LEGE Nr. 135
din 29 aprilie 2009
pentru aprobarea Ordonantei
de urgenta a Guvernului nr. 92/2008 privind statutul functionarului public
denumit manager public
ACT EMIS DE:
PARLAMENTUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 294 din 6 mai 2009
Parlamentul României adoptă
prezenta lege.
Articol unic. - Se aprobă
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92 din 24 iunie 2008 privind statutul
funcţionarului public denumit manager public, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 484
din 30 iunie 2008, cu modificările ulterioare, cu următoarele modificări şi
completări:
1. La articolul 6
alineatul (2), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
,,b) pentru programul de formare prevăzut la art. 3
alin. (1) lit. b), să fie funcţionari publici sau personal contractual din
sectorul public, cu experienţă de minimum un an în sectorul public;".
2. La articolul 8,
alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(6) Obligaţia prevăzută la alin. (1) se consideră
îndeplinită şi în situaţiile în care managerii publici îşi desfăşoară
activitatea în cadrul autorităţilor autonome, al structurilor de specialitate
ale Parlamentului României, respectiv în cadrul aparatului Administraţiei
Prezidenţiale, al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al Parchetului de pe
lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi al Consiliului Legislativ."
3. La articolul 9,
alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) Pe întreaga perioadă de formare şi până la data
numirii în funcţia publică specifică de manager public, cursanţii şi stagiarii
au drepturile şi obligaţiile stabilite prin prezenta ordonanţă de urgenţă.
Perioada de formare până la numirea în funcţia publică specifică de manager
public constituie vechime în muncă, în funcţia publică şi în specialitatea
studiilor absolvite."
4. Articolul 10 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 10. - Raporturile de serviciu şi contractele de
muncă dintre participanţii la
programele de formare şi autorităţile şi instituţiile publice unde aceştia
şi-au desfăşurat activitatea ca funcţionari publici sau personal contractual,
anterior selecţiei, încetează, în condiţiile legii, de la data înmatriculării
participanţilor la programele de formare respective."
5. La articolul 11,
alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 11. - (1) Pe
perioada stagiilor în administraţia publică din cadrul programelor de formare,
participanţii sunt sprijiniţi şi coordonaţi de persoane care ocupă, în
condiţiile legii, o funcţie publică de conducere, denumiţi în continuare mentori, desemnaţi în condiţiile
prevăzute prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă."
6. La articolul 15 alineatul (3), înaintea literei
a), care devine litera a1), se
introduce o nouă literă, litera a), cu următorul cuprins:
,,a) nevoile instituţionale şi profilurile propuse de
autorităţile şi instituţiile publice;".
7. Articolul 18 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 18. - Managerul public îşi desfăşoară activitatea
în subordinea directă a unui
înalt funcţionar public sau, după caz, în subordinea unui funcţionar public de
conducere care ocupă o funcţie publică cel puţin la nivelul funcţiei de director
ori o funcţie publică specifică asimilată acesteia."
8. La articolul 21,
alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(4) Un evaluator extern nu
poate îndeplini simultan atribuţiile prevăzute la alin. (3) lit. a) şi b) în
cadrul aceleiaşi sesiuni de evaluare, cu privire la aceleaşi persoane."
9. La articolul 23,
alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) Condiţia de participare la concursurile organizate
pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere, prevăzută la art. 58 alin. (1)
lit. a) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, se consideră îndeplinită prin absolvirea programelor de formare
prevăzute la art. 3 alin. (1)."
10. La articolul 32,
alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 32. - (1) Pe durata derulării proiectelor cu
finanţare parţială sau integrală din alte surse decât bugetul de stat, pentru
programele de formare prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a) şi b), prin
excepţie de la prevederile art. 4, respectiv de la prevederile art. 6 alin. (1)
şi art. 28 alin. (1) lit. c) pct. 1, promovarea şi derularea acestor programe
şi, respectiv, recrutarea şi selecţia, prin concurs naţional se fac în
condiţiile stabilite prin contractele de finanţare a acestor proiecte."
Această lege a fost adoptată de Parlamentul
României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din
Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE
PREŞEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANĂ