HOTARARE Nr. 880 din 1 ianuarie 1965
privind acordarea de ajutoare materiale in cadrul asigurarilor sociale de stat
ACT EMIS DE: CONSILIUL DE MINISTRI
Dreptul angajatilor la ajutoare materiale in cadrul asigurarilor sociale de
stat constituie unul din drepturile fundamentale ale oamenilor muncii, garantat
prin Constitutia Republicii Populare Romane. Acest drept se realizeaza din
fonduri de stat, angajatii fiind scutiti de plata oricarei contributii.
Cresterea venitului national ca urmare a dezvoltarii continue a economiei
nationale a creat conditii pentru imbunatatirea acordarii ajutoarelor materiale
in cadrul asigurarilor de stat.
In acest scop, Consiliul de Ministri al Republicii Populare Romane si
Consiliul Central al Sindicatelor din Republica Populara Romana hotarasc:
Art. 1
Angajatii au dreptul la ajutoare materiale:
a) pentru incapacitate temporara de munca;
b) pentru prevenirea imbolnavirilor, refacerea si intarirea sanatatii;
c) in caz de maternitate;
d) in caz de deces.
CAP. 1
Ajutoare pentru incapacitate temporara de munca
Art. 2
Angajatii cu contracte de munca pe durata nedeterminata (permanenti) au
dreptul, in cazul incapacitatii temporare de munca determinata de boala sau
accident, la ajutoarele care se acorda din prima zi de incapacitate si pana la
data insanatosirii. Aceste ajutoare se acorda si celor care se afla in perioada
de proba in vederea angajarii lor definitive.
In cazul in care organele medicale competente au dat aviz de pensionare,
ajutoarele se acorda pana la sfarsitul lunii urmatoare aceleia in care s-a dat
avizul. Inauntrul acestui termen, intreprinderea sau institutia este obligata a
intocmi dosarul de pensionare, completat cu toate actele necesare, si a-l
depune la oficiul de prevederi sociale al sfatului popular raional sau
orasenesc in raza careia domiciliaza angajatul.
Daca incapacitatea temporara de munca s-a ivit in timpul concediului de
odihna sau a concediului fara plata, ajutorul se acorda numai in cazul cand
angajatul a fost internat intr-o unitate medico-sanitara sau daca organul
medical i-a prescris un concediu mai mare de 7 zile.
Art. 3
Angajatii cu contracte de munca pe durata determinata sau pentru o lucrare
determinata (temporari sau sezonieri) au dreptul, in cazul pierderii temporare
a capacitatii de munca din cauza de boala sau accident, la ajutoarele care se
acorda pe o durata de cel mult 65 de zile lucratoare in cursul unui an
calendaristic.
Angajatii aratati in alineatul precedent primesc aceste ajutoare numai daca
au o vechime in munca de cel putin 4 luni in ultimele 12 luni premergatoare
concediului medical, sau de 10 luni in ultimii doi ani premergatori concediului
medical.
In cazul in care incapacitatea de munca se datoreste unui accident in
munca, accident in legatura cu munca sau unei boli profesionale, ajutoarele se
acorda pe toata durata incapacitatii, indiferent de vechimea in munca.
Art. 4
Pensionarii de invaliditate gradul III si pensionarii urmasi care au
calitate de angajati primesc ajutoare in cazul incapacitatii temporare de munca
in aceleasi conditii ca si ceilalti angajati.
Ceilalti pensionari care au si calitatea de angajati primesc in perioada
incapacitatii temporare de munca, in loc de ajutoare, pensia integrala.
Art. 5
Cuantumul ajutoarelor pentru incapacitate temporara de munca determinata de
boala sau accident (in afara cazurilor prevazute la art. 7) se stabileste in
raport cu vechimea neintrerupta in munca, pe baza salariului tarifar, astfel:
- pana la 2 ani...................50%
- de la 2-5 ani.................. 70%
- de la 5-8 ani.................. 80%
- peste 8 ani.................... 90%
Pentru angajatii sezonieri care au in fiecare an o activitate periodica in
aceeasi unitate sau in alte unitati, cuantumul ajutoarelor se stabileste in
raport cu timpul rezultat din insumarea perioadelor lucrate anterior acordarii
concediului medical.
Angajatii in varsta de 14-18 ani cu o vechime neintrerupta in munca pana la
2 ani au dreptul, in cazul incapacitatii temporare de munca, la ajutoare in
cuantum de 60% din salariul tarifar lunar.
Art. 6
Ajutoarele pentru incapacitate temporara de munca din cauza unui accident
care nu are legatura cu munca sau a unei boli obisnuite se acorda pentru
primele 3 zile calendaristice de concediu medical in proportie de 50% din
cuantumul cuvenit.
Beneficiaza din prima zi de cuantumul integral al ajutorului ce li se
cuvine angajatii aflati in incapacitate temporara de munca ca urmare a unui
accident in munca, accident in legatura cu munca, a unei boli profesionale si
in caz de tuberculoza.
De asemenea beneficiaza din prima zi de cuantumul integral al ajutorului ce
li se cuvine angajatii aflati in incapacitate temporara datorita bolilor
transmisibile sau urgentelor medico-chirurgicale stabilite de Ministerul
Sanatatii si Prevederilor Sociale.
Ajutoarele pentru prevenirea imbolnavirilor, refacerea si intarirea
sanatatii, precum si cele pentru maternitate se acorda din prima zi in
cuantumul integral cuvenit.
Art. 7
Cuantumul ajutoarelor pentru incapacitate temporara de munca provocata de
un accident in munca, de un accident in legatura cu munca, de o boala
profesionala sau de tuberculoza este de 90% din salariul tarifar, indiferent de
natura contractului de munca si de vechimea neintrerupta in munca.
CAP. 2
Ajutoare pentru prevenirea imbolnavirilor, refacerea si intarirea sanatatii
Art. 8
Angajatii cu contracte de munca pe durata nedeterminata au dreptul la
ajutoare pentru prevenirea imbolnavirilor, refacerea si intarirea sanatatii.
Aceste ajutoare se acorda in cazul:
a) trecerii temporare in alta munca sau reducerii programului de lucru din
cauza bolii sau accidentului;
b) trimiterii la tratament balneoclimateric;
c) carantinei.
De asemenea angajatii au dreptul la ajutoare pentru procurarea de proteze.
Art. 9
Angajatii cu contracte de munca pe durata nedeterminata au dreptul la
ajutoare pentru trecerea temporara in alta munca sau in cazul reducerii
programului de lucru din cauza bolii sau accidentului, numai daca la noul loc
de munca primesc o retributie inferioara celei avute.
Trecerea temporara la o munca mai usoara sau reducerea programului de lucru
cu 1/4 din durata normala se acorda la propunerea medicului, de catre
conducerea unitatii, cu avizul favorabil al comitetului sindicatului din
intreprindere sau institutie pe o durata de cel mult 90 de zile calendaristice
intr-un an calendaristic.
Cuantumul lunar brut al ajutorului este egal cu diferenta dintre salariul
tarifar avut anterior trecerii in alta munca sau reducerii programului de lucru
si salariului tarifar al noului loc de munca, fara a putea depasi 25% din
salariul tarifar de incadrare avut anterior.
Art. 10
Angajatii cu contracte de munca pe durata nedeterminata trimisi in timpul
concediului de odihna pentru tratament in statiunile balneoclimaterice
beneficiaza de ajutoare care se acorda pentru zilele de tratament balnear ce depasesc
durata concediului de odihna, la care se adauga 2-3 zile pentru transport si
pentru readaptarea la conditiile de viata de la domiciliu, dupa venirea din
statiune.
Cei care sunt in incapacitate temporara de munca si sunt trimisi la
tratament balneoclimateric de organele medicale competente primesc ajutor pe
toata durata tratamentului.
Cuantumul ajutoarelor pentru trimiterea la tratament balneoclimateric se
stabileste in conditiile prevazute de art. 5.
Art. 11
Angajatii cu contracte de munca pe durata nedeterminata sau pe durata
determinata, carora li se interzice sa mearga la lucru de catre organele
medicale, din cauza unei boli molipsitoare, beneficiaza de un ajutor pentru
carantina pe durata stabilita prin actele normative in vigoare.
Ajutoarele pentru carantina se acorda in cuantum de 90% din salariul
tarifar, indiferent de natura contractului de munca si de vechimea neintrerupta
in munca.
Art. 12
Angajatii cu contracte de munca pe durata nedeterminata au dreptul la ajutoare
pentru proteze chirurgicale, dentare, oculare si auditive, centuri abdominale
si aparate ortopedice.
Ajutoarele se acorda in urmatoarele procente din costul protezei:
- 100% angajatilor cu un salariu tarifar lunar de pana la 700 de lei;
- 75% celor cu un salariu tarifar de la 701-1000 de lei;
- 50% celor cu un salalriu tarifar lunar de la 1001- 1200 de lei.
Aceste ajutoare se acorda in proportie de 100%, indiferent de marimea
salariului tarifar lunar si de natura contractului de munca:
- celor care au suferit un accident in munca sau accident in legatura cu
munca;
- celor suferinzi de boli profesionale.
CAP. 3
Ajutoare in caz de maternitate
Art. 13
Angajatele au dreptul la ajutoare de maternitate pentru:
a) sarcina si lehuzie;
b) ingrijirea copilului bolnav.
Art. 14
Angajatele au dreptul la un concediu platit pentru maternitate de 112 zile,
din care 52 zile inainte de nastere si 60 de zile dupa nastere. Concediile de
sarcina si lehuzie se compenseaza intre ele.
In cazul in care copilul se naste mort sau moare dupa nastere, durata
concediului de lehuzie este de 42 de zile calendaristice.
Daca moartea copilului survine dupa 42 de zile de la nastere, concediul de
lehuzie inceteaza.
Art. 15
Cuantumul ajutoarelor pentru sarcina si lehuzie este de:
- 90% din salariul tarifar lunar pentru angajatele cu o vechime
neintrerupta in munca de peste 12 luni;
- 70% din salariul tarifar lunar pentru angajatele cu o vechime
neintrerupta in munca de 6-12 luni;
- 50% din salariul tarifar lunar pentru angajatele cu o vechime
neintrerupta in munca de pana la 6 luni.
Art. 15^1
Cuantumul ajutorului pentru sarcina si lehuzie pentru angajatele care nasc
al treilea copil si urmatorii este de 100% din salariul tarifar lunar,
indiferent de vechimea neintrerupta in munca^1.
--------------------------
^1. Acest articol s-a introdus ca urmare a modificarii aduse hotararii
Consiliului de Ministri si a Consiliului Central al Uniunii Generale a
Sindicatelor nr. 880/1965 de catre H.C.M. si C.C. al U.G.S.R. nr. 2489/1966.
Art. 16
Contractele de munca ale angajatelor care se gasesc in concediu de
maternitate nu pot fi desfacute din initiativa celui care angajeaza.
Art. 17
Angajatele care au copii in varsta pana la 2 ani au dreptul la ajutor
pentru ingrijirea acestora in caz de imbolnavire. Durata concediului pentru
ingrijirea copilului bolnav se stabileste de Ministerul Sanatatii si
Prevederilor Sociale si Consiliului Central al Sindicatelor.
Angajatele cu contracte de munca pe durata determinata beneficiaza de acest
ajutor numai daca indeplinesc conditiile de vechime in munca prevazute de art.
3, alin. 2.
Cuantumul ajutorului pentru ingrijirea copilului bolnav se stabileste in
conditiile prevazute la art. 5.
CAP. 4
Ajutor in caz de deces
Art. 18
Angajatii au dreptul la un ajutor in cuantum de 500 de lei in cazul
decesului unui membru de familie pe care il intretin.
La decesul angajatului se acorda membrilor de familie ai acestuia sau
persoanelor din afara familiei care au suportat cheltuielile ocazionate de
deces un ajutor in cuantum de 800 de lei.
Angajatii cu contracte de munca pe durata determinata beneficiaza de
ajutorul de deces numai daca indeplinesc conditiile de vechime prevazute in
art. 3, alin. 2 din prezenta hotarare.
Pentru angajatii cu contracte de munca pe durata determinata decedati in
urma unui accident de munca, a unui accident in legatura cu munca sau a unei
boli profesionale, ajutorul de deces se acorda celor prevazuti in alin. 2 de
mai sus, fara a se cere indeplinirea conditiilor de vechime.
Art. 19
Se considera membri de familie intretinuti de angajat pentru a se acorda
ajutorul prevazut de art. 18:
a) sotul (sotia);
b) copii in varsta pana la 18 ani, sau, daca urmeaza o scoala (inclusiv
invatamantul superior), pana la terminarea acesteia^1; copiii incapabili de
munca, indiferent de varsta, daca si-au pierdut capacitatea de munca inainte de
implinirea varstei de 18 ani sau inainte de terminarea scolii, in care timp se
aflau in intretinerea parintilor;
------------------
^1. In Legea privind pensiile de asigurari sociale de stat si pensia
suplimentara nr. 27/1966 se stabileste ca varsta nu poate depasi 25 de ani.
c) parintii si bunicii angajatului sau ai sotiei (sotului) acesteia, care
au un venit lunar de cel mult 500 de lei.
Art. 20
Copil, in intelesul art. 19, este cel rezultat din casatorie sau din afara
casatoriei, ori infiat, precum si copilul pe care angajatul l-a luat pentru a-l
creste in conditiile prevazute de art. 88 din Codul familiei.
Parinti, in intelesul art. 19, sunt fie parintii firesti, fie cei care au
infiat pe angajat.
CAP. 5
Norme pentru stabilirea si acordarea drepturilor de ajutoare
Art. 21
Pentru calcularea ajutoarelor prevazute in prezenta hotarare se ia in
considerare salariul tarifar de incadrare al angajatului in luna in care s-a
produs incapacitatea temporara de munca. Acest salariu se imparte la 25,5
obtinindu-se salariul pe o zi, asupra caruia se aplica procentele prevazute in
hotarare, suma rezultata inmultindu-se apoi cu numarul zilelor lucratoare
cuprinse in perioada concediului medical acordat.
Pentru angajatii retribuiti cu ora, salariul tarifar lunar este cel de
incadrare corespunzator la 204 ore.
Pentru angajatii ale caror salarii tarifare orare sunt stabilite prin
hotarari ale Consiliului de Ministri pentru regim de lucru redus, salariul
tarifar lunar de incadrare se va determina prin inmultirea acestor salarii cu
numarul mediu lunar al orelor de lucru prevazute de regimul de munca de care
beneficiaza.
Pentru pensionarii de invaliditate gr. III salariul tarifar lunar pe baza
caruia se calculeaza ajutoarele este cel rezultat din insumarea salariului
tarifar de incadrare corespunzator muncii prestate si a cotei-parti din pensia
de invaliditate ce li se plateste pe timpul cat sunt angajati.
La salariul tarifar se adauga sporurile pentru conditiile deosebite de
munca, precum si orice alte sume care potrivit dispozitiilor legale fac parte
integranta din acest salariu.
Pentru angajatii retribuiti pe baza de cota procentuala, salariul de calcul
pentru determinarea ajutoarelor materiale se stabileste de catre Comitetul de
Stat pentru Probleme de Munca si Salarii impreuna cu Consiliul Central al
Sindicatelor prin corelare cu salariile tarifare prevazute pentru functiile
similare ale angajatilor remunerati cu salarii tarifare.
Angajatii care se afla in incapacitate temporara de munca la data aplicarii
in unitatile din care fac parte a unei majorari de salariu, stabilita prin
hotarare a Consiliului de Ministri, beneficiaza de ajutoare recalculate pe baza
salariilor tarifare majorate.
In celelalte cazuri, modificarile de salarii care au avut loc in perioada
incapacitatii de munca nu se iau in considerare la calculul ajutoarelor.
Art. 22
Angajatii care cumuleaza mai multe functii remunerate vor primi ajutorul
numai de la unitatea la care au functia de baza, calculat la salariul tarifar
al acestei functii.
Angajatii care indeplinesc mai multe fractiuni de norma vor primi ajutorul
de la unitatea unde au functia de baza, calculat prin insumarea salariilor
tarifare ale functiilor indeplinite, fara a putea depasi salariul unei norme
intregi.
Art. 23
Cuantumul minim al ajutorului pentru incapacitate temporara de munca,
tratament balneoclimateric, carantina, sarcina si lehuzie si pentru ingrijirea
copilului bolnav este de 18 lei pe zi.
Pentru angajatii care indeplinesc o jumatate de norma, precum si in cazul
prevazut la art. 6, alin. 1 cuantumul minim al ajutoarelor, mentionat in
alineatul precedent, se reduce la jumatate.
Art. 24
Angajatii cu contracte de munca pe durata nedeterminata ale caror contracte
au fost desfacute in baza art. 16^4, art. 19 pentru situatiile prevazute la
art. 133^1 litera c, art. 20 lit. a, b, d, h, i, j, ori 20 alin. ultim din
Codul muncii beneficiaza de ajutoare in cazul in care la data desfacerii
contractului de munca se gaseau in incapacitate temporara de munca sau daca
aceasta incapacitate s-a ivit in intervalul de 90 de zile de la data desfacerii
contractului de munca.
Ei au dreptul la ajutoare de deces in conditiile prevazute la art. 18 si 19
in cazul in care decesul survine in cursul perioadei de 90 de zile de la
desfacerea contractului de munca sau in timp ce se gasesc in incapacitate
temporara de munca si primesc ajutoare pentru aceasta.
De aceleasi drepturi beneficiaza si tinerii care au satisfacut stagiul
militar, in cazul in care incapacitatea de munca sau decesul unui membru de
familie survine in perioada de 90 de zile de la data lasarii la vatra, cu
conditia, ca inainte de satisfacerea stagiului militar sa fi avut calitatea de
angajat, sau de la data incetarii activitatii salariate inainte de efectuarea
stagiului militar si pana la incorporare sa nu fi trecut mai mult de 60 de
zile.
Angajatele ale caror contracte de munca au fost desfacute pentru unul din
motivele indicate de alin. 1 beneficiaza de ajutorul de maternitate in cazul in
care nasterea s-a produs in perioada de 9 luni de la desfacerea contractului de
munca.
Art. 25
Ajutoarele pentru incapacitate temporara de munca nu se acorda angajatilor:
a) care nu respecta tratamentul medical prescris sau nu se prezinta la
vizita medicala indicata pentru urmarirea bolii;
b) care simuleaza boala.
Angajatii care in ultimele 30 de zile premergatoare concediului medical
pentru pierderea temporara a capacitatii de munca au 2 absente nemotivate, nu
primesc ajutorul de boala pentru primele 5 zile calendaristice de concediu
medical, iar cei care au in acest interval 3 sau mai multe absente nemotivate,
nu primesc ajutorul pe primele 7 zile calendaristice de concediu medical.
Prevederile alineatului precedent nu se aplica angajatilor aflati in
incapacitate temporara de munca provocata de un accident in munca, de un
accident in legatura cu munca, de o boala profesionala, de tuberculoza, precum
si de boli transmisibile sau urgente medico-chirurgicale stabilite de
Ministerul Sanatatii si Prevederilor Sociale.
Art. 26
Vechimea neintrerupta in munca in vederea acordarii ajutoarelor prevazute
in aceasta hotarare se stabileste potrivit prevederilor dispozitiilor art. 133
si art. 133^1 din Codul muncii.
La stabilirea vechimii neintrerupte in munca a pensionarilor de
invaliditate reincadrati sau mentinuti in munca se ia in considerare si timpul
lucrat inaintea pensionarii. Perioada in care au primit numai pensia de
invaliditate si nu au prestat munca nu se include in acest calcul.
In acelasi fel se stabileste vechimea neintrerupta si pentru angajatii care
au fost pensionari de invaliditate, daca s-au incadrat in munca in termen de 90
de zile de la data incetarii calitatii de pensionar de invaliditate.
Art. 27
Ajutoarele pentru incapacitate temporara de munca, cele pentru trecerea
temporara in alta munca sau pentru reducerea duratei de lucru pentru motiv de
boala sau accident, ajutoarele pentru carantina, tratament balneoclimateric,
cele pentru sarcina si lehuzie, precum si cele pentru ingrijirea copilului
bolnav se acorda pe baza certificatelor medicale eliberate de organele medicale
in conformitate cu instructiunile Ministerului Sanatatii si Prevederilor
Sociale si ale Consiliului Central al Sindicatelor.
In cazul in care concediile medicale depasesc 6 luni in interval de un an,
se vor face propuneri de pensionare.
In caz de tuberculoza pulmonara, propunerile de pensionare se fac dupa
expirarea concediilor medicale de un an acordate in ultimii doi ani. In caz de
tuberculoza pulmonara operata si tuberculoza osteoarticulara, propunerile de
pensionare se fac dupa expirarea concediilor de un an si jumatate acordate in
ultimii doi ani.
In caz de tuberculoza meningeala, urogenitala si peritoneala se acorda
concedii medicale de un an cu drept de prelungire de catre organele medicale
competente pana la un an si jumatate acordate in ultimii doi ani.
Pentru alte forme de tuberculoza extrapulmonara se acorda concedii medicale
de 6 luni cu drept de prelungire de catre organele medicale competente pana la
maximum 12 luni in decursul unei perioade de 2 ani.
Atunci cand organele medicale constata ca bolnavul nu poate fi recuperat in
perioadele de concedii medicale aratate mai sus, il trimit la comisia de
expertiza medicala a capacitatii de munca in vederea pensionarii sau
prelungirii concediului in limitele termenelor prevazute mai sus.
In situatii deosebite, Ministerul Sanatatii si Prevederilor Sociale
impreuna cu Consiliul Central al Sindicatelor pot prelungi concediile medicale
cu inca 3 luni, la propunerea organelor medicale competente, in scopul
recuperarii bolnavului.
Art. 28
Ajutoarele prevazute in prezenta hotarare se acorda pe baza ordinelor de
plata de pe certificatele de concediu medical, completate si calculate de catre
organele administrative ale unitatilor la care lucreaza cei in cauza si
aprobate de presedintele comitetului sindicatului din intreprinderea sau
institutia respectiva si in mod exceptional de presedintele comitetului
sindical de sectie daca are imputernicirea consiliului local al sindicatelor.
Ordinele de plata sunt, de asemenea, avizate in prealabil de responsabilul cu
asigurarile sociale din biroul grupei sindicale din care face parte cel in
cauza.
Ajutoarele materiale se achita o data cu plata celei de-a doua chenzine,
scazindu-se din cuantumul cuvenit avansul achitat la prima chenzina.
Ajutoarele de deces se achita la data cererii pe baza actelor doveditoare.
In situatiile prevazute de art. 24, precum si in situatia trecerii de la o
unitate la alta prin transfer, in cazul in care incapacitatea temporara de
munca s-a ivit inainte de prezentarea la noua unitate, ajutoarele se achita de
unitatea la care a lucrat angajatul sau de forul tutelar al acesteia.
CAP. 6
Dispozitii finale
Art. 29
Unitatile sunt obligate a restitui fondului de asigurari sociale sumele
platite drept ajutor in cazul cand incapacitatea temporara de munca a fost
provocata de un accident in munca sau o imbolnavire profesionala determinata de
neaplicarea legislatiei de igiena si protectie a muncii, precum si in cazul
nerespectarii normelor privind acordarea concediilor medicale, calcularea si
plata ajutoarelor materiale. Raspunderea unitatilor priveste intregul prejudiciu
cauzat. Cei vinovati raspund disciplinar, material si penal, dupa caz, potrivit
reglementarilor legale in vigoare.
Sumele platite in plus ca ajutoare in cadrul asigurarilor sociale de stat
vor fi recuperate de la cei care le-au primit prin grija administratiei
unitatii respective. In cazul in care sumele nu pot fi recuperate de la
acestia, raspunderea materiala revine celor care se fac vinovati de producerea
daunei.
Art. 30
Ajutoarele necerute la timp sau neachitate la timp pe baza actelor
justificative legale pot fi solicitate de angajat timp de un an, socotit din
ziua restabilirii capacitatii de munca sau din ziua decesului membrului de
familie, dupa caz.
Ajutoarele pentru incapacitate temporara de munca cuvenite angajatilor
decedati vor fi achitate mostenitorilor legali ai acestora, iar in lipsa lor
persoanei in grija careia se afla angajatul la data decesului si pot fi
reclamate in termenul prevazut de alineatul precedent.
Art. 31
Contestatiile in legatura cu stabilirea si acordarea ajutoarelor se pot
face la organele sindicale ierarhic superioare comitetelor sindicatelor din
intreprinderi sau institutii, inclusiv Comitetului Central al Sindicatelor.
Deciziile organelor ierarhic superioare se dau motivat in termen de 30 de
zile si sunt obligatorii.
Art. 32
Bolile profesionale, in intelesul prezentei hotarari, sunt cele prevazute
in actele normative in vigoare.
Art. 33
Hotararea Consiliului de Ministri si a Consiliului Central al Sindicatelor
nr. 115/1958 privind acordarea de ajutoare materiale in cadrul asigurarilor
sociale, hotararea Consiliului de Ministri si a Consiliului Central al
Sindicatelor nr. 453/1958 privind modificarea si completarea unor dispozitii
din Hotararea Consiliului de Ministri si a Consiliului Central al Sindicatelor
nr. 115/1958 privind acordarea de ajutoare materiale in cadrul asigurarilor
sociale, Hotararea Consiliului de Ministri nr. 454/1958 privind unele masuri
pentru aplicarea Hotararii Consiliului de Ministri si a Consiliului Central al
Sindicatelor nr. 115/1958, Hotararea Consiliului de Ministri si a Consiliului
Central al Sindicatelor nr. 650/1960 pentru modificarea art. 9, 13 si 28 din
Hotararea Consiliului de Ministri si a Consiliului Central al Sindicatelor nr.
115/1958 privind acordarea de ajutoare materiale in cadrul asigurarilor
sociale, precum si orice alte dispozitii contrare prezentei legi se abroga.
Art. 34
Dispozitiile prezentei hotarari intra in vigoare pe data de 1 septembrie
1965.