Decizia Nr.62 din 31.01.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 şi art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ilie-Iulian Dascălu în Dosarul nr. 2.549/311/2011 al Judecătoriei Slatina - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului nr. 1.344D/2011 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a depus o cerere de judecare în lipsă.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta, formulată la procurorul ierarhic superior, conform dispoziţiilor art. 278 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, constituie o veritabilă cale de atac, motiv pentru care nu se poate susţine încălcarea prin textele criticate a dispoziţiilor constituţionale şi europene invocate de autorul excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 9 noiembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 2.549/311/2011, Judecătoria Slatina - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 şi art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ilie-Iulian Dascălu într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals intelectual şi fals în declaraţii, prevăzute la art. 215, 289 şi 292 din Codul penal.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că inadmisibilitatea plângerii formulate împotriva soluţiei de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior, prevăzută la art. 278 alin. 2¹ din Codul de procedură penală, precum şi rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate de judecătorie în soluţionarea plângerii formulate împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale ori împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu, conform art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală, pot duce la măsuri arbitrare şi că efectul aplicării textelor criticate constă în încălcarea cu reavoinţă a drepturilor privind exercitarea căilor de atac şi în limitarea accesului liber la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil.Judecătoria Slatina - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, instanţa arată că dispoziţiile legale criticate nu contravin normelor constituţionale şi celor europene invocate de autorul excepţiei, întrucât împotriva actelor procurorului poate fi făcută plângere la procurorul ierarhic superior, iar împotriva soluţiei de respingere a acestuia din urmă persoana nemulţumită poate face plângere la judecătoria căreia i-ar reveni competenţa să judece în primă instanţă, fiind asigurat astfel dreptul la un recurs efectiv. Se apreciază, de asemenea, că dispoziţiile modificatoare ale Legii nr. 202/2010 au ca efect împiedicarea tergiversării soluţionării cauzelor.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului arată că textele criticate sunt constituţionale şi invocă în acest sens decizii ale Curţii Constituţionale, ca de exemplu Decizia nr. 1.279 din 25 noiembrie 2008 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 17 decembrie 2008), Decizia nr. 1.041 din 14 iulie 2009 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 659 din 3 octombrie 2009) şi Decizia nr. 1.176 din 17 septembrie 2009 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 21 octombrie 2009).Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 278 şi art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală. Din analiza dosarului Curtea reţine însă că autorul excepţiei critică, în realitate, dispoziţiile art. 278 alin. 2¹ şi art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală, texte asupra cărora urmează a se pronunţa prin prezenta decizie.Textele criticate au următorul cuprins:– Art. 278 alin. 2¹: „Plângerea formulată împotriva soluţiei de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior este inadmisibilă.“;

– Art. 278¹ alin. 10: „Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 este definitivă.“Se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 21 - Accesul liber la justiţie, precum şi prevederile art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele: Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 alin. 2¹ din Codul de procedură penală, Curtea reţine că posibilitatea formulării plângerii împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta la procurorul ierarhic superior, conform prevederilor art. 278 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, constituie o garanţie procesuală, iar rămânerea definitivă a soluţiei de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior, potrivit prevederilor art. 278 alin. 2¹, introdus în Codul de procedură penală prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, are ca scop asigurarea celerităţii soluţionării cauzelor penale, nereprezentând un impediment în calea liberului acces la justiţie şi a dreptului la un recurs efectiv, nefiind astfel încălcate dispoziţiile art. 21 din Constituţie şi nici prevederile art. 13 din Convenţie. De asemenea, Curtea reţine că, în faza de urmărire penală, legiuitorul poate opta atât pentru instituirea, cât şi pentru eliminarea unor garanţii procesuale, precum cea din speţă, cu condiţia ca actele organelor de urmărire penală să poată fi cenzurate de instanţa de judecată. Or, în cazul de faţă, rămânerea definitivă a soluţiei de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior, potrivit dispoziţiilor art. 278 alin. 2¹ din Codul de procedură penală, nu înlătură dreptul părţii interesante de a formula plângere, în condiţiile art. 278¹ alin. 1, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei de clasare şi nici dreptul de a beneficia de garanţiile procesuale care însoţesc faza judecăţii propriu-zise şi de căile de atac prevăzute de lege în cazul trimiterii în judecată. Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală, de exemplu, prin Decizia nr. 1.456 din 3 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 12 decembrie 2011. Cu acest prilej Curtea a arătat că împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii, astfel încât reglementarea căilor de atac împotriva hotărârii prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278¹ din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea acesteia şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 125 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2011, respectiv Decizia nr. 1.131 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011. Întrucât, faţă de cele examinate de Curtea Constituţională, nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei la care s-a făcut referire, cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 alin. 2¹ şi art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ilie-Iulian Dascălu în Dosarul nr. 2.549/311/2011 al Judecătoriei Slatina - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din 31 ianuarie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop