HOTARARE Nr.
281 din 31 martie 2010
privind aprobarea listei
obiectivelor de investitii si a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor
de investitii din cadrul proiectului „Servicii comunitare de prevenire a
separarii copilului de familia sa si instruirea personalului aferent" din
judetele Botosani si Valcea in temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei,
republicata, si al art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finantele
publice, cu modificarile si completarile ulterioare,
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 242 din 15 aprilie 2010
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - (1) Se aprobă lista obiectivelor de
investiţii din cadrul proiectului „Servicii comunitare de prevenire a
separării copilului de familia sa şi instruirea personalului
aferent", prevăzută în anexa nr. 1, care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru
obiectivele de investiţii prevăzute la alin. (1), potrivit anexelor
nr. 2/1-2/3*) la prezenta hotărâre.
Art. 2. - Finanţarea obiectivelor de
investiţii prevăzute în anexa nr. 1 se face din împrumutul de la
Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, acordat potrivit Hotărârii
Guvernului nr. 928/2007 privind aprobarea Acordului-cadru de împrumut dintre
România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru
finanţarea Proiectului privind dezvoltarea la nivel local de servicii
comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa, precum
şi instruirea personalului aferent, semnat la Bucureşti la 29
ianuarie 2007 şi la Paris la 9 februarie 2007, cu completările
ulterioare, conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări
şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările
ulterioare, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei
şi Protecţiei Sociale, în limita sumelor aprobate anual cu
această destinaţie, de la bugetele locale, precum şi din alte
surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice
aprobate potrivit legii.
Art. 3. - Ministerul Muncii, Familiei şi
Protecţiei Sociale răspunde de modul de utilizare a sumei
prevăzute în anexele nr. 2/1-2/3, în conformitate cu prevederile legale în
vigoare.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul muncii, familiei şi protecţiei
sociale,
Mihai Constantin Şeitan
Ministrul administraţiei şi internelor,
Vasile Blaga
Ministrul dezvoltării regionale şi
turismului,
Elena Gabriela Udrea
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
*) Anexele nr. 2/1-2/3 sunt clasificate potrivit legii
şi se comunică numai instituţiilor interesate.
ANEXA Nr. 1
LISTA
obiectivelor de investiţii finanţate în
cadrul proiectului „Servicii comunitare de prevenire a separării copilului
de familia sa şi instruirea personalului aferent"
1. Centrul de zi pentru copii, comuna
Ibăneşti, judeţul Botoşani
2. Centrul de zi pentru copii, satul Silea, comuna
Orleşti, judeţul Vâlcea
3. Centrul de zi pentru copii, satul Dăeşti,
comuna Popeşti, judeţul Vâlcea