DECIZIE Nr. 7 din 22 decembrie 1998
ACT EMIS DE: CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE - SECTIILE UNITE -
Dosarul nr. 9/1998
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 64 din 16 februarie 1999
Sub presedintia presedintelui Curtii Supreme de Justitie, Sorin Moisescu,
s-a luat in examinare recursul in interesul legii, declarat de procurorul
general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, referitor la
aplicarea dispozitiilor art. 299 din Codul de procedura civila privind
hotararile pronuntate in apel supuse recursului.
Ministerul Public a fost reprezentat de prim-adjunctul procurorului general
Ion Ionescu, care a sustinut recursul in interesul legii, cerand sa se constate
ca sunt supuse recursului si deciziile date in apel, prin care cauzele se
trimit spre rejudecare ca urmare a desfiintarii sentintelor pronuntate in prima
instanta.
SECTIILE UNITE,
deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:
In aplicarea dispozitiilor art. 299 din Codul de procedura civila,
referitoare la hotararile care sunt supuse recursului, instantele judecatoresti
nu au un punct de vedere unitar.
Astfel, unele instante au considerat inadmisibile recursurile declarate
impotriva deciziilor date in apel prin care, desfiintandu-se sentintele
pronuntate in prima instanta, s-a dispus trimiterea cauzelor spre rejudecare.
In motivarea acestei solutii, facandu-se referire la prevederile inscrise
in art. 377 alin. 1 si in art. 299 din Codul de procedura civila, s-a invederat
ca decizia prin care instanta de apel desfiinteaza sentinta si trimite cauza
spre rejudecare nu este o hotarare definitiva, ci are caracter intermediar,
nerezolvand fondul pricinii.
Alte instante, dimpotriva, s-au pronuntat in sensul ca sunt supuse
recursului si deciziile instantei de apel prin care, desfiintandu-se sentintele
date in prima instanta, cauzele se trimit pentru o noua judecata.
In sprijinul acestei solutii au fost invocate prevederile art. 299 din
Codul de procedura civila, care nu fac nici o distinctie intre hotararile date
in apel care pot fi atacate cu recurs, ceea ce impune concluzia ca sunt
susceptibile de a fi atacate cu recurs toate hotararile pronuntate in apel,
inclusiv cele prin care cauzele se trimit spre rejudecare ca urmare a
desfiintarii sentintelor pronuntate in prima instanta.
Aceste din urma instante au procedat corect.
Prin art. 299 din Codul de procedura civila se prevede ca "hotararile
date fara drept de apel, cele date in apel, precum si, in conditiile prevazute
de lege, hotararile altor organe cu activitate jurisdictionala sunt supuse
recursului".
Din acest text de lege rezulta, astfel, ca sunt supuse recursului, in
primul rand, hotararile date fara drept de apel, cum sunt cele la care se
refera art. 22, 247, 252, 273, 366, 550 si 551 din Codul de procedura civila,
hotararile pronuntate in materia contraventiilor reglementate prin Legea nr.
32/1968 sau in temeiul art. 16 alin. 2 din Legea nr. 29/1990.
Mai rezulta, de asemenea, ca sunt supuse recursului hotararile date in
apel, precum si, in conditiile stabilite de lege, hotararile altor organe de
jurisdictie.
In legatura cu hotararile date in apel, este de observat ca prin art. 299
din Codul de procedura civila nu se face distinctie intre cele prin care se
rezolva fondul pricinii si cele prin care, desfiintandu-se sentintele
pronuntate in prima instanta, cauzele sunt trimise spre rejudecare.
Nu se poate considera ca o decizie prin care instanta de apel trimite cauza
spre rejudecare ar avea caracter intermediar si ca deci nu ar rezolva procesul,
atata timp cat, printr-o atare hotarare, aceasta instanta se dezinvesteste si
procesul nu va mai fi reluat in fata ei decat, eventual, intr-un nou apel. De
altfel, prin desfiintarea sentintei pronuntate de prima instanta, instanta de
apel solutioneaza cauza in sensul infirmarii rezolvarii date procesului de
judecarea lui in fond, stabilind limitele in care aceasta sa fie reluata.
Prevederii de la art. 297 alin. 1 din Codul de procedura civila "in
cazul in care se constata ca, in mod gresit, prima instanta a rezolvat procesul
fara a intra in cercetarea fondului ori judecata s-a facut in lipsa partii care
nu a fost legal citata, instanta de apel va desfiinta hotararea atacata si va trimite
cauza spre rejudecare primei instante" nu i se poate da alta semnificatie
decat aceea ca solutia pe care o pronunta aceasta instanta intr-un asemenea caz
rezolva cauza prin anularea unei judecati gresit facute si deschide calea unei
judecati in limitele si in conditiile prevazute de lege.
Or, o atare solutie de finalizare a unui ciclu procesual, chiar daca
determina reluarea judecatii cu privire la aceeasi cauza, nu poate da caracter
intermediar hotararii care se pronunta, pentru ca ea nu are ca efect
continuarea judecatii incepute, ca in cazul incheierilor premergatoare, prin
care judecata s-a intrerupt ori i s-a suspendat cursul, ci determina reluarea
judecatii initiale cu toate consecintele inerente unei atare activitati.
Pe de alta parte, nu se justifica nici invocarea prevederilor art. 377
alin. 1 din Codul de procedura civila, deoarece acest text de lege,
referindu-se doar la hotararile definitive apte a fi investite cu formula
executorie potrivit art. 376 din acelasi cod, nu inlatura caracterul definitiv
al deciziei pronuntate in apel, in temeiul art. 297 alin. 1 din Codul de
procedura civila, prin care se desfiinteaza hotararea atacata si se trimite
cauza spre rejudecare primei instante.
De aceea solutia care se impune este ca sunt supuse recursului si deciziile
date in apel prin care cauzele se trimit spre rejudecare ca urmare a
desfiintarii sentintelor pronuntate in prima instanta.
In consecinta, in temeiul art. 25 lit. b) din Legea Curtii Supreme de
Justitie nr. 56/1993, cu modificarile ulterioare, si al art. 329 din Codul de
procedura civila, urmeaza a se admite recursul in interesul legii si a se
stabili ca deciziile date in apel, prin care se desfiinteaza sentintele
pronuntate in prima instanta si se trimit cauzele spre rejudecare, sunt supuse
recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul in interesul legii.
In aplicarea dispozitiilor art. 299 din Codul de procedura civila,
stabileste ca deciziile date in apel, prin care se desfiinteaza sentintele
pronuntate in prima instanta si se trimit cauzele spre rejudecare, sunt supuse
recursului.
Pronuntata la data de 22 decembrie 1998.