HOTARARE Nr.
296 din 21 martie 2007
privind aprobarea
Mecanismelor de derulare a actiunilor din Programul de promovare a
exportului,administrat de Ministerul Economiei si Comertului
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 239 din 6 aprilie 2007
In temeiul art. 108 din Constituţia Romaniei, republicată, al art. 1 alin. (2) şi
al art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 120/2002 privind
aprobarea Sistemului de susţinere şi promovare a exportului cu finanţare de la
bugetul de stat, republicată, cu modificările ulterioare,
Guvernul Romaniei adoptă
prezenta hotărare.
Art. 1. - Se aprobă Mecanismele de derulare a
acţiunilor din Programul de promovare a exportului, administrat de Ministerul
Economiei şi Comerţului, prevăzute în anexa care face parte integrantă din
prezenta hotărare.
Art. 2. - (1) Suma alocată de la bugetul de stat,
anual, Ministerului Economiei şi Comerţului va fi utilizată pentru acoperirea,
parţială sau totală, a cheltuielilor necesare aplicării Programului de
promovare a exportului, care cuprinde următoarele acţiuni:
a) participarea la targuri şi
expoziţii internaţionale organizate în străinătate, conform programului
elaborat anual de Ministerul Economiei şi Comerţului;
b) organizarea de misiuni economice şi acţiuni de
promovare a exporturilor în străinătate;
c) realizarea de studii de piaţă şi pe produse,
inclusiv pentru obiective complexe;
d) realizarea de acţiuni de publicitate şi reclamă cu
caracter general, pe pieţe de interes pentru exportul romanesc;
e) realizarea unui portal de informaţii de comerţ
exterior, pe baze concurentiale, cu suportarea integrală a cheltuielilor, inclusiv
a celor de administrare, din fonduri bugetare;
f) susţinerea financiară a unor acţiuni promoţionale
organizate în ţările de reşedinţă de către birourile consilierului economic ale
Ministerului Economiei şi Comerţului;
g) finanţarea unor categorii de cheltuieli pentru
organizarea în Romania a
acţiunilor de promovare a exportului, la care participă firme străine,
potenţial importatoare de bunuri şi servicii romaneşti.
(2) Ministerul Economiei şi Comerţului administrează
şi coordonează acţiunile de promovare a exportului prevăzute la alin. (1).
(3) Acţiunile de promovare a exportului prevăzute la
alin. (1) lit. a), b) şi g) se administrează de Ministerul Economiei şi
Comerţului împreună cu Centrul Roman pentru Promovarea Comerţului, prin delegarea către acesta a
operaţiunilor de încheiere, finanţare şi derulare a contractelor de prestări de
servicii pentru realizarea acţiunilor respective.
(4) Pentru acţiunile de
promovare a exportului prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi c) se instituie
scheme de minimis care
se aprobă prin ordin al ministrului economiei şi comerţului. Finanţarea în cadrul schemelor se acordă numai după
aprobarea acestora prin ordin.
Art. 3. - (1) Repartizarea pe acţiunile de promovare a
exportului prevăzute la art. 2 alin. (1) a sumei alocate anual de la bugetul de
stat pentru aplicarea Programului de promovare a exportului se face conform
propunerilor ordonatorului principal de credite, cu
aprobarea Consiliului de export.
(2) Sumele repartizate conform alin. (1) se pot
redistribui în cursul anului pe acţiuni de promovare a exportului, în
condiţiile prevăzute la alin. (1), în limita sumei alocate de la bugetul de
stat pentru Programul de promovare a exportului.
Art. 4. - Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărari se abrogă Hotărarea
Guvernului nr. 2.100/2004 privind aprobarea Mecanismelor de acordare a
sprijinului financiar de la bugetul de stat pentru aplicarea Programului de promovare a exportului, administrat de Ministerul Economiei şi
Comerţului, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 1.147 din 3 decembrie 2004.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul economiei şi comerţului,
Varujan Vosganian
Ministrul delegat pentru comerţ,
Iuliu Winkler
Departamentul pentru Afaceri Europene,
Adrian Ciocănea,
secretar de stat
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
ANEXA
MECANISME
de derulare a acţiunilor din Programul de promovare
a exportului, administrat de Ministerul Economiei şi Comerţului
CAPITOLUL I
Participarea la targuri
şi expoziţii internaţionale
Art. 1. - (1) Participarea operatorilor economici la targuri şi expoziţii internaţionale se realizează pe pieţe de
interes, prin organizarea de pavilioane naţionale, standuri specializate pe
produse sau miniexpoziţii, pe bază de programe anuale elaborate de Ministerul
Economiei şi Comerţului, în consultare cu patronatele de ramură, aprobate de
Consiliul de export.
(2) Selectarea targurilor şi
expoziţiilor prevăzute în programul anual se face în baza următoarelor
criterii:
a) asigurarea expansiunii şi diversificării
geografice a exportului romanesc
pe pieţe cu potenţial de import ridicat;
b) promovarea produselor şi
serviciilor cu valoare adăugată ridicată;
c) importanţa targurilor respective pe plan internaţional;
d) performanţele obţinute de participanţii romani la ediţiile anterioare ale targurilor respective.
Art. 2. - (1) Administrarea programului de participare
la targuri şi expoziţii internaţionale se face către
Ministerul Economiei şi Comerţului împreună cu Centrul Roman pentru Promovarea Comerţului, prin
delegarea către acesta a operaţiunilor de încheiere, finanţare şi derulare a
contractelor de prestări de servicii pentru realizarea acţiunilor respective.
(2) Contractele de prestări de servicii pentru
organizarea participării la targuri
şi expoziţii internaţionale se încheie de către Centrul Roman pentru Promovarea Comerţului cu
operatori economici specializaţi, denumiţi în continuare societate organizatoare, selectaţi în
conformitate cu metodologia aprobată în condiţiile legii de Centrul Roman pentru Promovarea Comerţului, pe baza
caietelor de sarcini pentru selectarea societăţii organizatoare, elaborate de
Ministerul Economiei şi Comerţului, Centrul Roman pentru Promovarea Comerţului şi patronatele de ramură sau
asociaţiile profesionale. Patronatele de ramură sau asociaţiile profesionale
vor defini detaliile de arhitectură şi/sau de execuţie ale standului, care vor
constitui anexă la caietul de sarcini pentru selectarea societăţii
organizatoare.
3) Cheltuielile aferente publicării anunţului privind
organizarea procedurii de selecţie a societăţii organizatoare a participării la
targuri şi expoziţii
internaţionale se suportă din sumele bugetare alocate pentru realizarea
programului de participare la targuri şi expoziţii internaţionale.
(4) Programele promoţionale, cum sunt seminarii, mese
rotunde, întalniri de afaceri
şi altele asemenea, de publicitate, reclamă comercială şi de negocieri se
realizează cu ocazia manifestărilor expoziţionale prevăzute la art. 1 de către
Ministerul Economiei şi Comerţului, în colaborare cu patronatele de ramură sau
asociaţiile profesionale şi Centrul Roman pentru
Promovarea Comerţului, în limita cheltuielilor
prevăzute cu această destinaţie în contractul de prestări de servicii.
Art. 3. - (1) Beneficiarii programului de participare la
targuri şi expoziţii internaţionale sunt operatorii
economici, persoane juridice romane, care îndeplinesc următoarele condiţii de eligibilitate:
a) sunt înregistraţi conform Legii nr. 31/1990
privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, şi îşi desfăşoară activitatea în Romania;
b) nu au beneficiat în
ultimii 2 ani fiscali şi în anul fiscal în curs, fie din surse ale statului sau
ale autorităţilor locale, fie din surse comunitare, de ajutor de minimis, care, cumulat, să
depăşească echivalentul în lei a 200.000 euro;
c) nu se află în procedură de executare silită,
reorganizare judiciară, faliment, închidere operaţională, dizolvare, lichidare
sau în alte situaţii reglementate de lege;
d) la data depunerii cererii de înscriere pentru
participare la targul internaţional să nu înregistreze
debite la bugetul de stat, respectiv bugetele locale, sau provenind din neplata
contribuţiilor de asigurări sociale, a contribuţiilor de asigurări pentru
şomaj, a contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncă şi boli
profesionale, precum şi a contribuţiilor pentru asigurări sociale de sănătate;
e) nu sunt consideraţi firme în dificultate. O firmă
este considerată ca fiind în dificultate în următoarele situaţii: în cazul unei
societăţi cu răspundere limitată, cand se constată pierderea a mai mult de jumătate din capitalul
social şi mai mult de un sfert din capital s-a pierdut în ultimele 12 luni, sau
în cazul unei societăţi în care cel puţin o parte dintre asociaţi sunt ţinuţi
responsabili pentru datoriile întreprinderii, atunci cand
s-a pierdut mai mult de jumătate din capitalul propriu
şi mai mult de un sfert din acest capital s-a pierdut în cursul ultimelor 12
luni, ori pentru întreprinderile de orice formă juridică, cand respectiva întreprindere întruneşte
condiţiile pentru a fi supusă unei proceduri prevăzute de legislaţia privind
procedura reorganizării judiciare şi a falimentului;
f) nu sunt firme împotriva cărora a fost emisă o
decizie de recuperare a unui ajutor de stat, dacă această decizie de recuperare
nu a fost deja executată;
g) au în obiectul de
activitate operaţiuni de export;
h) nomenclatorul de export corespunde cu profilul targului la care se solicită participarea;
i) produsele sunt de concepţie şi/sau marcă proprie, de
calitate şi cu valoare adăugată ridicată;
j) au rezultate pozitive privind
eficienţa participării la targuri
şi expoziţii cu sprijin de la bugetul de stat, în cazul prezenţei la astfel de
acţiuni anterioare;
k) numărul de participări ale unui operator economic la
targuri internaţionale cu
sprijin de la bugetul de stat este de maximum 4 pe an. Un operator economic
poate fi selectat pentru participare la un număr mai mare de targuri internaţionale numai în cazul în
care pentru targul respectiv
se înregistrează un număr redus de cereri de participare din partea operatorilor economici,
comparativ cu numărul de participanţi necesar pentru utilizarea integrală a
spaţiului de expunere angajat;
l) respectarea de către
solicitant a prevederilor normelor privind principalele activităţi/acţiuni care
vor fi realizate de societăţile comerciale participante
la targuri şi expoziţii internaţionale finanţate
parţial de la bugetul de stat, elaborate de Ministerul Economiei şi Comerţului
în cazul prezenţei acestuia la astfel de acţiuni anterioare.
(2) Selectarea operatorilor economici participanţi la targuri şi expoziţii internaţionale se
face de o comisie numită prin ordin al ministrului economiei şi comerţului,
formată din reprezentanţi ai Ministerului Economiei şi Comerţului, ai
patronatelor de ramură/asociaţiilor profesionale şi ai Centrului Roman pentru Promovarea Comerţului, în
funcţie de suprafaţa de expunere disponibilă pentru fiecare acţiune şi de
îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate prevăzute la alin. (1).
(3) Participanţii la targuri şi expoziţii internaţionale depun o garanţie în valoare de 2.000 de lei la Centrul Roman
pentru Promovarea Comerţului, iar documentul care atestă depunerea garanţiei se
va anexa la cererea de înscriere pentru selecţia firmelor participante la targul respectiv. Garanţia se restituie
firmelor selectate după încheierea manifestării expoziţionale sau se execută în
cazul neparticipării operatorului economic la acţiunea respectivă. In situaţia
în care valoarea cheltuielilor efectuate de societatea organizatoare pentru
operatorul economic neparticipant este mai mare decat valoarea garanţiei, operatorul economic va plăti diferenţa pană la acoperirea integrală a cheltuielilor
ce îi revin. Pentru operatorii economici care nu au fost selectaţi pentru
participarea la targul
respectiv, garanţia se restituie în termen de 14 zile de la data hotărarii Comisiei de selecţie a participanţilor
la targuri internaţionale.
(4) Operatorii economici participanţi la targuri internaţionale au obligaţia să
respecte prevederile normelor privind principalele activităţi/acţiuni care vor
fi realizate de societăţile comerciale participante la targuri şi expoziţii internaţionale
finanţate parţial de la bugetul de stat, aprobate prin ordin al ministrului
economiei şi comerţului.
(5) In cazul în care operatorul economic nu respectă
prevederile normelor privind principalele activităţi/acţiuni care vor fi
realizate de societăţile comerciale participante la targuri şi expoziţii internaţionale finanţate parţial de la bugetul
de stat, acesta nu va mai putea accesa acest instrument de promovare a
exportului pentru o perioadă de 2 ani de la data constatării neîndeplinirii
prevederilor respective.
Art. 4. - Fondurile bugetare repartizate anual pentru
realizarea programului de participare la targuri şi
expoziţii internaţionale se asigură Centrului Roman pentru Promovarea Comerţului de Ministerul Economiei şi Comerţului,
în baza unui contract de finanţare încheiat în acest scop. Sumele astfel
repartizate se utilizează pentru acoperirea parţială sau totală a unor
categorii de cheltuieli, după cum urmează:
a) 50% din cheltuielile privind transportul extern,
cazarea şi asigurarea medicală pentru un participant de la fiecare expozant, la
nivelul baremelor stabilite pentru instituţiile publice;
b) 100% din cheltuielile pentru transportul, asigurarea
şi manipularea exponatelor, mostrelor şi materialelor publicitare, formalităţile
vamale aferente acestora, depozitarea ambalajelor aferente exponatelor pe
perioada desfăşurării acţiunii promoţionale, elaborarea proiectului de execuţie
a standului, închirierea, construirea şi/sau amenajarea spaţiului expoziţional,
transportul materialelor aferente, cheltuielile generale pe perioada de
desfăşurare a acţiunilor promoţionale, cheltuielile de reprezentare şi de
protocol, cheltuielile de deplasare pentru persoanele care organizează şi
coordonează acţiunile, inclusiv a unui reprezentant din partea patronatului de
ramură sau a asociaţiei profesionale care contribuie la realizarea acţiunii
respective, a căror perioadă de deplasare va fi stabilită prin caietul de
sarcini al acţiunii, cheltuielile pentru materialele publicitare, de prezentare
şi promovare cu caracter economic general şi pentru mediatizarea prezenţei romaneşti la acţiunile promoţionale,
cheltuielile aferente comisionului prevăzut în contractul încheiat cu
societatea organizatoare a pavilioanelor naţionale, standurilor specializate pe
produse şi miniexpoziţiilor, precum şi alte cheltuieli care se justifică a fi
alocate pentru realizarea targurilor
şi expoziţiilor internaţionale, cu aprobarea ordonatorului principal de credite.
Art. 5. - (1) Operatorii economici participanţi la targurile şi expoziţiile internaţionale în
cadrul programului administrat de Ministerul Economiei şi Comerţului împreună
cu Centrul Roman pentru
Promovarea Comerţului asigură finanţarea în cotă de 50% a cheltuielilor
prevăzute la art. 4 lit. a).
(2) Cota de 50% din cheltuielile de transport, cazare
şi asigurare medicală pentru un delegat al firmei participante se va deconta de
Centrul Roman pentru
Promovarea Comerţului, prin societatea organizatoare, pe bază de documente
justificative, după aprobarea decontului final al acţiunii. Cheltuielile pentru
cazare vor fi decontate pentru numărul de zile aferente perioadei oficiale de
desfăşurare a manifestării expoziţionale, plus două nopţi înainte de începerea
acesteia sau plus 3 nopţi în cazul în care aceasta se desfăşoară în ţări care
necesită un timp de transport mai mare şi o noapte după închiderea acesteia.
(3) Transportul exponatelor va fi efectuat de către o
firmă de specialitate, selectată pe baze concurenţiale de către societatea
organizatoare. Volumul exponatelor aferent fiecărui expozant va fi corelat cu
suprafaţa de expunere repartizată în cadrul pavilionului expoziţional.
Operatorii economici vor efectua plata integrală a transportului exponatelor
către firma transportatoare selectată, urmand ca decontarea să se facă de către societatea organizatoare în
baza documentelor vamale de încheiere a operaţiunii de export temporar şi a
documentelor de plată a transportului exponatelor, după aprobarea decontului
final al acţiunii de Centrul Roman pentru Promovarea Comerţului, cu excepţia exponatelor şi
mostrelor fără valoare comercială, care se oferă cu titlu gratuit partenerilor
externi, a materialelor de publicitate şi reclamă şi a produselor de protocol
achiziţionate din Romania,
pentru care decontarea se va face pe baza documentelor vamale de expediţie şi a
documentelor de plată a transportului pană la standul expoziţional.
(4) Decontarea cheltuielilor în valută efectuate de
operatorul economic şi de societatea organizatoare se face de către Centrul Roman pentru Promovarea Comerţului, în lei, la
cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a Romaniei, valabil la data efectuării plăţilor de către aceştia, conform
documentelor financiar-contabile prezentate. Pentru ţările a căror monedă
oficială nu este dolarul SUA ori euro, decontarea cheltuielilor în valută se va
efectua în baza chitanţei de schimb valutar prezentate, valabilă la data
efectuării plăţilor de către operatorul economic sau de către societatea organizatoare.
Art. 6. - Cheltuielile de reprezentare şi protocol se
realizează pentru oferirea unor trataţii în limita echivalentului în lei al
sumei de 500 de euro/acţiune. In situaţii justificate, suma poate fi majorată,
cu aprobarea ordonatorului principal de credite. Cheltuielile se referă la
achiziţionarea de produse alimentare pentru trataţii curente şi pentru cocteil,
apă minerală, băuturi răcoritoare şi slab alcoolizate, produse de patiserie şi
cofetărie şi altele asemenea. Băuturile alcoolice se achiziţionează numai în
cazul organizării de cocteiluri.
Art. 7. - Ministerul Economiei şi Comerţului poate
modifica sau completa programul anual de participare la targuri şi expoziţii cu alte acţiuni de
interes pentru promovarea exporturilor romaneşti, în baza consultării cu patronatele de ramură şi cu Centrul
Roman pentru Promovarea
Comerţului, cu aprobarea Consiliului de export, în limita plafonului de
cheltuieli alocat cu această destinaţie.
CAPITOLUL II
Organizarea de misiuni economice şi acţiuni de
promovare a exportului în străinătate
Art. 8. - (1) Misiunile economice sunt acţiuni organizate în scopul explorării, consolidării,
valorificării şi dezvoltării oportunităţilor de afaceri pe pieţe externe cu
potenţial de import.
(2) Acţiunile de promovare a exportului se referă
la prezentări de produse, miniexpoziţii, reuniuni de afaceri, seminarii
economice şi zile economice.
(3) Misiunile economice şi acţiunile de promovare a
exportului se organizează în ţări de interes pentru exportatorii romani şi se stabilesc în baza
consultării Ministerului Economiei şi Comerţului cu patronatele de ramură sau
cu asociaţiile profesionale şi cu Centrul Roman pentru Promovarea Comerţului, avand în vedere următoarele criterii:
a) expansiunea şi diversificarea geografică a
exportului romanesc pe pieţe
cu potenţial de import ridicat;
b) promovarea produselor şi serviciilor cu valoare
adăugată ridicată.
(4) Misiunile economice şi acţiunile de promovare a
exportului se administrează şi se coordonează de Ministerul Economiei şi
Comerţului împreună cu Centrul Roman pentru Promovarea Comerţului, prin delegarea către acesta a
operaţiunilor de încheiere, finanţare şi derulare a contractelor de prestări de
servicii pentru realizarea acţiunilor respective.
(5) Contractele de prestări de servicii pentru
organizarea misiunilor economice şi a acţiunilor de promovare a exportului se
încheie de Centrul Roman
pentru Promovarea Comerţului cu operatori economici specializaţi, denumiţi în
continuare societate organizatoare, selectaţi în conformitate cu metodologia aprobată în condiţiile
legii de Centrul Roman pentru
Promovarea Comerţului, pe baza caietelor de sarcini pentru selectarea
societăţii organizatoare, elaborate de Ministerul Economiei şi Comerţului,
Centrul Roman pentru
Promovarea Comerţului şi patronatele de ramură sau asociaţiile profesionale,
pentru fiecare acţiune în parte.
(6) Cheltuielile aferente publicării anunţului
privind organizarea procedurii de selecţie a societăţii organizatoare a
participării la misiuni economice şi acţiuni de promovare a exportului în străinătate
se suportă din sumele bugetare alocate pentru realizarea acestor acţiuni de
promovare.
(7) Programe promoţionale, cum sunt seminarii, mese
rotunde, întalniri de afaceri
şi altele asemenea, de publicitate şi reclamă comercială şi de negocieri se
realizează cu ocazia misiunilor economice de Ministerul Economiei şi
Comerţului, în colaborare cu patronatele de ramură sau cu asociaţiile
profesionale şi cu Centrul Roman pentru Promovarea Comerţului, în limita cheltuielilor prevăzute în contractul de prestări
de servicii cu această destinaţie.
Art. 9. - Participarea operatorilor economici la aceste
manifestări promoţionale se face pe baza următoarelor criterii de
eligibilitate:
a) sunt înregistraţi conform
Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
b) nu au beneficiat în ultimii 2 ani fiscali şi în
anul fiscal în curs, fie din surse ale statului sau ale autorităţilor locale,
fie din surse comunitare, de ajutor de minimis, care, cumulat, să depăşească echivalentul în lei a 200.000 de euro;
c) nu se află în procedură de executare silită,
reorganizare judiciară, faliment, închidere operaţională, dizolvare, lichidare
sau în alte situaţii reglementate de lege;
d) la data depunerii cererii de finanţare să nu
înregistreze debite la bugetul de stat, respectiv bugetele locale, sau
provenind din neplata contribuţiilor de asigurări sociale, a contribuţiilor de
asigurări pentru şomaj, a contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncă
şi boli profesionale, precum şi a contribuţiilor pentru asigurările sociale de
sănătate;
e) nu sunt consideraţi firme în dificultate. O firmă
este considerată ca fiind în dificultate în următoarele situaţii: în cazul unei
societăţi cu răspundere limitată, cand se constată pierderea a mai mult de jumătate din capitalul
social şi mai mult de un sfert din capital s-a pierdut în ultimele 12 luni, sau
în cazul unei societăţi în care cel puţin o parte dintre asociaţi sunt ţinuţi
responsabili pentru datoriile întreprinderii, atunci cand s-a pierdut mai mult de jumătate din capitalul propriu şi mai
mult de un sfert din acest capital s-a pierdut în cursul ultimelor 12 luni, ori
pentru întreprinderile de orice formă juridică, cand
respectiva întreprindere întruneşte condiţiile pentru
a fi supusă unei proceduri prevăzute de legislaţia privind procedura
reorganizării judiciare şi a falimentului;
f) nu sunt firme împotriva cărora a fost emisă o
decizie de recuperare a unui ajutor de stat, dacă această decizie de recuperare
nu a fost deja executată;
g) au prevăzut în obiectul de activitate operaţiuni
de export;
h) nomenclatorul de export corespunde domeniilor
prevăzute în tematica misiunii economice sau a acţiunii de promovare;
i) produsele sunt de concepţie
şi/sau marcă proprie, de calitate şi cu valoare adăugată ridicată;
j) au înregistrat rezultate concrete ca urmare a
participării la astfel de acţiuni anterioare.
Art. 10. - Fondurile bugetare repartizate anual pentru
realizarea misiunilor economice şi a acţiunilor de
promovare a exportului se asigură Centrului Roman pentru Promovarea Comerţului de Ministerul Economiei şi
Comerţului, în baza contractului de finanţare încheiat în acest scop. Sumele
astfel repartizate se utilizează pentru acoperirea parţială sau totală a unor
categorii de cheltuieli, după cum urmează:
a) 50% din cheltuielile de transport extern, cazare
şi asigurare medicală pentru un participant de la fiecare firmă, la nivelul
baremelor stabilite pentru instituţiile publice;
b) 100% din cheltuielile
privind transportul în interiorul ţării de destinaţie, pentru persoanele care
participă la acţiunile respective, cheltuielile de deplasare pentru persoanele
care organizează şi coordonează acţiunile, inclusiv a unui reprezentant din
partea patronatului de ramură sau a asociaţiei profesionale care contribuie la
realizarea acţiunii respective, cheltuielile pentru închirierea spaţiilor
aferente întalnirilor de
afaceri şi a dotărilor necesare desfăşurării acestora, cum sunt TV, video,
retroproiector, computer şi altele asemenea, cheltuielile de reprezentare şi
protocol, heltuielile pentru elaborarea, transportul şi asigurarea materialelor
de promovare şi de prezentare, cum sunt cataloage, pliante, ecusoane şi altele
asemenea, cheltuielile pentru transportul şi asigurarea mostrelor, cheltuielile
pentru formalităţile vamale aferente materialelor de promovare şi de
prezentare, precum şi mostrelor, cheltuielile pentru mediatizarea acţiunii pe
plan local, cheltuielile aferente comisionului prevăzut în contractul încheiat
cu societatea organizatoare a misiunii economice sau a acţiunii de promovare,
precum şi alte cheltuieli care se justifică a fi alocate pentru realizarea
acţiunilor respective, cu aprobarea ordonatorului principal de credite.
Art. 11. - (1) Operatorii
economici participanţi la misiuni economice şi la acţiuni de promovare a
exportului asigură finanţarea cotei de 50% din cheltuielile prevăzute la art.
10 lit. a).
(2) Cota de 50% din cheltuielile de transport, cazare
şi asigurare medicală pentru un delegat al firmei participante se va deconta de
către Centrul Roman pentru
Promovarea Comerţului, pe bază de documente justificative, după aprobarea de
către acesta a decontului final, prezentat de societatea organizatoare a
acţiunii. Cota de 50% din cheltuielile pentru cazare va fi decontată pentru
perioada de desfăşurare a manifestării promoţionale, stabilită prin contractul
cu societatea organizatoare.
(3) Decontarea cheltuielilor în valută efectuate de
operatorul economic şi societatea organizatoare se face
de Centrul Roman pentru Promovarea Comerţului, în lei,
la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a Romaniei, valabil la data efectuării plăţilor de către aceştia, conform
documentelor financiar-contabile prezentate. Pentru ţările a căror monedă
oficială nu este dolarul SUA sau euro, decontarea cheltuielilor în valută se va
efectua în baza chitanţei de schimb valutar prezentate, valabilă la data
efectuării plăţilor de către operatorul economic sau de către societatea
organizatoare.
Art. 12. - Cheltuielile de reprezentare şi protocol se
realizează pentru oferirea unor trataţii în limita echivalentului în lei al
sumei de 500 de euro/acţiune. In situaţii justificate, suma poate fi majorată,
cu aprobarea ordonatorului principal de credite. Cheltuielile se referă la
achiziţionarea de produse alimentare pentru trataţii curente şi pentru cocteil,
apă minerală, băuturi răcoritoare şi slab alcoolizate, produse de patiserie şi
cofetărie şi altele asemenea. Băuturile alcoolice se achiziţionează numai în
cazul organizării de cocteiluri.
CAPITOLUL III
Realizarea de studii de piaţă şi pe produse,inclusiv
pentru obiective complexe,pe baze concurenţiale, în conformitate cu legislaţia în vigoare, cu finanţare în cotă
de 50% din cheltuielile aferente
Art. 13. - Mecanismul şi etapele de realizare şi
finanţare a studiilor de piaţă şi pe produse, inclusiv pentru obiective
complexe, sunt următoarele:
a) prezentarea la Ministerul Economiei şi Comerţului
de către patronatul de ramură sau asociaţia profesională, în calitate de
beneficiar, de propuneri pentru realizarea de studii, însoţite de conţinutul
tematicii aferente acestora;
b) selectarea propunerilor se face de o comisie numită
prin ordin al ministrului economiei şi comerţului, în funcţie de următoarele
criterii de eligibilitate: existenţa potenţialului de absorbţie al pieţei
respective pentru produsul respectiv şi capacitatea beneficiarului de a susţine
financiar realizarea studiului;
c) încheierea protocolului de cofinanţare pentru
realizarea studiului între Ministerul Economiei şi Comerţului şi beneficiarul
studiului selectat, cu privire la modalităţile de finanţare, organizarea
concursului de oferte, încheierea contractului de servicii şi efectuarea
plăţilor către prestatorul de servicii selectat;
d) elaborarea de către beneficiar împreună cu
Ministerul Economiei şi Comerţului a caietului de sarcini;
e) organizarea concursului de oferte pentru selectarea
prestatorului de servicii pe baza metodologiei aprobate prin ordin al
ministrului economiei şi comerţului. Cheltuielile
aferente publicării anunţului privind organizarea procedurii de selecţie a
prestatorului de servicii se suportă din sumele bugetare alocate pentru
realizarea de studii;
f) încheierea contractului pentru realizarea studiului între Ministerul Economiei şi Comerţului, beneficiar şi
prestatorul de servicii;
g) efectuarea plăţii contravalorii studiului de către
beneficiar şi Ministerul Economiei şi Comerţului.
Art. 14. - Plata cheltuielilor pentru realizarea
studiului se face de Ministerul Economiei şi
Comerţului în proporţie de 50% din cheltuielile totale, în contul prestatorului
de servicii, în baza următoarelor documente:
a) contractul pentru realizarea studiului, încheiat
între Ministerul Economiei şi Comerţului, beneficiar şi prestatorul de
servicii;
b) procesul-verbal încheiat între beneficiar şi
prestatorul de servicii privind recepţia şi acceptarea studiului;
c) copia ordinului de plată emis de beneficiar către
prestatorul de servicii pentru plata cotei sale de 50% din
valoarea studiului;
d) factura emisă de prestatorul de servicii pentru
cota de 50% aferentă Ministerului Economiei şi Comerţului.
CAPITOLUL IV
Realizarea de acţiuni de publicitate şi reclamă cu
caracter general, pe pieţe de interes pentru exportul romanesc, pe baze concurenţiale,
cu suportarea totală a cheltuielilor, inclusiv a cheltuielilor pentru
distribuirea materialelor de publicitate şi reclamă cu caracter general în
străinătate şi la ambasadele străine din Romania
Art. 15. - Acţiunile de publicitate şi reclamă cu
caracter general constau în realizarea de cataloage, broşuri, CD-uri, expoziţii
virtuale, site/portal şi altele asemenea, avand ca destinaţie mediul de afaceri din ţări de interes pentru
exportul romanesc, crearea şi
promovarea mărcilor etc, în conformitate cu Strategia naţională de export.
Art. 16. - Mecanismul de realizare şi finanţare a
materialelor de publicitate şi reclamă comercială cu caracter general
cuprinde următoarele:
a) prezentarea de către patronatele de ramură şi asociaţiile
profesionale la Ministerul Economiei şi Comerţului a cererilor pentru
realizarea materialelor de publicitate şi reclamă comercială cu caracter
general;
b) selectarea proiectelor care se finanţează din
fonduri bugetare se face de comisia numită prin ordin al ministrului economiei
şi comerţului;
c) elaborarea de către Ministerul Economiei şi
Comerţului, în colaborare cu patronatele de ramură sau asociaţiile profesionale
solicitante, a caietului de sarcini privind conţinutul, structura şi condiţiile
tehnice de realizare a materialelor de publicitate şi reclamă comercială cu
caracter general;
d) organizarea concursului de oferte pentru
selectarea prestatorului de servicii pe baza metodologiei aprobate prin ordin
al ministrului economiei şi comerţului. Cheltuielile aferente publicării
anunţului privind organizarea procedurii de selecţie a prestatorului de
servicii se suportă din sumele bugetare alocate pentru realizarea materialelor
de publicitate şi reclamă comercială cu caracter general;
e) încheierea contractului
dintre Ministerul Economiei şi Comerţului şi prestatorul de servicii selectat,
referitor la condiţiile tehnico-economice şi financiare de realizare a
materialelor de publicitate şi reclamă comercială cu caracter general;
f) încheierea
procesului-verbal pentru bun de tipar între Ministerul Economiei şi Comerţului,
patronatele de ramură sau asociaţiile profesionale beneficiare şi prestatorul
de servicii, pentru recepţia machetei materialelor de publicitate şi reclamă
comercială cu caracter general;
g) încheierea procesului-verbal între Ministerul
Economiei şi Comerţului, patronatele de ramură sau asociaţiile profesionale
beneficiare şi prestatorul de servicii, pentru recepţia finală a materialelor
de publicitate şi reclamă comercială cu caracter
general;
h) decontarea cheltuielilor aferente realizării şi
distribuirii materialelor de publicitate şi reclamă comercială cu caracter
general se face de Ministerul Economiei şi Comerţului, pe baza contractului
pentru realizarea proiectului, a facturii emise de prestatorul de servicii şi a
procesului-verbal de recepţie prevăzut la lit. g).
Art. 17. - Distribuirea în străinătate şi la ambasadele
străine din Romania a
materialelor de publicitate şi reclamă comercială cu caracter general se face
de prestatorul de servicii
către reprezentanţele diplomatice şi comerciale ale Romaniei în străinătate, instituţiile şi organizaţiile cu atribuţii în
promovarea schimburilor comerciale internaţionale, partenerii externi,
delegaţiile participante la manifestări promoţionale organizate în străinătate,
precum şi la instituţii guvernamentale, patronate de ramură şi asociaţii
profesionale, pentru a fi utilizate în cadrul întalnirilor cu reprezentanţii mediului de afaceri din străinătate, pe
baza repartiţiei stabilite de Ministerul Economiei şi Comerţului şi beneficiar.
CAPITOLUL V
Realizarea pe baze concurenţiale a unui portal de informaţii de comerţ exterior,
cu suportarea integrală a cheltuielilor,
inclusiv a celor de administrare, din fonduri bugetare
Art. 18. - Structura,
informaţiile şi serviciile aferente portalului vor fi stabilite de Ministerul
Economiei şi Comerţului împreună cu patronatele de ramură şi cu Centrul Roman pentru Promovarea Comerţului.
Art. 19. - (1) Realizarea şi administrarea portalului
se vor face de o firmă specializată, selectată de Ministerul Economiei şi
Comerţului, în conformitate cu prevederile legislaţiei privind achiziţiile
publice.
(2) Informaţiile conţinute de portal sunt destinate
accesului liber şi nediscriminatoriu al tuturor operatorilor economici
interesaţi.
CAPITOLUL VI
Susţinerea financiară a unor acţiuni de promovare a exportului organizate de birourile consilierului economic ale Ministerului Economiei şi Comerţului în ţările de reşedinţă
Art. 20. - Acţiunile de promovare se organizează de
consilierul economic al Ministerului Economiei şi Comerţului în ţara de
reşedinţă şi constau în participarea acestuia la unele targuri şi expoziţii internaţionale, altele
decat cele cuprinse în Programul anual de participare a
Romaniei la targuri şi expoziţii internaţionale, la
care organizatorii oferă gratuit un spaţiu pentru prezentarea ofertei de export
romaneşti.
Art. 21. - Metodologia privind procedura de selecţie şi
finanţare a acţiunilor promoţionale prevăzute la art. 20 se aprobă prin ordin
al ministrului economiei şi comerţului.
CAPITOLUL VII
Finanţarea unor categorii de cheltuieli pentru
organizarea în Romania a acţiunilor de promovare a exportului, la care participă firme străine,
potenţial importatoare de bunuri şi servicii romaneşti
Art. 22. - (1) Acţiunile de promovare a exportului
organizate în Romania se
realizează în scopul identificării de oportunităţi pentru valorificarea ofertei
de export.
(2) Acţiunile de promovare a exportului sunt focalizate
pe atragerea unor firme străine cu potenţial semnificativ de import, interesate
în dezvoltarea relaţiilor economice cu firme din Romania prin contractarea de bunuri şi servicii romaneşti sau cooperarea în producţie.
Acţiunile sunt organizate cu ocazia desfăşurării unor targuri
sau expoziţii internaţionale în Romania, care au ca obiect promovarea de
bunuri şi servicii pentru export, precum şi cu ocazia organizării în Romania a unor misiuni economice străine, cu
scopul achiziţiei şi/sau contractării de bunuri şi servicii romaneşti.
(3) Acţiunile de promovare a exportului în Romania sunt organizate de Ministerul
Economiei şi Comerţului împreună cu patronatele de ramură sau cu asociaţiile
profesionale şi cu Centrul Roman pentru Promovarea Comerţului, în baza recomandării
reprezentantului biroului consilierului economic al Ministerului Economiei şi
Comerţului din străinătate, avand în vedere: capacitatea de import a firmelor străine,
posibilităţile de diversificare a structurii exportului şi penetrarea pe noi
pieţe.
(4) Categoriile de cheltuieli
finanţate integral de la bugetul statului pentru realizarea acţiunilor de
promovare a exportului sunt următoarele: cheltuieli pentru închirierea
spaţiilor de desfăşurare a programului acţiunii de promovare şi a dotărilor
aferente, cum sunt: TV, video, retroproiector, computer şi altele asemenea,
cheltuieli de reprezentare şi protocol, cheltuieli pentru elaborarea de
materiale de promovare şi de prezentare, cum sunt: cataloage, pliante, CD-uri,
bannere, ecusoane şi altele asemenea, cheltuieli pentru mediatizarea acţiunii,
cheltuieli de transport pe teritoriul Romaniei la obiective economice de interes, pentru îndeplinirea
scopului acţiunii de promovare a exportului, la nivelul baremelor stabilite
pentru instituţiile publice, alte cheltuieli care se justifică a fi alocate
pentru realizarea acţiunii respective, cu aprobarea ordonatorului principal de
credite.
(5) Ministerul Economiei şi Comerţului deleagă
Centrului Roman pentru
Promovarea Comerţului activităţile de contractare şi derulare a operaţiunilor
prevăzute la alin. (2).
(6) Contractele de prestări de servicii pentru
realizarea operaţiunilor prevăzute la alin. (2) se încheie de Centrul Roman pentru Promovarea Comerţului cu
operatori economici specializaţi, selectaţi în conformitate cu metodologia
aprobată în condiţiile legii de Centrul Roman pentru Promovarea Comerţului, pentru fiecare acţiune în parte.
Art. 23. - Fondurile bugetare repartizate anual pentru
finanţarea cheltuielilor prevăzute la art. 22 alin. (4) se asigură Centrului
Roman pentru Promovarea
Comerţului de Ministerul Economiei şi Comerţului, în baza contractului de
finanţare încheiat în acest scop.
Art. 24. - Cheltuielile de reprezentare şi protocol se
realizează pentru oferirea unor trataţii în limita echivalentului în lei al
sumei de 500 de euro/acţiune. In situaţii justificate, suma poate fi majorată,
cu aprobarea ordonatorului principal de credite. Cheltuielile se referă la
achiziţionarea de produse alimentare pentru trataţii curente şi pentru cocteil,
apă minerală, băuturi răcoritoare şi slab alcoolizate, produse de patiserie şi
cofetărie şi altele asemenea. Băuturile alcoolice se achiziţionează numai în
cazul organizării de cocteiluri.