DECRET
Nr. 31 din 30 ianuarie 1954
privitor la persoanele fizice si persoanele juridice
ACT EMIS DE: MAREA ADUNARE NATIONALA
ACT PUBLICAT IN: BULETINUL OFICIAL NR. 8 din 30 ianuarie 1954
CAP. 1
Persoana fizica
Art. 1
Drepturile civile ale persoanelor fizice sunt recunoscute in scopul de a
satisface interesele personale, materiale si culturale, in acord cu interesul
obstesc, potrivit legii si regulilor de convietuire socialista.
Art. 2
Drepturile civile pe care le au, ca persoane juridice, organizatiile
socialiste, precum organele de stat si celelalte institutii de stat,
intreprinderile si organizatiile economice de stat sau cooperatiste, orice
organizatii obstesti, ca si societatile de colaborare economica sunt
recunoscute in scopul de a asigura cresterea neincetata a bunei stari materiale
si a nivelului cultural al oamenilor muncii, prin dezvoltarea puterii economice
a tarii.
Art. 3
Drepturile civile sunt ocrotite de lege. Ele pot fi exercitate numai
potrivit cu scopul lor economic si social.
Art. 4
Capacitatea civila este recunoscuta tuturor persoanelor.
Sexul, rasa, nationalitatea, religia, gradul de cultura sau originea nu au
nici o inraurire asupra capacitatii.
Art. 5
Persoana fizica are capacitatea de folosinta si, in afara de cazurile
prevazute de lege, capacitatea de exercitiu.
Capacitatea de folosinta este capacitatea de a avea drepturi si obligatii.
Capacitatea de exercitiu este capacitatea persoanei de a-si exercita
drepturile si de a-si asuma obligatii, savirsind acte juridice.
Art. 6
Nimeni nu poate fi ingradit in capacitatea de folosinta si nici lipsit, in
tot sau in parte, de capacitatea de exercitiu, decat in cazurile si in conditiile
stabilite de lege.
Nimeni nu poate renunta, nici in tot, nici in parte, la capacitatea de
folosinta sau la cea de exercitiu.
Art. 7
Capacitatea de folosinta incepe de la nasterea persoanei si inceteaza cu
moartea acesteia.
Drepturile copilului sunt recunoscute, de la conceptiune, insa numai daca
el se naste viu.
Art. 8
Capacitatea deplina de exercitiu incepe de la data cand persoana devine
majora.
Persoana devine majora la implinirea varstei de optsprezece ani.
Minorul care se casatoreste, dobandeste, prin aceasta, capacitatea deplina
de exercitiu.
Art. 9
Minorul, care a implinit varsta de patrusprezece ani, are capacitatea de
exercitiu restransa.
Actele juridice ale minorului cu capacitate restransa se incheie de catre
acesta, cu incuviintarea prealabila a parintilor sau a tutorelui.
Art. 10
Minorul care a implinit sasesprezece ani poate sa incheie contractul de
munca sau sa intre intr-o gospodarie agricola colectiva ori intr-o alta
organizatie cooperatista, fara a avea nevoie de incuviintarea parintilor sau a
tutorelui.
In cazul in care minorul intre 14 si 16 ani incheie un contract de munca
sau intra intr-o gospodarie agricola colectiva ori intr-o organizatie
cooperatista de productie, va fi nevoie pe langa incuviintarea prealabila a
parintilor sau tutorelui si de un aviz medical.
Minorul care se gaseste in situatia prevazuta in alineatele precedente
exercita singur drepturile si executa tot astfel obligatiile izvorind din
contractul de munca sau din calitatea de membru al gospodariei agricole
colective ori al altei organizatii cooperatiste si dispune singur de sumele de
bani ce a dobandit prin munca proprie.
Minorul cu capacitate restransa are dreptul, fara a avea nevoie de
incuviintarea parintilor sau a tutorelui, sa faca depuneri la casele de
pastrare de stat si sa dispuna de aceste depuneri, potrivit cu prevederile
regulamentelor casei de pastrare.
Art. 11
Nu au capacitate de exercitiu:
a) minorul care nu a implinit varsta de patrusprezece ani;
b) persoana pusa sub interdictie.
Pentru cei ce nu au capacitate de exercitiu, actele juridice se fac de
reprezentantii lor legali.
Art. 12
Orice persoana are drept la numele stabilit sau dobandit potrivit legii.
Numele cuprinde numele de familie si prenumele.
Schimbarea in orice fel a numelui de familie sau a prenumelui nu este
ingaduita decat in cazurile si in conditiile stabilite de lege.
Art. 13
Domiciliul unei persoane fizice este acolo unde ea isi are locuinta
statornica sau principala.
Art. 14
Domiciliul minorului este la parintii sai sau la acela dintre parinti la
care el locuieste statornic.
Domiciliul copilului incredintat de instanta judecatoreasca unei a treia
persoane ramane la parintii sai, iar in cazul in care acestia au domicilii
separate si nu se inteleg la care dintre ei va avea domiciliu copilul, decide
instanta judecatoreasca.
Domiciliul minorului, in cazul in care numai unul dintre parintii sai il
reprezinta ori cazul in care se afla sub tutela, precum si domiciliul persoanei
puse sub interdictie, este la reprezentantul legal.
Art. 15
In cazul in care s-a instituit o curatela asupra bunurilor celui care a
disparut, cel disparut are domiciliul la curator, in masura in care acesta este
indreptatit sa-l reprezinte.
Daca un custode sau un curator a fost numit asupra unor bunuri succesorale,
cei chemati la mostenire au domiciliul la custode sau la curator, in masura in
care acesta este indreptatit sa-i reprezinte.
Art. 16
Cel care lipseste de la domiciliul sau poate fi declarat disparut prin
hotarare judecatoreasca, putindu-se institui curatela, daca a trecut un an de
la data ultimelor stiri din care rezulta ca era in viata.
Cel astfel declarat disparut poate fi declarat mort, de asemenea prin
hotarare judecatoreasca, daca de la data ultimelor stiri din care rezulta ca
era in viata au trecut patru ani. Declararea mortii nu poate fi insa, hotarata
mai inainte de implinirea unui termen de sase luni de la data afisarilor si
publicarii extrasului de pe hotararea prin care s-a declarat disparitia.
Cel disparut in cursul unor fapte de razboi, intr-un accident de cale
ferata, intr-un naufragiu sau intr-o alta imprejurare asemanatoare care
indreptateste a se presupune decesul, poate fi declarat mort, fara a se mai
declara in prealabil disparitia sa, daca a trecut cel putin un an de la data
imprejurarii in care a avut loc disparitia.
Art. 17
Daca ziua ultimelor stiri despre cel care lipseste de la domiciliu nu se
poate stabili, termenele prevazute in art. 16 alin. 1 si 2 se vor socoti de la
sfarsitul lunii ultimelor stiri, iar in cazul in care nu se poate stabili nici
luna, de la sfarsitul anului calendaristic.
Tot astfel, daca nu se poate stabili ziua imprejurarii in care a avut loc
disparitia, termenul prevazut in art. 16 alin. 3 se va socoti de la sfarsitul
lunii in care aceasta imprejurare s-a produs, iar in cazul in care nu se poate
stabili nici luna, de la sfarsitul anului calendaristic.
Art. 18
Deandata ce hotararea declarativa de moarte a ramas definitiva, cel
disparut este socotit ca a murit la data stabilita prin hotarare, ca fiind
aceea a mortii.
Data mortii disparutului se stabileste potrivit cu imprejurarile.
In lipsa de indicii indestulatoare, se va stabili ca data mortii stabilita
potrivit dispozitiilor prezentului articol, daca se va dovedi ca adevarata o
alta data.
Art. 19
Cel disparut este socotit a fi in viata daca nu a intervenit o hotarare
declarativa de moarte, ramasa definitiva.
Art. 20
Daca cel declarat mort este in viata, se poate cere, oricand, anularea
hotararii prin care s-a declarat moartea.
Cel care a fost declarat mort, poate cere, dupa anularea hotararii
declarative de moarte, inapoierea bunurilor sale. Cu toate acestea,
dobanditorul cu titlu oneros nu este obligat sa le inapoieze, decat daca se va
face dovada ca la data dobandirii stia ca persoana declarata moarta este in
viata.
Art. 21
In cazul in care mai multe persoane au murit in aceeasi imprejurare, fara
sa se poata stabili daca una a supravietuit alteia, ele sunt socotite ca au
murit deodata.
Art. 22
Starea civila se dovedeste cu actele intocmite sau cu cele inscrise,
potrivit legii, in registrele de stare civila.
Certificatele eliberate in temeiul registrelor de stare civila au aceeasi
putere doveditoare ca si actele intocmite sau inscrise in registre.
Art. 23
Numai instanta judecatoreasca poate hotari, in cazurile prevazute de lege,
rectificarea actelor de stare civila, intocmite in registrele de stare civila.
Intocmirea sau rectificarea actelor de stare civila, facuta in temeiul unei
hotarari judecatoresti, este opozabila si celor de al treilea. Acestia sunt,
insa, in drept sa faca dovada contrara.
Art. 24
Starea civila se va putea dovedi, inaintea instantei judecatoresti, prin
orice mijloc de proba admis de lege, daca:
a) nu a existat registru de stare civila;
b) registrul de stare civila s-a pierdut ori este distrus, in tot sau in
parte;
c) intocmirea actului de stare civila a fost omisa;
d) procurarea certificatului de stare civila este cu neputinta.
CAP. 2
Persoana juridica
Art. 25
Statul este persoana juridica in raporturile in care participa nemijlocit,
in nume propriu, ca subiect de drepturi si obligatii.
El participa in astfel de raporturi prin Ministerul Finantelor, afara de
cazurile in care legea stabileste anume alte organe in acest scop.
Art. 26
Sunt, in conditiile legii, persoane juridice:
a) organele locale ale puterii de stat, organele centrale locale ale
administratiei de stat si celelalte institutii de stat, daca au un plan de
cheltuieli propriu si dreptul sa dispuna independent de creditele bugetare
acordate;
b) intreprinderile si organizatiile economice de stat si celelalte
organizatii socialiste de stat cu gospodarire socialista deplina;
c) gospodariile agricole colective, celelalte organizatii cooperatiste si
orice organizatii obstesti, ca si societatile de colaborare economica, daca
potrivit legii ori actului administrativ care le infiinteaza sau potrivit
prevederilor actului de infiintare ori statului, au un patrimoniu distinct;
d) institutiile anexe, daca au un plan de cheltuieli propriu si dreptul sa
dispuna independent de creditele acordate, precum si intreprinderile anexe,
daca au gospodarire socialista deplina;
e) orice alta organizatie socialista care are o organizare de sine
statatoare si un patrimoniu propriu afectat realizarii unui anume scop in acord
cu interesul obstesc.
Art. 27
Intreprinderile si organizatiile economice de stat, gospodariile agricole
si colective si celelalte organizatii cooperatiste, precum si intreprinderile
anexe create de toate acestea sau de organizatiile obstesti, cat si cele create
de institutiile de stat, sunt organizatii economice socialiste.
Intreprinderile si organizatiile economice de stat si intreprinderile anexe
create de acestea, precum si cele create de institutiile de stat, sunt
organizatii economice socialiste de stat.
Art. 28
Persoana juridica ia fiinta, dupa caz:
a) prin actul de dispozitiune al organului competent al puterii sau
administratiei de stat;
b) prin actul de infiintare al celor care o constituie, recunoscut de
organul puterii sau administratiei de stat, competent a verifica numai daca
sunt intrunite cerintele legii pentru ca acea persoana juridica sa poata lua
fiinta;
c) prin actul de infiintare al celor care o constituie, cu prealabila
autorizare a organului puterii sau administratiei de stat, competent a aprecia
oportunitatea infiintarii ei;
d) printr-un alt mod reglementat de lege.
Art. 29
Institutiile de stat, ca persoane juridice, pot fi infiintate, prin lege,
decret sau Hotarare a Consiliului de Ministri, iar intreprinderile si
organizatiile economice de stat si prin actul unui organ local al puterii de
stat ori prin actul unui organ central sau local al administratiei de stat, in
conditiile stabilite prin lege, decret sau Hotarare a Consiliului de Ministri.
Institutiile si intreprinderile anexe se infiinteaza in acelasi mod ca si
organizatiile socialiste pe langa care functioneaza.
Art. 30
Gospodariile agricole colective si celelalte organizatii cooperatiste,
precum si institutiile si intreprinderile anexe, create de acestea, sunt
persoane juridice prin recunoasterea infiintarii lor de catre organele si in
conditiile prevazute de lege.
Art. 31
Organizatiile obstesti, ca si sindicatele, uniunile de scriitori, artisti
sau compozitori, asociatiile cu scop nepatrimonial, precum si insitutiile si
intreprinderile anexe create de acestea, sunt persoane juridice daca au
autorizarea prealabila a infiintarii lor data de catre organele si in
conditiile prevazute de lege.
Art. 32
Persoanele juridice sunt supuse inregistrarii sau inscrierii, daca legile
care le sunt aplicabile reglementeaza aceasta inregistrare sau inscriere.
Art. 33
Persoanele juridice care sunt supuse inregistrarii au capacitatea de a avea
drepturi si obligatii de la data inregistrarii lor.
Celelalte persoane juridice au capacitatea de a avea drepturi si obligatii,
dupa caz, potrivit dispozitiunilor art. 28, de la data actului de dispozitiune
care le infiinteaza, de la data recunoasterii, ori a autorizarii infiintarii lor
sau de la data indeplinirii oricarei alte cerinte, prevazute de lege.
Cu toate acestea, chiar inainte de data inregistrarii sau de data actului
de recunoastere ori de data indeplinirii celorlalte cerinte ce ar fi prevazute,
persoana juridica are capacitatea chiar de la data actului de infiintare cat
priveste drepturile constituite in favoarea ei, indeplinirea obligatiilor si a
oricaror masuri preliminare ce ar fi necesare, dar numai intrucat acestea sunt
cerute pentru ca persoana juridica sa ia fiinta in mod valabil.
Art. 34
Persoana juridica nu poate avea decat acele drepturi care corespund
scopului ei, stabilit prin lege, actul de infiintare sau statut.
Orice act juridic care nu este facut in vederea realizarii acestui scop
este nul.
Art. 35
Persoana juridica isi exercita drepturile si isi indeplineste obligatiile
prin organele sale.
Actele juridice facute de organele persoanei juridice, in limitele
puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice insasi.
Faptele ilicite savarsite de organele sale obliga insasi persoana juridica,
daca au fost indeplinite cu prilejul exercitarii functiei lor.
Faptele ilicite atrag si raspunderea personala a celui ce le-a savarsit,
atat fata de persoana juridica, cat si fata de cel al treilea.
Art. 36
Raporturile dintre persoana juridica si cei care alcatuiesc organele sale
sunt supuse, prin asemanare, regulilor mandatului, daca nu s-a prevazut altfel
prin lege, actul de infiintare ori statut.
Art. 37
Statul nu raspunde pentru obligatiile organelor si celorlalte institutii de
stat, ale intreprinderilor si organizatiilor economice de stat, precum si ale
oricaror alte organizatii socialiste de stat, daca ele sunt persoane juridice.
Deasemenea, nici una dintre aceste persoane juridice nu raspunde pentru
obligatiile statului.
Persoana juridica subordonata unui Sfat Popular sau unui organ al
administratiei de stat ori unei organizatii economice socialiste sau unei
organizatii obstesti, nu raspunde pentru obligatiile acestora si, tot astfel,
acestea nu raspund pentru obligatiile persoanei juridice subordonate, in afara
de cazurile prevazute de lege.
Art. 38
Persoana juridica va purta denumirea stabilita prin actul care a
infiintat-o sau prin statut.
Odata cu inregistrarea sau inscrierea persoanei juridice, se va trece in
registru si denumirea ei.
Art. 39
Sediul persoanei juridice se stabileste potrivit actului care a infiintat-o
sau statutului.
Art. 40
Persoana juridica inceteaza de a avea fiinta prin comasare, divizare sau
dizolvare.
Art. 41
Comasarea se face prin absorbirea unei persoane juridice de catre o alta
persoana juridica sau prin fuziunea mai multor persoane juridice pentru a
alcatui o persoana juridica noua.
Divizarea se face prin impartirea intregului patrimoniu al unei persoane
juridice intre mai multe persoane juridice care exista sau care iau, astfel,
fiinta.
Art. 42
Persoana juridica nu inceteaza de a avea fiinta in cazul in care o parte
din patrimoniul ei se desprinde si se transmite la una sau mai multe alte
persoane juridice existente sau care iau, astfel, fiinta.
Art. 43
Institutiile de stat, precum si intreprinderile si organizatiile economice
de stat create prin lege, decret sau Hotarare a Consiliului de Ministri,
inceteaza de a avea fiinta, in mod corespunzator, prin lege, decret sau
Hotarare a Consiliului de Ministri, Intreprinderile si organizatiile economice
de stat create prin actul unui organ local al puterii de stat ori prin actul unui
organ central sau local al administratiei de stat inceteaza de a avea fiinta
prin actul organului care le-a creat sau al organului ierarhic superior.
Dispozitiunile alineatului precedent se aplica si in cazul in care o parte
din patrimoniul unei institutii de stat sau al unei organizatii economice
socialiste de stat se desprinde si transmite potrivit art. 42.
Art. 44
Comasarea si divizarea organizatiilor cooperatiste, precum si desprinderea
unei parti din patrimoniul acestora, se face in termenul hotararii organului
cooperatist chemat a le decide, precum si cu recunoasterea din partea organului
competent, potrivit prevederilor legii.
Dispozitiunile alineatului precedent sunt aplicabile prin asemanare si
organizatiilor obstesti.
Art. 45
Organizatiile cooperatiste si orice organizatii obstesti se dizolva daca:
a) termenul pentru care au fost constituite s-a implinit;
b) scopul a fost realizat ori nu mai poate fi indeplinit;
c) scopul pe care il urmaresc sau mijloacele intrebuintate au devenit
contrare legii ori regulilor de convietuire socialista sau urmaresc un alt scop
decat cel declarat;
d) numarul membrilor a scazut sub limita stabilita de lege, actul de
infiintare sau statut.
In cazurile prevazute la lit. a, b si d, dizolvarea se produce de plin
drept: in cazul prevazut la lit. c, ea se face prin actul organului competent.
Organizatiile cooperatiste si orice organizatii obstesti se pot dizolva,
deasemeni in conditiunile prevazute in art. 14 care se vor aplica prin
asemanare.
Art. 46
In cazul fuziunii, drepturile si obligatiile persoanelor juridice fuzionate
trec asupra noii persoane juridice astfel infiintate.
In cazul absorbtiei, persoana juridica dobandeste drepturile si este tinuta
de obligatiile persoanei juridice pe care o absoarbe.
Art. 47
Patrimoniul persoanei juridice care a incetat de a avea fiinta prin
divizare se imparte in mod egal intre persoanele juridice dobinditoare, daca
prin actul care a dispus dizolvarea nu s-a stabilit o alta proportie.
In cazul in care o parte din patrimoniul unei persoane juridice se
desprinde si se transmite la o singura persoana juridica existenta sau care ia
astfel fiinta, impartirea patrimoniului se face in proportia partii desprinse
si transmise.
In cazul in care partea desprinsa se transmite la mai multe persoane
juridice existente sau care iau astfel fiinta, impartirea patrimoniului intre
persoana juridica de la care s-a facut desprinderea si persoanele juridice
dobinditoare se va face potrivit dispozitiunilor alineatului 2, iar intre
persoanele juridice dobinditoare, impartirea partii desprinse se va face
potrivit dispozitiunilor alineatului 1, care se vor aplica in mod
corespunzator.
Art. 48
Persoanele juridice care dobandesc bunuri prin efectul divizarii raspund
fata de creditori pentru obligatiile persoanei juridice care a incetat de a
avea fiinta prin divizare, proportional cu valoarea bunurilor dobandite,
stabilita la data dobandirii, daca prin actul care a dispus divizarea persoanei
juridice nu s-a prevazut altfel. In cazul organizatiilor cooperatiste sau al
oricaror organizatii obstesti, raspunderea nu poate fi decat proportionala cu
valoarea bunurilor dobandite.
Dispozitiunile alineatului precedent se aplica si persoanelor juridice care
au dobandit bunuri ca urmare a desprinderii si transmiterii unei parti din
patrimoniul altei persoane juridice.
Art. 49
Transmisiunea drepturilor si obligatiilor, in caz de fuziune, absorbtie,
divizare, precum si de desprindere si transmitere, privind persoane juridice
supuse inregistrarii, se indeplineste, atat intre parti, cat si fata de cel de
al treilea, numai prin inregistrarea operatiunii si pe data acesteia.
In ceea ce priveste celelalte persoane juridice, nesupuse inregistrarii,
transmisiunea drepturilor si obligatiilor, in cazurile prevazute de alineatul
precedent, se indeplineste atat intre parti, cat si fata de cel de al treilea,
numai pe data aprobarii, de catre organul competent, a inventarului, a
bilantului contabil intocmit in vederea predarii-primirii, a oricaror alte
asemenea acte pe care legea le-ar prevedea, precum si a evidentei contractelor
in curs de executare, care trebuie sa cuprinda si repartizarea tuturor
contractelor in conditiunile art. 50 alin. 2.
Art. 50
Divizarea, precum si desprinderea si transmiterea nu se vor putea
inregistra decat daca se vor prezenta, aprobate de organul competent determinat
potrivit art. 43 sau 44, inventarul, bilantul contabil intocmit in vederea
predarii-primirii, sau oricare alte asemenea acte pe care legea le-ar prevedea,
precum si evidenta contractelor in curs de executare, care trebuie sa cuprinda
si repartizarea tuturor contractelor.
Contractele se vor repartiza astfel incat executarea fiecaruia dintre ele
sa se faca de o singura persoana juridica dobinditoare. Repartizarea unui
singur contract la mai multe persoane juridice se va putea face numai daca
impartirea executarii lui este cu putinta. In toate cazurile, in ce priveste
transmiterea drepturilor si obligatiilor, se va face aplicatiunea art. 47 si
48.
Aprobarea ceruta potrivit alin. 1 nu se va putea da mai inainte ca, in
cazul contractelor planificate, sa se fi obtinut, de la organul de planificare
competent, modificarea sarcinii de plan concrete corespunzatoare.
Art. 51
Prin efectul dizolvarii, persoana juridica intra in lichidare, in vederea
realizarii activului si a platii pasivului.
Art. 52
Bunurile organizatiei cooperatiste sau ale organizatiei obstesti dizolvate,
ramase dupa lichidare, vor primi destinatia aratata prin actul de infiintare
prin statut sau prin hotararea luata, cel mai tarziu la data dizolvarii, de
organele chemate a o decide.
In lipsa unei atari prevederi in actul de infiintare sau statut, ori in
lipsa unei hotarari luate in conditiile alineatului precedent, precum si in
cazul in care prevederea sau hotararea este contrara legii ori regulilor de
convietuire sociala, bunurile ramase dupa lichidare vor fi atribuite de organul
competent unei persoane juridice cu scop identic sau asemanator.
Art. 53
In cazul in care persoana juridica este dizolvata pentru ca scopul ei sau
mijloacele intrebuintate pentru realizarea acestuia au devenit contrare legii
ori potrivnice regulilor de convietuire sociala, bunurile ramase dupa lichidare
trec la stat.
CAP. 3
Ocrotirea drepturilor personale nepatrimoniale
Art. 54
Persoana care a suferit o atingere in dreptul sau la nume ori la pseudonim,
la denumire, la onoare, la reputatie, in dreptul personal nepatrimonial de
autor al unei opere stiintifice, artistice ori literare, de inventator sau in
orice alt drept personal nepatrimonial, va putea cere instantei judecatoresti
incetarea savarsirii faptei care aduce atingerea drepturilor mai sus aratate.
Totodata, cel care a suferit o asemenea atingere va putea cere ca instanta
judecatoreasca sa oblige pe autorul faptei savarsite fara drept, sa publice, pe
socoteala acestuia, in conditiile stabilite de instanta, hotararea pronuntata
ori sa indeplineasca alte fapte destinate sa restabileasca dreptul atins.
Art. 55
Daca autorul faptei savarsite fara drept nu indeplineste, in termenul
stabilit prin hotarare, faptele destinate sa restabileasca dreptul atins,
instanta judecatoreasca va putea sa-l oblige la plata, in folosul statului, a
unei amenzi pe fiecare zi de intarziere, socotita de la data expirarii
termenului de mai sus. Aceasta amenda poate fi pronuntata si prin hotararea
data asupra cererii facute potrivit art. 54.
Art. 56
Drepturile personale nepatrimoniale sunt ocrotite si dupa moarte, in masura
stabilita de lege sau de regulile de convietuire socialista.
CAP. 4
Dispozitiuni finale
Art. 57