HOTARARE Nr. 905 din 13 septembrie 2001
privind organizarea si functionarea Centrului Roman de Comert Exterior
ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 604 din 26 septembrie 2001
In temeiul prevederilor art. 107 din Constitutia Romaniei,
Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.
Art. 1
(1) Centrul Roman de Comert Exterior, denumit in continuare C.R.C.E.,
institutie publica de interes national, cu personalitate juridica, se
reorganizeaza in subordinea Ministerului Afacerilor Externe, avand sediul in
municipiul Bucuresti, str. Apolodor nr. 17, sectorul 5.
(2) Cheltuielile de functionare si de investitii ale C.R.C.E. se asigura
din venituri extrabugetare si din alocatii de la bugetul de stat.
Art. 2
C.R.C.E. are ca obiect principal de activitate promovarea exporturilor si a
oportunitatilor pentru investitii straine in Romania, cercetarea si
publicistica in domeniul comertului exterior, in conformitate cu orientarile
stabilite de Ministerul Afacerilor Externe privind dezvoltarea relatiilor
economice internationale ale Romaniei.
Art. 3
In realizarea obiectivelor din domeniul sau de activitate C.R.C.E. are
urmatoarele atributii:
1. elaboreaza si deruleaza programe pentru promovarea exporturilor
romanesti de marfuri si servicii;
2. identifica, in colaborare cu institutiile, organizatiile si firmele
interesate, oferta de export si de afaceri;
3. realizeaza materiale promotionale pentru prezentarea oportunitatilor de
afaceri si de export;
4. asigura promovarea climatului de afaceri din Romania in mediile de
afaceri internationale;
5. identifica cereri de produse romanesti si propuneri ale partenerilor
straini pentru derularea de afaceri in Romania si le prezinta organizatiilor,
asociatiilor si firmelor interesate;
6. promoveaza comertul electronic si mijloacele moderne de informare,
comunicare, ofertare si de incheiere a tranzactiilor comerciale prin Internet;
7. organizeaza impreuna cu alte institutii si organizatii interesate, in
tara si in strainatate, seminarii, conferinte si dezbateri pe teme de promovare
a exportului si participa la manifestari similare initiate de alte institutii
sau organizatii romane ori straine;
8. initiaza si organizeaza participarea si/sau reprezentarea exportatorilor
romani la manifestari expozitionale si la alte actiuni promotionale;
9. studiaza tendintele pietelor externe in ceea ce priveste
competitivitatea si oportunitatile de export pentru agentii economici romani;
10. elaboreaza lucrari pentru informarea producatorilor si exportatorilor
asupra conditiilor de acces al produselor si serviciilor romanesti pe pietele
internationale;
11. analizeaza periodic evolutia exporturilor pentru identificarea si
valorificarea tendintelor favorabile, precum si a importurilor de produse
sensibile in vederea semnalarii riscurilor de criza;
12. acorda asistenta si consultanta firmelor romanesti si straine in
domeniile: regim de export-import, licente, identificare de parteneri
potentiali si incheiere de tranzactii;
13. asigura accesul firmelor romanesti la documentare in domeniul
comertului international;
14. identifica dificultatile si obstacolele intampinate de exportatorii
romani pe pietele externe pentru luarea masurilor de eliminare a acestora;
15. furnizeaza informatii statistice de comert exterior institutiilor,
organizatiilor si firmelor interesate;
16. elaboreaza materiale pentru informarea firmelor romanesti asupra masurilor
de politica, asupra tehnicilor si uzantelor comerciale;
17. asigura promovarea normelor, standardelor si recomandarilor privind
facilitarea procedurilor de comert international si a schimbului electronic de
date, precum si participarea la activitatea grupurilor de experti in domeniu,
la nivel national, regional si international;
18. conlucreaza cu organizatii de promovare/dezvoltare din alte tari pentru
cresterea posibilitatilor de diseminare a ofertei romanesti de export;
19. colaboreaza si asigura dialogul permanent cu camerele de comert si
industrie, cu asociatiile profesionale si patronale pentru coordonarea
actiunilor de promovare a produselor si serviciilor oferite de firmele
romanesti pe pietele externe.
Art. 4
C.R.C.E. colaboreaza cu Ministerul Dezvoltarii si Prognozei, Departamentul
pentru Relatia cu Investitorii Straini din subordinea primului-ministru, cu
alte institutii si organizatii cu activitate in domeniul investitiilor straine,
pentru promovarea si atragerea acestora, in conformitate cu Programul de
guvernare si cu obiectivele de dezvoltare economico-sociala a tarii, pe
urmatoarele directii: realizarea de materiale promotionale privind
oportunitatile de investitii identificate; organizarea in tara si in
strainatate de seminarii, conferinte, mese rotunde, vizite de afaceri si alte
actiuni similare; asigurarea unei imagini corecte si pozitive cu privire la
climatul investitional in mediile de afaceri internationale; asigurarea
accesului investitorilor straini la informatie si documentatie privind mediul
investitional; identificarea obstacolelor si a dificultatilor intampinate de
investitorii straini, in vederea elaborarii propunerilor de masuri pentru
eliminarea acestora.
Art. 5
C.R.C.E. gestioneaza mijloacele financiare alocate de la bugetul de stat
pentru cheltuieli de personal si pentru realizarea de materiale promotionale:
cataloage cu producatorii si exportatorii romani, brosuri de prezentare a
sectoarelor cu potential de export si a celor de interes pentru dezvoltare,
precum si materiale pe suport electronic si programe pe Internet pentru
promovarea in mediile de afaceri externe a ofertei romanesti de bunuri si
servicii.
Art. 6
Structura organizatorica a C.R.C.E. cuprinde directii, servicii si birouri
si se aproba prin ordin al ministrului afacerilor externe, cu incadrarea in
numarul maxim de 145 de posturi.
Art. 7
In cadrul structurii organizatorice a C.R.C.E. functioneaza Directia
"Trade Point Bucuresti" - punct de consultanta comerciala -, pentru
acordarea de consultanta comerciala firmelor romanesti prin reteaua mondiala a
"Trade Points" - puncte de consultanta comerciala -, iar la nivel
teritorial, in principalele centre economice din tara, reprezentante ale
C.R.C.E., fara personalitate juridica, prin care se acorda asistenta si
consultanta comerciala firmelor locale.
Art. 8
(1) Conducerea C.R.C.E. se asigura de un director general care este ajutat
in realizarea atributiilor sale de un director general adjunct.
(2) Directorul general si directorul general adjunct sunt numiti prin ordin
al ministrului afacerilor externe, in conditiile legii.
(3) Pe langa directorul general functioneaza Consiliul director, ca
organism consultativ.
Art. 9
Atributiile si responsabilitatile compartimentelor organizatorice ale
C.R.C.E., precum si componenta si atributiile Consiliului director se stabilesc
prin regulamentul de organizare si functionare a C.R.C.E., aprobat prin
dispozitie a directorului general.
Art. 10
In realizarea atributiilor specifice pe pietele externe C.R.C.E. va fi
sprijinit de reteaua de reprezentare externa a Ministerului Afacerilor Externe
si va colabora cu compartimentele de resort din acest minister si din celelalte
institutii si organizatii cu atributii in promovarea exporturilor si atragerea
investitiilor straine.
Art. 11
C.R.C.E. realizeaza venituri extrabugetare din activitatea de consultanta,
furnizarea de date si informatii, editarea si vanzarea de publicatii, acordarea
de asistenta si prestari de servicii specifice domeniului de activitate.
Art. 12
Lucrarile, datele si informatiile furnizate Ministerului Afacerilor Externe
si retelei sale de reprezentare externa, precum si altor institutii publice
sunt in regim de gratuitate.
Art. 13
In indeplinirea atributiilor sale C.R.C.E. are dreptul de a incheia
contracte economice, precum si conventii de colaborare cu persoane juridice si
fizice din tara si din strainatate, in conditiile prevazute de reglementarile
legale in vigoare.
Art. 14
Personalul C.R.C.E. este format din functionari publici si persoane
incadrate cu contract individual de munca si este salarizat potrivit
dispozitiilor legale aplicabile personalului din sectorul bugetar.
Art. 15
La data intrarii in vigoare a prezentei hotarari se abroga Hotararea
Guvernului nr. 880 din 1 noiembrie 1995 privind organizarea si functionarea
Centrului Roman de Comert Exterior, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 271 din 22 noiembrie 1995, cu modificarile si completarile
ulterioare, precum si orice alte dispozitii contrare.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemneaza:
Ministrul afacerilor externe,
Mircea Geoana
Ministrul dezvoltarii si prognozei,
Gheorghe Romeo Leonard Cazan
Ministrul finantelor publice,
Mihai Nicolae Tanasescu