Decizia Nr.570 din 29.05.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/1998 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, excepţie invocată de Vasile Costea, Cătălina Costea, Sorin Mărginean, Carmen Angela Mărginean, Mihai Elekes, Maria Balazs, Dorel Eugen Sauca şi Demeter Árpád în Dosarul nr. 16.230/211/2006 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.293D/2011.La apelul nominal răspunde avocat Dorin Mircea Mischian, cu delegaţie depusă la dosar, pentru autorii excepţiei Vasile Costea, Cătălina Costea, Mihai Elekes, Sorin Mărginean, Carmen Angela Mărginean şi Dorel Eugen Sauca, precum şi pentru partea Ioan Florin Morariu. Lipsesc celelalte părţi, procedura de citare fiind legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra faptului că dezbaterile iniţiale au avut loc la data de 19 ianuarie 2012 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 26 ianuarie 2012. La această dată, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată, potrivit prevederilor art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru 2 februarie 2012, dată la care, având în vedere necesitatea lămuririi suplimentare a unor aspecte, în temeiul dispoziţiilor art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus redeschiderea dezbaterilor pentru data de 14 februarie 2012. La această dată, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată la acest termen, potrivit art. 51 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus redeschiderea dezbaterilor pentru data de 6 martie 2012, dată la care, având în vedere imposibilitatea întrunirii majorităţii cerute de prevederile art. 51 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 47/1992, precum şi necesitatea formulării unei adrese către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj, Curtea a dispus redeschiderea dezbaterilor în data de 24 aprilie 2012. La această dată, având nevoie de timp pentru continuarea dezbaterilor, în temeiul art. 145 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus continuarea dezbaterilor pentru data de 10 mai 2012, dată la care, având în vedere imposibilitatea întrunirii majorităţii cerute de prevederile art. 51 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus redeschiderea dezbaterilor pentru data de 29 mai 2012.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepţiei, care solicită admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată. Arată că, în prezenta cauză, autorii excepţiei de neconstituţionalitate sunt persoane fizice care au dobândit, în temeiul prevederilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, dreptul de proprietate privată asupra apartamentelor situate în imobilul prevăzut la poziţia 12 din anexa care face parte integrantă din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/1998. Aşadar, în ceea ce priveşte deciziile Curţii Constituţionale nr. 234 din 20 decembrie 1999 şi nr. 923 din 23 iunie 2009, prin care au fost admise, în parte, excepţii de neconstituţionalitate similare, există o diferenţă doar între actul juridic de dobândire a dreptului de proprietate privată, de către autorii excepţiilor de neconstituţionalitate soluţionate prin deciziile anterior citate, faţă de cel al autorilor excepţiei din prezenta cauză.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că, în raport cu copiile documentaţiei de intabulare a imobilului prevăzut la poziţia 12 din anexa care face parte integrantă din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/1998, comunicate la dosarul cauzei de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj, în cauză sunt incidente soluţia şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 923 din 23 iunie 2009.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 14 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 16.230/211/2006, Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/1998 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, excepţie invocată de Vasile Costea, Cătălina Costea, Sorin Mărginean, Carmen Angela Mărginean, Mihai Elekes, Maria Balasz, Dorel Eugen Sauca şi Demeter Árpád într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii privind constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare a unor apartamente, situate în imobilul din Cluj-Napoca, Piaţa Unirii nr. 11, judeţul Cluj, imobil ce figurează la poziţia 12 din anexa care face parte integrantă din OUG a Guvernului nr. 13/1998.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că actul normativ criticat este neconstituţional în măsura în care dispune restituirea unor bunuri imobile care la momentul intrării sale în vigoare se aflau în proprietatea unor persoane fizice. Arată că imobilul în litigiu, deşi figurează printre imobilele prevăzute în cuprinsul anexei la acest act normativ, nu se afla în proprietatea statului, ci în proprietatea unor persoane fizice, motiv pentru care Guvernul nu putea dispune de aceste bunuri prin ordonanţă de urgenţă. Invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 234 din 20 decembrie 1999 şi nr. 923 din 23 iunie 2009, prin care a fost admisă, în parte, excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/1998, în cauze similare cu cea dedusă judecăţii în prezent. Precizează că actul normativ criticat contravine dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 şi 136, deoarece cerinţele acestor texte nu au fost îndeplinite, câtă vreme, pe de o parte, nu erau întrunite condiţiile şi procedura prevăzute de Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru o cauză de utilitate publică, iar, pe de altă parte, despăgubirile nu au fost acordate în prealabil, conform art. 44 alin. (3) din Constituţie. Invocă şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume hotărârile din 5 noiembrie 2002 şi 16 octombrie 2006, pronunţate în cauzele Pincovā şi Pinc împotriva Republicii Cehe, paragraful 58, şi, respectiv, Raicu împotriva României, paragraful 37, prin care s-a statuat că persoanele care şi-au dobândit bunurile cu bună-credinţă nu trebuie să fie puse în situaţia de a suporta povara responsabilităţii statului care a confiscat odinioară aceste bunuri.Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, arătând că actul normativ criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ce garantează şi ocrotesc proprietatea privată, dat fiind faptul că, la data adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/1998, imobilele la care face referire acest act normativ nu se mai aflau în proprietatea statului, astfel încât acesta nu mai putea dispune de ele.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.Avocatul Poporului consideră că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/1998 sunt neconstituţionale. În acest sens, apreciază că prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (1) şi (2) şi ale art. 136 în măsura în care imobilul din prezenta cauză nu se mai află în proprietatea statului, ci constituie obiect al dreptului de proprietate privată, situaţie în care Guvernul nu poate să dispună prin ordonanţă de urgenţă de acest bun. Totodată, reţine ceea ce a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 234 din 20 decembrie 1999, că într-un stat de drept, conform art. 1 alin. (3) din Constituţie, repararea unui act injust nu se poate realiza decât prin recurgerea la proceduri legale, care să nu contravină dispoziţiilor constituţionale şi obligaţiilor ce decurg din tratatele şi documentele internaţionale pe care statul român şi le-a asumat şi a căror respectare este obligatorie, conform art. 11 şi 20 din Constituţie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.În temeiul art. 76 din Legea nr. 47/1992, au fost solicitate Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj documentele de intabulare pentru imobilul situat în Cluj-Napoca, Piaţa Unirii nr. 11, judeţul Cluj.Prin Adresa nr. 3.235 din 2 aprilie 2012, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2.493 din 5 aprilie 2012, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj a transmis cărţile funciare privitoare la imobilul situat în Cluj-Napoca, Piaţa Unirii nr. 11, judeţul Cluj, precum şi actele care au stat la baza înscrierii.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autorilor excepţiei, documentele solicitate Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/1998 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 8 iulie 1998, aprobată prin Legea nr. 458/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 817 din 19 noiembrie 2003.Actul normativ criticat cuprinde 3 articole, cu următorul conţinut:– Art. 1: „Clădirile, împreună cu terenul aferent, cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă, care au aparţinut comunităţilor (organizaţii, culte religioase) cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România şi au fost trecute după anul 1940 în patrimoniul statului român prin măsuri de constrângere, confiscare, naţionalizare sau manevre dolosive, se restituie titularilor sau succesorilor acestora.“;

– Art. 2: „(1) În scopul verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 1, se instituie, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, o comisie specială formată, pe baze paritare, din reprezentanţi ai Guvernului şi ai comunităţilor prevăzute în anexă.
(2) Comisia va stabili succesorii din cadrul comunităţilor care vor redobândi dreptul de proprietate asupra imobilelor revendicate şi va avea sarcina de a întocmi, pe bază de acte doveditoare, documentaţia pentru fiecare imobil în parte. Transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilelor cuprinse în anexă va avea loc la data semnării protocolului redactat de comisie.
(3) Comisia prevăzută la acest articol este abilitată să examineze, cu respectarea aceleiaşi proceduri, cererile de restituire şi a altor imobile din această categorie, care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România. După identificarea acestor imobile, comisia va supune Guvernului propuneri corespunzătoare.“;

– Art. 3: „Transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile prevăzute la art. 1 se va realiza la data încheierii protocoalelor de predare-preluare între actualii deţinători ai imobilelor şi succesorii stabiliţi, menţionând concret drepturile actualilor deţinători.“Între cele 17 imobile prevăzute în anexa la ordonanţa de urgenţă se află, la poziţia 12, imobilul situat în Cluj-Napoca, Piaţa Unirii nr. 11, judeţul Cluj, cu indicarea următoarelor menţiuni: titular actual al dreptului de proprietate - Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca; destinaţia iniţială - Sediul Societăţii Muzeului Ardelean; folosinţa actuală - magazine, locuinţe, sediul Asociaţiei Mondiale a Românilor Liberi; temei juridic al trecerii imobilului în proprietatea statului - Decretul nr. 218/1960; Decizia Ministerului Justiţiei nr. 86.311/1949; solicitant al restituirii -– comunitatea maghiară din România. În opinia autorilor excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 - Dreptul de proprietate privată şi în art. 136 - Proprietatea. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente: Prin deciziile nr. 234 din 20 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 11 aprilie 2000, şi nr. 923 din 23 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 29 iulie 2009, ale căror considerente de principiu sunt valabile şi în prezenta cauză, Curtea a admis, în parte, excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/1998 şi a constatat că acestea sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte restituirea către comunitatea maghiară din România, respectiv către comunitatea sârbilor din România a imobilelor prevăzute la poziţia 11 din anexa ce face parte integrantă din ordonanţa de urgenţă criticată, unul aflat în proprietatea Societăţii Comerciale „Tim Press“ - S.A. din Timişoara şi celălalt, de la poziţia 8 din aceeaşi anexă, aflat în proprietatea Societăţii Comerciale „Indus“ - S.R.L. din Timişoara. Curtea a reţinut că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/1998, Guvernul a dispus restituirea către foştii proprietari - diferite comunităţi ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România - a imobilelor prevăzute în anexa care face parte integrantă din ordonanţa de urgenţă. Curtea a constatat că imobilele prevăzute la poziţiile 11, respectiv 8 din aceeaşi anexă „constituie proprietatea privată (...) şi beneficiază de protecţia proprietăţii private, instituită prin art. 41 alin. (1) şi (2), [devenit art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţia revizuită în 2003], precum şi prin art. 135 alin. (6) din Constituţie [devenit art. 136 alin. (5) din Constituţie]. De aceea, Guvernul nu poate să dispună prin ordonanţă de urgenţă de acest bun care nu se mai află în proprietatea statului.“ Curtea a reţinut totodată că, în conformitate cu regimul constituţional al dreptului de proprietate, naţionalizarea este inadmisibilă. Trecerea în proprietatea statului a unor bunuri proprietate privată se poate realiza prin expropriere, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 44 alin. (3) şi (6) din Constituţie, sau prin confiscare, în cazul bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii, în condiţiile prevăzute la alin. (9) al aceluiaşi articol. Totodată, Curtea a statuat că, deşi în art. 3 al ordonanţei de urgenţă se prevede că „Transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile prevăzute la art. 1 se va realiza la data încheierii protocoalelor de predare-preluare între actualii deţinători ai imobilelor şi succesorii stabiliţi, menţionând concret drepturile actualilor deţinători“, ceea ce ar putea sugera şi o eventuală despăgubire, aceasta nu este de natură să modifice concluzia referitoare la neconstituţionalitatea ordonanţei de urgenţă cu privire la restituirea imobilelor în cauză, întrucât, astfel cum prevede art. 44 alin. (3) din Constituţie, „Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire“. Pe de altă parte, s-a mai statuat în deciziile menţionate, întrun stat de drept, conform art. 1 alin. (3) din Constituţie, repararea unui act injust nu se poate realiza decât prin recurgerea la proceduri legale, care să nu contravină dispoziţiilor constituţionale şi obligaţiilor ce decurg din tratatele şi documentele internaţionale pe care statul român şi le-a asumat şi a căror respectare este obligatorie, conform dispoziţiilor art. 11 şi art. 20 din Constituţie. Aceste considerente de principiu cuprinse în deciziile Curţii Constituţionale nr. 234 din 20 decembrie 1999 şi nr. 923 din 23 iunie 2009 sunt valabile şi în prezenta cauză, unde sunt relevate aceleaşi motive de neconstituţionalitate ale actului normativ criticat, prin raportare la o situaţie de fapt similară. Astfel, în cauza de faţă, potrivit cărţilor funciare nr. 134.388, nr. 134.389, nr. 255.994 şi nr. 255.994-C1, autorii excepţiei apar ca fiind proprietari ai mai multor apartamente situate în imobilul din Cluj-Napoca, Piaţa Unirii nr. 11, judeţul Cluj, imobil ce figurează la poziţia 12 din anexa care face parte integrantă din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/1998, în temeiul unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, înainte de emiterea de către Guvern a ordonanţei de urgenţă criticate. Prin urmare, în ceea ce priveşte imobilele ce apar ca fiind în proprietatea privată a autorilor excepţiei, în situaţia în care au fost legal dobândite, restituirea către comunitatea maghiară din România este neconstituţională, fiind în contradicţie cu principiul constituţional al garantării şi ocrotirii proprietăţii private, de vreme ce imobilele în cauză nu se mai aflau în proprietatea statului român la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/1998. În acest context, măsura legislativă criticată este de natură să conducă la înfrângerea principiului securităţii raporturilor juridice civile, principiu ce constituie o dimensiune fundamentală a statului de drept, astfel cum acesta este consacrat în mod expres prin dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală. În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, spre exemplu, în Hotărârea din 2 noiembrie 2010, pronunţată în Cauza Ştefănică şi alţii împotriva României, paragraful 31, că principiul securităţii raporturilor juridice decurge din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi constituie unul dintre elementele de bază ale statului de drept. Curtea constată că includerea în sfera de reglementare a ordonanţei de urgenţă criticate a unor imobile ce anterior au intrat sub incidenţa prevederilor Legii nr. 112/1995 creează un climat de instabilitate legislativă, ceea ce în ultimă instanţă este de natură să conducă la nesocotirea principiului aşteptărilor legitime ale cetăţenilor în raport de evoluţia reglementărilor legale. În acelaşi sens, jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a recunoscut în mod implicit necesitatea respectării aşteptărilor legitime ale cetăţenilor cărora li se adresează o reglementare legală, spre exemplu, în Hotărârea din 15 iulie 2004, pronunţată în Cauza C-459/02 - Willy Gerekens şi Asociaţia agricolă Procol pentru promovarea comercializării produselor lactate împotriva Marelui Ducat al Luxemburgului, paragrafele 23 şi 24, sau Hotărârea din 29 iunie 2010, pronunţată în Cauza C-550/09 - Proces penal împotriva lui E. şi F., paragraful 59. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite, în parte, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/1998 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, excepţie ridicată de Vasile Costea, Cătălina Costea, Sorin Mărginean, Carmen Angela Mărginean, Mihai Elekes, Maria Balazs, Dorel Eugen Sauca şi Demeter Árpád în Dosarul nr. 16.230/211/2006 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă, şi constată că prevederile referitoare la imobilul situat în Cluj-Napoca, Piaţa Unirii nr. 11, judeţul Cluj, prevăzut la poziţia 12 din anexa care face parte integrantă din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/1998, sunt neconstituţionale, în măsura în care privesc imobilele legal dobândite în proprietate privată înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/1998. Definitivă şi general obligatorie. Prezenta decizie se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 mai 2012. PREŞEDINTE, ACSINTE GASPAR Magistrat-asistent, Irina Loredana Gulie OPINIE SEPARATĂÎn dezacord cu soluţia adoptată - cu majoritate de voturi - prin Decizia nr. 570 din 29 mai 2012, consider că excepţia de neconstituţionalitate formulată trebuia respinsă ca inadmisibilă, întrucât a vizat, în principal, lămurirea unor probleme de fapt cu privire la situaţia juridică a imobilului din Piaţa Unirii nr. 11, ClujNapoca, judeţul Cluj; or, soluţionarea unor asemenea chestiuni excedează sferei de competenţă a Curţii Constituţionale, astfel cum se va desprinde din cele ce vor fi arătate în continuare.I. O primă problemă de fapt ridicată o reprezintă stabilirea titularului dreptului de proprietate asupra imobilului din Piaţa Unirii nr. 11, Cluj-Napoca, judeţul Cluj. Pentru această operaţiune de fapt, trebuie a fi verificate şi examinate actele dosarului de fond, precum şi administrarea altor dovezi necesare. Numai instanţa judecătorească este competentă să tranşeze aspectele de fapt ale cauzei, şi nu Curtea Constituţională. De aceea, instanţa judecătorească este cea care urmează să decidă între două ipoteze de fapt posibile, şi anume:a)dacă imobilul în cauză a fost în permanenţă şi în mod neîntrerupt în proprietatea Societăţii Muzeului Ardelean, începând cu anul 1938, fiind preluat abuziv fără titlu valabil de stat în anii 1949-1950;b)dacă imobilul a fost preluat abuziv cu titlu valabil de stat în anii 1949-1950.II. A doua problemă de fapt este aceea că, în funcţie de concluzia la care va ajunge instanţa judecătorească în privinţa punctului I, tot ea urmează să hotărască atât cu privire la valabilitatea actelor de înstrăinare şi intabulare a unor părţi din acest imobil, acte ce datează din perioada 1997-2002, cât şi cu privire la aplicarea în speţă a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/1998, fără a fi nevoie de o decizie sub rezervă de interpretare a Curţii Constituţionale, precum cea de faţă. III. Pentru a se putea soluţiona cele două probleme de fapt ridicate, trebuie avute în vedere cel puţin următoarele aspecte de fapt: a)Dreptul de proprietate al Societăţii Muzeului Ardelean [în continuare - SMA] asupra imobilului din Piaţa Unirii nr. 11, Cluj-Napoca, judeţul Cluj, a fost intabulat la 8 martie 1938 în Cartea funciară nr. 1.004.Prin Decizia Ministerului de Justiţie nr. 86.311/1949¹, act care nu se mai regăseşte în materialitatea sa nici la Arhivele Naţionale, SMA este desfiinţată, iar imobilul din Piaţa Unirii nr. 11 „a fost preluat în proprietatea statului“ prin Procesul-verbal din 21 februarie 1950 în baza Ordinului Ministerului Afacerilor Interne - Departamentul Gospodărie Locală - Direcţia Economică Locală sub nr. 33.324/V/1949 (a se vedea Dosarul Judecătoriei Cluj nr. 16.230/211/2006, vol. I, p. 56). La data de 30 decembrie 1975, Grupul Întreprinderilor de Gospodărire Comunală şi Locativă al judeţului Cluj (GIGCL) solicită Notariatului de stat al judeţului Cluj - Cartea funciară Cluj împărţirea pe apartamente a imobilului menţionat, deschiderea de cărţi funciare individuale, iar asupra proprietăţii astfel formate să se intabuleze dreptul de proprietate în favoarea statului român şi dreptul de administrare operativă în favoarea GIGCL. Prin încheierea din 28 februarie 1976, pronunţată în Dosarul nr. 28/1975 al fostului Notariat de stat al judeţului Cluj, cererea este respinsă, întrucât „petenta nu are calitatea de a solicita această împărţire deoarece imobilul sub B.1. figurează ca proprietate a Societăţii Muzeului Ardelean. Se respinge fără notare în cartea funciară (...)“. Plângerea formulată împotriva acestei încheieri este respinsă prin sentinţa Judecătoriei Cluj-Napoca nr. 5.434 din 25 octombrie 1991, arătându-se că „trecerea imobilelor în proprietatea statului poate să aibă loc numai în baza legii şi deciziei administrative ori potrivit unei hotărâri judecătoreşti, ceea ce în speţă nu există, procesul-verbal de inventariere neconstituind titlul de dobândire al unui drept real“. ¹Act ilegal prin prisma dispoziţiilor art. 25 şi 26 din Legea nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asociaţii şi Fundaţii), publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 27 din 6 februarie 1924, întrucât dizolvarea unei asociaţii putea fi dispusă numai în justiţie şi, în cazuri urgente, de Consiliul de miniştri, nicidecum de Ministerul de Justiţie. Rezultă, în mod clar, că imobilul în litigiu nu a fost intabulat în proprietatea statului. b)Societatea Muzeului Ardelean, la data de 21 august 1992, solicită în faţa Judecătoriei Cluj-Napoca constatarea „nulităţii absolute a confiscării“ imobilului dispusă prin Decizia Ministerului de Justiţie nr. 86.311/1949. Cererea este respinsă de judecătorie prin Sentinţa nr. 10.606 din 26 octombrie 1994, sentinţa fiind menţinută în apel şi recurs (a se vedea Dosarul nr. 16.230/211/2006 al Judecătoriei Cluj, vol. I, p. 250-256).Principalul motiv al respingerii cererii a fost acela că nou- înfiinţata SMA nu a dovedit că este continuatoarea vechii SMA desfiinţate prin decizia sus-menţionată, chestiune lămurită în momentul de faţă prin art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/1998. Nu în ultimul rând, se cuvine a se menţiona că şi instanţa de recurs a subliniat că „imobilul despre care [reclamanta, respectiv SMA - sn] susţine că a făcut obiectul confiscării, figurează şi în prezent intabulat pe Societatea Muzeului Ardelean din 1938 (f. 16, fond)“ (a se vedea Dosarul Judecătoriei Cluj-Napoca nr. 16.230/211/2006, vol. I, p. 256). Cele de mai sus demonstrează faptul că la data intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului², respectiv la 27 august 1995, imobilul în cauză nu era în proprietatea statului român, fiind doar preluat fără titlu în mod abuziv de acesta. SMA nefiind persoană fizică nu putea beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de art. 1 din lege, astfel încât chiriaşii au încheiat, în temeiul art. 9 din lege, contracte de cumpărare cu privire la „apartamentele“ din imobil. Însă acest imobil nu a fost trecut la data dobândirii apartamentelor de către chiriaşi în proprietatea statului³ şi, pe cale de consecinţă, nu putea face obiectul aplicării art. 9 alin. 1 din Legea nr. 112/1995. În pofida acestui fapt, în perioada 28 august 1997 - 27 mai 1998, Societatea Comercială „Construct Ardealul“ - S.A. din Cluj-Napoca vinde 7 apartamente (conform Legii nr. 112/1995), iar în contractele de vânzare-cumpărare⁴ acestea figurează cu nr. topo 380/1/II, 380/1/III, 380/1/IV, 380/1/VI, 380/1/VII, 380/1/X şi 380/1/XII al CF nr. 1.004. Aceste numere topo nu există în CF nr. 1.004. Astfel, autorităţile publice au deţinut bunul imobil fără titlu valabil, or, în această situaţie, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 73 din 19 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, nu ar fi putut încheia, în niciun caz, acte de dispoziţie, în speţă, înstrăinare, asupra acestuia. Referitor la buna sau reaua-credinţă a cumpărătorilor, se constată că aceştia, anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, au fost notificaţi în cursul anului 1996 că imobilul este în litigiu (a se vedea notificările nr. 6.007-6.014 din 28 noiembrie 1996); mai mult, în CF nr. 1.004 s-a şi notat la data de 26 martie 1998⁵ că imobilul face obiectul unei acţiuni civile (restituire). La data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/1998 - şi anume 8 iulie 1998 -, în CF nr. 1.004, SMA figura ca unic proprietar al imobilului. În baza unei cereri înregistrate sub nr. 12.130 din 30 iunie 1999 „şi a documentaţiei tehnice anexate asupra imobilului de sub P.I.1 transcris din CF nr. 1.004 se intabulează dreptul de proprietate în favoarea 1. Statului român în administrarea operativă a 2. Consiliului local al mun. Cluj-Napoca“. Astfel, se deschid două noi cărţi funciare, respectiv nr. 134.388 şi nr. 134.389⁶, în privinţa unei „case cu 13 apartamente“ de la adresa P-ţa Unirii nr. 11. Ulterior, în aceste cărţi funciare, sunt astfel intabulate cele 13 apartamente. Deci, este cert că dreptul de proprietate al statului român asupra bunului imobil în cauză este intabulat ulterior adoptării ordonanţei de urgenţă criticate. Cum până la apariţia Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996⁷ intabularea unui drept de proprietate în cartea funciară era constitutivă de drept, iar actele din 1949 şi 1950, astfel cum reiese din sentinţa Judecătoriei Cluj-Napoca nr. 5.434 din 25 octombrie 1991, nu puteau determina înscrierea unui drept de proprietate în cartea funciară, înseamnă că înscrierea dreptului de proprietate al statului în anul 1999 putea fi făcută în baza unui alt act translativ de proprietate, act ce nu există. CF nr. 1.004 există în continuare, dovadă fiind faptul că cererea de sistare (încetare) a CF nr. 1.004, pe motiv că imobilul ar fi transcris în CF nr. 134.388 şi nr. 134.389, a fost respinsă prin încheierea nr. 8.056 din 30 aprilie 2004 (a se vedea Dosarul Judecătoriei Cluj-Napoca nr. 16.230/211/2006, vol. II, p. 12). În consecinţă, faptul că s-au deschis două cărţi funciare (CF nr. 134.388 şi nr. 134.389) în care imobilul topo „380 (casă din piatră)“ din CF nr. 1.004 este „înregistrat“ cu nr. topo „380/1/(casă cu 13 apartamente)“ nu demonstrează decât că se impune exercitarea unui control judecătoresc asupra modului în care autorităţile locale au înţeles să aplice legea. O atare chestiune nu angajează competenţa Curţii Constituţionale şi nu are nicio incidenţă cu privire la constituţionalitatea ordonanţei de urgenţă criticate. IV. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/1998 nu produce nicio naţionalizare, ci cuprinde practic o măsură tehnică de revenire de facto a imobilului în deplina proprietate a titularului de drept, titular care, de fapt, nicicând nu şi-a pierdut dreptul de proprietate asupra acestuia. Se mai reţine că, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 73 din 19 iulie 1995, un astfel de proprietar precum cel în cauză nu a pierdut nicicând dreptul său de proprietate, iar statul român nu a devenit nicicând proprietar al imobilului. De aceea, statul român nu poate dispune de imobil, nu îl poate împărţi în apartamente, nu îl poate intabula şi nu îl poate înstrăina. Un neproprietar nu poate dispune de bunul imobil al altui proprietar. V. Prin Decizia nr. 8 din 16 ianuarie 2001⁸, Curtea Constituţională a reţinut, raportat la o critică de neconstituţionalitate similară celei de faţă, că „în cauză nu este ridicată problema legitimităţii constituţionale a textului criticat al ordonanţei de urgenţă [Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/1998], ci se solicită Curţii verificarea unei situaţii de fapt, fiind criticată însăşi lipsa de concordanţă a acestui text cu realitatea, problemă a cărei clarificare nu intră în competenţa instanţei de contencios constituţional“. Atât în decizia menţionată, cât şi în cea care face obiectul prezentei opinii separate, este contestat acelaşi lucru, respectiv „lipsa de concordanţă a [unui] text cu realitatea“, în sensul că imobilele prevăzute la poziţiile 12 şi 13 nu sunt proprietatea Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca sau Academiei Române, după caz, la momentul emiterii ordonanţei de urgenţă. ² Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din data de 29 noiembrie 1995. ³ Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, a stabilit că „statul nefiind proprietar, asemenea imobile nu pot fi incluse în categoria celor avute în vedere într-o lege al cărei obiect este reglementarea situaţiei juridice a locuinţelor trecute în proprietatea statului“. ⁴ Contracte încheiate în baza protocolului nr. 28.871 din 30 iulie 1996 semnat între Consiliul Local Cluj-Napoca şi Societatea Comercială „Construct Ardealul“ - S.A. din Cluj-Napoca prin care aceasta din urmă preia în administrare imobilul din CF 1.004. 5 Nota bene: unul dintre contractele de vânzare-cumpărare a fost semnat ulterior acestei date, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 36.317/ 27 mai 1998 aferent apartamentului nr. 2 al imobilului. ⁶ Actualele CF nr. 255.994 şi CF nr. 255.994-C1 provenite din conversia de pe hârtie a cărţilor funciare menţionate. ⁷ Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 3 martie 2006, iar art. 25 a fost abrogat prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. ⁸ Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 19 aprilie 2001. Or, astfel cum a subliniat Curtea, o stare de fapt nu poate face obiectul controlului de constituţionalitate. De aceea, în măsura în care instanţa judecătorească va constata că realitatea este diferită de ceea ce prevede norma criticată, nu o va aplica, dar dacă va constata că aceasta este concordantă cu realitatea, va aplica textul ordonanţei de urgenţă. VI. Consider că legiuitorul delegat a fost în drept să stabilească restituirea bunului imobil în cauză comunităţii maghiare în măsura în care acesta era deţinut de către stat la momentul adoptării ordonanţei de urgenţă. Aspectele pe care le-am învederat în prezenta opinie separată demonstrează clar că acestea sunt probleme particulare care trebuie tranşate de instanţa judecătorească. VII. În consecinţă, apreciez că prezenta decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate şi de constatare sub rezervă de interpretare a neconstituţionalităţii dispoziţiilor în cauză „în măsura în care privesc imobilele legal dobândite în proprietate privată înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/1998“ echivalează practic cu o respingere ca inadmisibilă a excepţiei, întrucât tot instanţei judecătoreşti îi revine rolul de a stabili situaţia de fapt şi, ulterior, în măsura în care se găseşte în ipoteza normei criticate, să o aplice. VIII. Pentru toate cele de mai sus expuse, consider că excepţia de neconstituţionalitate trebuia respinsă ca inadmisibilă, problemele ridicate vizând esenţialmente chestiuni de interpretare şi aplicare a legii, precum de stabilire a stării de fapt, aspecte care, în mod vădit, excedează controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională. Judecător, Puskás Valentin Zoltán