LEGE
Nr. 136 din 28 octombrie 1996
pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 30/1995 privind regimul de
concesionare a construirii si exploatarii unor tronsoane de cai de comunicatie
terestre - autostrazi si cai ferate
ACT EMIS DE: PARLAMENT
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 271 din 31 octombrie 1996
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
ARTICOL UNIC
Se aproba Ordonanta Guvernului nr. 30/1995 privind regimul de concesionare
a construirii si exploatarii unor tronsoane de cai de comunicatie terestre -
autostrazi si cai ferate, emisa in temeiul art. 1 lit. e) din Legea nr. 81/1995
privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante si publicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 203 din 1 septembrie 1995, cu urmatoarele
modificari:
1. Articolul 8 alineatul 2 va avea urmatorul cuprins:
"Pot face obiectul concesiunii, prin licitatie, potrivit conventiei
partilor, si activitatile economice accesorii ce vor fi organizate de
concesionar, cum sunt: serviciile de aprovizionare cu carburanti, service auto,
moteluri, restaurante, comert si altele asemenea, cu drept de preemptiune
pentru concesionar."
2. Articolul 21 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 21
Licitatia publica deschisa fara preselectie se organizeaza intr-o singura
etapa, la care poate participa un numar nelimitat de ofertanti care indeplinesc
conditiile din documentele de licitatie."
3. Articolul 23 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 23
Licitatia publica restransa poate fi tinuta:
a) cand interesele strategice ale statului nu permit tinerea unei licitatii
publice deschise;
b) cand a existat o licitatie publica deschisa anterioara, nefinalizata
prin incheierea unui contract."
4. Articolul 24 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 24
In cazul in care la o licitatie publica s-a prezentat un singur ofertant,
cu o oferta corespunzatoare, se va aplica procedura negocierii directe."
5. Articolul 26 alineatul 1 va avea urmatorul cuprins:
"La inscrierea la licitatie, participantii sunt obligati sa dovedeasca
capacitatea juridica, precum si capacitatea tehnica si economica de a desfasura
activitatile specifice concesiunii."
6. Articolul 28 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 28
Dupa adjudecare, organizatorul licitatiei va anunta, in maximum 48 de ore,
despre aceasta, atat pe ofertantul castigator, cat si pe cei necastigatori,
telegrafic, prin telex sau telefax, precum si printr-o scrisoare recomandata cu
confirmare de primire."
7. Articolul 33 alineatul 1 va avea urmatorul cuprins:
"Contractul de concesiune va cuprinde, in principal, urmatoarele:
- partile contractului si obiectul concesiunii;
- durata concesiunii;
- elementele ofertei acceptate;
- redeventa concesiunii; modalitati de plata;
- drepturile si obligatiile partilor contractante, inclusiv dreptul de
control din partea concedentului si a organelor abilitate in acest scop;
- raspunderile partilor pentru nerespectarea clauzelor contractuale si a
caietului de sarcini;
- interdictia pentru concesionar de a ceda - partial sau integral -
concesiunea, fara autorizarea concedentului si a organelor abilitate potrivit
legii;
- restituirea de catre concesionar a obiectului concesiunii la incetarea
acesteia, liber de orice sarcini;
- clauze referitoare la garantii si asigurari;
- conditiile eventuale de reziliere a contractului inaintea expirarii
duratei stabilite - rascumparare, retragere, renuntare si consecintele lor;
- modul de solutionare a litigiilor."
8. Articolul 35 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 35
Daca ofertantul castigator, dupa ce a primit scrisoarea de acceptare, nu
semneaza contractul si documentele acestuia in termenul de valabilitate a
ofertei, acest refuz constituie un motiv de anulare a incredintarii
contractului, precum si pierderea garantiei de participare la licitatie. In
acest caz, comisia de licitatie poate adjudeca oferta de concesionare
participantului clasat pe locul urmator sau organizeaza o noua licitatie."
9. Articolul 37 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 37
Pentru autostrazile si tronsoanele de cale ferata concesionate,
concesionarii beneficiaza de urmatoarele facilitati:
- scutirea de taxa de autorizatie de construire, instituita prin Legea nr.
27/1994 privind impozitele si taxele locale, modificata;
- scutirea de la plata redeventei pe o perioada egala cu jumatate din
durata concesionarii, in cazurile prevazute la art. 8 alin. 1 lit. a) si b);
- tarifele incasate din exploatarea autostrazilor si a tronsoanelor de cale
ferata concesionate nu sunt purtatoare de taxa pe valoare adaugata;
- taxa pe valoarea adaugata platita de concesionar pentru achizitii de
bunuri materiale si prestari de servicii legate de constructia sau modernizarea
de autostrazi si tronsoane de cale ferata este deductibila in conditiile legii;
- exceptarea sau reducerea temporara de la plata taxelor vamale de import
pentru materialele, utilajele si echipamentele necesare constructiei si
exploatarii. Acestea se aproba de catre Guvern, la propunerea Ministerului
Finantelor, pe baza cererii concesionarului."
10. Articolul 39 alineatul 2 va avea urmatorul cuprins:
"Persoana juridica concesionara este obligata sa aiba, pe toata durata
concesiunii, sediul principal sau secundar, ori o sucursala sau o filiala in
Romania."
11. Articolul 43 alineatul 3 va avea urmatorul cuprins:
"La executia lucrarilor se vor folosi cu prioritate materiale din
resurse indigene, in conditii de competitivitate."
12. Articolul 45 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 45
In situatii in care interese majore ale statului impun rascumpararea
concesiunii, aceasta se face prin hotarare a Guvernului, cu justa
despagubire."
13. Articolul 46 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 46
Controlul asupra activitatii concesionarului, privind respectarea de catre
acesta a contractului de concesiune si a caietului de sarcini, revine
concedentului si organelor abilitate prin lege."
Aceasta lege a fost adoptata de Senat in sedinta din 11 iunie 1996, cu
respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia Romaniei.
PRESEDINTELE SENATUI
prof. univ. dr. OLIVIU GHERMAN
Aceasta lege a fost adoptata de Camera Deputatilor in sedinta din 9
octombrie 1996, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia
Romaniei.
PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
ADRIAN NASTASE