HOTARARE Nr. 465 din 22 august 1997
pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de acordare, utilizare si
decontare a cupoanelor pentru agricultori in campania agricola din toamna
anului 1997
ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 229 din 3 septembrie 1997
In temeiul art. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 21/1997 privind instituirea
sistemului de cupoane pentru agricultori,
Guvernul Romaniei hotaraste:
ARTICOL UNIC
Se aproba Normele metodologice privind modul de acordare, utilizare si
decontare a cupoanelor pentru agricultori, in campania agricola din toamna
anului 1997, prevazute in anexa la prezenta hotarare.
PRIM-MINISTRU
VICTOR CIORBEA
Contrasemneaza:
p. Ministrul agriculturii
si alimentatiei,
Aurel Pana,
secretar de stat
Ministru de stat,
ministrul finantelor,
Mircea Ciumara
ANEXA 1
NORME METODOLOGICE
privind modul de acordare, utilizare si decontare a cupoanelor pentru
agricultori in campania agricola din toamna anului 1997
1. In vederea realizarii lucrarilor agricole din toamna anului 1997, statul
sprijina agricultorii persoane fizice, detinatori de terenuri agricole, prin
distribuirea gratuita de cupoane ce reprezinta bonuri de valoare.
Beneficiarii cupoanelor sunt agricultorii detinatori de terenuri agricole,
asa cum sunt nominalizati in art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 21/1997
privind instituirea sistemului de cupoane pentru agricultori.
2. Numarul de cupoane se acorda agricultorilor persoane fizice, titulari ai
dreptului de proprietate, pentru suprafetele de terenuri agricole de cel putin
0,5 ha, astfel:
- de la 0,5 ha pana la 1,0 ha inclusiv - 1 cupon
- peste 1,0 ha pana la 2,0 ha inclusiv - 2 cupoane
- peste 2,0 ha pana la 3,0 ha inclusiv - 3 cupoane
- peste 3,0 ha pana la 4,0 ha inclusiv - 4 cupoane
- peste 4,0 ha pana la 5,0 ha inclusiv - 5 cupoane
- peste 5,0 ha - 6 cupoane.
3. Cupoanele se distribuie agricultorilor persoane fizice care pot achita
cu acestea contravaloarea semintelor si a materialului saditor,
ingrasamintelor, pesticidelor, motorinei, lucrarilor mecanice pentru realizarea
si intretinerea culturilor, inclusiv a pasunilor si fanetelor.
Decontarea pe baza de cupoane, pentru produsele si serviciile prevazute la
art. 3 alin. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 21/1997, se face de catre agentii
economici autorizati sa comercializeze produsele sau sa presteze serviciile
respective.
4. Tiparirea cupoanelor se realizeaza de catre Regia Autonoma
"Imprimeria Bancii Nationale a Romaniei", conform modelului prezentat
in anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice, pe hartie care sa asigure
cuponului elemente de siguranta.
Cuponul este divizat in doua fractiuni valorice egale, care pot fi folosite
individual.
5. Distribuirea cupoanelor se face pe baza de liste, care se intocmesc pe
fiecare localitate, de catre primar, potrivit prevederilor art. 1 si art. 2 din
Ordonanta Guvernului nr. 21/1997.
Listele vor cuprinde toti beneficiarii de cupoane si suprafata de teren
agricol aferenta fiecarui proprietar, potrivit modelului prevazut in anexa nr.
2 la prezentele norme metodologice. Acestea se vor completa in trei exemplare,
dintre care doua se vor transmite de catre primari prefectului, respectiv
centrului computerizat judetean conectat prin reteaua de teletransmisie la
Institutul de Cercetari in Informatica din coordonarea Comisiei Nationale de
Informatica, in termen de 5 zile de la publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei
a prezentelor norme metodologice.
Prefectii vor comunica centrelor computerizate judetene lista primarilor de
la comune, orase, care urmeaza sa intocmeasca liste cu beneficiarii de cupoane.
Pentru municipiul Bucuresti listele vor fi intocmite de primarii sectoarelor.
Centrele computerizate judetene vor informa prefectii, zilnic, cu privire
la stadiul efectuarii lucrarii, iar acestia vor interveni la primari, acolo
unde este cazul, pentru depunerea in termen a listelor, cat si pentru
efectuarea eventualelor corecturi sau pentru introducerea beneficiarilor de
cupoane care au fost omisi din liste.
Dupa culegerea pe calculator a datelor din listele primite de la primari,
centrele computerizate judetene vor edita o lista de verificare ce va fi vizata
de un delegat al primariei, in vederea corectarii eventualelor erori.
Centrele computerizate judetene, dupa verificarea listelor, vor edita
imediat listele finale in trei exemplare, dintre care unul pentru primarie
(comuna, oras), in vederea afisarii, si doua pentru Regia Autonoma "Posta
Romana", care vor fi inmanate acestora pe baza de borderou de
predare-primire.
Centrele computerizate judetene vor transmite Institutului de Cercetari in
Informatica totalul, pe judet, al datelor cuprinse in listele finale.
Modul concret de procesare electronica a listelor cu beneficiarii de
cupoane de catre centrele computerizate judetene, de transmitere a datelor si a
listelor finale catre Regia Autonoma "Posta Romana" si primari se va
face pe baza de instructiuni specifice acestei activitati, elaborate de Comisia
Nationala de Informatica, cu acordul Ministerului Agriculturii si Alimentatiei,
Departamentului pentru Administratie Publica Locala si al Regiei Autonome
"Posta Romana".
6. Pe baza datelor centralizate de catre Institutul de Cercetari in
Informatica, pe total tara si judete, a numarului de cupoane pe localitati
(comune, orase, municipii), Ministerul Agriculturii si Alimentatiei va incheia
contract pentru tiparirea acestora cu Regia Autonoma "Imprimeria Bancii
Nationale a Romaniei", inclusiv pentru o cota suplimentara de rezerva de
1,0% din numarul total determinat, pentru solutionarea eventualelor contestatii
sau distrugeri in caz de forta majora.
7. Distribuirea cupoanelor se efectueaza de catre Regia Autonoma
"Posta Romana", care preia cupoanele tiparite la Regia Autonoma
"Imprimeria Bancii Nationale a Romaniei" si le transmite directiilor
regionale de posta, inspectoratelor judetene pentru controlul activitatii
postale, in baza centralizatorului pe judet, inclusiv pentru o cota
suplimentara de rezerva de 1,0% .
Ministerul Agriculturii si Alimentatiei va imputernici Regia Autonoma
"Posta Romana" pentru ridicarea cupoanelor de la Regia Autonoma
"Imprimeria Bancii Nationale a Romaniei", pe baza de proces-verbal.
Regia Autonoma "Posta Romana" va asigura distribuirea cupoanelor
la oficiile postale din teritoriu, corespunzator listelor de distribuire
primite de la centrele computerizate judetene.
Potrivit listei intocmite in conditiile art. 1 si art. 2 din Ordonanta
Guvernului nr. 21/1997, cupoanele se distribuie pe baza actului de identitate
(buletin, adeverinta) si a actelor doveditoare a dreptului de proprietate
asupra terenurilor agricole, dupa care se semneaza de primire.
Pentru mostenitori persoane fizice, prevazuti la art. 1 lit. a)-d) din
Ordonanta Guvernului nr. 21/1997, care detin terenuri agricole in indiviziune,
cupoanele se acorda pentru intreaga suprafata celui care se prezinta sa le
ridice si care va prezenta o declaratie pe propria raspundere ca are acordul
celorlalti mostenitori.
Titularii cupoanelor pot imputernici alte persoane sa le ridice cupoanele
cuvenite. Imputernicitii vor avea asupra lor actul de identitate si o
imputernicire, chiar olografa, din partea titularului, pentru ridicarea
cupoanelor, care se va retine la oficiul postal, si vor semna o declaratie pe
propria raspundere.
Mostenitorii cu succesiunea nesolutionata nu pot imputernici terte persoane
pentru ridicarea cupoanelor.
Modelul declaratiei pe propria raspundere este prevazut in anexa nr. 3 la
prezentele norme metodologice si se va semna de persoana imputernicita, de
mostenitorul cu succesiunea solutionata ori in indiviziune, pe propria
raspundere, cunoscand dispozitiile art. 292 din Codul penal cu privire la
falsul in declaratii.
In situatia in care solicitantul nu este gasit sau se constata erori in
listele beneficiarilor de cupoane (neconcordanta de nume, prenume sau de
suprafata detinuta), oficiul postal, prin lucratorul postal, il indruma la
primarie in vederea solutionarii.
Oficiile postale primesc comunicari de la primarii pentru solutionarea
cazurilor de erori, adaugari din cauza omisiunilor sau eliminari din lista cu
beneficiarii de cupoane, numai sub semnatura si pe raspunderea primarului.
Modul de preluare a cupoanelor de la Regia Autonoma "Imprimeria Bancii
Nationale a Romaniei", transportul acestora la punctele de destinatie,
evidenta si distribuirea acestora se stabilesc in baza instructiunilor
specifice acestei activitati, elaborate de Regia Autonoma "Posta
Romana" cu acordul Ministerului Agriculturii si Alimentatiei
Departamentului pentru Administratie Publica Locala si al Comisiei Nationale de
Informatica.
La solicitarea oficiilor postale, primarii au obligatia de a delega o
persoana in vederea solutionarii eventualelor omisiuni sau erori din listele
beneficiarilor de cupoane.
8. Cupoanele se pot ridica de la oficiile postale pana in data de 15
noiembrie 1997 inclusiv.
Cupoanele ramase nedistribuite la oficiile postale, prin grija Regiei
Autonome "Posta Romana" vor fi predate pe baza de proces-verbal la
prefectura judetului, urmand sa fie distruse sub supravegherea unei comisii
formate din reprezentanti ai structurilor teritoriale ale Ministerului
Agriculturii si Alimentatiei, Ministerului de Interne si ale Departamentului
pentru Administratie Publica Locala. Se va intocmi un proces-verbal de
distrugere (taiere, ardere) a cupoanelor, in trei exemplare, in care se va
mentiona numarul si seria acestora, urmand sa fie transmis cate un exemplar
Ministerului Agriculturii si Alimentatiei, Regie Autonome "Posta
Romana" si prefecturii judetului.
9. Contravaloarea tiparirii cupoanelor la Regia Autonoma "Imprimeria
Bancii Nationale a Romaniei", a serviciilor prestate de centrele
computerizate judetene si de Institutul de Cercetari in Informatica, cat si
cheltuielile de distribuire a cupoanelor prin oficiile postale, se suporta din
suma de 1.400 miliarde lei prevazuta in bugetul Ministerului Agriculturii si
Alimentatiei pentru anul 1997 la capitolul 67.01 "Agricultura si
silvicultura", titlul "Transferuri".
Ministerul Agriculturii si Alimentatiei va solicita Ministerului Finantelor
deschiderea creditelor bugetare prevazute la titlul "Transferuri"
pentru a dispune plata contravalorii tiparirii cupoanelor, a serviciilor de
editare si procesare electronica a listelor si de distribuire a cupoanelor prin
oficiile postale, justificata conform anexei nr. 4 la prezentele norme
metodologice.
10. Tiparirea cupoanelor, editarea listelor si distribuire cupoanelor vor
fi exceptate de la procedura prevazuta in Ordonanta Guvernului nr. 12/1993,
aprobata si modificata, prin Legea nr. 83/1994 si republicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 281 din 4 decembrie 1995, si se fac pe baza
de contracte incheiate de Ministerul Agriculturii si Alimentatiei, la tarife
negociate, cu Regia Autonoma "Imprimeria Bancii Nationale a
Romaniei", Institutul de Cercetari in Informatica si cu Regia Autonoma
"Posta Romana".
11. Furnizorii de inputuri pentru agricultura, care primesc cupoane contra
marfurilor sau serviciilor prestate, vor emite facturi pentru acestea, in care
vor mentiona "cu plata pe baza de cupon pentru agricultori". In cazul
in care valoarea facturii este mai mare decat valoarea cuponului, pe factura se
va face mentiunea "suma de ......... lei cu plata pe baza de cupon pentru
agricultori".
Produsele sau serviciile din factura vor include T.V.A.
12. Decontarea cupoanelor de catre furnizori se va realiza prin societatile
bancare, pe baza de comision negociat de catre Ministerul Agriculturii si
Alimentatiei cu acestea, pe baza de conventie, care se va suporta din suma de
1.400 miliarde lei prevazuta in bugetul Ministerul Agriculturii si Alimentatiei
pentru anul 1997 la capitol 67.01 "Agricultura si silvicultura",
titlul "Transferuri".
13. Cupoanele primite de furnizori de la una dintre societatile bancare
abilitate sa deconteze cupoane, unde au deschis cont, insotite de un
centralizator al facturilor emise la livrarea produselor sau prestarea
serviciilor pe baza de cupoane, potrivit anexei nr. 5 la prezentele norme
metodologice.
Centralizatorul va cuprinde pentru valoarea facturii doua coloane: total
factura, respectiv din care: achitat pe baza de cupon pentru agricultori.
Furnizorii sunt obligati sa pastreze facturile decontate pe baza de cupoane
o perioada de cel putin 3 ani.
14. La primirea cupoanelor spre decontare, societatile bancare au obligatia
de a verifica autenticitatea cuponului, felul produselor cumparate si al
serviciilor prestate si daca acesta se incadreaza in prevederile de la pct. 3
alin. 1 si 2 din prezentele norme metodologice.
15. Societatile bancare care primesc spre decontare cupoane le
centralizeaza la fiecare sfarsit de saptamana, astfel ca in ziua de luni din
saptamana urmatoare sa solicite Ministerului Agriculturii si Alimentatiei
contravaloarea cupoanelor de achitat si a comisionului bancar, potrivit anexei
nr. 6 la prezentele norme metodologice.
Solicitarea societatilor bancare se va face, pe total banca, din care, pe
sucursale, pe raspunderea conducerii acestora, sub semnatura presedintelui.
Ministerul Agriculturii si Alimentatiei solicita Ministerului Finantelor
deschiderea creditelor bugetare prevazute la titlul "Transferuri",
lunar, pentru a dispune operativ de sumele de plata catre societatile bancare,
si va prezenta situatia justificativa privind decontarea cupoanelor potrivit
anexei nr. 7 la prezentele norme metodologice. In cazul in care suma solicitata
lunar nu este acoperitoare pentru platile din luna respectiva, Ministerul
Agriculturii si Alimentatiei poate solicita Ministerului Finantelor o noua
deschidere de credite.
In urma solicitarii saptamanale a societatilor bancare, Ministerul
Agriculturii si Alimentatiei vireaza acestora sumele solicitate, urmand ca
acestea sa faca platile in conturile furnizorilor, in functie de numarul de
cupoane depuse.
16. Sumele reprezentand contravaloarea cupoanelor care trebuie platite vor
fi virate societatilor bancare de catre Ministerul Agriculturii si Alimentatiei
intr-un cont distinct, deschis special pentru aceste operatiuni.
17. Societatile bancare pot primi spre decontare cupoane pana la data de 5
decembrie 1997 inclusiv, data dupa care vor solicita Ministerului Agriculturii
si Alimentatiei ultima transa de plati. Dupa decontare, pe fiecare cupon se
aplica stampila societatii bancare. Dupa efectuarea tuturor platilor cuvenite
furnizorilor pe baza de cupoane, societatile bancare intocmesc un decont justificativ
definitiv, potrivit anexei nr. 6 la prezentele norme metodologice, pe care il
depun la Ministerul Agriculturii si Alimentatiei pana la data de 15 decembrie
1997.
Societatile bancare pastreaza in arhiva cupoanele stampilate, impreuna cu o
copie de pe decontul justificativ depus la Ministerul Agriculturii si
Alimentatiei.
Pana la data de 20 decembrie 1997, Ministerul Agriculturii si Alimentatiei,
dupa verificarea deconturilor justificative depuse de catre societatile
bancare, efectueaza ultimele decontari catre acestea.
18. Creditele bugetare aferente cupoanelor prevazute in bugetul
Ministerului Agriculturii si Alimentatiei pe anul 1997, nesolicitate
Ministerului Finantelor de catre Ministerul Agriculturii si Alimentatiei, sau
creditele deschise si neutilizate se cuvin de drept bugetului de stat.
19. Cupoanele neutilizate de beneficiari pana la data de 5 decembrie 1997
inclusiv sau nedepuse la societatile bancare de catre furnizori isi pierd
valabilitatea, devenind nule.
20. Beneficiarii cupoanelor si furnizorii de produse sau de servicii pentru
agricultura, care primesc cupoane pentru plata acestora, au obligatia de a le
pastra in stare perfecta. Eventualele cupoane deteriorate si carora nu li se
poate dovedi autenticitatea nu sunt valabile si nu pot fi platite.
21. Daca pe parcursul distribuirii cupoanelor, din diferite cauze
(incendii, inundatii, alte avarii), se produce distrugerea unui numar de
cupoane, acestea se inlocuiesc din stocul de cupoane de rezerva, specificand
numerele cupoanelor care s-au distrus si ale celor cu care s-au inlocuit.
Cand distrugerea se datoreaza din culpa unor persoane, cupoanele se
inlocuiesc in conditiile alineatului de mai sus, dar persoana vinovata suporta
costul cupoanelor si al transportului cupoanelor de inlocuire.
22. Regia Autonoma "Posta Romana", dupa incheierea actiunii de
distribuire a cupoanelor, va transmite Ministerului Agriculturii si
Alimentatiei situatia definitiva a numarului de cupoane ridicate de
beneficiari, a inlocuirii, in caz de distrugere din diferite cauze (incendii,
inundatii, alte avarii) sau din culpa unor persoane, cat si a celor ramase
nedistribuite si predate la prefecturile judetene pentru distrugere (taiere,
ardere).
23. Falsificarea cupoanelor constituie infractiune de falsificare de monede
sau de alte valori, prevazuta la art. 282 din Codul penal.
ANEXA 1
la normele metodologice cu modelul cuponului pentru agricultori se gaseste
in Monitorul Oficial al Romaniei, nr. 229 din 3 septembrie 1997, Partea I.
ANEXA 2
la normele metodologice
Judetul .......................
Orasul ........................
Comuna ........................
Satul .........................
LISTA
cu agricultorii persoane fizice, titulari ai dreptului de proprietate asupra
suprafetelor agricole
________________________________________________
Nr. Numele Initiala Prenumele Suprafata
crt. tatalui - ha -
________________________________________________
1.
2.
3.
.
.
.
________________________________________________
X TOTAL X X
________________________________________________
ANEXA 3
la normele metodologice
DECLARATIE PE PROPRIA RASPUNDERE
Subsemnatul(a) ...................., fiul/fiica lui .............
(numele si prenumele)
si al................, nascut(a) la data de ........., in ...........,
domiciliat(a) in ............, identificat(a) cu B.I./A.I. seria .....
nr. ......., eliberat(a) la data de .........., de ..................,
(organul emitent)
declar pe propria raspundere ca ridic cupoanele acordate in baza
Ordonantei Guvernului nr. 21/1997, in numar de ......................,
(litere si cifre)
pentru proprietarul (mostenitorul cu succesiunea solutionata) ........
......................., respectivul avand B.I. seria ..... nr. .....,
(numele si prenumele)
eliberat de ............, aflandu-ma fata de acesta in urmatoarea
relatie:
|_| a) imputernicit al proprietarului (imputernicirea olografa o anexez);
|_| b) imputernicit al mostenitorului cu succesiunea solutionata
(imputernicirea olografa o anexez);
|_| c) mostenitor cu succesiunea nesolutionata, angajandu-ma sa depun la
masa succesorala contravaloarea cupoanelor ridicate;
|_| d) arendas sau reprezentant al unei asociatii agricole (tabel anexat cu
proprietarii si imputernicirile olografe).
In cazul in care actionez in calitate de imputernicit al proprietarului sau
al mostenitorului cu succesiunea solutionata si de arendas sau reprezentant al
unei asociatii agricole [cazurile a), b) sau d)], ma angajez prin prezenta
declaratie ca voi dispune de cupoanele ridicate in aceasta calitate numai ca
urmare si conform indicatiilor mostenitorului cu succesiunea solutionata sau
ale proprietarului acestor cupoane.
Dau prezenta declaratie cunoscand dispozitiile art. 292 din Codul penal cu
privire la falsul in declaratii.
Data Numele si prenumele
............... (a se completa cu majuscule)
............................
Semnatura
ANEXA 4
la normele metodologice
MINISTERUL AGRICULTURII SI ALIMENTATIEI
Se aproba,
Secretar de stat,
DECONT
privind justificarea cheltuielilor pentru implementarea sistemului de cupoane
acordate potrivit Ordonantei Guvernului nr. 21/1997
- lei -
--------------------------------------------------------
Nr. Specificare Credite Credite Credite
crt. deschise utilizate solicitate
--------------------------------------------------------
1. Cheltuieli de
tiparire
2. Cheltuieli de
editare si
procesare
electronica a
listelor
3. Cheltuieli de
difuzare a
cupoanelor
pentru
agricultori
4. Alte cheltuieli
--------------------------------------------------------
TOTAL
--------------------------------------------------------
Director general,
ANEXA 5
la normele metodologice
Agentul economic ................................ Data .....
(denumirea, adresa, codul fiscal)
Societatea bancara ..............................
Contul ..........................................
CENTRALIZATORUL
facturilor emise in baza cupoanelor pentru agricultori
------------------------------------------------------
Nr. Nr. si Produsul Valoarea din care:
crt. data livrat facturii achitat pe baza
facturii sau - lei - de cupoane
serviciul - lei -
prestat
------------------------------------------------------
1 2 3 4 5
------------------------------------------------------
------------------------------------------------------
------------------------------------------------------
TOTAL X
------------------------------------------------------
Manager general (director), Manager economic
(contabil-sef),
ANEXA 6
la normele metodologice
Societatea bancara ...............
Nr. ............./................
DECONT JUSTIFICATIV
privind platile efectuate pe baza de cupoane, conform Hotararii Guvernului nr.
.........
-------------------------------------------------------------------------
Cupoanele Cupoanele Diferenta Comisionul Total
Nr. Sucursala primite decontate (+/-) bancar -lei-
crt. spre ------------ ------------ - lei - (8=4+7)
decontare Nr. Valoarea Nr. Valoarea
------------ - lei - - lei -
Nr. Valoarea
- lei -
-------------------------------------------------------------------------
A B 1 2 3 4 5 6 7 8
-------------------------------------------------------------------------
1.
2.
3.
.
.
.
-------------------------------------------------------------------------
TOTAL
-------------------------------------------------------------------------
Presedinte, Director,
ANEXA 7
la normele metodologice
MINISTERUL AGRICULTURII SI ALIMENTATIEI
Se aproba,
Secretar de stat,
SITUATIA
justificativa privind decontarea cupoanelor potrivit Ordonantei Guvernului nr.
21/1997
----------------------------------------------------
A B 1 2 3 4 5 6 7 8 9
----------------------------------------------------
1.
2.
3.
.
.
.
----------------------------------------------------
TOTAL
----------------------------------------------------
Director general,
Semnificatia coloanelor din tabelul de mai sus este urmatoarea:
A = Nr. crt.
B = Societatea bancara
1 = Creditele acordate - lei -
2 = Creditele utilizate - lei - (2=4+5)
3 = Cupoanele decontate - Nr.
4 = Cupoanele decontate - Valoarea - lei -
5 = Comisionul bancar - lei -
6 = Creditele solicitate de societati bancare - lei - (6=8+9)
7 = Cupoanele primite spre decontare - Nr.
8 = Cupoanele primite spre decontare Valoare lei
9 = Comisionul bancar lei