DECIZIE Nr.
742 din 24 iunie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 111 alin. (6) din Ordonanta de
urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 570 din 29 iulie 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă -
procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 111 alin. (6) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice,
excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului, în temeiul art. 146 lit. d) din
Constituţie.
La apelul nominal răspunde reprezentantul autorului excepţiei,
doamna Bianca Drăghici, expert pentru probleme juridice în cadrul instituţiei
Avocatului Poporului.
Având cuvântul, autorul excepţiei, prin reprezentantul
său, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost
formulată, reiterând, pe larg, susţinerile formulate în motivarea scrisă depusă
la dosarul cauzei.
Ministerul Public pune concluzii de respingere a
excepţiei ca neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu încalcă
dispoziţiile constituţionale invocate. Se arată că procedura reglementată de
acest text de lege reflectă intenţia legiuitorului de a nu lăsa la liberul
arbitru al reprezentantului poliţiei rutiere prelungirea dreptului de
circulaţie în situaţia vizată de reglementarea criticată, această prelungire
putându-se decide numai ca urmare a propunerii procurorului care efectuează
urmărirea penală sau care exercită supravegherea cercetării penale ori la
propunerea instanţei de judecată care soluţionează cauza penală ori plângerea
introdusă împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei. Mai arată
că nu poate fi ignorat faptul că, potrivit art. 111 alin. (7) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, decizia şefului poliţiei rutiere privind
prelungirea dreptului de circulaţie poate fi atacată la instanţa de contencios
administrativ competentă de orice persoană interesată şi, ca urmare, decizia
finală privind prelungirea dreptului de circulaţie aparţine instanţei de contencios administrativ.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Cu Adresa nr. 2.389 din 12 martie 2008, trimisă Curţii
Constituţionale în temeiul prevederilor art. 146 lit. d) teza finală din
Constituţie, Avocatul Poporului a sesizat direct Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 111 alin. (6) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că
atribuirea în competenţa şefului poliţiei rutiere pe raza căreia s-a comis fapta a dreptului de a dispune cu privire la
prelungirea dreptului de circulaţie, în cazul conducătorului de autovehicul sau
tramvai implicat într-un accident de circulaţie din care a rezultat uciderea
sau vătămarea corporală a unei persoane, lăsând la îndemâna procurorului sau
judecătorului numai atributul propunerii, este în contradicţie flagrantă cu
principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. Astfel, faptul că
şeful poliţiei are, în ipoteza normei legale menţionate, competenţa de a decide
cu privire la propunerea formulată de procuror sau de judecător are
semnificaţia unei ingerinţe a puterii executive în activitatea autorităţii
judecătoreşti. Totodată, se arată că, prin limitarea rolului judecătorului la
formularea unei simple propuneri cu privire la care urmează să decidă şeful
poliţiei rutiere, dispoziţiile art. 111 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată,
instituie „o situaţie atipică, improprie activităţii judecătorului, contrară
prevederilor art. 124 din Constituţie". Se mai arată că textul de lege
criticat încalcă şi normele constituţionale privind rolul Ministerului Public,
prin aceea că reduce rolul procurorului care efectuează urmărirea penală sau
care exercită supravegherea cercetării penale doar la emiterea unei propuneri
în legătură cu prelungirea dreptului de circulaţie, competenţa de a decide cu
privire la prelungirea acestui drept fiind atribuită în mod discreţionar
şefului poliţiei rutiere pe raza căreia s-a comis fapta. In opinia autorului
excepţiei, Avocatul Poporului, „aplicarea textului de lege indicat poate
conduce la situaţia paradoxală în care şeful poliţiei rutiere, ca autoritate
administrativă, să infirme propunerea formulată de procuror care, şi în acest
caz, acţionează în calitate de reprezentant al intereselor generale ale
societăţii şi apărător al drepturilor şi libertăţilor fundamentale".
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) şi
art. 33 din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând sesizarea de neconstituţionalitate, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 32 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie art. 111 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august
2006, cu modificările şi completările ulterioare,
potrivit căruia „Prelungirea dreptului de circulaţie, atunci când dovada
înlocuitoare eliberată în condiţiile alin. (4) prevede acest drept, se poate
dispune, cu câte 30 de zile, de către şeful poliţiei rutiere pe raza căreia s-a
comis fapta, la propunerea procurorului care efectuează urmărirea penală sau
care exercită supravegherea cercetării penale ori la propunerea instanţei de
judecată care soluţionează cauza penală ori plângerea introdusă împotriva
procesului-verbal de constatare a contravenţiei, până la dispunerea neînceperii
urmăririi penale ori scoaterii de sub urmărire penală sau, după caz, până la
rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti".
Autorul excepţiei consideră că prevederile legale
criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind
separaţia puterilor în stat, ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi ale
art. 131 alin. (1) şi (3) privind rolul Ministerului Public.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea reţine următoarele:
Potrivit art. 111 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, „permisul
de conducere al conducătorului de autovehicul sau tramvai, implicat într-un
accident de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vătămarea corporală a
unei persoane, se reţine de către poliţia rutieră dacă autorul accidentului a
încălcat o regulă de circulaţie, eliberându-se dovadă înlocuitoare cu sau fără
drept de circulaţie, în condiţiile stabilite în regulament".
Alin. (6) al art. 111 din acelaşi act normativ,
criticat în prezenta cauză, reglementează procedura prelungirii dreptului de
circulaţie, atunci când dovada înlocuitoare prevăzută de dispoziţiile legale
mai sus citate prevede acest drept. Această procedură implică, pe de o parte,
procurorul sau instanţa de judecată, după caz, iar, pe de altă parte, şeful
poliţiei rutiere. Aşa cum, însă, în mod corect a sesizat autorul excepţiei,
modul în care a fost reglementat rolul autorităţilor mai sus arătate în această
procedură este într-o totală contradicţie cu statutul constituţional al
acestora, precum şi cu principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.
Astfel, potrivit art. 111 alin. (6) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, prelungirea dreptului de circulaţie se poate
dispune de către şeful poliţiei rutiere pe raza căreia s-a comis fapta, la
propunerea procurorului care efectuează urmărirea penală sau care exercită
supravegherea cercetării penale ori la propunerea instanţei de judecată care soluţionează cauza penală ori
plângerea introdusă împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei.
Prin urmare, procurorul sau, după caz, instanţa de judecată au doar prerogativa
de a propune luarea măsurii de prelungire a dreptului de circulaţie, decizia în
acest sens fiind luată de şeful poliţiei rutiere pe raza căreia s-a comis
fapta. Conferind acestuia din urmă prerogativa dispoziţiei, aşadar a
competenţei de a decide cu privire la o propunere formulată de judecător sau de
procuror, dispoziţiile criticate determină o ingerinţă a puterii executive în
activitatea autorităţii judecătoreşti, încălcând astfel prevederile art. 1
alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora „statul se organizează potrivit
principiului separaţiei şi echilibrului puterilor- legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei
constituţionale".
Totodată, reglementarea competenţei unui reprezentant
al puterii executive de a confirma sau infirma actele unui reprezentant al
autorităţii judecătoreşti este în contradicţie şi cu dispoziţiile art. 124
alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora „judecătorii sunt independenţi şi
se supun numai legii". Se încalcă astfel şi prevederile
constituţionale ale art. 131 alin. (1) potrivit cărora, „în activitatea judiciară,
Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără
ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor", câtă vreme şeful poliţiei rutiere poate aprecia şi decide cu
privire la un act prin care Ministerul Public, prin procurori, îşi exercită
prerogativele constituţionale.
Mai mult decât atât, prin acest mod de reglementare, în
sensul că prelungirea dreptului de circulaţie reglementat de art. 111 alin. (6)
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 se poate dispune la
propunerea instanţei de judecată sau a procurorului, se creează practic o
substituire a titularului dreptului de circulaţie - singurul în măsură să
formuleze o cerere cu privire la dreptul său - de către instanţa de judecată
sau procuror, substituire incompatibilă cu statutul constituţional al acestor
autorităţi.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1, 3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 32-33 din Legea
nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată
direct de Avocatul Poporului, în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie, şi
constată că dispoziţiile art. 111 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice sunt
neconstituţionale.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului
şi Guvernului.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 iunie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta