DECIZIE Nr.
982 din 25 iunie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 101 alin. (3) raportat la art. 96
din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe
drumurile publice
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 521 din 29 iulie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent-şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 alin. (3) raportat la art. 96
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe
drumurile publice, excepţie ridicată de Mugurel Doru Se'lea în Dosarul nr.
9.537/280/2007 al Tribunalului Argeş - Secţia civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile legale
criticate nu încalcă prevederile din Legea fundamentală invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 5 martie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 9.537/280/2007, Tribunalul Argeş - Secţia civilă a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 101 alin. (3) raportat la art. 96 din Ordonanţa de urgentă a Guvernului
nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de
Mugurel Doru Şelea.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că, deşi sancţiunile contravenţionale
complementare ar trebui să fie mai puţin aspre decât cele principale, sancţiunea
complementară instituită de normele criticate, şi anume suspendarea exercitării
dreptului de a conduce pentru C. perioadă determinată, este mai aspră decât
cele principale - amendă şi avertisment. Ca urmare, restrângerea exerciţiului
dreptului constituţional la liberă circulaţie apare ca C. sancţiune principală,
şi nu complementară, ceea ce legiuitorul nu a dorit, având în vedere tocmai
principiul proporţionalităţii şi ierarhizării pedepselor. Tribunalul Argeş -
Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este
neîntemeiată. Arată că, în mod contrar susţinerilor autorului excepţiei,
textele de lege criticate nu restrâng drepturi constituţionale, ci prevăd, în
deplin acord cu principiile care fundamentează statul de drept, sancţionarea unor
fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranţa circulaţiei rutiere.
Reglementarea într-un anumit fel a unor sancţiuni contravenţionale pentru
încălcarea unor reguli este pe deplin justificată din' perspectiva interesului
general ocrotit.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de' sesizare a fost comunicată preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru
a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate
ridicate.
Avocatul Poporului consideră
că textele de lege ce fac obiectul excepţiei sunt constituţionale, invocând şi
jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind
circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările
ulterioare, dispoziţii cuprinse în art. 96, care reglementează sancţiunile
contravenţionale complementare, şi în art. 101 alin. (3), care reglementează
faptele ce constituie contravenţie şi care se sancţionează cu amenda prevăzută
în clasa a III-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a
suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru C. perioadă de 60 de
zile.
Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea
excepţiei sunt cele ale art. 25 - Libera circulaţie şi ale art. 53 - Restrângerea
exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum
a fost formulată, constată că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, nu poate fi reţinută încălcarea art. 25 din
Constituţie privind dreptul la libera circulaţie, deoarece acesta nu are
legătură cu textele de lege criticate. Dreptul la liberă circulaţie vizează
libertatea de mişcare a cetăţeanului, textul constituţional reglementând ambele
aspecte care formează acest drept fundamental, şi anume: libera circulaţie pe
teritoriul României şi libera circulaţie în afara teritoriului ţării. Dreptul
la liberă circulaţie, astfel cum este reglementat de Constituţie, prin
receptarea sa din Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi
politice, nu include şi dreptul de a conduce autovehicule, respectiv de a
deţine un permis de conducere auto în acest scop, prevederile constituţionale
nefăcând referire şi la mijloacele de transport prin care se realizează libera
circulaţie, In ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor art. 53 din
Constituţie, se observă că acest text constituţional se referă exclusiv la
restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi prevăzute de
Constituţie, iar normele criticate nu restrâng drepturi constituţionale,' ci
prevăd sancţionarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol
siguranţa circulaţiei rutiere. Pe de altă parte, este de observat că alin. (1)
al art. 53 prevede, între alte situaţii, că exerciţiul unor drepturi poate fi
restrâns şi pentru apărarea drepturilor'şi a libertăţilor cetăţenilor. De
altfel, autorul excepţiei îşi fundamentează criticile de neconstituţionalitate
pe compararea dispoziţiilor ce fac obiectul excepţiei. Or, aşa cum a statuat în
mod constant Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa (de exemplu prin
Decizia nr. 486 din 11 decembrie 2003^ publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 43 din 19 ianuarie 2004), examinarea
constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui
text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea mai
multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din
această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146
lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 101 alin. (3) raportat la art. 96 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie
ridicată de Mugurel Doru Sel'ea în Dosarul nr. 9.537/280/2007 al Tribunalului
Argeş - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţata în şedinţa publică din data de 25 iunie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Marieta Safta