o nouă critică referitoare la încălcarea principiului subordonării ierarhice, susţinând că dispoziţiile art. 88¹ alin. (6) din Legea nr. 304/2004 stabilesc că „procurori care nu au niciun fel de legătură cu S.I.I.J. devin inferiori din punct de vedere ierarhic şefului acestei secţii". 63. Analizând art. 88¹ alin. (6) din Legea nr. 304/2004, Curtea observă că intenţia legiuitorului a fost aceea de a defini „procurorul ierarhic superior" în cazul infracţiunilor de competenţa S.I.I.J. Reglementând că „ori de câte ori Codul de procedură penală sau alte legi speciale fac trimitere la «procurorul ierarhic superior» [...] prin acesta se înţelege procurorul şef al secţiei", legiuitorul stabileşte în mod expres că în cazul infracţiunilor de competenţa secţiei, indiferent de ierarhiile intermediare existente în interiorul acesteia, numai procurorul-şef al secţiei reprezintă „procuror ierarhic superior", în sensul legii penale. 64. Cu privire la competenţele procurorilor care ocupă funcţii de conducere în interiorul structurilor de parchet, Codul de procedură penală le delimitează în mod expres, realizând o distincţie între procurorul-şef de secţie şi procurorul ierarhic superior. Astfel, cu titlu de exemplu, dispoziţiile art. 328 alin. (1) din cod stabilesc în mod expres că, atunci „când a fost întocmit de un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rechizitoriul este verificat de procurorul-şef de secţie", dispoziţiile art. 339 alin. (1) reglementează că „plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă [...] de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie". Pe de altă parte, dispoziţiile art. 304 alin. (2) din cod prevăd că atunci când „procurorul ierarhic superior" constată că un act sau o măsură procesuală a procurorului ierarhic inferior „nu este dată cu respectarea dispoziţiilor legale sau este neîntemeiată, o infirmă motivat, din oficiu sau la plângerea persoanei interesate", în vreme ce art. 335 alin. (1) stipulează că „dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, infirmă ordonanţa şi dispune redeschiderea urmăririi penale". Limitându-se la exemplele extrase, Curtea constată că, în ceea ce priveşte confirmarea rechizitoriului sau soluţionarea plângerii împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror, competenţa aparţine procurorului-şef de secţie din cadrul P.Î.C.C.J., în vreme ce în cazul infirmării actelor procesuale sau procedurale sau în cazul reluării în caz de redeschidere a urmăririi penale, legiuitorul lasă aceste atribuţii în sarcina procurorului ierarhic superior, care poate fi un procuror-şef al unei structuri de parchet din cadrul unei secţii a P.Î.C.C.J. Cu alte cuvinte, dreptul comun în materia procedurii penale stabileşte competenţe atât în sarcina procurorului-şef de secţie din cadrul P.Î.C.C.J., cât şi în sarcina procurorilor-şefi ai structurilor de parchet din cadrul respectivei secţii, distincţia operată de norma legală dând expresie principiului controlului ierarhic care caracterizează organizarea şi funcţionarea în cadrul unei unităţi de parchet. 65. Prin asimilarea înţelesului noţiunii de „procuror ierarhic superior" (genul proxim) cu noţiunea de „procuror şef al secţiei" (diferenţa specifică), în cadrul definiţiei pe care norma criticată încearcă să o ofere, legiuitorul identifică „întregul" cu „partea", înlăturând regimul juridic corespunzător statutului de procuror ierarhic superior al procurorilor cu funcţii de conducere din cadrul S.I.I.J. Cu alte cuvinte, norma supusă controlului nu recunoaşte această calitate, sub aspectul drepturilor şi obligaţiilor procesual penale, procurorilor adjuncţi ai secţiei şi procurorilor-şefi ai structurilor care se pot constitui în interiorul secţiei, respectiv birouri sau servicii. Or, în condiţiile în care cadrul normativ în vigoare şi regulamentele interioare de organizare şi funcţionare a unităţilor de parchet prevăd posibilitatea constituirii, în interiorul lor, a unor structuri (birouri/servicii) care au ca scop asigurarea unei mai bune administrări a activităţii judiciare, iar principiul controlului ierarhic presupune delimitarea riguroasă a competenţelor procurorilor care conduc aceste structuri atât în raporturile cu procurorii din subordine, cât şi cu procurorii ierarhic superiori, definirea procurorului-şef al S.I.I.J. ca procuror ierarhic superior în toate cazurile şi cu privire la toate aspectele procedurale pe care le implică urmărirea penală a infracţiunilor de competenţa secţiei ignoră principiul constituţional, lipsind de efecte juridice calitatea de procuror-şef adjunct al secţiei sau de procuror-şef al unei structuri din interiorul secţiei (birou/serviciu). 66. Curtea observă aşadar că, în contextul normativ actual, din dispoziţiile art. 88¹ alin. (6) din Legea nr. 304/2004 nu rezultă cu claritate şi previzibilitate care sunt atribuţiile persoanelor care ocupă aceste funcţii, modul lor de exercitare şi, implicit, efectele juridice ale actelor întocmite în această calitate de persoanele în cauză. 67. Prin urmare, din perspectiva structurii organizatorice interne a S.I.I.J., Curtea constată că dispoziţiile art. 88¹ alin. (6) din Legea nr. 304/2004, care prevăd că ori de câte ori o lege face trimitere la procurorul ierarhic superior în cazul infracţiunilor de competenţa S.I.I.J., prin acesta se înţelege procurorul-şef al secţiei, contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitoare la claritatea şi previzibilitatea normei, precum şi art. 132 alin. (1) care consacră principiul controlului ierarhic în activitatea procurorilor. 68. Mai mult, Curtea constată că şi în ceea ce priveşte sintagma „inclusiv în cazul soluţiilor dispuse anterior operaţionalizării acesteia", textul este echivoc şi confuz, cel puţin sub două aspecte. Primul vizează faptul că stabilirea calităţii de „procuror ierarhic superior" se poate realiza în cadrul unei unităţi de parchet prin raportare la structurile componente organizate ale acesteia (secţii, servicii, birouri), fiind aşadar inerentă modului în care este structurată unitatea de parchet, caracterizată prin dimensiunile şi competenţele fiecărui element component şi prin raporturile stabilite între ele. Or, norma criticată defineşte noţiunea prin raportare „la soluţii dispuse", ceea ce nu numai că este lipsit de logică juridică, dar generează şi confuzie cu privire la modul în care se exercită competenţele procurorului ierarhic superior, aşa cum se va demonstra în continuare. Este evident că noţiunea de „procuror ierarhic superior" vizează întotdeauna poziţia într-o ierarhie, determinată prin raportare la o anumită structură organizatorică, şi nicidecum prin raportare la „soluţiile dispuse" în cauzele înregistrate pe rolul unui anumit parchet. Este adevărat că verificarea efectuată în virtutea principiului controlului ierarhic, realizată în temeiul legii şi al Constituţiei, vizează implicit soluţiile dispuse în cauzele aflate pe rolul parchetului, însă controlul efectiv se realizează numai cu privire la activitatea procurorului din subordine, potrivit structurii ierarhice întocmite conform legii. Ordinea ierarhică nu poate avea ca fundament soluţiile dispuse în anumite cauze, ci o structură predeterminată, care funcţionează, potrivit art. 132 alin. (1) din Constituţie, după principiile legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic. 69. Al doilea aspect criticabil în ceea ce priveşte sintagma „inclusiv în cazul soluţiilor dispuse anterior operaţionalizării acesteia" vizează modul deficitar în care legiuitorul reglementează o situaţie tranzitorie. Având în vedere momentul în care sunt dispuse soluţiile prin raportare la care procurorul-şef al secţiei îşi exercită calitatea de procuror ierarhic superior - anterior operaţionalizării secţiei, deci anterior momentului în care aceasta a devenit funcţională, norma dobândeşte un vădit caracter tranzitoriu, reglementând situaţia cauzelor preluate de către S.I.I.J. de la alte structuri de parchet. Dincolo de modul impropriu de redactare a normei tranzitorii - în cadrul definirii noţiunii de „procuror ierarhic superior" -, Curtea constată că aceasta încalcă principiul controlului ierarhic, întrucât stabileşte în competenţa procurorului-şef al S.I.I.J. controlul asupra activităţii unor procurori din afara acestei secţii cu privire la actele dispuse de aceştia în cauzele care ulterior au fost transferate în competenţa S.I.I.J. Or, este evident că, stabilind structura ierarhică din cadrul P.Î.C.C.J., legea nu poate crea raporturi de conducere/subordonare decât în plan vertical, iar nu şi în plan orizontal între diferitele secţii/direcţii ale P.Î.C.C.J. Principiul subordonării ierarhice este aplicabil în interiorul fiecărei structuri, procurorii fiind supuşi controlului exercitat de procurorul ierarhic superior, toate aceste structuri fiind subordonate procurorului general al P.Î.C.C.J. 70. Având în vedere toate aceste aspecte, Curtea constată că dispoziţiile art. 88¹ alin. (6) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum au fost completate prin art. 14 pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2019, contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la claritatea şi previzibilitatea legii, precum şi în art. 131 alin. (1) şi în art. 132 alin. (1) cu referire la principiul legalităţii şi controlului ierarhic în virtutea cărora funcţionează Ministerul Public. 71. În ceea ce priveşte cea de-a cincea critică de neconstituţionalitate care vizează competenţa procurorilor S.I.I.J. de a exercita şi retrage căile de atac în cauzele de competenţa secţiei, inclusiv în cauzele aflate pe rolul instanţelor sau soluţionate definitiv anterior operaţionalizării acesteia, prevăzută de art. 88⁸ alin. (1) lit. d) din Legea nr. 304/2004, Curtea constată că aceasta reprezintă o opţiune a legiuitorului în acord cu prevederile constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (1) şi (4), care sunt pe deplin aplicabile şi în cazul structurilor de parchete care funcţionează pe lângă instanţele de judecată. Aşa cum a statuat şi prin Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, Curtea reţine că nu constituie o problemă de constituţionalitate faptul că o structură de parchet preexistentă pierde o parte dintre competenţele sale legale, atâta vreme cât respectiva structură de parchet nu are o consacrare constituţională. Astfel, împrejurarea că odată cu înfiinţarea S.I.I.J. şi stabilirea competenţei acesteia după calitatea persoanei în activitatea de urmărire penală legiuitorul a stabilit competenţa funcţională a acestei structuri de parchet cu privire la exercitarea şi retragerea căilor de atac în cauzele de competenţa secţiei, deci o competenţă ce ţine de activitatea judiciară a Ministerului Public, nu poate fi considerată o depăşire a cadrului constituţional de legiferare în materia competenţelor acestei autorităţi publice. Aşa cum în mod constant a reţinut Curtea în jurisprudenţa sa, marja de apreciere a legiuitorului în materia stabilirii competenţelor organelor judiciare şi a procedurii de judecată este largă, limitele constituţionale fiind determinate de drepturile şi libertăţile cetăţenilor, care trebuie respectate în acord cu normele constituţionale. 72. În acest context, susţinerea potrivit căreia „retragerea apelului de către procurorul-şef al S.I.I.J. contravine principiului legalităţii, întrucât dispoziţia legală criticată acordă această posibilitate unui procuror care nu a participat la şedinţele de judecată şi, prin urmare, nu cunoaşte dosarul şi care nici nu a fost informat de procurorul care participă la judecată că apelul ar trebui retras" reprezintă o supoziţie a autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, care nu poate fi reţinută în cadrul controlului de constituţionalitate. Orice competenţă atribuită prin lege autorităţii publice (în cazul de faţă exercitarea căilor de atac în cauzele de competenţa S.I.I.J., deci inclusiv posibilitatea retragerii acestora în cazul în care au fost anterior formulate) se prezumă a fi îndeplinită cu bună-credinţă, în acord cu obligaţiile legale şi constituţionale ale autorităţii publice, respectiv cu rolul Ministerului Public de a reprezenta, inclusiv în faţa instanţelor judecătoreşti, interesele generale ale societăţii. 73. Cu toate acestea, Curtea constată că, atribuind competenţa promovării sau retragerii căilor de atac în cauzele de competenţa S.I.I.J., inclusiv în cauzele aflate pe rolul instanţelor sau soluţionate definitiv anterior operaţionalizării acesteia potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2018, legiuitorul nu a operat modificarea corelativă a dispoziţiilor legale în vigoare referitoare la competenţa Ministerului Public de reprezentare judiciară în faţa instanţelor judecătoreşti. Dimpotrivă, art. 88⁸ alin. (2) din lege prevede că „Participarea la şedinţele de judecată în cauzele de competenţa secţiei se asigură de procurori din cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de către procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanţa învestită cu judecarea cauzei". 74. În primul rând, astfel cum a statuat instanţa constituţională în jurisprudenţa sa, „prin aplicarea principiului controlului ierarhic, se asigură îndeplinirea de către toţi procurorii din sistemul Ministerului Public a funcţiei lor de reprezentare a intereselor întregii societăţi, altfel spus, exercitarea atribuţiilor de autoritate publică de către acesta, fără discriminare şi fără părtinire. În virtutea acestui principiu, Ministerul Public este conceput ca un sistem piramidal, în care măsurile de aplicare a legii adoptate de procurorul ierarhic superior sunt obligatorii pentru procurorii din subordine, ceea ce conferă substanţialitate principiului exercitării ierarhice a controlului în cadrul acestei autorităţi publice" (a se vedea Decizia nr. 345 din 18 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 15 iunie 2006). 75. La nivel infraconstituţional, prevederile art. 65 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară dezvoltă principiul constituţional al controlului ierarhic specific activităţii procurorilor, stabilind faptul că procurorii din fiecare parchet sunt subordonaţi conducătorului parchetului respectiv, iar conducătorul unui parchet este subordonat conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeaşi circumscripţie. De asemenea legea prevede că exercitarea controlului de către procurorul general al P.Î.C.C.J., de către procurorul-şef al D.N.A., de către procurorul-şef al D.I.I.C.O.T. sau de către procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel asupra procurorilor din subordine se poate realiza direct sau prin procurori anume desemnaţi. 76. Astfel, în raporturile de serviciu în care intră procurorul de şedinţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 64 din Legea nr. 304/2004, potrivit cărora „(1) Dispoziţiile procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine", iar „(3) Soluţiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale". De asemenea sunt incidente prevederile procesual penale cuprinse, de exemplu, în art. 304, art. 335 alin. (1), art. 328 alin. (1) sau în art. 339 alin. (2). Prin urmare, procurorii din cadrul Secţiei judiciare a P.Î.C.C.J. se subordonează, potrivit legii, doar procurorului-şef al secţiei din care fac parte şi, prin intermediul acestuia, procurorului general al P.Î.C.C.J. În mod similar, procurorii din cadrul parchetului de pe lângă instanţa învestită cu soluţionarea cauzei se subordonează, potrivit legii, doar procurorului-şef al parchetului din care face parte şi, prin intermediul acestuia, conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeaşi circumscripţie şi, în final, procurorului general al P.Î.C.C.J. 77. Curtea reţine că activităţile judiciare pe care le implică participarea procurorului la şedinţele de judecată constau în invocarea, pe parcursul judecăţii, a unor excepţii, formularea unor cereri (inclusiv cu privire la probatoriul administrat în cauză) şi punerea de concluzii ce influenţează în mod determinant soluţia ce va fi dată în cauză. Aşa fiind, apare ca evident faptul că aprecierea asupra legalităţii şi temeiniciei măsurilor dispuse de instanţa de judecată şi asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârii pronunţate, cu consecinţa atacării sau nu a acesteia la instanţa de control judiciar este inerentă activităţii de reprezentare judiciară pe care procurorul de şedinţă a desfăşurat-o în faţa primei instanţe. Or, prin modul de reglementare a competenţei S.I.I.J., referitoare la promovarea şi retragerea căilor de atac, rezultă că această secţie, evaluând legalitatea şi temeinicia hotărârii judecătoreşti pronunţate, exercită, implicit, un control asupra activităţii procurorului de şedinţă, în condiţiile în care nu există niciun temei legal care să instituie supraordonarea ierarhică a procurorului-şef al S.I.I.J. faţă de procurorii din cadrul celorlalte secţii ale P.Î.C.C.J., respectiv a procurorilor din cadrul parchetului de pe lângă instanţa învestită cu judecarea cauzei. 78. În al doilea rând, deşi statutul S.I.I.J. este cel de secţie în cadrul P.Î.C.C.J., dispoziţiile legale criticate atribuie S.I.I.J. un statut special, preeminent faţă de celelalte structuri de parchet din P.Î.C.C.J. (D.N.A., D.I.I.C.O.T., Secţia judiciară) şi, totodată, o poziţie supraordonată în ierarhia Ministerului Public, cu încălcarea art. 132 din Constituţie, care consacră principiul controlului ierarhic în cadrul acestei autorităţi publice. Dispoziţiile art. 88⁸ alin. (1) lit. d) din Legea nr. 304/2004 ignoră principiile legalităţii şi imparţialităţii, materializate în principiul libertăţii concluziilor pe care procurorul de şedinţă le poate formula în cauza în care asigură reprezentarea intereselor generale ale societăţii, ceea ce contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept şi în art. 1 alin. (5) referitor la respectarea legii şi supremaţia Constituţiei. 79. În al treilea rând, având în vedere cadrul normativ actual în care procurorii S.I.I.J. îşi desfăşoară competenţele, Curtea reţine că dispoziţiile art. 88⁸ alin. (1) lit. d) din Legea nr. 304/2004 referitoare la promovarea şi retragerea căilor de atac în cauzele date în competenţa lor de urmărire penală nu se corelează cu celelalte dispoziţii ale legii de organizare judiciară, neîntrunind condiţiile de calitate ale normei, astfel cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la art. 1 alin. (5) din Constituţie. Curtea constată că, potrivit dispoziţiilor art. 88⁸ alin. (1) din Legea nr. 304/2004, cu modificările şi completările ulterioare, procurorii S.I.I.J. au ca atribuţii efectuarea urmăririi penale pentru infracţiunile aflate în competenţa lor, sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru luarea măsurilor prevăzute de lege şi pentru judecarea cauzelor, exercitarea şi retragerea căilor de atac în cauzele de competenţa lor, inclusiv în cele aflate pe rolul instanţelor sau soluţionate definitiv anterior operaţionalizării S.I.I.J. Însă, în conformitate cu art. 88⁸ din Legea nr. 304/2004, procurorii S.I.I.J. nu asigură şi participarea la şedinţele de judecată în dosarele de competenţa Secţiei, activitate ce este realizată de procurori din cadrul Secţiei judiciare a P.Î.C.C.J. sau de procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanţa învestită cu soluţionarea cauzei. 80. În fine, dispoziţiile criticate sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, întrucât generează confuzie cu privire la declararea şi exercitarea căilor de atac în cauzele în care competenţa de urmărire penală aparţine S.I.I.J. Astfel, pe lângă interpretarea conform căreia, deşi nu îndeplineşte atribuţii de reprezentare judiciară în faţa instanţelor judecătoreşti, neparticipând la şedinţele de judecată, această structură este singurul titular al declarării/retragerii căilor de atac care vizează hotărârile pronunţate în cauzele în care competenţa de urmărire penală aparţine S.I.I.J., din coroborarea cu art. 88⁸ alin. (2) din lege, dispoziţiile art. 88⁸ alin. (1) lit. d) din Legea nr. 304/2004 pot fi interpretate şi în sensul că, alături de procurorii care participă la şedinţele de judecată, care aparţin altor structuri de parchet, S.I.I.J. devine titular al acestei competenţe. În acest din urmă caz, modul de exercitare a acestei competenţe comune este imprevizibil, potenţial generator de practici neunitare sau conflicte pozitive de competenţă, situaţii pe care legiuitorul a omis să le reglementeze. 81. Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile art. 88⁸ alin. (1) lit. d) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum au fost modificate prin art. 14 pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2019, contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (5) referitor la respectarea legii şi supremaţia Constituţiei, precum şi în art. 131 alin. (1) şi în art. 132 alin. (1) cu referire la principiul legalităţii şi controlului ierarhic în virtutea cărora funcţionează Ministerul Public. 82. O altă critică de neconstituţionalitate vizează selectarea procurorilor din cadrul S.I.I.J. de către reprezentanţii Secţiei pentru judecători a C.S.M., ceea ce reprezintă, în opinia autorilor excepţiei, o necorelare legislativă cu normele care consacră principiul separării carierelor, de natură a încălca art. 1 alin. (5) din Constituţie. 83. Principiul separării carierelor a dobândit consacrare legală în urma modificării Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, care la art. 1 alin. (2) prevede următoarele: „Cariera judecătorului este separată de cariera procurorului, judecătorii neputând interfera în cariera procurorilor şi nici procurorii în cea a judecătorilor." Dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate, respectiv art. 88³ alin. (2) din Legea nr. 304/2004, stabilesc norme derogatorii de la Legea nr. 303/2004, în ceea ce priveşte procedura de selecţie a procurorului-şef de secţie, a procurorului-şef adjunct şi a procurorilor sub aspectul componenţei comisiei de concurs, astfel: „Componenţa comisiei de concurs este următoarea: a) 3 membri judecători, care fac parte din Secţia pentru judecători şi au funcţionat la o instanţă de grad de cel puţin curte de apel, desemnaţi de Secţia pentru judecători; b) un membru procuror, care face parte din Secţia pentru procurori şi a funcţionat la un parchet de grad de cel puţin parchet de pe lângă curtea de apel, desemnat de Secţia pentru procurori." 84. Deşi este preferabil ca normele privind statutul şi cariera procurorilor să se regăsească în mod unitar cuprinse într-un singur act normativ, respectiv Legea nr. 303/2004, opţiunea legiuitorului de a reglementa distinct în cuprinsul actului normativ prin care se înfiinţează noi structuri de parchet, respectiv Legea nr. 304/2004, a acelor norme de drept care prezintă caracter de specificitate nu afectează constituţionalitatea acestei din urmă legi, care este, deopotrivă, o lege organică, deci cu aceeaşi forţă juridică cu legea care constituie dreptul comun în materie. Noile reglementări nu au aplicabilitate generală, nu înlocuiesc şi nici nu modifică normele privind statutul procurorilor consacrat de Legea nr. 303/2004, ci doar stabilesc acele elemente care derogă de la dreptul comun şi care se vor aplica în regim de lege specială. Cu alte cuvinte, deşi principiul separării carierelor ţine de statutul celor două magistraturi, având caracter de normă generală, el nu are o consacrare constituţională, astfel că poate suporta derogări prin norme cu caracter special, precum normele supuse controlului. Aşadar, Curtea constată că dispoziţiile art. 88³ alin. (2) din Legea nr. 304/2004 sunt constituţionale prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, din perspectiva respectării normelor de tehnică legislativă. 85. În fine, o ultimă critică de neconstituţionalitate vizează excluderea participării din comisia de concurs (privind selectarea procurorilor S.I.I.J.) a unor membri C.S.M., judecători sau procurori, care nu au funcţionat la o instanţă de grad de cel puţin curte de apel sau, după caz, la un parchet de grad de cel puţin parchet de pe lângă curtea de apel, aspect care, în opinia autorilor excepţiei, constituie o discriminare între membrii C.S.M., de natură a aduce atingere art. 16 din Constituţie. Cu privire la aceste susţineri, Curtea observă că dispoziţiile art. 88³ alin. (2) din Legea nr. 304/2004, menţionate mai sus, prevăd posibilitatea de a face parte din comisia de concurs doar a acelor membri C.S.M., judecători şi procurori, care au funcţionat la o instanţă de grad de cel puţin curte de apel, respectiv la un parchet de grad de cel puţin parchet de pe lângă curtea de apel. Opţiunea legiuitorului pentru o atare componenţă a avut în vedere, pe de o parte, competenţa exclusivă după calitatea persoanei a noii structuri de parchet de a efectua urmărirea penală pentru infracţiunile săvârşite de judecători şi procurori, inclusiv judecătorii şi procurorii militari şi cei care au calitatea de membri ai C.S.M., deci inclusiv pentru magistraţii de la cel mai ridicat nivel de instanţă/parchet, şi, pe de altă parte, locul, în cadrul ierarhiei Ministerului Public, unde va funcţiona noua structură de parchet, respectiv ca secţie a P.Î.C.C.J., procurorii din această secţie având/dobândind gradul profesional corespunzător. Prin urmare, ţinând seama de aceste criterii, nu se poate pune în discuţie o discriminare între membrii C.S.M. care au vocaţia de a fi membri în comisia de concurs care selectează procurorii S.I.I.J., condiţia ca aceştia să fi funcţionat la o instanţă de grad de cel puţin curte de apel, respectiv la un parchet de grad de cel puţin parchet de pe lângă curtea de apel fiind una obiectivă şi rezonabilă prin raportare la scopul reglementării. În această lumină, Curtea apreciază că opţiunea legiuitorului se încadrează în marja constituţională, dispoziţiile art. 88³ alin. (2) din Legea nr. 304/2004 respectând principiul egalităţii în drepturi consacrat de art. 16 din Legea fundamentală. 86. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2018, critica de neconstituţionalitate vizează lipsa avizului C.S.M. în procedura de adoptare a acestui act normativ, aspect care, în opinia autorilor sesizării, încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5), art. 133 alin. (1) şi art. 134 alin. (4) din Constituţie. 87. Curtea reţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2018 a reglementat o procedură derogatorie de la art. 88³-88⁵ din Legea nr. 304/2004, care a permis operaţionalizarea secţiei în termenul stabilit de lege. Având în vedere caracterul temporar al reglementării, care a vizat numirea provizorie a procurorului-şef, a procurorului-şef adjunct şi a cel puţin unei treimi din procurorii secţiei, şi ţinând cont că ordonanţa procurorului-şef S.I.I.J. prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale în Dosarul nr. 1.505/1/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a fost emisă în data de 28 mai 2019, deci ulterior finalizării concursurilor organizate, în temeiul Legii nr. 304/2004, pentru numirea în funcţiile de procuror-şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie şi a celor de execuţie de procuror în cadrul secţiei şi a validării rezultatelor acestora, Curtea constată că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2018 nu au legătură cu soluţionarea cauzei în care a fost invocată excepţia, astfel că aceasta urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. 88. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 88¹-art. 88⁹ din Legea nr. 304/2004, şi cu unanimitate de voturi, în ceea ce priveşte Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2018, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară şi de Bogdan Mateescu în dosarele nr. 2/42/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, nr. 1.505/1/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală - Judecătorul de cameră preliminară şi nr. 2.525/1/2018/a2 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători penal 2-2018 şi constată că dispoziţiile art. 88¹ alin. (1)-(5), ale art. 88²-88⁷, ale art. 88⁸ alin. (1) lit. a)-c) şi e) şi alin. (2), precum şi ale art. 88⁹ din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 2. Admite excepţia de neconstituţionalitate formulată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 88¹ alin. (6) şi ale art. 88⁸ alin. (1) lit. d) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sunt neconstituţionale . 3. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2018 privind unele măsuri pentru operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, excepţie formulată de Bogdan Mateescu în Dosarul nr. 1.505/1/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală - Judecătorul de cameră preliminară. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, prim-ministrului şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători penal 2-2018 şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 7 iulie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Mihaela Senia Costinescu OPINIE SEPARATĂ În dezacord cu soluţia pronunţată cu majoritate de voturi de Curtea Constituţională la pct. 1 din dispozitivul Deciziei nr. 547 din 7 iulie 2020, prin care s-a dispus respingerea excepţiei de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 88¹ alin. (1)-(5), art. 88²-88⁷, art. 88⁸ alin. (1) lit. a)-c) şi e) şi alin. (2), precum şi ale art. 88⁹ din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sunt constituţionale în raport cu criticile formulate, formulăm prezenta opinie separată, considerând că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 88¹ alin. (1)-(5), art. 88²-88⁷, art. 88⁸ alin. (1) lit. a)-c) şi e) şi alin. (2), precum şi ale art. 88⁹ din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară se impunea a fi admisă, întrucât: • prin înfiinţarea conform acestor dispoziţii legale în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (S.I.I.J.) - respectiv a unei structuri de Parchet de investigare a infracţiunilor, exclusiv pentru categoria profesională a magistraţilor, în condiţiile în care în România nu mai există nicio altă categorie profesională cu privire la care să funcţioneze un organ de anchetă specializat - au fost încălcate prevederile art. 16 alin. (1) referitoare la principiul egalităţii în faţa legii şi ale art. 148 alin. (2) şi (4) referitoare la angajamentele pe care România şi le-a asumat prin aderarea la Uniunea Europeană. • selectarea procurorilor din cadrul S.I.I.J. de către reprezentanţii Secţiei pentru judecători a C.S.M. şi excluderea participării din comisia de concurs (privind selectarea procurorilor S.I.I.J.) a unor membri C.S.M., judecători sau procurori, care nu au funcţionat la o/un instanţă/parchet de grad de cel puţin curte de apel/parchet de pe lângă curte de apel [art. 88³ alin. (2) din Legea nr. 304/2004] reprezintă, pe de o parte, o evidentă necorelare legislativă cu normele care consacră principiul separării carierelor judecătorilor şi procurorilor, de natură a încălca art. 1 alin. (5) din Constituţie, iar, pe de altă parte, contravine dispoziţiilor art. 16 din Constituţia României, deoarece sunt negate beneficiile gradului profesional obţinut în condiţiile legii. 1. Dispoziţiile art. 88¹-88⁹ din Legea nr. 304/2004 au fost introduse prin Legea nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 20 iulie 2018, şi sunt cuprinse în cap. II secţiunea 2¹, intitulată Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, reglementând înfiinţarea şi funcţionarea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, care are competenţa exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracţiunile săvârşite de judecători şi procurori, inclusiv judecătorii şi procurorii militari şi cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. 2. Criticile autorilor excepţiei cu privire la înfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie au fost formulate:

3. Cu privire la criticile referitoare la efectele pe care instituirea acestei noi structuri de parchet le are asupra competenţelor altor structuri de parchet deja existente, din perspectiva faptului că reglementează norme care ţin de statutul procurorului, precum şi cu privire la criticile conform cărora înfiinţarea acestei structuri de investigare a infracţiunilor exclusiv pentru categoria profesională a magistraţilor nu are la bază un criteriu obiectiv şi raţional şi reprezintă o evidentă măsură discriminatorie, de natură a înfrânge principiul constituţional al egalităţii în drepturi, relevăm următoarele: 4. Prin înfiinţarea unei structuri speciale de parchet de investigare a infracţiunilor, exclusiv pentru categoria profesională a magistraţilor, în condiţiile în care în România nu mai există nicio altă categorie profesională cu privire la care să funcţioneze un organ de anchetă specializat, practic, judecătorilor şi procurorilor, inclusiv judecătorilor şi procurorilor militari şi membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, le este aplicat un tratament juridic diferit, spre deosebire de ceilalţi cetăţeni ai României. Această situaţie nu îşi găseşte justificare în exigenţele constituţionale consacrate de art. 16 alin. (1) din Constituţie potrivit căruia „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări". Cu privire la incidenţa art. 16 alin. (1) din Constituţie reţinem că, sub aspectul asigurării egalităţii în drepturi, Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa, că principiul egalităţii în faţa legii, consacrat de prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. El nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, Decizia nr. 89 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 27 martie 2003, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, Decizia nr. 540 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016, paragraful 21, Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 5 mai 2017, paragraful 22, şi Decizia nr. 18 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 2 mai 2017, paragraful 22). 5. Curtea Constituţională - făcând referire la jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului (hotărârile din 23 iulie 1968, 13 iunie 1979, 28 noiembrie 1984, 28 mai 1985, 16 septembrie 1996, 18 februarie 1999 şi, respectiv, 6 iulie 2004, pronunţate în cauzele „Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, paragraful 10, Marckx împotriva Belgiei, paragraful 33, Rasmussen împotriva Danemarcei, paragrafele 35, 38 şi 40, Abdulaziz, Cabales şi Balkandali împotriva Regatului Unit, paragraful 72, Gaygusuz împotriva Austriei, paragraful 42, Larkos împotriva Cipru, paragraful 29, şi, respectiv, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, paragraful 24) - a reţinut că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv şi raţional, aceasta însemnând că nu urmăreşte un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere (Decizia nr. 270 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 12 iunie 2015, paragraful 25). 6. Examinând expunerea de motive care a însoţit la vremea respectivă propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară constatăm că aceasta a fost extrem de sumară, înfiinţarea acestei noi structuri de parchet fiind justificată numai printr-o simplă enunţare: „se impune înfiinţarea unei direcţii (s.n. secţie) speciale, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care să investigheze infracţiunile săvârşite de magistraţi", fără a se face vreo referire la necesitatea înfiinţării unei astfel de structuri şi la scopul urmărit de legiuitor. O structură specială de parchet poate fi justificată doar în măsura în care se constată/este evidentă existenţa unei probleme speciale. Practic, se induce ideea că există o problemă de infracţionalitate în rândul magistraţilor care necesită o atenţie specială. De asemenea, observăm că nici analiza, în ansamblu, a acestei noi reglementări nu relevă elemente care să conducă la evidenţierea scopului avut în vedere pentru înfiinţarea secţiei speciale. O astfel de necesitate s-ar fi putut desprinde numai în situaţia existenţei unui instrument de prezentare şi motivare, care, în acord cu art. 31 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, ar fi evidenţiat cerinţele care reclamă intervenţia normativă, cu referire specială la insuficienţele şi neconcordanţele reglementărilor în vigoare; principiile de bază şi finalitatea reglementărilor propuse, cu evidenţierea elementelor noi; impactul asupra sistemului judiciar prin implicaţiile pe care noua reglementare le are asupra legislaţiei în vigoare; consultările derulate în vederea elaborării actului normativ; activităţile de informare publică privind elaborarea şi implementarea actului normativ, precum şi măsurile de implementare. 6.1. Caracterul sumar al instrumentului de prezentare şi motivare, precum şi lipsa de fundamentare temeinică a actelor normative au fost sancţionate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, în raport cu exigenţele de claritate, predictibilitate a legii şi securitate a raporturilor juridice impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie, cu invocarea deopotrivă a normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Curtea Constituţională a reţinut că „în expunerea de motive nu se regăseşte motivarea asupra niciuneia dintre soluţiile preconizate, ceea ce este contrar prevederilor constituţionale şi legale mai sus indicate" [s.n. ale art. 29-31 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative (referitoare la motivarea proiectelor de acte normative, sub aspectul instrumentelor de prezentare şi motivare, precum şi al cuprinsului şi redactării motivării) şi ale art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală (...) ]. Tot astfel, prin Decizia nr. 682 din 27 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 11 iulie 2012, Curtea a constatat că „dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, instituie obligaţia fundamentării actelor normative. (...) Lipsa unei fundamentări temeinice a actului normativ în discuţie determină, pentru motivele arătate, încălcarea prevederilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit cărora, «În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie»". 6.2. De dată mai recentă, prin Decizia nr. 139 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 3 mai 2019, Curtea Constituţională a invalidat, de asemenea, o lege de modificare a unui alt act normativ pentru că aceasta nu era temeinic motivată. În paragrafele 79-80 ale deciziei Curtea a arătat că: „În lipsa motivării, în sensul arătat, a legii adoptate, nu se poate cunoaşte raţiunea legiuitorului, esenţială pentru înţelegerea, interpretarea şi aplicarea acesteia. (...) Faţă de obiectul iniţiativei legislative, pronunţat tehnic, de strictă specialitate, Curtea constată că motivarea formală, fără o temeinică fundamentare a legii criticate, afectează calitatea şi predictibilitatea sa, cu consecinţa încălcării prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie." 7. În analiza sa, Curtea ar fi trebuit să constate dacă pentru atingerea obiectivului urmărit de legiuitor, respectiv acela de combatere a infracţiunilor comise de magistraţi, se impun măsuri disuasive de reglementare determinate de amploarea fenomenului premisă. Or, câtă vreme nu a existat o expunere de motive corespunzătoare care să releve faptul că fenomenul infracţionalităţii în rândul magistraţilor are o amploare care să justifice înfiinţarea unei secţii speciale pentru combaterea lui, nu ne aflăm în prezenţa niciunui criteriu obiectiv şi raţional. Crearea unei secţii specializate pentru cercetarea magistraţilor nu a fost justificată de apariţia unei situaţii obiective ce ar necesita o schimbare de politică penală, întrucât faptele de corupţie comise de magistraţi nu reprezintă, nici prin tipologie şi nici prin număr, un fenomen aparte în comparaţie cu cele săvârşite de alte categorii profesionale. Tot astfel, în lipsa unor garanţii legislative şi instituţionale cu privire la independenţa acestei noi structuri de parchet, există riscul afectării luptei împotriva corupţiei. Înfiinţarea acestei secţii face posibilă crearea în viitor a unor alte parchete specializate pe diverse categorii profesionale, iar nu pe natura infracţiunilor. În logica aceasta s-ar impune şi înfiinţarea de unităţi de parchet care să îi ancheteze doar pe parlamentari sau doar pe miniştri. 8. Totodată, constatăm că nu există o astfel de măsură pentru parlamentari, pentru membrii Guvernului, pentru funcţionari sau pentru vreo altă categorie profesională. Nu există nicio justificare pentru ca magistraţii să fie supuşi unui tratament special, nici măcar din perspectiva asigurării protecţiei acestora. Pentru efectuarea unei cercetări penale eficiente este necesar ca magistratul să fie investigat ca orice cetăţean, în funcţie de natura infracţiunii pretins a fi săvârşită de către acesta. Astfel, magistratul are dreptul de a fi cercetat penal de un organ de urmărire penală specializat în categoria de infracţiuni din care face parte cea care i se impută, drept pe care îl are orice cetăţean, cu atât mai mult cu cât magistratul este vulnerabil, soluţiile sale lăsând întotdeauna cel puţin o parte nemulţumită, ceea ce determină de foarte multe ori formularea împotriva sa a unor plângeri neîntemeiate, cu scop şicanator. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, specializarea presupune o experienţă profesională, pe lângă o cunoaştere amănunţită a unei materii la nivel teoretic, iar specializarea se dobândeşte după o lungă perioadă de practică efectivă în domeniu. Or, prin înfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, este pusă sub semnul întrebării specializarea procurorilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul ei, aceştia fiind, cel puţin ipotetic, puşi în situaţia de a instrumenta cauze referitoare la toate infracţiunile reglementate de Codul penal şi de legile speciale. Nu are nicio justificare raţională opţiunea legislativă de a restrânge aria de competenţă a unor structuri de parchet deja existente şi specializate (Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism). Aceasta cu atât mai mult cu cât statul român a investit fonduri semnificative şi a dezvoltat ani la rând un mecanism eficient de abordare a faptelor de corupţie şi de criminalitate organizată. Practic, prin înfiinţarea acestei secţii, o parte din cauzele aflate în competenţa unor procurori cu experienţă în ce priveşte procedura de cercetare şi investigare a acestui gen de fapte trece în competenţa altor procurori care, deşi bine pregătiţi profesional, nu au însă aceeaşi experienţă în instrumentarea cauzelor care presupun o anumită specializare. 9. Prin urmare, constatăm că prin înfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie se creează o diferenţă de tratament juridic în cadrul aceleiaşi categorii de făptuitori - cetăţeni ai României -, fără a exista vreo justificare obiectivă şi rezonabilă, ceea ce atrage încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie cu privire la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări. 10. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate referitoare la faptul că prin înfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie nu au fost respectate obligaţiile care decurg din calitatea de membru al Uniunii Europene a statului român arătăm următoarele: Înfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie nu are nicio legătură cu modernizarea justiţiei din România, justiţie care se află într-o evoluţie pozitivă vizibilă, apreciată de rapoartele succesive ale Mecanismului de Cooperare şi de Verificare (MCV), ci reprezintă doar un „experiment judiciar" pregătit superficial, în lipsa oricăror studii şi fără o analiză amănunţită şi riguroasă. Acest lucru este în totală contradicţie cu angajamentele pe care şi le-a asumat România prin aderarea la Uniunea Europeană şi nu face decât să menţină pe termen incert Mecanismul de Cooperare şi de Verificare (MCV). 11. Ultimele Rapoarte din cadrul Mecanismului de Cooperare şi de Verificare au recomandat României: „în vederea îmbunătăţirii în continuare a transparenţei şi a predictibilităţii procesului legislativ, precum şi pentru a consolida garanţiile interne în materie de ireversibilitate, Guvernul şi Parlamentul ar trebui să asigure transparenţa totală şi să ţină seama în mod corespunzător de consultările cu autorităţile relevante şi cu părţile interesate în cadrul procesului decizional şi în activitatea legislativă legate de [...] de legile justiţiei (referitoare la organizarea sistemului justiţiei) [...]". Prin Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012 asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Constituţională a apreciat că, prin faptul că are calitatea de membru al Uniunii Europene, statului român îi revine obligaţia de aplica acest mecanism şi de a da curs recomandărilor stabilite în acest cadru, în conformitate cu prevederile art. 148 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora „Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2)". 12. Dezbaterea parlamentară ce a fost desfăşurată cu privire la înfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie a ignorat punctul de vedere covârşitor majoritar al magistraturii şi avizele consecutive negative emise de Consiliul Superior al Magistraturii. Or, Comisia Europeană a reţinut că ignorarea avizelor Consiliului Superior al Magistraturii şi a poziţiei ferme a corpului magistraţilor ridică întrebări cu privire la necesitatea reexaminării de către Comisie a tuturor progreselor înregistrate în legătură cu independenţa sistemului judiciar. Totodată, prin Avizul nr. 934 din 13 iulie 2018, CDL-PI (2018)007, confirmat la 20 octombrie 2018, Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia) a sugerat reconsiderarea înfiinţării unei secţii speciale pentru anchetarea magistraţilor (ca alternativă, s-a propus folosirea unor procurori specializaţi, simultan cu măsuri de salvgardare procedurale eficiente). 13. Aşa fiind, în condiţiile în care prin înfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie au fost eliminate din competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie (D.N.A.) - unitate de parchet specializată în combaterea infracţiunilor de corupţie - atât infracţiunile de corupţie comise de magistraţi, cât şi infracţiunile de corupţie comise de alte persoane doar pentru că acestea sunt cercetate alături de magistraţi, rolul D.N.A. în combaterea corupţiei a fost limitat, fiind încălcate astfel recomandările Comisiei Europene cuprinse în rapoartele MCV şi, pe cale de consecinţă, s-a adus atingere prevederilor art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie. Între angajamentele pe care România şi le-a asumat prin aderarea la Uniunea Europeană¹ se remarcă demonstrarea sustenabilităţii şi a ireversibilităţii progreselor în cadrul luptei împotriva corupţiei, demonstraţie ce nu presupune scindarea parchetului specializat (D.N.A.), cât timp rezultatele acestuia au fost apreciate şi încurajate de Comisia Europeană, ci întărirea instituţională a acestuia.¹ A se vedea COM (2006), Raport de monitorizare a stadiului pregătirii României şi Bulgariei pentru statutul de membru UE. 14. De asemenea, Comisia de la Veneţia a stabilit că „Folosirea procurorilor specializaţi în astfel de cazuri [corupţie, spălare de bani, trafic de influenţă etc.] a fost angajată cu succes în multe state. Infracţiunile în cauză sunt specializate şi pot fi mai bine investigate şi urmărite de personal specializat. În plus, investigarea acestor infracţiuni necesită foarte des persoane cu experienţă specială în domenii foarte specifice. Cu condiţia ca actele procurorului specializat să facă obiectul unui control judiciar adecvat, aduce multe beneficii şi nu există obiecţii generale faţă de un astfel de sistem." CDL-AD (2014)041, Aviz interimar privind proiectul de lege privind Parchetul de Stat al Muntenegrului, par. 17, 18 şi 23².² A se vedea pagina web http://www.venice.coe.int/webforms/documents/?pdf=CDL-AD(2014)041-e [accesată ultima dată la 21 iulie 2018]. 15. Prin Raportul ad-hoc privind România (Regula 34) adoptat de Grupul de state împotriva corupţiei (GRECO), la cea de-a 79-a Reuniune Plenară (Strasbourg, 19-23 martie 2018), s-a indicat faptul că secţia (s.n. S.I.I.J.) pare ca „o anomalie în actuala structură instituţională, în special datorită (i) faptului că nu au existat date sau evaluări specifice care să demonstreze existenţa unor probleme structurale în justiţie care să justifice o astfel de iniţiativă; (ii) datorită modului în care este desemnată conducerea şi a (iii) faptului că această secţie nu ar avea la dispoziţie anchetatori şi instrumente de investigaţie adecvate, spre deosebire de alte organe de urmărire penală specializate." De asemenea, s-a subliniat faptul că „acest organism ar fi supraîncărcat imediat datorită (proiectelor de) dispoziţii care prevăd transferul imediat al multor cauze de la alte parchete, în timp ce numărul mic de personal nu este corespunzător pentru soluţionarea acestora (15 în total, conform proiectului de lege). Mai mult decât atât, această nouă secţie va urmări infracţiunile chiar dacă sunt implicate alte persoane, împreună cu magistraţii (de exemplu, funcţionari publici, oficiali aleşi, oameni de afaceri etc.). După cum au arătat mulţi, aceasta ar putea conduce la conflicte de competenţă cu parchetele specializate existente (DNA, DIICOT, parchetele militare), chiar dacă autorităţile amintesc că astfel de conflicte sunt în mod normal soluţionate de Procurorul General." 16. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate ce au vizat: – faptul că selectarea procurorilor din cadrul S.I.I.J. de către reprezentanţii Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (C.S.M.) reprezintă o evidentă necorelare legislativă cu normele care consacră principiul separării carierelor judecătorilor şi procurorilor, de natură a încălca art. 1 alin. (5) din Constituţie; – excluderea participării din comisia de concurs (privind selectarea procurorilor S.I.I.J.) a unor membri C.S.M., judecători sau procurori, care nu au funcţionat la o/un instanţă/parchet de grad de cel puţin curte de apel/parchet de pe lângă curte de apel [art. 88³ alin. (2) din Legea nr. 304/2004] contravine dispoziţiilor art. 16 din Constituţia României, deoarece sunt negate beneficiile gradului profesional obţinut în condiţiile legii,arătăm următoarele: Principiul separării carierelor a primit consacrare legală în urma modificării Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, care la art. 1 alin. (2) prevede următoarele: „Cariera judecătorului este separată de cariera procurorului, judecătorii neputând interfera în cariera procurorilor şi nici procurorii în cea a judecătorilor". Dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate în prezenta cauză, respectiv prevederile art. 88³ alin. (2) din Legea nr. 304/2004, stabilesc norme derogatorii de la Legea nr. 303/2004, în ceea ce priveşte procedura de selecţie a procurorului-şef de secţie, a procurorului-şef adjunct şi a procurorilor din cadrul S.I.I.J., sub aspectul componenţei comisiei de concurs, astfel: Componenţa comisiei de concurs este următoarea: a) 3 membri judecători, care fac parte din Secţia pentru judecători şi au funcţionat la o instanţă de grad de cel puţin curte de apel, desemnaţi de Secţia pentru judecători; b) un membru procuror, care face parte din Secţia pentru procurori şi a funcţionat la un parchet de grad de cel puţin parchet de pe lângă curtea de apel, desemnat de Secţia pentru procurori. Prin urmare, prin aceste dispoziţii legale procurorii din cadrul Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie sunt practic selectaţi de către reprezentanţii Secţiei pentru judecători din C.S.M., ceea ce reprezintă o necorelare legislativă evidentă, de natură a încălca principiul separării carierelor judecătorilor şi procurorilor, precum şi art. 1 alin. (5) din Constituţie. Totodată, excluderea participării în comisia de concurs - pentru selectarea procurorilor din cadrul S.I.I.J. - a unor membri C.S.M., judecători sau procurori, care nu au funcţionat la o instanţă de grad de cel puţin curte de apel, sau, după caz, la un parchet de grad de cel puţin parchet de pe lângă curtea de apel, contravine dispoziţiilor art. 16 din Constituţia României, deoarece sunt negate beneficiile gradului profesional obţinut în condiţiile legii. Pe de altă parte, subliniem faptul că membrii C.S.M. au vot egal, fiind de esenţa acestei instituţii fundamentale a statului (art. 133 din Constituţie) că membrii C.S.M., indiferent de instanţele sau parchetele de la care provin, au competenţa de a decide, în condiţiile legii organice, inclusiv cu privire la numirea în funcţii de conducere a judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau a procurorilor de la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Or, în măsura în care nu există astfel de impedimente în cazul numirii unor judecători în funcţii de conducere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu este justificată obiectiv excluderea unor membri C.S.M. din Comisia de concurs pentru proba constând în prezentarea unui proiect referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie. Aceeaşi situaţie este valabilă şi în privinţa procurorilor din cadrul Secţiei de procurori a C.S.M., din moment ce aceştia pot decide cu privire la numirea în funcţii de conducere a procurorilor de la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă nu pot face parte din Comisia de concurs pentru numirea unui procuror-şef al unei secţii speciale din cadrul aceluiaşi parchet. Pe de altă parte, textul impune condiţia ca membrii C.S.M. să fi „funcţionat" la instanţele menţionate, ceea ce încalcă dispoziţiile art. 16 din Constituţia României, deoarece sunt negate beneficiile gradului profesional obţinut în condiţiile legii. Un astfel de artificiu ignoră competenţa Plenului C.S.M. şi a secţiilor ca întreg, creând norme de favoare pentru anumiţi judecători sau procurori membri, care primesc discriminatoriu competenţe speciale în raport cu alţi membri ai C.S.M., deşi şi aceştia reprezintă mii de judecători sau procurori de la judecătorii sau tribunale, respectiv parchetele de pe lângă aceste instanţe. * Pentru toate aceste motive considerăm că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 88¹ alin. (1)-(5), art. 88²-88⁷, art. 88⁸ alin. (1) lit. a)-c) şi e) şi alin. (2), precum şi ale art. 88⁹ din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară se impunea a fi admisă, întrucât: • prin înfiinţarea conform acestor dispoziţii legale în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (S.I.I.J.) - respectiv a unei structuri de Parchet de investigare a infracţiunilor, exclusiv pentru categoria profesională a magistraţilor, în condiţiile în care în România nu mai există nicio altă categorie profesională cu privire la care să funcţioneze un organ de anchetă specializat - au fost încălcate prevederile art. 16 alin. (1) referitoare la principiul egalităţii în faţa legii şi ale art. 148 alin. (2) şi (4) referitoare la angajamentele pe care România şi le-a asumat prin aderarea la Uniunea Europeană; • selectarea procurorilor din cadrul S.I.I.J. de către reprezentanţii Secţiei pentru judecători a C.S.M. şi excluderea participării din comisia de concurs (privind selectarea procurorilor S.I.I.J.) a unor membri C.S.M., judecători sau procurori, care nu au funcţionat la o/un instanţă/parchet de grad de cel puţin curte de apel/parchet de pe lângă curte de apel [art. 88³ alin. (2) din Legea nr. 304/2004] reprezintă, pe de o parte, o evidentă necorelare legislativă cu normele care consacră principiul separării carierelor judecătorilor şi procurorilor, de natură a încălca art. 1 alin. (5) din Constituţie, iar, pe de altă parte, contravine dispoziţiilor art. 16 din Constituţia României, deoarece sunt negate beneficiile gradului profesional obţinut în condiţiile legii. Judecători, dr. Livia Doina Stanciu prof. univ. dr. Elena-Simina Tănăsescu