HOTARARE Nr.
1079 din 5 septembrie 2007
pentru reglementarea
parcului auto, precum si a consumului de carburanti al autoturismelor
Ministerului Justitiei, ale unor institutii subordonate acestuia si ale
instantelor judecatoresti
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 631 din 13 septembrie 2007
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată, şi al art. 5 alin. (3) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 80/2001
privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile
administraţiei publice şi instituţiile publice, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - (1) Parcul auto al Ministerului Justiţiei se
constituie potrivit normativelor de cheltuieli privind dotarea cu autoturisme
şi consumul lunar de carburanţi, prevăzute în anexa nr. 3 la Ordonanţa
Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru
autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările şi
completările ulterioare.
(2) Pentru activităţile specifice desfăşurate de
Ministerul Justiţiei şi de unele instituţii subordonate acestuia, conform
Hotărârii Guvernului nr. 83/2005 privind organizarea şi funcţionarea
Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare, se aprobă
parcul auto al acestora cu un număr de 23 de autovehicule, precum şi consumul de carburanţi corespunzător.
(3) Pentru fiecare direcţie ce aparţine aparatului
propriu al Ministerului Justiţiei repartizarea numărului maxim de autoturisme
se face prin ordin al ministrului justiţiei.
Art. 2. - (1) Curţile de apel au în dotare un număr
maxim de 5 autoturisme cu un consum de carburanţi de maximum 350 de litri pe
lună pentru fiecare autoturism, cu excepţia Curţii de Apel Bucureşti care are
în dotare un număr maxim de 10 autoturisme cu un consum de carburanţi de
maximum 350 de litri pe lună şi o furgoneta cu un consum de carburanţi de
maximum 400 de litri pe lună.
(2) Tribunalele au în dotare un
număr maxim de 4 autoturisme cu un consum de carburanţi de maximum 300 de litri
pe lună pentru fiecare autoturism.
(3) Judecătoriile au în dotare un număr maxim de două
autoturisme cu un consum de carburanţi de maximum 250 de litri pe lună pentru
fiecare autoturism.
(4) Stabilirea numărului de autoturisme pentru
fiecare instanţă se face prin ordin al ministrului justiţiei.
Art. 3. - Numărul maxim de autoturisme pentru
activităţile specifice ale Ministerului Justiţiei, ale unor instituţii
subordonate acestuia, prevăzute la alin. (2) al art. 1, şi pentru instanţele
judecătoreşti prevăzute la art. 2, precum şi consumul maxim de carburanţi pe lună pentru fiecare
autoturism sunt cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art. 4. - Cheltuielile rezultate din aplicarea
prezentei hotărâri se suportă din bugetele anuale aprobate Ministerului
Justiţiei.
Art. 5. - Pe data intrării în
vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 258/2005 pentru
reglementarea parcului auto, precum şi a consumului de carburanţi al
autoturismelor Ministerului Justiţiei, ale unor instituţii subordonate acestuia
şi ale instanţelor judecătoreşti, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 294 din 7
aprilie 2005, cu modificările şi completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul justiţiei,
Tudor-Alexandru Chiuariu
Ministrul economiei şi finanţelor,
Varujan Vosganian
ANEXA
MIJLOACELE DE TRANSPORT ŞI CONSUMUL DE CARBURANŢI
pentru activităţile specifice ale Ministerului
Justiţiei, ale unor instituţii subordonate acestuia şi pentru instanţele judecătoreşti
Nr. crt.
|
Unitatea
|
Numărul maxim de autoturisme
aprobat
|
Consumul maxim
de carburanţi
pentru un autovehicul (litri/lună)
|
1.
|
Ministerul Justiţiei: (aparatul propriu)
|
20 de autovehicule
(19 autoturisme şi un microbuz)
|
350/autoturism 400/microbuz
|
Direcţia pentru implementarea programelor finanţate din
împrumuturi externe
|
3 autoturisme
|
350
|
2.
|
Institutul Naţional de Expertize Criminalistice
|
un autoturism
|
300
|
3.
|
Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu
|
un autoturism
|
300
|
4.
|
Spitalul Clinic „Prof. dr. Constantin Angelescu"
|
un autoturism
|
300
|
5.
|
Instanţe judecătoreşti:
a) curţi de apel - 15*)
|
14x5+11=81 de autovehicule
|
350/autoturism 400/furgonetă
|
b) tribunale - 42
|
4x42=168 de autoturisme
|
300
|
c) judecătorii - 187
|
2x187=374 de autoturisme
|
250
|
*) Curtea de Apel Bucureşti va avea un număr maxim de
10 autoturisme şi o furgonetă.
NOTĂ:
Nu se consideră depăşiri la consumul de carburanţi
normat pe autovehicul consumul care la nivelul anului se încadrează în limita
combustibilului normat în raport cu numărul de autovehicule aprobat fiecărei
unităţi.