Decizia Nr.849 din 25.11.2020

1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, obiecţie formulată de un număr de 70 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.2. Cu Adresa nr. 2/6.461 din 16 octombrie 2020, secretarul general al Camerei Deputaţilor a trimis Curţii Constituţionale sesizarea formulată, care a fost înregistrată cu nr. 6.375 din 16 octombrie 2020 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.795A/2020.3. În motivarea criticii de neconstituţionalitate raportate la prevederile art. 138 alin. (5) coroborate cu cele ale art. 111 alin. (1) din Constituţie, autorii obiecţiei de neconstituţionalitate arată că „prin stabilirea unor sporuri care în prezent nu sunt reglementate prin legea salarizării unitare, Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Parlamentul procedează la modificarea implicită a Legii nr. 5/2020, Legea bugetului de stat pentru anul 2020, deoarece sunt evidente implicaţiile bugetare ale adaosurilor salariale reglementate prin dispoziţiile de completare adoptate de Camera decizională, Camera Deputaţilor. În contra dispoziţiilor constituţionale şi jurisprudenţei Curţii, legiuitorul a ales să adopte legea fără consultarea Guvernului cu privire la impactul reglementării asupra Legii bugetului de stat pentru anul 2020 nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, nesolicitând fişa financiară obligatorie". Autorii sesizării argumentează criticile formulate prin aceea că, în urma consultării fişei actului normativ înscrise pe pagina de internet a Camerei Deputaţilor, nu rezultă existenţa „unei adrese din partea conducerii Camerei Deputaţilor ori a conducerii comisiilor sesizate cu întocmirea raportului pentru propunerea legislativă PL-x nr. 428/2018 la Camera Deputaţilor". Astfel, Parlamentul, prin Camera decizională, a încălcat dispoziţiile art. 111 alin. (1) teza a doua şi ale art. 138 alin. (5) din Constituţie. În această situaţie, în raport cu argumentele invocate mai sus şi în consonanţă cu deciziile Curţii Constituţionale (Decizia nr. 331 din 21 mai 2019), autorii sesizării solicită constatarea neconstituţionalităţii Legii pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (PL-x nr. 428/2018), în ansamblul său.4. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere.5. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis cu Adresa nr. 2/6.973 din 9 noiembrie 2020, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 7.040 din 10 noiembrie 2020, punctul său de vedere cu privire la sesizarea de neconstituţionalitate, prin care arată că aceasta este neîntemeiată. 6. Cu privire la principiul bicameralismului, preşedintele Camerei Deputaţilor arată că nu poate fi reţinută încălcarea prevederilor art. 61 alin. (2) din Constituţie, întrucât, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale (spre exemplu, Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, sau Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 aprilie 2017, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012), stabilind limitele acestui principiu, Curtea a apreciat că nu poate avea ca efect deturnarea rolului de Cameră de reflecţie a primei Camere sesizate. Este de netăgăduit că principiul bicameralismului presupune atât conlucrarea celor două Camere în procesul de elaborare a legilor, cât şi obligaţia acestora de a-şi exprima prin vot poziţia cu privire la adoptarea legilor. 7. Referitor la critica potrivit căreia există o diferenţă majoră de conţinut juridic şi o configuraţie de structură diferită a celor două forme ale legii, prin forma adoptată de Camera decizională eliminându-se practic prima Cameră din procesul legislativ, arată că este eronată, deoarece „obiectul iniţiativei s-a păstrat, a fost dezbătut, iar amendamentul care a făcut obiectul iniţiativei se regăseşte în forma finală a raportului. Ceea ce se presupune a fi «diferenţe majore» de conţinut nu sunt decât corelări cu actele în vigoare, precum şi o serie de clarificări privind aplicarea sporurilor şi/sau majorărilor de salarii ca urmare a apariţiei unor acte normative al căror conţinut a condus, în timpul aplicării etapizate a Legii nr. 153/2017, la noi diferenţe salariale". 8. În ceea ce priveşte susţinerea autorilor sesizării, conform căreia „după discutarea şi adoptarea acestora în Camera Deputaţilor, procedura obligatorie era aceea de a fi sesizat Senatul [...] deoarece se observă existenţa unui conţinut juridic diferit în raport cu varianta Senatului, un exemplu în acest sens fiind amendamentul admis la alin. (2) şi alin. (3) ale art. 12 din lege prin care a fost înfiinţat un registru unic privind circulaţia şi destinaţia terenurilor agricole situate în extravilan, prin care se modifică competenţa, organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale", preşedintele Camerei Deputaţilor face precizarea că „acest amendament [...] nu există nici în forma iniţiatorului, nici în forma transmisă de Senat către Camera Deputaţilor şi, în niciun caz, nu se regăseşte în raportul comisiei sesizate în fond, implicit nici în forma finală a legii, acest lucru fiind uşor de verificat pe pagina proiectului aflat în discuţie. Într-o astfel de situaţie, se putea constata cu uşurinţă faptul că legea adoptată de Camera decizională s-a îndepărtat de la scopul iniţial, având în vedere că obiectul de reglementare viza modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, iar prin amendarea de către Camera decizională se aduceau modificări referitoare la organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale".9. Cu privire la încălcarea prevederilor art. 111 şi ale art. 138 alin. (5) din Constituţie, preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că nici această critică nu poate fi reţinută, întrucât, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, nu deputatul sau senatorul trebuie să întocmească fişa financiară, ci Guvernul. Netransmiterea fişei financiare în termenul legal de către autoritatea publică căreia îi incumbă obligaţia de a întocmi acest document nu poate constitui un impediment în continuarea procedurii de legiferare. Raporturile dintre cele două autorităţi sunt guvernate de dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie, care fac o partajare a atribuţiilor, respectiv o colaborare a celor două puteri, legislativă şi executivă: una proiectează, cealaltă aprobă/adoptă. Curtea, prin deciziile sale, a subliniat importanţa, pentru buna funcţionare a statului de drept, a colaborării dintre puterile statului, care ar trebui să se manifeste în spiritul normelor de loialitate constituţională, comportamentul loial fiind o prelungire a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. Or, în virtutea rolului conferit de Constituţie, Parlamentul nu a făcut nimic altceva decât să legifereze. Chiar dacă Guvernul este cel care elaborează proiectul bugetului de stat, nu înseamnă că Parlamentul nu poate adopta iniţiative legislative care să determine Guvernul să iniţieze un proiect de lege/ordonanţă de urgenţă de modificare a bugetului în curs sau iniţierea proiectului de buget pentru anul următor adoptării legii ce impune cheltuieli bugetare, cu luarea în considerare a acestor iniţiative legislative. Acoperirea resurselor financiare este o problemă exclusiv de oportunitate politică. Dacă Guvernul nu are resurse financiare suficiente, poate să propună modificările necesare pentru asigurarea lor, în virtutea dreptului său de iniţiativă legislativă (a se vedea Decizia nr. 47 din 15 septembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 28 septembrie 1993, Decizia nr. 64 din 16 noiembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 28 decembrie 1993, sau Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 2 martie 2016, paragraful 56).10. Preşedintele Camerei Deputaţilor arată că planul financiar al statului este elaborat pe baza legilor aflate în fondul activ al legislaţiei, legi care stabilesc atât veniturile, cât şi cheltuielile statului. Desigur, între Parlament şi Guvern trebuie să existe o relaţie de cooperare loială, astfel încât nici primul să nu pună în pericol finanţele statului prin adoptarea unor măsuri imprudente de diminuare a veniturilor statului sau de creştere a cheltuielilor acestuia şi nici cel de-al doilea să nu se transforme într-un controlor al politicii legislative a Parlamentului. Faptul că o măsură legislativă ce implică cheltuieli bugetare nu a fost luată în calcul la adoptarea bugetului nu scuteşte Guvernul de obligaţia sa de a o pune în executare; mai mult, adoptarea legii bugetului nu echivalează cu lipsa competenţei Parlamentului ca pe anul în curs să adopte o lege care are implicaţii bugetare. Prin urmare, nu se poate reţine încălcarea Constituţiei pentru simplul fapt că Parlamentul şi-a exercitat rolul prevăzut de art. 61 alin. (1) din Constituţie.11. Guvernul a transmis cu Adresa nr. 5/5.479/2020, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 7.517 din 23 noiembrie 2020, punctul său de vedere cu privire la sesizarea de neconstituţionalitate. Cu privire la critica referitoare la încălcarea principiului bicameralismului, invocând jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, Guvernul susţine că, direct în etapa decizională a procesului legislativ, intenţia de reglementare a iniţiatorului şi forma adoptată de Senat au fost modificate substanţial de Camera Deputaţilor, fapt ce determină încălcarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 61 alin. (2). Faţă de susţinerea autorilor sesizării potrivit căreia legea a fost adoptată fără consultarea Guvernului având în vedere impactul bugetar al majorărilor salariate propuse, cu efecte asupra legii bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020, menţionează că impactul bugetar asupra legii bugetului de stat are în vedere doar majorările salariale pentru luna decembrie 2020, începând cu luna ianuarie 2021, la elaborarea noului buget de stat pentru anul 2021, Guvernul având obligaţia de a ţine seama de legile cu impact bugetar adoptate de Parlament. Având în vedere că informările şi documentele ce pot fi solicitate conform art. 111 alin. (1) din Constituţie sunt esenţiale pentru ca parlamentarii să îşi exercite în cunoştinţă de cauză atribuţiile care le revin în exercitarea funcţiei legislative, textul constituţional a prevăzut ca, în cazul iniţiativelor legislative care implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau ale bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea de informaţii să fie obligatorie. Acest principiu este în strânsă legătură cu prevederile art. 138 din Constituţie referitoare la bugetul public naţional. Solicitarea obligatorie de informaţii Guvernului în asemenea cazuri îşi găseşte argumentarea în coroborarea prevederilor alin. (2) şi (5) ale art. 138. Faţă de cele constatate şi având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale dezvoltată cu privire la interpretarea dispoziţiilor constituţionale menţionate, Guvernul apreciază că legea poate aduce atingere dispoziţiilor cuprinse în art. 111 alin. (1) şi art. 138 alin. (5) din Constituţie, în situaţia în care a lipsit fişa financiară la momentul adoptării legii sau dacă nu a fost solicitată informarea Guvernului.12. Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul judecătorului-raportor, dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi prevederile Constituţiei, reţine următoarele:13. Actul de sesizare are ca obiect al criticilor de neconstituţionalitate dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în ansamblul său.14. Autorii sesizării susţin că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 61 alin. (2), ale art. 111 alin. (1) şi ale art. 138 alin. (5) din Constituţie.15. În vederea soluţionării prezentei obiecţii de neconstituţionalitate, Curtea va proceda la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a acesteia, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, al termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi al obiectului controlului de constituţionalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, iar cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează a fi cercetate în ordinea menţionată, constatarea neîndeplinirii uneia având efecte dirimante şi făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (a se vedea în acest sens Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, paragraful 70, sau Decizia nr. 385 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 13 iunie 2018, paragraful 32).16. Referitor la titularul dreptului de sesizare, prezenta obiecţie de neconstituţionalitate a fost formulată de un număr de 70 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, care, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, au dreptul de a sesiza Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a priori, fiind, aşadar, îndeplinită această primă condiţie de admisibilitate. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional şi la obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea constată că Legea pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost adoptată, în procedură ordinară, de Camera Deputaţilor, Cameră decizională, în data de 14 octombrie 2020, a fost depusă, în aceeaşi zi, la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare cu privire la neconstituţionalitatea legii şi apoi trimisă spre promulgare, în data de 19 octombrie 2020. Prezenta sesizare a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 16 octombrie 2020. Într-o atare situaţie, luând act de faptul că sesizarea de neconstituţionalitate a fost formulată în termenul de 5 zile prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 şi că legea nu a fost promulgată de Preşedintele României, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă sub aspectul respectării celor două condiţii.17. Aşadar, nefiind incident un fine de neprimire a sesizării astfel formulate, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor legale criticate.18. La data de 5 februarie 2018, un număr de 3 senatori au iniţiat o propunere legislativă pentru completarea art. 33 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. În expunerea de motive întocmită s-a arătat că „întrucât o serie de alte acte normative pun instituţiile din sistemul naţional de securitate naţională în imposibilitatea faptică de a proceda la aplicarea dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, este necesară modificarea şi completarea art. 33 din Legea-cadru nr. 153/2017 în scopul amendării prevederilor legale de exceptare de la afişarea publică a listei tuturor funcţiilor din categoria personalului plătit din fonduri publice din cadrul Serviciului Român de Informaţii, precum şi a datelor privind drepturile salariale sau băneşti acordate, aferente acestor funcţii". 19. Propunerea legislativă a fost depusă la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, care, în data de 5 iulie 2018, a adoptat legea, cu un articol unic: „La articolul 33 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările şi completările ulterioare, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (5), cu următorul cuprins:
(5) Prevederile alin. (1)-(4) nu se aplică instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională. 20. După adoptarea de către Senat, la data de 3 septembrie 2018, propunerea legislativă a fost înregistrată la Camera decizională, Camera Deputaţilor, fiind trimisă pentru raport la Comisia pentru muncă şi protecţie socială. După primirea raportului prin care se propunea respingerea legii, propunerea legislativă a fost înscrisă pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor din data de 29 octombrie 2018, plenul dispunând retrimiterea acesteia la comisia de fond în vederea întocmirii unui raport suplimentar. 21. La data de 6 ianuarie 2020, Guvernul adoptă Ordonanţa de urgenţă nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 9 ianuarie 2020, care la art. V prevede că Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice se modifică şi se completează după cum urmează: „1. La articolul 33, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins: «(5) Prevederile alin. (1)-(4) nu se aplică instituţiilor de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională»." Cu alte cuvinte, Guvernul preia soluţia legislativă aflată în procedura parlamentară şi o adoptă prin ordonanţă de urgenţă.22. La data de 12 octombrie 2020, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor a transmis raportul de înlocuire favorabil, conţinând un număr de 11 amendamente, iar în data de 14 octombrie 2020, propunerea legislativă a fost dezbătută şi adoptată de plenul Camerei Deputaţilor, cu amendamentele propuse prin raport. Legea finală a dobândit un nou titlu - „Legea pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice", ce conţine art. I, care cuprinde 11 puncte, şi art. II, şi care modifică, pe lângă art. 33, o serie de dispoziţii referitoare la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, prevăzută în anexele nr. I - Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Învăţământ" (majorări salariale cu privire la vicepreşedintele de uniune, vicarul administrativ patriarhal, vicarul general, secretarul general, consilierul patriarhal, prim-rabinul, secretarul Cancelariei patriarhale, consilierul eparhial, secretarul eparhial, inspectorul eparhial, exarh, protopop, preot, diacon, pastor, vestitor, imam, rabin, cantor, oficiantul de cult) şi nr. VIII - Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie" (majorare a salariului de bază de 15% pentru funcţionarii publici din cadrul aparatului Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ministerului Fondurilor Europene, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi din instituţiile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, funcţionarii publici din cadrul aparatului Ministerului Justiţiei, aparatului Administraţiei Prezidenţiale, Secretariatului General al Guvernului, precum şi funcţionarii publici parlamentari din serviciile Parlamentului; majorare a salariului de bază de 15% pentru personalul contractual din cadrul aparatului Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ministerului Fondurilor Europene, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi din instituţiile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, din cadrul aparatului Ministerului Justiţiei, din serviciile Parlamentului, din cadrul aparatului Administraţiei Prezidenţiale, Secretariatului General al Guvernului şi serviciilor Parlamentului). De asemenea, legea prevede dispoziţii referitoare la plafonarea sumei sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, şi la cumulul majorărilor nou-reglementate.23. Examinând criticile de neconstituţionalitate extrinsecă formulate prin raportare la dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 61 alin. (2), deşi autorii sesizării invocă şi argumente care nu au legătură cu actul normativ pe care îl deduc controlului de constituţionalitate (în sesizare se face trimitere în mod eronat la Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului), Curtea constată că, din derularea procedurii legislative vizând Legea pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, rezultă că în Camera decizională, după parcurgerea procedurii de avizare, prin intermediul unor amendamente propuse de membrii Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, sesizate în fond, şi însuşite de plenul Camerei Deputaţilor cu ocazia dezbaterii propunerii legislative, au fost introduse dispoziţii noi privind creşteri salariale pentru mai multe categorii profesionale.24. Aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, „potrivit art. 61 din Constituţia României, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, iar structura sa este bicamerală, fiind alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat. Principiul bicameralismului, astfel consacrat, se reflectă însă nu numai în dualismul instituţional în cadrul Parlamentului, ci şi în cel funcţional, deoarece art. 75 din Legea fundamentală stabileşte competenţe de legiferare potrivit cărora fiecare dintre cele două Camere are, în cazurile expres definite, fie calitatea de primă Cameră sesizată, fie de Cameră decizională. Totodată, ţinând seama de indivizibilitatea Parlamentului ca organ reprezentativ suprem al poporului român şi de unicitatea sa ca autoritate legiuitoare a ţării, Constituţia nu permite adoptarea unei legi de către o singură Cameră, fără ca proiectul de lege să fi fost dezbătut şi de cealaltă Cameră. Art. 75 din Legea fundamentală a introdus, după revizuirea şi republicarea acesteia în octombrie 2003, soluţia obligativităţii sesizării, în anumite materii, ca primă Cameră, de reflecţie, a Senatului sau, după caz, a Camerei Deputaţilor şi, pe cale de consecinţă, reglementarea rolului de Cameră decizională, pentru anumite materii, a Senatului şi, pentru alte materii, a Camerei Deputaţilor, tocmai pentru a nu exclude o Cameră sau alta din mecanismul legiferării".25. De asemenea, dezbaterea parlamentară a unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative nu poate face abstracţie de evaluarea acesteia în plenul celor două Camere ale Parlamentului. Aşa fiind, modificările şi completările pe care Camera decizională le aduce asupra proiectului de lege sau propunerii legislative adoptate de prima Cameră sesizată trebuie să se raporteze la materia avută în vedere de iniţiator şi la forma în care a fost reglementată de prima Cameră. Altfel, se ajunge la situaţia ca o singură Cameră, şi anume Camera decizională, să legifereze în mod exclusiv, ceea ce contravine principiului bicameralismului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 472 din 22 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 30 aprilie 2008). Stabilind limitele principiului bicameralismului, prin Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, Curtea a observat că aplicarea acestui principiu nu poate avea ca efect „deturnarea rolului de Cameră de reflecţie a primei Camere sesizate [...] în sensul că aceasta ar fi Camera care ar fixa în mod definitiv conţinutul proiectului sau propunerii legislative (şi, practic, conţinutul normativ al viitoarei legi), ceea ce are drept consecinţă faptul că cea de-a doua Cameră, Camera decizională, nu va avea posibilitatea să modifice ori să completeze legea adoptată de Camera de reflecţie, ci doar posibilitatea de a o aproba sau de a o respinge". Sub aceste aspecte, „este de netăgăduit că principiul bicameralismului presupune atât conlucrarea celor două Camere în procesul de elaborare a legilor, cât şi obligaţia acestora de a-şi exprima prin vot poziţia cu privire la adoptarea legilor; prin urmare, lipsirea Camerei decizionale de competenţa sa de a modifica sau completa legea astfel cum a fost adoptată de Camera de reflecţie, deci de a contribui la procesul de elaborare a legilor, ar echivala cu limitarea rolului său constituţional şi cu acordarea unui rol preponderent Camerei de reflecţie în raport cu cea decizională în procesul de elaborare a legilor. Într-o atare situaţie, Camera de reflecţie ar elimina posibilitatea Camerei decizionale de a conlucra la elaborarea actelor normative, aceasta din urmă putându-şi doar exprima prin vot poziţia cu privire la propunerea sau proiectul de lege deja adoptat de Camera de reflecţie, ceea ce este de neconceput". În consecinţă, Curtea a reţinut că art. 75 alin. (3) din Constituţie, atunci când foloseşte sintagma „decide definitiv" cu privire la Camera decizională, nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune ca proiectul sau propunerea legislativă adoptată de prima Cameră sesizată să fie dezbătută în Camera decizională, unde i se pot aduce modificări şi completări. Însă, în acest caz, Camera decizională nu poate modifica substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia iniţiativei legislative, cu consecinţa deturnării de la finalitatea urmărită de iniţiator (Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 22 noiembrie 2016).26. Pe cale jurisprudenţială (Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, precitată, Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, sau Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011), Curtea a stabilit două criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care prin procedura legislativă se încalcă principiul bicameralismului: pe de o parte, existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi, pe de altă parte, existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Întrunirea cumulativă a celor două criterii este de natură a afecta principiul constituţional care guvernează activitatea de legiferare a Parlamentului, plasând pe o poziţie privilegiată Camera decizională, cu eliminarea, în fapt, a primei Camere sesizate din procesul legislativ.27. Din analiza comparativă a conţinutului normativ al actelor adoptate în prima Cameră sesizată (Senatul), respectiv în Camera decizională (Camera Deputaţilor), Curtea observă că, pe de o parte, prima Cameră sesizată adoptă propunerea legislativă intitulată „Lege pentru completarea articolului 33 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice", având un articol unic prin care se introduce un alineat nou în cadrul art. 33 din Legea-cadru nr. 153/2017, iar, pe de altă parte, Camera decizională schimbă titlul legii - „Legea pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice" şi aduce completări în 11 puncte în cadrul art. I, modificând două articole ale Legii-cadru nr. 153/2017, respectiv art. 25 (pct. 1) şi art. 33 (pct. 2), precum şi două anexe ale legii, respectiv anexa nr. I (pct. 3-5) şi anexa nr. VIII (pct. 6-11), iar prin art. II dispune recalcularea salariile de bază începând cu luna decembrie a anului 2020 prin raportare la salariul de bază majorat potrivit prezentei legi.28. Curtea constată, astfel, că legea, în redactarea pe care a adoptat-o Camera Deputaţilor, se îndepărtează în mod substanţial atât de textul adoptat în Senat, cât şi de obiectivele urmărite de iniţiativa legislativă. Prin modificările aduse, Camera Deputaţilor reglementează cu privire la dispoziţii care nu au fost niciodată şi în nicio formă puse în dezbaterea Senatului, ca prima Cameră sesizată. Curtea observă că aceste modificări sunt semnificative, de substanţă, vizând majorări salariale pentru mai multe categorii profesionale. Legea adoptată de Camera Deputaţilor modifică obiectul de reglementare al legii şi schimbă configuraţia actului normativ. Pornind de la premisa că legea este, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament, Curtea statuează că autoritatea legiuitoare trebuie să respecte principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de către o singură Cameră. Or, din examinarea dispoziţiilor deduse controlului de constituţionalitate, Curtea constată că majoritatea covârşitoare a soluţiilor adoptate de Camera decizională nu a făcut obiectul iniţiativei legislative şi nu a fost dezbătută în prima Cameră sesizată. Cu alte cuvinte, Camera Deputaţilor, adoptând Legea pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, a sustras dezbaterii şi adoptării primei Camere sesizate modificări care vizau aspecte esenţiale în structura şi filosofia legii, contrar art. 61 din Constituţie. De asemenea, Curtea mai constată că legea adoptată de Camera Deputaţilor se îndepărtează de la scopul avut în vedere de iniţiatorii săi, şi anume exceptare de la afişarea publică a listei funcţiilor din categoria personalului plătit din fonduri publice din cadrul Serviciului Român de Informaţii, precum şi a datelor privind drepturile salariale sau băneşti acordate, aferente acestor funcţii.29. Pentru toate aceste argumente, Curtea reţine că legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor cu încălcarea principiului bicameralismului, întrucât, pe de o parte, relevă existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi, pe de altă parte, se abate de la obiectivul urmărit de iniţiatorii propunerii legislative şi respectat de prima Cameră sesizată. Aşadar, Curtea constată că Parlamentul nu a respectat procedura constituţională şi regulamentară de adoptare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, fapt ce determină neconstituţionalitatea acesteia, în integralitatea sa, prin raportare la dispoziţiile art. 61 alin. (2) din Legea fundamentală.30. Examinând criticile de neconstituţionalitate extrinsecă formulate prin raportare la dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 111 alin. (1) şi art. 138 alin. (5), Curtea constată că, potrivit dispoziţiilor art. 111 alin. (1) teza a doua din Constituţie, „în cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este obligatorie", iar art. 138 alin. (5) prevede expres că „Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare". Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 111 alin. (1) prima teză din Constituţie, „Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, în cadrul controlului parlamentar al activităţii lor, sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora". Textul constituţional stabileşte, pe de o parte, obligaţia Guvernului şi a celorlalte organe ale administraţiei publice de a prezenta informaţiile şi documentele necesare actului legiferării şi, pe de altă parte, modalitatea de obţinere a acestor informaţii, respectiv la cererea Camerei Deputaţilor, a Senatului sau a comisiilor parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora. Din aceste dispoziţii rezultă că legiuitorul constituant a dorit să consacre garanţia constituţională a colaborării dintre Parlament şi Guvern în procesul de legiferare, instituind obligaţii reciproce în sarcina celor două autorităţi publice (a se vedea Decizia nr. 515 din 24 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.195 din 14 decembrie 2004). Curtea a mai reţinut că în cadrul raporturilor constituţionale dintre Parlament şi Guvern este obligatorie solicitarea unei informări atunci când iniţiativa legislativă afectează prevederile bugetului de stat. Această obligaţie a Parlamentului este în consonanţă cu dispoziţiile constituţionale ale art. 138 alin. (2) care prevăd că Guvernul are competenţa exclusivă de a elabora proiectul bugetului de stat şi de a-l supune spre aprobare Parlamentului. În temeiul acestei competenţe, Parlamentul nu poate prestabili modificarea cheltuielilor bugetare fără să ceară Guvernului o informare în acest sens. Dat fiind caracterul imperativ al obligaţiei de a cere informarea menţionată, rezultă că nerespectarea acesteia are drept consecinţă neconstituţionalitatea legii adoptate (Decizia nr. 1.056 din 14 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 802 din 23 noiembrie 2007).31. Aşa cum a precizat Curtea prin Decizia nr. 58 din 12 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 13 martie 2020, dând expresie prevederilor constituţionale ale art. 111, Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 28 iunie 2016, stabileşte, în art. 92 alin. (6) că, „Dacă în cursul dezbaterii, în comisia sesizată în fond apar amendamente care impun modificarea prevederilor bugetului de stat sau ale bugetului asigurărilor sociale de stat, preşedintele comisiei va solicita în mod obligatoriu o informare din partea Guvernului, în condiţiile art. 111 din Constituţia României, republicată, într-un termen care să se încadreze în termenul de predare a raportului".32. Raportând cele anterior menţionate la datele din prezenta cauza, Curtea reţine că iniţiativa legislativă nu a fost însoţită de dovada că această informare a fost solicitată, pe parcursul derulării procedurii, de către preşedintele comisiei sesizate în fond (Comisia pentru muncă şi protecţie socială din cadrul Camerei Deputaţilor) în faţa căreia au fost admise amendamente care impun modificarea prevederilor bugetului de stat. Referitor la modificările operate pe parcursul procedurii legislative, sunt incidente considerentele Deciziei nr. 764 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 7 februarie 2017, în care Curtea a statuat că „introducerea unor dispoziţii care privesc salarizarea personalului bugetar, practic, direct la dezbaterea finală a proiectului de lege, după adoptarea proiectului de lege în prima Cameră sesizată, după parcurgerea procedurii de avizare, fără o informare a Parlamentului de către Guvern, eludează cadrul constituţional stabilit pentru întocmirea bugetului public, sens în care Guvernul a invocat în sesizarea sa prevederile constituţionale înscrise în art. 111, referitoare la informarea Parlamentului, şi în art. 138 alin. (5), potrivit cărora nicio cheltuială bugetară să nu fie aprobată fără stabilirea sursei de finanţare". Curtea Constituţională a stabilit, de exemplu, prin Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 2 martie 2016, paragraful 59, sau Decizia nr. 593 din 14 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 4 noiembrie 2016, paragraful 30, că „în lipsa unei fişe financiare reactualizate la momentul adoptării legii conform art. 15 alin. (3) din Legea nr. 500/2002, [...] şi în lipsa unui dialog real între Guvern şi Parlament [... ], nu se poate trage decât concluzia că la adoptarea legii s-a avut în vedere o sursă de finanţare incertă, generală şi lipsită de un caracter obiectiv şi efectiv, nefiind aşadar reală".33. În concluzie, întrucât cheltuielile preconizate prin textele de lege criticate grevează asupra bugetului de stat, adoptarea lor ar fi fost posibilă doar după solicitarea informării Parlamentului de către Guvern şi după stabilirea sursei de finanţare în condiţiile Legii fundamentale. Neîndeplinirea obligaţiei preşedintelui Comisiei pentru muncă şi protecţie socială de solicitare a informării din partea Guvernului, potrivit prevederilor art. 111 alin. (1) din Constituţie, precum şi inexistenţa unei fişe financiare întocmite de către această din urmă instituţie, conform art. 15 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, conduc la concluzia că între Parlament şi Guvern nu a existat un dialog real cu prilejul adoptării Legii pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, iar Camera decizională a decis asupra majorării unor cheltuieli bugetare întemeindu-se pe o sursă de finanţare incertă, generală şi lipsită de un caracter obiectiv şi efectiv.34. Faţă de cele constatate şi având în vedere jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale dezvoltată cu privire la interpretarea art. 111 alin. (1) teza a doua şi a art. 138 alin. (5) din Constituţie, Curtea apreciază că se impune admiterea obiecţiei de neconstituţionalitate şi constatarea neconstituţionalităţii legii criticate, în ansamblul ei (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 331 din 21 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 493 din 18 iunie 2019, paragraful 53).35. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată de un număr de 70 de deputaţi aparţinând grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi constată că Legea pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice este neconstituţională, în ansamblul său.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 25 noiembrie 2020.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent-şef,Mihaela Senia Costinescu