LEGE
Nr. 119 din 9 iulie 1997
privind alocatia suplimentara pentru familiile cu copii
ACT EMIS DE: PARLAMENT
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 149 din 11 iulie 1997
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
Art. 1
Familia care are in intretinere doi sau mai multi copii are dreptul la
alocatie suplimentara, al carei cuantum este in functie de numarul copiilor.
Art. 2
(1) In sensul prezentei legi, prin familie se intelege:
a) sotul, sotia si copiii lor sau ai oricaruia dintre ei, avand domiciliul
comun;
b) persoana singura, necasatorita, vaduva sau divortata si copiii acesteia
cu care domiciliaza si care se afla in intretinerea sa.
(2) Sunt considerati ca facand parte din familie si copiii adoptati, copiii
aflati in plasament familial sau incredintati familiei definite la alin. (1),
potrivit legii.
Art. 3
(1) Titular al dreptului la alocatia suplimentara pentru familiile cu copii
este familia, prin reprezentantul acesteia.
(2) Alocatia suplimentara pentru familiile cu copii se acorda, la cererea
reprezentantului familiei, stabilit de catre soti sau, in caz de neintelegere
intre acestia, de catre autoritatea tutelara ori instanta de judecata, dupa
caz.
Art. 4
(1) Beneficiaza de alocatia suplimentara familiile care au in intretinere
cel putin doi copii in varsta de pana la 16 ani sau pana la 18 ani, daca
acestia urmeaza cursurile de zi ale unei institutii de invatamant, organizata
potrivit legii, sunt incadrati in gradul I sau II de invaliditate ori sunt
declarati handicapati.
(2) Beneficiaza de alocatia suplimentara, in conditiile prezentei legi, si
familiile cetatenilor straini sau apatrizi care au domiciliul in Romania.
Art. 5
(1) Cuantumul lunar al alocatiei suplimentare pentru familiile cu copii
este de:
a) 40.000 lei pentru familia care are doi copii in intretinere;
b) 80.000 lei pentru familia care are trei copii in intretinere;
c) 100.000 lei pentru familia care are patru sau mai multi copii in
intretinere.
(2) Cuantumurile prevazute la alin. (1) se indexeaza prin hotarare a
Guvernului.
Art. 6
(1) Indeplinirea conditiilor pentru acordarea alocatiei suplimentare pentru
familiile cu copii se dovedeste prin livretul de familie.
(2) Se instituie livretul de familie, care reflecta componenta familiei,
filiatia copiilor si situatia lor juridica fata de reprezentantii legali.
(3) Titular al livretului de familie este familia.
(4) Continutul si forma livretului de familie, precum si normele privind
emiterea si actualizarea acestuia se stabilesc prin hotarare a Guvernului, in
termen de 15 zile de la data publicarii prezentei legi in Monitorul Oficial al
Romaniei.
(5) Livretul de familie va fi completat si va fi inmanat titularului, prin
grija primarului.
(6) Dupa completarea livretului de familie, orice modificare in componenta
familiei, astfel cum este definita la art. 2, se opereaza de catre serviciul de
stare civila al consiliului local din localitatea de domiciliu, pe baza de
inscrisuri oficiale, prezentate de reprezentantul familiei.
Art. 7
Cererea pentru stabilirea si acordarea dreptului la alocatia suplimentara
pentru familiile cu copii se formuleaza de catre titular, pe baza inscrierilor
din livretul de familie, si se depune la primarul unitatii
administrativ-teritoriale in a carei raza teritoriala are domiciliul familia
indreptatita.
Art. 8
(1) Primarul asigura primirea, verificarea, inregistrarea si transmiterea
lunara a cererilor titularilor la directiile generale de munca si protectie
sociala judetene sau a municipiului Bucuresti, dupa caz.
(2) Dreptul la alocatia suplimentara pentru familiile cu copii se
stabileste prin decizia directorului general al directiei generale de munca si
protectie sociala a judetului sau a municipiului Bucuresti, dupa caz, si se
acorda incepand cu luna urmatoare celei in care s-a inregistrat cererea, in
conditiile alin. (1).
(3) Pentru cererile depuse pana la data de 30 septembrie 1997, procedura de
primire, de verificare si de transmitere se stabileste prin hotarare a
Guvernului.
Art. 9
(1) Reprezentantul legal al familiei are obligatia sa comunice, in scris,
in termen de 5 zile lucratoare, orice modificare privind situatia familiei.
(2) Comunicarea se inregistreaza la primarul unitatii
administrativ-teritoriale in a carei raza teritoriala domiciliaza titularul
dreptului si se transmite directiilor generale de munca si protectie sociala
judetene sau a municipiului Bucuresti, dupa caz.
Art. 10
(1) Alocatia suplimentara pentru familiile cu copii se plateste
titularului, in conditiile prevazute la art. 3 alin. (2), prin mandat postal
sau, la cererea acestuia, in cont personal.
(2) Cuantumul alocatiei suplimentare pentru familiile cu copii se modifica
incepand cu luna urmatoare celei in care s-au modificat conditiile de acordare.
(3) Plata alocatiei suplimentare pentru familiile cu copii inceteaza
incepand cu luna urmatoare celei in care nu mai sunt indeplinite conditiile de
acordare a acesteia, prevazute de prezenta lege.
(4) Pe perioada incredintarii copilului intr-o institutie de ocrotire,
plata dreptului la alocatia suplimentara pentru familiile cu copii se suspenda.
Hotararea comisiilor pentru ocrotirea minorilor judetene sau ale sectoarelor
municipiului Bucuresti, dupa caz, privind incredintarea copilului unei
institutii de ocrotire se comunica directiei generale de munca si protectie
sociala judetene sau a municipiului Bucuresti, dupa caz, in termen de 5 zile de
la adoptare.
(5) Copiii incredintati unor institutii de ocrotire in conditiile alin. (4)
nu sunt considerati ca fiind in intretinerea familiei.
Art. 11
Sumele necesare pentru plata alocatiei suplimentare pentru familiile cu
copii, precum si cheltuielile de administrare se suporta din bugetul
Ministerului Muncii si Protectiei Sociale.
Art. 12
(1) Sumele incasate necuvenit, cu titlu de alocatie suplimentara pentru
familiile cu copii, se recupereaza prin decizia directorului general al
directiei generale de munca si protectie sociala judetene sau a municipiului
Bucuresti, dupa caz, de la titularul dreptului, in termen de 3 ani de la
efectuarea platii.
(2) In cazul in care sumele platite necuvenit cu acest titlu nu se pot
recupera, integral sau partial, potrivit alin. (1), acestea vor fi recuperate,
conform prevederilor Codului muncii, prin decizie de imputare sau prin
angajament de plata de la persoanele vinovate de producerea pagubei, pe o
perioada de cel mult 3 ani.
(3) Decizia de recuperare emisa de directorul general al directiei generale
de munca si protectie sociala judetene sau a municipiului Bucuresti sau, dupa
caz, angajamentul de plata asumat constituie titlu executoriu de la data
comunicarii deciziei, respectiv de la data semnarii angajamentului de plata.
(4) Sumele incasate sau platite necuvenit ca urmare a savarsirii unei
infractiuni se recupereaza de la autorii acesteia, in conditiile legii.
Art. 13
(1) Contestatiile formulate de titular impotriva deciziilor de stabilire a
dreptului la alocatia suplimentara pentru familiile cu copii, precum si
impotriva deciziilor de recuperare a sumelor primite necuvenit se solutioneaza
potrivit dispozitiilor Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.
(2) Contestatiile impotriva deciziilor de imputare, emise in conditiile
art. 12 alin. (2), precum si impotriva angajamentelor de plata asumate se
solutioneaza potrivit dispozitiilor Codului muncii.
Art. 14
(1) Alocatia suplimentara pentru familiile cu copii nu este impozabila si
nu poate fi urmarita silit decat in vederea recuperarii sumelor platite
necuvenit cu acest titlu.
(2) La stabilirea altor drepturi si obligatii prevazute de legislatia in
vigoare nu se ia in considerare alocatia suplimentara pentru familiile cu
copii.
Art. 15
In aplicarea prevederilor prezentei legi, Guvernul va elabora norme pentru
stabilirea si plata alocatiei suplimentare pentru familiile cu copii, precum si
cu privire la cheltuielile de aplicare a legii.
Art. 16
Prezenta lege intra in vigoare la data de 1 iulie 1997.
Aceasta lege a fost adoptata de Camera Deputatilor in sedinta din 23 iunie
1997, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constitutia Romaniei.
p. PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
ANDREI IOAN CHILIMAN
Aceasta lege a fost adoptata de Senat in sedinta din 23 iunie 1997, cu
respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constitutia Romaniei.
p. PRESEDINTELE SENATUI
MIRCEA IONESCU QUINTUS