Decizia Nr.968 din 12.07.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1073 şi art. 1541 din Codul civil, excepţie ridicată de Tiziano Chiarotto în Dosarul nr. 5760.1/325/2009 al Tribunalului Timiş - Secţia civilă, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.838D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Decizia civilă nr. 822/R din 29 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 5760.1/325/2009, Tribunalul Timiş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1.073 şi art. 1.541 din Codul civil, excepţie ridicată de Tiziano Chiarotto într-o cauză având ca obiect obligaţia de a face.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 1073 din Codul civil sunt neconstituţionale, întrucât dau naştere arbitrariului, instanţele, în mod subiectiv, având posibilitatea de a alege între obligarea debitorului la îndeplinirea obligaţiei şi cea la dezdăunare, neexistând niciun criteriu de evaluare a daunelor. În ceea ce priveşte prevederile art. 1541 din Codul civil, apreciază că acestea sunt neconstituţionale în măsura în care se solicită mandatarului să remită mandantului chiar şi ce nu i s-ar fi cuvenit, creându-se astfel o diferenţă nejustificată între „contractul de mandat şi alte contracte similare, cum ar fi cel de asistenţă juridică“.Tribunalul Timiş - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În argumentare, arată că aspectele invocate în susţinerea acesteia nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci doar de interpretare şi aplicare a legii civile în speţa dedusă judecăţii.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1073 şi art. 1541 din Codul civil, care au următorul conţinut:

– Art. 1073: „Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare.“;

– Art. 1541: „Mandatarul este dator, oricând i se va cere, a da seama mandantului de lucrările sale şi de a-i remite tot ceea ce ar fi primit în puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit mandantului.“Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 57 privind exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi a celor ale art. 135 privind economia României. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că reglementarea criticată a mai fost supusă controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi norme din Legea fundamentală şi cu o motivare similară. În acest sens, sunt deciziile nr. 1.210 din 5 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 30 noiembrie 2010, şi nr. 1.253 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 18 noiembrie 2010, prin care Curtea a statuat că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, prin aceste decizii, Curtea a constatat că prevederile art. 1541 din Codul civil se referă la obligaţia mandatarului de a da socoteală şi de a răspunde pentru îndeplinirea mandatului. Această obligaţie reprezintă îndatorirea mandatarului de a-i aduce la cunoştinţă mandantului toate informaţiile referitoare la demersurile şi la rezultatele obţinute, precum şi de a-i preda bunurile sau valorile primite în temeiul mandatului, inclusiv înscrisurile doveditoare ale actelor juridice. Obligaţia mandatarului de a remite mandantului tot ceea ce ar fi primit în puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit acestuia din urmă, este justificată de faptul că actele juridice pe care mandatarul le-a încheiat produc efecte între terţi şi mandantul în numele căruia au fost încheiate acele acte, iar nu între mandatar şi terţi. Dacă terţul doreşte restituirea unei sume sau a unui bun, el va acţiona direct pe mandant, care va trebui să restituie ce a obţinut necuvenit. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia se creează o diferenţă nejustificată între contractul de mandat şi cel de asistenţă juridică din perspectiva obligaţiei de a da socoteală, prin aceleaşi decizii, Curtea a constatat că nici aceasta nu este întemeiată, pentru argumentele acolo reţinute. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1073 din Codul civil, prin Decizia nr. 432 din 15 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 6 iunie 2008, Curtea a statuat că acest text de lege stabileşte regula de principiu privind efectele obligaţiilor, şi anume de a da creditorului dreptul de a urmări şi de a obţine de la debitor îndeplinirea exactă a prestaţiei la care s-a obligat sau de a cere despăgubiri în caz de neexecutare. Finalitatea textului este evidentă şi constă în realizarea drepturilor legale ale creditorului prin determinarea debitorului de a executa obligaţia la care este ţinut în temeiul unui contract încheiat între părţi, sub sancţiunea suportării unor despăgubiri. Asemenea reglementări creează condiţiile indispensabile valorificării dreptului de proprietate privată, dând expresie principiului garantării şi ocrotirii acestuia, în mod egal, indiferent de titular. De asemenea, Curtea a constatat că nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia textele de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 57 privind exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi art. 135 privind economia României. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1073 şi art. 1541 din Codul civil, excepţie ridicată de Tiziano Chiarotto în Dosarul nr. 5760.1/325/2009 al Tribunalului Timiş - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 iulie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora