Decizia Nr.547 din 14.09.2021

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (2) şi ale art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Dragoş Cristian Coman în Dosarul nr. 6.203/120/2017 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.617D/2018.2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei a depus la dosar note de şedinţă, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate invocate, şi solicită judecarea cauzei în lipsă.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că se impune menţinerea jurisprudenţei Curţii Constituţionale pronunţate în această materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:5. Prin Decizia nr. 3.269 din 11 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 6.203/120/2017, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (2) şi ale art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Excepţia a fost ridicată de Dragoş Cristian Coman în calea de atac a recursului declarat împotriva Sentinţei nr. 134 din 30 ianuarie 2018 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în cadrul soluţionării unei acţiuni de contencios administrativ având ca obiect anularea unui act administrativ. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că normele legale invocate în susţinerea deciziei contestate, prin care s-a dispus suspendarea raportului său de serviciu, respectiv prevederile art. 86 alin. (2) şi ale art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999, încalcă prezumţia de nevinovăţie consacrată atât de art. 23 alin. (11) din Constituţie, cât şi de art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.7. Se afirmă că aplicarea deciziei contestate îi „pune în pericol chiar supravieţuirea, întrucât în conformitate cu art. 94 şi următoarele din Legea nr. 161/2003, calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie privată, cu excepţia aceleia de cadru didactic, şi, întrucât pe perioada suspendării raportului de serviciu funcţionarul public îşi păstrează această calitate, în mod firesc respectivul funcţionar este lipsit de mijloacele de supravieţuire". Totodată, este încălcat şi dreptul la muncă, având în vedere că pe perioada suspendării raportului de serviciu, funcţionarul public nu poate desfăşura nicio altă activitate, întrucât se menţine incompatibilitatea consacrată la art. 94 din Legea nr. 161/2003.8. Curtea de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale în raport cu care s-a invocat excepţia. Astfel, acestea reglementează un caz de suspendare de drept a raportului de serviciu al funcţionarului public, precum şi persoana care are competenţa legală pentru emiterea deciziei de suspendare, cu ocazia suspendării nedispunându-se ori nefăcându-se aprecieri asupra vinovăţiei funcţionarului trimis în judecată pentru săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile prevăzute de art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999. Suspendarea de drept a raportului de serviciu nu este consecinţa condamnării, pentru a se pune problema stabilirii în mod definitiv a vinovăţiei funcţionarului public, ci constituie o măsură temporară, de protecţie a funcţiei publice, care reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome, astfel cum este definită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/1999.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 86 alin. (2) şi ale art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, care la data sesizării prevedeau: – Art. 86 alin. (2): „În cazul în care funcţionarul public este trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h), persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică va dispune suspendarea funcţionarului public din funcţia publică pe care o deţine.";– Art. 94 alin. (1) lit. m): „Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcţionarul public se află în una dintre următoarele situaţii: (...) m) în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h);".13. Dispoziţiile art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999, la care fac trimitere prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate, prevăd că poate ocupa o funcţie publică persoana care nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie şi de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice. 14. Curtea observă că, ulterior sesizării sale, dispoziţiile criticate din Legea nr. 188/1999 au fost abrogate prin art. 597 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, soluţia legislativă fiind preluată în Codul administrativ, în titlul privind statutul funcţionarilor publici. Însă, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, precum şi faptul că dispoziţiile legale criticate au fost aplicate în mod efectiv în cauza din faţa instanţei judecătoreşti a quo, Curtea constată că acestea continuă să producă efecte juridice în cauza autorului excepţiei de neconstituţionalitate şi, ca atare, urmează a se pronunţa pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată. 15. În opinia autorului excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovăţie şi ale art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii. De asemenea, se invocă art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 86 alin. (2) şi ale art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva aceloraşi critici ca şi cele aduse în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 522 din 9 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014, Decizia nr. 219 din 2 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 11 iunie 2015, Decizia nr. 302 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 7 iulie 2015, şi Decizia nr. 450 din 28 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 794 din 17 septembrie 2018, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor criticate, reţinând, în esenţă, că sancţiunea administrativă a suspendării raportului de serviciu al funcţionarului public din funcţia publică pe care acesta o deţine, în cazul în care s-a dispus trimiterea sa în judecată pentru anumite infracţiuni, are ca finalitate protejarea autorităţii sau a instituţiei publice faţă de pericolul continuării activităţii ilicite şi al extinderii consecinţelor periculoase ale faptei penale săvârşite de către funcţionarul public (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 219 din 2 aprilie 2015, paragraful 22, sau Decizia nr. 450 din 28 iunie 2018, paragraful 13). 17. Cu privire la critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu art. 41 din Constituţie, Curtea a statuat că suspendarea din funcţie sau suspendarea de drept a raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici, în cazul trimiterii în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999, nu încalcă principiul alegerii libere a profesiei, a meseriei, a ocupaţiei sau a locului de muncă, deoarece, pe de-o parte, măsura suspendării este temporară, iar, pe de altă parte, este justificată de trimiterea în judecată a funcţionarului public pentru infracţiuni de o gravitate deosebită (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 302 din 28 aprilie 2015, paragraful 13). Totodată, potrivit art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, în cazul în care s-a dispus clasarea sau renunţarea la urmărirea penală ori achitarea sau renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, precum şi în cazul încetării procesului penal, suspendarea din funcţia publică încetează, iar funcţionarul public respectiv îşi va relua activitatea în funcţia publică deţinută anterior şi îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 219 din 2 aprilie 2015, paragraful 25). 18. Referitor la critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu art. 23 alin. (11) din Constituţie şi cu art. 6 paragraful 2 din Convenţie, Curtea a reţinut că, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prezumţia de nevinovăţie prevăzută de art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale este relevantă nu numai în acţiunea penală, dar şi în alte cauze în care instanţele naţionale nu au trebuit să stabilească problema vinovăţiei, scopul său esenţial fiind să prevină orice autoritate naţională să reflecte opinia că reclamantul este vinovat înainte ca acesta să fie găsit vinovat conform legii. În acest sens s-a pronunţat instanţa de contencios al drepturilor omului în Cauza Ţehanciuc împotriva României, prin Decizia de inadmisibilitate din 22 noiembrie 2011, paragraful 17. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că cererea reclamantului privind încălcarea dreptului său la prezumţia de nevinovăţie din cauza suspendării din funcţie în momentul trimiterii în judecată este în mod vădit nefondată şi trebuie respinsă, deoarece suspendarea sa era obligatorie şi automată conform Legii nr. 188/1999 şi nimic din această lege nu arată că scopul măsurii de suspendare ar fi unul punitiv, ci mai degrabă de precauţie şi provizoriu, în măsura în care priveşte apărarea interesului public prin suspendarea din funcţie a unei persoane acuzate de comiterea unei infracţiuni de serviciu şi, astfel, de prevenire a altor posibile acte similare sau consecinţe ale unor asemenea acte (paragraful 19). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai reţinut că, şi în absenţa unui scop punitiv, trebuie evaluat impactul acestei măsuri asupra drepturilor individuale apărate la art. 6 paragraful 2 din Convenţie şi, în mod special, trebuie să se ţină seama de garanţiile prevăzute de lege în acest sens, menţionând că dispoziţiile relevante din Legea nr. 188/1999 prevăd că, la terminarea procesului, persoana este repusă în funcţie dacă nu a fost găsită vinovată, cu plata retroactivă a salariului (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 242 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 24 iulie 2017, paragraful 19). 19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dragoş Cristian Coman în Dosarul nr. 6.203/120/2017 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 86 alin. (2) şi ale art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 14 septembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Bianca Drăghici