Decizia Nr.99 din 25.02.2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 171 alin. (1) şi art. 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 317 din 26 aprilie 2016

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 171 alin. (1) şi art. 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Sindicatul Liber din Învăţământ din Satu Mare în Dosarul nr. 2.835/83/2014 al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 1.058D/2015 al Curţii Constituţionale.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 1.062D/2015, nr. 1.078D/2015 şi nr. 1.079D/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 171 alin. (1) şi art. 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Sindicatul Liber Învăţământ din Satu Mare în dosarele nr. 2.860/83/2014, nr. 2.862/83/2014 şi nr. 19/83/2015 ale Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă.4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.5. Având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării cauzelor.7. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.062D/2015, nr. 1.078D/2015 şi nr. 1.079D/2015 la Dosarul nr. 1.058D/2015, care a fost primul înregistrat.8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale şi pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:9. Prin Încheierea din 3 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.835/83/2014, prin Încheierea din 26 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.860/83/2014, prin Încheierea din 2 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.862/83/2014, şi prin Încheierea din 2 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 19/83/2015, Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 171 alin. (1) şi art. 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Sindicatul Liber din Învăţământ din Satu Mare cu prilejul soluţionării apelurilor împotriva unor sentinţe civile, pronunţate de Tribunalul Satu Mare în cauze având ca obiect cererile privind calculul şi plata unor drepturi salariale neacordate.10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 171 alin. (1) şi art. 268 din Legea nr. 53/2003 sunt contrare dispoziţiilor din Legea fundamentală privind dreptul de proprietate privată, având în vedere că drepturile salariale sunt asimilate bunurilor şi se bucură de protecţia dreptului de proprietate, iar acordarea acestor drepturi în speţă se întemeiază pe o „bază suficientă", respectiv Legea nr. 221/2008, astfel încât există o speranţă legitimă privind obţinerea lor. Prin urmare, în opinia autorului excepţiei, dreptul la acţiune în justiţie cu privire la aceste drepturi nu poate fi supus prescripţiei.11. Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, reţinând că exercitarea dreptului de acces la justiţie poate fi supusă unor condiţionări legale, cum sunt termenele stabilite pentru introducerea cererilor, menite să asigure restabilirea în termen rezonabil a drepturilor încălcate, precum şi stabilirea raporturilor juridice. Dispoziţiile art. 171 alin. (1) şi art. 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, care stabilesc termenele de exercitare a dreptului la acţiune în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate, nu sunt neconstituţionale în raport cu dispoziţiile art. 44 din Constituţie, potrivit cărora dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate, conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege, proprietatea privată fiind garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Legiuitorul are dreptul de a opta pentru instituirea unor termene diferite în considerarea deosebirilor ce există între natura şi obiectul diferitelor litigii.12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 171 alin. (1) şi art. 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, având următorul cuprins:– Art. 171 alin. (1): „Dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale, precum şi cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.";

– Art. 268: „(1) Cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate:a)în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă;b)în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care sa comunicat decizia de sancţionare disciplinară;c)în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator;d)pe toată durata existenţei contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulităţii unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia;e)în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.(2) În toate situaţiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data naşterii dreptului".16. În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile art. 171 alin. (1) şi art. 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii contravin prevederilor din Constituţie cuprinse în art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată.17. Examinând criticile de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 171 alin. (1) şi ale art. 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici de neconstituţionalitate similare, iar prin Decizia nr. 435 din 9 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 29 iulie 2015, Decizia nr. 720 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 13 ianuarie 2016, Decizia nr. 798 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 20 ianuarie 2016, instanţa de contencios constituţional a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate.18. Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale, dreptul la salariu se bucură, în egală măsură, de protecţia acordată dreptului la muncă, fiind o componentă a acestuia, dar şi de protecţia acordată dreptului de proprietate, întrucât reprezintă un „bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totodată, Curtea a reţinut că, deşi drepturile salariale nu sunt drepturi reale, cum este dreptul de proprietate, ci drepturi de creanţă, în privinţa apărării lor, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului acestea sunt asimilate cu bunuri, statuându-se că noţiunile de, „bun" şi „proprietate" au un sens care nu este limitat la dreptul de proprietate asupra bunurilor corporale, ci cuprinde şi alte drepturi şi interese patrimoniale (Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunţată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, paragraful 100). Pe de altă parte, Curtea a statuat în numeroase rânduri, raportându-se la art. 44 alin. (1) teza finală din Constituţie, că dreptul de proprietate nu este unul absolut, conţinutul şi limitele sale fiind stabilite de lege.19. În acest context, Curtea a statuat că reglementarea supusă controlului de constituţionalitate, prin care se instituie un termen de prescripţie de 3 ani în materia conflictelor de muncă având ca obiect plata drepturilor salariale neacordate, are ca justificare asigurarea securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice şi necesitatea soluţionării într-un termen rezonabil a conflictului de muncă izvorât din neplata acestor drepturi, în interesul legitim al fiecăreia dintre părţile litigante. Prevederile de lege criticate stabilesc, astfel, o sancţiune a pasivităţii în apărarea dreptului subiectiv. 20. Curtea a mai precizat că prin prescripţie se stinge doar dreptul la acţiune în sens material, deci posibilitatea titularului dreptului de creanţă de a obţine, pe calea silită, îndeplinirea obligaţiei subiectului pasiv. Aşadar, prescripţia nu stinge dreptul subiectiv în substanţa lui, drept care continuă să subziste, şi nici obligaţia corelativă, care va putea fi executată de bunăvoie. De asemenea, în această materie sunt aplicabile dispoziţiile Codului civil referitoare la suspendarea sau întreruperea curgerii termenului de prescripţie. În consecinţă, Curtea a constatat că este neîntemeiată critica de neconstituţionalitate raportată la art. 44 din Constituţie.21. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate mai sus îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Liber Învăţământ din Satu Mare în dosarele nr. 2.835/83/2014, nr. 2.860/83/2014, nr. 2.862/83/2014 şi nr. 19/83/2015 ale Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi constată că prevederile art. 171 alin. (1) şi art. 268 din Legea 53/2003 - Codul muncii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 25 februarie 2016. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Simina Popescu